Psalmul 10 – Portretul omului nelegiuit
1. „Pentru ce stai aşa de departe, Doamne? Pentru ce Te ascunzi la vreme de necaz?
2. Cel rău, în mândria lui, urmăreşte pe cei nenorociţi, şi ei cad jertfă curselor urzite de el.
3. Căci cel rău se făleşte cu pofta lui, iar răpitorul batjocoreşte şi nesocoteşte pe Domnul.
4. Cel rău zice cu trufie: „Nu pedepseşte Domnul! Nu este Dumnezeu!” Iată toate gândurile lui.
5. Treburile îi merg bine în orice vreme; judecăţile Tale sunt prea înalte pentru el, ca să le poată vedea, şi suflă cu dispreţ împotriva tuturor potrivnicilor lui.
6. El zice în inima lui: „Nu mă clatin, în veci sunt scutit de nenorocire!”
7. Gura îi este plină de blesteme, de înşelătorii şi de vicleşuguri; şi sub limbă are răutate şi fărădelege.
8. Stă la pândă lângă sate şi ucide pe cel nevinovat în locuri dosnice: ochii lui pândesc pe cel nenorocit.
9. Stă la pândă în ascunzătoarea lui, ca leul în vizuină: stă la pândă să prindă pe cel nenorocit. Îl prinde şi-l trage în laţul lui:
10. se îndoaie, se pleacă şi-i cad săracii în gheare!
11. El zice în inima lui: „Dumnezeu uită! Îşi ascunde faţa, şi în veac nu va vedea!”
12. Scoală-Te, Doamne Dumnezeule, ridică mâna! Nu uita pe cei nenorociţi!
13. Pentru ce să hulească cel rău pe Dumnezeu? Pentru ce să zică în inima lui că Tu nu pedepseşti?
14. Dar Tu vezi; căci Tu priveşti necazul şi suferinţa, ca să iei în mână pricina lor. În nădejdea Ta se lasă cel nenorocit, şi Tu vii în ajutor orfanului.
15. Zdrobeşte braţul celui rău, pedepseşte-i fărădelegile, ca să piară din ochii Tăi!
16. Domnul este Împărat în veci de veci; neamurile sunt nimicite din ţara Lui.
17. Tu auzi rugăciunile celor ce suferă, Doamne! Le întăreşti inima, Îţi pleci urechea spre ei,
18. ca să faci dreptate orfanului şi celui asuprit şi ca să nu mai insufle groaza omul cel luat din pământ.”
De ce, Doamne ?
Nu doar oamenii de rand trec prin crize sufletesti. Chiar si marii barbati ai istoriei sfinte, pe care-i admiram pentru credinta lor profunda, au trecut prin astfel de crize. Nedumeriti de ceea ce vedeau in jurul lor, de rautatea oamenilor care prospera si de aparenta indiferenta a lui Dumnezeu fatza de acestia, in inima unor oameni ai lui Dumnezeu ca Iov, Asaf, Habacuc, Ieremia si David s-au nascut o multime de intrebari arzatoare, care se reduc in esenta la una singura: „De ce, Doamne ?”
Aceasta este o intrebare la care nu putem raspunde intotdeauna in aceasta viata. Poate ca in felul acesta ni se probeaza increderea noastra in Dumnezeu, caci – nu-i asa ? – daca am avea toate raspunsurile si ni s-ar oferi toate explicatiile, de ce am mai avea nevoie de credinta ? Sau poate ca nu suntem pregatiti pentru un raspuns pertinent din partea lui Dumnezeu si nu suntem suficient de maturi din punct de vedere spiritual pentru a intelege realitatea lucrurilor. Sau poate ca nu avem nevoie acum sa cunoastem totul si inca nu trebuie data la o parte cortina istoriei pentru a vedea ce se intampla in culise.
Dar daca acum „lucrurile ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre si ale copiilor nostri” ( Deuteronomul 29,29 ), daca „acum vedem ca intr-o oglinda in chip intunecos” ( 1 Corinteni 13, 12 ), va veni cu siguranta ziua tuturor raspunsurilor, ziua in care orice indoiala si nedumerire se va topi in oceanul cunoasterii depline a planurilor si procedeelor divine.
