A fost Dumnezeu partinitor cand a ales poporul evreu ?
Alegerea poporului evreu dintre toate popoarele existente pe pamant la data aceea a generat in multe minti o multime de intrebari: De ce tocmai poporul evreu si nu altul ? Datorita caror criterii au fost alesi evreii si nu egiptenii, asirienii, babilonienii sau canaanitii ? A fost Dumnezeu partinitor in aceasta alegere ? Ce scop a urmarit El atunci cand a ales un singur popor din multimea celor existente pentru a-I implini planurile ?
Intre cuvintele rostite de Moise la hotarele Canaanului, dincolo de Iordan si cu putin timp inainte de moartea sa, se numara si urmatoarea afirmatie: „Caci tu esti un popor sfant pentru Domnul Dumnezeul tau; Domnul Dumnezeul tau te-a ales ca sa fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fatza pamantului” ( Deuteronomul 7,6 ).
La o privire superficiala si scotand aceasta afirmatie din contextul ei imediat, s-ar putea trage concluzia ca, intr-adevar, Dumnezeu a ales poporul evreu pe baza unor merite ( „esti un popor sfant” ), intentia Lui fiind aceea de a fi pentru Israel un Dumnezeu – proprietate privata. La fel cum toate popoarele pagane din acea vreme aveau proprii zei ( la babilonieni, fiecare cetate avea propriul zeu ), la fel si evreilor li se propune ca Iehova sa fie Dumnezeul lor, iar ei sa devina poporul Lui.
Acestea sunt insa doar aparentele. Daca citim intregul contex al versetului citat anterior, vom intelege ca lucrurile stau cu totul altfel. Motivele alegerii poporului evreu cu statutul de popor ales nu erau legate nici de sfintenia caracterului sau, nici de puterea sau marimea natiunii, nici de vreun alt criteriu omenesc. Iata ce afirma Moise in legatura cu acest aspect:
„Nu doar pentru ca intreceti la numar pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi si v-a ales, caci voi sunteti cel mai mic dintre toate popoarele” ( Deuteronomul 7,7 ).
„Nu, nu pentru bunatatea ta, nici pentru curatia inimii tale intri tu in stapanirea tarii lor… Sa stii dar ca nu din pricina bunatatii tale iti da Domnul Dumnezeul tau acea tara buna ca s-o stapanesti, caci tu esti un popor tare incapatanat” ( Deuteronomul 9,5.6 )
Asadar, alegerea poporului evreu nu a avut la baza criterii omenesti. Poporul evreu nu a fost nici mai bun, nici mai numeros, nici mai puternic decat alte popoare. Dimpotriva, Moise scoate in evidenta o trasatura negativa a acestui popor: incapatanarea. De fapt, aceasta trasatura negativa este amintita ca un laitmotiv in cartile lui Moise, ea neaducand deloc onoare poporului evreu. Insusi diaconul Stafan a recunoscut inainte de a-si da ultima suflare pe altarul credintei ca poporul sau era format din „oameni tari la cerbice” ( Fapte 7,51 ).
Pentru a cunoaste adevaratele motive ale alegerii poporului Israel, trebuie sa ne intoarcem in timp cu cateva sute de ani, pe vremea lui Avraam. Chemarea acestuia din mediul pagan, dar civilizat, al cetatii Ur din Caldeea, pentru a calatori intreaga viata prin tinuturile canaanite, a avut un scop bine precizat:
„Domnul zisese lui Avraam: Iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatalui tau si vino in tara pe care ti-o voi arata. Voi face din tine un neam mare si te voi binecuvanta” ( Geneza 12, 1.2 pp. )
Daca totul s-ar fi rezumat la aceste fagaduinte, atunci am putea crede ca Dumnezeu a ales arbitrar un popor ca sa fie al Lui, iar El sa fie Dumnezeul acestui popor. Atat si nimic mai mult ! Insa lucrurile nu se termina aici. In promisiunea facuta lui Avraam cu ocazia chemarii lui, Dumnezeu continua:
„Iti voi face un nume mare si vei fi o binecuvantare. Voi binecuvanta pe cei ce te vor binecuvanta si voi blestema pe cei ce te vor blestema si toate familiile pamantului vor fi binecuvantate in tine” ( Geneza 12, 2 up.-3 ).
Observam diferenta ? Israel nu a fost ales pentru ca Dumnezeu sa-Si reverse doar asupra lui binecuvantarile Sale, ci scopul era mult mai inalt si mai cuprinzator: „vei fi o binecuvantare” si „toate familiile pamantului vor fi binecuvantate in tine.”
Din nefericire, poporul evreu a pierdut din vedere acest scop mult mai inalt al alegerii sale, considerand ca toate binecuvantarile primite de la Dumnezeu i se cuveneau si trebuiau pastrate doar in cadrul etniei.
Pe tot parcursul istoriei lui zbuciumate, Dumnezeu a incercat sa-l readuca pe poporul Sau ales la inaltimea nobilei misiuni pe care i-a incredintat-o. Deseori Dumnezeu a trebuit sa recurga la pedepse severe, lasand ca acest popor sa fie subjugat de popoare pagane ( vremea judecatorilor, exilul babilonian, stapanirea grecilor si a romanilor ).
