Psalmul 14 – Nebunia necredintei
1. „Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!“ S-au stricat oamenii, fac fapte urîte; nu este niciunul care să facă binele.
2. Domnul Se uită dela înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere, şi care să caute pe Dumnezeu.
3. Dar toţi s-au rătăcit, toţi s-au dovedit nişte netrebnici; nu este nici unul care să facă binele, niciunul măcar.
4. Şi-au pierdut mintea toţi cei ce săvîrşesc fărădelegea, de mănîncă pe poporul Meu, cum mănîncă pînea, şi nu cheamă pe Domnul?
5. Ei vor tremura de spaimă, cînd Se va arăta Dumnezeu în mijlocul neamului neprihănit.
6. Rîdeţi voi de nădejdea celui nenorocit … dar scăparea lui este Domnul.
7. O! de ar porni din Sion izbăvirea lui Israel!… Cînd va întoarce Domnul înapoi pe prinşii de război ai poporului Său, Iacov se va veseli, şi Israel se va bucura”.
“Nebunul zice in inima lui…”
Psalmul 14 este unul dintre psalmii atipici ai lui David. Ne-am obisnuit ca acest gen de literatura sacra sa inceapa fie cu laude si recunostinta la adresa Creatorului, fie cu plangeri pe diferite teme, fie cu implorari ale ajutorului divin.
Spre deosebire de majoritatea psalmilor, cel pe care-l avem acum in atentie intra direct in subiect, atacand o problema grava, care se intinde ca o molima in intreaga societate: necredinta, scepticismul. Psalmul 14 este, de fapt, o chemare la intelepciunea de a-L cauta pe Dumnezeu inainte de orice, ideile lui regasindu-se, cu mici modificari, si in Psalmul 53.
Afirmatia facuta de psalmist chiar in primul verset este socanta, mai ales pentru cultura in care traim, in care nebunia este inteleasa intr-un sens foarte restrans: doar ca o dereglare mentala. In conceptia lui David, care reflecta de fapt conceptia biblica cu privire la sensul acestui termen, nebunia are un inteles mult mai larg. Biblia numeste nebunie nu doar dereglarile mentale ale omului, ci si derapajale sale morale. Cuvantul lui Dumnezeu ne ofera si exemple in acest sens.
In Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina ( Luca 12, 16-21 ), personajul central este un om bogat si de succes, care, probabil si datorita abilitatilor sale in domeniul afacerilor, a avut un an plin de belsug. Din descrierea facuta de Iisus nu rezulta ca acest om ar fi fost un schizofrenic sau maniac. Bogatul era in toate facultatile sale mentale.
Cu toate acestea, in finalul parabolei Dumnezeu i se adreseaza intr-un mod socant: “Nebunule !” ( Luca 12,20 ). De ce ? Pentru ca acest om, de altfel pe deplin lucid, se indepartase mult si iremediabil de morala ceruta de Dumnezeu. Egoismul exacerbat, lacomia, lipsa de recunostinta fatza de Dumnezeu si lipsa de dragoste fatza de semenii mai putini favorizati, toate aceste derapaje morale ale bogatului sunt vazute si inregistrate de cer la categoria “nebunie”.
Ce este nebunia in conceptia biblica ? Este suficient sa rasfoim Proverbele lui Solomon pentru a gasi cateva caracteristici foarte raspandite ale nebuniei:
– o parere falsa despre sine: “Calea nebunului este fara prihana in ochii lui” ( Proverbe 12,15 )
– lipsa stapanirii de sine: “Nebunul indata isi da pe fatza mania” ( Proverbe 12, 16; 29,11 ).
– lepadarea invataturilor parintesti: “Nesocotitul dispretuieste invatatura tatalui sau” ( Proverbe 15, 5 )
– provocarea certurilor ( om conflictual ): “Vorbele nebunului aduc cearta” ( Proverbe 18,6 )
– respingerea invataturii si a dezvoltarii personale: “Nebunului nu-i este de invatatura” ( Proverbe 18,2 )
– intentiile, gandurile si aspiratiile nebunului sunt pacatoase: “Gandul unui nebun nu este decat pacat” ( Proverbe 24,9 )
Acestea sunt doar cateva trasaturi specifice nebuniei, asa cum este ea inteleasa din punct de vedere biblic, nu doar medical. Daca astfel stau lucrurile in privinta nebuniei, ma intreb: Cine dintre oameni mai are capul pe umeri ?
Raspunsul psalmistului este ingrijorator: “S-au stricat oamenii; fac fapte urate: nu este niciunul care sa faca binele” ( vers. 1 up. ) “Si-au pierdut mintea toti cei care savarsesc nelegiuirea” ( vers. 4 pp. ).
