Taina faradelegii

Taina faradelegii

     Lucruri ascunse, lucruri descoperite

Omenirea a fost intotdeauna confruntata cu numeroase taine, cele mai multe dintre ele referindu-se la cauza lucrurilor: cauza care a declansat anumite evenimente istorice, cauza unor boli, cauza unor accidente, cauza unor dezastre naturale, cauza unor falimente si multe altele.

Multe din aceste taine au fost elucidate de-a lungul timpului, altele insa raman ca subiect de cercetare. Am putea spune ca tot ceea ce astazi consideram stiinta, candva, in trecut, erau taine pentru oamenii care au trait in acele timpuri.

Si Biblia are tainele ei. Domeniul spiritual, prin excelenta, se caracterizeaza printr-o multitudine de taine. De aceea, insusi Moise, marele eliberator al poporului evreu din crunta robie egipteana, recunoaste  ca “lucrurile ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre si ale copiilor nostri pe vecie” ( Deuteronomul 29,29 ).

Multe din tainele Cuvantului lui Dumnezeu sunt temporare, ele constituind provocari si invitatii la o mai profunda cercetare a vointei si planurilor lui Dumnezeu. Iar atunci cand sufletul care cauta cu sinceritate adevarul este luminat de Duhul lui Dumnezeu, multe din aceste taine se risipesc asemenea cetii la aparitia razelor de soare, deschizand inaintea ochilor lui noi orizonturi, noi perspective si noi profunzimi ale cunoasterii adevarului.

Unele din aceste taine sunt menite sa fie rezolvate in aceasta viata; altele vor fi dezvaluite in viata viitoare. Exista totusi doua taine care nu vor fi lamurite niciodata in vesnicie, oricata lumina vom primi odata cu scurgerea timpului: “taina faradelegii” si “taina evalviei” ( 2 Tesaloniceni 2,7  si 1 Timotei 3,16 ).

La ce se refera cele doua taine ? Prima se refera la cauza aparitiei pacatului in Univers, cauza pe care niciodata nu o vom putea identifica, oricat de mult vom aprofunda subiectul. Cum a putut sa apara raul intr-un Univers desavarsit creat de Dumnezeu ? Cum s-a putut naste raul in cel mai puternic inger, aflat chiar langa tronul imaculat de pe care Creatorul conduce lumile nevazute ? Lucrul acesta nu va fi cunoscut niciodata, caci a gasi o cauza a aparitiei raului inseamna a-l scuza. Iar a scuza pacatul inseamna a-L acuza pe Creator.

In ceea ce priveste “taina evlaviei”, ea va avea aceeasi soarta. Si aceasta deoarece niciodata in vesnicie cei mantuiti, impreuna cu ingerii si fiintele care locuiesc in Univers, nu vor putea intelege cum a putut Dumnezeu sa-l iubeasca atat de mult pe omul pacatos incat sa-L jertfeasca  pe unicul Lui Fiu pentru salvarea acestuia. Oricat se vor adanci in cunoasterea lui Dumnezeu si a iubirii Sale, aceasta “taina a evlaviei” va ramane o taina de nepatruns, dar si un motiv vesnic de recunostinta, reverenta si inchinare.

Pacatul – un HIV al sufletului

Intreaga Biblie, daca este studiata cu atentie si fara prejudecati, ne dezvaluie un lucru care ar trebui sa ne puna pe ganduri: Pacatul este o problema de gravitate maxima in ochii lui Dumnezeu ( de ce nu este si in ochii oamenilor ? ).

Am incercat ( insa nu stiu in ce masura am si reusit ) sa aflu ce parte din Scriptura este dedicata problemei pacatului. Am descoperit ca pe paginile Bibliei exista circa 850 de versete care contin termeni legati de pacat, pacatuire si pacatosi. Daca toate aceste versete, raspandite in cele 66 de carti ale Bibliei, ar fi stranse intr-un singur loc, s-ar naste o carte de o marime comparabila cu Evanghelia lui Matei, adica o carte destul de mare si consistenta. Acest lucru ne face sa intelegem ca problema pacatului nu este un subiect oarecare si secundar in istoria sacra, ci unul de importanta majora.

Biblia insasi este o istorie a mantuirii omului. Insa aceasta mantuire nu este altceva decat eliberarea lui din pacat, lucru care este savarsit in trei etape: 1) eliberarea de vinovatia pacatului,  2) eliberarea de sub puterea pacatului si 3) eliberarea de prezenta pacatului.

