Islamul

Islamul

Generalități

După creștinism, islamul este cea de-a doua mare religie a lumii, având circa 1,6 miliarde de adepți răspândiți pe tot pământul (aproape un sfert din populația lumii). Asemenea creștinismului și iudaismului, islamul este o religie monoteistă, care unește elemente creștine, iudaice și păgâne într-o teologie simplă, dar deosebit de fecundă.

Termenul „islam” provine din verbul „aslama” („a se supune”, „a se preda”) și înseamnă supunerea necondiționată față de Dumnezeu. Adepții islamului se numesc musulmani, cei care s-au supus necondiționat lui Allah, unicul și supremul Dumnezeu al islamului. Unicitatea lui Dumnezeu este proclamată prin afirmația: „la ilah illa allah” („nu există alt zeu decât Dumnezeu”).

Musulmanii consideră că religia lor este adevărata religie abraamică, o reformare a creștinismului și iudaismului, despre care afirmă că s-au depărtat de adevăr. Unele neînțelegeri cu privire la succesorul profetului Mahomed, precum și alte diferențe doctrinare, au făcut ca în islam să apară două ramuri principale: sunni și shia. Sunniții sunt majoritari, reprezentând circa 80‑90 % din totalul musulmanilor, în timp ce șiiții reprezintă doar 10‑20 % dintre ei.

Islamul recunoaște autoritatea profeților Vechiului Testament, precum și inspirația Bibliei. Însă pentru musulmani, Iisus Christos a fost doar un om având calitatea de profet. Ultimul și cel mai mare profet trimis de Dumnezeu a fost Mahomed, fondatorul islamului. Cartea sfântă a islamului este Coranul, o culegere de texte considerate inspirate de Dumnezeu și transmise profetului Mahomed.

Țările cu populație musulmană preponderentă sunt: Indonezia (12,7 % din totalul musulmanilor din lume), Pakistan (11 % din total), și țările arabe. Însă comunități mari de musulmani se găsesc și în India (10,9 % din totalul musulmanilor din lume), China, Rusia și Europa (în prezent sunt circa 50 de milioane de musulmani în Europa). Din punct de vedere al dinamicii, islamul este una dintre religiile cu cea mai mare creștere.

Profetul Mahomed

Mahomed (Muhammad) se naște în anul 570 d.Ch. în orașul Mecca din Arabia Saudită de astăzi. Tatăl său, Abd Allah, moare în timp ce se află într-o călătorie, fără să apuce să-și vadă fiul. La vârsta de șapte ani, Mahomed rămâne orfan și de mamă, fiind crescut și educat de unchiul său Abu Talib.

La vârsta adolescenței, tânărul Mahomed ia parte la caravanele comerciale, cu timpul devenind omul de încredere al unei văduve bogate, pe nume Khadija. În ciuda diferenței de vârstă (Khadija era cu 15 ani mai în vârstă decât Mahomed), cei doi se căsătoresc. În anul 610, în timp ce meditează într-o grotă de lângă Mecca, Mahomed are prima lui viziune, despre care pretinde că este primită de la îngerul Gabriel. Acesta îi poruncește să predice lumii noua învățătură. Tulburat, Mahomed îi povestește Khadijei despre viziunea primită, însă în următorii trei ani viziunile încetează.

Acestea vor reapare în viața lui Mahomed începând cu anul 612, an în care Îngerul Revelației îi poruncește să-i avertizeze pe cei răi că vor ajunge în iad, dacă nu se îndreaptă, în timp ce celor buni trebuie să le aducă vestea bună a paradisului. Primii convertiți la noua religie sunt soția Khadija, nepotul Ali și Abu Bakr, un prieten bun, care va deveni și primul calif al islamului.

