Vor arde cei nelegiuiți în flăcările unui iad veșnic?
Vorbind despre soarta celor nelegiuiți, Biblia folosește câteva expresii care îi pun într-o mare dilemă pe unii oameni care se apleacă asupra paginilor ei. Expresii ca: „focul cel veșnic”, „focul care nu se stinge” sau „pedeapsă veșnică” par să indice faptul că există un iad în ale cărui flăcări cei nemântuiți vor arde în veci de veci, ca pedeapsă pentru păcatele lor.
Dilema este legată de caracterului lui Dumnezeu, pe care aceeași Biblie Îl descrie ca fiind un Dumnezeu drept, dar în același timp „plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul” (Exodul 34,6.7).
Întrebarea care se naște în mintea oricărui om este următoarea: Poate un Dumnezeu drept și iubitor, așa cum Îl prezintă Scripturile, să-i pedepsească veșnic, în chinuri inimaginabile, pe cei care refuză harul Său?
Cu toții suntem oripilați de metoda arderii pe rug, folosită din Antichitate și până târziu în Evul Mediu, împotriva celor care nu erau de acord cu credința majorității. Însă să nu uităm că suferințele provocate de arderea pe rug, oricât de crudă ar fi ea ca mijloc de a lua viața unui om, sunt totuși limitate în timp. Agonia și suferința condamnatului durează câteva minute sau zeci de minute, după care intervine, ca o eliberare, moartea.
Credința populară vorbește însă despre niște flăcări care îi vor chinui veșnic pe cei nelegiuiți, aruncând o umbra serioasă asupra caracterului lui Dumnezeu. Cum trebuie înțelese corect din punct de vedere doctrinal expresii si afirmații biblice ca: „focul cel veșnic”, „focul care nu se stinge”, „vor fi munciți zi și noapte în vecii vecilor”?
Iată câteva versete biblice în care apar expresii de acest gen. Să încercăm să înțelegem adevăratul lor sens, atât în contextul imediat, cât și în cel general al Scripturii:
1) Apocalipsa 20,10: „Și diavolul, care-i înșela, a fost aruncat în iazul de foc și pucioasă unde este fiara și prorocul mincinos. Și vor fi munciți zi și noapte în vecii vecilor.”
Textul pare să contrazică versetul anterior în care ni se spune că focul venit din cer „i-a mistuit” pe diavol și pe oamenii nelegiuiți care l-au urmat. Verbul „a mistui” presupune o lucrare finită în timp, până la consumarea totală a obiectului care arde.
Textul citat este singurul verset biblic în care este folosită expresia „în vecii vecilor” în contextul iadului. Traducerea engleză a Bibliei folosește expresia „pentru totdeauna”. Cele două expresii („în vecii vecilor” și „pentru totdeauna”) se referă la o perioadă de timp limitată sau nelimitată, în funcție de context.
În limba română „veșnic” înseamnă întotdeauna veșnic, fără sfârșit, infinit. În limbile în care a fost scrisă Biblia (ebraică, greacă) lucrurile stau diferit. Termenul ebraic „olam” și cel grecesc „aionios” înseamnă „veșnic”, dar pot însemna și altceva. Pentru că este un termen asociat, el își schimbă înțelesul în funcție de substantivul cu care este asociat.
Un exemplu simplu care ne poate ajuta: cu toții folosim adjectivul „mic”. Putem spune despre un pantof că e mic, despre o pauză că e mică, despre un salariu că e mic etc. În funcție de substantive, adjectivul „mic” înseamnă mereu altceva.
În același mod, termenul „veșnic”, fiind un termen asociat, poate însemna mai multe lucruri: „pe tot timpul vieții lui” (vezi Exodul 21,6; 1 Samuel 1,22; Leviticul 25,46), „definitiv” sau „pentru totdeauna” (vezi Obadia 10) sau chiar „niciodată” (vezi Psalmul 55,22). Doar în cazul în care termenul „veșnic” se referă la Dumnezeu, el înseamnă „infinit”, „fără sfârșit”.
În Vechiul Testament, expresia „pentru totdeauna” este folosită de 56 de ori în legătură cu lucruri și fapte deja sfârșite. Când expresia e legată de om, „pentru totdeauna” sau „în vecii vecilor” înseamnă durata vieții omului sau cât trăiește omul. Iată câteva exemple:
– Psalmul 48,14: „Iată, Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru în veci de veci (pentru totdeauna n.n.); El va fi călăuza noastră până la moarte.”
În acest context, expresia „în veci de veci” sau „pentru totdeauna” înseamnă „până la moarte”.
– 1 Samuel 1,22.28: „Dar Ana nu s-a suit și a zis bărbatului ei: „Când voi înțărca copilul, îl voi duce ca să fie pus înaintea Domnului și să rămână acolo pentru totdeauna. De aceea vreau să-l dau Domnului; toată viața lui să fie dat Domnului.”
Și în acest context expresiile „în veci de veci” și „pentru totdeauna” se referă la întreaga durată a vieții, până la moarte. În contextul focului iadului, expresia „în veci de veci” sau „pentru totdeauna” semnifică faptul că focul va arde nu la nesfârșit, ci până la nimicirea celor nelegiuiți, până la moartea lor.
