Marcu 7,14‑23 – „A zis astfel, făcând toate bucatele curate”

Marcu 7,14‑23 – „A zis astfel, făcând toate bucatele curate”

Pasajul din Marcu 7,14‑23 este citat adesea de creștinii care susțin că în Noul Testament nu mai există obligativitatea deosebirii animalelor curate de cele necurate, atunci când se pune problema consumării cărnii lor.

Cuvintele lui Iisus: „Afară nu este nimic care, intrând în el (în om n.n.), să-l poate spurca” (vers. 15), dar mai ales comentariul lui Marcu: „A zis astfel, făcând toate bucatele curate” (vers. 19 up.), sunt considerate a fi „dezlegări” față de legile sanitare privitoare la hrană, date poporului evreu (vezi Leviticul 11; Deuteronomul 14,1‑21).

Însă cei care interpretează pasajul în acest mod pierd din vedere faptul că aici nu este vorba de alimente curate și necurate, subiectul în discuție fiind cu totul altul. Pentru a înțelege sensul cuvintelor Mântuitorului din Marcu 7,14‑23, este foarte important să cunoaștem contexul în care au fost rostite. Iar pentru a cunoaște contextul, trebuie să citim cu atenție versetele 1‑13, în comparație cu pasajul paralel din Matei 15,1‑20.

Conform celor relatate de Matei, fariseii se adresează lui Iisus cu o acuzație în dreptul ucenicilor: „Pentru ce calcă ucenicii Tăi datina bătrânilor? Căci nu-și spălă mâinile când mănâncă” (Matei 15, 2).

Aceeași idee este subliniată și de Marcu: „Fariseii și câțiva cărturari veniți din Ierusalim s-au adunat la Iisus. Ei au văzut pe unii din ucenicii Lui prânzind cu mâinile necurate, adică nespălate” (Marcu 7,1.2).

Problema în discuție nu era spălarea mâinilor ca un act de igienă înainte de servirea mesei, ci mai degrabă ca un ritual legat de tradiția rabinică („datina bătrânilor”). Marcu subliniază acest aspect, afirmând: „Fariseii, însă, și toți iudeii nu mănâncă fără să-și spele cu mare băgare de seamă mâinile, după datina bătrânilor. Și când se întorc din piață nu mănâncă decât după ce s-au scăldat. Sunt multe alte obiceiuri pe care au apucat ei să le țină, precum: spălarea paharelor, a ulcioarelor, a căldărilor și a paturilor” (Marcu 7,3.4).

Fariseii aveau legi foarte stricte cu privire la curățarea ceremonială. Dacă mergeau în piață și se întâmpla să se atingă de un ne-iudeu, aceasta însemna pentru ei întinare, necurăție. Pentru a se curăța, existau o seamă de ritualuri de curățare la care țineau mai mult chiar decât la Legea lui Dumnezeu.

Chiar și vasele care fuseseră atinse de un om dintre neamuri trebuiau să fie bine spălate în cadrul acestor ritualuri. Gestul de servire a mesei cu mâinile nespălate era privit de farisei ca o preluare a necurăției de la neamuri.

Așadar, dialogul care urmează între Mântuitorul și farisei, dar și explicațiile date de Iisus noroadelor și apoi ucenicilor, are ca obiect datina strămoșească pe care Iisus a respins-o în mod constant: „Degeaba Mă cinstesc ei dând învățături care nu sunt decât niște porunci omenești” (Marcu 7,7).

Ideea pe care o subliniază Mântuitorul este aceea că nimic din afara omului, intrând în el, nu-l poate întina: nici atingerea de un ne-iudeu, nici servirea mesei cu mâinile nespălate. Adevărata întinare a omului vine din inima lui și se referă la întinarea morală produsă de gândurile rele și poftele naturii noastre decăzute:

„Ce iese din om, aceea spurcă pe om. Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtișagurile, lăcomiile, vicleșugurile, înșelăciunile, faptele de rușine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru și spurcă pe om” (Marcu 7,20‑23).

Iar Matei conchide: „Iată lucrurile care spurcă pe om; dar a mânca cu mâinile nespălate nu spurcă pe om” (Matei 15,20).

Este evident, dacă nu vrem să răstălmăcim Cuvântul lui Dumnezeu, că Iisus nu pune în discuție preceptele Vechiului Testament cu privire la alimentele curate și necurate, ci tradiția rabinică, bazată pe porunci omenești, care aveau o aparență de evlavie.

