Psalmul 28 – De la intuneric la lumina

Psalmul 28 – De la intuneric la lumina

     1. „Doamne, către Tine strig. Stânca mea! Nu rămâne surd la glasul meu, ca nu cumva, dacă Te vei depărta fără să-mi răspunzi, să ajung ca cei ce se coboară în groapă.

2. Ascultă glasul rugăciunilor mele, când strig către Tine, şi când îmi ridic mâinile spre locaşul Tău cel Sfânt.

3. Nu mă lua de pe pământ împreună cu cei răi şi cu oamenii nelegiuiţi, care vorbesc de pace aproapelui lor şi, când colo, au răutate în inimă.

4. Răsplăteşte-le după lucrările lor şi după răutatea faptelor lor, răsplăteşte-le după lucrarea mâinilor lor! Dă-le plata care li se cuvine!

5. Căci ei nu iau aminte la lucrările Domnului, la lucrarea mâinilor Lui. Să-i doboare şi să nu-i mai scoale!

6. Binecuvântat să fie Domnul, căci ascultă glasul rugăciunilor mele!

7. Domnul este tăria mea şi scutul meu; în El mi se încrede inima şi sunt ajutat. De aceea îmi este plină de veselie inima şi-L laud prin cântările mele.

8. Domnul este tăria poporului Său, El este Stânca izbăvitoare a unsului Său.

9. Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta! Fii păstorul şi sprijinitorul lor în veci.”

 

     Puterea transformatoare a rugaciunii

Asemenea altor psalmi ai lui David, Psalmul 28 este un exemplu elocvent cu privire la puterea rugaciunii de a transforma starea noastra sufleteasca. Adesea venim inaintea lui Dumnezeu incarcati cu poverile noastre sufletesti, fara sa intrezarim nici macar o solutie pentru rezolvarea lor. Si, stand acolo, cu sufletul si trupul ingenunchiate inaintea tronului sfant, lamentandu-ne, cerandu-i lui Dumnezeu sa intervina, plangand si strigand la El dupa mila si ajutor, avem experienta unei transformari inexplicabile a starii noastre sufletesti, pe masura ce rugaciunea ne inalta spre cer.

Inca nu vedem nicio solutie la problemele noastre, inca nu vedem nicio lumina la capatul tunelului prin care trecem, in jurul nostru este inca intuneric, dar in sufletul nostru se face lumina. Din ce in ce mai multa lumina…

Vi s-a intamplat sa-I cereti ceva lui Dumnezeu in rugaciune, poate cu lacrimi si strigate insistente si, inainte sa vina raspunsul cerului, sa simtiti o adanca pace sufleteasca coborand in suflet si o mare bucurie care sa va inunde inima ?

Aceasta este puterea transformatoare a rugaciunii. Caci rugaciunea nu-L schimba pe Dumnezeul caruia ne rugam, ci ne schimba pe noi. Rugaciunea nu-L coboara pe Dumnezeu la noi, caci El este langa noi intotdeauna, ci ne inalta pe noi pana la El.

Prin aceasta experienta au trecut si trec toti cei ce apeleaza la rugaciune in cele mai diferite crize ale vietii. Insa de fiecare data, fara exceptie, oricat de adanci ar fi crizele noastre sufletesti, rezultatul este acelasi: rugaciunea ne schimba perceptia, ne transforma perspectiva, linistind cele mai puternice furtuni ale sufletului.

O astfel de experienta a trait si psalmistul. Nu stim ce anume a provocat criza sufleteasca din viata lui: poate rascoala lui Absalom, poate pacatuirea cu Batseba, sau poate criza are legatura cu perioada in care sabia lui Saul era pe urmele lui, cautandu-i nimicirea.

Dar indiferent de motivul care a provocat furtuna teribila din viata sa, David traieste aceeasi experienta a puterii rugaciunii. Vine inaintea Domnului cu o inima sfasiata, plangand si strigand dupa ajutor, si pleaca din prezenta Lui cu inima vesela, linistita si plina de incredere.

