Cât de nouă este „Legea cea nouă”?
„Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții!”
Ioan 13,34
Una dintre cele mai aprige controverse din lumea creștină este legată de valabilitatea Legii morale (Decalogul, Cele Zece Porunci) în timpurile Noului Testament. În general, creștinii antinomianiști (gr. „nomos” – „lege”) susțin că, odată cu moartea și învierea Mântuitorului, Legea Celor Zece Porunci, considerată de ei ca fiind „Legea veche”, a fost înlocuită cu „Legea cea nouă”. Aceasta ar fi alcătuită din poruncile pe care le regăsim doar pe paginile Noului Testament.
Sloganul acestor creștini este: „Nu sub Lege, ci sub har!”, bazându-se pe câteva afirmații greșit interpretate ale apostolului Pavel. Concepția că Legea „veche” a fost înlocuită cu Legea „nouă”, adusă de Christos, este foarte răspândită în cercurile creștine. Iată ce susține unul dintre antinomianiștii înverșunați (care se declara împotriva Legii „vechi”), Dale Ratzlaff, un fost pastor adventist și profesor de Biblie, în cartea sa „Sabbat în Crisis” („Sabatul în criză”):
„Legea cea nouă (dată de Christos) este mai bună decât Legea cea veche (dată de Moise)” (1).
„În Noul Legământ, adevărații ucenici ai lui Christos vor fi cunoscuți prin felul cum se iubesc. Porunca aceasta de a iubi este repetată de mai multe ori în Noul Testament, așa cum Cele Zece Porunci au fost repetate de mai multe ori în Vechiul Testament” (2).
Iată cum răspunde Samuele Bacchiochi acestor afirmații:
„Afirmația că Domnul Christos a înlocuit Cele Zece Porunci cu porunca mai simplă și mai bună a iubirii este în mod clar negată de Domnul Însuși: „Să nu credeți că am venit să stric Legea sau prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. Așa că oricine va strica una dintre cele mai mici din aceste porunci, va fi chemat cel mai mic în Împărăția Cerurilor; dar oricine le va păzi și va învăța pe alții să le păzească, va fi chemat mare în Împărăția cerurilor” (Matei 5,17‑19).
În această mărturie, Christos învață trei adevăruri importante: 1) El neagă de două ori că venirea Lui avea scopul să abroge Legea și Prorocii; 2) toată Legea lui Dumnezeu, inclusiv cele mai mici amănunte, au o validitate constantă până la sfârșitul acestui veac; 3) oricine care învață că poate fi călcată chiar și cea mai mică parte din poruncile lui Dumnezeu se află sub condamnare divină. Această condamnare ar trebui să-I determine pe creștinii „Noului Legământ” să se cerceteze pe ei înșiși” (3).
Ideea de „Lege nouă” adusă de Christos în locul celei „vechi” nu are niciun suport biblic. Nicăieri nu găsim indicii că Domnul Christos sau apostolii ar fi înlăturat Legea morală a Vechiului Testament în favoarea alteia „noi”, a Noului Testament.
O singură afirmație a Mântuitorului, pe care o găsim în Ioan 13,34, aduce idea de poruncă nouă: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții!”
Din punct de vedere al conținutului, porunca nu este deloc nouă. Iar Iisus știa prea bine lucrul acesta. În Leviticul 19,18 stă scris: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Atunci ce era nou, dacă porunca era veche în conținutul ei?
Noutatea constă, nu în conținut, ci în forța exemplului: „cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții”. Până la Iisus, porunca iubirii, deși exista pe paginile Scripturii, nu oferea un model desăvârșit al împlinirii ei. Venirea lui Iisus ne-a adus, nu o poruncă nouă, ci un Model nou al împlinirii ei.
Teologul și profesorul englez Edward Heppenstall oferă următoarea explicație cu privire la ceea ce era nou în porunca Mântuitorului din Ioan 13,34:
„Greaca Noului Testament folosește două cuvinte care transmit ideea de „nou”. Un cuvânt înseamnă „recent, care nu a existat până de curând”, iar celălalt înseamnă „primenit, înnoit, împrospătat”. Acest al doilea cuvânt apare în textul biblic citat mai sus. Porunca este străveche, dată de la început. Însă, atunci când vine în viața noastră, Christos face toate lucrurile noi. Devenim făpturi noi (vezi 2 Corinteni 5,17). Într-un anumit sens, suntem tot noi înșine, dar în alt sens, suntem oameni noi. La fel stau lucrurile și cu Cele Zece Porunci. Unii ar vrea să le înlocuiască cu alte porunci, dar eforturile lor sunt sortite eșecului. Decalogul rămâne același, doar că este înnoit, restaurat prin Christos la frumusețea lui de la început” (4).
