Fapte 20,7‑11: Adunarea din Troa în prima zi a săptămânii
„În ziua dintâi a săptămânii eram adunați laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor și și-a lungit vorbirea până la miezul nopții.”
Dintre toate textele biblice aduse de antisabatarieni pentru a susține ideea că primii creștini au păzit prima zi a săptămânii și nu Sabatul zilei a șaptea, pasajul din Fapte 20,7‑11 este singurul care amintește de o adunare creștină „în ziua dintâi a săptămânii… ca să frângem pâinea.”
În epistola pastorală „Dies Domini”, din 31 mai 1998, Papa Ioan Paul II acordă acestui pasaj biblic o importanță fundamentală, afirmând că aici e vorba de o adunare obișnuită de duminică, în care s-a celebrat sfânta împărtășanie. Ideea este acceptată de numeroși catolici și protestanți, văzând în relatarea din Faptele Apostolilor cea mai timpurie mărturie despre o adunare creștină de închinare în prima zi a săptămânii.
Întrebarea care se ridică cu privire la acest pasaj este următoarea: adunarea creștină din Troa a fost una obișnuită sau una extraordinară, cauzată de un eveniment special: plecarea apostolului Pavel? Întrebarea își are rațiunea ei, având în vedere cel puțin două aspecte care rezultă din text: 1) adunarea a avut loc seara (vers.7) și 2) „frângerea pâinii” s-a făcut târziu, după miezul nopții (vers.11).
Contextul ne arată cât se poate de clar că adunarea la care face referire Fapte 20,7‑11 nu era o adunare obișnuită, ci una specială, de rămas-bun, cu ocazia plecării lui Pavel din cetatea Troa. Nu avem niciun indiciu că aici se vorbește despre o adunare de închinare regulată de duminică.
Atunci când vrem să identificăm exact timpul în care a avut loc această adunare specială, trebuie să ținem cont de modul ebraic de socotire a timpului: „a fost o seară și apoi o dimineață; aceasta a fost ziua întâi” (Geneza 1,5). La evrei, ziua începea cu seara, cu partea întunecată a zilei, odată cu apusul soarelui.
Așadar, seara zilei întâi, după modul ebraic de calculare a timpului, nu era duminică seara, așa cum ar părea, ci era sâmbătă seara. Adunarea a continuat până duminică dimineața devreme, când Pavel a părăsit Troa. O astfel de adunare de seară, care a continuat întreaga noapte, până în zorii primei zile a săptămânii, nu poate justifica o practică regulată a primilor creștini de a păzi duminica.
Ca păzitor al Sabatului zilei a șaptea, Pavel nu putea călători în Sabat, acest lucru nefiind îngăduit unui iudeu. De aceea, el a început călătoria imediat ce acest lucru a fost posibil: în dimineața primei zile a săptămânii. De fapt, începutul călătoriei apostolului în dimineața primei zile a săptămânii nici nu ar fi fost un exemplu bun de păzire a duminicii, în cazul în care primii creștini ar fi păzit duminica, nu Sabatul zilei a șaptea.
Ceea ce ne atrage atenția în acest pasaj biblic este expresia „frângerea pâinii”, pe care creștinii antisabatarieni o folosesc pentru a dovedi că în acea ocazie a fost celebrată Cina Domnului. Cartea Faptele Apostolilor ne arată ca expresia „frângerea pâinii” (în greacă, „klasai arton”) se referă la un obicei simplu și necesar pentru pregătirea și luarea mesei împreună. Era un act al gazdei care deschidea masa, la fel cum în cultura noastră gazda deschide masa cu urarea „Poftă bună!” După aceasta „frângere a pâinii”, cei invitați puteau începe să mănânce.
Literatura post-apostolică folosește expresia „frângerea pâinii” ca o denumire alternativă pentru Cina Domnului, însă această înlocuire de expresii este forțată. Sensul obișnuit al „frângerii pâinii” nu este acesta.
În Noul Testament întâlnim de 15 ori expresia „frângerea pâinii” (verbul „klao” – „a frânge”, urmat de substantivul „artos” – „pâine”). Dintre cele 15 referiri, 9 se referă la Domnul Christos care a frânt pâinea în diferite ocazii: când a hrănit mulțimile, când a participat la Cina cea de Taină, când a mâncat împreună cu ucenicii Săi și după înviere (vezi Matei 14,19; 15,36; 26,26; Marcu 8,6; 6,41; 14,22; Luca 22,19; 24,30; 24,35); de două ori este descris începutul și participarea la o masă a lui Pavel (vezi Fapte 20,11; 27,35); de două ori descrie adevărată frângere a pâinii la Cina Domnului (vezi 1 Corinteni 10,16; 11,24) și de două ori este folosită ca o referire generală la ucenici sau credincioși, „frângând pâinea împreună” (vezi Fapte 2,46; 20,7).