2) Iuda 7: „Tot așa, Sodoma și Gomora și cetățile dimprejurul lor, care se dăduseră și ele la curvie și au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veșnic.”
Este evident că focul care a distrus cetățile din Valea Iordanului nu mai arde. Petru afirmă că Dumnezeu „a prefăcut în cenușă cetățile Sodoma și Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire” (2 Petru 2,6), ceea ce demonstrează că „focul cel veșnic” care le-a distrus s-a stins după ce și-a îndeplinit lucrarea. În aceste cazuri avem de-a face cu efectele focului, nu cu durata lui. Efectele focului sunt veșnice, nu durata focului e veșnică.
3) Matei 25,41: „Apoi le va zice celor de la stânga Lui: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care a fost pregătit diavolului și îngerilor lui.”
Când întâlnim în Biblie expresii ca „focul care nu se stinge” sau „focul cel veșnic”, avem două opțiuni de interpretare: 1) Este un foc ce va arde veșnic, fără să se stingă sau 2) Este un foc pe care niciun om nu-l poate stinge până ce nu-și va fi împlinit lucrarea. Care este opțiunea biblică? A doua opțiune este cea biblică, după cum rezultă din cele câteva exemple care urmează:
– Isaia 34,8‑10: Pasajul profetizează că Edomul (unul dintre vecinii evreilor) va fi nimicit de un foc ce nu se stinge zi și noapte. Nimeni nu poate susține, fără a cădea în ridicol, că Edomul arde și astăzi. Focul s-a stins demult, însă efectele lui sunt definitive și veșnice. Când a sosit timpul judecății lui Dumnezeu asupra lui, nimeni nu a mai putut stinge acest foc al pedepsei divine.
– Ieremia 17,27: Pasajul vorbește despre un foc ce nu se stinge, aprins la porțile Ierusalimului ca urmare a pedepsei divine. Faptul s-a împlinit la distrugerea Ierusalimului de către babilonieni (vezi 2 Cronici 36,19). Cu toate că „focul nu se stinge”, Ierusalimul nu arde și astăzi. Efectele lui sunt veșnice, nu durata. Iar când a sosit timpul judecății lui Dumnezeu, nimeni nu a putut stinge acest foc al pedepsei.
– Ezechiel 20,47‑48: E vorba de același foc pe care nimeni nu-l poate stinge, când a sosit timpul ca el să aducă pedeapsa.
4) Matei 25,46: „Și aceștia vor merge în pedeapsa veșnică, iar cei neprihăniți vor merge în viața veșnică.”
Să notăm faptul că Mântuitorul vorbește despre „pedeapsă veșnică”, nu despre „pedepsire veșnică”! Din nou avem de-a face cu efectele veșnice, nu cu durata veșnică a pedepsei, fie ea și prin focul iadului final.
Dacă cei neprihăniți vor primi nemurirea la prima înviere (vezi 1 Corinteni 15,50‑54), cei nelegiuiți vor fi lipsiți de ea. Nefiind nemuritori, cei nelegiuiți nu vor putea suferi veșnic. Ei vor avea parte de moartea a doua (vezi Apocalipsa 2,11;20,6.14; 21,8). Iar moartea a doua este un final, nu o veșnicie.
Concluzii
Chinurile „veșnice” în focul iadului sunt o invenție ieșită din laboratoarele Diavolului, având rolul de a-i îngrozi pe oameni în fața unui Dumnezeu crud și nemilos. Diavolul a dorit (și a reușit în mare parte) să pună în dreptul Creatorului propriul său caracter lipsit de orice urmă de milă și bunătate.
Din această perspectivă, învățătura despre un iad în care nelegiuiții vor fi chinuiți veșnic reprezintă o calomnie și o defăimare a sfântului Nume al lui Dumnezeu. Dacă ar fi adevărată învățătura despre chinurile veșnice, aceasta ar însemna că păcatul ar dăinui veșnic prin nelegiuiții chinuiți în iad, iar Dumnezeu ar fi incapabil să pună capăt definitiv istoriei lui. Biblia spune că „plata păcatului este moartea” (distrugerea, nimicirea, pierzarea – Romani 6,23), nicidecum viața veșnică, fie ea petrecută în flăcările iadului!
Însuși Mântuitorul garantează că pedeapsa va fi diferită în funcție de conștientizarea unui rău făcut:
„Robul acela care a știut voia stăpânului său și nu s-a pregătit deloc și n-a lucrat după voia lui, va fi lovit cu multe lovituri. Dar cine n-a știut-o și a făcut lucruri vrednice de lovituri, va fi bătut cu puține lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult. Și cui i s-a încredințat mult i se va cere mai mult” (Luca 12,47‑48).
„Loviturile” vor fi mai multe sau mai puține, dar vor fi finite. Nu vor fi veșnice! Dacă Biblia ne asigură că va fi o judecată dreaptă, că pedeapsa celor răi va fi proporțională cu gravitatea faptelor, că Dumnezeu este un Dumnezeu drept, dar în același timp milos, îndurător, iubitor și sensibil la suferința umană (vezi Exodul 34,6‑7; Osea 11,8; Marcu 6,34), de unde a apărut în doctrinele bisericilor creștine învățătura despre un loc al cruzimii și terorii veșnice?