Alteori, Dumnezeu le-a vorbit israelitilor prin profetii Sai, reamintindu-le ca ei au fost alesi nu datorita unor merite personale, nici pentru a se bucura in mod egoist doar ei de binecuvantarile lui Dumnezeu, ci cu un scop mult mai inalt si nobil: acela de a fi lumina neamurilor, de a duce adevarul mantuirii pana la marginile lumii.
„Scoala-te si lumineaza-te ! Caci lumina ta vine si slava Domnului rasare peste tine. Caci iata, intunericul acopere pamantul si negura mare popoarele, dar peste tine rasare Domnul si slava Lui rasare peste tine. Neamuri vor umbla in lumina ta si imparati in stralucirea razelor tale.” ( Isaia 60, 1-3 )
Asemenea undelor de apa, ca niste cercuri concentrice care sunt tot mai mari si care se departeaza tot mai mult de centru, lucrarea acestui popor de a lumina in intunericul lumii trebuia sa atinga treptat toate natiunile pamantului, pana la marginile lui. Capitolul 56 din Isaia ne vorbeste despre strainii care aveau sa-L recunoasca pe Dumnezeu ca Domn al vietii lor. Acestor popoare straine, Dumnezeu le promite solemn:
„Ii voi aduce la muntele Meu cel sfant si-i voi umple de veselie in Casa Mea de rugaciune. Arderile lor de tot si jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, caci Casa Mea se va numi o casa de rugaciune pentru toate popoarele. Asa vorbeste Domnul Dumnezeu, care strange pe cei risipiti ai lui Israel: „Voi mai strange si alte popoare la cei stransi acum din el.” ( Isaia 56, 7.8 )
Din nefericire, poporul evreu si-a ratat misiunea. Dumnezeu insa nu a renuntat la planul Sau de a alege un popor. Dupa esecul evreilor, sfesnicul misiunii lor i-a fost incredintat Bisericii, despre care Mantuitorul a spus: „Voi sunteti lumina lumii… Tot asa sa lumineze si lumina voastra inaintea oamenilor, ca ei sa vada faptele voastre bune si sa slaveasca pe Tatal vostru care este in ceruri” ( Matei 5,14 pp. 16 ).
Astazi, misiunea Israelului trupesc a fost preluata de Israelul spiritual, cel despre care apostolul Petru scrie: „Voi sunteti o semintie aleasa, o preotie imparateasca, un neam sfant, un popor pe care Dumnezeu Si l-a castigat ca sa fie al Lui, ca sa vestiti puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din intuneric la lumina Sa minunata” ( 1 Petru 2,9 ).
Ramane totusi intrebarea: Fie ca vorbim de poporul evreu din Vechiul Testament, fie ca ne referim la Biserica crestina a Noului Testament, de ce totusi Dumnezeu a recurs la metoda alegerii unui popor ?
Dwight K. Nelson, un pastor evanghelist contemporan, foloseste urmatoarea ilustratie ajutatoare:
„Sa zicem ca esti directorul unui centru de detentie juvenila, asa cum este un prieten de-al meu. Ce ai face cu acea cladire cu gratii, plina de pustani rebeli, care au fost dati de curtea de judecata pe mana statului pentru disciplinare si corectie ? Intrucat este misiunea ta aceea de a-i indrepta pe minori, cum le vei castiga inima lor tanara ?
Orice lider stie ca, pentru a castiga de partea sa un grup mare – fie el linistit sau rebel – , cheia strategica este sa te apropii de un membru al sau. Aceasta inseamna ca, in centrul de detentie, trebuie mai intai sa castigi increderea unuia dintre acei adolescenti, baiat sau fata, nu conteaza. Evident, vei dori sa stabilesti o legatura cu un tanar care are influenta asupra celorlalti.
De ce ? Pentru ca modalitatea eficienta de a le castiga tuturor inima este de a-i castiga mai intai inima unuia dintre ei. Nu este adevarat ? Deci trebuie sa alegi un tanar rebel care pare sa aiba inima dechisa fatza de tine ca lider. Poate ca o vezi in ochii lui sau o simti in felul atent in care te asculta ea atunci cand toti ceilalti parca te ignora. Asa ca treci pe la celula lui sau te apropii de masa la care el isi ia pranzul si deschizi o conversatie. Vrei sa castigi increderea lui sau loialitatea ei, nu-i asa ? Astfel, manifesti o atentie deosebita fatza de persoana care speri sa fie cheia catre ceilalti.
Intrebare: Oare prin aceasta te arati partinitor ? Raspuns: Nu, nu esti partinitor – simpla ta strategie este sa castigi inima unuia pentru a atinge viata celor multi.” ( 1 )
Noi traim pe o planeta razvratita. De fapt, nu planeta este razvratita, ci noi, locuitorii ei. Cum ar fi putut Creatorul sa Se apropie din nou de creaturile Sale rebele ? Singura cale era aceea de a a alege pe cineva din multimea razvratitilor, pe care sa-l castige de partea Lui si prin care sa-i atraga apoi pe toti ceilalti.
Acesta este scopul alegerii lui Dumnezeu: ca fiecare om din aceasta lume sa ajunga sa cunoasca si sa beneficieze de marele adevar al mantuirii. Aceasta este misiunea Bisericii de azi; aceasta este misiunea mea si a ta.
Lori Balogh
Referinte: ( 1 ) Dwight K. Nelson, „Cei alesi”, ed. Viata si Sanatate, Bucuresti , 2013, p.44