Mântuitorul protesta împotriva poruncilor omenești, considerându-le niște „răsaduri” pe care nu le-a sădit Tatăl ceresc și care vor fi smulse de El la vremea potrivită (vezi Matei 15,13). A aplica Marcu 7,14‑23 la problema mâncărurilor curate și necurate înseamnă a ignora contextul. Problema pusă în discuție nu era ce să se mănânce, ci cum să se mănânce, adică cu sau fără spălăturile rituale.

Răspunsul Mântuitorului nu reprezintă o respingere sau anulare a legilor sănătății pe care Dumnezeu Însuși le-a dat poporului evreu prin Moise. Scripturile sunt consecvente. Ele nu ne învață într-un loc ce este bine și ce nu este bine să mâncăm, pentru ca apoi tot ea să ne spună că nu contează ce mâncăm.

Dacă pentru evreii de acum trei milenii și jumătate (data aproximativă la care ei au primit legile sănătății cu privire la alimentele curate și necurate) nu era bine să consume carnea anumitor animale, la fel este și astăzi. Construcția biologică a omului a rămas aceeași, chiar dacă au trecut milenii de istorie. Ceea ce a fost rău pentru consumul uman atunci, este la fel de rău și astăzi. „Combustibilul” pentru care a fost proiectată complexa mașinărie umană este același și orice abatere de la proiectul inițial al Creatorului nu va avea decât consecințe nedorite.

Cu privire la ultima parte a versetului 19: „A zis astfel, făcând toate bucatele curate”, sunt necesare câteva precizări:

– Afirmația nu-I aparține lui Iisus, ci este un comentariu al lui Marcu.

– Ținând seama de context, comentariul lui Marcu nu se referă la o „dezlegare” cu privire la prevederile Vechiului Testament legate de alimentele curate și necurate, ci la faptul că toate alimentele care sunt permise consumului sunt curate din punct de vedere ceremonial.

– Alte traduceri ale versetului 19 sună astfel: „Iar El le-a spus: „Și voi sunteți fără înțelegere? Nu pricepeți că orice intră în om din afară nu îl poate spurca, pentru că nu intră în inima lui, ci în pântece, și iese în hazna, curățind toate mâncărurile?” (traducerea Fidela).

Această traducere sugerează faptul că procesul de digestie și eliminare are ca rezultat curățarea oricăror alimente permise consumului, fie că au fost sau nu întinate din punct de vedere ceremonial, fie că cei care le consumă s-au spălat sau nu s-au spălat pe mâini înainte de servirea mesei.

– Unii comentatori, pornind de la textul grec, susțin că Marcu a introdus propriul său comentariu, motiv pentru care traducerea engleză RVS (Revised Standard Version) pune în paranteze ultima afirmație a versetului 19: („Thus he declared all foods clean”) („A zis astfel, făcând toate bucatele curate”).

– Un alt lucru demn de reținut este faptul că în textul grec se folosește termenul „bromata”, tradus cu „bucate”, el însemnând simplu „ceea ce se mănâncă” sau „hrană”, adică întreaga gamă de alimente care se pot consuma. A limita afirmația din versetul 19: „A zis astfel, făcând toate bucatele curate” doar la alimentele din carne și a trage concluzia că Iisus a desființat aici prevederile Vechiului Testament cu privire la deosebirea între animalele curate și necurate înseamnă a ignora complet sensul textului grec, dar mai ales contextul biblic.

Întrebare: Dacă Iisus ar fi eliminat în acea ocazie prevederile legilor sănătății din Leviticul 11 cu privire la animalele curate și necurate, oare ucenicii nu ar fi trebuit să știe acest lucru? Cu toate acestea, la câțiva ani după înălțarea Mântuitorului la cer, Petru nu știe nimic despre presupusa „dezlegare” la carne necurată. În viziunea primită de el și relatată în Fapte 10,9‑16, Petru dovedește că nu are cunoștință de o asemenea „dezlegare”. De ce? Pentru simplul motiv că așa ceva nu s-a întâmplat.

Dumnezeu este consecvent cu Sine Însuși. Scripturile, de asemenea. Căci este scris: „Dacă suntem necredincioși, totuși El rămâne credincios, căci nu se poate tăgădui singur” (2 Timotei 2,13).

Lori Balogh