Psalmul 15 – Locuitorii Sionului
1. „Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt?
2. Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu şi spune adevărul din inimă.
3. Acela nu cleveteşte cu limba lui, nu face rău semenului său şi nu aruncă ocara asupra aproapelui său.
4. El priveşte cu dispreţ pe cel vrednic de dispreţuit, dar cinsteşte pe cei ce se tem de Domnul. El nu-şi ia vorba înapoi dacă face un jurământ în paguba lui.
5. El nu-şi dă banii cu dobândă şi nu ia mită împotriva celui nevinovat. Cel ce se poartă aşa, nu se clatină niciodată.”
Intrebari si raspunsuri
Oare cum ar arata viata noastra fara intrebari ? Dar fara raspunsuri ? Probabil ca ea ar fi foarte monotona, lipsita de frumusete si farmec, asemenea unui cer fara stele, asemenea unei gradini fara flori. Intrebarile noastre arata cat de larga este perspectiva noastra, iar raspunsurile – cat de profunda este ea.
Biblia este plina de intrebari. Psalmii, de asemenea. Intrebari la care s-a raspuns si intrebari la care nu s-a raspuns inca. Unele dintre ele privesc viata aceasta trecatoare, altele vizeaza vesnicia. Este insa incurajator un gand: inainte ca in mintea unui om sa se nasca orice intrebare, raspunsul deja exista. Trebuie doar sa-l cautam acolo unde poate fi gasit, si sa-l asteptam, uneori, cu rabdare.
O astfel de intrebare existentiala il framanta si pe psalmistul David: „Doamne, cine va locui in cortul Tau ? Cine va locui pe muntele Tau cel sfant ?” ( vers. 1 ). Din aceasta intrebare s-a nascut unul dintre cei mai frumosi psalmi ai lui David: Psalmul 15.
In antiteza cu psalmul anterior ( 14 ), care descrie starea oamenilor care nu-L recunosc pe Dumnezeu, Psalmul 15 ne vorbeste despre cetatenii Sionului, despre caracterul oamenilor neprihaniti, peste care Dumnezeu Isi va pune pecetea aprobarii Sale. Si, daca suntem cu adevarat interesati de mantuirea propriilor noastre suflete, acest psalm ne va fi de un real ajutor pentru a cunoaste ce fel de oameni ar trebui sa fim si la ce nivel spiritual trebuie sa jungem pentru a deveni cetateni ai Imparatiei cerurilor.
Dialogul om-Dumnezeu
Psalmul 15 este construit pe un dialog imaginar intre om si Dumnezeu. In acest dialog, omul intreaba, iar Dumnezeu raspunde. In cazul de fatza, cele doua intrebari puse de om ocupa un singur verset ( 1 ), in timp ce raspunsul amplu al lui Dumnezeu este cuprins in urmatoarele patru versete.
Se crede ca Psalmul 15 reda o ceremonie la intrarea in Sanctuar. In timp ce pelerinii pun intrebarea rituala: „Doamne, cine va locui in cortul Tau? Cine va locui pe muntele Tau cel sfant ?”, preotii le reamintesc acestora conditiile cerute de Dumnezeu pentru a se apropia de El: trairea in adevar, infaptuirea dreptatii si iubirea semenilor.
Ideea centrala a psalmului nu este straina lumii pagane. La intrarea unor temple pagane din Egipt si Babilon, existau inscriptii de genul: „Cel ce intra trebuie sa fie curat; la intrarea in templul marelui zeu trebuie sa se purifice cum se cuvine.”
