Cine sunt „duhurile din închisoare” cărora le-a predicat Iisus?
Pasajul din 1 Petru 3,18‑20 a stârnit întotdeauna discuții aprinse în rândul creștinilor. Controversele sunt cauzate în mare parte de limbajul greoi folosit de apostolul Petru în această parte a epistolei sale:
„Christos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare, care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în așteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia, în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete și anume opt.”
Unii comentatori au interpretat pasajul amintit în sensul că, în perioada cuprinsă între crucificarea și învierea Sa, Domnul Christos S-a dus să predice sufletelor de pe vremea lui Noe, ținute în închisoare. Alții spun că această lucrare ar fi fost făcută de Iisus în perioada dintre înviere și înălțarea la cer.
Oricare ar fi varianta, pasajul amintit este folosit de unii creștini pentru a dovedi că există viață după moarte și că în momentul morții, trupul imaterial – adevărata persoană – părăsește trupul fizic. Conform acestei credințe, Domnul Christos le-ar fi predicat sufletelor oamenilor care au trăit pe timpul lui Noe, suflete ținute în „închisoare”, proclamând biruința Sa asupra lui Satana și acordându-le acestora a doua șansă la mântuire.
Această interpretare se bazează în parte pe un mit prezent într-un text evreiesc precreștin, în care se spune că niște îngeri („străjerii”) ar fi fost ispitiți de frumusețea femeilor pământene care trăiau înainte de Potop. Având relații sexuale cu acestea, s-au născut uriașii de care amintește cartea Genezei (vezi cap. 6,4). La Potop, trupurile acestor uriași au fost nimicite, însă sufletele lor ar fi bântuit lumea sub forma duhurilor rele. Apoi Dumnezeu ar fi închis cea mai mare parte a acestor duhuri, păstrându-le pentru ziua judecății (1).
Dacă apostolul Petru ar fi făcut referire la acest mit evreiesc în pasajul amintit, s-ar ridica o mulțime de probleme greu de rezolvat:
1) De ce Domnul Christos le-a predicat doar duhurilor de pe vremea lui Noe și nu tuturor răposaților, acordându-le tuturor, în mod egal, a doua șansă la mântuire?
Unele parafrazări moderne ale Bibliei, cum este cea intitulată „The Message”, sugerează că Iisus le-ar fi predicat tuturor morților (2). Însă textul biblic este foarte clar în acest sens, iar capitolul 3 din prima epistolă a lui Petru restrânge mult perioada la care face referire apostolul, și anume la „zilele lui Noe în care se făcea corabia” (1 Petru 3,20).
Dacă Domnul Christos le-ar fi acordat doar acelor „duhuri din închisoare” privilegiul unei a doua șanse la mântuire, ar fi fost nedrept din partea lui Dumnezeu. Or, lucrul acesta nu e posibil, datorită caracterului Său drept și nepărtinitor.
2) Dacă Domnul Christos le-a predicat acestor suflete, dându-le o nouă șansă la mântuire, de ce același apostol Petru afirmă în a doua sa epistolă (vezi 2 Petru 2,4‑9) că, asemenea îngerilor răi alungați din cer și asemenea nelegiuiților din Sodoma și Gomora, și nelegiuiții de pe vremea lui Noe sunt păstrați „ca să fie pedepsiți în ziua judecății”?
Oare după milenii de chinuri suportate în „închisoarea” de care vorbește Petru, aceste duhuri nu au primit mesajul lui Christos, refuzând și cea de-a doua șansă de a fi mântuiți? Greu de crezut! Cine ar refuza o asemenea șansă?