În niciunul dintre aceste cazuri „frângerea pâinii” nu este identificată cu actul de închinare comun al Cinei Domnului. Mai mult decât atât, în Fapte 2,46, se spune că ucenicii „frângeau pâinea acasă”, ceea ce face referire clară la obiceiul zilnic de luare a mesei de către creștini, „cu bucurie și curăție de inimă, lăudând pe Dumnezeu” (vezi Fapte 2,46.47).
Participarea zilnică și împreună la masă a primilor creștini nu poate să indice o celebrare liturgică și exclusivă a Cinei Domnului. Masa putea include și Cina Domnului, dar nu înseamnă în mod obligatoriu că ea reprezintă actul de cult al Cinei Domnului.
Așadar, afirmația din Fapte 20,7: „eram adunați laolaltă ca să frângem pâinea” nu înseamnă în mod obligatoriu participarea la Cina Domnului, ci doar: „eram adunați laolaltă ca să mâncăm împreună.”
Textul ne spune că după ce a frânt pâinea, Pavel a mâncat fără să facă vreo aluzie la o eventuală binecuvântare a paharului, la citirea unor pasaje din Scriptură, după care să împartă pâinea și vinul credincioșilor. Dimpotrivă, „frângerea pâinii” a fost urmată de o masă obișnuită, Pavel fiind flămând după cuvântarea prelungită și având nevoie de refacerea puterilor înainte de a începe lunga sa călătorie.
Pavel îi sfătuise pe credincioșii din Corint să-și satisfacă foamea, mâncând acasă înainte de a se aduna pentru celebrarea Cinei Domnului (vezi 1 Corinteni 11,2.22.34). Dacă în ocazia la care face referire pasajul din Fapte 20,7‑11 Pavel ar fi mâncat, potolindu-și foamea după celebrarea Cinei Domnului, el ar fi acționat contrar recomandărilor pe care el însuși le-a făcut creștinilor.
În realitate, Noul Testament nu ne oferă nicio informație cu privire la fixarea unei zile pentru celebrarea Cinei Domnului. Dacă pentru adunarea fondurilor necesare ajutorării săracilor el fixează o zi specială: prima zi a săptămânii (vezi 1 Corinteni 16,2), atunci când vorbește de celebrarea Cinei Domnului, el le spune acelorași oameni, în aceeași epistolă, folosind expresia „când vă adunați” (vezi 1 Corinteni 11,18.20.33.34). Expresia „când vă adunați” nu indică o zi specială pentru celebrarea Cinei Domnului, ci un timp și niște zile nedeterminate.
În concluzie, pasajul din Fapte 20,7‑11 zugrăvește o întâlnire excepțională, nu una obișnuită, începută în seara zilei de sâmbătă („seara zilei dintâi a săptămânii”), până în zorii zilei de duminică, cu ocazia plecării lui Pavel din Troa. Frângerea pâinii făcută de Pavel în acea ocazie nu indică celebrarea Cinei Domnului, ci doar masa de rămas-bun luată de Pavel împreună cu credincioșii din acea cetate.
Afirmația că aici este vorba de o întâlnire obișnuită de închinare în prima zi a săptămânii este denaturată și iese din contextul general biblic.
Lori Balogh
Doamnule Lori,
Cu multa bucurie citesc tot ceea ce-mi scrieti.De aceea nu as vrea ca faptul ca nu raman la aceleasi pareri , sa umbreasca cumva empatia de care dati dovada. Daca reusim sa ramanem in aceasta conduita, vom implini cuvantul Domnului, care spune ca unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, voi fi si Eu in mijlocul lor.