Evolutia starii sufletesti a psalmistului este evidenta in acest psalm. Daca in primele cinci versete auzim doar lamentarile si gemetele unui om care trece printr-o criza profunda, in ultimele patru versete suntem martorii unei bucurii de nedescris, bucurie pe care doar un om ingenunchiat inaintea tronului sfant al lui Dumnezeu o poate trai.

Unii considera rugaciunea o arma a celor slabi. Dar daca o astfel de „arma” reuseste sa ne scoata din descurajarile, disperarile si depresiile noastre, prefer sa fiu privit ca un om slab, „caci cand sunt slab, atunci sunt tare” ( 2 Corinteni 12, 10 up. ).

 

     „Doamne, catre Tine strig”

De ce striga oamenii unii la altii ? De ce striga ei uneori chiar la Dumnezeu ? Pentru ca au senzatia ca nu sunt auziti si ca intre inimile lor s-a produs o distantare atat de mare incat doar strigatele mai pot ajuta comunicarii.

Prin contrast, indragostitii nu trebuie sa strige unul la altul. Pentru ca se iubesc, inimile lor sunt atat de aproape incat este suficient sa-si sopteasca cuvintele pentru a fi auziti. De cele mai multe ori se inteleg doar din priviri…

Este evident ca la baza Psalmului 28 se afla o criza majora din viata lui David. Doar o astfel de criza poate justifica strigatul aproape disperat al psalmistului: „Doamne, catre Tine strig, Stanca mea ! Nu ramanea surd la glasul meu, ca nu cumva daca Te vei departa fara sa-mi raspunzi, sa ajung ca cei ce se pogoara in groapa” ( vers. 1 ).

Nu stim daca David se roaga in acest psalm pentru sine sau pentru poporul sau. Viata lui a fost atat de complexa incat s-a identificat adesea cu viata natiei sale, noua fiindu-ne greu sa descifram evenimentele.

Este oare el, ca persoana, intr-un pericol iminent, sau poporul sau este pandit de un asemenea pericol ? Interventia psalmistului se refera la propria persoana, sau la poporul din care facea parte ? Nu stim…

Cert este ca in primele doua versete ale psalmului exista un contrast evident intre strigatul repetat si tumultuos al lui David si tacerea aparenta a cerului. Aceasta tacere aparenta a lui Dumnezeu fatza de niste nevoi urgente ale omului poate avea unele din cele mai de nedorit consecinte: revolta, ateism sau chiar blasfemie. Cum va reactiona David in aceasta situatie: va ingrosa randurile scepticilor sau, dimpotriva, va iesi mai puternic in credinta, asemenea lui Iov ? Finalul Psalmului 28 ne va raspunde la aceasta intrebare.

Faptul ca David se gandeste la moarte in cazul in care Dumnezeu va intarzia sa-i raspunda, ne face sa intelegem ca criza din propria lui viata sau din cea a poporului sau era o criza majora. Nu era vorba de o problema minora de viata pe care o putea depasi usor, ci o problema de viata si de moarte.

De fapt, David ii spune Domnului sau: „Doamne, daca nu intervii, voi muri.” Iar el se teme de moarte, caci orice om cu mintea sanatoasa isi doreste sa traiasca. Creatorul Insusi a pus in noi „gandul vesniciei” ( Eclesiastul 3,11 ) si dorinta de a trai, iar psalmistul nu face exceptie.

De ce ne rugam cand suntem confruntati cu probleme ? Pentru ca suntem constienti ca nu ne putem descurca singuri. De fapt, niciun om nu se poate decurca singur, mai ales atunci cand e vorba de mantuirea propriului sau suflet. Diferenta intre oameni consta in faptul ca unii recunosc acest lucru si se simt dependenti de Dumnezeu, in timp ce altii nu recunosc si refuza comunicarea cu Creatorul lor prin rugaciune.