3) Dacă ar fi adevărat că în perioada dintre crucificare și înviere, sau dintre înviere și înălțare, Domnul Christos le-ar fi predicat duhurilor unor decedați, acest fapt ar veni în contradicție cu o mulțime de afirmații ale Bibliei cu privire la starea omului în moarte. Iată câteva dintre acestea:
„Sufletul care păcătuiește, acela va muri”, spune profetul Ezechiel (cap.18,4), iar apostolul Pavel ne asigură că „plata păcatului este moartea” (Romni 6,23), nu viața veșnică în chinuri. Eclesiastul afirmă și el că „cei morți nu știu nimic” și că „dragostea lor și ura lor și pizma lor demult au și pierit”, iar „în locuința morților în care mergi nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici știință, nici înțelepciune” (Eclesiastul.9,5.6.10; vezi și Psalmii 6,5; 115,17; 88,10‑12, ș.a.).
Dacă în mormânt nu mai există conștiență de sine, înțelepciune și comunicare, cum ar fi putut Domnul Christos să le predice „duhurilor din închisoare” dacă acestea nu-L puteau auzi și înțelege?
Dacă „duhurile din închisoare” ar fi duhuri demonice înfrânte și convertite de puterea lui Iisus, de ce există în Noul Testament atâtea referințe cu privire la lupta teribilă, în curs de desfășurare, între forțele binelui și ale răului (Faptele apostolilor, epistolele lui Pavel, Apocalipsa)? Dacă aceste duhuri malefice sunt închise, de ce continuă să facă atâta rău în lume și în mod deosebit Bisericii lui Christos?
Cheia înțelegerii corecte a celor afirmate de Petru se află în răspunsul la întrebarea: Cum a vizitat Domnul Christos „duhurile din închisoare” de pe vremea lui Noe? Le-a vizitat personal în perioada dintre crucificare și înălțare sau le-a vizitat prin Duhul Său Cel Sfânt?
Cea mai simplă și mai naturală interpretare a versetului 19 din 1 Petru 3, care se armonizează cu caracterul drept al lui Dumnezeu, dar și cu doctrina despre starea omului în moarte, este aceea că Iisus a vizitat aceste duhuri prin Duhul Sfânt. În aceeași epistolă, Petru mai vorbește odată despre Duhul Sfânt care i-a călăuzit pe profeții din vechime în activitatea de predicare a mântuirii.
Însuși Mântuitorul ne-a asigurat că Duhul Sfânt „va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul” (vezi Ioan 16, 8). El, Duhul Sfânt, este Cel care a predicat lumii antediluviene prin Noe. Iar în ceea ce privește folosirea de către Petru a termenului „duhuri”, Clinton Wahlen scrie în articolul său următoarele:
„A-i numi „duhuri” pe oamenii din zilele lui Noe sună străin în urechile moderne, însă pentru primii creștini, lucrul acesta nu a părut mai neobișnuit decât este azi, pentru noi, să vorbim despre oameni numindu-i „suflete” (3).
Dar de ce folosește Petru termenul de „închisoare” când vorbește despre oamenii de pe vremea lui Noe? Răspunsul nu e greu de găsit. Dumnezeu deja condamnase civilizația antediluviană la nimicire totală din cauza nelegiuirilor ajunse la culme. Oamenii de pe vremea lui Noe se aflau deja în celula condamnaților la moarte. Când Noe construia corabia, ei trăiau fizic, însă soarta lor era deja pecetluită prin refuzul de a asculta mesajul salvării transmis prin Noe.
Câteva observații:
1) Domnul Christos a înviat în trup, nu în duh. Dacă El ar fi înviat în duh, trupul ar fi trebuit să rămână în mormânt. Acesta însă a fost găsit gol. Toate dovezile scripturistice arată că Domnul Iisus înviat se afla în trup (vezi Ioan 20,2.11‑17.24; 21,1). Expresia „a înviat în duh” este incorectă. Corect este să citim: „a înviat prin Duhul”, așa cum traduce abatele Crampon în limba franceză (o traducere catolică a Bibliei):
„El a fost omorât în carne, dar a revenit la viață prin Duhul. În acest Duh El S-a dus să predice duhurilor întemnițate, celor ce în veacurile trecute fuseseră rebeli…”
2) Iisus Christos a înviat prin Duhul Sfânt, așa cum afirmă apostolul Pavel: „Și dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus dintre cei morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Christos Iisus din morți va învia și trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său care locuiește în voi.” (Romani 8,11).
