Cartea Genezei – Mit sau realitate ?

Cartea Genezei – Mit sau realitate ?

 

     Copacul fara radacini

     Isi poate imagina cineva un copac care se inalta falnic spre cer, plin de ramuri bogate in frunzis si pe care atarna o multime de roade, dar care sa nu aiba radacini ? Este greu sa ne imaginam asa ceva… Si totusi, unii teologi moderni chiar acest lucru vor sa ne convinga.

Biblia, copacul milenar al carui trunchi viguros este format din cartile Vechiului Testament, ale carui ramuri pline de roade sunt cartile Noului Testament si prin care curge “seva” Duhului Sfant, este privita de vreo doua secole incoace, de catre unii teologi, ca fiind un “copac” fara radacini.

De ce spun lucrul acesta ? Biblia a fost intotdeauna obiectul criticii oponentilor lui Dumnezeu. Fie ca vorbim de Biblie in intregimea ei, fie ca e vorba de parti ale ei, aceasta carte s-a aflat mereu sub focul incrucisat al atacurilor necredintei. Insa, contrar asteptarilor, cea mai controversata parte a ei nu este nici Apocalipsa, cu viziunile ei atat de diferit interpretate, nici epistolele apostolului Pavel, cu controversele legate de unele subiecte de doctrina, nici Leviticul cu legile sale ceremoniale, ci cartea Genezei – Cartea Originilor. Adica “radacinile” a ceea ce numim Sfintele Scripturi…

De ce acest atac se concentreza asupra Genezei si nu asupra altor parti ale Bibliei ? E de la sine inteles: Daca i se taie sistematic toate radacinile, copacul isi pierde viata si, mai curand sau mai tarziu, atat trunchiul, cat si coroana cu ramurile ei vor cadea prada putrezirii. Si ce satisfactie mai mare decat aceasta poate fi pentru Diavol si acolitii lui ?

 

     Geneza – Cartea originilor

Una dintre intrebarile fundamentale ale existentei, la care ar trebui sa raspunda orice filozofie si religie care se respecta pe sine este: De unde venim ? Care sunt originile noastre ? Care este cauza primara a tot ceea ce vedem astazi in jurul nostru ?

Din punctul acesta de vedere, cartea Genezei este unica prin revelatia pe care o contine, caci ea ne ofera  un raspuns complet cu privire la originile noastre:

1) Geneza 1,1 ne vorbeste despre originea Universului. Primul verset al Genezei, si al Bibliei totodata, este unic in intreaga literatura stiintifica, filozofica si religioasa. De ce ? Pentru ca orice sistem cosmogonic intalnit atat in modelele propuse de stiinta moderna, cat si in miturile religioase ale diferitelor popoare, incepe cu o forma de materie sau energie eterna. Spre deosebire de acestea, Geneza incepe cu un Dumnezeu etern: “La inceput Dumnezeu…”

2) Geneza 1, 1–31 ne vorbeste despre originea vietii in toate formele ei simple sau complexe, toate asezate intr-un cadru perfect ordonat si conduse de legi elaborate de marele Programator.

3) Geneza 1, 26-29; 2,4-25 ne vorbeste despre originea omului – cea mai complexa fiinta  din intreaga Creatie a celor sase zile si singura fiinta creata “dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu” ( Geneza 1,26 ).

Cine suntem ? – cea de-a doua intrebare fundamentala a existentei – isi gaseste raspunsul pe aceleasi pagini ale Genezei. Departe de a fi urmasii indepartati ai protozoarelor si viermilor, departe de a fi veri cu primatele, asa cum ne invata teoria evolutiei, Geneza ne arata adevarata noastra origine: suntem fii de Dumnezeu, iesiti din mainile unui Tata iubitor si atotintelept.

4) Geneza 2, 1-3 ne vorbeste de originea Sabatului – ziua de odihna stabilita de Creator pentru om. Insusi Mantuitorul a confirmat aceasta origine a Sabatului atunci cand a spus: “Sabatul a fost facut pentru om, iar nu omul pentru Sabat” ( Marcu 2,27 ).