David face parte din prima grupa, recunoscand ca nu se poate descurca fara Dumnezeu, nici in problemele personale, nici in cele care privesc propria sa natiune. Fara aceasta „neputinta” a lui David de a rezolva crizele si problemele din viata sa sau din cele ale poporului sau, astazi nu am fi avut Psalmii – acest univers atat de bogat al trairilor umane. Si ce saraca ar fi fost Biblia fara Psalmi !

Strigatul lui David in rugaciune nu este un strigat al disperarii, caci el Il numeste pe Dumnezeul sau „Stanca mea”. Aceasta metafora cuprinde in sine ideea de adapost, siguranta si reper. Chiar daca psalmistul trece printr-o perioada in care simte ca are nisip in picioare si ca lumea se invarte cu el, el nu-si pierde ancora. David Ii spune lui Dumnezeu: „Doamne, Tu esti singurul punct fix din viata mea. Tu nu esti doar o stanca oarecare dintre multe altele, ci Tu esti Stanca. Tu nu esti unul din adaposturile mele, ci Tu esti singurul meu „Adapost”. Cel ce ajunge la aceasta convingere, a gasit deja confortul si siguranta.

 

     Cand privesti la altii

Versetele 3-5 reprezinta partea cea mai dificil de inteles a Psalmului 28. Il auzim pe psalmist, pe acel om numit in Scripturi „om dupa inima lui Dumnezeu” ( 1 Samuel 13,14; Fapte 13,22 ), rostind imprecatii la adresa vrajmasilor sai, la adresa oamenilor nelegiuiti.

Daca ar fi sa-i dam o nota lui David pentru cele scrise de el in aceasta parte a psalmului, probabil ca nota nu ar fi prea mare. Si acest lucru s-ar intampla nu atat din cauza blestemelor rostite, cat mai ales pentru faptul ca isi ia privirea de la sine si de la relatia lui cu Dumnezeu, indreptand-o spre altii. Ori de cate ori trecem prin probleme si suferinte, nu este bine sa privim la altii. De ce ? Pentru ca suferinta prelungita deformeaza gandirea noastra si amplifica propriile noastre probleme, conducandu-ne la victimizare. Ceea ce nu este deloc bine…

Cum ne explicam prezenta blestemelor in unii dintre psalmii lui David ? C. S. Lewis spunea despre aceasta atitudine verbala a evreilor: „Daca evreii blestemau mai cu inversunare decat paganii, aceasta se intampla pentru ca ei luau mai in serios binele si raul.”

Totusi, daca citim cu atentie versetele 3-5, adica acele versete care contin imprecatii la adresa oamenilor nelegiuiti, putem observa cateva detalii care ne vor ajuta sa-l intelegem pe psalmist. Cererea lui David ca Dumnezeu sa-i pedepseasca pe oamenii rai are o nota de realism. El nu cere acest lucru dintr-un subiectivism nedorit. Nu pentru ca nu-i place de ochii cuiva, nici de pieptanatura altcuiva Ii cere el lui Dumnezeu sa-i pedepseasca pe acesti oameni.

David isi justifica cererea prin argumente solide. Acesti oameni au un comportament care impune pedeapsa divina:

– Ei „vorbesc de pace aproapelui lor si, cand colo, au rautate in inima” ( vers. 3 ).

– Faptele lor sunt pline de rautate ( vers. 4 )

– „Ei nu iau aminte la lucrarile Domnului” ( vers. 5 )

Acestea sunt motivele pe care le invoca David in rugaciunea lui: acesti oameni sunt ipocriti, sunt plini de rautate si indiferenti fatza de Dumnezeu si lucrarile Sale. Intr-o asemenea situatie, David ii cere lui Dumnezeu „sa-i doboare si sa nu se mai scoale” ( vers. 5 up. ).

Aici nu avem de-a face cu blestemul vulgar si barbar, ci cu rugaciunea unui om care cunoaste ceva despre bine si rau si care vede legatura dintre cauza si efect in existenta umana. In final, ceea ce face David este doar sa invoce judecata dreapta a lui Dumnezeu, iar El o aduce la indeplinire.