Așadar, pasajul din 1 Petru 3,18‑20 nu vorbește despre o a doua șansă la mântuire, oferită de Domnul Christos răposaților din timpul Potopului, ci de eforturile inimaginabile pe care Duhul Sfânt le-a făcut în toate timpurile pentru a-i întoarce pe oameni de pe căile lor rele la neprihănirea cerută de Dumnezeu. Doctrina unei a doua șanse la mântuire după moarte nu este o învățătură biblică.
Spiritele din închisoare nu sunt fantome fără corp, ci oameni în sensul deplin al cuvântului, ca și cei opt oameni salvați în arca lui Noe. În limbajul curent și noi folosim adesea expresii ca: „spirite agitate”, „un suflet mare”, „un suflet generos”, etc., fără să înțelegem prin aceasta că e vorba de fantome, ci de oameni reali.
Apostolul Petru vrea să ne arate că Evanghelia a fost predicată și antediluvienilor, dar spiritul lor s-a împotrivit influenței Duhului Sfânt care dorea să-i conducă în direcția cea bună. De aceea, ei au rămas, din punct de vedere spiritual, robi ai păcatelor lor. „Închisoarea” de care amintește Petru este cea a păcatului și necredinței (vezi Ioan 8,32‑36; Luca 4,18).
Lori Balogh
Referințe:
(1) 1 Enoh 6, 1 – 7,1; 9,7.8, citat de Clinton Wahlen în articolul „Cine sunt „duhurile din închisoare” cărora le-a predicat Iisus? „, publicat în vol. „Interpretarea Scripturii”, Ed. Viață și Sănătate, București, 2012, p. 463‑466
(2) Ibidem, p. 464
(3) Ibidem, p. 465
Multa pace de la Domnul va doresc si eu!
Purtarea valului de catre femeile crestine in conditiile de acum doua mii de ani, in zona culturala a Corintului, era un semn al faptului ca femeia apartinea unui sot si era un privilegiu onorabil pentru femei in acea cultura. Dimpotriva, lipsa valului era considerata o dovada de neseriozitate morala, fapt care i-ar fi intristat si pe ingerii sfinti, care doresc ca Dumnezeu sa fie onorat. Astazi probabil ca purtarea verighetei ar insemna acelasi lucru in unele culturi, lipsa ei la persoanele casatorite putand fi interpretata de oamenii lumesti ca o dovada de neseriozitate. Nu insa si pentru membrii bisericii!
Insa indiferent de cultura in care traim, pentru Dumnezeu conteaza „omul ascuns al inimii, in curatia nepieritoare a unui duh bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu.” ( 1 Petru 3,4 )
Pace! Puteți să-mi explicați versetul din 1 corinteni 11:10, și la acest verset sunt atâtea înțelesuri. Mulțumesc frumos! Un an nou sub protecția Domnului Isus vă doresc! Har și pace!
Exista vre-o legatura intre intrarea camilei prin urechile acului si duhurile din inchisoare ?
Intrebarea dv. necesita o abordare mai ampla. De aceea, imi propun ca in viitor sa studiez acest subiect si sa public concluziile intr-un articol. Pentru moment, foarte pe scurt:
– O interpretare a textului ia in considerare ideea ca expresia „urechile acului” se refera la o usa ingusta din zidul unei cetati, care ramanea accesibila dupa inchiderea portilor cetatii. Pe aceasta usa ingusta nu putea intra o camila cu bagajele ei, ci fara bagaje.
– O alta interpretare considera ca termenul aramaic din care s-a tradus cuvantul „camila” poate fi tradus si cu „franghie” sau „barna”. Daca barna si camila nu au nicio legatura logica cu acul, intre franghie si ac ar putea fi o legatura. Daca franghia este desfacuta in fasii subtiri, acestea pot trece prin urechile acului.
Oricare ar fi interpretarea termenilor, invatatura este aceeasi: Daca un om bogat nu se leapada de iubirea de avere, care a devenit un idol pentru el, cu niciu chip nu va mosteni Imparatia lui Dumnezeu.