Iar atunci, toti cei ce astazi pasim inainte prin credinta, desi avem multe intrebari fara raspuns si nedumeriri care ne pun la incercare increderea in Dumnezeu, vom exclama plini de convingere: „Mari si minunate sunt lucrarile Tale, Doamne, Dumnezeule Atotputernice ! Drepte si adevarate sunt caile Tale, Imparate al neamurilor !” ( Apocalipsa 15, 3 ).
Cu o astfel de intrebare sfredelitoare pentru sufletul lui David incepe Psalmul 10: „Pentru ce stai asa departe, Doamne ? Pentru ce Te ascunzi in vreme de necaz ?” ( Vers. 1 ). Cunoscandu-L pe Dumnezeu ca fiind drept, ca Unul care se intereseaza de om si-l sprijina la vreme de necaz, David este profund nedumerit de aparenta indiferenta aratata de cer fatza de nedreptatile pe care le vede pe pamant.
Tulburarea psalmistului se naste din neintelegerea motivului pentru care Dumnezeu intarzie sa-i pedepseasca pe cei rai, desi El este drept si neprihanit. Astfel de nedumeriri si trairi aveau oamenii din timpurile biblice. Dar oare astazi, dupa milenii de istorie, nu avem si noi nedumeririle noastre ? Suntem oare alcatuiti dintr-un alt material ?
In era tehnologiilor moderne, a cuceririi spatiului cosmic si a informaticii, sufletul omului a ramas in esenta acelasi: cu aceleasi slabiciuni, cu aceleasi nevoi si cu aceleasi intrebari existentiale. Vom gasi insa acelasi drum al increderii depline in Dumnezeu asemenea marilor barbati ai credintei, desi nu aflam raspunsuri la toate intrebarile si nedumeririle noastre ?
Portretul omului nelegiuit
Psalmul 10 este structurat in zece strofe, din care primele sase aduc in centrul atentiei portretul moral al omului rau si neleguit, al omului care nu vrea sa stie de Dumnezeu. Incepand cu versetul 2, David face o analiza fina nu doar a procedeelor si faptelor omului nelegiuit, ci si a gandurilor, intentiilor si chiar a motivatiilor care sunt prezente in acest portret moral:
1) La baza actiunilor omului rau sta mandria, aroganta:
„Cel rau, in mandria lui, urmareste pe cei nenorociti…” ( vers. 2 )
„Caci cel rau se faleste cu pofta lui” ( vers. 3 )
„Cel rau zice cu trufie: „Nu pedepseste Domnul” ( vers. 4 )
2) Conceptia omului nelegiuit despre Dumnezeu este eronata:
„Cel rau zice cu trufie: „Nu pedepseste Domnul ! Nu este Dumnezeu ! Iata toate judecatile lui” ( vers. 4 )
„El zice in inima lui: „Dumnezeu uita ! Isi ascunde Fatza si in veac nu va vedea” ( vers. 11 ).
Suportul launtric al tuturor faptelor rele ale omului nelegiuit se afla in conceptia eronata pe care o are despre Dumnezeu. Omul rau nu-L cunoaste pe Dumnezeu, acest adevar fiind clar prezentat in istoria biblica. Despre fiii marelui preot Eli, Scriptura ne spune: „Fiii lui Eli erau niste oameni rai. Nu cunosteau pe Domnul” ( 1 samuel 2,12 ).
Acesta este omul rau: pune la indoiala dreptatea lui Dumnezeu, deoarece El nu pedepseste pe loc neleguirea. Inteleptul Solomon observa si el aceasta realitate, afirmand in Eclesiastul: „Pentru ca nu se aduce repede la indeplinire hotararea data impotriva faptelor rele, de aceea este plina inima fiilor oamenilor de dorinta sa faca rau” ( Eclesiastul 8,11 ).
Cel rau vede dreptatea divina ca ceva relativ si facultativ, iar urmarea acestei mentalitati este un comportament in care isi permite sa calce dreptatea. Cat de important este sa-L cunoastem pe Dumnezeu asa cum este El in realitate ! Cat de important este sa nu ne inchinam unui Dumnezeu fals, inventat de imaginatia noastra ! Nu intamplator Mantuitorul a legat viata vesnica de cunoasterea lui Dumnezeu, a caracterului Sau, a planurilor si procedeelor Sale: „Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Christos, pe care L-ai trimis Tu” ( Ioan 17, 3 ).