Acest adevar este prezent pretutindeni in Sfintele Scripturi, atragandu-ne atentia ca, daca vrem sa ne apropiem de Dumnezeu, trebuie sa stim ca sfintenia Lui ne obliga la un comportament adecvat. Unul din cele mai elocvente pasaje biblice care ne atrag atentia asupra acestui lucru este cel din Eclesiastul 5, 1.2:
„Pazeste-ti piciorul cand intri in Casa lui Dumnezeu si apropie-te mai bine sa asculti, decat sa aduci jertfa nebunilor; caci ei nu stiu ca fac rau cu aceasta. Nu te grabi sa deschizi gura si sa nu-ti rosteasca inima cuvinte pripite inaintea lui Dumnezeu, caci Dumnezeu este in cer, iar tu pe pamant, de aceea sa nu spui vorbe multe.”
Cat priveste listele celor nemantuiti, pe care le gasim in epistolele lui Pavel si in cartea Apocalipsei, acestea sunt adevarate imagini in oglinda, adevarate negative ale Psalmului 15:
„Nu stiti ca cei nedrepti nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu ? Nu va inselati in privinta aceasta: nici curvarii, nici inchinatorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomitii, nici hotii, nici cei lacomi, nici betivii, nici defaimatorii, nici hraparetii nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu” ( 1 Corinteni 6, 9.10 )
„Afara sunt cainii, vrajitorii, curvarii, ucigasii, inchinatorii la idoli si oricine iubeste minciuna si traieste in minciuna” ( Apocalipsa 22, 15 )
„Cat despre fricosi, necredinciosi, scarbosi, ucigasi, curvari, vrajitori, inchinatori la idoli si toti mincinosii, partea lor este in iazul care arde cu foc si cu pucioasa, adica moartea a doua” ( Apocalipsa 21,8 )
Daca astfel stau lucrurile, inseamna ca portretul moral al omului mantuit, asa cum il zugraveste David in Psalmul 15, ar trebui sa ne intereseze pe toti. Si, cercetandu-ne in lumina lui, sa-L intrebam pe Dumnezeu, asemenea tanarului bogat: „Doamne, ce-mi mai lipseste ?” ( Matei 19, 20 )
Cortul lui Dumnezeu si Muntele Lui cel Sfant
Cele doua intrebari de la inceputul psalmului reprezinta de fapt o singura intrebare cu variatiuni. Repetitia, prezenta si in acest psalm, este un mijloc des folosit in cartile poetice ale Bibliei, avand rolul de a sublinia ideea pusa in discutie.
Ceea ce ne atrage atentia in mod deosebit este schimbarea locatiei. Daca prima intrebare vizeaza „cortul lui Dumnezeu”, cea de-a doua se refera la „muntele cel sfant al lui Dumnezeu”. Sa fie oare unul si acelasi lucru ?
Se pare ca David, aflat sub inspiratia Duhului Sfant, nu a ales intamplator doi termeni diferiti. Ideea de „cort” ne duce cu gandul la ceva trecator, tranzitoriu, pasager, in timp ce ideea de „munte” ne sugereaza stabilitatea, permanenta, durabilitatea.
Dar ce este pasager si ce este permanent in Imparatia lui Dumnezeu ? Raspunsul este unul singur: Biserica lui Christos. Ea este si pasagera, dar si permanenta in acelasi timp. Si aceasta, daca tinem cont de cele doua etape pe care le parcurge ea in istoria luptei dintre bine si rau: 1) Biserica luptatoare si 2) Biserica triumfatoare.
Biserica luptatoare este „cortul lui Dumnezeu” de astazi, in care statornicia in credinta este relativa, in care oamenii se pot ridica si pot cadea, in care se obtin biruinte, dar care cunoaste si experienta dureroasa a esecurilor. Biserica luptatoare nu are statut permanent. Ea este doar o etapa, efemera ca un cort in bataia vantului, a ploii si a arsitei pustiei. Spre deosebire de aceasta, Biserica triumfatoare – acea Biserica mantuita si ale carei biruinte vor deveni permanente, este asemanata cu „muntele lui Dumnezeu”, neclintit si statornic pentru vesnicie.
Diferiti comentatori au inteles diferit sintagma „muntele Tau cel sfant”. Pentru Origen, el reprezinta cunoasterea lui Christos, pentru Eusebiu – Noul Ierusalim ceresc, iar pentru Ilarie – Domnul Christos Insusi.
