A fost Dumnezeu părtinitor când a ales poporul evreu?
Alegerea poporului evreu dintre toate popoarele existente pe pământ la data aceea a generat în multe minți o mulțime de întrebări: De ce tocmai poporul evreu și nu altul? Datorită căror criterii au fost aleși evreii și nu egiptenii, asirienii, babilonienii sau canaaniții? A fost Dumnezeu părtinitor în această alegere? Ce scop a urmărit El atunci când a ales un singur popor din mulțimea celor existente pentru a împlini planurile Sale?
Între cuvintele rostite de Moise la hotarele Canaanului, dincolo de Iordan și cu puțin timp înainte de moartea sa, se află și următoarea afirmație: „Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fața pământului” (Deuteronomul 7,6).
La o privire superficială și scoțând această afirmație din contextul ei imediat, s-ar putea trage concluzia că, într-adevăr, Dumnezeu a ales poporul evreu pe baza unor merite („ești un popor sfânt”), intenția Lui fiind aceea de a fi pentru Israel un Dumnezeu – proprietate privată. La fel cum toate popoarele păgâne din acea vreme aveau proprii zei (la babilonieni, fiecare cetate avea propriul zeu), la fel și evreilor li se propune ca Iehova să fie Dumnezeul lor, iar ei să devină poporul Lui.
Acestea sunt însă doar aparențele. Dacă citim întregul context al versetului citat anterior, vom înțelege că lucrurile stau cu totul altfel. Motivele alegerii poporului evreu cu statutul de popor ales nu erau legate nici de sfințenia caracterului său, nici de puterea sau mărimea națiunii, nici de vreun alt criteriu omenesc. Iată ce afirmă Moise în legătură cu acest aspect:
„Nu doar pentru că întreceți la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi și v-a ales, căci voi sunteți cel mai mic dintre toate popoarele” (Deuteronomul 7,7).
„Nu, nu pentru bunătatea ta, nici pentru curăția inimii tale intri tu în stăpânirea țării lor… Să știi dar că nu din pricina bunătății tale îți dă Domnul Dumnezeul tău acea țară bună ca s-o stăpânești, căci tu ești un popor tare încăpățânat” (Deuteronomul 9,5.6).
Așadar, alegerea poporului evreu nu a avut la bază criterii omenești. Poporul evreu nu a fost nici mai bun, nici mai numeros, nici mai puternic decât alte popoare. Dimpotrivă, Moise scoate în evidență o trăsătură negativă a acestui popor: încăpățânarea. De fapt, această trăsătură negativă este amintită ca un laitmotiv în cărțile lui Moise, ea neaducând deloc onoare poporului evreu. Însuși diaconul Ștefan a recunoscut înainte de a-și da ultima suflare pe altarul credinței că poporul său era format din „oameni tari la cerbice” (Fapte 7,51).
Pentru a cunoaște adevăratele motive ale alegerii poporului Israel, trebuie să ne întoarcem în timp cu câteva sute de ani, pe vremea lui Avraam. Chemarea acestuia din mediul păgân, dar civilizat, al cetății Ur din Caldeea, pentru a călători întreaga viață prin ținuturile canaanite, a avut un scop bine precizat:
„Domnul zisese lui Avraam: Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta” (Geneza 12,1.2)
Dacă totul s-ar fi rezumat la aceste făgăduințe, atunci am putea crede că Dumnezeu a ales arbitrar un popor ca să fie al Lui, iar El să fie Dumnezeul acestui popor. Atât și nimic mai mult! Însă lucrurile nu se termină aici. În promisiunea făcută lui Avraam cu ocazia chemării lui, Dumnezeu continuă: „Îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și voi blestema pe cei ce te vor blestema și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Geneza 12, 2.3).
Observăm diferența? Israel nu a fost ales pentru ca Dumnezeu să-Și reverse doar asupra lui binecuvântările Sale, ci scopul era mult mai înalt și mai cuprinzător: „vei fi o binecuvântare” și „toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.”
Din nefericire, poporul evreu a pierdut din vedere acest scop înalt al alegerii sale, considerând că toate binecuvântările primite de la Dumnezeu i se cuveneau și trebuiau păstrate doar în cadrul etniei.
Pe tot parcursul istoriei lui zbuciumate, Dumnezeu a încercat să-l readucă pe poporul Său ales la înălțimea nobilei misiuni pe care i-a încredințat-o. Deseori Dumnezeu a trebuit să recurgă la pedepse severe, lăsând ca acest popor să fie subjugat de popoare păgâne (vremea judecătorilor, exilul babilonian, stăpânirea grecilor și a romanilor).
