Psalmul 22 – Tabloul profetic al rastignirii
1. Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit şi pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuţi şi fără s-asculţi plângerile mele?
2. Strig ziua, Dumnezeule, şi nu-mi răspunzi: strig şi noaptea, şi tot n-am odihnă.
3. Totuşi Tu eşti Cel Sfânt şi Tu locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel.
4. În Tine se încredeau părinţii noştri: se încredeau, şi-i izbăveai.
5. Strigau către Tine, şi erau scăpaţi; se încredeau în Tine, şi nu rămâneau de ruşine.
6. Dar eu sunt vierme, nu om, am ajuns de ocara oamenilor şi dispreţuit de popor.
7. Toţi cei ce mă văd îşi bat joc de mine, îşi deschid gura, dau din cap şi zic:
8. „S-a încrezut în Domnul! Să-l mântuiască Domnul, să-l izbăvească, fiindcă-l iubeşte!”
9. Da, Tu m-ai scos din pântecele mamei, m-ai pus la adăpost de orice grijă la ţâţele mamei mele;
10. de când eram la sânul mamei, am fost sub paza Ta, din pântecele mamei ai fost Dumnezeul meu.
11. Nu Te depărta de mine, căci s-apropie necazul, şi nimeni nu-mi vine în ajutor.
12. O mulţime de tauri sunt împrejurul meu, nişte tauri din Basan mă înconjoară.
13. Îşi deschid gura împotriva mea ca un leu care sfâşie şi răcneşte.
14. Am ajuns ca apa care se scurge, şi toate oasele mi se despart; mi s-a făcut inima ca ceara şi se topeşte înăuntrul meu.
15. Mi se usucă puterea ca lutul şi mi se lipeşte limba de cerul gurii: m-ai adus în ţărâna morţii.
16. Căci nişte câini mă înconjoară, o ceată de nelegiuiţi dau târcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mâinile şi picioarele:
17. toate oasele aş putea să mi le număr. Ei însă pândesc şi mă privesc;
18. îşi împart hainele mele între ei şi trag la sorţi pentru cămaşa mea.
19. Dar Tu, Doamne, nu Te depărta! Tu, Tăria mea, vino degrabă în ajutorul meu!
20. Scapă-mi sufletul de sabie şi viaţa din ghearele câinilor!
21. Scapă-mă din gura leului şi scoate-mă din coarnele bivolului!
22. Voi vesti Numele Tău fraţilor mei şi Te voi lăuda în mijlocul adunării.
23. Cei ce vă temeţi de Domnul, lăudaţi-L! Voi toţi, sămânţa lui Iacov, slăviţi-L! Cutremuraţi-vă înaintea Lui, voi toţi, sămânţa lui Israel!
24. Căci El nici nu dispreţuieşte, nici nu urăşte necazurile celui nenorocit şi nu-Şi ascunde faţa de el, ci îl ascultă când strigă către El.
25. În adunarea cea mare, Tu vei fi pricina laudelor mele: şi-mi voi împlini juruinţele în faţa celor ce se tem de Tine.
26. Cei săraci vor mânca şi se vor sătura, cei ce caută pe Domnul, Îl vor lăuda: veselă să vă fie inima pe vecie!
27. Toate marginile pământului îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul: toate familiile neamurilor se vor închina înaintea Ta.
28. Căci a Domnului este împărăţia: El stăpâneşte peste neamuri.
29. Toţi cei puternici de pe pământ vor mânca şi se vor închina şi ei; înaintea Lui se vor pleca toţi cei ce se coboară în ţărână, cei ce nu pot să-şi păstreze viaţa.
30. O sămânţă de oameni Îi va sluji; şi se va vorbi despre Domnul către cei ce vor veni după ei.
31. Aceştia vor veni şi vor vesti dreptatea Lui, vor vesti lucrarea Lui poporului care se va naşte.”
Un psalm intre psalmi
Un loc aparte in Cartea Psalmilor il ocupa psalmii mesianici, acele opere literare care depasesc cu mult cadrul experientelor si trairilor lui David. Chiar daca au la baza experiente ale autorului lor, mesajul acestora trece dincolo de omul care care i-a scris, facand trimitere peste secole la aspecte din viata si lucrarea lui Mesia, mai ales la acele evenimente legate de patimile si moartea Sa.
