Psalmul 12 – O radiografie a societatii
1. „Vino în ajutor, Doamne, căci se duc oamenii evlavioşi, pier credincioşii dintre fiii oamenilor.
2. Oamenii îşi spun minciuni unii altora, pe buze au lucruri linguşitoare, vorbesc cu inimă prefăcută.
3. Nimicească Domnul toate buzele linguşitoare, limba care vorbeşte cu trufie,
4. pe cei ce zic: „Suntem tari cu limba noastră, căci buzele noastre sunt cu noi: cine ar putea să fie stăpân peste noi?”
5. „Pentru că cei nenorociţi sunt asupriţi şi pentru că săracii gem, acum”, zice Domnul, „Mă scol şi aduc mântuire celor obijduiţi.”
6. Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate, un argint lămurit în cuptor de pământ şi curăţat de şapte ori.
7. Tu, Doamne, îi vei păzi şi-i vei apăra de neamul acesta pe vecie.
8. Pretutindeni mişună cei răi, când domneşte ticăloşia printre fiii oamenilor”.
Spune-mi de cine te temi, ca sa-ti spun cine esti
Oamenii se tem de o multime de lucruri, fie reale, fie imaginare. Daca ar fi sa facem o lista cu toate temerile lor, probabil ca lista ar intra in „Cartea Recordurilor”. Oamenii se tem de capuse, de accidente si de poluare, de cancer si de dureri de dinti; se tem de teroristi si faliment, de avalanse, inundatii si cutremure, de rechini, de sefi si de persecutie, dar si de Diavol, diabet, razboi, viroze si inca o multime de alte lucruri. In esenta, oamenii se tem de moarte.
Este bine sa avem temeri ? Pana la un anumit punct, temerile sunt firesti si, in unele cazuri, ele sunt chiar benefice. Teama de a nu ne imbolnavi ne ajuta sa fim mai atenti cu igiena personala, cu alimentatia si odihna noastra. Teama de accidente ne face mai prudenti la volan sau cand ne aflam pe carari de munte. Insa daca temerile noastre depasesc o anumita limita, ele se pot transforma in ingrijorari, fobii si chiar psihoze.
Temerile sunt legate de structura noastra interioara, de caracterul si aspiratiile noastre. Un om mercantil va avea temeri legate de cele materiale; un egoist va avea temeri legate de propria persoana, iar un om credincios va avea temeri legate de relatia lui si a semenilor lui cu Dumnezeu.
David avea si ele temerile lui. Insa, asa cum rezulta din continutul Psalmului 12, acestea nu erau legate nici de lucruri materiale, nici de siguranta propriei vieti, ci de starea spirituala a societatii in care traia si de nivelul moral al poporului sau. Din aceasta temere s-a nascut Psalmul 12, cu strigatul sau dupa ajutorul divin:
„Vino in ajutor, Doamne, caci se duc oamenii evlaviosi, pier credinciosii dintre fiii oamenilor” ( vers. 1 )
„Am ramas doar eu singur”
Structurat in cele patru strofe ale sale, Psalmul 12 exprima o plangere a lui David foarte asemanatoare cu cea a profetului Ilie. Acesta, aflandu-se intr-un moment de criza din viata lui, credea ca a ramas singurul inchinator al lui Iahweh in mijlocul unui popor idolatru.
Acelasi simtamant il incerca si pe psalmist care, vazand degradarea morala a societatii in care traia, era in primejdie sa uite de „ramasita”, de „turma cea mica”, de care aminteste in versetele 5 si 7.
E bine sau e rau sa accentuam ca oamenii evlaviosi formeaza o minoritate neinsemnata ? Se pare ca nu este bine, tocmai pentru a fi feriti de complexul de inferioritate. Mantuitorul le spunea putinilor Sai ucenici, care au lasat totul si L-au urmat pe El: „Nu te teme, turma mica, pentru ca Tatal vostru va da cu placere Imparatia” ( Luca 12, 32 ).
Si pentru a-i feri de simtamantul ca sunt prea putini si neinsemnati in comparatie cu lumea, El i-a asigurat pe ucenicii Sai: „Mai am si alte oi care nu sunt din staulul acesta; si pe acelea trebuie sa le aduc. Ele vor asculta glasul Meu si va fi o turma si un Pastor” ( Ioan 10,16 ).
In ceea ce-l priveste pe Ilie, profetul reformei spectaculoase de pe muntele Carmel, Dumnezeu i-a inlaturat temerile cu privire la faptul ca a ramas singurul inchinator al Sau, asigurandu-l: „Voi lasa in Israel sapte mii de barbati, si anume pe toti cei care nu si-au plecat genunchii inaintea lui Baal si a caror gura nu l-au sarutat” ( 1 Regi 19,18 ).
