Psalmul 17 – O rugaciune pentru izbavire
1. „Doamne, ascultă-mi pricina nevinovată, ia aminte la strigătele mele, pleacă urechea la rugăciunea mea, făcută cu buze neprefăcute!
2. Să se arate dreptatea mea înaintea Ta, şi să privească ochii Tăi neprihănirea mea!
3. Dacă îmi vei încerca inima, dacă o vei cerceta noaptea, dacă mă vei încerca, nu vei găsi nimic: căci ce-mi iese din gură, aceea şi gândesc.
4. Cât priveşte legăturile cu oamenii, eu, după cuvântul buzelor Tale, mă feresc de calea celor asupritori;
5. paşii mei stau neclintiţi pe cărările Tale şi nu mi se clatină picioarele.
6. Strig către Tine, căci m-asculţi, Dumnezeule! Pleacă-Ţi urechea spre mine, ascultă cuvântul meu!
7. Arată-Ţi bunătatea Ta cea minunată, Tu, care scapi pe cei ce caută adăpost şi-i izbăveşti de potrivnicii lor prin dreapta Ta!
8. Păzeşte-mă ca lumina ochiului, ocroteşte-mă la umbra aripilor Tale
9. de cei răi, care mă prigonesc, de vrăjmaşii mei de moarte, care mă împresoară.
10. Ei îşi închid inima, au cuvinte semeţe în gură.
11. Se ţin de paşii mei, mă înconjoară chiar, mă pândesc, ca să mă trântească la pământ.
12. Parcă ar fi un leu lacom după pradă, un pui de leu care stă la pândă în culcuşul lui.
13. Scoală-Te, Doamne, ieşi înaintea vrăjmaşului, doboară-l! Izbăveşte-mă de cel rău cu sabia Ta!
14. Scapă-mă de oameni, cu mâna Ta, Doamne, de oamenii lumii acesteia, care îşi au partea lor în viaţa aceasta şi cărora le umpli pântecele cu bunătăţile Tale. Copiii lor sunt sătui, şi prisosul lor îl lasă pruncilor lor.
15. Dar eu, în nevinovăţia mea, voi vedea faţa Ta: cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău.”
Strigatele disperarii sau ale increderii ?
Oare de ce striga oamenii unii la altii atunci cand se cearta ? De ce nu-si soptesc cuvintele ca atunci cand se iubesc ? Poate si pentru ca inimile lor s-au departat atat de mult una de alta, incat cuvintele linistite nu mai pot fi auzite.
Oare de ce striga oamenii la Dumnezeu in rugaciunile lor ? De ce nu rostesc ei cuvinte linistite, ca si cand Dumnezeu ar fi langa ei, ascultandu-i ca cel mai bun prieten ? Probabil ca unii fac lucrul acesta din acelasi motiv: S-au certat cu Dumnezeu si s-au departat atat de mult de El, incat au senzatia ca El nu-i mai aude. Sa fie aceasta explicatia si in cazul lui David ?
De ce striga el in Psalmul 17: „Doamne, asculta-mi pricina nevinovata, ia aminte la strigatele mele, pleaca urechea la rugaciunea mea, facuta cu buze neprefacute” ( vers. 1 ) ?
Nu, nu disperarea este motivul strigatelor sale, ci increderea ca va fi ascultat. Cand copilul plange si striga catre mama lui pentru ca ii este foame, nu disperarea il determina sa faca acest lucru, ci tocmai deplina incredere ca mama ii va potoli foamea.
Daca uneori strigam la Dumnezeu dupa ajutor, aceasta se intampla nu pentru ca ne temem ca ne-a parasit si nu-I mai pasa de noi. Motivul este cu totul altul: urgenta. Strigatul in rugaciune nu este intotdeauna manifestarea disperarii omului care se simte parasit de Dumnezeu, ci a dorintei fierbinti ca El sa intervina urgent in rezolvarea problemelor cu care ne confruntam.
Strigatele lui David nu se datoreaza faptului ca s-a instrainat de Dumnezeu, ci dimpotriva, pentru ca are deplina incredere ca El este aproape si poate sa vina in ajutorul sau: „Strig catre Tine, caci m-asculti, Dumnezeule !” ( vers. 6 pp. ).
Vedeti cat de inselatoare sunt aparentele ?
Nobletea unui caracter
Nu cunoastem incercarile prin care trecea psalmistul in momentul scrierii acestui psalm, insa este cert faptul ca el trecea printr-o perioada tulbure si agitata, plina de emotii si imprevizibil. Din cuprinsul psalmului intelegem ca viata lui David era in mare pericol, caci el aminteste de „vrajmasii lui de moarte” care-l impresoara ( vers. 9 ), care-l pandesc ca sa-l tranteasca la pamant ( vers. 11 ), asemenea unui leu lacom dupa prada ( vers. 12 ).
