Lui Dumnezeu Îi pare rău și Se răzgândește?

Lui Dumnezeu Îi pare rău și Se răzgândește?

În Biblie există o mulțime de texte în care Dumnezeu, asemenea oamenilor, pare că Se căiește de anumite lucruri, Îi pare rău, Se răzgândește și Își schimbă deciziile. Iată câteva dintre acestea:

„Și Domnul S-a lăsat de răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său” (Exodul 32,14).

„I-a părut rău lui Dumnezeu că l-a făcut pe om pe pământ” (Geneza 6,6).

„Îmi pare rău că l-am pus pe Saul împărat” (1 Samuel 15,11).

„Pe când îngerul întindea mâna peste Ierusalim ca să-l nimicească, Domnul S-a căit de răul acela” (2 Samuel 24,16).

Toate aceste texte par să arunce o umbră asupra imaginii pe care o avem despre Dumnezeu, ca Unul care este sfânt, neschimbător și infailibil în hotărârile și planurile Sale. Ele par să vină în contradicție cu alte pasaje scripturistice în care se afirmă cu claritate faptul că Dumnezeu este veșnic și neschimbător, un Dumnezeu care ia decizii pe care nu le regretă mai târziu.

În ultima carte a Vechiului Testament (Cartea profetului Maleahi), Dumnezeu Însuși spune despre Sine, prin profetul Său: „Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb…” (Maleahi 3,6), iar apostolul Iacov afirmă în epistola sa că în „Tatăl luminilor nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1,17).

Dacă „Iisus Christos este Același: ieri, azi și în veci” (Evrei 13,8), cum se explică acele momente din istoria biblică în care Dumnezeu pare să aibă ezitări, regrete și schimbări de atitudine?

În Vechiul Testament, cuvântul ebraic „nacham”, care are sensul de răzgândire a lui Dumnezeu, este întâlnit de 31 de ori (Geneza 6,6.7; Exodul 32,12.14; Numeri 23,19; Judecători 2,18; 1 Samuel 15,11.29; 2 Samuel 24,16; 1 Cronici 21,15; Psalmul 106,45; 110,4; Ieremia 4,28; 15,6; 18,8.10; 20,16; 26,3.13.19; 42,10; Ezechiel 24,14; Ioel 2,13.14; Amos 7,3.6; Iona 3,9.10; 4,2; Zaharia 8,14).

De fiecare dată atitudinea lui Dumnezeu se datorează acțiunilor oamenilor, nu Lui ca Persoană. Dacă există păreri de rău, regrete și schimbări de decizii la Dumnezeu, acestea nu sunt cauzate de unele greșeli sau ezitări, așa cum se întâmplă în cazul oamenilor. Noi regretăm și ne căim de greșelile pe care le facem noi înșine, însă Dumnezeu regretă și Își schimbă deciziile nu din cauza greșelilor Lui, ci din cauza greșelilor noastre.

Este exact ceea ce se întâmplă în cazul unor părinți responsabili, care au făcut tot ce se putea pentru a-i educa pe copiii lor după cele mai înalte standarde, dar care sunt nevoiți să-și vadă copiii alegând un stil de viață degradant. Acești părinți regretă nu ceea ce au făcut pentru educația copiilor lor, ci mai degrabă alegerea greșită pe care au făcut-o aceștia.

În cazul Potopului, regretul lui Dumnezeu nu era legat de vreo lipsă în planurile pe care le avusese cu rasa umană, ci de răutatea crescândă și ajunsă la culme, care caracteriza generația din acea vreme.

În cazul vițelului de aur făcut de israeliți imediat după ieșirea lor din Egipt, Dumnezeu nu regretă ceea ce făcuse pentru poporul Său, eliberându-i din robia egipteană prin minuni nemaiauzite, ci regretă atitudinea de necredință a acestui popor care, prin gestul închinării înaintea unui idol, se întorsese deja cu inima înapoi în Egiptul robiei lor.

În cazul împăratului Saul, Dumnezeu nu regretă faptul că l-a ales împărat, ci faptul că acesta nu a onorat alegerea sa în această poziție de răspundere.

Așadar, părerea de rău a lui Dumnezeu este întotdeauna legată de elementul uman, nestatornic și păcătos. Dar ce putem spune despre schimbarea deciziilor și planurilor lui Dumnezeu?

Da, ele sunt o realitate. Dumnezeu Își poate schimba deciziile, iar Biblia ne oferă o mulțime de exemple în acest sens:

– Împăratului Ezechia i s-a transmis din partea lui Dumnezeu să se pregătească de moarte. Totuși, ca urmare a rugăciunilor stăruitoare ale împăratului, Dumnezeu a revenit asupra deciziei Sale și i-a prelungit viața cu încă cincisprezece ani (vezi Isaia 38,1‑8).

– Locuitorii din Ninive au fost avertizați de profetul Iona că după patruzeci de zile cetatea va fi nimicită. Totuși, datorită pocăinței locuitorilor ei, cetatea a fost cruțată și Dumnezeu i-a amânat sentința (vezi Iona 3,9.10; 4,2).

– Cu ocazia închinării la vițelul de aur, Dumnezeu a hotărât să-i nimicească pe toți cei ce au recăzut în idolatrie, în ciuda minunilor evidente la care fuseseră martori cu ocazia Exodului. Totuși, datorită mijlocirii lui Moise, Dumnezeu Și-a schimbat decizia și a iertat poporul (vezi Exodul 32,7‑14).