Dacă iadul ar fi o realitate, ați mai avea încredere în Dumnezeu? Ați mai fi siguri că El este iubire, că este milos și îndurător, așa cum Îl prezintă cuvântul Scripturii? Ați putea trăi o veșnicie alături de El, privind la suferințele veșnice și inimaginabile ale celor cunoscuți?
Învățătura despre iad a aruncat milioane de oameni, fie în brațele scepticismului și ateismului, fie i-a legat de Dumnezeu și Biserică printr-un „cordon ombilical” al groazei. Unul dintre cei mai cunoscuți și vehemenți atei americani a fost Robert Ingersoll. Acesta obișnuia să străbată marile orașe americane, ținând cuvântări împotriva lui Dumnezeu și a credinței creștine. Avea o predilecție pentru textele biblice care vorbesc despre judecata divină pe care le răstălmăcea după bunul său plac.
În timpul unei astfel de adunări, Ingersoll și-a scos ceasul de aur din buzunar și l-a pus pe masa spunând: „Îl blestem și Îl hulesc pe Dumnezeu, apoi Îi dau cinci minute să mă lovească, să mă trăsnească.” După ce a rostit cele mai cumplite și mai murdare blesteme, a tăcut, așteptând cele cinci minute. Timpul trecând fără să se întâmple nimic, Ingersoll și-a luat ceasul de pe masă, spunând: „Vedeți că nu există Dumnezeu, căci dacă ar fi existat, m-ar fi lovit mortal.”
Știți cum a ajuns Robert Ingersoll ateu? Născut în New York în familia unui pastor american, el a trebuit să audă de zeci și sute de ori amenințarea tatălui său ori de câte ori făcea ceva rău: „Robert, dacă mai faci aceste păcate, Dumnezeul Cel Atotputernic te va duce în iad și vei arde în vecii vecilor.”
Săturat de un astfel de tratament din partea tatălui și de amenințarea cu focul cel veșnic al iadului, într-o bună zi Robert i-a spus tatălui său: „Tată, dacă astfel este Dumnezeul pe care Îl servești, eu nu vreau să am nimic de-a face cu El.” Apoi, mânios, s-a ridicat și a părăsit pentru totdeauna casa părintească, devenind unul dintre cei mai renumiți și vehemenți atei americani.
Cât de îndurerat trebuie să fie Tatăl ceresc, Cel care „atât de mult a iubit lumea că a dat pe singurul Lui Fiu…” (Ioan 3,16), când Se vede atât de greșit înțeles de milioane de oameni pe care-i iubește și pe care dorește să-i vadă mântuiți!
Lori Balogh
Stimate domnule Marius,
Biblia vorbeste despre „moartea a doua” ( Apocalipsa 20, 14 ), nu despre o existenta vesnica a celor nelegiuiti fie in iad, fie intr-un „loc mai bun” din el. Moartea este un final, nu o continuare a existentei.
Sunt si eu de acord ca o suferinta vesnica,nu este ceva acceptabil.Cum ar putea ca o greseala care poate duce la suferintele multor altor oameni,sau la o suferinta unica,sa duca la o pedeapsa vesnica?Dupa rationamentul nostru uman,orice greseala poate fi cuantificata si ca atare,ar trebui sa existe o pedeapsa limitata.Totusi,se prea poate,ca dupa ce se termina pedeapsa,pedepsitul sa ajunga intr-ul loc mai bun,dar nu va fi in acelasi loc cu cel care a facut voia lui Dumnezeu.In pilda bogatului,se spune clar ca nimeni nu va putea trece din Iad in Rai si nici viceversa.Asa ca,nu as trata cu usurinta un subiect atat de important.Ca atare,chiar daca pedeapsa se termina,sufletul ramane tot in Iad,intr-un loc mai „bun”…Cum credeti ca ar fi o vesnicie departe de lumina si de dragostea lui Dumnezeu -adica in intuneric si fara „nimic”.
oameni cauta tot felul de intrepertari de a nega existenta iadului,de a putea pacatui fara teama .Domnul isus a vorbit mult despre iad si focul vesnic.nu credeti ca daca nu este iad si focul vesnic si pentru a inlatura confuzile cu privire iadului, El ar fi putut sa ne spuna dela inceput ca nu este iad?ce te faci cu Lazar si omul bogat dinLuca 16:19 Sufletul este nemuritor,nu poate fi distrus .Dumnezeu e sfint si drept si trebuie sa pedepseascapacatul De acea a dat pe Fiul sau ca jerfa pentru pacatele noastre.Iadul a fost creat pentru satana,dar daca oameni aleg sa faca voia satanei,aleg pacatul si prin asta il resping pe Dumnezeu,EL Isus creatorul vietii finta ce a mai nobila si minunata din univers ,omul alege pacatul ,sa traiasca pentru sine in loc pentru Dumnezeu.Oameni credeti vorbele lui ISUS despre iad si focul vesnic.Citeste 2 Tesaloniceni 1:5-9 poti tu sa intrepertezi in alt mod vorbele lui Isus si sa stai in fata tronului de judecata cu capul plecat stiind ca nu ai avut dreptate? Domnul sa va binecuvinteze.(iertati mi greselile caci de foarte multi anii nu am mai scris in limba romana)
Versetul de aur al Scripturii, scris de apostolul Ioan, ne demonstrează că iadul nu este veșnic.
