Când dragostea pleacă de acasă
A fi sau a nu fi
Mă îngrijorează două texte biblice care vorbesc despre dragoste în contextul timpului sfârșitului:
1) „Și din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci” (Matei 24:12).
2) „Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, neîmblânziți, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfați, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea” (2 Timotei 3:1‑5).
Primul pasaj ne atrage atenția asupra dispariției accentuate a dragostei ca principiu, a dragostei dezinteresate atât față de Dumnezeu, cât și față de semeni, pe măsură ce ne apropiem de finalul istoriei acestui pământ.
Cel de-al doilea pasaj biblic, aparținând epistolelor apostolului Pavel, arată spre o denaturare și pervertire a adevăratei iubiri pe care Creatorul a așezat-o în relația dintre oameni – iubire care stă la temelia oricărui cămin fericit. Apostolul merge până acolo încât profetizează faptul că, pe măsură ce ne apropiem de sfârșit, dragostea adevărată dintre un bărbat și o femeie va în pericol să dispară, lăsând loc la tot felul de alte „iubiri” condamnate de Cuvântul lui Dumnezeu: iubirea de sine, iubirea de bani și iubirea de plăceri.
Oare acest întunecat tablou moral al unei omeniri care trăiește în imediata apropiere a revenirii Mântuitorului nu a devenit deja o realitate? Ce trebuie să se mai întâmple pe plan moral în societatea noastră, ca să putem spune cu convingere: „Da, acesta este timpul la care face referire apostolul. Acesta e… sfârșitul”?
Niciodată ca astăzi
Cineva ar putea obiecta: „Da, în ce privește dragostea dintre oameni, în general, într-adevăr se observă o decădere. Oamenii sunt din ce în ce mai plini de ură, mai violenți, mai egoiști… Însă, în ce privește „dragostea firească”, dragostea naturală dintre un bărbat și o femeie, lucrurile par să fie cu totul diferite.” De ce? Pentru că niciodată nu a existat atâta literatură care se ocupă cu acest subiect, niciodată nu s-au produs atâtea filme, seriale și emisiuni Tv pe tema dragostei, niciodată nu s-au scris atâtea articole și nu s-au compus atâtea melodii în legătură cu dragostea.
Într-adevăr, niciodată nu s-a scris și nu s-a cântat atât de mult despre dragoste. Cu o precizare însă: Ceea ce se preamărește astăzi în literatură, muzică, pictură, cinematografie, presă și întreaga mass-media nu este acel sentiment frumos, cald și tandru al iubirii curate dintre un bărbat și o femeie, ci… sexul. Ceea ce este cu totul altceva!
Lumea noastră este obsedată de sex. Începând cu anii ’60 ai secolului trecut, lumea trăiește o adevărată „revoluție sexuală”, în care mintea umană este bombardată zi de zi și clipă de clipă, pe toate căile posibile, de mesaje cu caracter sexual. Faptul nu este întâmplător, el făcând parte dintr-un plan special al Diavolului pentru ultimele generații de oameni, înainte ca Dumnezeu să pună capăt istoriei păcatului.
Dacă ne gândim la ideile iluministe ale lui J. J. Rousseau și Voltaire, care propuneau libertatea sexuală ca mijloc de eliberare față de tirania religiei creștine, apoi la desființarea legământului căsătoriei în timpul Revoluției Franceze și introducerea divorțului și căsătoriei civile, dacă ne gândim la ideile lui Darwin care susținea că sexul nu trebuie legat de principii morale și religioase, precum și la alte idei care au circulat în secolele al XIX-lea și al XX-lea, nu ne va fi greu să înțelegem de ce s-a ajuns astăzi la o asemenea decădere morală.
În Manifestul Revoluției Comuniste, publicat în 1919, Lenin scria: „Corupeți tineretul, îndepărtați-l de religie. Faceți-i să fie interesați de sex. Faceți-i superficiali…” (1). În secolul trecut, un plan diabolic a pregătit calea așa-zisei „revoluții sexuale” din zilele noastre. Astfel:
– În 1952, Hugh Hefner fondează revistă porno Playboy.