Nu, niciodata un om credincios nu este singur ! Si chiar daca aparentele ar putea conduce spre o astfel de concluzie, realitatea este cu totul alta. „Ah, domnul meu, ce vom face ?” – il intreba speriat pe Elisei slujitorul sau, vazandu-se inconjurat de o intreaga ostire siriana. Fara sa-si piarda cumpatul in fatza aparentelor descurajatoare, Elisei il asigura pe tematorul sau slujitor: „Nu te teme, caci mai multi sunt cu noi, decat cu ei”. Apoi, dupa ce Dumnezeu i-a deschis ochii slujitorului, acesta „a vazut muntele plin de cai si cara de foc imprejurul lui Elisei” ( 2 Regi 6, 15 up. – 17 ).
Cat adevar se afla in cuvantul care spune: Cand Dumnezeu este de partea ta, ai majoritatea de partea ta. Chiar daca esti singur…
Cand e prea putin „sare”…
Care era acea criza profunda prin care trecea psalmistul si care l-a determinat sa rosteasca o astfel de rugaciune ? Ce situatie disperata era aceea, incat nu mai suporta amanare ?
Versetul 1, bazat pe o repetitie specifica poeziei ebraice, scoate in evidenta motivul temerilor lui David: „Se duc oamenii evlaviosi, pier credinciosii dintre fiii oamenilor.” Cei doi termeni folositi in debutul Psalmului 12: „evlaviosi” si „credinciosi”, desi par sinonimi, au totusi intelesuri nuantate. In timp ce evlavia are de-a face cu intreaga relatie a omului cu Dumnezeu si cu modul in care se raporteaza la El, credinciosia are de-a face mai mult cu respectarea unor principii.
Ideea pe care o transmite David in Psalmul 12 este un semnal de alarma cu privire la starea societatii din care facea parte: dispareau oamenii de bine, dispareau oamenii care aveau o relatie adevarata cu Dumnezeu si care respectau principiile morale. Durerea psalmistului era cu atat mai intensa cu cat societatea la care face referire era propriul sau popor, peste care era pus sa domneasca, iar acest popor nu era unul oarecare, ci era poporul ales, poporul lui Dumnezeu. Era Biserica lui Dumnezeu din acele vremuri.
Temerile lui David erau legate si de intuirea unor adevaruri pe care Insusi Mesia le va propovadui in legatura cu Biserica Sa un mileniu mai tarziu: „Voi sunteti sarea pamantului. Dar daca sarea isi pierde gustul, prin ce va capata iarasi puterea de a sara ? Atunci nu mai este buna la nimic, decat sa fie lepadata afara si calcata in picioare de oameni” ( Matei 5, 13 ).
Daca oamenii evlaviosi si credinciosi sunt „sarea pamantului”, si daca ei se imputineaza, ce se va intampla cu societatea ? Ce se intampla cand sarea nu mai are puterea de a sara pentru ca este prea putina ? Alimentele se strica, societatea se strica… De acest lucru se temea psalmistul.
Raportul biblic ne relateaza dialogul dintre Avraam si Dumnezeu pe marginea salvarii locuitorilor din Sodoma. „Negocierea” a avansat pana la un punct critic: Dumnezeu promite ca, daca se vor gasi in Sodoma zece oameni buni, cetatea va fi crutata ( vezi Geneza 18, 23-33 ). Adica, daca va fi suficienta „sare”, exista speranta ca societatea din Sodoma sa nu se strice iremediabil.
Din nefericire, nu s-au gasit in cetatile din valea Iordanului nici macar zece oameni buni. Consecinta ? „Sarea” fiind putina, societatea s-a stricat, iar Dumnezeu a fost nevoit sa se lepede de ea.
Citind acest psalm si intelegand adevaratele temeri ale lui David, ma intreb: Oare Psalmul 12 nu este astazi mai actual ca niciodata ? Nu trebuie sa fim experti in sociologie sau morala pentru a constata ca oamenii de bine sunt din ce in ce mai putini si ca „sarea pamantului” se imputineaza pe zi ce trece, iar cea care mai este, si-a pierdut gustul. Dar oare cum stau lucrurile in Biserica ce se pregateste sa-L intalneasca pe Dumnezeu ?
Cuvintele oamenilor si cuvintele lui Dumnezeu
Dupa dureroasa constatare din introducerea psalmului, David face o antiteza intre cuvintele oamenilor si cuvintele lui Dumnezeu. Asa cum le descrie psalmistul, cuvintele oamenilor sunt:
– mincinoase: „Oamenii isi spun minciuni unii altora” ( vers. 2 pp. )
– lingusitoare: „Pe buze au lucruri lingusitoare” ( vers. 2 up. )
– prefacute: „Vorbesc cu o inima prefacuta” ( vers. 2 up. )
– trufase: „Limba care vorbeste cu trufie” ( vers. 3 up. )
– arogante: „Suntem tari cu limba noastra” ( vers. 4 pp. )
Iata pe scurt radiografia spirituala a societatii de atunci si de acum, in care duplicitatea, minciuna, ticalosia, badarania, fatarnicia, trufia si falsa incredere in sine se intalnesc pretutindeni. Sa fie aceasta si o radiografie a Bisericii din vremurile din urma ?