Este foarte frumoasa ideea prin care se intelege ca Dumnezeu nu a dat porunca primilor oameni sa pazeasca ziua sambetei, deoarece se bucurau fata catre fata in toata slava lui Dumnezeu .Insa as vrea sa intervin acolo unde spuneti ca Adam si Eva puneau intrebari lui Dumnezeu.Dupa parerea mea, adica din cate am mai citit si eu, Adam si Eva erau plini de toata cunostinta , de toata simtirea harica, dar nu erau si inca statorniciti in aceasta stare, fapt ce a premers de altfel la caderea lor. Atunci cand Dumnezeu a vrut sa-i gaseasca lui Adam o pereche ca sa nu fie singur, Dumnezeu a trecut prin fata lui toate animalele, carora Adam le-a dat un nume.Dar nu si-a gasit pereche.Aici gasim si un raspuns pentru cei care spun ca omul se trage din maimuta, dar vedem si faptul ca Adam era inzestrat cu toata stiinta asupra universului, asupra vietii, cunoscandu-le tainele si rosturile.
Interactiunea dintre om si Dumnezeu eu cred ca la inceput se facea doar prin contemplare,fara cuvant, adica prin experiere, traire si extaziere in fata frumusetii, a bunatatii, a intelepciunii, atotputerniciei lui Dumnezeu, pe putin spus .Despre cat a tinut aceasta stare nu stim, cert este ca diavolul fiind deja cazut pe pamant, a ispitit pe Eva, iar prin Eva si pe Adam, nu se stie in ce fel, urmarea fiind caderea lor si alungarea din rai.
Presupun ca ispitirea lor a constat intr-un gand strain de starea harica, ca de exemplu, cum spuneati, o curiozitate, urmata probabil de indoiala .
In psalmul 132 al lui David exista niste versete care spun asa :
1. Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună!
…
3. aceasta e ca roua Ermonului ce se coboara pe Muntii Sionului;
ca acolo a poruncit Domnul binecuvantarea si viata pana in veac.
Cautand intelesul cel mai adanc si sensibil referitor la unitatea „fratilor”, sfintii spun ca acestia nu sunt decat gandurile omului, care daca sunt unite si concentrate in Dumnezeu, aduc binecuvantarea si viata vesnica.
Din contra, orice gand care nu se uneste cu celelalte rupe unitatea , producandu-se un gol care va trebui umplut cu ceva strain si contrar .
Primii oameni au fost in unitate perfecta cu Dumnezeu prin trairea in Duhul Sfant, insa cand in aceasta traire s-a strecurat un firicel de gand strain , starea de bine s-a destramat, astfel ca omul nu a mai avut puterea sa refaca unitatea, cazand sub stapanirea pacatului.
Odata cu caderea omului, lumea a intrat intr-un apus, al carui sfarsit este iminent .
Binecuvantarea pe care Dumnezeu a dat-o zilei a saptea este un fapt ce nu ar trebui sa uimeasca , fiind ziua in care Hristos S-a nascut, a murit si a inviat, este ziua mantuirii oamenilor, de aceea este si binecuvatata si sfintita. Si nu ma refer aici la ziua a saptea a saptamanii,ci la ziua a saptea a creatiei.
Iata ca ce este mare poate fi exprimat si in mic si ce este mic se poate exprima si in mare., lasand loc la nesfarsite revelatii si frumuseti de care se inconjura divinitatea, ca intr-un nor stralucitor de Slava, asemenea valului unei fecioare.
Doamna Simona,
Este recunoscut faptul ca cea mai buna educatie se face prin aluzie si prin exemplul personal, nu prin porunci, reguli si restrictii. Ce rost ar fi avut ca Dumnezeu sa le porunceasca primilor nostri parinti sa pazeasca ziua Sabatului, din moment ce El Insusi S-a oprit din lucrarea Sa in aceasta zi, punand acest timp sfant la dispozitia comuniunii omului cu Creatorul sau ? De fapt, Sabatul a fost prima zi intreaga din viata primilor nostri parinti, iar Creatorul a petrecut intreaga zi in compania lui Adam si a Evei. Imi imaginez ce intrebari au pus cei doi Creatorului in primul Sabat din viata lor si cum Dumnezeu le-a raspuns cu rabdare la toate. De fapt, acesta este rostul Sabatului: sa existe un timp sfant (adica pus deoparte ) in care omul sa se apropie de Creatorul sau altfel de cum o face in zilele obisnuite ale saptamanii.
Sa nu uitam ca la sfarsitul Creatiei, Dumnezeu a binecuvantat Sabatul zilei a saptea, lucru pe care nu ni se spune ca l-ar fi facut in dreptul vreunei alte zile. Sunt convins de importanta invierii Domnului si ma bucur ca a existat o astfel de zi, insa in Scriptura nu am gasit nicio porunca a lui Dumnezeu de inlocuire a zilei Sabatului cu ziua intai a saptamanii – duminica. In acelasi timp, respect alegerea fiecarui crestin de a se inchina lui Dumnezeu dupa cum a inteles din studiul Scripturii.