Din aceasta perspectiva, Psalmul 22 poate fi considerat, alaturi de capitolul 53 din cartea lui Isaia, un fel de „Loc Prea Sfant” al scrierilor Vechiului Testament. In esenta, acest psalm este un strigat al omului neprihanit, care prigonit de semenii sai, fiind inrudit ca mesaj cu pasaje din Ieremia ( 15,15; 17,15; 20,7 ), Iov si, mai ales, cu pasajul din Isaia cuprins intre cap.52,13 si 53,12.
Psalmul 22 a fost comentat de multi parinti ai Bisericii ( Iusin, Eusebiu, etc. ), de autori medievali si moderni, interpretarile variind de la un comentator la altul. Daca Eusebiu de Cezareea (265 – 339 d. Chr.) vedea in acest psalm intemeierea Bisericii lui Christos, comunitatea iudaica de la Qumran intelegea mesajul lui ca reprezentand istoria framatata si plina de suferinte a poporului evreu, in asteptarea izbavirii mesianice.
Psalmul 22 este structurat in doua parti distincte:
1) Versetele 1-21, pornind probabil de la o experienta personala a psalmistului, reprezinta partea profetica a psalmului, zugravind tabloul impresionant al rastignirii, cu circa un mileniu inainte de marea jertfa de pe Calvar.
2) Versetele 22-32 contin un imn de lauda si inchinare la adresa lui Dumnezeu.
Partea profetica a Psalmului 22 contine nu mai putin de 33 de profetii mesianice, toate implinindu-se in patimile si moartea Mantuitorului. Studiindu-le, nu putem ajunge decat la o singura concluzie: Scripturile nu sunt de sorginte omeneasca, nu sunt inventia unor minti luminate de oameni, ci reprezinta manifestarea Revelatiei divine.
Cu circa o mie de ani inainte de scenele crucificarii Mantuitorului, David nu avea de unde sa cunoasca toate aceste detalii: crucificarea, batjocurile, cuvintele rostite de Iisus pe cruce, tragerea la sorti pentru hainele Sale, durerile fizice, descrise cu lux de amanunte si multe alte detalii legate de patimile si moartea lui Iisus. Doar Dumnezeu se afla desupra timpului si spatiului si doar El putea sa-l inspire pe psalmist sa descrie cu atata exactitate, pana in cele mai mici amanunte, scenele rastignirii.
In prima parte a psalmului ( vers. 1-21 ), David aminteste niste experiente extrem de dureroase: simtamantul ca este parasit de Dumnezeu ( vers. 1 ), senzatia ca rugaciunile lui nu sunt ascultate ( vers. 2 ), prezenta complexului de inferioritate ( vers. 6 ), batjocurile semenilor ( vers. 7 ), singuratatea ( vers. 11 ), amenintarile ( vers. 12.13 ), disperarea, epuizarea fizica si groaza ( vers. 14.15 ) si chinurile fizice inimaginabile ( vers. 16.17 ).
Toate aceste trairi isi au probabil originea in viata framantata a psalmistului, in perioada in care era haituit si amenintat de sabia lui Saul. Insa ele depasesc cu mult experienta lui David, gasindu-si implinirea deplina doar in patimile Mantuitorului. Daca Evangheliile ne relateaza despre ce a facut Fiul lui Dumnezeu pe cruce, Psalmul 22 ne introduce in trairile Lui sufletesti, in clipele de agonie pe Calvar.
„Dumnezeule ! Dumnezeule ! Pentru ce m-ai parasit ?”