Cu stima,
Lori B.
” mai lesne va intra o camila prin urechile acului ,decît un bogat în rai ”- intrebare – este vorba despre acel animal al desertului , folosit la transportul poverilor ? Stim că Mîntuitorul a spus lucrul acesta . Aici , ISUS ,nu ne pune credința la încercare , însă a rostit un adevăr . Vă rog sa lămuriți atît cît se poate , multumesc !
Nu doresc o polemica pe tema cartii lui Enoh, dat fiind faptul ca vreau sa-mi consolidez un crez bazat exclusiv pe Scripturi, conform indemnului Mantuitorului: „Cercetati Scripturile, pentru ca socotiti ca in ele aveti viata vesnica, dar tocmai ele marturisesc despre Mine” ( Ioan 5,39 ). Am citit alte carti apocrife, insa diferenta dintre ele si cartile canonice este uriasa. De aceea, nu cred ca merita efortul de a le aseza pe acelasi palier de inspiratie cu Scripturile. Pentru cultura generala, da, insa ca material care sa ne calauzeasca pe calea mantuirii, un Nu categoric !
Cu stima,
Lori B.
Inca un motiv pentru care nu pot fi de acord cu ideea sustinuta de d-v: raspunsul Mantuitorului dat saducheilor cu privire la inviere: „Va rataciti ! Pentru ca nu cunoasteti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Caci la inviere, nici nu se vor insura, nici nu se vor marita, ci vor fi ca ingerii lui Dumnezeu in cer.” ( Matei 22, 29.30 ). Inteleg din cuvintele Mantuitorului ca ingerii nu se insoara, deci nu au o viata de familie. Ideea ca ingerii s-au casatorit cu fetele oamenilor mi se pare de domeniul SF-ului, nu al unei teologii sanatoase. De aceea, nici nu imi propun sa insist asupra ei, caci nu merita.
Cu stima,
Lori B.
Însă unde a fost Domnul în cele trei zile?
Aminteşte-ţi că Isus le-a spus ucenicilor că va petrece trei zile şi trei nopţi în inima pământului (Matei 12:40). Aceasta nu pare a fi o referire la trupul Său, care a fost înmormântat timp de trei zile într-un mormânt tip peşteră, săpat în stâncă care era într-o grădină (Matei 27:60; Luca 25:35; Ioan 19:41), cu greu acest mormânt ar fi putut fi considerat „inima pământului”.
Isus vorbea mai degrabă despre duhul/sufletul Lui. De aceea, putem conclude că duhul/sufletul nu era în cer în timpul dintre moarte şi înviere. Isus a afirmat acest lucru la învierea Sa, când i-a spus Mariei că încă nu Se urcase la Tatăl (vezi Ioan 20:17). Ţine minte că Isus i-a spus, de asemenea, tâlharului pocăit de pe cruce că va fi cu El în Paradis chiar în acea zi (Luca 23:43). Punând toate aceste fapte laolaltă, ştim că duhul/sufletul lui Isus a petrecut trei zile în inima pământului şi că cel puţin o parte din acel timp l-a petrecut în Paradisul din sheol, din sânul lui Avraam cu tâlharul.
Conform cu Fapte 2:27,31, sufletul Lui a fost în locuinţa morţilor (hades), aici se spune: „despre învierea lui Hristos a proorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor şi trupul lui nu va vedea putrezirea.” Deci cu toate că trupul Lui, a intrat în putrezire (Fapte 13:34-37), corpul nu a putrezit, deoarece Dumnezeu a intervenit, sufletul nu a rămas mult timp în locuinţa morţilor, căci după trei zile, la porunca lui Dumnezeu, Isus s-a ridicat din morţi, şi sufletul Lui astfel nu a fost lăsat pradă locuinţei morţilor ca în cazul altora.