Ioan 3:16 – „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.”
M-am uitat în DEX la verbul „a pieri” și am aflat că înseamnă „a înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirescă); a fi distrus, nimicit; a dispărea.” Deci a pieri este opusul vieții veșnice și înseamnă moarte, moartea a doua în sens biblic.
Despre soarta diavolului, Scriptura e foarte clară: „(…) scot din mijlocul tău un foc care te mistuie și te prefac în cenușă pe pământ (…) ești nimicit și nu vei mai fi niciodată.” Luați tot contextul din Ezechiel 28:13-19
Nu e bine să râdeți de ceea ce nu cunoașteți.
„Unde ar fi dragostea si mai ales dreptatea Lui?” – > Și-a arătat-o o dată pentru totdeauna când L-a dat pe Isus sa moara pentru omenire. Oamenii singuri se condamnă la iad prin faptul că ignoră jertfa lui Isus. Dumnezeu este drept în tot ce a spus. Iadul a fost creat pentru diavolul si îngerii lui, nicidecum pentru oameni. Dar oamenii, prin neascultarea lor, isi aleg locul vesnic de chin.
Daca nu ar fi iad ar fi foarte simplu, de ce sa mai lupt sa traiesc in neprihănire si sa ascult de Dumnezeu, daca in final, voi inceta efectiv sa exist?! Învățătură ridicolă pe care nu o găsim nici la primii creștini… Wake up, people!
mi se pare deasemeni pertinent,analizarea termenului,,veșnic,,
aici,apreciez studiul despre hades-iad,a detinătorului de blog,intr-adevăr grecii,impunînd un creștinism al lor(ca amprentă culturală,neoplatonism),au înpins la extrem multe cuvinte din scrierile lui Pavel.Pentru a lămuri simbolul Gheenei(groapa de gunoi de lîngă Ierusalim)în care era întreținută arderea,unde cadavrele cu viermi zăceau pînă apuca să le mistuie focul,era transmiterea pe viu a unui fenomen asemănător, într-un loc nedefinit în biblie(cărți),care se va întîmla,cu cei nefolositori,care nici măcar nu au cunoscut pe Creator.La fel și cu raiul din sînul lui Avram,o hiperbolizare,dar recompensa va exista prin prezența Creatorului care întrece orce închipuire a omului!!
Domnul sa va binecuvanteze. Sunt inca la inceput de drum,dar cu toate ca nu am mai mult de un an si jumatate de cand Domnul s-a indurat de mine..nu am inteles niciodata de ce e exista atatea culte si religii fiecare cu dogmele si traditiile lor, cand la inceput era doar o singura biserica si o singura invatatura. Acum cate religii sunt atatea invatauri,deci biblia este inteleasa in 10.000 de feluri diferite..eu m-am rugat Domnului sa inteleg si ce am inteles eu este ca nu trebuie sa faci parte din niciun cult,ci doar sa traiesti dupa Cuvantul Domnului..Cine intelege biblia prin Duhul Sfant,o intelge la fel,…pentru ca Duhul este acelasi pentru toti si nu invata pe fiecare diferit! Ce vreau sa va intreb ca inca nu am ajuns la cunostinta,ce fac cu botezul in apa,unde m-as boteza fara sa ma alipesc de vreo congregatie? Va multumesc!
Pacea cerului sa fie cu dv., frate Dorin,
Recitind pasajul din Luca 20, 35.36, eu am inteles cateva lucruri:
– in viata viitoare nu se vor mai oficia casatorii. Inca nu pot spune din ce motive.
– cei mantuiti vor primi nemurirea ( o nemurire conditionata, oferita in dar de Tatal ceresc, singurul care are nemurirea in Sine – 1 Timotei 6,16 )
– ei primesc aceeasi nemurire pe care o au acum ingerii ramasi fideli lui Dumnezeu. La acesti ingeri face referire Mantuitorul, nu la ingerii cazuti, care vor fi nimiciti dupa judecata finala.
Cu stima,
Lori B.
Pace de la Tatal nostru si de la Domnul Isus frate Lori.
Si totusi Domnul Isus spune in Luca 20:35,36 ca oamenii care vor fi gasiti vrednici sa aiba parte de veacul viitor si de invierea dintre cei morti nu vor putea sa mai moara ”caci vor fi ca ingerii”. Ce sa insemne aceste cuvinte ale Mantuitorului? Ca ingerii nu mor? Diavolul este si el un inger.