Însă noua religie nu este acceptată de locuitorii din Mecca, aceștia fiind legați de religia lor păgână. Mai mult decât atât, aceștia îi persecută pe Mahomed și pe adepții lui, aceștia fiind nevoiți să fugă din Mecca. Inițial, grupul se îndreaptă spre orașul Taif, însă nici acolo Mahomed nu este bine primit, fapt ce-l determină să se îndrepte spre Medina. Contrar așteptărilor, locuitorii din Medina acceptă noua religie, depunând un jurământ de loialitate față de profet.

În Medina, Mahomed încearcă să încheie un pact de protectorat cu evreii, însă aceștia nu-l acceptă. Dacă până atunci musulmanii se rugau cu fața spre Ierusalim, în 623, Mahomed le poruncește să se roage cu fața spre Mecca și templul Caaba, ce ascunde Piatra Neagră.

Urmează câteva lupte în care musulmanii folosesc sabia împotriva păgânilor din Mecca, pentru ca în anul 630 orașul să fie cucerit pe deplin. Ca urmare a victoriilor militare ale lui Mahomed, au loc convertiri la islam în masă.

După moartea Khadijei, Mahomed se recăsătorește și are o singură soție până în momentul în care se căsătorește și cu Aisa, fiica prietenului său Abu Bakr. În ultimii nouă ani de viață, Mahomed și-a luat mai multe soții, pe de o parte pentru a-și consolida alianțele cu diferitele clanuri, iar pe de altă parte pentru a-și crește prestigiul de lider. Contrar obiceiurilor arabe, Mahomed a luat-o de soție și pe nora lui, soția fiului său adoptiv, având în felul acesta mai multe soții decât permite Coranul.

Cu puțin timp înainte de moarte, Mahomed declara în anul 632 că mesajul său s-a încheiat și noua religie este completă. Profetul moare în 8 iunie 632 la Medina, fără să lase nicio culegere scrisă a textelor revelațiilor pe care pretinsese că le-a primit. Culegerea acestora va fi făcută ulterior de către califi. În anul 651, califul Otman stabilește textul canonic al Coranului așa cum îl avem astăzi.

Coranul

Pentru musulmani, Coranul reprezintă însuși Cuvântul lui Dumnezeu, transmis profetului Mahomed prin revelație de către îngerul Gabriel. Procesul revelației a durat peste douăzeci de ani, iar limba în care a fost scris a fost limba arabă. Dat fiind faptul că Mahomed nu a lăsat revelațiile sale în scris (Mahomed a fost analfabet, dar a memorizat cuvintele rostite de Îngerul Revelației), primele culegeri de texte coranice au fost făcute de urmașii lui Mahomed: califii Abu Bakr și Otman. Până în secolul al IX-lea, nu a existat un text definitiv, ci doar niște texte numite „lecturi”. La început au existat șapte „lecturi” oficiale, apoi zece, iar la urmă s-a ajuns la șasesprezece asemenea „lecturi”.

Coranul („citire”, „recitare”) este alcătuit din 114 sure, împărțite la rândul lor în versete. Fiind considerat un text sacru, Coranul este intangibil, motiv pentru care mult timp nu a fost permisă traducerea lui despre care se crede că ar deteriora sensul textului. Totuși, în ultima vreme au fost permise unele traduceri, acestea fiind considerate doar niște comentarii ale textului original.

Deoarece adversarii lui Mahomed au obiectat faptul că în Coran există contradicții, Mahomed susține că a primit o nouă revelație în care i s-a arătat că unele versete mai noi pot abroga alte versete mai vechi. Cel care face legea este ultimul verset în ordine cronologică. Astfel, în Sura 13,39, găsim specificat că „Dumnezeu șterge sau întărește ce vorbește, și la El este marca Scripturii.”

Acest principiu poate fi o explicație a faptului că în Coran pot fi întâlnite versete pașnice, citate de musulmanii moderați, dar și versete care îndeamnă la jihad, citate de musulmanii radicali.

