Care este adevăratul motiv al păzirii Sabatului: cel din Exodul 20 sau cel din Deuteronomul 5?
Mulți cititori și comentatori ai Bibliei au observat ca între enunțul Poruncii a patra din Exodul 20, 8‑11 și repetarea ei în Deuteronomul 5,12‑15 există o diferența în ceea ce privește motivul oferit pentru păzirea Sabatului.
„Adu-ți aminte de ziua de odihnă că s-o sfințești… Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o” (Exodul 20,8.11).
” Ține ziua de odihnă ca s-o sfințești, cum ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău… Adu-ți aminte că și tu ai fost rob în țara Egiptului și Domnul Dumnezeul tău te-a scos din ea cu mână tare și cu braț întins: de aceea ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să ții ziua de odihnă” (Deuteronomul 5,12.15).
Dacă în Exodul motivul oferit pentru păzirea Sabatului este evenimentul Creației, în Deuteronomul motivul este legat de eliberarea poporului Israel din robia egipteană. Mulți comentatori antisabatarieni profită de această contradicție aparentă, afirmând că Porunca a patra, privitoare la păzirea Sabatului zilei a șaptea, îi obligă doar pe evrei, ei fiind cei eliberați din robia egipteană, nu și pe creștini.
Există oare o contradicție reală între cele două pasaje biblice? Dacă analizăm atent cele două pasaje vom observa că între ele există asemănări mari. Ambele pasaje cer oamenilor să respecte Sabatul, lucrând șase zile, dar odihnindu-se în cea de-a șaptea zi a săptămânii. Singura deosebire apare în finalul celor două pasaje, când este enunțat motivul păzirii Sabatului. De ce Moise schimbă motivația care stă la baza Poruncii a patra?
Dilema poate fi rezolvată dacă avem în vedere un detaliu important: în timp ce în Exodul 20 avem Cele Zece Porunci așa cum au fost ele proclamate de Dumnezeu pe muntele Sinai (cap. 20,18‑22), în Deuteronomul, Moise repetă Decalogul cu propriile sale cuvinte, într-un discurs mai amplu, în care adaugă propriile sale comentarii.
În pasajul din Deuteronomul apar precizările: „cum ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău” (vers. 12) și „de aceea ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să ții ziua de odihnă” (vers.15). Este evident că aceste precizări sunt adăugiri ale lui Moise la textul original al Decalogului cu rol de comentarii. Acestea însă nu alterează textul Decalogului și nici semnificația și autoritatea Legii lui Dumnezeu. Acest lucru este adeverit de faptul că Moise era profet (vezi Deuteronomul 18,15), ceea ce înseamnă că și aceste comentarii ale sale asupra Decalogului erau inspirate.
Nu trebuie să pierdem din vedere că în Deuteronomul Moise se adresează poporului evreu cu puțin timp înainte de moartea sa și de intrarea poporului în Canaan. În acest ultim discurs ținut în fața poporului, el rememorează principalele minuni pe care Dumnezeu le-a făcut pentru poporul Său, începând cu cele legate de eliberarea din Egipt și continuând cu cele care au însoțit poporul în timpul peregrinării lui prin pustiu.
Vorbind despre odihna Sabatului, de care trebuiau să beneficieze nu doar membrii familiei, ci chiar și sclavii, străinii și animalele domestice, Moise adaugă propriul său comentariu: „Adu-ți aminte că și tu ai fost rob în țara Egiptului și Domnul Dumnezeul tău te-a scos din ea cu mână tare și cu braț întins: de aceea ți-a poruncit Domnul Dumnezeu tău să ții ziua de odihnă” (Deuteronomul 5,15).
Pentru poporul Israel, porunca Sabatului a căpătat o semnificație în plus datorită eliberării din robia egipteană. Pe lângă rememorarea actului Creației divine, pentru evrei Sabatul era ocazia de a-și reaminti de eliberarea lor ca națiune.
Se ridică însă o întrebare: Atunci când unui eveniment, care are o semnificație originală bine definită, i se dă ulterior o semnificație nouă, se pierde oare prima lui semnificație? Dacă pentru evrei Sabatul a devenit un memorial al eliberării lor din robia egipteană, s-a pierdut semnificația lui originală de memorial al Creației? Nicidecum!
Dacă unui părinte i se naște un copil în ziua națională a țării căreia îi aparține, ziua respectivă dobândește pentru el o semnificație suplimentară: este ziua de naștere a copilului său. Dar prin aceasta ziua respectivă încetează să mai fie zi națională? Desigur că nu! Dacă un tată devine bunic, prin aceasta el nu mai este și tată?
Dacă Sabatul a căpătat pentru poporul evreu o semnificație suplimentară, legată de eliberarea lui din robie și redobândirea identității sale ca națiune, Sabatul nu a pierdut prin aceasta semnificația lui originală: aceea de memorial al Creației lui Dumnezeu. El este și va rămâne pentru totdeauna un semn de aducere aminte, un monument dăltuit în timp, care ne reamintește de începutul vieții pe pământ și de originea noastră împărătească.
„Sfințiți Sabatele Mele, căci ele sunt un semn între Mine și voi, ca să știți că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru” (Ezechiel 20,20).
Lori Balogh
Pacea Domnului Isus Hristos sa fie in inima dumneavoastra.
Repetarea poruncii a 4 a in Deuteronom capitolul 5 aduce acesta idee a robiei in tara Egiptului, dar ea este imediat completata de „si Domnul Dumnezeul tau te-a scos din ea cu mana tare si cu brat intins”.
Concluzia care urmeaza celor doua idei (robia si Eliberatorul) nu poate fi atribuita numai uneia, in niciun caz.
In plus, o analiza comparativa a textelor din Exod 20 si Deuteronom 5 indica accentul pus in Deuteronom pe odihna robilor.
Faptul acesta ne invita la meditatie. Pe muntele Sinai Domnul s-a adresat unui popor pe care-l desparteau cateva luni de fosta robie, in timp ce Deuteronomul se adreseaza copiilor acelor oameni, copii care nu cunoscusera robia si care puteau fi influentati sa se poarte cu robii lor dupa gustul firii pamantesti – statornica aliata a Diavolului.
Nu degeaba ar fi si considerarea strainilor care se alipeau poporului Israel, alipire care era conditionata de observarea Sabatului. Acei oameni puteau intelege porunca privitoare la Creator, dar fosta robie a evreilor ii putea lasa complet indiferenti.
In ultima instanta, faptul ca proorocul Ezechiel ne transmite ca Sabatul este IN PRIMUL RAND semnul distinct al Dumnezeului Creator – laudat sa fie El in vecii vecilor – este un fapt care ar trebui sa duca la incetarea oricarei dispute. Din pacate cornul cel mic din Daniel 7 are inca puterea de amagire, dar pentru din ce in ce mai putin timp.