Dar indiferent daca ne referim la „cortul lui Dumnezeu” ( Biserica luptatoare ) sau la „muntele cel sfant al lui Dumnezeu” ( Biserica triumfatoare ), conditiile cerute de Dumnezeu pentru a fi un membru al ei sunt aceleasi. Ele ne privesc pe fiecare dintre noi, daca dorim cu adevarat mantuirea.
Din cele doua sintagme ale Psalmului 15 intelegem un mare adevar despre caracterul lui Dumnezeu: El nu este un insingurat, o Fiinta care sa se retraga in spatele unei perdele transcendentale, peste care nu poate trece nicio creatura. El este un Dumnezeu care iubeste comunicarea si sociabilitatea. El are un „cort” si un „munte sfant” – imagini stilistice care ne vorbesc despre un loc ceresc al sederii si domniei Lui si in care doreste sa fie cat mai multi dintre oameni.
In rugaciunea de Mare Preot a Domnului Christos apare acest gand minunat, aceasta dorinta launtrica a inimii Creatorului: „Tata, vreau ca acolo unde sunt Eu, sa fie impreuna cu Mine si aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca sa vada slava Mea” ( Ioan 17, 24). Intr-una din cele mai frumoase fagaduinte facute de Mantuitorul ucenicilor Sai apare aceeasi dorinta a inimii Creatorului: „Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu sa fiti si voi” ( Ioan 14, 3 ).
Da, Tatal nostru ceresc doreste ca in cortul Sau sa fie cat mai multi oameni care sa-L iubeasca si catre care sa-si reverse iubirea Sa. El doreste ca familia Sa cereasca sa fie cat mai mare. El ne invita la El acasa sa impartaseasca cu noi bucuria, fericirea, pacea, armonia, desavarsirea si tot ceea ce este bun in acest Univers.
Dar nu toti cei invitati de El vor fi in „cortul” Sau, ci doar aceia care mai intai L-au invitat pe Dumnezeu acasa la ei. Cei mai multi oameni nu-L vor pe Dumnezeu prezent pe aceasta planeta, in viata lor si in inima lor. De aceea, la prima Sa venire, Iisus „a venit la ai Sai si ai Sai nu L-au primit” ( Ioan 1,11 ).
Doar cei care mai intai Il invita pe Dumnezeu in inimile lor, acasa la ei ( vezi Apocalipsa 3,20 ), vor primi invitatia de a locui cu El, acasa la El. La sfarsitul celor trei sute de ani de umblare cu Dumnezeu, Enoh a primit aceasta invitatie fericita. Imi imaginez cum Dumnezeu i s-a adresat copilului Sau credincios: „Enoh, tu M-ai invitat pe Mine, acasa la tine, si am umblat amandoi timp de trei veacuri. Acum si Eu te invit acasa la Mine, si vom umbla impreuna o vesnicie.”
Portret moral
In dialogul imaginar dintre om si Dumnezeu, in care omul intreaba, iar Dumnezeu raspunde, apare zugravit, in termeni poetici, portretul moral al omului evlavios, al celui care face parte din Biserica luptatoare si triumfatoare, al celui care va mosteni Imparatia lui Dumnezeu.
David creioneaza unsprezece trasaturi ale caracterului celui neprihanit, din care cinci ne arata ce bine face acesta, iar sase ne arata ce rau nu face el. Aceasta balanta intre trasaturi active si pasive ne arata ca viata unui om evlavios nu se rezuma doar la a nu face un rau sau altul, ci dimpotriva, evlavia ne motiveaza la actiuni in sensul binelui.