Cea de-a doua sursă de autoritate după Coran este Hadith, o colecție de scrieri despre faptele și vorbele lui Mahomed. Hadith-urile, deși sunt inferioare Coranului, au puterea de a reglementa comportamentul și obiceiurile musulmanilor. Citirea Coranului este o datorie pentru orice musulman, făcând parte din educația copiilor și tinerilor. Coranul și Hadith reprezintă baza legii islamice Sharia.

„Stâlpii” islamului

Religia islamică are o teologie simplă, bazată pe „cei cinci stâlpi” obligatorii pentru orice musulman. Aceștia sunt:

1) Mărturisirea de credință. Orice persoană care dorește să adere la islam trebuie să mărturisească credința în unicitatea lui Allah și în profetul Său Mahomed: „Nu există Dumnezeu în afară de Allah, iar Mahomed este trimisul Său.”

2) Rugăciunea. Musulmanii se roagă de cinci ori pe zi, la ore fixe, anunțate de muezin. Rugăciunea în islam presupune îngenuncheri și înclinări însoțite de rostirea unor formule rituale. Rugăciunea comunitară are loc vinerea la prânz în moschee, fiind însoțită de predica imamului (preotul musulman). Serviciul de cult este echivalent cu serviciul religios de duminică sau sâmbătă din creștinism.

3) Postul. Acesta constă în abținerea de la mâncare, băutură și relații intime pe timpul zilei timp de o lună, pe parcursul lunii Ramadan din calendarul islamic.

4) Fapte de caritate. O cotă-parte din venitul unui musulman, fie în bani, fie în produse, este direcționată spre musulmanii săraci.

5) Pelerinajul la Mecca. Fiecare musulman este dator, cel puțin o dată în viață, să facă un pelerinaj la Mecca, într-o anumită perioadă a anului, în amintirea profetului Mahomed.

Unii juriști musulmani consideră că există și un al șaselea „stâlp” al islamului: jihadul („efort”, „străduință”), care nu semnifică altceva decât „războiul sfânt”. Acesta are o componentă interioară, constând în lupta cu ispitele, dar și o componentă exterioară, care constă în răspândirea islamului pe tot pământul, luptând cu dușmanii lui.

Sharia – Legea islamică

Sharia („calea cea bună”) este legea islamică derivată din Coran și Hadith, fiind interpretată de cărturarii și clericii musulmani. Legea islamică reglementează fiecare aspect al vieții unui credincios, dar și al statului islamic. Orice acțiune a unui musulman poate fi încadrată în următoarele categorii: interzis, descurajat, permis, recomandat și obligatoriu.

Pedepsele stabilite de Sharia sunt radicale. Furtul este pedepsit prin tăierea mâinii, adulterul prin lapidare, iar părăsirea credinței islamice este pedepsită cu moartea. Sharia este aplicată doar în statele islamice ca Arabia Saudită, Iran etc.

În cultura musulmană, femeile sunt inferioare bărbaților, fapt reflectat în legile care reglementează moștenirea, despăgubirile și mărturiile în instanță. Ele sunt obligate să poarte o anumită ținută care să nu fie provocatoare pentru bărbați, mergând până la acoperirea completă a feței (burka).

Există legi care reglementează raportul cu oamenii de alte religii, în deosebi cu evreii și creștinii. Aceștia au statutul de protejați, însă sunt considerați inferiori musulmanilor. Evreii și creștinii pot practica liber religia, însă sunt obligați să plătească o taxă specială, numită „jizya”. Această taxa dovedește supunerea față de statul islamic și recunoaște dreptul acestuia asupra teritoriilor cucerite.

Clădirea în care se oficiază cultul islamic se numește moschee, dacă este mai mare, sau geamie, dacă este mai mică. Clericii musulmani se numesc imami, iar califul este liderul absolut al lumii islamice, un lider politico-militar.

Cele șase articole de credință

1) Credința în Allah, singurul Dumnezeu adevărat.