Exista vreo speranta pentru noi, indiferent de gradul de nebunie pe care-l manifestam uneori in viata ? Desigur ! Daca nebunia fizica e greu sau chiar imposibil de vindecat, nu la fel stau lucrurile cu nebunia spirituala. Ea este reversibila. Iar solutia de a scapa de ea este “frica de Domnul”, acea cautare de Dumnezeu, nu din interese meschine, ci din dragoste.
“Frica de Domnul este inceputul intelepciunii” ( Proverbe 1,7 ). Iar cand intelepciunea vine, nebunia pleaca…
Nu este Dumnezeu ?
David observa un detaliu important al portretului-robot al nebunului: Acesta “zice in inima lui: “Nu este Dumnezeu”. Poate ca el nu afirma acest lucru in public, fie din interese personale, fie din motive sociale. Insa el asa gandeste in forul sau launtric, iar modul lui de gandire ii influenteaza comportamentul. Sa observam deviatiile de comportament amintite de David in acest psalm:
– Psalmistul aminteste de doua ori faptul ca acest gen de nebunie ii face pe oameni incapabili sa faca binele: “Nu este niciunul care sa faca binele” ( vers. 1 up.; 3 up. )
– Nebunii savarsesc faradelegea ( vers. 4 )
– Ei ii persecuta pe oamenii buni: “Mananca pe poporul Meu cum mananca painea” ( vers. 4 up. )
– Nebunii nu au o relatie personala cu Dumnezeu: “Nu cheama pe Domnul” ( vers. 4 up. )
– Ei sunt batjocoritori fatza de cei nenorociti: “Radeti voi de nadejdea celui nenorocit” ( vers. 6 )
Privind la aceste trasaturi de caracter subliniate de David in Psalmul 14, iar mai tarziu dezvoltate de Solomon in Proverbele, intelegem ca nebunia, in sens biblic, nu se refera doar la atei, sceptici si liberi cugetatori care neaga pe fatza existenta lui Dumnezeu. Din nefericire, din aceasta categorie pot face parte si oameni foarte religiosi, care nu neaga existenta lui Dumnezeu, dar care nu vor sa dezvolte o relatie cu El.
O traducere literala a versetului 1 ar suna astfel: “Nebunul zice in inima lui: “Nu este El Iahweh”. In Vechiul Testament, Dumnezeu Se descopera prin doua Nume principale: Elohim si Iahweh. Elohim se refera la Fiinta suprema, Suveranul Universului si Creatorul tuturor lucrurilor, in timp ce Iahweh este un nume care Il prezinta pe Dumnezeu ca Unul care Se descopera, care comunica voia Sa oamenilor si care vorbeste poporului Sau.
Cand David afirma ca “nebunul zice in inima lui: “Nu este El Iahweh”, el se refera la acea categorie de oameni care, desi nu neaga existenta lui Dumnezeu, totusi Il resping, neluand in seama revelatia lui Dumnezeu pentru omenire si calcand in picioare Cuvantul Sau. Acesti oameni pot lua asupra lor Numele lui Christos, pot avea Biblia in casele lor, pot participa chiar la servicii de cult si inchinare, insa in interiorul fiintei lor ei gandesc cu totul altfel.
Este vorba de acea viata duplicitara, descrisa de Mantuitorul in Parabola celor doi robi ( Matei 24, 45-51 ), in care robul cel rau, desi se recomanda a fi un rob al stapanului sau, are un comportament cu totul strain de statutul sau. In ziua judecatii, acest rob rau “va fi taiat in doua si soarta lui va fi soarta fatarnicilor” ( Matei 24, 51 ), ceea ce ne invata ca, la timpul potrivit, Dumnezeu va separa cele doua fetze ale celor care traiesc o astfel de viata duplicitara.
Aplecat peste “zidurile” cerului
“Domnul se uita de la inaltimea cerurilor peste fiii oamenilor sa vada de este vreunul care sa aiba pricepere si care sa caute pe Dumnezeu” ( vers. 2 ).
Imaginea deista despre un Dumnezeu retras in spatele unei perdele transcendentale si care nu este interesat de soarta oamenilor este departe de revelatia Bibliei. De pe primele pagini ale Scripturii si pana la ultimele ei pagini, Dumnezeu este descris ca un Suveran profund interesat de ceea ce se intampla pe planeta Sa razvratita, de creaturile Sale, oricat ar fi ele de decazute. Pe tot parcursul istoriei pacatului, Dumnezeu a privit peste “zidurile” cerului spre omenire, cautand mereu, cu o sete si foame demne de maretia Sa, sa gaseasca oameni, oameni adevarati, care sa reflecte chipul Sau.
“Caut printre ei un om” ( Ezechiel 22, 30; Ieremia 5,1 ) – aceasta a fost si este preocuparea Sa de fiecare clipa. Insa cata durere trebuie sa simta inima cea mare a lui Dumnezeu cand aceste cautari sunt zadarnice ! “Caut printre ei un om… dar nu gasesc niciunul” ( Ezechiel 22, 30 ).