– În 1956, sunt înlăturate standardele morale de care se ținuse cont până atunci în producția de film.
– În 1966, este permis nudismul, ridicându-se cenzura asupra folosirii unor anumite cuvinte cu caracter degradant.
– În 1967, parlamentul englez este primul care legalizează avortul. În 1977, SUA fac același lucru.
– În 1969, Danemarca este prima țară care legalizează pornografia, urmată de Suedia și alte state.
– În 1970, unul dintre filmele conținând scene de desfrâu („Cowboy-ul de la miezul nopții”) este premiat cu premiul Oscar.
– În 2008, Norvegia devine a șasea țară din lume care legalizează căsătoria între persoane de același sex, precum și adopția de copii de către acestea.
„Revoluția sexuală” începută în anii ’60, încurajată și susținută de mass-media și industria distracțiilor, nu a rămas fără urmări. Le putem vedea cu toții în societatea în care trăim: prăbușirea vieții de familie, înmulțirea copiilor abandonați, creșterea numărului de divorțuri, sex premarital, pedofilie, copii care nasc copii, răspândirea homosexualității ca o alternativă a heterosexualității, înmulțirea SIDA și a bolilor venerice, dezorientarea tineretului și pierderea valorilor morale, violența care însoțește o viață sexuală dezordonată, reputații ruinate, slăbirea discernământului, dispariția treptată a dragostei adevărate și înlocuirea ei cu instinctele animalice…
Să observăm că toate aceste schimbări rapide de mentalitate cu privire la standardele morale s-au produs într-o singură generație. Părinții și bunicii noștri pot confirma acest adevăr. Dacă acum câteva decenii adolescenții și tinerii necăsătoriți nu îndrăzneau nici măcar să meargă de mână pe stradă, astăzi ei sunt încurajați, direct sau indirect, să aibă relații sexuale premaritale. Este oare de mirare ca într-un singur an (1988) doar în SUA s-au născut peste un milion de copii din femei necăsătorite?
Faptul că dragostea adevărată și curată dintre un bărbat și o femeie tinde să fie înlocuită cu un surogat – sexul – explică fenomenul creșterii spectaculoase a numărului divorțurilor. Faptul nu este deloc neglijabil, deoarece el pune în pericol nu doar celula societății omenești, familia, ci însuși viitorul societății.
Realitatea crudă a statisticilor
Diferitele statistici realizate pe teme morale demonstrează faptul că lumea în care trăim a intrat într-un derapaj major. Deja, de câteva decenii, se merge pe arătură… O statistică suedeză arată că doar 2 % dintre bărbați și 5 % dintre femeile care vin la altar pentru a încheia legământul căsătoriei nu au avut relații sexuale premaritale. Ceilalți, până la 100 %, au avut astfel de experiențe, fie ocazional, fie în cadrul unor legături de concubinaj. Statistica, deși se referă la Suedia, este edificatoare pentru o întreagă cultură occidentală.
O altă statistică, ce prezintă evoluția divorțurilor în SUA în ultimul secol, este și ea îngrijorătoare:
– În 1900, la 700 000 de căsătorii încheiate, au existat circa 60 000 de divorțuri (8,5 %).
– În 1950, la 1 700 000 de căsătorii încheiate, au existat 400 000 de divorțuri (23,5 %).
– În 1989, la 2 400 000 de căsătorii încheiate, au existat 1 160 000 de divorțuri (48,3 %).
Aceasta înseamnă că numărul divorțurilor din acel an a ajuns aproape la jumătate din numărul căsătoriilor. Astăzi, raportul căsătorii/divorțuri este și mai îngrijorător. Decăderea morală este cauzată , în mare parte, de publicații și emisiuni Tv cu tentă imorală, dar mai ales de site-urile porno în care „dreptul la plăcere” este prezentat ca fiind unul dintre drepturile fundamentale ale ființei umane. Este sugerată, pe diferite căi, existența unor zone ale plăcerii încă neexplorate suficient, incitând publicul să le experimenteze.