A fost El însă prezent doar în locul mângâierii din Hades, în sânul lui Avraam, cu tâlharul căruia i-a făcut promisiunea că va fi cu el în paradis? Ca spirit, El a avut capacitatea de a fi prezent şi cu tâlharul în paradis (comp. cu Matei 18:20; 28:20, cu 1Corinteni 5:3; 2Împăraţi 5:26).
Domnul Isus Cristos, nu ne-a răscumpărat doar din păcat ci şi din moarte, caci El prin inviere a invins moartea. El a trebuit să meargă în sheol (hades –iad) ca să ne răscumpere si „din mâna locuinţei morţilor” (Osea 13:14). El a gustat moartea, ca să ne răscumpere din moarte (Evrei 2:14,15), ca să răscumpere sufletele oamenilor din locuinţa morţilor, şi astfel a primit cheile morţii şi ale locuinţei morţilor (Apocalipsa 1:18).
Cartea lui Enoch face parte din Evangheliile considerate “apocrife”, nume dat încă din vechime de către biserică scrierilor care provin din ambianţa iudaică, fiind legate de istoria originii creştinismului, dar care nu sunt incluse în canon. In vechime, cu trecerea timpului aceste scrieri au fost uitate sau chiar pierdute Şi nu au fost redescoperite decât recent. O astfel, de lucrare este Cartea lui Enoch care a fost regăsită de abia la finalul secolului 18 în nişte manuscrise etiopiene.
Această carte este de o foarte mare importanţă pentru biserica creştină din timpul primelor secole, carte în care Noul Testament este numit “scriptură sfântă”.
Această lucrare se ocupă de îngeri şi este o autentică mină de informaţii; se poate spune că această carte prezintă o angeologie clar dezvoltată, o adevărată doctrină a îngerilor.
Chiar de la începutul cărţii autorul vorbeşte despre făpturi înaripate, mesageri divini, afirmând că ştie de existenţa lor atunci când scrie: “Acesta este cel pe care mi l-au arătat îngerii; am ascultat tot ce mi s-a spus şi am notat totul, nu pentru această generaţie, ci pentru cea care va să vină, generaţia viitoare.”
Dar capitolul cel mai important este capitolul şase, denumit şiCartea celor vigilenţi aceasta trebuie considerată una dintre cele mai vechi informaţii legate de existenţa îngerilor căzuţi. Iată câteva citate din acest text. Şi s-a întâmplat că numărul oamenilor a crescut şi oamenii au avut fete foarte frumoase şi îngerii, fii ai cerului, le-au văzut, s-au îndrăgostit de ele şi şi-au spus unii altora: “veniţi, hai să ne luăm de soţii pe fetele oamenilor şi să avem copii cu ele.”
Aşa a spus Semeyaza, conducătorul lor: «”Mă tem că voi nu sunteţi de acord cu aceasta şi că eu sunt cel care, prin atitudinea mea, vă trag spre păcat.” Dar toţi într-un glas i-au răspuns: “Jurăm, noi toţi cei de aici, că ne angajăm să nu ne abatem de la această propunere şi să o punem în fapte”. Aşa că, au jurat cu toţii, căzând astfel în păcat toţi două sute.»
Din lunga listă cu îngeri căzuţi putem enumera pe Asael, Batraal, Anani, Ramuel, Ezeqeel şi mulţi alţii.
Şi apoi textul Cărţii lui Enoch continuă:
“Şi şi-au luat de soţii pe fiicele oamenilor şi ele i-au învăţat incantaţii şi magie, le-au vorbit depre puterea plantelor şi a rădăcinilor lor. Ele au rămas însărcinate şi au născut nişte copii giganţi. Aceştia mâncau toate fructele pe care le cultivau oamenii, până când oamenii şi-au dat seama că nu mai pot să-i hrănească. Atunci, giganţii au început să păcătuiască împotriva păsărilor, animalelor, reptilelor, peştilor, mâncăndu-le carnea şi bându-le sângele. Pământul acuza de toate aceste atrocităţi pe nedoriţi.”
