Poate fi mântuit un păgân?

Poate fi mântuit un păgân?

Exclusivismul este una dintre „găurile negre” ale unei religii greșit înțelese. Asemenea religiei mozaice, nici creștinismul nu a scăpat de această anomalie a spiritului uman, care a adus în istoria lumii multe suferințe și nedreptăți, unele consemnate de cronici, altele rămase ascunse până la judecata finală.

Fie ca mărturisesc public, fie că păstrează acest gând în inima lor, mulți creștini ai diferitelor denominațiuni consideră că un om care nu face parte din biserica lor și nu aderă la același crez nu poate fi mântuit. Dacă între diferitele credințe creștine se poate întrezări o anumită toleranță, problema se pune mult mai radical atunci când e vorba de necreștini, de oameni care s-au născut și trăiesc într-o religie păgână.

Poate un păgân să fie mântuit, chiar dacă nu devine niciodată creștin?

Punând această întrebare, nu îi am în vedere pe acei păgâni cărora li s-a predicat Evanghelia mântuirii, dar au respins-o categoric și definitiv. Mă gândesc la acei oameni născuți într-o religie păgână (animiști, hinduși, mahomedani, budiști, etc.) la care Evanghelia nu a ajuns niciodată. Există vreo șansă pentru acești oameni ca și ei să moștenească Împărăția lui Dumnezeu alături de creștinii veritabili?

Biblia ne oferă multe speranțe în acest sens. Un prim adevăr care ne dă speranță că și unii păgâni pot fi mântuiți este legat de caracterul lui Dumnezeu. Biblia vorbește despre un Dumnezeu iubitor, drept și nepărtinitor în relația Lui cu oamenii.

Primul lucru pe care l-a învățat apostolul Petru (la data aceea și el atins de virusul exclusivismului!) din viziunea relatată în Fapte cap.10  a fost cel pe care-l mărturisește singur: „În adevăr”, recunoaște Petru înaintea sutașului Corneliu, „văd că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că în orice neam, cine se teme de El și lucrează neprihănire, este primit de El” (Fapte 10,34.35).

Rezultă de aici că un Dumnezeu iubitor, drept și nepărtinitor trebuie să le acorde aceeași șansă la mântuire tuturor oamenilor, indiferent în ce epocă, cultură sau religie s-au născut. Afirmația pe care o face Ioan în introducerea Evangheliei sale confirmă acest mare adevăr: „Lumina aceasta era adevărata Lumină care luminează pe orice om venind în lume” (Ioan 1,9).

Așadar, orice om care se naște pe planeta noastră are parte de o iluminare divină a conștiinței, care îl îndeamnă să-L caute pe Dumnezeul cel adevărat și să se închine Lui. Dumnezeu nu este părtinitor, descoperindu-Se doar unora dintre oameni, dar ascunzându-Se de alții.

Apostolul Pavel remarcă și el dreptatea lui Dumnezeu în modul în care El își descoperă voința în conștiința oamenilor: „Când neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au lege, își sunt singuri lege și ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea această mărturisește cugetul lor și gândurile lor, care sau se învinovățesc sau se dezvinovățesc între ele” (Romani 2,14.15).

Spre uimirea evreilor și creștinilor exclusiviști, Biblia conține câteva afirmații șocante pentru atitudinea lor:

1) „Eu pomenesc Egiptul și Babilonul printre cei ce Mă cunosc; iată, țara filistenilor, Tirul, cu Etiopia: „în Sion s-au născut”… Domnul numără popoarele, scriindu-le: „Acolo s-au născut” (Psalmul 87,4.6)

2) „Tot în vremea aceea, Israel va fi al treilea, unit cu Egiptul și cu Asiria, ca o binecuvântare în mijlocul pământului. Domnul oștirilor îi va binecuvânta și va zice: „Binecuvântat să fie Egiptul, poporul Meu, și Asiria, lucrarea mâinilor Mele, și Israel, moștenirea Mea” (Isaia 19,24.25).

3) „Căci de la răsăritul soarelui până la asfințit, Numele Meu este mare între neamuri și pretutindeni se arde tămâie în cinstea Numelui Meu și se aduc daruri de mâncare curate, căci mare este Numele Meu între neamuri”, zice Domnul” (Maleahi 1,11).