Limbajul omenesc este incapabil sa descrie durerea omului care se simte parasit de Dumnezeu. De fapt, in aceste cateva cuvinte este cuprinsa intreaga durere a mortii a doua, a acelei morti vesnice de care vor avea parte cei nelegiuiti la sfarsitul timpului.
Nu stim daca si in ce imprejurari ale vietii David a rostit acest strigat al durerii, insa un lucru este cert: Mantuitorul a rostit aceste cuvinte in clipele agoniei Sale pe cruce: „Si pe la ceasul al noulea, Iisus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani ?” adica: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Mau, pentru ce M-ai parasit ?” ( Matei 27, 46 ).
Pe cruce, Iisus a suportat pe viu toate loviturile si suferintele ca oricare om. Nimic nu a fost regizat, nimic nu a fost teatral. Dincolo de urletele diabolice ale celor care asistau la agonia Lui, dincolo de durerile inimaginabile provocate de rastignire, dincolo de ranile provocate de loviturile de bici, dincolo de batjocurile celor care treceau pe langa cruce, pe Iisus Il durea infinit mai mult altceva: simtamantul ca este parasit de Tatal Sau.
Cel cu care avusese din vesnicie o comuniune desavarsita, Cel care-L spijinise in momentele cele mai dificile ale vietii si lucrarii Sale publice, parea ca Se retrasese in spatele unei cortine transcendentale, dincolo de care Iisus nu mai putea patrunde. De ce a trebuit sa suporte El aceasta imensa durere ? Nu erau suficiente chinurile fizice si sufletesti de pana acum ?
Pentru noi a suferit El toate acestea, caci este scris: „El suferintele noastre le-a purtat si durerile noastre le-a luat asupra Lui, si noi am crezut ca este pedepsit, lovit de Dumnezeu si smerit. Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El si prin ranile Lui suntem tamaduiti” ( Isaia 53, 4.5 ).
De ce Tatal Si-a intors Fatza de la Fiul Sau in clipele Sale de agonie ? Apostolul Pavel ne ajuta sa intelegem ce s-a intamplat acolo, pe cruce, dincolo de scenele pe care le zugravesc Evangheliile: „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun pacat, El L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El” ( 2 Corinteni 5, 21 ).
Pentru a ne salva, Mantuitorul S-a identificat cu pacatul intregii omeniri, a devenit „pacat pentru noi”, schimbandu-Si natura Sa neprihanita. Tatal nu putea privi pacatul pe care il uraste cu intreaga Sa Fiinta divina. Si, cu o durere pe care nicio fiinta din acest Uneivers nu o va intelege vreodata, El a fost nevoit sa-Si ascunda Fatza de Fiul Sau preaiubit.
Oare cine a suferit mai mult in acele clipe: Tatal sau Fiul ?
„Eu sunt vierme, nu om”
„Eu sunt vierme, nu om; am ajuns de ocara oamenilor si dispretuit de popor. Toti cei ce ma vad isi bat joc de mine, isi deschid gura, dau din cap si zic: „S-a increzut in Domnul ! Sa-l mantuiasca Domnul, sa-l izbaveasca, fiindca il iubeste !” ( vers. 6-8 ).
Cand citim cuvinte ca acestea, ne este greu sa acceptam ca cel care le-a scris nu a fost un martor ocular al suferintelor Mantuitorului. Totusi, ele au fost scrise cu circa un mileniu inainte ca evenimentele descrise sa se intample in realitate si sa fie consemnate de autorii Evangheliilor. Iata cum consemneaza Matei cele petrecute in timpul rastignirii:
„Trecatorii isi bateau joc de El, dadeau din cap si ziceau: „Tu, care strici templul si-l zidesti la loc in trei zile, mantuieste-Te pe Tine Insusti ! Daca esti Fiul lui Dumnezeu, pogoara-Te de pe cruce ! Preotii cei mai de seama, impreuna cu carturarii si batranii isi bateau si ei joc de El si ziceau: „Pe altii i-a mantuit, iar pe Sine nu Se poate mantui ! Daca este El Imparatul lui Israel, sa Se pogoare acum de pe cruce si vom crede in El ! S-a increzut in Dumnezeu; sa-L scape acum Dumnezeu, daca-L iubeste…” ( Matei 27, 39-43 ).