“De ce, Doamne, nu gasesti niciun om dupa inima Ta ? Doar pe planeta noastra sunt peste sapte miliarde de suflete… Ce le lipseste acestora, astfel incat Tu sa nu-Ti gasesti placere in ei?”
David ne da un raspuns conform propriei sale viziuni: “Dar toti s-au ratacit; toti s-au dovedit niste netrebnici; nu este niciunul care sa faca binele, niciunul macar” ( vers. 3 ).
“Bine, Doamne, dar nici macar noi, cei care Te cautam, care mergem la Biserica, ne inchinam si facem fapte bune, nici noi nu implinim asteptarile Tale?”
Nu, nu acest lucru vrea sa ne transmita psalmistul. El nu are intentia sa descurajeze pe niciunul din oamenii sinceri care-L cauta pe Dumnezeu. Ideea pe care o subliniaza psalmistul este aceea ca, in natura lor decazuta, niciun om nu poate singur sa duca o viata sfanta, sa faca binele si sa-L caute pe Dumnezeu din toata inima. Daca n-ar exista harul lui Dumnezeui, daca n-ar lucra Duhul Sfant si Providenta divina, toti am fi pierduti, oricat de religiosi am incerca sa fim. Daca suntem ceea ce suntem si Dumnezeu Isi gaseste placerea in noi, aceasta se datoreza doar lucrarii indreptatirii prin jertfa Domnului Christos si lucrarii Duhului Sfant.
Imaginea lui Dumnezeu care “Se uita de la inaltimea cerurilor peste fiii oamenilor sa vada daca este vreunul care sa aiba pricepere” este incurajatoare. Chiar daca ne despart miliarde ani-lumina de tronul Sau, Dumnezeu este prezent in viata personala a fiecarui om, precum si in istoria acestui pamant.
“Caci asa vorbeste Cel Prea Inalt, a carui locuinta este vesnica si al carui Nume este sfant: “Eu locuiesc in locuri inalte si in sfintenie, dar sunt cu omul zdrobit si smerit, ca sa inviorez duhurile smerite si sa imbarbatez inimile zdrobite” ( Isaia 57,15 ).
Iar prezenta Lui nu este una pasiva, de simplu spectator indiferent. Dumnezeu Se implica in viata mea si a ta, dorind sa ne aduca mai aproape de El, mai aproape de mantuire. Iar atunci cand El se implica in viata noastra in mod vizibil, cei rai vor vedea acest lucru si se vor teme:
“Ei vor tremura de spaima cand se va arata Dumnezeu in mijlocul neamului neprihanit. Radeti voi de nadejdea celui nenorocit… dar scaparea lui este Dumnezeu” ( Vers. 5.6 ).
Desi incepe brusc, cu o afirmatie socanta si tulburatoare, Psalmul 14 se incheie luminos, cu imaginea unui Dumnezeu care-Si va elibera poporul dintr-o robie care, desi nu este precizata, i-a pricinuit multa suferinta.
Concluzii
Fie ca recunoastem sau nu, exista un dram de nebunie in fiecare dintre noi. Nu e vorba de latura medicala a nebuniei, ci de cea morala. Pentru a avea acest dram de nebunie nu trebuie sa fim niste atei convinsi, care neaga vehement existenta lui Dumnezeu. Astfel de oameni sunt foarte rari. Insa exista un altfel de ateism, mult mai raspandit si pe care Biblia il numeste tot “nebunie”.
Asa cum remarca Franklin P. Jones, un astfel de ateu este “omul care crede ca Dumnezeu nu va face nimic pentru a-i tulbura necredinta”. Oamenii stiu prea bine ca Dumnezeu exista. Nu trebuie sa le oferi dovezi in acest sens, caci Dumnezeu Insusi le ofera aceste dovezi in interiorul fiintei lor. Insa, desi stiu ca exista Dumnezeu, acestia nu vor sa aiba o relatie personala si profunda cu El. Si pentru ca nu vor acest lucru, ei resping Cuvantul Sau in care este descoperita vointa Sa.
“Diavolul nu este ateu. El nu neaga si nu poate sa nege Existenta lui Dumnezeu, insa vrea sa-I ia locul”, spunea G. Budoi. Nu este aceasta un soi de nebunie ? Iar noi, cei care respingem in mod voit sa acceptam vointa Sa, exprimata in Cuvantul Sau, ai cui fii suntem in acest caz ?
Din fericire, aceasta “nebunie” este vindecabila. Dumnezeu are suficient har si infinite posibilitati pentru a ne vindeca de acest gen de nebunie spirituala. Insa trebuie ca si noi sa dorim acest lucru. De aceea, Dumnezeu priveste clipa de clipa peste “zidurile” cerului pentru a-i cauta pe acesti oameni si pentru a-i vindeca.
Voi fi si eu unul dintre acestia ? Vei fi si tu ?
Lori Balogh
