Psalmul 16 – Omul ascuns al inimii

Psalmul 16 – Omul ascuns al inimii

 

    1.„Păzeşte-mă, Dumnezeule, căci în Tine mă încred.

    2. Eu zic Domnului: „Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!”

    3. Sfinţii care sunt în ţară, oamenii evlavioşi, sunt toată plăcerea mea.

    4. Idolii se înmulţesc, oamenii aleargă după dumnezei străini, dar eu n-aduc jertfele lor de sânge şi nu pun numele lor pe buzele mele.

5. Domnul este partea mea de moştenire şi paharul meu, Tu îmi îndrepţi sorţul meu.

6. O moştenire plăcută mi-a căzut la sorţi, o frumoasă moşie mi-a fost dată.

7. Eu binecuvântez pe Domnul care mă sfătuieşte, căci până şi noaptea îmi dă îndemnuri inima.

8. Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin.

9. De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se înveseleşte, şi trupul mi se odihneşte în linişte.

10. Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.

11. Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice în dreapta Ta.”

 

     “Om dupa inima Mea”

Pentru cititorul atent al Sfintelor Scripturi, evenimentele care au marcat viata imparatului  David nu sunt straine. Raportul biblic ne ofera o multime de informatii despre viata acestui om al lui Dumnezeu, din tineretea sa, pe cand era pastor al turmei tatalui sau, si pana la moarte. Chiar si copiii sunt fascinati de intamplari din viata lui David, cum este  cea a uciderii lui Goliat cu doar o prasitie si cateva pietre de rau.

Acest om, care a marcat istoria unei natiuni intregi timp de trei milenii, dar si pe cea a crestinilor din toate zarile de doua mii de ani incoace, ne este prezentat pe paginile Bibliei cu umbre si lumini, cu caderi si biruinte, intr-o lumina nepartinitoare, pe care numai un Dumnezeu drept putea sa o lase in Cuvantul Sau.

Iar atunci cand citim raportul intunecat al caderii lui, al pacatului ingrozitor pe care l-a savarsit intr-un moment de neveghere, probabil ca ne intrebam in inima noastra: Cum mai poate Dumnezeu sa-l considere pe un om care a cazut pana in cel mai intunecat abis al pacatului un “om dupa inima Mea” ( 1 Samuel 13,14; Fapte 13, 22 ) ?

Un raspuns la aceasta intrebare il reprezinta psalmii lui David, in mod deosebit acei psalmi in care el isi pune sufletul pe masa in vazul tuturor, fara sa-si ascunda dilemele, framantarile si temerile. Unul dintre acestia este Psalmul 16, o rugaciune prin care autorul lui ne deschide o fereastra numai de el stiuta spre tainele propriului sau suflet, spre omul sau launtric.

Si ce vedem privind prin aceasta fereastra ? Vedem ceea ce Dumnezeu apreciaza cel mai mult la o fiinta umana decazuta: un suflet sincer, curat si umilit, asemenea unei pietre pretioase. Dar daca aceasta piatra pretioasa a cazut in noroi ? Ce conteaza ? Chiar si cazut in noroiul negru si respingator, diamantul tot diamant ramane. Iar Dumnezeu, in harul Sau nemarginit, este insetat sa gaseasca astfel de nestemate, chiar daca ele au cazut, din neatentie, in noroiul respingator al pacatului.

Probabil ca putini crestini din zilele noastre au cazut atat de jos ca David. Dar oare cati din cei care au avut experienta caderii lui au cunoscut aceeasi profunzime a caintei lui ? V-ati gandit vreodata ca autorul frumosului Psalm 51, psalmul pocaintei lui David, nu este un om de rand, ci insusi imparatul poporului Israel, cel uns de Dumnezeu pentru a conduce destinele poporului ales ?