Cat de des auzim scuze de genul: „Eu n-am omorat pe nimeni, n-am furat de la nimeni, n-am facut rau nimanui…” Si ce e cu asta ? Daca nu ai facut anumite pacate considerate mari, inseamna ca esti neprihanit inaintea lui Dumnezeu ? Nici cei din inchisoare nu fac anumite nelegiuiri pe care le fac unii aflati in libertate. Inseamna ca ei sunt curati, neprihaniti si gata pentru a fi primiti in Imparatia cerurilor ?
Oare cand vom invata ca adevaratul crestinism nu se rezuma la respectarea unei liste de interdictii, ci ca el este activ, pozitiv si plin de actiuni concrete in favoarea binelui ?
„Ti s-a aratat, omule, ce este bine si ce alta cere Domnul de la tine, decat sa faci dreptate, sa iubesti mila si sa umbli smerit cu Dumnezeul tau ?” ( Mica 6,8 )
Cele unsprezece caracteristici ale omului care va mosteni Imparatia lui Dumnezeu vizeaza mai mult viata exterioara, vizibila, si mai putin pe cea interioara, nevazuta de ochii omenesti. In Psalmul 15 este aprins un reflector asupra vietii celui neprihanit, in timp ce in psalmul urmator, un microscop ceresc analizeaza viata omului dinlauntru.
Cele unsprezece trasaturi ale portretului moral al locuitorilor Sionului sunt:
1) Ei umbla in neprihanire ( vers. 2 ).
Ei nu stau pe loc, asteptand pasivi si lenesi, ci „umbla”, sunt activi si plini de zel pentru Dumnezeu. Viata tuturor oamenilor este o umblare. Insa, ceea ce ii deosebeste pe cetatenii Sionului este faptul ca fiecare alegere si fiecare miscare pe care o fac sunt in armonie cu principiile neprihanirii. Or, intr-o lume corupta ca a noastra, acest fapt este privit ca o ciudatenie, ca ceva anacronic si lipsit de sens.
2) Ei fac voia lui Dumnezeu ( vers. 2 ).
E greu sa faci voia altuia, sacrificandu-ti propriile dorinte si aspiratii ? Desigur ! Insa atunci cand vorbim de voia lui Dumnezeu, ea va ajunge sa ne placa atat de mult, incat vom ajunge in situatia ideala in care, atunci cand implinim propria noastra voie, de fapt implinim voia lui Dumnezeu. Acesta este idealul de viata al unui adevarat copil al lui Dumnezeu
3) Ei spun adevarul din inima ( vers. 2 ).
Sunt situatii in care spunem adevarul fortati de imprejurari, din diferite interese sau aflati sub amenintarea unor represalii. Insa psalmistul nu la acest gen de situatii se refera, ci la acele caractere umane care iubesc adevarul, se hranesc cu adevarul, respira adevarul si ofera adevarul celor din jur. Si nu oricum, ci din inima.
4) Ei nu barfesc ( vers. 3 )
Ce este atat de rau sa spui cateva vorbe despre o persoana ? De ce barfa este considerata un pacat care pune sub semnul intrebarii mantuirea celui ce il hraneste cu placere ? Pentru ca cei neprihaniti stiu ca barfa este o crima ascunsa, un omor prin care nu se ucide trupul unui om, ci reputatia lui.
5) Ei nu fac rau semenilor lor ( vers. 3 )
A nu face rau, in sens biblic, nu inseamna doar a te abtine de la anumite fapte rele. Scriptura ne invata ca „cine stie sa faca bine si nu face, savarseste un pacat” ( Iacov 4,17 ). Raul se poate face si direct, prin actiuni rele, dar si indirect, prin absenta actiunilor bune.