Se estimează că numai în România peste 28 000 de utilizatori de internet accesează în fiecare secundă pagini cu conținut pornografic, în timp ce aproape 400 folosesc motoarele de căutare pentru a accesa un site porno (estimare la nivelul anului 2010). În 2006, România s-a situat pe nefericitul loc 3 mondial în topul căutărilor porno pe internet (2).
Derapajul moral al societății este o realitate care nu mai are nevoie de demonstrație. Dacă luăm în discuție doar evoluția costumului de baie de-a lungul timpului, decăderea este evidentă: Dacă la început bărbații și femeile făceau baie separat, ulterior s-a permis să se facă baie împreună; dacă la început costumele de baie acopereau picioarele până la genunchi și brațele până la coate, astăzi s-a ajuns la bikini și nudism.
Scandalurile sexuale în care au fost implicați preoți, acceptarea de către unele biserici a homosexualității în rândurile clerului, dar și oficierea de căsătorii între persoane de același sex, demonstrează că în multe biserici din zilele noastre conștiința morală s-a schimbat, vechile standarde au fost înlăturate și reperele morale biblice au dispărut.
Apostolul Pavel a prevăzut această stare de lucruri pentru „zilele din urmă”, timp în care oamenii vor uita ceea ce înseamnă „dragostea firească” (naturală), devenind „iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea” (2 Timotei 3:1‑5).
Călcarea Poruncii a șaptea, indiferent de formă, a dus la îndobitocirea ființei umane. Păcatul desfrâului a ajuns o boală socială. Se vorbește astăzi de „bolile civilizației” ca diabetul, hipertensiunea arterială, cancerul, bolile de inimă sau obezitatea. Nimeni însă nu amintește între aceste boli și pe cea a desfrâului.
În societățile etichetate de noi ca fiind „înapoiate”, ca cele din jungla Amazonului, din Africa sălbatică sau Australia aborigenilor, această „boală” a desfrâului nu există, deși oamenii umblă goi. Acolo barierele morale sunt respectate și familia este la loc de cinste. Doar în lumea noastră „civilizată” e permis limbajul degradant cu aluzii sexuale; doar la noi există sex comercial la toate colțurile străzilor; doar la noi legământul căsătoriei e privit ca fiind depășit, anacronic.
Se pare că planul diabolic de distrugere a instituției căsătoriei – acea instituție sfântă pe care o moștenim ca omenire, împreună cu Sabatul, încă din Eden, din lumea de dincolo de păcat, a reușit. Dacă temelia societății omenești,familia, este ruinată, oare cum va arăta lumea de mâine?
Până când?
Oare până când va răbda Creatorul paradele Sodomei moderne? Până când va permite El ca imoralitatea și perversiunile sexuale să urce la amvoanele bisericilor creștine în haina preoțească, învățându-i pe alții Calea Domnului?
Vorbind despre zilele sfârșitului, Mântuitorul spune: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; dar în ziua când a ieșit Lot din Sodoma a plouat foc și pucioasă din cer și i-a pierdut pe toți. Tot așa va fi și în ziua când se va arăta Fiul omului” (Luca 17:28‑30).
Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot știm cu toții. Capitolul 19 din Geneza relatează pe larg dezmățul care exista în cetățile din valea Iordanului, care le-a adus, în final, pieirea.
Este de remarcat un amănunt subliniat în versetul 4: „Dar nu se culcaseră încă și oamenii din cetate, bărbații din Sodoma, tineri și bătrâni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colțurile”, somându-l pe Lot: „Unde sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi ca să ne împreunăm cu ei” (Geneza 19:4,5).
