Doua definitii ale pacatului

Doua definitii ale pacatului

     Pacatul este o realitate deosebit de complexa. Si ca orice lucru complex, el nu poate fi definit in cateva cuvinte, incapabile sa cuprinda intregul sau continut. Pacatul este o caracatita cu numeroase tentacule si un monstru cu mai multe capete.

Exista cateva definitii ale pacatului, fiecare din ele surprinzand cate o latura a lui. Iata doar doua dintre acestea:

1) Pacatul este actiunea de a depasi limitele.

In fiecare om exista tendinta de a depasi propriile limite sau pe cele impuse de exterior. Sunt convins ca aceasta tendinta este lasata in fiinta noastra chiar de Creator. Inteleptul Solomon confirma acest adevar atunci cand relateaza despre propria lui experienta de viata:

     “Mi-am pus inima sa cercetez si sa adancesc cu intelepciune tot ce se intampla sub ceruri; iata o indeletnicire plina de truda la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor” ( Eclesiastul 1,13 )

In general, tendinta de a ne depasi limitele este benefica si reprezinta cheia progresului in orice domeniu. Omul se simte bine si implinit atunci cand se confrunta cu obstacole pe care le poate depasi. Lupta cu acestea il fortifica, il dezvolta, iar fiinta umana progreseaza.

Exista insa un domeniu in care trecerea dincolo de limite este primejdioasa si are consecinte dintre cele mai grave: domeniul moral. Curiozitatea este foarte buna si de dorit la un copil, caci ea creeaza premizele dezvoltarii lui. Ea este foarte buna si in domeniul cercetarii stiintifice, in invatarea unei meserii, in explorarea unor teritorii noi si in multe alte domenii. Insa atunci cand curiozitatea vizeaza domeniul moral, determinandu-l pe om sa depaseasca limitele impuse de principiile morale, atunci deja vorbim despre pacat.

Sa zicem ca, din greseala, postasul pune in cutia mea postala o scrisoare adresata vecinului meu. Am doua optiuni: fie sa-i inmanez vecinului scrisoarea intacta, fie sa o desfac si sa-i citesc continutul. In acest caz, curiozitatea mea deja a trecut niste limite morale si a devenit pacat.

Un alt exemplu: La tara, exista parcele bine delimitate de hotare. Daca eu lucrez parcela mea, insa trec cu un metru dincolo, pe parcela vecinului, fac vreun rau ? Daca muncesc acel metru de pamant aflat dincolo de hotar, daca investesc in el, este ceva rau ? Desigur ! Am trecut dincolo de limita si, in domeniul moral, aceasta depasire a limitelor reprezinta pacat.

     Ahab a fost unul dintre imparatii rai ai lui Israel. Ca orice imparat, el avea multe averi, vii, pamanturi si livezi de pomi roditori. Insa omul acesta nu s-a multumit cu ceea ce avea. A poftit o vie – via lui Nabot – si pentru a intra in posesia ei a recurs la orice mijloace, devenind complice la crima regizata de sotia sa, Izabela ( 1 Imparati, cap. 21 ). Si astfel, Ahab a trecut de limte, a pacatuit si a fost aspru pedepsit pentru fapta sa.

Depasirea unor limite poate deveni pacat chiar atunci cand in discutie sunt lucruri foarte bune. Rugaciunea, de exemplu, este unul din cele mai bune lucruri pe care le poate face un om. Sa fii intr-o relatie atat de stransa cu Dumnezeu este de dorit pentru orice om. Dar ce s-ar intampla daca un om s-ar ruga zilnic, continuu, cate 20h, neglijandu-si serviciul, familia, obligatiile sociale si chiar propria sa sanatate ?

In cazul acesta ( absurd si probabil ireal ), un lucru atat de bun ca rugaciunea poate deveni pacat prin depasirea unor limite. In aceasta privinta, Biblia este foarte categorica, afirmand ca in anumite conditii ( neascultarea de Legea lui Dumnezeu ) , chiar un lucru atat de bun ca rugaciunea poate deveni o ”scarba” inaintea lui Dumnezeu ( vezi Proverbe 28,9 ).