Care din imparatii lumii, in afara de David, s-au facut atat de vulnerabili inaintea propriilor lor popoare, incat sa scrie psalmi despre slabiciunile si caderile lor ? Care imparati si conducatori ai natiunilor au lasat pentru posteritate un raport mai miscator al pocaintei lor decat cel pe care il avem in psalmii lui David ?

Unii arata cu degetul spre caderea lui, incercand sa-si scuze propriile lor caderi si pacate. Dar cati manifesta aceeasi pocainta pentru pacatele lor asa cum a facut-o David ? Cati Il iubesc pe Dumnezeu la fel de profund ca el ? Cati au un univers interior la fel de bogat ca cel al cantaretului placut al lui Israel ?

Si daca inca nu suntem convinsi de ce Dumnezeu il considera pe David un “om dupa inima Mea”, sa patrundem in sufletul marelui om al lui Dumnezeu, asa cum este el zugravit in Psalmul 16.

 

    “Eu zic Domnului: “Tu esti Dumnezeul meu…”

De ce este atat de atragator si emotionant Psalmul 16 ? Poate si pentru faptul ca psalmistul deschide usa spre acea camera tainica a sufletului sau, lasandu-ne sa ascultam cate ceva din dialogul sau intim cu Creatorul sau.

De fapt, David ne invata aici ce inseamna adevarata rugaciune. Si aceasta fara sa ne dea sfaturi, fara sa prezinte tehnici de rugaciune, ci pur si simplu prezentandu-ne propria lui experienta in acest sens. Este recunoscut faptul ca educatia prin aluzie si prin modele este superioara celei care se bazeaza pe legi, randuieli si reguli.

Priviti la David si ascultati-l cum I se adreseaza Dumnezeului sau direct, fara artificii, fara cuvinte pompoase si bolboroseli care sa impresioneze: “Tu esti Dumnezeul meu, Tu esti singura mea fericire… Imi vei arata cararea vietii, inaintea Fetzei Tale sunt bucurii nespuse si desfatari vesnice la dreapta Ta” ( vers. 2. 11 ).

Cand te-ai rugat ultima data cu o inima atat de curata ca a lui David ? I-ai spus vreodata Domnului tau ca El reprezinta totul pentru tine ? I-ai spus vreodata ca Il iubesti si ca increderea ta in El strabate intunecimile mormantului ?

Daca vrei sa obtii calificativul maxim, pe care cerul i l-a acordat lui David: “om dupa inima lui Dumnezeu”, oare nu ar trebui sa faci o schimbare in felul de a te ruga ? Oare nu ar trebui sa renunti la anumite sabloane sau la rugaciunile scrise altii, rostind inaintea lui Dumnezeu doar cateva cuvinte simple, dar izvorate dintr-o inima curata ? Renunta la cuvinte pompoase, la fraze lungi si afirmatii fara acoperire. Renunta la inhibitii inaintea Tatalui ceresc si fii tu insuti, fara masca si fara temerea ca vei fi respins.

Spune-i Domnului ce simti pentru El si nu te uita la ceas cand te rogi, caci timpul trebuie sa dispara cand te afli inaintea Creatorului tau. Daca stai doua minute sau doua ore inaintea lui Dumnezeu, nu vei sti cand a trecut acel timp. Fii sincer, deschis, cu o inima curata si nu-I ascunde nimic Celui ce vede si stie totul.

Daca vei face aceste cateva lucruri simple si la indemana oricui, vei simti ca Dumnezeu a coborat langa tine, pana acolo incat vei avea senzatia ca ii simti caldura mainii care te binecuvinteaza. De fapt, nu El Se va cobora la tine, ci tu te vei inalta pana la El. Acesta este, de fapt, rostul rugaciunii.

 

     “Tu esti singura mea fericire”

Psalmul 16 contine o marturie emotionanta. In cateva cuvinte simple, David ne prezinta motivele bucuriei sale profunde si secretele fericirii sale depline. Daca analizam cu atentie aceste motive, vom observa ca niciunul din ele nu este legat de omul exterior, material, ci de omul launtric, spiritual.

