„Fiindcă știe că are puțină vreme”
„Vai de voi, pământ și mare! Căci Diavolul s-a pogorât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă știe că are puțină vreme.”
Apocalipsa 12:12
Marele Zid Chinezesc
În îndepărtata Chină, se află una dintre cele mai grandioase construcții realizate de mâna omului și considerată a fi una dintre minunile lumii: Marele Zid Chinezesc. Construit de împărații chinezi pentru a apăra țara de invazia mongolilor, Marele Zid are o grosime suficient de mare pentru a permite unei căruțe să se deplaseze fără dificultăți pe el. Construcția este atât de grandioasă încât este vizibilă de pe Lună. Nu mai există niciun alt obiect făcut de mâna omului care poate fi văzut de pe satelitul natural al Pământului.
Totuși, în ciuda mărimii și solidității sale, Marele Zid a fost un eșec total. De ce? Nu pentru că ar fi avut vreun defect în proiectare sau construcție. Dimpotrivă, el a fost bine gândit pentru a asigura protecția celor din interiorul său. Nimeni nu se gândea că ar fi fost posibil ca acest zid să devină ineficient în apărarea țării. În ciuda tuturor speranțelor pe care și le-au pus în această grandioasă construcție, dușmanul a reușit totuși să treacă dincolo de zid. Și aceasta fără să-l dărâme și fără să facă vreo spărtură în el. Lucrul care a făcut inutilă măreață construcție a fost altul: dușmanul a mituit paznicii…
„Marele Zid” al ființei umane
Marele Zid Chinezesc este o ilustrare pentru ceea ce este ființa umană. Conceput de Creator după un plan atât de complicat și inteligent încât cu greu poate fi înțeles în liniile lui generale de savanții lumii, omul este o adevărată fortăreață, pregătită să reziste celor mai înverșunate atacuri venite din mediul în care trăiește.
Înzestrată cu mecanisme fine de adaptare, ființă umană poate să facă față celor mai diferite situații și schimbări care apar în viață. Deși pare atât de plăpând și vulnerabil, omul are în el, sădită de Creatorul său, o putere de rezistență greu de imaginat. Când suntem nevoiți să trecem prin situații extreme și încercări teribile, după ce acestea au trecut, noi înșine rămânem uimiți de forța de rezistență pe care Dumnezeu a așezat-o în ființa noastră.
Însă dintre toate compartimentele care alcătuiesc ființa umană, voința poate fi considerată pe drept cuvânt „marele zid chinezesc” al omului. În afară de puterea creatoare a lui Dumnezeu și exceptând forța uriașă a păcatului, se pare că pe pământ nu există o putere mai mare ca aceea a voinței.
Dumnezeu Însuși, marele Suveran al Universului, respectă această voința chiar și atunci când aceasta I se împotrivește. Principiul libertății voinței este bine înscris pe paginile Bibliei:
„Iau azi cerul și pământul martori împotriva voastră că ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața ca să trăiești tu și sămânța ta” (Deuteronomul 30:19).
Însă, asemenea Marelui Zid Chinezesc din vremurile trecute, fortăreața ființei omenești – voința -, trebuie păzită. Un zid, o cetate, o fortăreață, oricât ar fi de puternice, se cer păzite. La fel, voința, oricât ar fi de puternică, acest lucru nu e suficient. Ea are nevoie de un „paznic”. Cine este „paznicul” voinței? Conștiința.
S-au încercat multe definiții și s-au dat multe explicații ale modului în care lucrează aceasta, dar se pare că încă nu se știe nimic despre conștiință. Pentru cel credincios, un lucru este cert: conștiința este „paznicul” credincios al ființei umane, străjerul care dă imediat alarma când cel mai neînsemnat pericol se apropie de sufletul omului.
„Vai de voi, pământ și mare!”
Dar ce legătură există între conștiință și „vai-ul” din Apocalipsa 12:12: „Vai de voi, pământ și mare! Căci Diavolul s-a pogorât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă știe că are puțină vreme”?
