Din avocat, judecator
O doamna bogata se gasea intr-o situatie grea. Deoarece se fixase timpul judecarii ei, prietenii au sfatuit-o sa caute un avocat bun, care sa-i apere cauza. Insa doamna, fiind sigura de reusita, a refuzat sa apeleze la un avocat.
In ultima clipa insa, ea s-a razgandit si l-a contactat pe un avocat renumit , cerandu-i sa o apere in instanta. Aceasta i-a raspuns:
“Imi pare rau, doamna. Daca ati fi venit ieri, cu placere asa fi pledat pentru dumneavoastra. Dar astazi am fost numit judecatorul d-v…”
Aplicatie: Cei care astazi refuza sa apeleze la Domnul Christos in calitatea Sa de Mijlocitor si Aparator al omului pacatos, vor trebui sa stea fara aparator inaintea Lui, ca Judecator.
Judecata lui Socrate
Cand s-a dat sentinta de condamnare la moarte a lui Socrate, un prieten a inceput sa se planga de faptul ca acesta trebuia sa moara nevinovat. La aceste vaicareli ale prietenului sau, Socrate a raspuns:
“Ai fi preferat sa mor vinovat ?”
Blestemul Brancovenilor
Spitalul Brancovenesc nu ar fi existat fara insufletirea nobila a Saftei Brancoveanu, sotia Banului Grigore Basarab Brancoveanu, care a dorit ca institutia sa fie opera de binefacere.
Insă, după 150 de ani de istorie, spitalul, situat in centrul istoric al Bucurestiului, a fost daramat, caci nu era inclus in planurile urbanistice ale lui Ceausescu. Safta Brancoveanu a comandat o inscriptie in marmura, pe care a asezat-o in bisericuta din curtea spitalului.
Inscriptia, care se afla acum la Curtea Veche, contine la final un blestem care cere Divinitatii ca cel care se va atinge de ctitorie, adica de spital, sa fie omorat de cei din neamul sau intr-o zi de sarbatoare.
Ceausescu a daramat spitalul si biserica in 1984. A ramas doar inscriptia. In 1989, Ceausescu a fost omorat de cei de un neam cu el chiar de Craciun. Blestemul spune asa:
„Se face acest spital pentru saraci si de moarte napraznica, in zi de Craciun, sa moara cel care se va atinge de acest spital”.
„Vei raspunde“
Spurgeon istoriseste cum un om, pe patul mortii, a trimis dupa predicator sa vina la el. Cand a sosit, muribundul i-a zis:
„Va aduceti aminte de un tanar, care acum cativa ani in urma v-a insotit in localitatea cutare?”
Predicatorul a dat din cap, spunand ca nu isi aduce aminte.
„Cum nu,” – zise bolnavul – „ati predicat din textul cutare despre subiectul cutare”.
„O, da, acum mi-aduc aminte”. – „Ei, eu sunt tanarul care v-am insotit pana acasa. Nu voi uita niciodata predica aceea”.
„Slava Domnului” – izbucni predicatorul.
„Stati, nu va grabiti sa spuneti slava Domnului pana ce nu termin ce am de spus. In acea seara sufletul meu a fost foarte miscat si v-am insotit, sperand ca pe drum voi putea sa vorbesc cu dumneavoastra despre starea mea si sa ma predau Domnului. Dar, abia am plecat si dumneavoastra ati inceput cu bancuri si cu glume proaste. N-am putut sa va mai spun o vorba, ci am devenit scarbit de religie si oamenii ei. Acum, stiu ca merg in iad, dar am simtit ca nu pot sa mor pana nu va spun aceasta. Sa stiti ca veti raspunde, vina sangelui meu se va cere din mana dumitale”.
Zicand acestea, el facu o criza si inchise ochii. Predicatorul a stiut sa vorbeasca frumos in fata altora, dar nu a stiut sa se ocupe de un suflet care avea nevoie de mantuire. Sa ne dam seama de raspunderea ce o avem.
Animale chemate la judecata
In Evul Mediu, animalele puteau fi chemate in instanta in calitate de parati, pentru a da socoteala de nenorocirile abutute asupra oamenilor: epidemii, seceta, inundatii sau incendii. Astfel, in anul 1512, in Franta a avut loc un proces al sobolanilor, acuzati pentru distrugerea recoltelor. Desi animalele aduse in instanta beneficiau de un aparator, de cele mai multe ori acestea erau condamnate.
Animalele “dadeau socoteala” in fatza justitiei si pentru ca notiunea de raspundere civila nu exista in acel timpuri ( abia in 1856, in Slovenia, stapanul unei scroafe care mancase urechile unei fetite a fost condamnat la daune ).
Aceste cateva idei ne fac sa credem ca procesele intentate animalelor tin mai mult de mentalitatea omului medieval decat de prostia omeneasca si ca, in aceste conditii, ciudateniile isi gasesc o mai fireasca intelegere.
Horia-Dumitru Oprea
Amenda
Intr-o noapte din iarna anului 1935, Fiorello La Guardia, primarul irascibil al New York-ului, se prezenta la o sectie de noapte in cel mai sarac cartier al orasului. Ii dadu liber judecatorului si se aseza la masa. In acea noapte, o femeie murdara, acuzata ca a furat o paine, a fost adusa inaintea lui. Spunea ca avea o fata bolnava pe care sotul o parasise, si nepoti de hranit. Proprietarul magazinului refuza sa o ierte: „Este un cartier rau, trebuie ca femeia sa fie pedepsita ca sa fie o lectie pentru ceilalti!”
La Guardia se intoarse catre femeie si spuse: „Trebuie sa te pedepsesc. Legea nu poate face exceptie: 10 $ sau 10 zile de inchisoare!”
Totusi, rostind sentinta, La Guardia scose o chitanta si spuse: „Iata o amenda de 10 $ pe care am completat-o. Voi amenda pe toti cei care sunt in aceasta camera cu 50 de centi, pentru vina de a locui intr-un oras in care o persoana trebuie sa fure paine pentru ca familia sa aiba ce manca!”
Dupa ce a adunat amenzile, banii i-a inmanat inculpatei. In ziua urmatoare, ziarele scriau: „47,50 $ au fost stransi pentru o mama dezorientata care a furat o paine pentru a hrani nepotii flamanzi. Donatiile au fost facute de catre un proprietar de magazin, rosu la fatza, functionari si politisti…”
Culegere de Lori Balogh
Bine de de știut. Mulțumiri!