Ilustratii despre aparente

Ilustratii despre aparente

 

Aparentele inseala

     Iulian Apostatul, un nepot al lui Constantin cel Mare, care a domnit intre anii 332-363 d.Chr., a dus o viata foarte austera si la un nivel moral foarte ridicat. Dupa moartea sotiei, nu s-a recasatorit. Avea o alimentatie simpla si se imbraca asemenea unui calugar. Dormea pe un pat tare intr-o camera neincalzita nici iarna. Nu iubea placerile, distractiile sau circul, in schimb iubea cartile si filosofia. Atunci cand pleca la razboi, isi lua cu el si biblioteca.

Daca ar fi fost judecat dupa fapte si compotament, Iulian Apostatul parea cel mai bun crestin. Cu toate acestea, era un pagan declarat, dupa ce s-a convertit de la crestinism la paganism. Considera raportul Genezei ca fiind un mit, iar pe Dumnezeul Bibliei il considera un Dumnezeu ranchiunos si gelos.

Un pagan in “haine” de crestin. Atentie la aparente !

 

Esti sigur ca vezi bine?

     O pereche recent casatorita s-a mutat intr-un cartier foarte linistit. In prima dimineata din noua casa, in timp ce isi savurau micul dejun, femeia observa, privind pe fereastra, o vecina care isi intindea cearceafurile in balcon.

– „Ce cearceafuri murdare intinde vecina noastra… ! Cred ca are nevoie de un nou sapun…Poate ar trebui s-o invat sa-si spele cearceafurile !

Sotul ei privi si ramase tacut… Si asa, la fiecare doua sau trei zile, femeia repeta observatiile, in timp ce vecina isi intindea rufele la soare. Dupa o luna, femeia ramase surprinsa vazand ca vecina sa intindea cearceafuri mult mai curate si ii spuse sotului ei:

– „Priveste draga, a invatat sa spele rufele! O fi invatat-o alta vecina?” 

– „Nu scumpa mea”– zise sotul. „Azi m-am trezit mai de dimineata si am spalat geamurile casei noastre! „

Asa este si in viata. De multe ori, totul depinde de curatenia ferestrelor sufletului nostru prin care privim pe altii. Si asa se face ca azi… va vad mult mai bine ca ieri.

 

Lipsa sperantei

     La Dachau, lagarul de concentrare nazist, au inceput sa se inregistreze un numar foarte crescut de sinucideri. Unul din prizonierii mai vechi si-a dat seama ca oamenii o faceau din cauza lipsei de speranta. El a raspandit zvonul ca armata rusa este foarte aproape si ca in curand vor fi eliberati.

Ca urmare, sinuciderile au incetat si o atmosfera de optimism si entuziasm a cuprins intreg lagarul. Sesizand aceasta, ofiterii au urmarit sa vada care este cauza. In cele din urma au inteles optimismul prizonierilor si au dezmintit apropierea rusilor declarandu-l un zvon fals. Odata cu aceasta, sinuciderile au reaparut sub un numar si mai mare.

Sursa:  Sola Scriptura 2010

Motociclistul

     Un motociclist plin de tatuaje adreseaza un mesaj emotionant unei familii care l-a jignit in parcarea unei cafenele. Redam, in continuare, intregul mesaj adresat de spiritualul motociclist familiei unei fetite. Acesta a ajuns atat de popular pe internet, incat este aproape sigur ca vorbele motociclistului au ajuns la destinatari.

„Familiei in SUV rosu pe care am intanit-o la Tim Hortons ( lant de cafenele foarte popular in Canada si Statele Unite n.r ):

„Da, sunt un tip care cantareste 130 de kilograme, merg pe motocicleta si sunt plin de tatuaje. Da, sunt sudor, sunt galagios, beau bere, injur si arat de parca ti-as manca sufletul daca mi se pare ca te uiti urat la mine.

Dar ceea ce nu stii este ca am o casnicie fericita de 11 ani, copiii imi spun „tati”, sunt absolvent de facultate, mama e mandra de mine si le spune tuturor cat de norocoasa este sa aiba un fiu atat de grozav. Nepoatele si nepotii mei sunt mereu bucurosi sa-l revada pe unchiul Luc, iar cand fiica mea si-a rupt mana, am plans mai mult decat a plans ea. Citesc carti, ajut oameni, le multumesc adesea veteranilor de razboi si recunosc ca am plans la Armageddon…

Asadar, data viitoare cand zambesc si o salut pe fetita ta si tu o tragi repede de maneca si ii spui: „Nu, Nu, draga mea, nu vorbim cu motociclisti jegosi”, tine minte ca, desi mi-ai ranit sentimentele, voi fi prima persoana care va intra in casa ta in flacari pentru a salva pestisorul auriu al fiicei tale, numai sa nu o vad trista.”

 

Calugarita

     Putina lume a auzit despre insecta Calugarita – Mantis religiosa. Ea traieste in sudul Europei si poate fi intalnita, mai rar, chiar si in Romania. Comportamentul ei este vrednic de mentionat pentru ca este incarcat de semnificatii.