Nici vorba de avere, viata lunga, putere lumeasca sau pozitie sociala ! Bucuria debordanta pe care o exprima David in acest psalm este legata de lucrurile duhovnicesti, de partea nevazuta a trairilor umane, nicidecum de lucrurile materiale ale existentei noastre. Iata o scurta trecere in revista a motivelor sale de bucurie:

1) Viata psalmistului se afla sub ocrotirea lui Dumnezeu: “Pazete-ma, Dumnezeule, caci in Tine ma incred. Eu zic Domnului: “Tu esti Domnul meu, Tu esti singura mea fericire “ ( vers. 1.2 ).

2) Placerea lui sunt oamenii evlaviosi cu care are partasie: “Sfintii care sunt in tara, oamenii evlaviosi, sunt toata placerea mea” ( vers. 3 ).

3) Prioritatea vietii lui este Dumnezeu: “Domnul este partea mea de mostenire si paharul meu” ( vers. 5 ).

4) Partea sa in viata nu este norocul, ci Providenta divina care-l calauzeste: “Tu imi indrepti sortul meu” ( vers. 5 up. ).

5) Posesiunile sale sunt durabile, neatacate de molii sau furate de hoti: “O mostenire placuta mi-a cazut la sorti, o frumoasa mosie mi-a fost data” ( vers. 6 ).

6) Psalmistul este calauzit si sfatuit la fiecare pas de Dumnezeul sau: “Eu binecuvantez pe Domnul care ma sfatuieste, caci pana si noaptea imi da indemnuri inima” ( vers. 7 )

7) El are privilegiul de a-L avea pe Dumnezeu la dreapta lui in orice vreme: “Am necurmat pe Domnul inaintea ochilor mei; cand este El la dreapta mea, nu ma clatin. De aceea, inima mi se  bucura, sufletul mi se veseleste si trupul mi se odihneste in liniste” ( vers. 8.9 ).

8) Perspectiva lui David se intinde dincolo de mormant, fiind legata de vesnicie: “Caci nu vei lasa sufletul meu in locuinta mortilor, nu vei ingadui ca prea iubitul Tau sa vada putrezirea. Imi vei arata cararea vietii; inaintea Fetzei Tale sunt bucurii nespuse si desfatari vesnice la dreapta Ta” ( vers. 10.11 ).

Acestea sunt cele opt motive ale bucuriei profunde pe care o simte psalmistul David in inima sa. Un om care ajunge sa spuna despre Dumnezeu ca El este singura lui fericire deplina, care spune despre El ca este partea lui de mostenire si Cel care-l indruma pe cararile vietii, un om care-L simte pe Dumnezeu mereu la dreapta lui, ajutandu-l sa priveasca cu nadejde dincolo de pragul mormantului, un astfel de om nu poate fi decat un “om dupa inima lui Dumnezeu”.

Desigur, David a avut caderile sale, unele chiar spectaculoase. Insa el n-a cazut de pe drumul spre cer, ci pe acest drum, stiind sa se ridice din nou, prinzandu-se cu incredere de mana harului divin. El nu a abandonat niciodata calea sfintirii. Si, pentru ca David a stiut sa-si gestioneze caderile, apeland la solutia cea buna de a iesi din criza – pocainta , Dumnezeu a facut ca fiecare criza din viata lui sa devina o trambulina spre o viata spirituala si mai inalta, mai aproape de cer.

Iata de ce Dumnezeu l-a iubit atat de mult pe un om cu aceleasi slabiciuni ca ale noastre, dar care a stiut sa le aseze in mainile atotputernicului sau Tata ceresc.

 

Profetii mesianice

Daca privim Psalmul 16 doar din perspectiva umana, doar ca o descriere a unor trairi ale psalmistului, nu avem decat sa-l apreciem pe David pentru nobletea lui. Sa ne gandim doar la faptul ca experienta descrisa in psalm este aceea a unui om haituit pe nedrept de vrajmasi, urat fara temei de cei pe care-i iubea si respecta.