Însuși apostolul Ioan amintește în prima sa epistolă de o poruncă nouă, care este, de fapt, o poruncă veche: „Prea iubiților, nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche, pe care ați avut-o de la început. Porunca aceasta veche este Cuvântul pe care l-ați auzit. Totuși, vă scriu o poruncă nouă, lucru care este adevărat atât cu privire la El, cât și cu privire la voi…” (1 Ioan 2,7.8).
Care este această poruncă nouă, dar veche în același timp? Ne spune tot Ioan: „Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască și el cum a trăit Iisus” (1 Ioan 2,6). Și cum a trăit Iisus? Evangheliile ne arată că El a trăit într-o desăvârșită ascultare de Legea „veche”, despre care a mărturisit fără niciun echivoc: „Să nu credeți că am venit să stric Legea sau prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc…” (Matei 5,17‑19).
Afirmația că cele două porunci ale iubirii (față de Dumnezeu și față de aproapele), așa cum le găsim enunțate în Matei 22,36‑40; Marcu 12,28- 31 și Luca 10,27, desființează Decalogul Vechiului Testament, înlocuindu-l, este lipsită de logică.
Nu ne putem imagina cum Mântuitorul, învățându-ne să ne iubim unii pe alții, ne-ar da în același timp libertatea să ne purtăm urât față de părinți (Porunca a 5‑a), să ucidem (Porunca a 6‑a), să desfrânăm (Porunca a 7‑a), să furăm (Porunca a 8‑a), să mințim (Porunca a 9‑a) și să poftim tot ce aparține aproapelui nostru (Porunca a 10‑a).
De asemenea, nu ne putem imagina cum același Mântuitor, învățându-ne să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot cugetul și cu toată puterea noastră, ne-ar da în același timp libertatea să ne închinăm la alți dumnezei (Porunca 1), să ne facem chipuri cioplite și să ne închinăm înaintea lor (Porunca a 2‑a), să dezonorăm Numele lui Dumnezeu (Porunca a 3‑a) și să călcăm memorialul Creației – ziua Sabatului, zi pe care El Însuși a sfințit-o și a binecuvântat-o (Porunca a 4‑a).
De fapt, motivul enunțării Legii în această formă reiese chiar din cuvintele Mântuitorului: „În aceste două porunci se cuprinde toată Legea și Proorocii” (Matei 22,40).
Așadar, apare aici ideea de rezumat al Legii. Cele două porunci rezumă esența întregii Legi morale. Or, este știut ca un rezumat nu desființează ceea ce el rezumă. Dimpotrivă, un rezumat întărește ceea ce rezumă, pentru că el este astfel enunțat încât să ușureze memorarea întregului conținut pe care-l rezumă.
Nu ar avea niciun sens ca cineva să afirme că el respectă porunca rezumat, în timp ce calcă poruncile detaliate, fie că e vorba de poruncile de pe prima tablă, fie că e vorba de cele de pe a doua tablă a Legii.
Atunci când este vorba de lucruri, când ele se învechesc, le înlocuim cu unele noi. Însă nu procedăm astfel în toate domeniile vieții. După ce au trecut 30 sau 40 de ani de căsnicie și relația dintre cei doi soți s-a „învechit”, soțul nu-și schimbă soția cu una nouă. Și nici soția nu-și schimbă soțul cu unul nou, pe motiv că s-a „învechit”.
Nu procedăm în felul acesta nici cu copiii noștri care au crescut, nici cu rudele noastre, nici cu biserica din care facem parte, nici cu Biblia, nici cu morala. Unele lucruri „învechite” nu trebuie schimbate, ci doar înnoite, primenite și transformate prin puterea Duhului Sfânt. Nu avem nevoie de alți părinți, alți soți, alți copii sau alte rude, ci de aceiași, însă transformați prin Duhul Sfânt.
Nu avem nevoie de altă Biblie, ci de același Cuvânt al lui Dumnezeu, însă făcut nou pentru noi prin Duhul Sfânt. Nu avem nevoie de o altă Lege morală, ca și cum cea dată de Dumnezeu în vechime ar fi fost imperfectă, ci de aceeași Lege, însă scrisă de Dumnezeu în inima noastră și înnoită în spiritul, înțelegerea și trăirea ei prin puterea Duhului Sfânt. Or, această înnoire a fost adusă de Însuși Fiul lui Dumnezeu, care ne-a ajutat să-i înțelegem profunzimile și care ne-a lăsat un model de trăire a principiilor ei.