Multi crestini antisabatarieni isi argumenteaza pozitia prin faptul ca in raportul Creatiei, precum si in intreaga carte a Genezei, nu gasim nicio porunca clara cu privire la obligativitatea omului de a pazi Sabatul zilei a saptea. Intr-adevar, o astfel de porunca nu exista in Geneza. Insa pe paginile ei gasim ceva mult mai important decat porunca: gasim Modelul.

Daca Insusi Creatorul S-a oprit din activitatea Sa creatoare in ziua a saptea pentru a pune acest timp la dispozitia comuniunii Sale cu omul, de ce omul nu ar face acelasi lucru, oprindu-se din activitatile sale obisnuite pentru a comunica cu Creatorul sau ? Cand Dumnezeu Insusi ni Se ofera ca model, mai este nevoie oare de o porunca speciala pentru a intelege voia Sa ?

5) Geneza 2,24 ne vorbeste despre originea institutiei casatoriei, aceasta facand parte din planul Creatorului pentru fiinta umana. Nici vorba de divort, poligamie, casatorie intre oameni de acelasi sex, avort si alte tare de care abunda societatea zilelor noastre. Planul lui Dumnezeu pentru om, pentru binele si fericirea lui, a fost casatoria intre un “el” si o “ea”. Atat si nimic mai mult. Toate celelalte sunt consecinte ale caderii in pacat…

6) Geneza 3,1-6 ne vorbeste despre originea raului pe planeta noastra, atat raul fizic, cat si cel moral. Gandul luciferic de a-si parasi rolul si locul in Creatia lui Dumnezeu, ravnind la o pozitie superioara, a fost insamantat de catre sarpe si in mintea Evei: “Veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul” ( Geneza 3,5 ).

Astfel, primii noastri parinti au ajuns, din nefericire, sa cunoasca binele si raul, dar nu au ajuns ca Dumnezeu, ci au inceput sa decada pe toate planurile. Asa se face ca, dupa cateva milenii de istorie a pacatului, Mantuitorul a trebuit sa rosteasca un cuvant dureros: “Voi aveti ca tata pe Diavolul” ( Ioan 8,44 ).

7) Geneza 3, 7-19 ne vorbeste despre originea suferintei sub toate formele ei. Dumnezeu a stiut ca vom avea nevoie de explicatii in legatura cu acest intrus nedorit in existenta noastra. Fara revelatia Genezei cu privire la originea suferintei, putem ajunge la aberatii, ca cele propovaduite de teoria evolutiei.

Punctul de cotitura in existenta lui Darwin, si care l-a impins pe panta evolutionismului, a fost tocmai lipsa unui raspuns pertinent la problema suferintei pe care o intalnea pretutindeni in natura. Geneza ne arata ca originea tuturor suferintelor se afla in marea drama a pacatului.

8) Geneza 3,16 ne vorbeste despre promisiunea originara a salvarii prin har, in contextul marelui conflict dintre “sarpele cel vechi, numit Diavolul si Satana” ( Apocalipsa 12,9 ) si Iisus Christos, “samanta femeii”.

Geneza 3,15 este o Evanghelie in sambure, descriind in doar cateva cuvinte intreaga panorama a luptei dintre bine si rau, urmata de infrangerea deplina si definitiva a raului sub toate formele sale.

9) Geneza 4, 1-5 ne vorbeste despre originea sistemului jertfelor, o prefigurare a marei jertfe a Fiului lui Dumnezeu, ce urma sa fie adusa peste cateva milenii. Animalul adus ca jertfa era un substitut al adevaratului Miel al lui Dumnezeu, care urma sa ridice pacatul lumii ( Ioan 1,29.36 ) si care sta la baza mantuirii prin har a omului pacatos.

Continuand pe aceeasi linie de gandire, cartea Genezei ne vorbeste despre multe alte origini: primele industrii ( cap. 4,22 ),  primele manifestari ale culturii ( cap. 4,21 ), aparitia anotimpurilor si a formelor de relief actuale ( cap. 8,22 ), diversitatea limbilor ( cap. 11,1-9 ) si, nu in ultimul rand, originea poporului ales ( cap. 12, 1-3 ).