Un alt pasaj din Cartea lui Enoch spune:” Odată cu îngerii căzuţi a venit pe Pământ răul, aceştia învăţându-i pe oameni – citim în continuare în cartea lui Enoch – să fabrice arme şi paloşe, să cunoască valoarea aurului şi a pietrelor preţioase, să.practice magia şi astrologia, să se lupte. Pe femei, îngerii căzuţi le-au învăţat să se machieze, să poarte bijuterii, să se împopoţoneze. În consecinţă, prezenţa lor nu a condus la o dezvoltare a cunoaşterii, ci la apariţia păcatului, impurificării şi a războaielor.
Cu multe referiri la prezenţa îngerilor este un alt text apocrif intitulat Cartea Giubileelor, numită şi “Mica Geneză” pentru că în ea sunt povestite evenimentele de la creaţia lumii până în momentul în care Moise a primit, pe muntele Sinai, de la Dumnezeu legile .
Deşi Vechiul Testament nu spune nimic despre momentul în care Dumnezeu a creat îngerii, Cartea Giubileelor spune clar că încă din prima zi a Genezei, Dumnezeu a creat îngerii şi spiritele naturii. În această carte este scris că de fapt angelus faciei, îngerul care se află întotdeauna alături de Dumnezeu este cel care i-a explicat lui Moise procesul Genezei: “Aici sunt scrise toate lucrurile creaţiei, modul în care Dumnezeu a creat lumea în şase zile şi s-a odihnit în cea de-a şaptea, cum creaţia este sfântă pentru că este a lui Dumnezeu şi pentru că El şi-a lăsat semnătura asupra ei. Este scris cum în prima zi a creat atât cerul din înalturi cât şi pământul şi apele şi toate corurile îngereşti care trebuie să-l ajute la desăvârşirea creaţiei. Corurile îngereşti sunt formate din îngeri cu diferite funcţii; unii rămân întotdeauna alături de Dumnezeu, alţii sunt îngerii care sunt alături de sfinţi, ajutându-i în misiunea lor sau îngerii protectori ai oamenilor, sau îngerii care protejează natura şi spiritele naturii, ale focului, vântului, furtunii, a zăpezii şi grindinei, ai tunetelor şi trăznetelor, ai frigului sau ai căldurii, ai perioadelor ploioase sau ai primăverii, ai toamnei, îngeri protectori ai tuturor spiritelor care există în cer, pe pământ, pe culmi şi în abisuri, ai luminii şi ai întunericului, al zorilor şi al serii, toţi fiind ghidaţi de înţelepciunea inimii divine.
„Nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit si nimic tainuit care nu va fi talmacit oamenilor.” Textul Cartii lui Enoh era foarte bine cunoscut pe la inceputul sec. al III lea iH. Cunoscut si apreciat. Au trecut secole fara ca pretuirea evreilor pentru vorbele lui Enoh sa se altereze. Autorii Cartii lui Daniel, terminata catre anul 164iH cunosteau Cartea lui Enoh. Ei vorbeau despre „Fiul Omului” expresie pe care Enoh a lansat-o si a folosit-o frecvent, Iisus preluand-o. De asemenea avem imaginea lui Dumnezeu „Cel vechi de zile” cu „imbracamintea lui alba ca zapada” stand „pe un tron in flacari”. La Enoh apare Dumnezeu Cel Batran de zile imbracat intr-un vesmant mai stralucitor decat Soarele si mai alb ca zapada stand pe un tron din care „ieseau torente de flacari”. Apostolii lui Iisus cunosteau si ei Cartea lui Enoh si ii pretuiau autorul. In Epistola catre evrei Pavel spune: „Prin credinta a fost mutat Enoh de pe Pamant ca sa nu vada moartea. Si n-a mai fost gasit pentru ca Dumnezeu il mutase. Caci inainte de mutarea lui primise si marturia ca este placut lui Dumnezeu.”
