Ilustratii despre educatie
Interviu cu Dumnezeu
Am visat ca luam un interviu lui Dumnezeu.
“Deci, ai vrea sa-Mi iei un interviu ?” – a intrebat El.
“Daca ai timp” – am spus eu.
Dumnezeu a zambit: “Timpul Meu este vesnic. Ce intrebari te preocupa si ai vrea sa Mi le pui ?”
“Ce Te surprinde cel mai mult la mintea umana ?”
“Faptul ca isi pierd sanatatea incercand sa faca bani, iar apoi isi pierd banii ca sa-si refaca sanatatea; faptul ca se plictisesc in copilarie si se grabesc sa cresca, iar apoi tanjesc sa fie iar copii; faptul ca traiesc ca si cum n-ar muri niciodata si mor ca si cum n-ar fi trait niciodata; faptul ca se gandesc cu temere la viitor, dar uita prezentul…”
Dumnezeu a luat mainile mele in mainile Sale si un timp a fost liniste. Apoi am intrebat din nou:
“Ca si Parinte, care sunt lectiile vietii pe care ai vrea sa le invete copiii Tai ?”
Dumnezeu a replicat cu un zambet… Apoi a spus:
“Sa invete ca ei nu pot face pe nimeni sa-i iubeasca. Ceea ce pot face ei este sa se lase ei insisi iubiti; sa invete ca ceea ce este cel mai valoros nu este ceea ce au in vietile lor, ci pe cine au in vietile lor; sa invete ca nu e bine sa se compare pe ei insisi cu altii…
Sa invete ca un om bogat nu este acela care are mai mult, ci acela care are nevoie de mai putin; sa invete ca in doar cateva secunde pot deschide rani adanci in persoana pe care o iubesc si s-ar putea sa treaca ani intregi ca ele sa se vindece; sa invete sa ierte, practicand iertarea…
Sa invete ca exista persoane care ii iubesc tandru, dar care nu stiu cum sa-si exprime sentimentele; sa invete ca banii pot cumpara orice, insa nu si fericirea; sa invete ca doi oameni pot privi acelasi lucru si sa-l vada diferit…
Sa invete ca nu e totdeauna deajuns ca ei sa fie iertati de altii si ca ei trebuie sa se ierte pe ei insisi.
Si sa invete ca Eu sunt aici…intotdeauna…”
Rugaciunea unui copil
„Doamne, in aceasta seara Iti voi cere ceva special: Te rog, transforma-ma intr-un televizor si ajuta-ma sa fiu in locul lui. Vreau sa simt ceea ce traieste televizorul din casa mea…Asa vrea, deci, sa am o incapere speciala numai pentru mine si sa pot strange in jurul meu pe toti membrii familiei mele.
Sa fiu luat in serios atunci cand vorbesc. Sa fiu in centrul atentiei si toti sa doreasca sa ma asculte fara sa ma intrerupa sau sa imi puna intrebari. As vrea sa simt grija speciala pe care o primeste televizorul cand ceva nu functioneaza cum trebuie. Si sa fiu in compania tatalui meu atunci cand ajunge acasa, desi e obosit de la munca. Si mama sa ma caute cand este singura si plictisita, in loc sa ma ignore. Si fratii mei sa se certe pentru a fi cu mine…
Si sa pot sa-i distrez pe toti, uneori chiar fara sa le spun nimic. As vrea sa traiesc senzatia ca lasa totul deoparte pentru a petrece cateva momente alaturi de mine.
Doamne, nu iti cer multe; doar sa am parte de ceea ce traieste orice televizor…”
Adevarata educatie
In ziua in care am intrat in clasa a IX-a la cursul de biologie, tabla era acoperita cu nume si localizari ale oaselor si muschilor importanti ai corpului uman. Lista cu denumiri era la indemana pe masa, desi profesorul niciodata nu s-a referit la ea. A venit si ziua examenului. In acea zi, tabla era curata. Singura cerinta a fost: Numiti si localizati fiecare os si muschi important al corpului uman! Clasa a protestat la unison:
– Noi niciodata nu am studiat subiectul.
– Nu aveti scuze, a spus profesorul. Informatiile le aveti de cateva luni.
Dupa ce ne-am luptat cu testul un timp, el a strans hartiile si le-a rupt. Apoi ne-a spus:
– Sa va aduceti aminte intotdeauna ca educatia inseamna mai mult decat sa inveti ce ti se spune.
Text de Andrei Dinta
A privi in viitor
In anul 1906, Arthur Carscallen a plecat ca misionar in Kenya. Stabilit in provincia Nyanza, intr-o zona de conflict intre triburi, s-a straduit ani de zile fara niciun rezultat sa planteze o biserica. Schimband tactica misionara, a decis sa infiinteze o scoala pentru copii. A fost prima scoala adventista din Kenya – Colegiul Kamagambo de astazi, ce s-a dovedit a fi un motor pentru cresterea bisericii de acolo. In 2015, in Kenya erau 55 de scoli primare, 36 de scoli gimnaziale, doua universitati si un numar de 866 296 de membri.
