Psalmul 8 – Un psalm al astronomilor

Psalmul 8 – Un psalm al astronomilor

     1. „Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul! Slava Ta se înalţă mai presus de ceruri.

2. Din gura copiilor şi a celor ce sug la ţâţă, Ţi-ai scos o întăritură de apărare împotriva potrivnicilor tăi, ca să astupi gura vrăjmaşului şi omului cu dor de răzbunare.

3. Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale – luna şi stelele pe care le-ai făcut,

4. îmi zic: Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?

5. L-ai făcut cu puţin mai prejos decât Dumnezeu şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste.

6. I-ai dat stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui:

7. oile şi boii laolaltă, fiarele câmpului,

8. păsările cerului şi peştii mării, tot ce străbate cărările mărilor.

9. Doamne Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul!”

 

     Fascinatia Cosmosului

Nu cred ca exista vreun om care sa nu fie fascinat de frumusetea cerului instelat. Oricat de obosit ar fi un om, si oricat de artificial ar fi mediul in care traieste, imaginea maiestoasa a cerului trezeste in sufletul sau sentimente deosebite.

Acelasi cer impresionant, care ne incanta cu frumusetea, ordinea si perfectiunea mecanicii ceresti, toate vorbindu-ne despre un Creator atotputernic si intelept, era privit si de David cu trei milenii in urma. In acele momente de liniste si meditatie, in inima lui se nasteau sentimente complexe.

Uneori, contempland cerul stropit cu mii de stele, David se simtea coplesit de slava, puterea si intelepciunea pe care le vedea la Creatorul tuturor lucrurilor. Din astfel de trairi sufletesti profunde s-a nascut Psalmul 8, unul dintre cei mai frumosi psalmi ai lui David, supranumit de Spurgeon „Psalmul astronomilor”.

In esenta, psalmul descrie reactia naturala a omului coplesit de imensitatea astrala si de frumusetea Creatiei divine. Conceput ca o meditatie nocturna sub cerul liber, acest psalm este o cantare cu o structura simetrica. Refrenul cantarii ( versetele 1 si 9 ), aflat la inceputul si sfarsitul psalmului, incadreaza cele doua strofe de la mijloc, care sunt si purtatoarele mesajului principal al cantarii.

In acest mesaj, pe de o parte este accentuata umanitatea lui Iisus Christos si biruinta Sa finala, ca Om venit sa salveze umanitatea, iar pe de alta parte, este adus un imn de lauda Creatorului care a adus la existenta un Univers atat de vast, complex si frumos.

Dintr-un anumit punct de vedere, Psalmul 8 este varinata poetica a relatarii actului Creatiei din Geneza 1. In ciuda aparentelor, psalmistul nu este un romantic modern, colesit de emotiile si trairile pe care le simte contempland natura. El este mai degraba un ganditor profund religios, caci natura nu este contemplata pentru ea insasi, ci doar ca mijloc de a-L intelege mai bine atat pe Dumnezeu, Creatorul, cat si pe om, creatura mainilor Lui.

Traditia crestina considera Psalmul 8 ca fiind un imn de lauda la adresa Fiului lui Dumnezeu, celebrand biruinta Sa asupra raului si glorificarea Sa la cer. Este de remarcat faptul ca Psalmul 8 este citat de trei ori in Noul Testament:

–  de Domnul Iisus cu ocazia intrarii in Ierusalim, aplicand acest psalm la propria Sa misiune ( Matei 21, 16 )

– de apostolul Pavel, in 1 Corinteni 15,27

– de autorul Epistolei catre evrei, in cap. 2,6-8

 

     „Cat de minunat este Numele Tau pe tot pamantul !”

Fara sa cunoasca profetia lui Isaia, care urma sa fie rostita cu circa trei secole mai tarziu, David foloseste unul din numele profetice ale Domnului Christos: „Minunat”.

     „Caci un Copil ni s-a nascut, un Fiu ni s-a dat, si domnia va fi pe umarul Lui; Il vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Parintele vesniciilor si Domn al pacii”   ( Isaia 9,6 ).

Cand David foloseste expresia „Numele Tau”, el nu se gandeste la intelesul restrans, de nume propriu, pe care l-ar purta Dumnezeu, ci la un inteles mult mai larg: acela de caracter. Cand Moise a cerut sa vada slava Lui Dumnezeu ( Exodul 33,18 ), El i-a aratat-o, insa nu asa cum se astepta el. Raportul biblic ne spune ca Domnul a coborat intr-un nor si a rostit acolo Numele Domnului, desfasurand inaintea lui Moise toata frumusetea caracterului Sau ( Exodul 34, 5-7 ).

Asadar, cand David isi manifesta admiratia fatza de frumusetea Numelui Domnului, de fapt el se refera la caracterul moral al lui Dumnezeu, a carui frumusete poate fi admirata in toata lucrarea Creatiei.