Indurarea, pacea si dragostea sa va fie inmultite
Omule cand se precizeaza ca Moartea si Locuinta Mortilor au fost aruncate in iazul de foc trebuie sa intelegi ca acestea doua sunt persoane…sunt reprezentantii acestor locuri. E ca si cum ai spune Ministrul de Interne,etc…
Matei 13:42: „şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor”
Matei 13:50: „şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”
În plus, în Apocalipsa 19:20 se spune: „Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins prorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă.” Dar haideţi să vedem în continuare, ce este, iazul de foc?
Care este sensul expresiei: „iazul de foc” (moartea a doua) ? Această expresie apare doar în Apocalipsa 19:20; 20:10,14; 21:8 şi este demn de menţionat că traducerea: „iazul de foc” nu este cea mai bună, deoarece cuvântul din greacă, nu se referă la un iaz, adică la o baltă mai mare, ci la un lac[21], după cum apare şi în majoritatea traducerilor biblice, probabil cuvântul „iaz” a fost ales, pentru a face aluzie la iad. Dar iadul (locuinţa morţilor – hadesul), care este temporar, nu este lacul de foc care este etern. Totuşi ce este lacul de foc?
În două din versetele în care apare acest termen se explică clar că „lacul de foc este moartea a doua”, adică dacă din prima moarte a existat ieşire, prin înviere, la a doua moarte nu va mai exista această posibilitate (Apocalipsa 20:14; 21:8). Iar dacă la cea dintâi moarte, există o despărţire a trupului de suflet (Matei 10:28); şi la a doua moarte există o despărţire a sufletului de trup, şi astfel persoană, moare doar din punct de vedere fizic, nu spiritual. Însă în lacul de foc, sunt aruncate sufletele sau duhurile oamenilor, dar şi trupul neînsufleţit, sau persoane vii, care mor fizic, o dată ce sunt aruncate în acest foc (Apocalipsa 19:20). Persoanele aruncate în lacul de foc experimentează un chin conştient (Apocalipsa 14:10,11; 20:10). Astfel lacul de foc, are o triplă valenţă:
1. lacul de foc ucide pe cei răi din punct de vedere fizic (Apocalipsa 20:14; 21:8), şi are rolul de distrugere, ca şi în cazul morţii (Apocalipsa 20:13,14 comp. cu Isaia 25:8 şi 1Corinteni 15:26).
2. Este un loc de chin etern pentru persoanele rele fie demoni, fie sufletele oamenilor (Apocalipsa 14:10,11; 20:10).
3. Este un loc, unde chiar trupurile moarte sunt sub atacul focului şi a viermilor (Isaia 66:24; Marcu 9:44-48).
Trebuie să precizăm, că în lacul de foc, ca de altfel şi în iad (locuinţa morţilor), cei răi nu au parte de chinuri identice, la fel, după cum răsplata pentru cei drepţi nu este identică, unii fiind mari în împărăţia cerurilor, alţii mici (Matei 5:18; comp. cu Matei 18:1); unii stăpânesc mai mult, alţii mai puţin (Luca 19:17-19); tot aşa atât în iad, cât şi în lacul de foc, chinul va fi diferit în funcţie de gradul de vinovăţie. Domnul Isus a spus în Marcu 14:40; despre farisei: „O mai mare osândă va veni peste ei.” (vezi şi: Luca 20:47). Astfel că cu siguranţă va fi o diferenţă de intensitate a chinului, între oameni şi demoni, şi între oameni şi oameni, pedeapsa va fi după măsura răutăţii lor (comp. cu Luca 12:47,48; Iacov 3:1).
Când Isus s-a referit la gheenă, El s-a referit atât la partea materială vizibilă, care va afecta prin viermi, şi foc, trupul, dar s-a referit şi la partea invizibilă, care chinuieşte etern sufletul, astfel când i-a avertizat pe farisei El a spus: „Şerpi, pui de năpârci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei?” (Matei 23:33). Tot lor le spune Isus cuvintele: „Matei 23:14: „Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi mâncaţi casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi; de aceea veţi lua o mai mare osândă.” Să ne întrebăm sincer, dacă gheena, este doar un simbol al distrugerii cum vor lua o mai mare osândă sau pedeapsă fariseii?
Imi pare rau daca va simtiti atacat, era un atac la doctrina nu la persoana.
Alegerea de a apartine unei Biserici sau nu apartine fiecaruia. Staruinta de a intelege adevarul se cere insistent prin rugaciune si se dobandeste in momentul in care Isus vine si locuieste in inima ta. Multe biserici la inceputurile lor au cercetat Biblia iar dupa ce au formulat o doctrina proclama mantuirea doar in interiorul propriei Biserici. Daca doresti sa fii mantuit trebue sa accepti doctrina noastra si sa faci ceea ce iti spunem noi daca nu esti pierdut. Practic in afara de mijlocitorul Isus se interpune si Biserica si ei constrang credinciosii sa faca parte din congregatia lor. Clasic atitudinea Catolicilor sau a Ortodocsilor si daca le spui ceva te declara anatema.
Eu cred ca Isus Cristos are o biserica invizibila nu una de caramida sau una inregistrata la Ministerul Cultelor. Eu apartin acelei Biserici.
Cine face voia lui Dumnezeu ramane in veac!
Căci El a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.”