In ceea ce priveste neglijarea datoriilor fatza de membrii familiei, apostolul Pavel ne spune transant: “Daca nu poarta cineva grija de ai lui si mai ales de cei din casa lui, s-a lepadat de credinta si este mai rau decat un necredincios” ( 1 Timotei 5,8 ).

Asadar, daca in unele domenii ale vietii e bine sa ne depasim limitele, lucru la care suntem incurajati chiar de Dumnezeu ( domeniul cunoasterii stiintifice, perfectionarea intr-o meserie, cunoasterea lui Dumnezeu si a Cuvantului Sau, etc. ), in alte domenii, depasirea limitelor reprezinta un lucru pacatos, aducand doar suferinta si necaz, atat celui ce sfideaza limitele, cat si celor din jur.

Din aceasta categorie de pacate, care se caracterizeaza prin depasirea unor limite, fac parte: necumpatarea in mancare, bautura, somn, munca si in orice alt domeniu, abuzul de putere, obraznicia, tupeul, pofta necontrolata, mandria, aroganta si multe altele.

Dar de unde putem sti care sunt limitele peste care este primejdios sa trecem ? Unul poate vedea granita mai aproape, altul o poate vedea mai departe. Unde se afla acea limita care, depasita fiind, transforma o anumita actiune, de altfel cat se poate de normala, intr-un pacat ?

Fiind oameni cu o natura decazuta, suntem foarte subiectivi. Tocmai de aceea avem nevoie de ajutor din afara constiintei noastre, ajutor pe care Insusi Mantuitorul ni l-a promis in Persoana Duhului Sfant:

Dar Mangaietorul, adica Duhul Sfant pe care-L va trimite Tatal in Numele Meu, va va invata toate lucrurile” ( Ioan 14,26 ).

     “Si cand va veni El, va dovedi lumea vinovata in ce priveste pacatul, neprihanirea si judecata” ( Ioan 16,8 )

Asadar, Iisus ne promite ca Duhul Sfant ne va arata ce inseamna pacatul, cand suntem in pericol de a-l faptui si unde se afla limita peste care , daca trecem, savarsim pacatul. Aceeasi promisiune ne este data si pe paginile Vechiului Testament:  “Urechile tale vor auzi dupa tine glasul care va zice: “Iata drumul, mergeti pe el !” Cand veti voi sa va mai abateti la dreapta sau la stanga” ( cand vreti sa treceti limitele – Isaia 30,21 ).

Acolo unde este prezent Duhul lui Dumnezeu in viata unui om, se cunosc foarte bine limitele pana unde poate merge fara ca mantuirea sa-i fie pusa in pericol. Acesta este un om liber. Insa acolo unde Duhul Sfant nu este dorit, omul devine fara frau, fara granite morale si, in final, el devine rob al pacatului. Nu intamplator in solia Martorului Credincios catre Biserica Laodicea, Duhul Sfant este prezentat prin metafora “alifiei pentru ochi” ( Apocalipsa 3, 18 ). De ce este promisa aceasta “alifie” ? Pentru ca cel ce o doreste sa vada. Ce sa vada ? Sa vada limitele  morale si sa nu treaca din greseala dincolo de ele, iesind astfel de sub ocrotirea lui Dumnezeu si intrand pe terenul fermecat al pacatului.

  2) Pacatul este o actiune care nu-si atinge scopul. Sau altfel spus: ratarea tintei.

Este interesant faptul ca acest aspect al pacatului a intrat in limbajul cotidian, fara sa constientizam lucrul acesta. Eram odata intr-un concediu cu familia si ne deplasam cu masina spre cabana Padina din M-tii Bucegi. Peisajul era incantator, masina inainta spre tinta, insa cand mai aveam relativ putin pana la cabana, aceasta a inceput sa tremure puternic. Am incercat sa depistez cauza defectiunii, insa nu am reusit. Cu mare regret am fost nevoiti sa renuntam la planul nostru, gandindu-ne: “Ce pacat ! mai aveam putin si am, fi ajuns …”

Era un pacat ca nu am ajuns la tinta ? Desigur ca nu ! Atunci de unde aceasta exprimare ?