     Atunci cand sta la panda, are ambele membre din fatza incrucisate, capul sus si spatele putin aplecat, acoperit cu doua aripi, asezate una peste alta, dand infatisarea unei mantii de calugar. Nemiscata, cu bratele „incrucisate” ca pentru ruga, sta si ateapta cu stoicism sa soseasca prada. Daca aceasta soseste, bratul care pana atunci era impreunat pentru „ruga”, se desface ca un arc, lovind mortal biata insecta. O apuca imediat si o mananca asemenea unei adevarate fiare. Sfasie, rupe, nimic nu scapa. Taie ca o masina de tocat carne. Odata masa terminata, se aseza in pozitia de mai inainte: isi impreuneaza din nou membrele din fatza, isi apleaca spatele si inalta capul ca pentru implorare.

     Indusi in eroare de aceste aparente, grecii o considerau ca fiind o fiinta divina. Era numita si „profeta.” Romanii purtau la piept si in casa efigia ei de bronz, convinsi ca vor avea noroc. Unele popoare din Europa culegeau cuiburile ei si le pastrau cu sfintenie. Naturalistul Thomas Moufet, in secolul al XVI-lea, spunea ca daca cineva se rataceste in padure, sa se adreseze acestei insecte si va gasi drumul spre casa. Odata cunoscuta in adevarata ei infatisare, a inceput sa fie repudiata. A fost botezata „bestia care se roaga lui Dumnezeu”, iar oficial i s-a spus „Mantis religiosa.”

 

Sacrificiu de sine

     Doctorul a intrat in graba in spital deoarece fusese chemat pentru o operatie urgenta. A raspuns imediat acestui apel si, dupa ce si-a schimbat hainele, s-a indreptat spre sala de operatie. Pe holul spitalului se plimba nervos tatal baiatului care urma sa fie operat. Cand l-a vazut pe doctor, tatal a inceput sa strige la el: „De ce ai intaziat atat ? Nu stii ca viata fiului meu este in pericol ? Nu ai simtul responsabilitatii ?”

     Doctorul i-a zambit, apoi i-a zis: „Imi pare tare rau, nu ma aflam in spital si am venit cat de repede am putut dupa ce am fost chemat. Va rog sa va linstiti.” „Sa ma linistesc ? Daca fiul tau era pe masa de operatie, ai fi putut sa fii linistit ? Daca fiul tau ar muri in timp ce doctorul intarzie sa vina, ce ai face ?”  – spuse tatal si mai nervos.

     Doctorul i-a zambit din nou: „Vom face tot ce putem pentru fiul tau prin mila lui Dumnezeu, si ar trebui ca si tu sa te rogi pentru viata fiului tau !” Si spunand acestea, a intrat in sala de operatie. „E usor sa dai sfaturi cand nu esti in situatie” – murmura tatal.

     Dupa cateva ore, doctorul a iesit zambind: „Multumim lui Dumnezeu, fiul tau este salvat.” Si fara sa mai astepte raspunsul tatalui, a mai adaugat: „Daca mai ai si alte intrebari, vorbeste cu asistenta.” Si a iesit grabit. „De ce este atat de arogant ? Nu mai putea sa stea cateva minute ca sa-mi spuna mai multe despre starea fiului meu ?” – comenta tatal cand o vazu pe asistenta iesind din sala de operatii.

     Aceasta, cu fatza in lacrimi, i-a spus: „Fiul lui a murit ieri intr-un accident de masina si astazi era inmormantarea, cand noi l-am chemat de urgenta. Iar acum, ca l-a salvat pe fiul tau, a plecat sa-si inmormanteze fiul.”

 

Aparente

     Un director al unei scoli din Franta a fost complet dezamagit de unul dintre elevii din scoala sa. La sfarsitul anului a scris despre el: „Este cel mai slab, cel mai dezordonat si cel mai nepromitator elev din scoala !”

     Dupa 50 de ani, pe cand directorul nu mai era in viata, s-a organizat un referendum prin care urma sa fie desemnata cea mai influenta personalitate a Frantei din toate timpurile. Prin vot popular a fost ales tocmai acest elev slab, dezordonat si nepromitator: numele lui era Louis Pasteur, fondatorul medicinei moderne.

     In onoarea lui s-a decretat o sarbatoare nationala. Fiind bolnav si in varsta de 73 de ani, Louis Pasteur n-a putut participa la manifestarile organizate pentru el la Paris. Cu aceasta ocazie, el a transmis un mesaj care a fost citit de fiul sau: „Viitorul nu apartine cuceritorilor, ci slujitorilor !”

     Nu cei ce se pregatesc sa cucereasca lumea vor domina viitorul, ci aceia care sunt gata sa le slujeasca semenilor. Louis Pasteur si-a dedicat viata unui singur scop si l-a atins.

 

 

Culegere de Lori Balogh

 

 

This entry was posted in Ilustratii pentru predici and tagged , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.