3) Cel rau nu poate intelege in profunzime planurile, metodele, intentiile si judecatile lui Dumnezeu.
„Judecatile Tale sunt prea inalte pentru el ca sa le poata vedea” ( vers. 5 )
4) Cel rau Il batjocoreste si nesocoteste pe Dumnezeu
„Caci cel rau se faleste cu pofta lui, iar rapitorul batjocoreste si nesocoteste pe Domnul” ( vers. 3 )
5) Cel rau are o falsa siguranta
„El zice in inima lui: „Nu ma clatin, in veci sunt scutit de nenorocire” ( vers. 6 )
6) Vorbirea celui rau este plina de faradelege
„Gura ii este plina de blesteme, de inselatorii si viclesuguri, si sub limba are rautate si faradelege” ( vers. 7 )
7) Cel rau nu are curajul sa lupte pe fatza, ci sta la panda ca un animal de prada
„Sta la panda langa sate si ucide pe cel nevinovat in locuri dosnice; ochii lui pandesc pe cel nenorocit. Sta la panda in ascunzatoarea lui ca leul in vizuina, sta la panda sa prinda pe cel nenorocit” ( vers. 8.9 )
8) Cel rau este dispretuitor fatza de cei din jur
„Sufla cu dispret impotriva tuturor protivnicilor lui” ( vers. 5 ).
9) Cel rau se faleste cu pofta lui, adica cu pacatul lui. Constiinta lui este atat de distrusa, incat pacatul nu-i mai produce jena si remuscare. Dimpotriva, el vede in pacatul sau un motiv de lauda.
„Caci cel rau se faleste cu pofta lui” ( vers. 3 ).
10) In final, cel rau neaga existenta lui Dumnezeu. Dar nu ca un ateu, ci ca unul care nu vrea sa stie de El.
„Nu este Dumnezeu ! Iata toate gandurile lui” ( vers. 4 ).
Iata o schita de portret moral al omului nelegiuit din vremea lui David, de acum trei milenii. Oare astazi s-a schimbat ceva ? Ii recunosti in acest portret pe unii din semenii tai ? Si daca ne privim in oglinda, observam unele trasaturi ca fiind si ale noastre ?
De la agonie la extaz
Asemenea multor psalmi, si in cazul Psalmului 10 evolutia sufleteasca a autorului este evidenta. Pe masura ce psalmistul patrunde in cunoasterea lui Dumnezeu, el capata mai multa siguranta si incredere in El, chiar daca nu intelege toate planurile divine.
Spre finalul psalmului, David este stapanit de o convingere ferma: „Dar Tu vezi, caci Tu privesti necazul si suferinta, ca sa iei in mana pricina lor. In nadejdea Ta se lasa cel nenorocit si Tu vii in ajutorul orfanului” ( vers. 14 ).
De la intrebarile tulburatoare de la inceput, David ajunge la certitudine si pace, la incredere deplina in dreptatea si procedeele lui Dumnezeu. De la o conceptie aparent deista despre Dumnezeu ( indiferenta fatza de suferinta umana ), David ajunge in final la o conceptie teista, biblica, cu privire la Dumnezeu: un Dumnezeu care se implica in suferinta umana, luptand impotriva ei.
Psalmul se incheie intr-o nota de deplina incredere in dreptatea lui Dumnezeu: „Tu auzi rugaciunile celor ce sufar, Doamne ! Le intaresti inima, Iti pleci urechea spre ei ca sa faci dreptate orfanului si celui asuprit, si ca sa nu mai insufle groaza omul cel luat din pamant” ( vers. 17.18 ).
Daca din multimea ideilor si adevarurilor pe care le contine acest psalm il vom retine si trai doar pe acesta, vom avea un castig imens: Sa venim la Dumnezeu cu dilemele, nedumeririle si intrebarile noastre, si vom observa ca in timpul rugaciunii lucrurile se vor clarifica. De la tulburare vom ajunge la pace si de la nedumerire la incredere. Aceasta este puterea transformatoare a rugaciunii.
Lori Balogh