Dar totus ca doctrina se apropie de invatatura lui Isus biserica Baptista si cea Penticostala chiar daca au propriile lor greseli de interpretare.
Eu cred ca dintre persoanele pocaite si botezate Isus va alege pe aceia care au facut voia Tatalului Ceresc . Adventistii nu vor fi mantuiti si nici Penticostali sau Baptisti! Vor fi mantuiti doar CRESTINII.
Ca sa clarific un lucru fiecare om in ziua judecatii va da socoteala pentru tot ceea ce a facut. Eu mi-am cerut iertare lui Isus pentru ca am fost aspru cu D-voastra nu pentru ca v-am spus adevarul. Trebuia sa fiu mai bland si sa ma exprim fara sa va ofensez, dar tot ce am spus este adevarat si doresc sa subliniez aceasta, stiti ce scrie: Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.
Deci imi cer iertare din noi Domnului Isus pentru ca am folosit cuvintele mele pe alocuri CU ASPRIME nu doar citate din Biblie cum ar fi trebuit, chiar daca am ramas in spiritul scripturii dar ideal ar fi fost sa respect porunca: Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu.
Si daca D-voastra nu ma iertati cred ca Isus o sa ma ierte.
Va multumesc ca am putut sa ma exprim pe aceasta pagina fara sa fiu cenzurat.
Va Doresc Viata Vesnica Tuturor.
Imi pare rau ca aveti atata amaraciune in suflet… Imi pare rau ca va contraziceti singur in ceea ce afirmati in comentariul d-v… Imi pare rau ca ma judecati inainte de a ma cunoaste…Imi pare rau ca nu ati inteles unul din adevarurile scrise de apostolul Pavel, si anume ca un „madular” nu poate trai in afara trupului Bisericii lui Christos. Ma rog ca Domnul sa va lumineze sufletul si sa va schimbati atitudinea fatza de cei care inteleg Scriptura altfel de cum o intelegeti d-v.
Cat priveste iertarea pe care o cereti de la Dumnezeu, am o nelamurire: Daca tot considerati ca ati gresit scriind cele ce ati scris in comentariul d-v, cine v-a impiedicat sa stergeti cele scrise, daca va mustra constiinta pentru ele ? In felul acesta ati fi putut indrepta lucrurile. Dar nu ati facut-o si asta ma face sa am indolieli cu privire la sinceritatea d-v.
Va multumesc mult, pentru raspuns.
Eu pur si simplu nu stiam ca ma aflu pe o pagina a Crestinilor Adventisti. Dar o parere distorsionata despre Iad a avut-o si Charles Taze Russell plecat tot de la Adventisti. Un alt predicator celebru William Marrion Branham a impartasit cuvant cu cuvant doctrina din articolul de mai in sus. El a declarat ca iadul se va sfarsii chiar daca aceasta se va intampla peste milioane sau sute de milioane de ani dar intr-un final se va sfarsii cu iadul. Din pacate el a fost inselat de diavol si sa creada ca Isus este totul, Isus este Tatal si Isus este Duhul Sfant. O hula grava… venita din partea unui predicator vindecator si spiritist care era un mare pasionat de vanatoare in Africa.
Stimate frate, atunci cand cauti in Scriptura nu adevarul ci argumente pentru a sustine o dogma inventata de alti oameni te poti ratacii foarte usor. Isus te poate ajuta!
Despre iad Biblia spune ca Iadul nu este unul prezent ci unul viitor, adica moartea a doua. Oricine crede ca pacatosii sunt chinuiti deja acum in iad vor fi inviati la a doua inviere, judecati si trimisi inapoi, de unde au iesit, in iad greseste.
Biblia spune ca:
1:Dreptatea divina ia o hotarare cu privire la fiecare pacatos mort nepocait.
2: Se aplica regula scrisa „Cum ai facut asa ti se va face”, pentru totdeauna.
3:Moartea a doua este fara sfarsit. ( Ei vor avea ca pedeapsa o pierzare vesnica de la fata Domnului si de la slava puterii Lui)
4:Am multe dovezi biblice dar nu doresc sa le citez pentru ca dumneavoastra ati imbratisat dogma Adventista si deci cuvintele lui Isus sunt putin distorsionate in interiorul Bisericii Adventiste. De fapt ma doare sufletul pentru ca nu le pot cita dar stiu ca nu are nici un rost. Isus este singurul invatator care ne lumineaza si daca nu o face El nimeni nu poate face nimic. Si totus el citeaza din proroci si spune ca toti vor vi invatati de Dumnezeu si oricine asculta invatatura Lui vine la mine ( la Isus).In ciuda diferentelor de Dogma eu sper ca ne vom intalnii in Imparatia lui Dumnezeu sub smochin!
(Ps. Daca argumentele Biblice CU DURERE NU LE POT CITA va dau cateva exemple simple despre vesnicia iadului (a mortii a doua)
O mare parte dintre crime azi – raman cu autor necunoscut.Dar,
Hitler a omorat 60 000 000 de suflete!