La o privire superficială, textul biblic nu prezintă niciun indiciu referitor la timpul sfârșitului. Dimpotrivă, se pare că el are o aplicație generală, referindu-se la întreaga istorie a pământului. Însă există în acest verset o expresie care ne arată că în vremea sfârșitului, înainte de încheierea definitivă a luptei dintre bine și rău, trebuie să se întâmple ceva deosebit: „fiindcă știe că are puțină vreme”.
Oare cunoaște Satana anul, ziua și ceasul în care lupta pe care o duce de mii de ani împotriva guvernării lui Dumnezeu se va sfârși? Nicidecum! El nu știe acest lucru, însă presimte apropierea sfârșitului luptei și implicit al propriului sfârșit. Acest simțământ al apropiatei înfrângeri îl face să-și concentreze ultimele energii demonice în arta amăgirii omului, „ca să înșele, dacă va fi cu putință, chiar și pe cei aleși” (Matei 24:24).
Nu e greu să tragem concluzia că urmarea acestor eforturi stăruitoare este înmulțirea fără precedent a răului în lume cu pătrunderea acestuia în cele mai intime compartimente ale ființei umane, așa cum nu s-a întâmplat în nicio epoca anterioară.
Nu îmi propun să pătrund în labirintul din ce în ce mai întortocheat al răului, ci doar să observăm câteva dintre cele mai moderne arme de luptă pe care Satana le folosește în aceste ultime zile ale marelui război început în cer și continuat pe pământ. Aici nu vorbim de o luptă pentru dominația trupului, căci zilele sclaviei au trecut. Lupta se duce pe un alt front: câștigarea voinței omului. De ce? Pentru că voința este cea care hotărăște, alege, iubește, se închină, se pocăiește, rezistă sau cedează în fața ispitei.
Răul pătrunde în societate, familie și biserică după ce mai întâi a pătruns în minte. Necredința, ateismul și materialismul pătrund în sânul popoarelor după ce mai întâi au pătruns în mintea fiecărui om în parte. Bătălia pentru câștigarea voinței omului – aceasta este bătălia zilelor sfârșitului. Ce face „paznicul”? De partea cui va trece conștiința? Ce arme folosește Satana ca să mituiască acest „paznic” astăzi, în secolul luminat al științei și tehnologiei?
Când albul e numit negru și negrul e numit alb
Scriitorul italian Giovanni Papini a avut ciudata idee de a dovedi, într-o lucrare ingenioasă, că Diavolul nu merită întotdeauna să i se atribuie o reputație rea. Autorul merge până acolo încât încearcă să dovedească faptul că, într-un anumit sens, Satana colaborează la salvarea omului în cadrul Planului de Mântuire. Apariția acestei lucrări a dat naștere la numeroase controverse în rândul autorităților bisericești.
Cu toate acestea, Biserica Catolică s-a arătat foarte indulgentă față de fiul ei nonconformist. Contrar așteptărilor, Giovanni Papini nu a fost excomunicat, iar cartea sa nu a fost trecută pe lista cărților interzise de biserică. Oare cum a fost posibil ca un autor al unor lucrări de înaltă ținută morală (de ex. „Istoria lui Christos”) a putut da naștere unei asemenea idei? Să fie vorba de o nouă strategie a celui rău?
Cazul lui Giovanni Papini nu este izolat. În Franța, un membru al Academiei Franceze a încercat să-l reabiliteze public pe Iuda, prezentându-l într-o lumină atât de favorabilă încât ucenicul trădător a devenit chiar simpatic ascultătorilor. Pledoaria în favoarea ucenicului trădător a fost atât de convingătoare, încât un ascultător s-a hotărât să dea primului său băiețel numele lui Iuda.