 

     Lumina in intuneric

Intre versetele 5 si 6 exista o pauza in care s-a intamplat ceva pe care psalmistul nu-l aminteste. Insa acel „ceva” produce o explozie de bucurie si recunostinta fatza de Dumnezeu, al carui ajutor deja a venit in viata lui.

Ultima parte a Psalmului 28 este luminoasa, fiind un imn de lauda la adresa unui Dumnezeu, care S-a dovedit a fi – pentru a cata oara ? – „taria” si „scutul” lui David. In aceasta parte a psalmului, David ii lasa pe altii, pe oamenii nelegiuiti care nu merita decat judecata  lui Dumnezeu, si revine la propria lui persoana si la relatia lui cu Dumnezeu. David Ii canta lui Dumnezeu si acest cant este un gest de maturitate spirituala.

Daca in anii copilariei cerem mereu de la altii, pe masura ce ne maturizam si intelegem lumea in care traim, cerem tot mai putin si oferim tot mai mult. Pe plan spiritual, lucrurile nu difera prea mult, iar imnul de lauda din finalul psalmului este o dovada de netagaduit a maturitatii sale spirituale.

Dar de unde a stiut psalmistul ca rugaciunea lui a fost ascultata ? Nu s-a auzit niciun glas din cer, nu a venit niciun profet imbracat in par de camila pentru a aduce vestea, nici nu s-au deschis cerurile. Totusi, David a stiut ca rugaciunea lui a fost ascultata: „Binecuvantat sa fie Domnul, care asculta glasul rugaciunilor mele „ ( vers. 6 ).

Intr-adevar, cand ne rugam si strigam la Dumnezeu, in jur nu se schimba nimic. Toate raman la fel. Soarele rasare din acelasi loc, norii zboara pe acelasi cer, iar oamenii isi vad de aceleasi treburi ca si pana acum. Totusi, se schimba ceva in noi, caci prin Duhul Sfant primim convingerea ca rugaciunile noastre au fost ascultate.

Si mai avem ceva: fagaduinta ca atunci cand ne rugam cu sinceritate, Tatal ceresc ne asculta: „Ci tu, cand te rogi, intra in odaita ta, incuie-ti usa si roaga-te Tatalui tau care este in ascuns. Si Tatal tau, care vede in ascuns, iti va rasplati” ( Matei 6,6 ).

Referindu-se la promisiunile lui Dumnezeu, David Livingstone, marele explorator al Africii,  spunea: „Este cuvantul de onoare al unui distins Gentleman. Si aceasta imi este de ajuns.” Dumnezeu a promis, si ceea ce a promis, El va implini. Ce ne putem dori mai mult decat atat ?

Versetele 8 si 9 contin o rugaciune a lui David pentru poporul sau. Este uimitor cat de egoisti suntem atunci cand ne rugam. Ne topim in rugaciune cand e vorba de propriile noastre nevoi, dar cat de putin suntem implicati cand e vorba de nevoile altora.

David, „omul dupa inima lui Dumnezeu”, nu se gandeste doar la sine si la problemele sale. Rugaciunea sa are bratele suficient de larg deschise pentru a cuprinde intregul sau popor: „Mantuieste, Doamne, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta ! Fii pastorul si sprijinitorul lor in veci !” (vers. 9 ). Aceasta este inca o dovada a maturitatii spirituale a psalmistului. Poate fi regasita aceasta maturitate si in rugaciunile noastre ?

Nu stim ce ne rezerva viitorul. Ca oameni, putem trece prin drame mari, in care oamenii ne pot ajuta sau nu . In orice situatie insa, Dumnezeu ramane „Stanca” de neclintit care nu ne va dezamagi niciodata.

Ascunde-te in El si El iti va umple inima cu bucurie si lumina chiar intr-o zi de furtuna. Nu vei regreta niciodata daca vei face lucrul acesta…

Lori Balogh