Privind spre toate aceste origini de care ne vorbeste Geneza, sa ne intrebam cu toata onestitatea: Ce mai ramane din revelatia Scripturii, daca toate aceste “radacini” ar fi taiate ? Prafrazand o afirmatie care a devenit dicton: “Daca dragoste nu e, nimic nu e”, putem spune fara sa gresim: “Daca Geneza nu este credibila, nimic din ceea ce urmeaza pe paginile Scripturii nu mai ramane in picioare.”

Pentru a distruge un edificiu, nu trebuie sa distrugi caramizile una cate una. Este suficient daca dinamitezi temelia… Si exact acest lucru incearca sa-l faca Diavolul prin teoriile pe care le-a raspandit in legatura cu Geneza.

 

     Viermele si curcubetele

Care sunt acele teorii care, asemenea viermelui care a produs uscarea curcubetelui lui Iona, submineaza autoritatea si credibilitatea cartii Genezei ? Iata cateva dintre ele:

1) Geneza este mai degraba poezie, decat o relatare istorica. Scopul urmarit de cei care emit o astfel de teorie este evident: sa evite conflictul dintre teoria evolutiei si relatarea despre Creatie din Geneza.

Astfel, primele unsprezece capitole ale Genezei , si mai ales primele trei capitole, sunt privite ca fiind o poezie plina de figuri de stil, nicidecum ca o relatare cronologica reala, plina de informatii exacte si necesare. Este surprinzator faptul ca o astfel de conceptie poate fi intalnita la oameni care, de altfel, apara autoritatea Scripturii.

Insa teoria este lipsita de orice fundament. In Biblie gasim, intr-adevar, pasaje poetice care vorbesc despre actul Creatiei, cum sunt cele din Psalmul 104 si anumite capitole din Iov. Insa diferenta dintre aceste pasaje poetice si Geneza este evidenta. Poezia ebraica prezinta unele caracteristici pe care nu le intalnim in Geneza ( de ex. paralelismul ).

Mai mult decat atat, niciunde in Biblie, mai ales in Noul Testament, nu poate fi intalnita o perspectiva poetica asupra primelor unsprezece capitole ale Genezei. Daca primele capitole ale cartii ar fi fost poezie, ne-am fi asteptat ca scriitorii Noului Testament sa inteleaga acest lucru si sa trateze aceste capitole ca atare. Insa ei trateaza Geneza ca pe o relatare istorica exacta si reala, nu ca pe o alegorie poetica.

Iar cand ne referim la pozitia Mantuitorului fatza de aceasta carte, este cat se poate de evident ca El Insusi a tratat Geneza ca pe o relatare istorica, reala, credibila si autoritara.

2) Geneza ( mai ales primele unsprezece capitole ) este o culegere de mituri evreiesti, un gen de folclor putin credibil, care nu ne ofera informatii exacte.

Daca lucrurile ar sta astfel, de ce scriitorii Noului Testament fac atatea referiri la primele unsprezece capitole ? Cand vrei sa enunti o invatatura sau o doctrina cu valoare vesnica, nu te bazezi pe mituri sau pe folclor, ci pe fapte reale, pe istorie exacta.

In cartea sa “Lungul razboi impotriva lui Dumnezeu”, Henry Morris afirma ca exista cel putin 165 de pasaje din Geneza care sunt citate in mod direct, sau la care se face referire clara in Noul Testament. Deoarece la unele dintre ele se face aluzie de mai multe ori, in Noul Testament exista cel putin 200 de citate sau referiri la Geneza.

Demn de remarcat este si faptul ca tocmai primele capitole din Geneza – acelea care sunt cele mai controversate – sunt si cele mai des amintite de scriitorii Noului Testament. La fiecare din cele unsprezece capitole se face referire undeva in Noul Testament si toti scriitorii Noului Testament fac undeva referire in scrierile lor la Geneza cap. 1-11. Insusi Mantuitorul a citat, in cel putin sase ocazii, ceva din ceea ce intalnim in primele unsprezece capitole ale Genezei.