Este demn de reținut că această afirmație, aparținând lui Dumnezeu și consemnată de profetul Maleahi cu circa patru secole înainte de apariția creștinismului, nu este o profeție, ci o constatare. Dumnezeu are copii care I se închină pretutindeni în lume, oameni care au ales cauza cea dreaptă, trăind după cea mai bună lumina pe care o cunosc și ascultând de îndemnurile unei conștiințe călăuzite de Duhul lui Dumnezeu.

Însă Biblia nu se rezumă doar la afirmații de genul celor amintite, afirmații șocante și incomode pentru exclusiviști. Ea ne oferă și numeroase exemple de oameni care s-au lăsat călăuziți de o conștiința luminată de Duhul Sfânt. Iată câteva exemple:

1) Despre Melhisedec, enigmaticul împărat al Salemului, care nu era evreu (cu atât mai puțin, creștin) și căruia Avraam „i-a dat zeciuială din toate” (vezi Geneza 14, 20), stă scris că era „preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt” (vezi Geneza 14,18).

Un neevreu preot al adevăratului Dumnezeu? Iată că se poate. Pavel observă și el: „Vedeți bine dar cât de mare a fost el, dacă până și patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război” (Evrei 7,4).

2) Geneza vorbește despre păgânul Abimelec, care a fost cruțat de Dumnezeu pentru că o luase pe Sara, soția lui Avraam, în haremul lui. Bazându-se pe cele spuse de Avraam, potrivit cărora Sara era sora lui, Abimelec a confiscat-o pe Sara. Dumnezeu însă i s-a descoperit în vis, arătându-i adevărul.

Este demn de reținut ceea ce Dumnezeu îi spune acestui conducător păgân: „Știu și Eu că ai lucrat cu inima curată, de aceea te-am și ferit să păcătuiești împotriva Mea. Iată de ce n-am îngăduit să te atingi de ea” (Geneza 20,6).

Acest păgân nu avea Decalogul scris, așa cum îl vor avea evreii peste câteva sute de ani, ca să-i arate ce e bine și ce e rău. Însă păgânul Abimelec trăia după lumina pe care o avea, pe care Dumnezeu i-a dat-o în cugetul său. Și pentru că el a trecut de partea binelui, deși era un păgân, Dumnezeu l-a onorat și i-a cruțat viața.

3) Locuitorii cetății Ninive erau și ei păgâni, închinători la idoli. Însă în momentul în care au auzit solia de avertizare rostită de Iona, ei s-au întors de la faptele lor rele, iar Dumnezeu le-a acordat har (vezi Iona 3).

4) Sutașul romaân din Capernaum, al cărui rob se afla pe patul de moarte și care s-a prezentat înaintea lui Iisus ca să ceară vindecare pentru robul său, era și el, desigur, un păgân. Nu ni se dă niciun indiciu că el ar fi fost un prozelit. Când Mântuitorul se oferă să meargă acasă la el pentru a-l vindeca pe robul acestuia, sutașul răspunde: „Doamne, … zi numai un cuvânt și robul meu va fi tămăduit” (Matei 8,8).

Ceea ce urmează este într-adevăr șocant: Iisus Își îndreaptă privirile spre cei din jurul Său și declară un lucru care nu a sunat deloc bine în urechile evreilor din evrei, infectați cu virusul exclusivismului: „Când a auzit Iisus aceste vorbe, S-a mirat și a zis celor ce veneau după El: „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credință așa de mare” (Matei 8,10).

Așadar, Dumnezeu, Cel care cunoaște adâncurile inimii omenești, poate găsi la păgâni uneori o credință mai mare decât la cei care se consideră aleșii Lui.

Ne-am gândit vreodată la afirmația Mântuitorului: „Dar vă spun că vor veni mulți de la Răsărit și de la Apus și vor sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov în Împărăția cerurilor. Iar fiii Împărăției vor fi aruncați în întunericul de afară, unde este plânsul și scrâșnirea dinților” (Matei 8,11.12)?