Acesti misionari adventisti au inteles ca lupta de astazi se da pentru generatia tanara. Au inteles ca educatia nu este ceva ce are loc la periferia istoriei umane, ci ea se afla chiar in centrul marii lupte. Au inteles ca cei care controleaza educatia au puterea de a modela viitorul.
Educatie religioasa
Samuel Taylor Coleridge, un mare poet englez, a fost vizitat odata de o persoana importanta din societatea britanica. Aceasta i-a spus ca nu este de acord sa se dea copiilor niciun fel de educatie religioasa, ca nu cumva mintea lor sa fie indreptata de parinti intr-o anumita directie.
„Copiilor ar trebui sa li se permita sa decida asupra vietii de credinta in mod personal, la varsta cand dobandesc capacitatea de a alege intre ceea ce este bine si ceea ce este rau.”
Coleridge nu i-a raspuns nimic musafirului sau, dar mai tarziu l-a invitat pe acesta sa faca impreuna o vizita in gradina casei sale. Musafirul a acceptat si Coleridge l-a plimbat prin gradina pe unde cresteau numai buruieni. Vizitatorul s-a uitat la el si, plin de mirare, i-a zis: „Ceea ce vad nu este o gradina! Nu creste nimic altceva aici afara de buruieni!”
„Vedeti”, i-a raspuns Coleridge, „eu i-am dat gradinii sansa sa decida in libertate si sa aleaga singura ce fel de plante sa creasca. Acesta este rezultatul sansei pe care i-am oferit-o: numai buruieni!”
Aprobarea maestrului
Se povesteste ca un tanar violonist tocmai terminase primul sau recital. Si in timp ce ultimele note ale piesei se pierdeau, auditoriul s-a ridicat in picioare si a inceput sa aplaude frenetic. Tanarul muzician a primit curtenitor aprecierile lor, dar privirile sale erau indreptate asupra unui om cu parul carunt, care statea intr-o loja apropiata de scena. Numai cand el a zimbit si a facut un semn aprobator cu capul, tanarul s-a relaxat si a zambit spre publicul exaltat.
„Este maestrul meu”, a explicat el mai tarziu.
Numai un singur lucru il preocupa pe acest tanar virtuos – zambetul, aprobarea maestrului sau. Toate apalauzele zgomotoase ale sutelor de oameni care se aflau in fata lui, nu puteau lua locul acestuia.
„Aprobarea Maestrului” – este tot ceea ce conteaza. Aprobarea oamenilor paleste in comparatie cu aprobarea lui Dumnezeu.
„Eddie cel usuratic“
Cu multi ani in urma, Al Capone stapanea efectiv fiecare coltisor al orasului Chicago. Era recunoscut drept urzitorul a tot ceea ce putea fi mai josnic, de la contrabanda cu alcool, pana la prostitutie si crima.
Capone avea un avocat supranumit „Eddie cel usuratic“. Indemanarea si abilitatile sale avocatesti l-au tinut pe marele Al departe de inchisoare ani in sir. Este adevarat ca rasplata sa a fost regeasca. In semn de recunostinta, Capone nu numai ca l-a rasplatit pe Eddie cu imense sume de bani, dar i-a facut parte si de castigurile sale, lasandu-l sa se bucure de nespuse privilegii.
Eddie insa avea o slabiciune. Avea un fiu pe care-l iubea ca pe ochii din cap. Eddie se ingrijea ca fiul sau sa aiba tot ce-si doreste: haine scumpe, masini luxoase si o educatie aleasa. In mod surprinzator, Eddie, cel care era bagat pana in dinti in crima 72 organizata, dorea ca fiul sau sa deosebeasca raul de bine. Dorea ca fiul sau sa devina o persoana mai buna decat el. Cu toata averea si influenta sa, Eddie n-a putut sa-i ofere fiului sau doua lucruri: un nume bun si un exemplu bun de urmat.
Intr-o buna zi, „Eddie cel usuratic“ a ajuns la concluzia ca trebuie sa faca tot posibilul ca sa repare raul pe care l-a facut. In consecinta, a hotarat sa se prezinte la autoritatile locale si sa le spuna adevarul despre Al „Cicatrice“ Capone, astfel curatindu-si numele patat si dovedindu-i fiului sau ca avea integritate morala. Eddie a divulgat totul.
N-a trecut un an si viata lui Eddie s-a sfarsit, el fiind gasit secerat de gloante pe o strada laturalnica din Chicago. In ochii lui Eddie, acest scump sacrificiu al sau reprezenta cel mai pretios dar pe care a putut sa-l ofere fiului sau.
Cat valoreaza o incurajare
Benjamin West povestea odata cum a ajuns pictor. Intr-o zi, mama l-a lasat acasa cu surioara lui, Sally. In lipsa mamei, baiatul a gasit niste sticle cu cerneala colorata si a inceput sa-i faca lui Sally un portret. Din nefericire, a facut si bucataria de pomina.