Asadar, gandirea scriitorilor Noului Testament a fost profund influentata de relatarea Genezei, pe care, departe de a o considera o culegere de mituri, o priveau ca fiind o revelatie sfanta, istorica, reala, credibila si plina de autoritate.

Daca scriitorii Noului Testament au acceptat Geneza asa cum este, daca Insusi Domnul Christos a considerat Geneza ca fiind o revelatie sfanta si autoritara, noi de ce am privi altfel lucrurile ?

3) Teoria hiatului.

Aparuta la inceputul secolului al XIX-lea, intr-o vreme in care savantii vremii incepeau sa sustina ca pamantul are o vechime de milioane de ani, teoria hiatului ( “hiat” – “gol”, “prapastie” ) sustine ca intre Geneza 1,1 si Geneza 1,2 exista un gol, o prapastie de milioane de ani. Scopul urmarit de inventatorii acestei teorii era evident: sa armonizeze raportul biblic al Creatiei din cele sase zile cu ceea ce se afirma in mediul stiintific cu privire la vechimea de milioane de ani a pamantului nostru.

In esenta, teoria hiatului afirma ca inainte de crearea lui Adam ar fi existat o alta creatie, al carui print ar fi fost chiar Lucifer. Caderea acestuia ar fi antrenat caderea intregii creatii preadamice, aducand moartea si intunericul. Atunci cand Lucifer ar fi incercat sa mute revolta in cer, Dumnezeu l-ar fi pedepsit, distrugand creatia preadamica si refacand totul in cele sase zile ale Genezei. Insa drama ar fi continuat, Lucifer facand ca si noua lume sa cada in pacat.

Teoria hiatului plaseaza lungile epoci ale evolutiei inainte de Creatia relatata in Geneza, considerandu-le ca facand totusi parte din procesul creativ al lui Dumnezeu. Astfel, explicatia existentei fosilelor si a erelor geologice ar fi legata nu de Creatia relatata in Geneza, ci de cea preadamica.

Care sunt problemele pe care le ridica aceasta teorie a hiatului ? O prima problema, si de fapt cea mai grava, este aceea ca teoria hiatului Il face responsabil pe Dumnezeu pentru aparitia raului. Folosind metoda mortii, a violentei, a selectiei naturale si a luptei pentru supravietuire la scara globala, timp de milioane sau miliarde de ani, Dumnezeu este zugravit ca avand trasaturi negative.

Daca ar fi adevarat ca Dumnezeu a distrus civilizatia preadamica, ajunsa la degradare si coruptie datorita caderii lui Lucifer, de ce Dumnezeu nu l-a distrus si pe Lucifer odata cu acea presupusa civilizatie ?

De ce Dumnezeu a acordat har doar celei de-a doua Creatii si nu si creatiei preadamice ? Sa fie oare harul o manifestare recenta ? Oare si harul divin a evoluat ? De ce nu a existat un Plan al Mantuirii si pentru aceasta presupusa prima creatie ? De ce Dumnezeu a asteptat ca Lucifer sa corupa si a doua Creatie pentru a interveni cu harul sau, mantuindu-i pe oameni prin jertfa lui Christos?

Unii teologi au mers pana acolo incat au facut afirmatii blasfemiatoare, spunand ca Insusi Dumnezeu evolueaza. Cum ramane atunci cu declaratiile Scripturii in care suntem asigurati ca Dumnezeu este neschimbator ?

“Eu sunt Domnul, Eu nu Ma schimb” ( Maleahi 3,6 )

“Orice ni se da bun si orice dar desavarsit este de sus, pogorandu-se de la Tatal luminilor, in care nu este nici schimbare, nici umbra de mutare” ( Iacov 1,17 )

     “Iisus Christos este Acelasi: ieri, azi si in veci” ( Evrei 13,8 )

Teoria hiatului intra in conflict direct cu revelatia biblica cu privire la caracterul lui Dumnezeu, prezentandu-ne o viziune negativista si pesimista asupra lumii si desfasurarii istoriei, care nu este vazuta ca fiind un proces, ci ca o simpla repetare ciclica a aceluiasi tipar. Din acest punct de vedere, teoria hiatului se apropie mai mult de hinduism, decat de crestinism, prin repetatele cicluri ale reincarnarii.