Sosise timpul ca ucenicul Domnului Christos, rămas în istorie ca un simbol al trădării, să scape de reputația pe care i-au făcut-o cele două milenii de istorie creștină. Sosise timpul ca oamenii să dea la o parte convingerile lor hrănite din Scripturi și să fie mai îngăduitori față de păcat. Poate că Biblia și principiile ei sunt prea dure, prea stânjenitoare. Poate că răul nu este atât de rău și poate că, într-o zi, omul va descoperi că păcatul său este cel mai mare bine pe care-l poate face.
Mergând pe firul acestei tendințe a lumii contemporane, nu ar trebui să ne mire faptul că într-o zi vom afla despre Cain că a fost un sfânt care ar trebui canonizat, iar despre regina Izabela că a fost o femeie după inima lui Dumnezeu.
Dincolo de ciudățenia acestor exemple, descoperim una dintre cele mai abile arme de luptă folosite de Diavol în zilele noastre: pervertirea conștiinței umane. Adică mituirea paznicului credincios care trebuie să păzească fortăreața ființei noastre. O conștiință pervertită, care nu se mai află sub călăuzirea Duhului Sfânt, va avea o falsă scară a valorilor și va ajunge să numească răul bine și binele rău. O conștiință pervertită este un paznic mituit care va îngădui dușmanului să intre la orice oră din zi și din noapte în fortăreața voinței omului.
„De fapt, răul nu e chiar atât de rău” – vrea să-i convingă Diavolul pe oamenii veacului nostru. Păcatul? O simplă prejudecată a Bibliei, învechită și inutilă. De fapt, el nici nu există – spun psihologii moderni. Acesta este noul drog pe care Satana vrea să-l injecteze omenirii de azi.
Prevăzând cu veacuri înainte această stare de lucruri, Dumnezeu a lăsat în Cuvântul Său un avertisment puternic adresat celor ce încearcă să prezinte răul într-o lumină favorabilă:
„Vai de cei ce numesc răul bine și binele rău, care spun că întunericul este lumină și lumina întuneric, care dau amărăciune în loc de dulceață și dulceață în loc de amărăciune” (Isaia 5:20).
Cum se mituiește „paznicul”?
Trăim ultimele clipe ale istoriei păcatului, ultimele momente ale bătăliei pentru câștigarea minții omului. Viața de toate zilele și experiența noastră personală ne arată că Diavolul ne câștigă de partea lui atunci când reușește să schimbe ceva în mintea noastră, în convingerile noastre sănătoase. Care sunt căile folosite de el pentru a-și atinge scopul? Sunt inepuizabile… Voi aminti doar câteva dintre ele:
1) Reclamele
Etichetele, ambalajele și reclamele au importanța lor în viața omului modern. Însă în lumea de azi, reclamele ne invadează viața din ce în ce mai agresiv, uneori prezentând răul sub cele mai atrăgătoare aparențe. Dacă nu oglindește în mod fidel și onest realitatea, reclama poate fi una dintre cele mai abile forme de mituire a paznicului ființei umane – conștiința.
Într-o lume bântuită de vântul reclamelor zgomotoase și atrăgătoare, sfatul apostolului Pavel este cu atât mai prețios: „Cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun” (1 Tesaloniceni 5:21). Cu alte cuvinte: „Nu vă lăsați amăgiți de aparențe, ambalaje și etichete, ci cercetați miezul lucrurilor, primindu-le în viață doar pe cele cu adevărat de valoare veșnică.”
Viața este prea scurtă și prea prețioasă pentru a o vinde pe prețul unor ambalaje atrăgătoare. Sufletul nostru are prea mare nevoie de Dumnezeu pentru a-i răpi acest privilegiu cu preocupări nefolositoare. Iar revenirea Domnului Christos este prea aproape pentru a ne permite să ascultăm toate vocile lumii, pentru a privi toate tablourile lumii, pentru a gusta toate plăcerile oferite de lume, fără riscul ca paznicul voinței noastre – conștiința – să fie mituit.