Unii creștini consideră că în Predica de pe Munte Mântuitorul a pus bazele schimbării Legii celei vechi. Însă formula repetitivă: „Ați auzit că s-a zis celor din vechime… dar Eu vă spun…”, care apare de șase ori în discursul Său (vezi Matei 5,21.22; 27.28; 31.32; 33.34; 38.39; 43.44), nu ne lasă nicio clipă să înțelegem că El ar fi avut intenția să schimbe Legea morală. Dimpotrivă, cuvintele Sale întăresc autoritatea Decalogului, pătrunzând mai adânc, dincolo de litera Legii, în spiritul ei.
Legea „nouă” nu este alta decât aceeași Lege „veche”, despre care apostolul Pavel afirmă că este „sfântă, iar porunca este sfântă, dreaptă și bună” (Romani 7,12). Ea este aceeași despre care psalmistul spune: „Temelia Cuvântului Tău este adevărul și toate legile Tale cele drepte sunt veșnice” (Psalmul 119,160).
Dacă Legea morală, care este temelia guvernării lui Dumnezeu în Univers, ar fi fost schimbată și înlocuită cu o altă lege morală, atunci toate valorile și relațiile pe care le considerăm imuabile ar putea fi înlocuite cu altele. Or, aceasta ar conduce la relativism moral. Însă, atâta vreme cât Dumnezeu ne garantează că nu Se schimbă (vezi Maleahi 3,6; Iacov 1,17; Evrei 13,8), nici Legea Sa morală, care este oglindirea caracterului Său, nu se va schimba.
Lori Balogh
Referințe:
(1) Dale Ratzlaff, „Sabbath în Crisis”, Applegate, California, 1990, pag. 73, citat de Samulele Bacchiocchi în „Sabatul sub foc încrucișat”, Ed. Viață și Sănătate, București, 2001, pag. 196
(2) Ibidem, pag. 181/196
(3) Samuele Bacchiocchi, „Sabatul sub foc încrucișat”, Ed. Viață și Sănătate, București, 2001, pag. 124
(4) Edward Heppenstall, „Mai aproape de Dumnezeu”, Ed. Viață și Sănătate, București, 2014, p. 59
7 Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuş este neprihănit. 8 Cine păcătuieşte, este dela diavolul, căci diavolul păcătuieşte dela început. Fiul lui Dumnezeu S’a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. 9 Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentrucă sămînţa Lui rămîne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. 10 Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire, nu este dela Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său.
Frații mei, sămânța Lui Dumnezeu înseamnă Duhul Sfânt.
Oamenii Lui Dumnezeu care au Duhul Sfânt nu mai pot păcătui, căci ei, având dedicat viața lor Lui Dumnezeu nu mai sunt pământești ci duhovnicești.
Deci oameni buni, nu mai încercați să vă justificați singuri că Cele Zece Porunci nu mai sunt valabile ! Căci de ce ar mai ține Dumnezeu în Templul Său Sfânt (Apoc.11:19) ceva ce nu mai contează, ceva ce a fost pironit pe cruce, Chivotul Lagamantului care conțin Cele Zece Porunci, dacă ele nu mai sunt ‘valabile’ cum interpretați voi?
De ce ar mai spune Pavel în Romani 8:4 (VDCC): „pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului”?
Deci dacă tu te iei după Duhul Sfânt, și-L asculți nu mai ai cum să păcătuiești!
De ce ar mai spune 2 Ioan 1:6 (VDCC): „Şi dragostea stă în vieţuirea după poruncile Lui. Aceasta este porunca în care trebuie să umblaţi, după cum aţi auzit de la început. Acest test nu are cum să fie interpretat în alt fel, rastalmacindu-l.
Cine are urechi de auzit să audă, ochi de văzut să vadă.
Dumnezeu fie slăvit, a Lui fie Slava.
Să ne rugăm, frații mei, ca Domnul Isus si Tatăl nostru ceresc să ne deschidă ochii ca să putem vedea adevărul.
Dar El nu va interveni fără ca noi să-L chemăm, căci stă scris: Apocalipsa 3:20 (VDCC): „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.”
AMIN!
Dacă noi vrem adevărul, El stă la ușa noastră cu multă răbdare, dar numai dacă noi vrem să-I deshidem ușa El va intra ( El ne va arăta adevărul).
Dumnezeu să ne ajută la toți să fim după sfânta voia Sa!