Daca primele doua etape ( eliberarea de vinovatia  si puterea pacatului ) se realizeaza in aceasta viata, prin jertfa lui Christos si lucrarea sfintitoare a Duhului Sfant, ultima etapa ( eliberarea de prezenta pacatului ) va fi rezolvata doar la revenirea in slava a Mantuitorului.

Rezulta de aici ca pacatul este o putere uriasa in acest Univers, probabil cea mai mare putere dupa cea a dragostei lui Dumnezeu. Dovada puterii pacatului este faptul ca el duce in mod inevitabil la moarte vesnica ( daca nu intervine harul salvator al lui Dumnezeu ).

Nu stim daca exista in lumea aceasta o ilustrare mai buna pentru ceea ce inseamna pacatul si modul lui de a actiona decat temutul virus HIV. Asa cum virusul HIV distruge sistemul imunitar al organismului, lasandu-l complet lipsit de aparare in fatza agentilor patogeni, la fel si pacatul distruge sistemul de aparare al sufletului ( glasul Duhului Sfant din constiinta ), lasand sufletul omului total descoperit, fara “ziduri” si “porti”, in fatza vrajmasului.

De ce este atat de grav pacatul ? In Epistola catre evrei exista un pasaj biblic, unul din putinele pasaje in care cele doua veniri ale lui Iisus sunt amintite in acelasi timp:

“Si, dupa cum oamenilor le este randuit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata, tot asa Christos , dupa ce S-a adus jertfa o singura data ca sa poarte pacatele multora, Se va arata a doua oara, nu in vederea pacatului, ca sa aduca manuirea celor ce-L asteapta” ( Evrei 9, 27.28 ).

Ne retine atentia expresia “nu in vederea pacatului”. In viata exista doua feluri de lucruri pe care le avem in vedere: fie un lucru iubit, dorit si asteptat, pe care-l visezi noaptea sau ziua si despre care vorbesti cu cea mai mare placere, fie un lucru foarte primejdios, nedorit, pe care doresti  sa-l eviti ( o boala, o operatie, un obstacol, o primejdie, etc. ).

Cand Biblia afirma ca Domnul Iisus a venit “nu in vederea pacatului”, care din cele doua sensuri e valabil ? El, pacatul, era ceva de dorit, asteptat, iubit, ravnit ? Categoric nu ! Dimpotriva, pacatul era ceva foarte primejdios pe care Mantuitorul l-a urat cu toata Fiinta Sa divina.

Avand in vedere aceste aspecte, Iisus a trebuit sa vina personal pe pamant ( nu sa delege un inger ), sa imbrace natura umana dupa patru milenii de istoriei a raului, sa lupte cu pacatul si cu Ispititorul si apoi sa Se aduca jertfa pentru noi. Daca avem in vedere doar acest singur aspect, putem intelege cat de grav este pacatul in ochii lui Dumnezeu.

Insa problema pacatului este grava si dintr-un alt motiv: pacatul are urmari, iar acestea sunt resimtite uneori dupa ani de zile sau chiar dupa generatii de oameni. Dupa sase milenii de istorie a omenirii, cu toti simtim urmarile caderii primilor nostri parinti. Dupa patru milenii de la greseala lui Avraam, simtim si azi urmarile ei.

Daca Avraam nu ar fi cedat sugestiilor Sarei cu privire la dobandirea unui urmas prin legatura nelegitima cu Agar, nu s-ar fi nascut Ismael, acel fiu descris ca fiind “un magar salbatic” ( Geneza 16,12 ), iar astazi nu am fi avut istoria sangeroasa a cuceririlor islamismului, a cruciadelor, a razboaielor din Orientul Apropiat si a terorismului arab, in formele lui cele mai violente.

O singura cadere a celui supranumit “prietenul lui Dumnezeu” ( Iacov 2,23 ), iata cat de mult a schimbat cursul istoriei lumii noastre ! Chiar si in zilele noastre, tarile islamice sunt cele mai inversunate impotriva patrunderii Evangheliei.

Ma cutremura gandul ca la judecata finala vom fi judecati fiecare dintre noi nu doar dupa faptele, cuvintele, gandurile, planurile si intentiile pe care le-am avut in viata, ci si dupa influenta vietii noastre cu efectele ei indepartate.