2) Mass-media
Toate mijloacele mass-media (presa scrisă, televiziunea, radioul, internetul) cunosc și folosesc din plin tehnicile de manipulare. Aceasta nu înseamnă că aceste mijloace sunt rele prin ele însele. Categoric, nu! Însă este foarte important cine se află în culise și cine dictează ce informații să ni se transmită prin mass-media.
Dacă cei care gestionează aceste mijloace formatoare de opinie cad sub influența puterilor răului (fapt pe care beneficiarii de mass-media nu-l pot cunoaște), este de la sine înțeles că ceea ce ne oferă aceasta va purta amprenta răului. Canale de televiziune prestigioase ca Discovery sau Național Geographic, care au documentare de înaltă calitate și cu un impact major asupra telespectatorilor, promovează din culise evoluționismul. Și atunci ne întrebăm: Cine se află în spatele cortinei?
Pentru ca „paznicul” ființei umane să fie vigilent, el are nevoie de liniște. Imaginați-vă un soldat care se află în serviciul de gardă, având cu el un aparat de radio care funcționează neîntrerupt și cu volumul la maxim, ascultând muzica rock. Cât de eficient va fi serviciul unui astfel de gardian? Nu e greu să ne imaginăm… Cât de eficientă poate fi o conștiință bombardată zilnic, câteva ore pe zi, cu ceea ce ne oferă idolii tehnologiei moderne?
Poetul englez T. S. Eliot, laureat al premiului Nobel, afirmă că televiziunea, pătrunzând tot mai adânc în viața omului contemporan, distruge individualitatea spirituală, făcând niște oameni standardizați. Toți privesc aceleași emisiuni, toți primesc aceleași sugestii, tuturor li se induc aceleași emoții și toți își formează morala după același calapod.
Sociologii au descoperit că în familiile în care există televizor, ora culcării este întârziată în medie cu 2 ore, iar copiii americani rămân în fața televizorului sau computerului cam tot atâtea ore câte le petrec la școală.
3) Artele
Creatorul a înzestrat ființa umană cu sensibilitate, imaginație și dragoste pentru frumos. Din aceste înzestrări s-au născut artele care, la rândul lor, au un impact deosebit asupra societății. Teatrul, dar mai ales cinematograful – considerat a fi cea de-a șaptea artă – sunt în mare măsură responsabile de moralitatea societății noastre prin mesajele transmise în ultimele decenii. Doar în ziua judecății finale, când Dumnezeu va trage linia și va scoate la lumină întregul adevăr ascuns de ochii noștri, se va vedea uriașul impact pe care artele, în general, și cinematograful, în special, l-au avut asupra ultimelor generații de oameni.
Un studiu făcut în domeniul filmului arată că violența pe care o vedem în societatea de astăzi are cauzele în filmele vizionate cu două sau trei decenii în urmă. Iată unul dintre cele mai eficiente mijloace folosite de Satana pentru a mitui paznicul ființei umane – conștiința.
4) Hipnotismul
Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, lumea pariziană cunoștea fiorii unei noi descoperiri medicale. Medicul vienez Frantz Mesmer devenise celebru prin ședințele sale de magnetism. Acestea aveau, se pare, un mare succes în vindecarea mai multor boli. De fapt, ce făcea renumitul medic vienez?
Într-o încăpere puțin luminată, în care pătrundeau acordurile unei melodii plăcute, bolnavii erau aranjați pe mai multe rânduri, ținându-se de mână în jurul unui vas care conținea pilitură de fier. Timp de ore întregi, Mesmer, îmbrăcat în haine de mătase de culoare violetă, se plimba printre bolnavi, magnetizându-i cu ajutorul unor baghete metalice.
Deseori maestrul îi pironea cu privirea pe pacienții săi, făcând diferite mișcări cu bagheta deasupra capului celor bolnavi. Semiîntunericul din cameră, acordurile muzicii, culoarea hainelor maestrului, privirea pătrunzătoare a acestuia, toate aveau o influență atât de puternică asupra bolnavilor, încât sub puterea sugestiei, mulți dintre ei se considerau vindecați.