Tabloul sinistru al durerilor Mantuitorului nu putea fi complet fara batjocurile celor care priveau lipsiti de orice urma de umanitate la cruce. Oamenii nu puteau intelege ce rol putea sa aiba o cruce in mantuirea lor. Vedeau in cruce doar rusinea si slabiciunea, pierzand din vedere ca in ea se manifesta de fapt puterea si intelepciunea lui Dumnezeu ( vezi 1 Corinteni 1,24 ).
Ura si cuvintele dezlantuite ale celor care jubilau in jurul crucii lui Christos sunt zugravite de psalmist printr-un tablou infiorator, in care protagonistii nu mai sunt oameni, ci animale: „O multime de tauri sunt imprejurul meu, niste tauri din Basan ma inconjoara. Isi deschid gura impotriva mea, ca un leu care sfasie si racneste… Caci niste caini ma inconjoara, o ceata de nelegiuiti dau tarcoale imprejurul meu…” ( vers. 12.13.16 ).
In Noul Testament, termenul „caini” se refera la cei aflati in afara Imparatiei lui Dumnezeu, iar in lista celor nemantuiti din cartea Apocalipsei, „cainii” sunt amintiti pe primul loc: „Afara sunt cainii, vrajitorii, curvarii, ucigasii, inchinatorii la idoli si oricine iubeste minciuna si traieste in minciuna” ( Apocalipsa 22, 15 ).
Tauri, lei, caini… Metafore care arata spre o multime de oameni dezumanizati, fara bariere morale, fara niciun autocontrol si care actioneaza dupa instinctele primare. Aici nu mai este vorba de lipsa de educatie, ci de ceva mult mai grav: decadere intr-un regn inferior, animal.
Aceasta este scena crucii lui Christos. Acestea sunt suferintele pe care a trebuit sa le indure Fiul neprihanit al lui Dumnezeu, pentru ca noi sa ne putem redobandi dreptul si calitatea de fii ai lui Dumnezeu.
„Ca apa care se scurge”
Cu multe secole inainte de a se fi inventat pedeapsa cu moartea prin crucificare si de a se cunoaste chinurile inimaginabile prin care treceau cei rastigniti, David surprinde in Psalmul 22 cateva aspecte ale agoniei celui crucificat.
„Am ajuns ca apa care se scurge si toate oasele mi se despart; mi s-a facut inima ca ceara si se topeste inlauntrul meu. Mi se usuca puterea ca lutul si mi se lipeste limba de cerul gurii; m-ai adus in tarana mortii… toate oasele as putea sa mi le numar” ( vers. 14.15.17 pp. ).
Aceste versete par a fi un instantaneu a scenelor rastignirii, descriind in cele mai mici amanunte chinurile fizice prin care trecea un rastignit. Extenuarea, slabiciunea ajunsa la limita, spasmele si crizele dureroase, deshidratarea si setea pe care le simtea acesta, toate sunt descrise in detaliu in Psalmul 22.
De ce toate acestea ? Pentru ca suntem iubiti de Dumnezeu. Acesta este harul Lui, despre care unii cred ca este ieftin. Nu, harul nu este ieftin, ci gratis. Dar el L-a costat scump pe Fiul lui Dumnezeu. Fiecare frantura de har divin a insemnat suferinta sufleteasca, durere fizica, insingurare, batjocuri si gustul amar al mortii a doua, toate gustate din plin de Cel care S-a asezat de bunavoie pe cruce in locul nostru.