Un alt caz: Ma indrept spre gara sa prind trenul spre Bucuresti. Insa ajung cu un minut intarziere si pierd acel tren. Necajit, o sun pe sotie si-i spun: “Pacat ! Nu mai pot ajunge la Bucuresti la timp…”

Este un pacat faptul ca am pierdut un tren si nu mai pot ajunge la timp la o anumita destinatie ? Chiar daca in limbajul cotidian expresii ca: “Pacat !” sau “Ce pacat !” si-au pierdut semnificatia, undeva in constiinta umana a ramas ideea ca pacatul este o actiune care nu-si atinge tinta propusa, scopul prevazut.

Insa trebuie precizat ca nu orice neatingere a unei tinte este un pacat. Este foarte posibil sa nu ne atingem unele tinte pentru ca Dumnezeu stie ca nu este spre binele si mantuirea noastra sa atingem acele tinte. Mi-am dorit inca din primii ani de liceu sa invat o anumita profesie. L-am convins si pe colegul meu de banca sa mergem impreuna la examen la aceeasi facultate. Rezultatul ? El a reusit, desi nu se incredea in Dumnezeu, iar eu, care ma incredeam in El, am ratat intrarea la acea facultate.

A fost o mare dezamagire pentru mine si am fost nevoit sa ma reorientez spre o alta profesie. Atunci nu am inteles de ce a trebuit sa trec printr-un asemenea esec, insa multi ani mai tarziu am inteles ca Dumnezeu avea pregatit pentru mine ceva mai bun si mai potrivit structurii mele interioare. Desi am ratat tinta pe care mi-o propusesem, prin aceasta nu am pacatuit, deoarece Dumnezeu avea un plan ceva mai bun pentru mine.

Exista insa un domeniu in care intotdeauna  neatingerea tintei reprezinta pacat: domeniul moral. De fapt, care este tinta tuturor celor care Il cauta pe Dumnezeu ? Nu e greu de identificat aceasta tinta: desavarsirea caracterului, sfintirea, neprihanirea, imitarea caracterului lui Christos.

Biblia ne reaminteste mereu tintele morale pe care trebuie sa le avem inainte si pe care Dumnezeu doreste sa le atingem:

     “Voi fiti dar desavarsiti, dupa cum si Tatal vostru cel din ceruri este desavarsit” ( Matei 5,48 ).

     “Urmariti pacea cu toti si sfintirea, fara de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu” ( Evrei 12,14 ).

 “Atunci cei neprihaniti vor straluci ca soarele in Imparatia Tatalui lor” ( Matei 13,43 ).

Observati tintele ? Desavarsirea caracterului, sfintirea, neprihanirea… Nu pe sfert desavarsiti, nu pe jumatate sfintiti, nu trei sferturi neprihaniti, ci 100% desavarsiti, sfintiti si neprihaniti. Nu exista semidesavarsire, semisfintire si semineprihanire sau desavarisre doar din cand in cand. Cei ce ating tinta raman desavariti si ziua si noaptea, si la serviciu si in concediu, si acasa si pe strada, caci acesta este modul lor de viata. Ei nu pot altfel.

Tinta morala pe care Dumnezeu doreste sa o atingem este foarte bine conturata de apostolul Pavel: “Pana vom ajunge toti la unirea credintei si a cunostintei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la inaltimea staturii plinatatii lui Christos” ( Efeseni 4,13 ).

In ce situatii se poate afla un om in raport cu tinta morala pusa de Dumnezeu inaintea lui ? Sunt trei situatii:

1) Omul nu atinge niciodata tinta . De ce ? Datorita pacatelor care-l biruiesc mereu. Un vechi imn crestin spune: “De mult ma lupt s-ajung mai sus / Spre tinta pusa de Iisus, / Dar tot mereu greseli ma-nving / Si tinta nu pot s-o ating

Intentiile pot fi dintre cele mai bune, insa trista realitate este ca drumul spre iad este pavat cu astfel de intentii. Acesta este motivul pentru care Mantuitorul ne avertizeaza: “Multi sunt chemati, dar putini sunt alesi” ( Matei 22,14 ). Desi tinta exista si se indreapta spre ea cu cele mai nobile intentii, multi se poticnesc pe drum si o rateaza.