Au trecut de atunci mai mult de două secole. Astăzi practicile medicului vienez sunt date uitării, însă Mesmer rămâne în istoria medicinii drept unul dintre înaintașii uneia dintre cele mai fascinante ramuri ale practicii medicale – hipnotismul.
Probabil că pentru unii va fi greu de sesizat legătura dintre hipnotism și subiectul în discuție. Însă trebuie știut că deja de peste opt decenii se practică intervenții chirurgicale efectuate sub hipnoză, fără să fie folosite anestezice. Ce este, de fapt, hipnoza? Nimic altceva decât o împrumutare voită și conștientă a minții, voinței și facultăților intelectuale de către o persoană unei alte persoane.
„Împrumută-mi mintea, ca să îndepărtăm gunoaiele și ea va funcționa normal!” – era îndemnul dat de un hipnotizator vindecător unui pacient în preajma unei ședințe de hipnotism. Iată câteva manifestări ale stării de hipnoză:
– Cel hipnotizat nu simte nevoia să ia vreo decizie și nu are spirit de inițiativă. El devine o persoană pasivă care acționează doar la îndemnurile și sugestiile venite din afară.
– El reacționează doar la comenzile primite de la hipnotizator. Nicio altă comunicare nu este posibilă, decât prin intermediul celui căruia i s-a împrumutat voința.
– Cel aflat sub hipnoză acceptă situații pe care în viața de toate zilele le-ar refuza. La sugestia hipnotizatorului, el poate încerca să culeagă pere dintr-un cuier, va mirosi o coadă de mătură, crezând că are în mână un buchet de trandafiri, va sta timp îndelungat în poziții incomode etc.
– Pentru cel hipnotizat, lucrurile absente devin prezente, cele prezente dispar și cele ireale devin reale. Uneori, cel aflat sub hipnoză acceptă situații care contrazic orice logică.
– Cel ce își împrumută voința pe calea hipnozei își pierde orice interes față de ceea ce se întâmplă în jurul lui. El nu mai are capacitatea morală de a se opune împrejurărilor neplăcute și nu simte nevoia să întreprindă vreo acțiune.
– În hipnoză, se pierde noțiunea timpului: Intervalele scurte de timp devin lungi și invers.
În concluzie, cel hipnotizat nu mai este el însuși, ci un simplu robot humanoid, ușor manevrabil, un sclav al voinței altei persoane, un rob al puterilor întunericului. Din nefericire, hipnotismul pătrunde tot mai mult în lumea medicală a zilelor noastre, promițând intervenții chirurgicale fără anestezie, nașteri fără durere, rezolvarea conflictelor sufletești, îmbunătățirea memoriei și multe altele.
Dar care este prețul? Predarea voinței și mituirea paznicului ființei noastre – conștiința. Și dacă paznicul este mituit, cine poate să prevadă dezastrul pe care-l va produce dușmanul aflat dincolo de zidurile ființei noastre?
Una dintre cele trei ispite cu care Diavolul L-a asaltat pe Domnul Iisus în pustiu a făcut aluzie tocmai la această predare conștientă a voinței: „Diavolul L-a suit pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărățiile pământului și I-a zis: „Ție îți voi da toată stăpânirea și slava acestor împărații, căci mie îmi este dată și o dau oricui voiesc. Dar dacă Te vei închina înaintea Mea, toată va fi a Ta.” Drept răspuns Iisus i-a zis: „Înapoia Mea, Satano! Este scris: „Să te închini Domnului Dumnezeului tău și numai Lui să-I slujești!” (Luca 4:5‑8).
A te închina înseamnă în primul rând a supune voința ta voinței altcuiva. Dar cine altcineva din acest Univers are dreptul la acest lucru decât Cel care ne-a dat ființă, care ne iubește până la sacrificiul suprem și care este Creatorul nostru?
