A desființat Domnul Christos Legea morală la cruce?
„Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul și a surpat zidul de la mijloc care-i despărțea și, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmășia dintre ei, Legea poruncilor în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El Însuși un singur om nou, făcând astfel pace; și a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmășia.”
Efeseni 2,14‑16
Pasajul citat mai sus este folosit de unii creștini ca argument în favoarea ideii că Domnul Christos ar fi desființat Legea morală (Cele Zece Porunci) odată cu jertfa Sa pe cruce. Care este adevărul?
Tema capitolului 2 este legată de unitatea pe care Domnul Christos a realizat-o între poporul evreu și neamuri prin jertfa Sa. Dacă înainte de cruce neamurile erau „fără Christos, fără drept de cetățenie în Israel, străini de legămintele făgăduinței, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume” (Efeseni 2,12), prin jertfa lui Christos, ele nu mai sunt „nici străini, nici oaspeți ai casei, ci… împreună cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiți pe temelia apostolilor și prorocilor” (vers.19.20).
Această minune a fost posibilă prin faptul că Domnul Christos, prin jertfa Sa, „a surpat zidul de la mijloc” care despărțea evreii de neamuri și „a înlăturat vrăjmășia dintre ei, Legea poruncilor în orânduirile ei” (vers.14.15).
Întrebarea care se ridică este următoarea: Care era „zidul” care despărțea poporul evreu de neamuri și la ce lege se referă apostolul Pavel când afirmă că a înlăturat vrăjmășia dintre ei? Unii creștini consideră că „Legea poruncilor în orânduirile ei” ar fi Legea morală. Însă putem oare considera că Legea morală a provocat dușmănia și separarea între evrei și neamuri? Putem considera că anularea principiilor morale, așa cum rezultă ele din enunțul Celor Zece Porunci, ar aduce pacea între evrei și neamuri? Ce fel de pace ar fi aceea dacă ar fi anulate standardele iubirii și ale dreptății în relația dintre oameni și dintre oameni și Dumnezeu?
Dacă privim atent în istoria biblică, nu Legea morală i-a separat pe evrei de neamuri, ci cu totul altceva: serviciul de la templu cu jertfele sale zilnice, toate reglementate prin legi ceremoniale și reguli evreiești, adăugate mai târziu de rabini. Acestea au făcut deosebirea între evrei și neamuri, ridicând un „zid” între ei.
Un argument în acest sens îl găsim în Fapte 21,27‑36. Aici ne este relatat incidentul în care Pavel a fost acuzat de un grup de evrei pentru că l-ar fi adus pe un anume Trofim Efeseanul la templu, faptă ce era considerată o profanare a lui.
În anul 1871, a fost descoperită o inscripție care confirmă cele relatate cu privire la apostolul Pavel și Trofim. Inscripția marchează zidul de separare dintre curtea neamurilor și curțile evreilor din interior, pedepsind cu moartea orice persoană dintre neamuri care ar fi trecut dincolo de acest spațiu. Această separare evidentă între evrei și neamuri era o sursă de permanentă dușmănie între cele două părți.
Însă și circumcizia făcea parte din „zidul” care separa poporul evreu de neamuri. În Efeseni 2,11, apostolul Pavel amintește de faptul că neamurile sunt numite disprețuitor „netăiați împrejur” de cei care aparțin poporului evreu. Însă același apostol demonstrează că „în Christos Iisus nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă” (Galateni 6,15).
În 1 Corinteni 7,19, apostolul Pavel reafirmă: „Tăierea împrejur nu este nimic și netăierea împrejur nu este nimic, ci păzirea poruncilor lui Dumnezeu”. Afirmația apostolului ne arată clar că nu Legea morală era pusă în discuție ca fiind „zidul” de despărțire dintre iudei și neamuri, ci legile ceremoniale, în cazul de față circumcizia.
Însă nu doar legile ceremoniale ale Vechiului Testament i-au separat pe iudei de neamuri, ci și scrierile din perioada intertestamentară. În această perioadă s-au înmulțit regulile evreiești prin care separarea s-a accentuat (vezi Marcu 7,2‑5). După întoarcerea din robia babiloniană, de teama de a nu repeta păcatele înaintașilor care au condus la robie, evreii au încercat să se protejeze de influențele culturilor păgâne printr-o mulțime de reguli rabinice, care au întărit „zidul de despărțire” dintre ei neamuri.
În concluzie, ceea ce a anulat jertfa Domnului Christos nu a fost Legea morală, căci El Însuși a afirmat categoric: „Să nu credeți că am venit să stric Legea sau prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc” (Matei 5,17).
Ceea ce este descris în Efeseni 2 ca fiind anulat ca „Lege a poruncilor în orânduirile ei” sunt legile ceremoniale și regulile rabinice care au împiedicat neamurile să facă și ele parte din poporul lui Dumnezeu. Iisus a înlăturat această barieră la cruce, a înlăturat vrăjmășia dintre ei și a făcut ca „cei doi (evrei și neamuri n.n.) să fie în El Însuși un singur om nou, făcând astfel pace” (Efeseni 2,15).
Lori Balogh