Din relatarile Scripturii intelegem cine erau acesti oameni rai, dusmanii sai de moarte: Saul si acolitii lui. Adica tocmai aceia pe care ii iubea, ii respecta si pe care ii slujise cu pretul propriei vieti.
„Dar de ce, David, nu ti-ai facut singur dreptate ? De doua ori ai avut ocazia sa-l ucizi pe Saul cu propria ta mana, trimitandu-l in tara umbrelor. De ce, totusi, nu ai facut-o ? De ce Ii ceri lui Dumnezeu sa faca pentru tine ceea ce poti face tu insuti? De ce ?”
„Sa ma fereasca Domnul sa fac impotriva domnului meu, care este unsul Domnului, o asa fapta ca sa pun mana pe el ! Caci el este unsul Domnului” ( 1 Samuel 24,6 ).
Aici putem vedea nobletea caracterului lui David si acum putem intelege mai clar de ce Insusi Dumnezeu il numeste „om dupa inima Mea” ( Fapte 13,22 ).
Cand cei din jur iti sugereaza solutii omenesti ca sa iesi din criza, sau tu insuti esti ispitit sa te bazezi pe propria ta intelepciune, fara ca, totusi, sa apelezi la ele, ci te increzi in Dumnezeu, aceasta inseamna incredere deplina in Dumnezeu, dependenta de El, umblare cu El.
David a dovedit cu prisosinta ca, inainte de a fi un demnitar al propriului sau popor, a fost in primul rand un om de omenie, un copil al lui Dumnezeu care a stiut sa incredinteze Tatalui ceresc carma vietii sale, atat in momentele de bucurie ale vietii, cat si in cele de durere si incercare.
Argumentele unei rugaciuni ascultate
Daca este un lucru care ne izbeste privirile atunci cand citim Psalmul 17, acela este indrazneala psalmistului inaintea lui Dumnezeu. Este un lucru bun sau un lucru rau sa venim inaintea Suveranului Universului cu indrazneala ?
In Pilda fariseului si vamesului, Mantuitorul ne vorbeste de indrazneala fariseului care vine inaintea lui Dumnezeu in rugaciune fara nicio inhibitie: „Dumnezeule, iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni hrapareti, nedrepti, preacurvari sau chiar ca vamesul acesta. Eu postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toate veniturile mele” ( Luca 18, 11.12 ).
Prin contrast, „vamesul sta deoparte si nu indraznea nici ochii sa si-i ridice spre cer, ci se batea in piept si zicea: „Dumnezeule, ai mila de mine, pacatosul !” ( vers. 13 ). Concluzia Mantuitorului probabil ca i-a socat pe ascultatorii sai: „Eu va spun ca mai degraba omul acesta s-a pogorat acasa socotit neprihanit decat celalalt. Caci oricine se inalta va fi smerit si oricine se smereste, va fi inaltat” ( vers. 14 ).
Asadar, este bine sa venim cu indrazneala inaintea lui Dumnezeu in rugaciunile noastre ? Depinde de motivatia care se ascunde in spatele ei. Apostolul Ioan ii indeamna pe credinciosi sa vina cu indrazneala inaintea lui Dumnezeu, asigurandu-i ca „indrazneala pe care o avem la El este ca, daca cerem ceva dupa voia Lui, ne asculta” ( 1 Ioan 5,14 ).
De ce indrazneala fariseului din pilda nu a fost placuta lui Dumnezeu ? Din cel putin doua motive: 1) El nu a cerut nimic lui Dumnezeu in rugaciunea lui, ca unul care isi era atotsuficient. Rugaciunea lui era doar o semnatura in condica de prezenta a cerului. 2) Atitudinea aroganta fatza de semenii lui. O astfel de indrazneala se numeste tupeu, iar atunci cand tupeul se manifesta vis-a-vis de Persoana lui Dumnezeu, este grav.
Pe ce se baza indrazneala lui David atunci cand se ruga cu atata ardoare pentru a fi izbavit ? Ascultati-l ! „Pleaca urechea la rugaciunea mea, facuta cu buze neprefacute ! Sa se arate dreptatea mea inaintea Ta si sa priveasca ochii Tai neprihanirea mea ! Daca imi vei cerca inima, daca o vei cerceta noaptea, daca ma vei incerca, nu vei gasi nimic, caci ce-mi iese din gura, aceea gandesc. Cat priveste legaturile cu oamenii, eu, dupa cuvantul buzelor Tale ma feresc de calea celor asupritori, pasii mei stau neclintiti pe cararile Tale si nu mi se clatina picioarele.,” ( vers. 1 up – 5 ).