Putem înțelege din cuvintele Domnului Iisus că în Împărăția Cerurilor ne vom întâlni cu surprize? Să înțelegem de aici că nu trebuie să ne mire dacă în cer vor ajunge și unii păgâni, fie din Orientul idolatru, fie din Occidentul secularizat?

Da, în lumina Scripturii și a caracterului lui Dumnezeu, lucrul acesta este posibil. Și aceasta pentru că cei ce sunt aleși de Dumnezeu sunt cei ce trăiesc pe măsura luminii (fie multă, fie puțină) pe care dragostea lui Dumnezeu le-a așezat-o în calea vieții.

O altă afirmație a Domnului Christos, care enunță un principiu divin de care se va ține seama la judecata finală, ne ajută să lămurim dilema enunțată la început: Poate fi mântuit un păgân?

„Robul acela, care a știut voia stăpânului său și nu s-a pregătit deloc și n-a lucrat după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri. Dar cine n-a știut-o și a făcut lucruri vrednice de lovituri, va fi bătut cu puține lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult și cui i s-a încredințat mult, i se va cere mai mult” (Luca 12,47.48).

Există și un corolar al acestei reguli: Cui i s-a dat puțin, i se va cere puțin. Înseamnă aceasta că Dumnezeu îi va judeca pe oameni după standarde diferite? Nicidecum! Un Dumnezeu drept nu poate judeca după mai multe standarde. De fapt, aici ni se prezintă un singur etalon după care vor fi judecați oamenii: fie evrei, fie creștini, fie păgâni: Ce ai făcut cu ce ți s-a dat? Cum te-ai raportat la luminaă pe care ți-a dat-o?

„Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință…” (Fapte 17,30), dar El ține seama de lumina pe care a avut-o fiecare om și felul în care s-a raportat la ea.

Iată câteva paragrafe care încearcă să răspundă dilemei noastre:

„Chiar și printre păgâni sunt unii care au cultivat spiritul bunătății; înainte să fi ajuns cuvintele vieții la urechile lor, ei s-au purtat prietenește cu misionarii și i-au ajutat cu riscul vieții. Printre păgâni există mii care se închină lui Dumnezeu în neștiința lor, cărora nu le-a fost adusă niciodată lumina prin vreun mijloc omenesc, dar care nu vor pieri. Cu toate că nu cunosc Legea scrisă a lui Dumnezeu, ei au auzit glasul Lui vorbindu-le prin natură și au făcut lucrurile cerute de Lege. Faptele lor dau dovadă că Duhul Sfânt le-a atins inima și sunt recunoscuți ca fii ai lui Dumnezeu” (1).

„După cum prin Christos fiecare ființă omenească are viața, tot așa fiecare suflet primește prin El fie și câteva raze de lumină divină. În fiecare inimă există nu numai putere intelectuală, ci și spirituală, o percepție a ceea ce este drept, o dorință de bine” (2).

„Starea noastră înaintea lui Dumnezeu nu depinde de mărimea luminii pe care am primit-o, ci de felul în care ne folosim de ea. De aceea, până și păgânii care aleg să facă binele în măsura în care îl cunosc, sunt într-o stare mai favorabilă decât cei care au avut o lumină mai mare și care pretind că slujesc lui Dumnezeu, dar care, de fapt, disprețuiesc lumina și, prin viața lor de toate zilele, contrazic mărturisirea lor” (3).

Așadar, poate un păgân să fie mântuit, chiar dacă nu a avut toată lumina creștinismului? Toate dovezile Scripturii ne conduc spre aceeași concluzie afirmativă. Dar dacă așa stau lucrurile, atunci ce rost mai are misiunea între păgâni și evanghelizările?

Răspunsul e simplu: Cei mai mulți oameni, fie creștini, fie păgâni, nu trăiesc după toată lumina pe care o au. Ei au nevoie de o nouă șansă. Acești oameni au nevoie să li se reamintească faptul că lumina dată lor de Dumnezeu trebuie trăită, dacă vor să fie mântuiți.

Lori Balogh

Referințe:

(1) E. G. White, „Hristos Lumina lumii”, p.638

(2) E. G. White, „Educație”, p. 29

(3) E. G. White, „Hristos Lumina lumii”, p.239

9