Nicaieri pe paginile ei, Biblia nu face vreo referire la o creatie preadamica a pamantului nostru. Mai mult decat atat, in scrierile apostolului Pavel moartea este descrisa ca fiind ultimul “vrajmas” al lui Dumnezeu, care va fi nimicit la revenirea Mantuitorului: “Vrajmasul cel din urma, care va fi nimicit, va fi moartea” ( 1 Corinteni 15, 26 ).

Daca moartea este un vrajmas al lui Dumnezeu, cum poate cineva sa creada ca Creatorul s-a folosit de moarte, violenta si lupta pentru supravietuire intr-un proces evolutiv care a durat milioane de ani ?

Mai mult decat atat, Biblia ne arata ca moartea a intrat in lumea noastra ca urmare a pacatului lui Adam si nu inainte, asa cum sugereaza teoria hiatului ( vezi Romani 5,12 ). Asadar, teoria hiatului nu este altceva decat literatura stiintifico-fantastica. Prin inventiile sale, ea incearca sa umple golul aparent ( hiat ) dintre versetele 1 si 2 din primul capitol al Genezei.

De fapt, aceasta teorie este o insulta la adresa caracterului sfant, drept si neprihanit al lui Dumnezeu. Cine poate fi autorul din spatele ei ? Nimeni altul decat Diavolul, “sarpele cel vechi, acela care inseala intreaga lume” ( Apocalipsa 12 9 ).

4) Teoria zilelor-ere

Spre deosebire de teoria hiatului, care plaseaza epocile evolutiei inainte de Creatia celor sase zile din Geneza, teoria zilelor-ere le plaseaza chiar in timpul Creatiei. In lumea crestina castiga tot mai mult teren ideea ca zilele Creatiei nu au fost zile reale, de 24 h, ci perioade lungi si nedefinite de timp, in care Dumnezeul Creator ar fi lasat legile naturii sa-si faca lucrarea lor. In felul acesta, s-ar fi ajuns la Creatia asa cum o vedem astazi.

Fara a intra in detalii cu privire la lipsa de temei biblic a acestei teorii ( pentru mai multe detalii vezi articolul “Zilele Creatiei” de la adresa: https://www.loribalogh.ro/2014/03/zilele-creatiei/ ), putem afirma ca si aceasta este o insulta la adresa Creatorului.

Biblia ne asigura ca Creatorul  este un Dumnezeu Atotputernic ( El – Shaddai – Exodul 6,3 ), ca “cerurile au fost facute prin Cuvantul Domnului si toata ostirea lor prin suflarea gurii Lui” ( Psalmul 33,6 ), ca “El zice si se face; porunceste, si ce porunceste ia fiinta” ( Psalmul 33,9 ).

Aceeasi Scriptura ne invata ca “lumea a fost facuta prin Cuvantul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad” ( Evrei 11,3 ). Ma intreb: Oare ce fel de Dumnezeu este acela in care cred sustinatorii unei astfel de teorii ? Unde este atotputernicia Lui, daca Creatorul ar fi avut nevoie de milioane de ani pentru a aduce la existenta lumea in care traim ? Nu ar fi acesta un Dumnezeu neputincios ?

Din fericire, Biblia ne vorbeste despre un altfel de Creator: un Dumnezeu sfant, atotputernic, drept, omniprezent, atotstiutor si, mai ales, iubitor.

 

     Geneza – o istorie reala

Este cartea Genezei, in mod deosebit primele unsprezece capitole, doar o culegere de mituri, o lucrare poetica sau o alegorie ? Daca astfel ar sta lucrurile, s-ar naste o alta intrebare: De unde ar trebui sa luam Biblia in serios ?