„Dreptatea mea”, „neprihanirea mea”… Nu suna toate acestea ca si rugaciunea fariseului din pilda ? Aparent, da. Insa este o mare diferenta intre atitudinea lui David si cea a fariseului. David ii cere lui Dumnezeu sa-i cerceteze viata, vorbirea si inima, cu trairile ei cele mai ascunse. Fariseul nu-i cere lui Dumnezeu asa ceva. El doar isi expune pe „taraba” propria sa neprihanire, de care este atat de convins.
Era David un om desavarsit, un om fara pacat, asa cum pare sa reiasa din afirmatiile lui ? Nicidecum ! David nu era desavarsit ca om, insa relatia lui cu Dumnezeu era desavarsita. Pe aceasta relatie, de care era sigur, se baza indrazneala lui inaintea lui Dumnezeu. Pe aceasta relatie desavarsita cu Dumnezeu se baza neprihanirea sa, dreptatea sa, curatia inimii sale. David intelegea ce inseamna sa fii acoperit cu neprihanirea lui Christos si de aceea el avea curaj sa vina inaintea cerului cu viata lui ca o carte deschisa.
Cand vii inaintea lui Dumnezeu in rugaciune, ai indrazneala fariseului sau curajul lui David ? Inaintea ochiului atotvazator al Tatalui ceresc, orice disimulare, orice falsitate sau rezerva nu are sens. Doar o inima curata, asemenea unei carti deschise, asezata intr-o vitrina, este atitudinea pe care o apreciaza si o aproba cerul.
Ziua necazului
E cumplit sa traiesti ziua incercarii si sa nu ai siguranta ca Dumnezeu iti cunoaste suferinta si iti ia in seama strigatele. Dar ca sa nu ajungi sa traiesti o astfel de experienta, trebuie sa ai grija la ceea ce vede Dumnezeu in viata ta de pana in acea zi.
Siguranta ca esti ascultat in ziua necazului nu vine nici din ridicarea tonului atunci cand ne rugam, nici din gesturile uneori disperate pe care le facem, nici din promisiunile pe care le facem lui Dumnezeu cand suntem stramtorati. Siguranta noastra izvoraste din relatia pe care am cultivat-o de-a lungul vietii cu Dumnezeul nostru, care ne cunoaste cele mai ascunse cute ale sufletelor noastre, gandurile noastre nerostite, faptele noastre facute cand suntem doar noi si El, in intimitatea existentei noastre.
Ziua necazului va veni peste fiecare suflet omenesc, cu siguranta. Este doar o chestiune de timp ca acest lucru sa se intample. Dar pana atunci, ai grija de viata ta.
Poate ca te vei intreba: Dar oare acum, in secolul al XXI-lea, mai poate trai cineva in neprihanire, asemenea lui David ? Cand lumea colcaie de coruptie, iar pacatul a patruns pana in cele mai ascunse fibre ale fiintei umane, mai pot exista oameni dupa inima lui Dumnezeu ?
Fii linistit ! Astfel de intrebari se aud mereu. Le gasim chiar pe paginile Bibliei. „Cine poate sta in picioare ” ( Apocalipsa 6,17 ) inaintea unui Dumnezeu sfant, cand lumea intreaga este plecata sub povara vinovatiei ? Cine poate sta in picioare inaintea unui Dumnezeu sfant, atunci cand El va veni sa faca ordine in haosul de pe planeta Sa razvratita ?
Cartea Apocalipsei ne ofera un raspuns incurajator: „Dupa aceea, m-am uitat si iata ca era o mare gloata pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice semintie, din orice norod si de orice limba, care statea in picioare inaintea scaunului de domnie si inaintea Mielului, imbracati in haine albe, cu ramuri de finic in maini” ( Apocalipsa 7,9 ).
Oameni neprihaniti si integri ca David exista si vor exista pana la sfarsitul timpului. De ce nu am fi si noi printre ei ? Trairea in pacat aduce si condamnarea societatii, dar si dezaprobarea lui Dumnezeu. Insa nimeni nu ne va condamna daca traim in curatie. E adevarat, trairea in curatie poate insemna platirea unui pret… Dar merita !
David incheie psalmul sau cu deplina incredere ca dincolo de norii intunecati de pe cerul vietii sale se afla soarele cel vesnic al eliberarii. El mizeaza pe faptul ca va fi aparat de Dumnezeu, pentru ca este iubit de El: „Dar eu, in nevinovatia mea, voi vedea Fatza Ta; cum ma voi trezi, ma voi satura de chipul Tau” ( vers. 15 ).
Daca vei avea o astfel de relatie cu Dumnezeu, ziua necazului prin care treci acum si care te face sa strigi spre cer, va trece asemenea unui cosmar de noapte. Cand te vei trezi din el, cand vei deschide ochii in lumea cea noua pregatita de Dumnezeu celor ce-L iubesc, te vei putea satura de darurile Sale. Te vei putea satura de chipul Sau. O vesnicie intreaga…
Lori Balogh