Lui Iuda, ii este extrem de familiar textul in discutie, motiv pentru care Iuda 6-7 citeaza: „Dumnezeu a pastrat pentru judecata zilei celei mari, pusi in lanturi vesnice, in intuneric, pe ingerii care nu si-au pastrat vrednicia si si-au parasit locuinta.(locuinta din cer precum si locuinta trupului) Pentru ei a prorocit Enoh, al saptelea patriarh de la Adam cand a zis: „Iata ca a venit Domnul cu zecile de mii de sfinti ai sai ca sa faca judecata impotriva tuturor si sa incredinteze pe toti cei nelegiuiti de toate faptele nelegiuite si de toate cuvintele de ocara pe care le-au rostit impotriva Lui acesti pacatosi nelegiuiti.” Apocalipsa lui Ioan face parte din canon. Citind-o cu atentie, te poti lesne intreba daca nu cumva autorul a fost impresionat de Cartea lui Enoh. Cei apropiati tronului lui Dumnezeu cantau – dupa cum spune Enoh – „Sfant, sfant, sfant este Domnul Spiritelor.” Cei apropiati tronului Mielului cantau si ei – asa cum spune Ioan – „Sfant, sfant, sfant este Domnul Dumnezeu”. Asemenea lui Enoh, Ioan a fost „rapit”, chiar daca numai in „Duhul” si a avut posibilitatea de a vedea viitorul inscris in „Carte”. Intru-cat nu am posibilitate sa va atasez Cartea lui Enoch in formatul redus al acestui raspuns, mi-am ingaduit sa v-o trimit pe e-mail direct.
Dragostea ma obliga sa va respect opinia, chiar daca nu sunt de acord cu ea. Ideea ca „fiii lui Dumnezeu” din Geneza 6,2 ar fi ingeri care s-au casatorit cu fetele oamenilor, dand nastere la uriasi, am intalnit-o la o anumita confesiune si, oricat m-as documenta, cu aceasta idee nu pot fi de acord. Ingerii sunt „duhuri slujitoare” ( Evrei 1, 14 ), de o cu totul alta natura cu fiintele umane. Asadar, o incrucisare a celor doua genuri mi se pare imposibila. Oricum, pentru mantuirea noastra acesta nu este un subiect esential.
În ce priveşte textul din 1Petru 3:18-20 unde se spune: „El a fost omorat in trup,dar a fost inviat in Duh, in care s-a dus sa predice duhurilor din închisoare, care fusesera razvratite odinoara in zilele lui Noe”.
Intelegem din acest text ca Isus a continuat să existe ca Duh şi după moartea lui in trup, ducandu-se din viata aceasta in Hades/Sheol unde a predicat spiritelor inchise/legate/pedepsite si anume ingerilor cazuti/ pedepsiti in zilele lui Noe, conform cu intelesul din context. ( Inchisoarea duhurilor necurate, inchise/legate care fusesera razvratite in zilele lui Noe)
Aş dori să precizez că spiritele din închisoare, nu sunt spiritele celor morţi la potop aşa cum susţin unii teologi, deoarece textul spune că acestea sunt duhurile neascultătoare „când se făcea corabia” deci înainte de potop, înainte ca oamenii să moară, duhurile/demonii au fost neascultătoare. Astfel cuvântul„duhurilor” care apare aici, nu se referă la cei decedaţi, ci la demoni/îngerii cazuti care sunt duhuri (1Împăraţi 22:19-21; Marcu 9:25) care au fost neascultători de Dumnezeu în zilele lui Noe, adică îngerii care au părăsit misiunea lor din cer (2Petru 2:4; Iuda 6; 1Corinteni 6:3), pentru a se căsători/impreuna cu fiicele oamenilor, dând naştere la eroi/ giganti (uriaşi), ei sunt descrişi prin expresia „fii lui Dumnezeu” in (Geneza 6:1-4) similar cu îngeri in (Iov 1:6,21). Este interesant că manuscrisul Alexandria (Septuaginta) consemnează că: „îngerii lui Dumnezeu” şi-au luat de neveste din fetele oamenilor. N-ati stiut?
E important fr.Balogh cand producem cititorilor un studiu biblic, sa fim documentati temeinic.