Intr-una din meditatiile sale, Richard Wurmbrand scrie despre Lenin, al carui prenume – Vladimir – inseamna “stapanul lumii”, explicand cum a fost posibil ca dintr-o familie de crestini practicanti sa iasa un ateu atat de ineversunat. La varsta de 16 ani, adolescentul Lenin nu mai voia sa mearga la biserica. Ingrijorat, tatal sau s-a sfatuit cu preotul cu privire la ce putea sa faca pentru a-l readuce pe tanar pe linia cea buna.

Stiti ce sfat i-a dat protul tatalui lui Lenin ? Sa-l bata pana ce tanarului ii va veni mintea la cap. Lucru pe care tatal lui Lenin l-a si facut. Consecintele ? Lenin si-a smuls crucea de la gat si s-a hotarat in acele momente sa devina ateu. Iata ce urmari a avut un simplu sfat gresit dat de un preot lipsit de dragostea si intelepciunea lui Dumnezeu: un copil revoltat, o familie dezbinata, o societate construita pe ateism, revolutii sangeroase, dictatura, zeci de ani de opresiune comunista si sute de milioane de oameni tinuti in ghearele regimurilor comuniste.

Privind problema pacatului doar din acest unghi, mai poate cineva sa-l subestimeze ? Mai poate cineva sa se joace cu pacatul in viata lui ? Mai poate cineva sa ia foc in san si sa spere ca nu se va arde ?

Alte masti, aceeasi piesa

Uneori sunt intrebat de cei din jur daca cutare sau cutare lucru este pacat. La asemenea intrebari mi-e greu sa raspund. Mi-e mult mai usor sa raspund daca eu as face sau nu acel lucru. Insa ca eu sa stabilesc daca un lucru este pacat sau nu, aceasta nu intra in atributiile unei fiinte umane. Doar Dumnezeu stie daca un lucru este pacatos sau nu. De aceea rugaciunea, studiul Scripturii si glasul Duhului Sfant auzit in constiinta sunt cele trei puncte de sprijin care ne vor ajuta sa clarificam multe lucruri de genul celui amintit.

Deci, nu-i mai intrebati pe oameni daca un lucru este pacat sau nu ! Doar Duhul Sfant si Cuvantul lui Dumnezeu ne pot lumina in aceasta privinta, caci ne este promis: “Cand va veni El, va dovedi lumea vinovata in ce priveste pacatul, neprihanirea si judecata” ( Ioan 16, 8 ) si “urechile tale vor auzi dupa tine glasul care va zice: “Iata drumul, mergeti pe el !” cand veti voi sa va mai abateti la dreapta sau la stanga” ( Isaia 30, 21 ).

Uneori suntem suparati ca in Biblie nu gasim o lista clara si completa cu privire la lucrurile pe care Dumnezeu le priveste ca fiind pacatoase. De ce nu vom gasi niciodata in Scripturi o astfel de lista ? In primul rand, pentru ca o astfel de lista nu ar incapea fizic in Biblie. Nici in zece Biblii. Nici macar in o suta de Biblii…

Exista o varietate atat de mare de forme ale pacatului si de nuante ale acestuia, incat nicio lista din lume nu le-ar putea cuprinde pe toate. Daca nu credeti, incercati. Eu am incercat sa intocmesc o astfel de lista, insa la un moment dat m-am blocat. Am simtit ca mintea nu ma mai ajuta. Nu intamplator pacatul este definit ca fiind “taina faradelegii“, caci mintea umana este incapabila sa o cuprinda sub toate aspectele ei.

Cine poate alcatui o lista care sa cuprinda toate nuantele si formele pacatului mandriei ? Exista o infinitate de forme ale acestui pacat: mandria in privire, in imbracaminte, in etalarea cunostintelor, in predicarea Evangheliei, in felul in care ne alegem mobila din apartament sau masina din garaj ; exista o mandrie a fetzei ( mimica ), a zambetului, a tinutei, a modului in care ne deplasam sau stam pe scaun, a felului in care ne rugam sau postim ( vezi Pilda fariseului si vamesului ); exista chiar o mandrie a umilintei.