Insa afirmatia introductiva din Psalmul 8 ( cu care el se si incheie intr-o simetrie placuta ): „Cat de minunat este Numele Tau pe tot pamantul” are si un caracter profetic. Numele lui Dumnezeu a fost „minunat” la Creatie, inainte de aparitia pacatului pe pamant, si va fi din nou „minunat” la restabilirea armoniei universale, cand pamantul va fi din nou „plin de cunostinta Domnului, ca fundul marii de apele care-l acopera” ( Isaia 11, 9 ).

Acum insa, in rastimpul dintre Cadere si Recreatiune, Numele Domnului este departe de a fi „minunat” pe intreg pamantul. Cum poate fi Numele Lui „minunat” intr-o lume supusa robiei pacatului  si bantuita de idolatrie, secularism si ateism?

Astazi Numele lui Dumnezeu este batjocorit in multe feluri, fie prin cuvintele oamenilor, fie prin atitudinea lor fatza de vointa Sa. Insa va veni ziua ( si aceasta zi nu este departe ! ) in care Numele Sau va fi din nou „minunat” pe tot pamantul, si chiar mai minunat decat la Creatie, avand in vedere ca intre timp El Si-a descoperit slava in Planul de Mantuire.  Acel „Sfinteasca-se Numele Tau” din rugaciunea „Tatal nostru” face aluzie tocmai la acea zi in care pamantul intreg va fi luminat de slava lui Dumnezeu.

De ce spune psalmistul: „Slava Ta se inalta mai presus de ceruri” ( vers. 1 ) ? Raspunsul este simplu: Dumnezeu Insusi, in calitatea Sa de Creator, se afla deasupra Creatiei Sale. Slava Sa se inalta mult deasupra Universului pe care l-a creat.

 

„Din gura copiilor”

Din gura copiilor pot iesi multe lucruri nostime si multe dragalasenii. Uneori ies chiar si prostioare… Insa de multe ori, cand ne asteptam cel mai putin, din gura lor putem auzi adevaruri uimitoare, la care noi, adultii, nu ne-am gandit niciodata.

Dar oare Dumnezeu se poate folosi de copii pentru a Se proslavi pe Sine ? Psalmul 8 este un exemplu in acest sens: „Din gura copiilor si a celor ce sug la san, Ti-ai scos o intaritura de aparare impotriva protivnicilor Tai, ca sa astupi gura vrajmasului si a omului cu dor de razbunare” ( vers. 2 ).

Ne aflam in fatza unei profetii mesianice, care s-a implinit literal cu ocazia intrarii Mantuitorului in Ierusalim: „Dar preotii cei mai de seama si carturarii, cand au vazut minunile pe care le facea si pe copii strigand in templu si zicand: „Osana, Fiul lui David !” s-au umplut de manie. Si I-au zis: „Auzi ce zic acestia ?” „Da”, le-a raspuns Iisus: „Oare n-ati citit niciodata cuvintele acestea: „Tu ai scos laude din gura pruncilor si din gura celor ce sug” ( Matei 21, 15.16 ) ?

Nu intamplator pasajul din Psalmul 8 apare citat in Evanghelia lui Matei, caci el a fost evanghelistul cel mai preocupat de caracterul mesianic al vietii lui Iisus, aducand cele mai multe dovezi din Vechiul Testament cu privire la faptul ca Iisus Christos este Mesia cel profetizat.

Cand cei mari se tem sa faca lucrarile lui Dumnezeu, El se foloseste de copii inocenti, de cei mai slabi dintre cei slabi. In acea zi de Florii, copiii au facut o lucrare iesita din comun:

– Ei, cei neputinciosi si slabi, au facut ceea ce nu au facut cei puternici

– Ei, cei nestiutori, au inteles mai mult decat cei intelepti

– Ei, cei ce nu se pot ajuta pe ei insisi, L-au ajutat pe Dumnezeul cel Atotputernic

Cu acea ocazie  s-a putut verifica un mare adevar pe care apostolul Pavel il va enunta in prima sa epistola catre corinteni: „Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele intelepte; Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele tari. Si Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, si lucrurile dispretuite, ba inca lucrurile care nu sunt, ca sa nimiceasca pe cele ce sunt” ( 1 Corinteni 1,27.28 )

Si tot atunci s-a implinit un alt cuvant: cel spus de Dumnezeu lui Pavel, ca raspuns la rugaciunea pentru vindecare sa trupeasca: „El mi-a zis: „Harul Meu iti este deajuns, caci puterea Mea in slabiciune este facuta desavarsita” ( 2 Corinteni 12, 8.9 ).

De ce procedeaza Dumnezeu in felul acesta ? In primul rand pentru ca El nu forteaza pe nimeni sa-I implineasca voia. El colaboreaza doar cu aceia care sunt dispusi sa colaboreze cu El. Daca norodul s-a temut sa-I aduca osanale Mantuitorului  in templu din cauza prezentei carturarilor si preotilor, Dumnezeu S-a folosit de copii.