2) Credința în profeții lui Dumnezeu. În islam există cinci profeți mari: Noe, Avraam, Moise, Iisus și Mahomed, ultimul fiind considerat cel mai mare dintre ei. El este supranumit și „pecetea profeților”. Coranul menționează 25 de personaje biblice.

3) Credința în cărțile revelate de Dumnezeu, între ele numărându-se și Vechiul și Noul Testament.

4) Credința în îngeri.

5) Credința în ziua judecății și în înviere.

6) Credința în destin.

Locuri sfinte în islam

Primul în importanță dintre locurile sfinte ale islamului este Mecca, în Arabia Saudită, orașul în care s-a născut profetul Mahomed și unde a primit o parte din revelațiile Coranului. În marea moschee din Mecca se află sanctuarul Ka’bah, o clădire cuboidală din bazalt, de 13,1 m înălțime, 11 m lungime și 3,8 m înălțime. Ușa lui se află pe zidul nordic, la 2,1 m deasupra solului, fiind accesibilă doar cu ajutorul unor trepte mobile.

Clădirea Ka’bah este învelită în mătase neagră, brodată cu texte din Coran în fir auriu. Cele patru colțuri sunt orientate spre cele patru puncte cardinale, iar în colțul estic se află Piatra Neagră sacră, venerată de arabii preislamici. Musulmanii cred că Piatra Neagră datează de pe vremea lui Adam, căzând din cer pentru a le arăta unde să construiască primul altar. În timpul pelerinajului la Mecca, care este o obligație pentru orice musulman, aceștia speră să sărute Piatra Neagră, sau cel puțin să arate spre ea.

Cel de-al doilea oraș sfânt al islamului este Medina, situat la 340 km depărtare de Mecca, tot în Arabia Saudită. Este orașul în care Mahomed a găsit refugiu atunci când a fost nevoit să fugă din Mecca. Anul strămutării de la Mecca la Medina reprezintă anul I al calendarului islamic.

Al treilea loc sfânt al islamului este Ierusalimul, unde se crede că Mahomed ar fi făcut o călătorie miraculoasă pe un cal înaripat într-o singură noapte, de la Mecca la Ierusalim. Locul cel mai sacru din Ierusalim este Muntele Templului, unde se află Domul Stâncii și Moscheea Al-Akcsa, pe locul fostului templu iudaic, distrus de romani în anul 70 d.Ch.

Islamul și celelalte religii

În viziunea islamului, lumea este împărțită în „Casa Islamului” („Casa Păcii”, „Casa Supunerii”) și „Casa Războiului”. „Casa Islamului” cuprinde teritoriile musulmane în care acționează legea islamică Sharia, în timp ce „Casa Războiului” este alcătuită din zonele în care musulmanii nu sunt majoritari.

Relația musulmanilor cu oamenii din alte religii este abordată în Hadith în felul următor: „Lupta împotriva celor ce nu cred în Allah. Când vei întâlni dușmanii tăi care sunt politeiști (inclusiv creștinii, din cauza credinței lor în Trinitate), pune-i să aleagă din următoarele trei opțiuni. Invită-i să primească islamul și, dacă acceptă, încetează să lupți contra lor. Dacă refuză să se convertească, cere-le să plătească taxa Jizya. Dacă sunt de acord să o plătească, accept-o și nu le face rău. Dacă refuză să plătească taxa, cere ajutorul lui Allah și lupta contra lor” (Sahih Muslim, 19:4294).

Islamul interzice cu desăvârșire critica la adresa lui Allah sau a lui Mahomed, negarea divinității lui Allah, precum și reprezentarea grafică a lui Allah sau a profetului Său. Coranul prevede pedepse aspre pentru dușmanii lui Allah, aceștia fiind considerați necredincioși. Aceste pedepse merg de la expulzări, până la decapitări, tăieri de membre și degete și chiar crucificări. Astfel, sura 8,12 prevede: „Arunca-voi frica în inimile necredincioșilor, deci tăiați-le gâturile și tăiați-le toate vârfurile degetelor”.