Amin
AMIN
Daca un polițist te iartă de o amenda, fara aavertisment macar, înseamnă ca acesta a încălcat legea. Dumnezeu nu ne iartaa incalcssnd astfel legea. El ne si justifica. El ne declara achitati sau drepti prin ceea ce a faccut Domnul Isus la cruce. A plătit pentru pacatele noastre. El, care a fost fără păcat, a luat asupra Sa pacatele noastre. Pe El la costat foarte mult răscumpărarea noastră din robia pacatului. Domnul Dumnezeu este u n Dumnezeu drept si credincios. Justificarea prin credință determină o nouă identitate, o noua mentalitate bazata pe Christos. In urma schimbării mentalității avem un comportament nou si o viață mai sfântă. Toate acestea se datorează Duhului Sfânt care locuiește in omul regenerat si nu omului.
Domnul Christos a adus harul nu pentru ca noi sa calcam Legea in voie, ci pentru ca sa fim eliberati de condamnarea ei si sa o putem implini, nu prin puterile noastre, ci prin puterea Duhului Sfant ( Romani 8,4 ). Daca politistul de rutiera ma iarta pentru ca am gresit si nu-mi da amenda ( imi acorda har ), aceasta nu inseamna ca el a desfiintat legea circulatiei pentru mine. Dimpotriva, iertarea lui ma obliga sa fiu mai atent in respectarea legii circulatiei ( lucrul acesta chiar mi s-a intamplat ! ).
Cat priveste porunca iubirii, cum trebuie ea sa se manifeste in mod concret fatza de Dumnezeu si fatza de aproapele ? Orice lege are si niste norme de aplicare. Care sunt „normele” de aplicare ale poruncii iubirii ? Si cine stabileste aceste norme: omul sau Dumnezeu ?
Cu stima,
Lori B.
In Evanghelii, Domnul Isus Hristos se Se prezinta ca implinitor al Legii. Finalizare acestei impliniri a avut loc la cruce. „Sa nu credeti ca am venit sa stric Legea sau Proorocii; am venit nu sa stric, ci sa implinesc” MATEI 5:17. De ce a venit El sa implineasca legea? Nu cumva pentru ca niciun evreu nu reusise sa tina legea dprin fortele proprii? El a venit sa implineasca legea in locul nostru si sa o implineasca in noi. De ce Domnul Isus nu a propovaduit legea dar in schimb a propovaduit Evanghelia? ” Ioan ne spune ca harul si adevarul au venit prin Isus. ” „Si noi toti am primit din plinatatea Lui, si har dupa har; caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au vebit prin Isus Hristos’ Ioan 1:16-17.
Hristos a adus harul pentru cei care vor sa tina legea si nu pot. Hristos a adus harul pentru orice credincios care doreste sa fie pe plac lui Dumnezeu. Noi nu putem fi placuti Lui Dumnezeu prin fortele noastre , oricat ne-am stradui. Harul pune in socoteala noastra meritele lui Hristos,care a implinit legea, iar Dumnezeu ne socoteste implinitori ai Legii. „Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumparare, care este in Hristos Isus” Romani 3:24
Harul nu anuleaza legea, pentru ca Dumnezeu s-ar contrazice singur. Insa, harul plaseaza intre cerintele legii si om pe implinitorul legii: ISUS HRISTOS.
In Ioan 15:10 Domnul Isus spune: ” Daca paziti poruncile Mele, veti ramanea in dragostea Mea, dupa cum si Eu am pazit poruncile Tatalui Meu, si raman in dragostea Lui”. El ne spune ca in ceea ce priveste poruncile Tatalui, pe acelea le-a implinit El, confirmand astfel ca El a venit sa iplineasca Legea.Noua ne-a lasat o singura porunca : Ioan 15:12 ” Aceasta este porunca mea: sa va iubiti unuii pe altii, cum v-am iubit Eu” iar pentru a ne ajuta sa tinem aceasta porunca, Dumnezeu ne trimite Duhul Sfant. Porunca aceasta nu este deloc mai simpla. Sa ne iubim unii pe altii cum ne-a iubit Domnul Ius inseamna, sa ne iubim cu o dragoste Dumnezeiasca. Oare am fi noi gata sa murim pentru altii asa cum a murit Domnul Isus pentru noi? Si nu se refera doar la membrii familie ci la toti semenii nostri. Oare chiar e asa simpla porunca ?
Din pricina pacatului , Dumnezeu a trimis pe Insusi Fiul Sau ” intr-o fire asemanatoare cu a pacatului, pentru ca porunca Legii sa fie implinita in noi, care traim nu dupa indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului” Romani 8:3,4.
Sa afirmi ca tu, prin propriile puteri, implinesti porunca Legii, este o mare greseala. Asta credeau si faiseii. Credeau ca ei sunt cei mai curati, pentru ca au Legea si se chinuiau sa o tina, exagerand chiar. Legea este un jug pe care nici Israel si nici apostolii nu l-au putut purta
Romani 10:1-5, explica mai clar acest concept.