Stalin a omorat 80 000 000 de suflete! ( de rusi)
Mao a omorat 100 000 000 de suflete! ( de chinezi)
EXEMPLU: Cum ai facut, asa ti se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tau.- Acesti 3 oameni au murit, sa zicem aproape linistiti, si nu au fost pedepsiti inca de catre Dumnezeu.
EXEMPLU:Cine duce pe altii în robie va merge si el în robie. Cine ucide cu sabia trebuie sa fie ucis cu sabie. Aici este rabdarea si credinta sfintilor. Ce li se va intampla in iad acestor 3 oameni de mai in sus? Ii va intoarce diavolul in smoala cu furca? Pe ce perioada de timp? 10000 de ani 100 milioane? Si apoi gata? Povesti pentru copii… Chin fara sfarsit.
Ma intristeaza sa citezi un pagan si sa scrii cuvant cu cuvant hulele si blestemele spuse de el, ce frate nu ti sa dat cuvant de Sus? si ce cauta un fiu de drac intr-o explicatie biblica sau te sprijinesti pe diavol ca sa demonstrezi Iubirea lui Dumnezeu? chiar e necesar? Chiar e necesar sa imi raspunzi iaras si iaras cu 100 de argumente doar ca sa iti aperi gresala? In raspunsul pe care mi l-ai dat ma intrebi daca pentru 70 de ani de pacate un om trebue sa arda in iad o vesnicie ? E ca si cum ai spune Adam si Eva au mancat din pomul interzis 3.5 minute (posibil sa fie foarte dulce in gura -dar amar in pantece, deci l-au mancat foarte rapid si pe deasupra si pe furis ca sa nu fie prinsi -si in plus au mancat amandoi deci nu a durat mult sa manance pentru ca erau 2, sau in mod sigur doar au muscat din el… ) de ce au trebuit sa moara ei si atatea miliarde de suflete si de ce exista atata suferinta si durere si de ce pentru o muscatura din fructul luat pom trebue oamenii sa arda in iad si de ce noi l-am despartit pe Dumnezeu de singurul lui Fiu, si de ce a lasat Fiul slava si a trebuit sa fie zdrobit, umilit, chinuit si adus ca jerfa pentru pacat, de ce s-a rugat Fiul cu lacrimi de sange si de ce a strigat Fiul cu DISPERARE pentru ce m-ai parasit? totul doar pentru un pacat de 3-5 minute, serios? DIN CAUZA CA PACATUL A DURAT ATAT DE PUTIN? Pai daca au muscat doar atunci e logic ca a durat pacatul doar 20 de secunde 10 SECUNDE PENTRU FIECARE… Iarta-ma frate dar nu vezi ce raspunsuri imi dai? Nu ai citit cuvintele nepasatori fata de o mantuire asa de mare…
Ma opresc aici este alegerea fiecaruia sa apartina unei Biserici cu o dogma gresita sau nu. Eu nu apartin nici unui religii sau cult, sunt doar al Domnului.
Precis tot ce ti-am scris nu iti va trezii nici un semn de intrebare, vei merge inainte fara sa cercetezi singur Scriptura si sa cauti raspunsurile la Isus. Vei cauta raspunsurile in dogma fabricata de alti nu pe Domnul Isus si imparatia Tatalui inlauntrul tau. Dar scrie: Sufletul meu Te doreste noaptea si duhul meu Te cauta înauntrul meu. Caci, când se împlinesc judecatile Tale pe pamânt, locuitorii lumii învata dreptatea. (se va arata dreptatea atunci cand ii va trimite pe pacatosi in locuinta lor vesnica pe care si-au castigat-o)
Viata Vesnica va doresc frati Adventisti! Doamne ajuta!
Fratele vostru Ioan.
Doamne Isuse te rog iarta-ma pentru ca am fost aspru aici ! caci tu ai spus Nu judecati ca sa nu fiti judecati. Te rog, iarta-ma Doamne!
Domnule Ioan,
Nu ma simt deloc mustrat pentru ca nu am motive pentru aceasta. Invatatura despre un iad prezent, in care cei nelegiuiti vor arde vesnic, nu este o invatatura biblica. Eu nu pot repeta in acest comentariu toate argumentele biblice care combat teoria unui iad prezent, caci ar trebui sa repet ceea ce am scris in nenumarate articole de la categoria „Teme biblice”/ „Lumea tacerii”. Daca aveti rabdarea necesara, le puteti citi si veti putea sa confruntati ceea ce am scris cu Biblia.
In ce priveste citarea unui ateu ( Ingersoll ), sa nu uitam ca acelasi apostol Pavel ne indeamna sa cercetam toate lucrurile si sa pastram ce este bun ( 1 Tesaloniceni 5,21 ). El insusi a citat din scriitorii pagani ( greci ), despre care stim cum gandeau, si totusi nimeni nu-l acuza pe Pavel pentru acest lucru.