Cu stima,
Lori B.
erata :
„facand referire la starea omului care nu Il are pe Hristos, a carui pecete ar fi 777”
M-am exprimat gresit, a se intelege ca omul care il are pe Hristos, crestinul cu alte cuvinte, are pecetea 777, iar daca moare in aceasta stare si nu L-a pierdut pe Hristos prin pacatele sale, atunci va capata pecetea 888, a omului mantuit.
8. Căci dacă Iosua le-ar fi adus odihnă, Dumnezeu n-ar mai fi vorbit, după acestea, de o altă zi de odihnă.
Domnule Lori,
Buna ziua.
Am primit emailul dumneavoastra, insa cred ca raspunsul meu nu a fost posibil sa vi-l trimit, de aceea va raspund pe aceasta cale, mai succint insa decat in email.
In citatul dat ca exemplu mai sus, se intelege ca este vorba de niste porunci date doar evreilor, cu referinta la ziua odihnei.
Dar si fara acest argument, este clar ca ziua sambetei este zi de odihna lasata de Dumnezeu pentru om, lucru pe care si noi il respectam, lucrand sase zile si a saptea ne odihnim, slavind si Invierea lui Hristos in aceasta zi. Iar cum zilele timpului nostru sunt asemenea toate, nu are importanta care este prima si care este a saptea, ci trebuie doar sa le tinem socoteala ca zile lucratoare si zi de odihna.In rest totul este arbitraj.
Daca se cunostea ciclul saptamanii si inainte de Moise, este posibil, pentru ca Set, fiul lui Adam a fost rapit la cer si invatat de catre un inger tainele ceresti, matematica, etc.Atunci cand s-a intors printre oameni, fata lui stralucea aidoma fetei lui Moise , dupa ce a coborat de pe muntele Sinai.De aceea el a fost numit de oameni dumnezeu,dar si fiii lui au fost numiti fiii lui Dumnezeu,deoarece Set i-a invatat pe oameni doxologia.El a fost cel despre care s-a spus ca „de la Set au inceput oamenii a chema numele Domnului „. Iar fiicele paganilor care nu credeau in Dumnezeu au fost numite fiicele oamenilor, termenul „om ” fiind folosit in Sfanta Scriptura pentru a defini pe cel pacatos, despartit de Dumnezeu prin pacate. Este motivul pentru care si in Apocalipsa numarul 666 este descris ca numar de om, adica defineste omul pacatos, care nu primeste pecetea harului Sfintei Treimi(de aceea este intreita pecetea : 666, facand referire la starea omului care nu Il are pe Hristos, a carui pecete ar fi 777, iar a omului mantuit, 888), ci pecetea pacatului, a celui rau (diavolul), caruia i-a slujit.
Deci ar fi nepotrivit sa presupunem ca inaintea acestui timp, Dumnezeu le va fi poruncit oamenilor ceva in legatura cu ziua sambetei, dupa cum afirmati.Daca ar fi fost asa, acest lucru li s-ar fi poruncit dintru inceput lui Adam si Evei si ar fi fost mentionat langa celelalte porunci pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor cand i-a alungat din rai.
Cu aceeasi stima
si dragoste crestineasca,
Simona.
Iata un citat care face referire la ziua Domnului :
1. Să ne temem, deci, ca nu cumva, câtă vreme ni se lasă făgăduinţa să intrăm în odihna Lui, să pară că a rămas pe urmă cineva dintre voi.
2. Pentru că şi nouă ni s-a binevestit ca şi acelora, dar cuvântul propovăduirii nu le-a fost lor de folos, nefiind unit cu credinţa la cei care l-au auzit.
3. Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în odihnă, precum s-a zis: „M-am jurat întru mânia Mea: nu vor intra întru odihna Mea”, măcar că lucrurile erau săvârşite de la întemeierea lumii.
4. Căci undeva, despre ziua a şaptea, a zis astfel: „Şi S-a odihnit Dumnezeu în ziua a şaptea de toate lucrurile Sale”.
5. Şi în acelaşi loc, zice iarăşi: „Nu vor intra întru odihna Mea!”.
6. Deci, de vreme ce rămâne ca unii să intre în odihnă, iar aceia cărora mai dinainte li s-a binevestit, pentru nesupunerea lor, n-au intrat,
7. Dumnezeu hotărăşte din nou o zi, astăzi rostind prin gura lui David, după atâta vreme, precum s-a zis mai sus: „Dacă veţi auzi astăzi glasul Lui, nu învârtoşaţi inimile voastre”.