Alteori, Dumnezeu le-a vorbit israeliților prin profeții Săi, reamintindu-le că ei au fost aleși nu datorită unor merite personale, nici pentru a se bucura în mod egoist doar ei de binecuvântările lui Dumnezeu, ci cu un scop mult mai înalt și nobil: acela de a fi lumina neamurilor, de a duce adevărul mântuirii până la marginile lumii.
„Scoală-te și luminează-te! Căci lumina ta vine și slava Domnului răsare peste tine. Căci iată, întunericul acopere pământul și negură mare popoarele, dar peste tine răsare Domnul și slava Lui răsare peste tine. Neamuri vor umbla în lumina ta și împărați în strălucirea razelor tale” (Isaia 60,1‑3).
Asemenea undelor de apă, ca niște cercuri concentrice care sunt tot mai mari și care se depărtează tot mai mult de centru, lucrarea acestui popor de a lumina în întunericul lumii trebuia să atingă treptat toate națiunile pământului, până la marginile lui. Capitolul 56 din Isaia vorbește despre străinii care aveau să-L recunoască pe Dumnezeu ca Domn al vieții lor. Acestor popoare străine, Dumnezeu le promite solemn:
„Îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt și-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot și jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele. Așa vorbește Domnul Dumnezeu, care strânge pe cei risipiți ai lui Israel: „Voi mai strânge și alte popoare la cei strânși acum din el. ” (Isaia 56,7.8)
Din nefericire, poporul evreu și-a ratat misiunea. Dumnezeu însă nu a renunțat la planul Său de a alege un popor. După eșecul evreilor, sfeșnicul misiunii lor a fost încredințat Bisericii, despre care Mântuitorul a spus: „Voi sunteți lumina lumii… Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri” (Matei 5,14.16).
Astăzi, misiunea Israelului trupesc a fost preluată de Israelul spiritual, cel despre care apostolul Petru scrie: „Voi sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” (1 Petru 2,9).
Rămâne totuși întrebarea: Fie că vorbim de poporul evreu din Vechiul Testament, fie că ne referim la Biserica creștină a Noului Testament, de ce totuși Dumnezeu a recurs la metoda alegerii unui popor?
Dwight K. Nelson, un pastor evanghelist contemporan, folosește următoarea ilustrație ajutătoare: „Să zicem că ești directorul unui centru de detenție juvenilă, așa cum este un prieten de-al meu. Ce ai face cu acea clădire cu gratii, plină de puștani rebeli, care au fost dați de curtea de judecată pe mâna statului pentru disciplinare și corecție? Întrucât este misiunea ta aceea de a-i îndrepta pe minori, cum le vei câștiga inima lor tânără?
Orice lider știe că, pentru a câștiga de partea sa un grup mare – fie el liniștit sau rebel -, cheia strategică este să te apropii de un membru al său. Aceasta înseamnă că, în centrul de detenție, trebuie mai întâi să câștigi încrederea unuia dintre acei adolescenți, băiat sau fată, nu contează. Evident, vei dori să stabilești o legătură cu un tânăr care are influență asupra celorlalți.
De ce? Pentru că modalitatea eficientă de a le câștiga tuturor inima este de a-i câștiga mai întâi inima unuia dintre ei. Nu este adevărat? Deci trebuie să alegi un tânăr rebel care pare să aibă inima deschisă față de tine ca lider. Poate că o vezi în ochii lui său o simți în felul atent în care te ascultă ea atunci când toți ceilalți parcă te ignoră. Așa că treci pe la celula lui sau te apropii de masa la care el își ia prânzul și deschizi o conversație. Vrei să câștigi încrederea lui sau loialitatea ei, nu-i așa? Astfel, manifești o atenție deosebită față de persoana care speri să fie cheia către ceilalți.
Întrebare: Oare prin aceasta te arăți părtinitor? Răspuns: Nu, nu ești părtinitor – simpla ta strategie este să câștigi inima unuia pentru a atinge viața celor mulți” (1).
Noi trăim pe o planetă răzvrătită. De fapt, nu planeta este răzvrătită, ci noi, locuitorii ei. Cum ar fi putut Creatorul să Se apropie din nou de creaturile Sale rebele? Singura cale era aceea de a alege pe cineva din mulțimea răzvrătiților, pe care să-l câștige de partea Lui și prin care să-i atragă apoi pe toți ceilalți.
Acesta este scopul alegerii lui Dumnezeu: ca fiecare om din această lume să ajungă să cunoască și să beneficieze de marele adevăr al mântuirii. Aceasta este misiunea Bisericii de azi; aceasta este misiunea mea și a ta.
Lori Balogh
Referințe: (1) Dwight K. Nelson, „Cei aleși”, ed. Viață și Sănătate, București, 2013, p.44