„Tineri și bătrâni”… „Tot norodul”… Oare în Sodoma nu exista conflictul între generații? Care e secretul că se înțelegeau atât de bine și erau una în acțiunile lor? Când e vorba de păcat, de imoralitatea de cea mai joasă speță, oamenii se unesc. Căci, spunea marele gânditor Nicolae Iorga: „Viciile îi unesc pe oameni.”
Stricăciunea Sodomei și a celorlalte cetăți din valea Iordanului ajunsese la o culme intolerabilă pentru Dumnezeu. Trăind într-o zonă fertilă și bogată, locuitorii acestor cetăți munceau puțin și câștigau mult. Prin urmare, aveau mult timp liber. Neștiind cum să-și „omoare” timpul liber, ei au căutat și inventat noi plăceri și distracții, multe dintre ele aflându-se dincolo de limita moralității, într-o zonă a anormalului și a decadenței morale.
Însă răbdarea lui Dumnezeu a ajuns la limită, aducând peste locuitorii cetăților nelegiuite ziua judecății. Nelegiuirea atinsese cote peste care dragostea, răbdarea și harul divin nu mai puteau trece. Rezultatul? Astăzi, locul în care altădată prosperau cele patru cetăți din valea Iordanului se află undeva pe fundul Mării Moarte, un loc arid și lipsit de viață.
Ce lecții ne învață drama nimicirii Sodomei? Lecția e simplă: Atunci când un om, o cetate, o națiune sau o civilizație atinge o anumită culme în ceea ce privește răul, Dumnezeu intervine punând capăt acelei stări de lucruri. Însă El nu face acest lucru înainte de a avertiza și salva tot ce se mai poate salva. Adică tot ce se lasă salvat de El.
Privind la lumea în care trăim, se ridică aceeași întrebare: Oare cât va mai avansa omenirea în direcția aceasta pentru ca Dumnezeu să spună: „Destul! Până aici!”? Până unde poate avansa lumea în imoralitate pentru ca să i se aducă sfârșitul? Mi-e teamă că nu suntem departe de punctul critic…
Va dispărea dragostea adevărată?
Am vorbit despre desfrâu și imoralitate, despre dispariția treptată a dragostei naturale între un bărbat și o femeie, despre divorțuri și așa-zisa „revoluție sexuală”. Conform Scripturii, toate acestea sunt semne ale apropierii sfârșitului. Dar va dispărea oare dragostea adevărată de pe pământ înainte de revenirea Domnului Christos?
Categoric nu! În impresionantul imn al iubirii din 1 Corinteni 13, apostolul Pavel ne asigură: „Dragostea nu va pieri niciodată” (vers. 8). Dragostea se poate împuțina și poate fi pervertită, însă ea nu va dispărea. În ciuda a tot ce vedem în lumea noastră coruptă și decadentă, Dumnezeu va avea întotdeauna pe pământ femei și bărbați care vor oglindi până la sfârșit dragostea Sa curată și altruistă.
Așa cum a avut un Noe în generația stricată a Potopului, și așa cum a avut un Lot în lumea perversă a Sodomei, Dumnezeu are și astăzi oameni care oglindesc dragostea Sa. Aceștia nu sunt văzuți pe ecranele cinematografelor sau ale televizoarelor, nici în sălile de spectacol sau în arenele sportive. Ei sunt cel mai adesea anonimi pentru lume. Dar nu și pentru Cel care El Însuși este Dragostea (vezi 1 Ioan 4:8).
Sunt și eu printre ei? Dar tu? Și dacă nu suntem printre ei, ce ne împiedică să fim?
Lori Balogh
Referințe:
(1) Petre Popovici, „Evanghelia pentru lumea de azi”, p. 42
(2) Potrivit NetBridge, publicat în „Gândul”, 20 septembrie 2008, disponibil pe http://www.gandul.info/actualitatea/romanii-intre-maniacii-porno-planetei.html?3927;351130