Cine nu a auzit de vestita insecta cu nume care ne duce cu gandul la piosenie: calugarita ( Mantis religiosa )? Daca privesti aceasta insecta, pozitia ei iti da impresia de umilinta si rugaciune. Insa sub aceasta aparenta se ascunde o cruzime iesita din comun. Calugarita cea pioasa, care pare ca se roaga necontenit, isi devoreaza puii si partenerul, iar atunci cand nu mai gaseste hrana, se devoreaza pe sine insasi.

Dar oare lacomia, cate forme are ? Dar egoismul ? Dar pofta, idolatria, imoralitatea si toate celelalte familii de pacate care exista in aceasta lume ? Am o admiratie deosebita fatza de Legea lui Dumnezeu si fatza de calitatea de esenta pe care o are. In doar zece formulari scurte, Dumnezeu a cuprins aceasta intreaga lista de pacate pe care le poate savarsi un om pacate ce pot fi din domeniul faptelor, al vorbirii, al intentiilor sau al motivatiilor.

Legiuitorii se chinuiesc sa emita mereu alte si alte legi care sa fie tot mai clare si mai cuprinzatoare si care sa vizeze , daca se poate, toate formele vechi si noi ale raului. Rezultatul ? Raman mereu in urma, caci raul se inmulteste si se diversifica intr-un ritm atat de rapid , incat legiuitorii se vad mereu in postura de “corijenti”.

Sa ne referim la un singur exemplu: Porunca a VI-a: “Sa nu ucizi !” Oare cate pacate si familii de pacate sunt cuprinse in aceste doar trei cuvinte ? Crima, violenta, razboiul, ura, sinuciderea, sclavia, necumpatarea, barfa, intriga, calomnia, mania, viciile, drogurile si multe altele se incadreaza perfect in interdictia divina de a nu ucide.

Dumnezeu nu ne-a creat cu statutul de roboti humanoizi care sa dechidem zilnic aceasta lista imensa de pacate pentru a sti ce avem voie si ce nu avem voie sa facem. El vrea sa ne folosim judecata cu care ne-a inzestrat si sa observam in Cuvantul lui principiile guvernarii Sale in Univers: iubirea si dreptatea.

Luand ca baza aceste principii si folosindu-ne ratiunea calauzita de Duhul Sfant, vom putea ajunge noi insine la convingeri personale cu privire la ceea ce este pacat in ochii lui Dumnezeu si ce nu este pacat in ochii Sai. Fara sa mai intrebam pe altii daca un lucru este pacatos sau nu.

Niciodata nu-I vom putea fi suficient de recunoscatori lui Dumnezeu pentru ca ne-a daruit in Cuvantul Sau o Lege morala care cuprinde intreaga paleta a pacatelor care au fost, care sunt si care vor mai fi “inventate” pe planeta noastra. Despre aceasta Lege, apostolul Pavel spune cu toata convingerea ca este “sfanta, dreapta si buna” ( Romani 7,12 ).

Apostolul Iacov numeste aceeasi Lege divina “Legea imparateasca” ( Iacov 2,8 ) si “Legea slobozeniei” ( Iacov 2,12 ), in lipsa careia am fi complet dezorientati din punct de vedere moral. “Prin Lege vine cunostinta deplina a pacatului”, afirma Pavel ( Romani 3,20 ), de aceea voia lui Dumnezeu a fost intotdeauna ca Legea Sa, “o Lege mare si minunata” ( Isaia 42,21 ), sa fie “lumina popoarelor” ( Isaia 51, 4 ).

Concluzii

Pacatul este o taina de nepatruns. Nu doar pentru noi, pamantenii, ci si pentru intreaga Creatie. In fatza puterii lui si a infinitelor lui forme de manifestare, in fatza deghizarilor lui cameleonice, nu am avea nicio sansa daca Dumnezeu nu ne-ar fi pus la indemana cele trei mijloace ale harului Sau: rugaciunea, studiul Cuvantului Sau si calauzirea Duhului Sfant.

Folosite impreuna si cu umilinta cuvenita, ele ne vor fi un ghid care ne vor calauzi pasii pe terenul minat, primejdios si mereu nesigur al vietii, spre limanul cel vesnic unde suntem asteptati cu atata nerabdare de Tatal, Fiul, Duhul Sfant, ingerii cei puternici, fiintele din intregul Univers si intreaga Creatie.

Si pana la acea clipa nu mai e mult…

Lori Balogh