Ma intreb: Daca mie mi s-ar fi intamplat ceea ce i s-a intamplat lui David, oare cum ar fi aratat rugaciunile mele ? Daca eu as fi fost uramarit si haitut de sabia lui Saul, care ar fi fost continutul rugaciunilor mele ? Oare nu m-as fi plans intruna lui Dumnezeu ? Oare nu as fi cartit impotriva Lui pentru ca ingaduie sa fiu nedreptatit de oameni rai ?

In ciuda situatiei lui nesigure, in conditiile in care viata ii atarna adesea de un singur fir, David nu se plange, ci se bucura de prezenta lui Dumnezeu, facand din acesta adevarata lui fericire.

Insa semnificatiile Psalmului 16 intrec cu mult aceste simple trairi ale lui David. De fapt, psalmul descrie fericirea deplina a vietii unui om desavarsit inaintea lui Dumnezeu. Iar acest Om este doar Iisus Christos. El este cel care l-a avut in fiecare clipa pe Tatal la dreapta Sa; El este cel care a facut din Tatal Sau partea Sa de mostenire si paharul Sau; El este cel care S-a increzut nu in norocul oamenilor, ci in calauzirea Providentei divine.

Iisus Christos a fost cel care a avut o comuniune atat de intima cu Tatal Sau ceresc incat Ii auzea indemnurile in inima chiar si noaptea, in orele petrecute in meditatie si rugaciune. El este cel care a facut din Tatal Sau singura Lui fericire deplina si adevarata.

Finalul psalmului este evident profetic, deoarece el nu s-a implinit literal in viata lui David, ci doar in experienta Mantuitorului: “Caci nu vei lasa sufletul meu in locuinta mortilor, nu vei ingadui ca prea iubitul Tau sa vada putrezirea” ( vers. 10 ).

Mesianitatea Psalmului 16 a fost pe deplin inteleasa de scriitorii Noului Testament. In cuvantarea sa de Ziua Cincizecimii, apostolul Petru citeaza din finalul Psalmului 16, aplicandu-l nu la David, ci la invierea Mantuitorului:

     “Caci David zice despre El: “Eu aveam intotdeauna pe Domnul inaintea mea, pentru ca El este la dreapta mea ca sa nu ma clatin. De aceea, mi se bucura inima si mi se veseleste limba; chiar si trupul mi se va odihni in nadejde, caci nu-mi vei lasa sufletul in locuinta mortilor si nu vei ingadui ca Sfantul Tau sa vada putrezirea.

     Mi-ai facut cunoscut caile vietii si ma vei umplea de bucurie cu starea Ta de fatza. Cat despre patriarhul David, sa-mi fie ingaduit, fratilor, sa va spun fara sfiala, ca a murit si a fost ingropat; si mormantul lui este in mijlocul nostru pana in ziua de azi.

     Fiindca David era proroc si stia ca Dumnezeu ii fagaduise cu juramant ca va ridica pe unul din urmasii sai pe scaunul lui de domnie, despre invierea lui Christos a prorocit si a vorbit el, cand a zis ca sufletul lui nu va fi lasat in locuinta mortilor si trupul lui nu va vedea putrezirea. Dumnezeu a inviat pe acest Iisus si noi suntem martori ai Lui” ( Fapte 2, 25-32 ).

Indiferent din ce perspectiva este privit Psalmul 16: cea umana, legata strict de experienta lui David, sau cea divina, profetica, legata de viata lui Iisus Christos, el ramane un model de devotiune, de viata spirituala inalta. Un model de cum trebuie sa arate omul nostru launtric, daca vrem sa primim din partea cerului acelasi calificativ pretios: “om dupa inima Mea”.

Lori Balogh