8. Căci dacă Iosua le-ar fi adus odihnă, Dumnezeu n-ar mai fi vorbit, după acestea, de o altă zi de odihnă.
9. Drept aceea, s-a lăsat altă sărbătoare de odihnă poporului lui Dumnezeu.
10. Pentru că cine a intrat în odihna lui Dumnezeu s-a odihnit şi el de lucrurile lui, precum Dumnezeu de ale Sale.
11. Să ne silim, deci, ca să intrăm în acea odihnă, ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă a neascultării,
12. Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii,
13. Şi nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale şi descoperite, pentru ochii Celui în faţa Căruia noi vom da socoteală.
14. Drept aceea, având Arhiereu mare, Care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu tărie mărturisirea.
15. Că nu avem Arhiereu care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat.
16. Să ne apropiem, deci, cu încredere de tronul harului, ca să luăm milă şi să aflăm har, spre ajutor, la timp potrivit.
(Epistola catre evrei).
Noi asa suntem invatati in Biserica noastra.Insa, va trimit in urma un link unde este expusa mai pe larg istoria zilei de Duminica din care putem trage concluzia ca Duminica este tot o zi de odihna, insa alta odihna decat acea la care erau chemati iudeii.Iar odihna la care sunt chemati crestinii este odihna lui Hristos, pe care sa dea Domnul sa nu o pierdem si noi ca iudeii. Aceasta zi apare in episola lui Pavel ( precum si in psalmii lui David )cu numele „astazi”.
Insa, pentru ca Biserica mea a convenit ca aceasta zi sa coincida cu ziua Invierii Domnului, eu atunci o serbez, fara sa contrazic faptul ca orice zi poate fi o zi a Domnului, o zi a intalnirii cu Dumnezeu, o zi a odihnei, a mantuirii.
De altfel, Biserica Ortodoxa invata despre ziua numita „Astazi” ca fiind „ziua” venirii Mantuitorului, a propovaduirii evangheliei, adica ziua a saptea, iar ziua a opta este ziua Invierii, adica Duminica. Sper ca m-am facut inteleasa cat de cat.
Contradictia porneste de la lucruri mai mult omenesti, peste care, odata si odata, va trebuie sa trecem, atata timp cat Dumnezeu este deasupra materiei si a timpului.El a spus ca imparatia nu este din lume si crestinii nu sunt din lume, de aceea nu stiu de ce trebuie sa ne luptam intre noi pentru lucruri lumesti si nu cautam Duhul lui Dumnezeu mai presus de orice?
http://caleasprecasa.uv.ro/tranzitia.htm
Din textul dat ca exemplu nu se intelege clar, e drept, motivul pentru care s-au adunat in acea prima zi a saptamanii, pentru ca momentul frangerii painii a fost dupa miezul noptii.Ori, daca ei s-au adunat in seara duminicii pentru ziua duminicii ar fi trebuit mentionat si faptul ca s-au rugat si au adus laude lui Dumnezeu. Insa Pavel, la miezul noptii, dupa ce a luat in brate pe tanarul ce cazuse de la catul al treilea, se duce, frange painea si mananca.
Important insa ramane alt aspect , nu neaparat acesta, care poate ca este gresit sau fortat, nu avem de unde sti, ramane important faptul ca tinerea Duminicii se pierde in vechime si ea este respectata nu pentru ceea ce au facut apostolii in acea seara (dimineata), ci pentru ca in zi de Duminica a inviat Iisus Hristos.Deci Duminca pentru crestini este ziua Invierii Domnului, care S-a jertfit ,a fost rastignit, a murit si a inviat nu numai pentru evrei, ci pentru toti oamenii care vor sa se mantuiasca.Se pare ca tinerea altei zile ca zi a Domnului, in afara sambetei , este mult mai potrivita ziua de Duminica, cu atat mai mult cu cat pentru mine ziua sambetei, nu reprezinta mare lucru. Ea a fost importanta pentru evrei pana la venirea Mantuitorului. Dar mai sunt evrei care nu L-au primit pe Hristos, ci au ramas in continuare la ziua sambetei.
La Sfantul Mormant lumina vine singura din cer la Inviere.
Deci ziua Invierii are o imortanta mai mare pentru crestinism decat ziua sambetei care a fost lasata evreilor pentru a-si aduce aminte ca au fost scosi din Egipt.