Din toate aceste exemple biblice, precum și din multe altele, putem desprinde cel puțin două situații în care Dumnezeu Își schimbă deciziile și planurile:

1) Când omul se căiește de păcatele sale și dorește să înceapă o viață nouă. Putem afirma cu toată convingerea că în astfel de situații Dumnezeu de abia așteaptă să-Și schimbe decizia. Dacă este adevărat că „plata păcatului este moartea” (Romani 6,23), la fel de adevărat este și că Dumnezeu nu dorește moartea păcătosului, după cum El Însuși afirmă: „Doresc Eu moartea păcătosului? zice Domnul Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui și să trăiască?” (Ezechiel 18,23).

Când omul păcătos se căiește de păcatele lui, intervine harul lui Dumnezeu: „Dimpotrivă, când zic celui rău: „Vei muri!” – dacă se întoarce de la păcatul lui și face ce este bine și plăcut… va trăi negreșit și nu va muri” (Ezechiel 33,14.15).

În toate cazurile în care omul păcătos regretă faptele lui, Dumnezeu nu numai că schimbă sentința împotriva lui, dar chiar Îi face plăcere să ierte și să acorde har celui păcătos.

2) A doua situație în care Dumnezeu Își poate schimba deciziile este aceea în care între El și om intervine un mijlocitor care mediază în favoarea omului păcătos. Principiul mijlocirii între Dumnezeu și om apare exemplificat în cazul mijlocirii lui Moise pentru poporul Israel, care păcătuise cu ocazia închinării înaintea vițelului de aur (vezi Exodul 32,7‑14).

Acest principiu este sugestiv redat în cuvântarea lui Elihu, unul dintre prietenii lui Iov. După ce amintește de suferințele prin care trece omul păcătos, toate culminând cu moartea (vezi Iov 33,14‑21), Elihu aduce în discuție marele principiu divin al mijlocirii pentru cel greșit: „Dar dacă se găsește un înger mijlocitor pentru el, unul dintre miile acelea care vestesc omului calea pe care trebuie s-o urmeze, Dumnezeu Se îndură de el și zice îngerului: „Izbăvește-l, ca să nu se pogoare în groapă; am găsit un preț de răscumpărare pentru el” (Iov 33,23.24).

Principiul mijlocirii îl găsim însă ilustrat în mod desăvârșit în lucrarea de mare preot a Domnului Christos, despre care apostolul Pavel afirmă: „Căci este un singur Dumnezeu și este un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Iisus Christos” (1 Timotei 2,5).

Atunci când studiem texte ca cele amintite la începutul acestui articol, trebuie să ținem seama de câteva elemente deosebit de importante:

1) Judecățile lui Dumnezeu, asemenea promisiunilor Sale, sunt condiționate de alegerile și atitudinea oamenilor. Acest adevăr este bine ilustrat în cartea profetului Ieremia: „Deodată zic despre un neam, despre o împărăție, că-l voi smulge, că-l voi surpa și că-l voi nimici. Dar dacă neamul acesta, despre care am vorbit astfel, se întoarce de la răutatea lui, atunci și Mie Îmi pare rău de răul pe care Îmi pusesem în gând să i-l fac. Tot așa însă, deodată zic despre un neam sau despre o împărăție că-l voi zidi sau că-l voi sădi. Dar dacă neamul acesta face ce este rău înaintea Mea și n-ascultă glasul Meu, atunci Îmi pare rău și de binele pe care aveam de gând să i-l fac” (Ieremia 18,7‑10).

Ce s-ar fi întâmplat dacă Dumnezeu ar fi fost de neclintit în deciziile Sale privitoare la noi? Nu am fi avut nicio șansă la mântuire. Dar tocmai pentru faptul că atitudinea și judecățile Sale, cât și promisiunile Sale, sunt condiționate, avem șansa să ne alegem singuri destinul: fie viața veșnică, fie moartea veșnică.

2) Există o diferență majoră între căința oamenilor și căința lui Dumnezeu. În timp ce pocăința omului apare întotdeauna ca urmare a păcatului său, părerea de rău a lui Dumnezeu apare nu din cauza greșelilor Lui, ci din cauza greșelilor oamenilor.

Dacă pocăința omului implică schimbarea minții lui, răzgândirea lui Dumnezeu implică schimbarea circumstanțelor și relațiilor. Ceea ce ne creează unele dificultăți în înțelegerea unor pasaje biblice este limbajul omenesc, plin de limite și neajunsuri, în care este scrisă Biblia. Dumnezeu este descris adesea în termeni antropomorfi, folosindu-se cuvinte omenești imperfecte.

Unui om îi poate părea rău că a luat o anumită decizie în viață, însă lui Dumnezeu nu-i poate părea rău pentru o anumită hotărâre, deoarece El este atotștiutor. Dacă Îi pare rău pentru ceva, atunci regretul Său se referă la atitudinea omului care, prin stăruința în păcat, se privează pe sine de binecuvântările pe care ar fi dorit să i le ofere Dumnezeu.

Dacă pocăința omului este urmată în mod firesc de schimbarea caracterului său, răzgândirea lui Dumnezeu este urmată de reintegrarea omului în planul Său de mântuire. Căci „Dumnezeu nu este un om ca să mintă, nici fiu al omului ca să-I pară rău” (Numeri 23,19).

Lori Balogh