Cu privire la subiectul legat de iad, va rog sa priviti acest subiect prin prisma cunoasterii lui Dumnezeu, asa cum ne-a fost El descoperit de Mantuitorul nostru si asa cum ni-L descopera Duhul Sfant in Scriptura. Poate Dumnezeu, care este dragoste ( 1 Ioan 4,8 ), sa pedepseasca la infinit un om care a pacatuit o viata de 70-80 de ani ? Unde ar fi dragostea si mai ales dreptatea Lui ? Intr-adevar, este o problema de cunoastere a caracterului lui Dumnezeu, asa cum ati subliniat si d-v. Iar de cunoasterea lui Dumnezeu este legata mantuirea noastra, „caci viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat si pe Iisus Christos, pe care L-ai trmis Tu” ( Ioan 17,3 ).
Cu stima,
Lori B.
Am citit cu interes multe din postarile D-voastra.
Ba chiar am ramas placut impresionat de capacitatea D-voastra de analiza a scripturilor si de concluziile adevarate pe care le expuneti. Dar din pacate am gasit si postarea de mai in sus care nu este in spiritul scripturii.
1:Oare cu adevarat a zis Dumnezeu ca cei rai vor arde in focul vejnic sau nu ?
2:Oare cu adevarat a zis Dumnezeu ca pedeapsa nu se va intrerupe niciodata sau nu ?
3:Oare nu putem gasi o explicatie care sa o poata cuprinde si mintea fireasca fara sa fim nevoiti sa umblam intotdeauna prin credinta?
Isaia 66:24 Şi, când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Mea, căci viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge şi vor fi o pricină de groază pentru orice făptură.
3:Aceste cuvintele din Biblie fiind peste puterea de intelegere a autorului el isi pastreaza libertatea de a trage o concluzie total diferita de acea a Scripturii – pentru ca nu doreste sa il cunoasca pe Dumnezeu asa cum este el ci asa cum ar dorii autorul sa fie. Unii AU propria imagine despre Dumnezeu .
Orice lucru ar face Dumnezeu este drept, sfant si neprihanit. El judeca lumea cu dreptate. Dar toata judecata a dat-o Fiului. Dar totus Fiul nu judeca pe nimeni :
Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec, căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea.
Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine-l osândi: Cuvântul pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi.
Fiindcă voi nu-l primiţi şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică… Fap. 13:46
Deci pe cine a judecat si condamnat Dumnezeu? Nu s-au condamnat oamenii singuri?
Acum Dumnezeu a ramas Neprihanit. Chiar daca el a judecat lumea prin Fiul, prin Duhul Sfant si prin cuvantul propovaduit.
Din fericire stim ca singurul care ne descopera adevarul este Duhul Sfant, nu ratiunea, inteligenta, capacitatea de analiza etc.
Concluzie: Ioan 16:13 Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul, căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.
Ce scria Pavel ? Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi…
Si la urma cireasa de pe tort cu citarea unui ateu (Robert Ingersoll) ca sprijin in sustinerea acestei interpretati eronate imi lasa in minte un gust foarte amar.
Eclesiastul 7:5 Mai bine să asculţi mustrarea înţeleptului decât să asculţi la cântecul celor fără minte.
Deci te rog asculta mustrarea, nu a mea (care nu sunt deloc intelept) ci al lui Pavel.
Sunt pe deplin de acord cu cele spuse de d-v. Ideea unui iad vesnic este in dezacord cu caracterul drept si iubitor al lui Dumnezeu.
Cu stima,
Lori B.
Iadul nu va fi vesnic pentruca ,, Dumnezeu va face toate lucrurile noi” iar Pavel ne spune in Efeseni ca ,,la plinirea vremilor ” Dumnezeu va aduna TOATE LUCRURILE in Hristos Isus .Daca iadul ar fi vesnic ar fi pus si el ,,in Hristos Isus” cea ce e imposibil.
Pentru explicarea afirmatiei lui Iisus: „unde viermele lor nu moare si focul nu se stinge”, va rog sa cititi articolul „Adevarul despre iad” de la adresa: https://www.loribalogh.ro/2010/11/dincolo-de-pragul-mormantului-adevarul-despre-iad-6/
Foarte buna observatia cu privire la nimicirea iadului !!
Fiind o creatura, si diavolul este dependent de viata pe care o primeste de la Creator. Apocalipsa 20,10 subliniaza probabil faptul ca diavolul, in calitate de autor moral al tuturor pacatelor savarsite in lume, va suferi cel mai mult dintre toti. Insa nici el nu va suferi vesnic. Exista un principiu al proportionalitatii pedepsei divine in functie de gravitatea faptelor, principiu pe care Mantuitorul l-a enuntat in Luca 12,47.48 ( robul care a stiut voia stapanului si cel care nu a stiut-o ).
Cu stima,
Lori B.
totusi aici nu s-a spus nimic de Marcu cap.9 cu versetele 44,46,48
In Apocalipsa 20:14 se spune chiar ca si moartea si locuinta mortilor au fost aruncate in iazul de foc, care este moartea a doua. Iar in english apare chiar ‘hell” pentru locuinta mortilor. Deci cum putem sa fim chinuiti vesnic in iad (hell) cand insusi iadul va muri?
Stim ca noi oamenii suntem muritori, dar intrebarea mea este, diavolul este si el muritor? In 20:10 scrie totusi ca diavolul va fi „chinuit” zi si noapte (in english „tormented”).
Fiti binecuvantati