Si astfel, „Christos a fost tratat asa cum meritam noi, pentru ca noi sa putem fi tratati asa cum merita El. El a fost condamnat pentru pacatele noastre la care El n-a contribuit cu nimic, pentru ca noi sa putem fi indreptatiti prin neprihanirea Lui, la care noi n-am contribuit cu nimic. El a suferit moartea care era a noastra, ca noi sa putem primi viata care era a Lui. „Prin ranile Lui suntem tamaduiti.” ( 1 )
„Mi-au strapuns mainile si picioarele”
De unde putea cunoaste David, cu circa o mie de ani mai inainte, toate aceste amanunte legate de scena rastignirii Mantuitorului ?
„Mi-au strapuns mainile si picioarele… Ei insa pandesc si ma privesc, isi impart hainele mele intre ei si trag la sorti pentru camasa mea” ( vers. 16 up. 17 up. 18 ).
Evanghelistul Ioan reda astfel acest detaliu al patimilor lui Christos, recunoscand ca acestea au fost profetizate cu mult timp inainte:
„Ostasii, dupa ce au rastignit pe Iisus, I-au luat hainele si le-au facut patru parti, cate o parte pentru fiecare ostas. I-au luat si camasa, care n-avea nicio cusatura, ci era dintr-o singura tesatura de sus pana jos. Si au zis intre ei: „Sa n-o sfasiem, ci sa tragem la sorti a cui sa fie.” Aceasta s-a intamplat ca sa se implineasca Scriptura care zice: „Si-au impartit hainele Mele intre ei, si pentru camasa Mea au tras la sorti” ( Ioan 19, 23.24 ).
Iata ce inseamna sa fii atat de aproape de cruce, dar atat de departe de Chistos ! Oare in crestinismul de astazi nu se intampla acelasi lucru ?
„Voi vesti Numele Tau fratilor mei”
A doua parte a Psalmului 22, respectiv versetele 19-31, reprezinta un cantec de lauda la adresa lui Dumnezeu. Este cantecul biruintei neprihanirii asupra pacatului, a biruintei binelui asupra raului. Este cantecul invierii si al biruintei lui Christos.
Rugaciunea Sa de pe cruce: „Scapa-mi sufletul de sabie si viata din ghearele cainilor ! Scapa-ma din gura leului si scoate-ma din coarnele bivolului” ( vers. 20.21 ) a fost ascultata. Mormantul nu L-a putut retine pe Cel ce este Izvorul vietii.
Din ceea ce dusmanii Sai de moarte credeau a fi cenusa unei miscari religioase nedorite de ei, a renascut Biserica lui Christos, raspandita pe toate paralelele si meridianele globului.
„Toate marginile pamantului isi vor aduce aminte si se vor intoarce la Domnul; toate familiile neamurilor se vor inchina inaintea Ta. Caci a Domnului este Imparatia; El stapaneste peste neamuri… O samanta de oameni Ii va sluji si se va vorbi despre Domnul catre cei ce vor veni dupa ei. Acestia vor veni si vor vesti dreptatea Lui, vor vesti lucrarea Lui poporului care se va naste” ( vers. 27.28.30.31 ).
Privind in viitor, spre rezultatele marelui sacrificiu de pe Calvar, Isaia profetiza la randul lui cu privire la Mesia: „Dar, dupa ce Isi va da viata ca jertfa pentru pacat, va vedea o samanta de urmasi, va trai multe zile si lucrarea Domnului va propasi in mainile Lui. Va vedea rodul muncii sufletului Lui si se va inviora. Prin cunostinta Lui, Robul Meu cel neprihanit va pune pe multi oameni intr-o stare dupa voia lui Dumnezeu si va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor” ( Isaia 53, 10.11 ).
Ce poate insemna Psalmul 22 pentru mine si pentru tine ? O reevaluare a pozitiei noastre fatza de crucea lui Christos. Avem har din belsug, avem har oferit gratis… Insa acest har L-a costat un pret imens pe Dumnezeu. Ce facem cu el ? Suntem aproape de cruce, dar suntem la fel de aproape si de Cel care S-a jertfit pentru noi ?
Lori Balogh
Referinte:
( 1 ) E. G. White, „Viata lui Iisus”, Ed. Viata si Sanatate, Bucuresti, 2002, p.19