2) Omul atinge tinta, dar nu ramane acolo. Si daca un om nu ramane pe culmea pe care a cucerit-o, inseamna ca poate fi gasit in aceeasi vale de unde a pornit spre tinta. Profetul Ezechiel ne vorbeste despre cel neprihanit ( deci despre un om care a ajuns la tinta ) , dar in viata caruia intervine recidiva, recaderea in pacat ( capitolele 18 si 33 ).

     “Cand zic celui neprihanit ca va trai negresit, daca se increde in neprihanirea lui si savarseste nelegiuirea, atunci toata neprihanirea lui se va uita si el va muri din pricina nelegiuirii pe care a savarsit-o” ( Ezechiel 33,13 ).

Si, deoarece pericolul recaderii in pacat, dupa ce omul a atins tinta, este cat se poate de real, apostolul Pavel ne indeamna solemn: “Duceti pana la capat mantuirea voastra, cu frica si cutremur…” ( Filipeni 2,12 ) De ce “cu frica si cutremur” ? Pentru ca , desi tinta poate fi atinsa, caderea este posibila.

De aceea, acelasi apostol ne atrage atentia cu cea mai mare seriozitate: “Luati toata armatura lui Dumnezeu ca sa va puteti impotrivi in ziua cea rea si sa ramaneti in picioare, dupa ce veti fi biruit totul ( Efeseni 6,13 )

     3) Omul atinge tinta si ramane acolo. Este a treia si cea mai de dorit posibilitate.

“Astfel dar, dupa cum ati primit pe Christos Iisus, Domnul, asa sa si umblati in El, fiind inradacinati si ziditi in El, intariti prin credinta, dupa invataturile care v-au fost date si sporind in ea cu multumiri catre Dumnezeu. Luati seama ca nimeni sa nu va fure cu filozofia si cu o amagire desarta, dupa datina oamenilor…si nu dupa Christos” ( Coloseni 2,6-8 ).

Avand o tinta atat de inalta promisiunea unor binecuvantari de neimaginat pentru cel ce atinge aceasta tinta, e lesne de inteles de ce Biblia considera orice lucru care ne impiedica sa ajungem la tinta drept un lucru pacatos.

Care sunt acele lucruri care ne pot impiedica sa atingem tinta morala si sa ramanem acolo ? Multe, foarte multe lucruri din tot atat de multe domenii ale vietii: un membru al familiei, anturajul, ideile preconcepute, viciile… adica orice persoana, obicei sau lucru care se interpune intre om si tinta lui de a fi neprihanit asemenea Mantuitorului sau.

Dintre pacatele care sunt incluse in neatingerea unei tinte fac parte:

a) Nerespectarea unei promisiuni.

Desi privim cu superficialitate problema promisiunilor nerespectate ( mai ales in viata politica ), Dumnezeu priveste cu maxima seriozitate aceasta problema. In ochii Sai, calcarea cuvantului dat este atat de grava incat il exclude pe om de la mantuire. Cine nu crede, sa citeasca cu atentie Psalmul 15:

“Doamne, cine va locui in cortul Tau? Cine va locui cu Tine pe muntele Tau cel sfant? Cel ce umbla in neprihanire, cel ce face voia lui Dumnezeu si spune adevarul din inima… El nu-si ia vorba inapoi , daca face un juramant spre paguba lui” ( Psalmul 15, 1.2.4 up. ).

David zugraveste aici portretul celui neprihanit, al celui ce a atins tinta morala pusa de Dumnezeu si care devine mostenitor al Imparatiei Lui. Una dintre trasaturile morale subliniate in acest psalm este tocmai respectarea cuvantului dat: “El nu-si ia vorba inapoi”, chiar daca pentru respectarea unei promisiuni facute omul va trebui sa sufere pierderi mari.