Hipnotismul este una dintre cele mai moderne arme de luptă pe care Diavolul le folosește pentru câștigarea minții omului. Poate că oferta este mare și atrăgătoare, dar care este prețul? Prețul este uriaș, căci nu poate fi dezastru mai mare pentru un om decât ca să-și piardă identitatea, să nu mai aibă voință proprie și să nu mai poată avea putere de decizie?
Pentru un copil al lui Dumnezeu nu poate fi o pierdere mai mare decât aceea de a-și preda voința în mâinile puterilor întunericului, despărțindu-se pentru totdeauna de Creatorul și Mântuitorul său.
Concluzii
Marele Zid Chinezesc este considerat una dintre minunile lumii. El avea menirea să asigure liniștea și siguranța unui popor în plină civilizație înfloritoare. Așa cum a ieșit din mâinile Creatorului ei, ființa umană este una dintre minunile Creației. Savanții rămân uimiți când, încercând să atingă cu degetul oceanul nesfârșit al cunoașterii, observă atâta complexitate, înțelepciune, ordine și logică în planul după care a fost alcătuit omul.
„Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta” – spune David într-unul dintre Psalmii săi (Psalmul 139:14).
Totuși, asemenea Imperiului chinez de altă dată, ființă umană cu tot universul ei interior a fost cotropită de dușman. De ce? Deoarece pentru un moment paznicul ei – conștiința – s-a lăsat mituită de vorbele înșelătoare ale șarpelui din Eden: „Veți fi ca Dumnezeu” (Geneza 3:5).
De atunci, din acel moment tragic pentru rasa umană, cete întregi de demoni au pătruns, generație după generație, în toate ungherele ființei umane, distrugând chipul lui Dumnezeu din om, devastând grădinile parfumate ale unui caracter nobil și răspândind otrava nimicitoare a păcatului. Putreziciunea era prea mare pentru ca omul să mai poată face ceva pentru sine. Ea îi cuprinsese întreaga ființă fizică, morală și spirituală.
De aceea, a fost nevoie ca Creatorul, în marea Sa dragoste să găsească o soluție pentru a-l elibera pe om din sclavia în care ajunsese. Iar soluția a fost Iisus Christos care, prin oboseala Lui ne-a redat odihna, prin lacrimile Sale ne-a redat fericirea și zâmbetul, prin batjocurile suportate pe nedrept ne-a redat demnitatea și prin moartea Sa pe cruce ne-a redat dreptul la viață. La viața veșnică…
Dacă Diavolul încearcă să forțeze zidul voinței omului sau să mituiască paznicul ei – conștiința – Iisus procedează cu totul altfel cu noi: „Iată, Eu stau la ușă și bat” – spune Mântuitorul. „Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine” (Apocalipsa 3:20).
Ce altă dovadă mai dorești cu privire la dragostea lui Dumnezeu față de om? Ce respect mai profund poate exista decât acela pe care Creatorul îl manifestă față de liberul arbitru al creaturilor Sale?
Trăim ultimele clipe ale istoriei acestui pământ. Semnele timpului prezise în Biblie se împlinesc sub ochii noștri, chiar dacă uneori suntem prea neglijenți pentru a le discerne. În cer se aud deja pașii convoiului ceresc care-L însoțește pe Domnul nostru. Iisus va reveni curând. Ești pregătit? Ce-ți face „paznicul”? Conștiința este încă trează, respingând toate încercările de mituire ale Diavolului, sau s-a lăsat demult ademenită de ofertele lui amăgitoare?
Acum, când el încearcă disperat să-ți câștige voința prin cele mai subtile și amăgitoare momeli, îți mai poți permite să pierzi clipe, zile și ani prețioși din viață cu lucruri inutile? „Marele Zid” există în fiecare dintre noi. Trebuie doar să veghem și să-l păzim.
Lori Balogh
