Valabilitatea „principiului zi-an” în interpretarea profețiilor apocaliptice
Conform „principiului zi-an”, o zi în profețiile apocaliptice reprezintă un an real, acest principiu de interpretare a perioadelor profetice reprezentând coloana vertebrală a interpretării istoriciste a acestor profeții. În prezent, singura biserică majoră care susține acest principiu este Biserica Creștină Adventistă de Ziua a Șaptea.
Care sunt argumentele care vin în sprijinul acestui principiu? Iată câteva dintre ele:
1) Primul exemplu scris de folosire a „principiului zi-an” în interpretarea perioadelor de timp din profețiile apocaliptice îl reprezintă Septuaginta (traducerea în greacă a Scripturilor Vechiului Testament, realizată în secolul al III-lea î.Ch.). În profeția din Daniel 9,24‑27, cele 70 de săptămâni au fost înțelese ca fiind 70 de săptămâni de ani, adică 70 x 7 = 490 de ani. Traducătorii Septuagintei au adăugat sintagma „de ani” la termenul ebraic „săptămâni”, oferind primul exemplu de aplicare a „principiului zi-an”. Este demn de reținut faptul că acest lucru se întâmpla în secolul al III-lea î.Ch., adică cu mai bine de două milenii în urmă.
2) Profețiile apocaliptice din Daniel și Apocalipsa sunt simbolice în cea mai mare parte a lor. Imperii mari, care s-au succedat pe scena istoriei, sunt simbolizate prin animale (vezi Daniel 7,2‑7.17; 8,3‑8.20.21; Apocalipsa 13,1.11). Dat fiind faptul că aceste profeții lucrează cu simboluri, este de așteptat ca și perioadele de timp amintite în ele să fie, de asemenea, simbolice (vezi Daniel 7,25; 8,14; Apocalipsa 12,6.14; 13,5).
3) Viziunile din Daniel și Apocalipsa au ca obiect imperii mari a căror existență a durat sute de ani (Babilon, Medo-Persia, Grecia, Roma). Datorită acestui fapt, perioadele profetice trebuie să acopere perioade lungi de timp. Dacă nu ar fi aplicat „principiul zi-an”, perioadele de timp de 42 de luni, 3 vremi și jumătate, 1260 de zile și 2300 de seri și dimineți nu ar avea nicio relevanță în istoria milenară descrisă în aceste profeții.
4) În profeția din Daniel 7 apar patru fiare de pradă, care simbolizează patru mari imperii care au avut tangență cu poporul lui Dumnezeu și Planul de Mântuire: Babilonul, Medo-Persia, Grecia și Roma. Dacă totalizăm timpul de dominație al acestor imperii, se ajunge la o perioadă lungă de peste o mie de ani.
Însă centrul atenției în profeția din Daniel 7 nu îl reprezintă cele patru imperii, ci „cornul cel mic”, care se ridica împotriva lui Dumnezeu și împotriva poporului Său. În Daniel 7,25, ni se spune că perioada de dominație a „cornului cel mic” urma să fie de „o vreme, două vremi și o jumătate de vreme”, respectiv trei ani și jumătate. Dacă perioada aceasta ar fi interpretată literal, nu simbolic, trei ani și jumătate ar fi o perioadă disproporționată față de perspectiva milenară a luptei dintre bine și rău.
La fel de disproporționate ar apărea și perioadele profetice din Apocalipsa 12,6.14, în care cele 1260 de zile sau 3 vremi și jumătate ar fi nesemnificative dacă nu ar fi simbolice, ci reale. Istoria milenară a luptei dintre bine și rău necesită perioade de timp profetice pe măsură.
5) Modul în care sunt exprimate perioadele de timp în profețiile apocaliptice ne indică faptul că nu ar trebui luate literal. Expresiile: „o vreme, două vremi și o jumătate de vreme” (vezi Daniel 7,25; 12,7), „o vreme, vremi și jumătatea unei vremi” (vezi Apocalipsa 12,14), „42 de luni” (vezi Apocalipsa 11,2; 13,5) și „1260 de zile” (vezi Apocalipsa 11,3; 12,6) sunt sinonime și se referă la aceeași perioadă de timp. Totuși, nu este folosită nici măcar odată expresia naturală „trei ani și șase luni”, ceea ce reprezintă un indiciu că expresiile trebuie înțelese și interpretate simbolic.
Se pare că Duhul Sfânt, care a inspirat Biblia, a folosit toate variantele posibile pentru această perioadă profetică, mai puțin pe cea naturală, care este folosită în alte ocazii pentru a indica o perioada literală. Și aceasta pentru a ne trage atenția că ne aflăm în prezența unui simbol.
6) Profețiile din Daniel capitolele 7,8,11 și 12 conduc până în vremea sfârșitului, cu evenimentele legate de aceasta: învierea morților și întemeierea Împărăției lui Dumnezeu (vezi Daniel 12,2; 7,27). Dacă perioadele de timp de 3 ani și jumătate, 42 de luni, 1260 de zile și 2300 de seri și dimineți ar fi considerate reale, ele nu ar mai conduce spre sfârșitul timpului. De aceea, viziunea panoramică a luptei dintre bine și rău, începând cu secolul al VI-lea î.Ch. (data scrierii cărții lui Daniel) și terminând cu revenirea Domnului Christos, cere ca aceste perioade de timp să fie interpretate simbolic.
7) În două situații complet diferite și îndepărtate în timp una de cealaltă, Dumnezeu a folosit intenționat „principiul zi-an” tocmai pentru a ne ajuta cum să-l folosim și noi în interpretarea perioadelor de timp profetice. Este vorba de pasajele din Numeri 14,34 și Ezechiel 4,6.
8) Dacă folosim „principiul zi-an” în interpretarea profeției din Daniel 9,24‑27 cu privire la cele 70 de săptămâni, profeția își găsește împlinirea exactă în viața, lucrarea, moartea și învierea Domnului Christos. Dacă cele 70 de săptămâni ar fi considerate reale, ele nu ar conduce nicăieri, spre niciun eveniment legat de venirea și lucrarea lui Mesia.
În concluzie, „principiul zi-an” reprezintă coloana vertebrală în interpretarea profețiilor apocaliptice din Daniel și Apocalipsa. Fără aplicarea lui, perioadele de timp ar fi disproporționate în comparație cu lupta milenară dintre bine și rău, care ajunge până în timpul sfârșitului și chiar dincolo de el, în Împărăția veșnică a lui Dumnezeu.
Lori Balogh