Intr-o lucrare intitulata “Creatia”, scrisa de Charlotte Beckett, autoarea merge pe firul acestei intrebari si ridica numeroase alte dileme. Daca noi consideram ca primele doua capitole ale Genezei nu sunt credibile, considerand ca Biblia incepe sa fie credibila doar de la capitolul trei inainte, apare o problema. Capitolul 3 vorbeste despre caderea in pacat a primilor nostri parinti. Insa, daca nu credem primele doua capitole, in care se relateaza despre crearea lui Adam si a Evei, cum vom crede capitolul 3 ?

Sau cum vom crede cele scrise de apostolul Pavel in 1 Corinteni 15,22, unde se spune ca “dupa cum toti mor in Adam, tot asa toti vor invia in Christos” ? Iar daca nu credem ca a existat un Adam real si nu tinem seama de ceea ce scrie Pavel cu privire la inviere, dilema devine si mai mare, caci “daca n-a inviat Christos, credinta voastra este zadarnica, voi sunteti inca in pacatele voastre” ( 1 Corinteni 15,17 ).

De unde incepe Biblia sa fie credibila ? Incepand cu potopul ( cap. 6 ), incepand cu incurcarea limbilor la Turnul Babel ( cap. 11 ), sau incepand cu chemarea lui Avraam ( cap. 12 ) ? Si daca ne-am hotarat de unde sa incepem sa luam in serios Biblia, cum ramane cu finalul ei, caci in Apocalipsa ni se spune ca Dumnezeu va crea un cer nou si un pamant nou ( Apocalipsa 21,1.5 ) ? Daca nu credem ca pamantul a fost creat in sase zile literare, oare de cat timp credem ca va avea  nevoie Dumnezeu ca sa recreeze cerul si pamantul cel nou ?

Va avea El nevoie de milioane sau miliarde de ani, lasand procesele evolutive si legile naturale sa lucreze incet, pana vor aparea cerurile cele noi si pamantul cel nou ? Sau credem ca, asa cum Dumnezeu a poruncit la inceputul Creatiei ca sa vina la existenta toate lucrurile, la fel se va intampla si cu privire la Recreatiunea finala ?

Am intalnit oameni si idei care pun la indoiala  faptul ca cerul si pamantul de acum ar fi fost create in sase zile literale. Insa nu am intalnit niciun om care sa sustina ca cerurile cele noi si pamantul cel nou vor fi aduse la existenta  in miliarde de ani in urma unor procese evolutive.

Si atunci, daca ni se pare firesc sa credem ca Dumnezeu are puterea sa recreeze totul intr-o singura clipa, de ce ne este greu sa credem ca acelasi Dumnezeu a adus la existenta  ceea ce vedem intr-o singura saptamana literala ?

In cartea sa, “Dumnezeu in boxa acuzatilor”, C.S. Lewis scrie: “Daca sistemul solar ar fi luat fiinta printr-o coliziune accidentala, atunci aparitia vietii organice pe aceasta planeta a fost tot un accident si intreaga evolutie a fost tot un accident. Daca asa stau lucrurile, atunci toate gandurile noastre actuale sunt accidente, produsul secundar al miscarii atomilor. Acelasi lucru e valabil si in cazul gandurilor materialistilor si atronomilor ca si in cazul tuturor celorlalti oameni. Dar daca gandurile lor sunt simple accidente, de ce trebuie sa le credem ? Nu vad cum un accident sa imi dea relatarea corecta a celorlate accidente.”

Teorii ca cele enumerate mai sus ( Geneza este o alegorie, poezie sau folclor evreiesc, teoria hiatului, teoria zilelor-ere ) sunt accidente ale gandirii umane care nu merita a fi luate in serios. Geneza este la fel de reala si credibila ca oricare alta carte a Bibliei, caci apostolul Pavel ne asigura ca “toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna” ( 2 Timotei 3,16.17 ).

Fara un Eden real, fara un Adam real, fara o ispitire si cadere reale, intreaga relatare biblica despre rascumpararea omului din pacat se prabuseste. Intr-adevar, daca Geneza nu e, nimic nu e…

Lori Balogh