6) Ei nu arunca ocara asupra aproapelui lor ( vers. 3 )
Dar ocara nu este tot o barfa ? Se pare ca intre ocara si barfa exista o deosebire de nuanta. In timp ce barfa colporteaza informatii negative, dar adevarate, despre o anumita persoana, ocara sau calomnia raspandeste informatii negative, dar false, despre o persoana. Ceea ce este cu atat mai grav…
7) Ei privesc cu dispret pe cel vrednic de dispretuit ( vers. 4 )
Privind lucrurile la suprafata lor, aceasta trasatura a omului neprihanit ne creaza dificultati de intelegere. Cum poate un crestin sa dispretuiasca pe un semen al sau, cand Insusi Mantuitorul ne invata sa ne iubim chiar si vrajmasii. Poti sa iubesti si in acelasi timp sa dispretuiesti pe un om ?
Daca reusim sa separam in constiinta noastra pe om de pacatul din el, raspunsul este pozitiv. Cand este vorba de o persoana, trebuie sa se manifeste iubire. Insa cand vorbim de pacatele acelei persoane, dispretul fatza de ele si fatza de comportamentul celui in cauza este cea mai buna solutie. Daca un om, care se doreste a fi neprihanit in ochii lui Dumnezeu, nu reuseste sa dispretuiasca pacatul, indiferent in cine se manifesta el, acel om are o problema. Si acea problema ii poate pune in pericol propria sa mantuire.
8) Ei cinstesc pe cei ce se tem de Domnul ( vers. 4 )
Respectul este o „rara avis” printre oameni, si chiar Biserica lui Chrisatos incepe sa-i simta lipsa. Daca exista in aceasta lume oameni care merita din plin si fara rezerve respectul nostru, atunci acestia sunt cei neprihaniti, cei ce se tem de Dumnezeu. De ce ? Pentru ca oamenii acestia nu au o viata duplicitara, nu folosesc masti: una in familie, una in biserica si alta in societate. Ei sunt aceiasi ieri, azi si maine, oricand is oriunde, asemenea Dumnezeului caruia Ii slujesc.
9) Ei nu-si calca promisiunile ( vers. 4 )
Fiind oameni de cuvant, prefera sa piarda decat sa-si retraga cuvantul dat. Mai pot fi intalniti astfel de oameni ? Sau ei au devenit „fosile” pe care le mai putem intalni doar in „muzeele” cartilor Scripturii ?
10) Ei nu fac camatarie ( vers. 5 )
A imprumuta cu dobanda nu este interzis de Biblie in orice situatie. A-l imprumuta pe un sarac ce nu mai face fatza nevoilor vietii, cerandu-i dobanda, este cu totul altceva decat a-l imprumuta pe un om de afaceri care scoate profit cu banii imprumutati de la tine. Biblia face diferenta intre cele doua situatii, iar intelepciunea venita de sus il va lumina pe orice copil al lui Dumnezeu ce are de facut in anumite situatii.
11) Ei nu iau mita impotriva celui nevinovat ( vers. 5 )
Biblia face deosebire intre darurile oferite cuiva dintr-o inima recunoscatoare si o mita oferita unui functionar public pentru a te favoriza intr-o problema sau alta, in defavoarea altuia. Iar atunci cand este vorba de gestionarea dreptatii in instantele de judecata, lucrurile sunt cu atat mai grave. Oricum, cei neprihaniti sunt oameni integri, pe care nu-i poti cumpara cu nimic. De astfel de oameni are nevoie Biserica si societatea: oameni a caror constiinta se indreapta dupa adevar si dreptate la fel ca acul busolei care intotdeauna indica polii.
Concluzia psalmistului este scurta, dar cuprinzatoare: „Cel ce se poarta asa, nu se clatina niciodata” ( vers. 5 up. ). Si aceasta pentru ca el si-a zidit „casa” caracterului sau pe stanca adevarului, nu pe nisipurile miscatoare ale filozofiilor si parerilor omenesti.
Furtunile vietii sunt inevitabile si vor lovi, mai curand sau mai tarziu, „casa” caracterelor pe care le-am cladit in aceasta viata. Va ramane ea in picioare, sau se va prabusi in tarana ?
„Doamne, cine va locui in cortul Tau ? Cine va locui pe muntele Tau cel sfant ?”
Lori Balogh