Cand a venit acasa, mama n-a spus absolut nimic de bucatarie, dar privind la foaia de hartie pe care el desenase, a exclamat: „Ei, dar ce grozav! Asta e Sally!” si rasplati efortul baietelului cu un sarut.
Marele pictor Benjamin West spunea: „Acel sarut m-a incurajat si am devenit pictor.”
De la codasul clasei la excelenta in medicina
Un baiat de cartier periferic din Detroit, al doilea fiu al unei mame singure, Ben Carson ajunsese in clasa a V-a codasul clasei, iar glumele pe seama lui deveneau din ce in ce mai frecvente, facandu-i viata insuportabila. Cu timpul, chiar si el incepuse sa se impace cu gandul ca era ultimul. Se simtea cu adevarat cel mai prost copil din clasa. In ciuda repetatelor afirmatii ale mamei sale: „Esti destept, Benni! Tu poti sa faci orice vrei”, n-o putea crede, mai ales cand cei de la scoala il asigurau ca nu era asa.
Pana cand intr-o zi, cand mama lui, vazand ca drumul pe care mergea fiul ei era gresit si realizand ca cititul era calea de a scapa de ignoranta si calea catre realizari, a inceput sa-i impuna sa citeasca… Timpul de joaca a fost scurtat, noi reguli au fost adoptate, iar impreuna cu fratele sau mai mare, Ben trebuia sa prezinte mamei, la sfarsitul fiecarei saptamani, rezumatele a doua carti citite.
Ziua in care Bea a realizat ca si el era capabil sa obtina note bune la fel ca ceilalti copii avea sa-i marcheze viata. Efortul depus incepea sa fie rasplatit. Glumele pe seama lui s-au rarit, copiii au inceput sa-i ceara parerea la problemele mai dificile, iar dupa un timp a devenit fruntasul clasei. Voia sa cunoasca din ce in ce mai mult, petrecand astfel ore in sir pe bancile bibliotecii. Ben Carson a folosit sansa de a-si schimba modul ignorant de viata de pana atunci…
In anul 1987 a avut loc un eveniment remarcabil in lumea medicinei, cu valoare de premiera absoluta in domeniu: separarea cu succes a doi gemeni siamezi uniti la cap – ambii copii au supravietuit complicatei interventii. Omul care a coordonat si a condus aceasta operatie imposibila nu este altul decat dr. Benjamin Samuel Carson.
Povestea unui vis
Povestea lui Greg Mortenson uimeste, inspira si motiveaza in egala masura. Greg se naste intr-o familie de misionari americani trimisi in Tanzania. In anul 1992 ii moare sora, la 23 de ani, fapt care il afecteaza profund. Ca un omagiu pentru ea, Greg se hotaraste si reuseste sa escaladeze varful K2 ( 8611 m ) din lantul muntos Himalaya.
Cu ocazia unei alte ascensiuni, in masivul Karakorum, dupa ce sta pe munte impreuna cu colegul sau 70 de zile si nu reusesc sa ajunga la varf, la coborare, din cauza conditiilor meteo, se rataceste. La limita puterilor si bolnav, ajunge intr-un sat pakistanez numit Korphe. Este bine primit si, in timpul sederii acolo, vede cum aproape 80 de copii, asezati pe pamant, sunt invatati de un copil mai mare, pe post de profesor.
Nu aveau caiete si nici creioane. Doar niste bete cu care scriau pe nisipul inghetat. Greg Mortenson pleaca de acolo cu o noua tinta: sa construiasca o scoala pentru acei copii. Apeleaza la diferite celebritati, la prieteni, dar, spre dezamagirea lui, primeste doar cateva sute de dolari. Isi vinde masina, echipamentul de alpinist si alte bunuri si reuseste sa se intoarca in Korphe.
Ajuns acolo isi da seama ca nevia cea mai mare a comunitatii era refacerea podului de peste raul care traversa zona. Reuseste acest lucru cu ajutorul localnicilor si, dupa multe dificultati, construieste si prima scoala. In 1996 este rapit si inchis opt zile de talibani; scapa dintr-o lupta intre doua bande afgane stand opt ore ascuns sub piei de animale, intr-un camion; este anchetat de CIA pentru relatia sa cu oamenii din zona; in 2001, odata cu caderea Turnurilor Gemene, este acuzat ca este prieten cu dusmanii poporului american.
Insa Greg trece peste toate obstacolele. Astazi, aproape 60 000 de copii din acea zona merg la cele peste 130 de scoli ridicate datorita lui. Proverbul sau preferat este: „Daca educi un baiat, educi o persoana. Daca educi o fata, educi o comunitate.”
Educatia schimba destine, are puterea unui munte, maretia unui varf si splendoarea unei panorame. Dumnezeu Si-a trimis Fiul si ca educator al oamenilor. Crestinismul inseamna si mantuire si educatie.
Ovidiu Baluta
Culegere de Lori Balogh