Si daca acest psalm nu este destul de convingator, sa meditam la cazul lui Iefta, unul din judecatorii lui Israel, care pentru a-si tine cuvantul dat, a fost nevoit sa-si jertfeasca singura fiica ( desi Dumnezeu nu i-a cerut niciodata acest lucru – vezi Judecatorii cap. 11 ).

In Leviticul cap. 27 exista cateva instructiuni cu privire la juruinte ( promisiuni ) din care rezulta foarte clar ca odata promis un lucru, omul e dator sa-l implineasca, indiferent  care ar fi pierderile. Instrctiunile merg pana acolo incat, daca un om a promis ca va jertfi un animal cu un anumit defect, el nu avea voie sa-l schimbe cu un alt animal sanatos ( Leviticul 27, 9.10 ).

b) Divortul

Ruperea legamantului casatoriei este un alt exemplu de neatingere a unei tinte morale. La Creatiune, Dumnezeu a stabilit pentru om o tinta precisa in privinta vietii de familie: “De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de nevasta sa; si cei doi vor fi un singur trup” ( Geneza 2,24 ).

Aceasta tinta a fost stabilita inca din Eden, inainte de caderea primilor nostri parinti. De aici tragem concluzia ca planul lui Dumnezeui ( tinta ) era ca familia sa dureze vesnic. Din nefericire, caderea omului a venit cu tot alaiul de consecinte, unul dintre ele fiind si aparitia notiunii de “divort” care, in esenta, nu este altceva decat neatingerea tintei puse de Creator pentru familia omeneasca.

Daca Dumnezeu afirma atat de clar: “Eu urasc despartirea in casatorie” ( Maleahi 2,16 ), de ce oare acceptam atat de usor un lucru pe care El il uraste ?

c) Abandonul familial

Este unul din pacatele la moda in zilele noastre. Doi oameni se iubesc, intemeiaza un camin, dau nastere la copii, apoi, din diferite motive, abandoneaza totul. Fie parintii isi abandoneaza copiii care ajung in centre de plasament, fie copiii isi abandoneaza parintii in varsta, care ajung in caminele de batrani.

Cu privire la acest gen de neatingere a tintei ( abandonul familial ), apostolul Pavel ne avertizeaza: “Daca nu poarta cineva grija de ai sai si mai ales de cei din casa lui, s-a lepadat de credinta si este mai rau decat un necredincios” ( 1 Timotei 5,8 ).

d) Descurajarea

Nu orice descurajare este pacat. Insa acea descurajare care are ca urmare pierderea credintei in Iisus Christos, Mantuitorul lumii, facandu-l pe om sa abandoneze calea spre tinta neprihanirii si desavarsirii caracterului, este cu adevarat un pacat. In conditiile unei astfel de descurajari, atingerea tintei morale devine imposibila, caci “in nimeni altul nu este mantuire, caci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti” ( Fapte 4,12 ).

e) Calcarea legamantului botezului

Botezul este in esenta un legamant intre Dumnezeu si om, in care omul promite ca va urma calea credintei pana la sfarsitul vietii. Calcarea acestui legamant dovedeste ca omul nu a ajuns si nici nu va putea ajunge vreodata la tinta pusa de Dumnezeu.

Lista poate contiuna. Dar sa nu ramanem cu privirile fixate la omul slab si supus greselii. Modelul nostru nu este omul, ci Iisus Christos care, “pentru bucuria care era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” ( Evrei 12,2 ).

Din iubire pentru omul pacatos, El “si-a facut Ftaza ca o cremene” ( Isaia 50,7 ) si a dus lupta pana la capat. Pana ce a atins tinta. “Fiindca iubea pe ai Sai, i-a iubit pana la capat” ( Ioan 13, 1 ). Daca Iisus a facut orice sacrificiu, pana la cel suprem, pentru a atinge tinta mantuirii noastre, oare El nu merita din partea noastra orice sacrificiu, pentru ca si noi sa atingem tinta de dragul Lui? Daca dragostea lui Dumnezeu nu ne va ajuta sa ajungem la tinta si sa ramanem acolo, nimic altceva din acest Univers nu o va putea face.

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Plata pacatului și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free