In al doilea rand, Dumnezeu se foloseste de „vase slabe” umane pentru ca toata slava sa fie a Lui, ferindu-i pe oameni de pacatul mandriei si al atribuirii unor merite personale. Si, in al treilea rand, Dumnezeu Se foloseste de unelte umane umile ca sa astupe „gura vrajmasului si a omului cu dor de razbunare” ( vers. 2 up. ).

Obtinand biruinta asupra raului cu ajutorul unor unelte umile, Dumnezeu inchide gura tuturor acuzatorilor Sai, demontandu-le toate motivele de acuzare. Exista vreo scuza pentru omul care refuza chemarea de a-L marturisi si sluji pe Christos ? Exemplul copiilor care strigau fara frica si fara complexe chiar in templul din Ierusalim: „Osana, Fiul lui David” ne dezarmeaza. Daca cel slab poate, de ce nu ar putea si cel puternic ?

 

     „Ce este omul ?”

Iata o intrebare filozofica fundamentala, la care orice filozofie si orice religie care se respecta trebuie sa ofere un raspuns pertinent. Cine suntem ? De unde venim ? Incotro mergem ?

Unii spun ca suntem „picati din cer”, adusi pe planeta noastra de vreo civilizatie extraterestra. Altii spun ca suntem produsul unei lungi serii de accidente ( oare si noi suntem un „accident” ? ), urmasi ai protozoarelor, viermilor si primatelor. In realitate, cine suntem cu adevarat ?

David nu pune aceasta intrebare din perspectiva originii omului, ci dintr-o cu totul alta perspectiva: micimea fiintei umane in comparatie cu maretia Universului. Repetitia: „Ce este omul… si fiul omului…?” nu este intamplatoare. Daca termenul „om” se refera la specia umana ( Biblia de la Ierusalim traduce cuvantul „om” cu „Adam” ), expresia „fiul omului” il are in vedere pe omul individual.

Privind la frumusetea naturii si la maretia Universului, David este cuprins de un simtamant al nimicniciei si nevredniciei fiintei umane. El, marele imparat, biruitorul in razboaie si eroul natiunii sale, a carui faima a depasit demult hotarele tarii, se vede atat de mic si neinsemnat  in acest Univers urias, incat intrebarea lui decurge firesc: „Ce este omul ca sa Te gandesti la el, si fiul omului ca sa-l bagi in seama ?”

De ce atata grija din partea lui Dumnezeu pentru o fiinta slaba si neinsemnata ? De ce atata atentie si iubire pentru un fir de praf ganditor de la marginea Caii Lactee, pierduta si ea intre miliardele de galaxii ? De ce Creatorul ne acorda o atentie incomparabil mai mare decat oricarei creaturi de pe pamant ?

Este David un deist ? Nicidecum ! Chiar faptul ca isi pune astfel de intrebari demonstreaza contrariul. Meditand la aceste intrebari existentiale, David gaseste raspunsul in actul Creatiei: omul este coroana Creatiei divine, creat „cu putin mai pe jos decat Dumnezeu” si „incununat cu slava si cu cinste” ( vers. 5 ).

Fiind creat „dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu” ( Geneza 1,26 ), omul era singura fiinta care Il oglindea in mod deplin pe Dumnezeu. Omul era singura fiinta morala, deci singura fiinta care putea comunica liber si constient cu Creatorul sau, singura fiinta care era in masura sa administreze Creatia de pe pamant.

„I-ai dat stapanire peste lucrurile mainilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui: oile si boii laolalta, fiarele campului, pasarile cerului si pestii marii, tot ce strabate cararile marilor” ( vers. 6-8 ).

Insa este oare omul incununat cu slava si cu cinste ? Astazi, dupa milenii de degradare morala, omul a ajuns o epava a ceea ce fusese la inceput – coroana Creatiei. „Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu” ( Romani 3,23 ).

Exista insa speranta. Gratie Planului de Mantuire, avand in centrul sau jertfa si mijlocirea lui Christos, slava cu care au fost incununati primii nostri parinti, dar pierduta prin caderea in pacat, va fi redobandita. La innoirea tuturor lucrurilor, odata cu revenirea in glorie a Mantuitorului, cand Noul Pamant va fi redat celor mantuiti, omenirea va fi din nou „incununata cu slava si cu cinste”.

Si daca astazi, cu buze tremurande si inimi indurerate de suferinta, putem exclama plini de recunostinta: „Doamne, Dumnezeul nostru, cat de minunat este Numele Tau pe tot pamantul”, oare ce va fi atunci ? Cum va suna in ziua aceea mareata simfonie universala, in care se vor reuni miliarde de voci din intreaga Creatie pentru a-L lauda pe Dumnezeu ? Greu de imaginat… Insa vrednic de crezut !

„Si pe toate fapturile care sunt in cer, pe pamant, sub pamant, pe mare si tot ce se afla in aceste locuri, le-am auzit zicand: „A Celui ce sade pe scaunul de domnie si a Mielului, sa fie lauda, cinstea, slava si stapanirea in vecii vecilor !” ( Apocalipsa 5,13 )

Lori Balogh