In contrast cu cuvintele oamenilor, Dumnezeu are o altfel de vorbire: „Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate, un „argint lamurit in cuptor de pamant si curatit de sapte ori” ( vers. 6 ). Sintagma „cuvinte curate” spune totul, caci intr-un cuvant curat nu exista nici minciuna, nici fatarnicie, nici lingusire, nici prefacatorie. Asa a fost si asa va fi in totdeauna, atat timp cat va exista lupta dintre bine si rau: Adevarul este unul singur, in timp ce minciuna are o infinitate de forme.
Oare noi ce limba vorbim: limba oamenilor sau limba cerului ?
Un raspuns promt
Rugaciunile noastre pot primi diferite raspunsuri: „Acum !”, „Nu inca !” sau „Niciodata !” Unde putem incadra rugaciunea psalmistului din acest punct de vedere ?
„Pentru ca cei nenorociti sunt asupriti si pentru ca saracii gem, „acum”, zice Domnul, „Ma scol si aduc mantuire celor obijduiti” ( vers. 5 )
Poate chiar si David a ramas surprins de promtitudinea raspunsului Domnului la rugaciunea sa. Obisnuit cu felul de vorbire al oamenilor din societatea lui si familiarizat cu ipocrizia, aroganta si minciuna concetatenilor sai, David nu se astepta ca Dumnezeu sa-i raspunda chiar inainte ca el sa-si incheie rugaciunea.
Insa modul acesta de a raspunde rugaciunii omului nu este o exceptie din partea lui Dumnezeu. Daniel, profetul din timpul exilului babilonian, a avut o experienta identica cu a lui David. Iata cum relateaza el experienta sa:
„Pe cand vorbeam eu inca in rugaciunea mea, a venit repede in zbor iute omul Gavriil, pe care-l vazusem mai inainte intr-o vedenie, si m-a atins in clipa cand se aducea jertfa de seara” ( Daniel 9, 21 ). Apoi ingerul ii spune: „Cand ai inceput tu sa te rogi, a iesit cuvantul si eu vin sa ti-l vestesc, caci tu esti prea iubit si scump…” ( vers. 22 ).
Ma intreb: Ce viteza trebuie sa aiba rugaciunea celui neprihanit, astfel incat ea sa strabata spatiile astrale pana la tronul lui Dumnezeu si, in aceeasi clipa, el sa primeasca raspunsul la cererile lui ?
Cel mai adesea, rugaciunile noastre sunt asemenea conservelor pe care le pregatim pentru a fi deschise si consumate candva, in viitor, cand ne va fi foame. Dar oricat am fi de spirituali si oricat de profunda ar fi relatia noastra cu Dumnezeu, uneori noi insine suntem surprinsi de promtitudinea cu care primim raspuns la rugaciunile noastre. De aceea, mare atentie la ceea ce Ii cerem in rugaciune Tatalui nostru ceresc ! Caci s-ar putea sa primim pe loc ceea ce Ii cerem…
„Tu, Doamne, ii vei pazi”
Asemenea multor psalmi care incep pe un ton melancolic, dar care se incheie intr-o nota luminoasa si increzatoare, Psalmul 12 are un final optimist. David incheie deplin increzator in promisiunea lui Dumnezeu facuta celor neprihaniti:
„Tu, Doamne, ii vei pazi si-i vei apara de neamul acesta pe vecie” ( vers. 7 ).
Chiar daca oamenii evlaviosi si credinciosi sunt tot mai putini in mijlocul unei societati corupte, daca Dumnezeu este de partea lor, ei reprezinta majoritatea. Se ridica insa o intrebare: Daca in societatea in care traim, daca chiar in Biserica lui Christos din care facem parte, minciuna, fatarnicia, lingusirea si aroganta isi fac tot mai mult loc, suntem noi dispusi sa ramanem credinciosi lui Dumnezeu ? Suntem gata sa platim pretul evlaviei ?
Daca toti oamenii evlaviosi si credinciosi ar disparea de pe pamant si ai avea simtamantul ca ai ramas singururul om care-I slujeste lui Dumnezeu, ai alege sa ramai langa El ?
Stiu ca e greu… Dar merita. Dumnezeu se uita din inaltimea cerurilor si spune: „Caut un om”. Vei fi tu omul acela ?
Lori Balogh