Între cele două ramuri ale islamului: șiiții și sunniții există numeroase conflicte cauzate de faptul că șiiții consideră că legea Sharia poate fi modificată, în timp ce sunniții nu acceptă acest lucru. Pentru sunniți, modificarea legii islamice este considerată un păcat foarte grav, iar cei care o fac sunt priviți că apostaziati.

Gradul de fundamentalism din islam diferă de la o comunitate la alta. Există musulmani pașnici, moderați, care condamnă acțiunile musulmanilor radicali, fundamentaliști. Se apreciază că astăzi între 7‑15 % din totalul musulmanilor (1,6 miliarde) sunt radicali, adică un total de 100‑200 de milioane de oameni. Aceștia disprețuiesc lumea occidentală, pe care o consideră decadentă și coruptă.

Atunci când un musulman dorește să se convertească la altă religie, el este supus unor presiuni uriașe din partea familiei și comunității. El riscă expulzarea, iar în țările în care acționează legea islamică Sharia, riscă pedeapsa capitală.

Scopul final al islamului este supremația totală asupra pământului. „Mesagerul lui Allah a spus: „Mi s-a poruncit (de către Allah) să lupt împotriva oamenilor până când ei mărturisesc că nimeni nu are dreptul să fie adorat în afară de Allah, și că Mahomed este mesagerul Său, și până când vor face rugăciunile în mod corect, și până când vor da milostenia obligatorie.” (Sahih Bukhari, 2,25).

Iisus Christos și islamul

Allah fiind Dumnezeul unic suprem în islam, cea mai mare blasfemie pentru musulmani constă în asocierea de egali cu El. Noțiunea creștină de Trinitate este considerată de musulmani drept erezie și politeism, căci pentru ei, Dumnezeu nu are Fiu.

Iisus este recunoscut în islam drept un mare profet, născut din fecioară și care a făcut multe minuni, însă El a fost doar un om, nu și Fiul lui Dumnezeu. De asemenea, moartea Sa ispășitoare pentru păcatele lumii este negată, în schimb El este așteptat să revină la sfârșitul istoriei.

Escatologia în islam

Unul dintrer cele șase articole de credință ale islamului vorbește de ziua judecății, precedată de catastrofe naturale, războaie și semne în soare și în lună. În urma judecății finale, oamenii vor ajunge fie în rai, fie în iad. În perioada judecății este așteptată apariția lui Mahdi, echivalentul lui Christos din creștinism. Acesta va fi un lider politic, militar și religios, descendent din Mahomed, care va conduce o armată care va arbora drapelul negru al jihadului. Această armată se va lupta cu armatele creștinătății în Siria. După o perioadă de pace islamică, va avea loc ultima confruntare la Ierusalim.

Un alt moment major în escatologia islamică îl reprezintă apariția unui antichrist islamic, numit Dajjal, care va pretinde că este Iisus Christos și va lupta de partea evreilor împotriva musulmanilor. Musulmanii așteaptă ca Isa (un Iisus islamic) să revină pentru a doua oară, distrugând crucile (deci credința creștină falsă). Acesta, împreună cu Mahdi îl vor ucide pe Dajjal, asigurând victoria finală a musulmanilor. După această victorie, vor urma alte calamități și nenorociri până la judecata finală.

Lori Balogh

Bibliografie:

(1) http://ro.wikipedia.org/wiki/Islam

(2) Atlasul religiilor lumii, editura Hammond, 2009

(3) Ernest Stere, „Din istoria doctrinelor morale”, vol. I, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1975

(4) „Religiile lumii”, ed. Aquila, București, 2008

(5) Ovidiu Drâmbă, „Istoria culturii și civilizației”, vol. II, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1987