Psalmul 31 – Depresie si restaurare
1. „Doamne, în Tine mă încred: să nu fiu dat de ruşine niciodată. Izbăveşte-mă în dreptatea Ta!
2. Pleacă-Ţi urechea spre mine, grăbeşte de-mi ajută! Fii pentru mine o stâncă ocrotitoare, o cetăţuie unde să-mi găsesc scăparea!
3. Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi.
4. Scoate-mă din laţul pe care mi l-au întins vrăjmaşii. Căci Tu eşti Ocrotitorul meu!
5. În mâinile Tale îmi încredinţez duhul: Tu mă vei izbăvi, Doamne, Dumnezeule adevărate!
6. Eu urăsc pe cei ce se lipesc de idoli deşerţi şi mă încred în Domnul.
7. Fă-mă să mă veselesc şi să mă bucur de îndurarea Ta, căci vezi ticăloşia mea, ştii neliniştea sufletului meu,
8. şi nu mă vei da în mâinile vrăjmaşului, ci îmi vei pune picioarele la loc larg.
9. Ai milă de mine, Doamne, căci sunt în strâmtorare: faţa, sufletul şi trupul mi s-au topit de întristare;
10. mi se sfârşeşte viaţa în durere şi anii în suspinuri. Mi s-au sleit puterile din pricina fărădelegii mele şi-mi putrezesc oasele!
11. Din pricina potrivnicilor mei am ajuns de ocară, de mare ocară pentru vecinii mei, şi de groază pentru prietenii mei; cei ce† mă văd pe uliţă fug de mine.
12. Sunt uitat de inimi ca un mort, am ajuns ca un vas sfărâmat.
13. Aud vorbele rele ale multora, văd spaima care domneşte împrejur, când se sfătuiesc ei împreună împotriva mea şi uneltesc să-mi ia viaţa.
14. Dar eu mă încred în Tine, Doamne, şi zic: „Tu eşti Dumnezeul meu!”
15. Soarta mea este în mâna Ta; scapă-mă de vrăjmaşii şi de prigonitorii mei!
16. Fă să lumineze Faţa Ta peste robul Tău, scapă-mă prin îndurarea Ta!
17. Doamne, să nu rămân de ruşine când Te chem. Ci să rămână de ruşine cei răi şi ei să se coboare muţi în Locuinţa morţilor!
18. Să amuţească buzele mincinoase, care vorbesc cu îndrăzneală, cu trufie şi dispreţ împotriva celui neprihănit!
19. O, cât de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor!
20. Tu îi ascunzi la adăpostul Feţei Tale de cei ce-i prigonesc, îi ocroteşti în cortul Tău de limbile care-i clevetesc.
21.Binecuvântat să fie Domnul, căci Şi-a arătat în chip minunat îndurarea faţă de mine: parc-aş fi fost într-o cetate întărită!
22. În pornirea mea nechibzuită, ziceam: „Sunt izgonit dinaintea Ta!” Dar Tu ai auzit glasul rugăciunilor mele când am strigat spre Tine.
23. Iubiţi dar pe Domnul, toţi cei iubiţi de El. Căci Domnul păzeşte pe cei credincioşi şi pedepseşte aspru pe cei mândri.
24. Fiţi tari şi îmbărbătaţi-vă inima, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul!”
De nerecunoscut !
In Psalmul 31, un psalm favorit al lui Huss, Luther si Melanchton, David este de nerecunoscut. Omul pe care Dumnezeu Insusi il numea „om dupa inima Mea” ( 1 Samuel 13,14; Fapte 13,22 ) se confrunta cu o puternica stare de neliniste sufleteasca.
Cuvinte si expresii ca: „ticalosia mea” ( vers. 7 ), „nelinistea sufletului meu” ( vers. 7 ), „stramtorare” ( vers. 9 ), „intristare” ( vers. 9 ), „suspinuri” ( vers. 10 ), „nelegiuirea mea” ( vers. 10 ) sau „vas sfaramat” ( vers. 12 ) ne arata ca drama prin care trecea „cantaretul placut al lui Israel” ( 2 Samuel 23,1 ) nu era o criza oarecare, ci una majora.
Aceasta criza sufleteasca profunda prin care trecea el a transformat Psalmul 31 intr-un „mozaic al nefericirii si indurarii”, dupa cum afirma John Phillips in cartea sa „Comentariu asupra psalmilor” ( vol. I, p. 301 ).
Oare ce se intampla cu acel David care alungase demonii din viata lui Saul prin cantarile sale ? Unde este acel tanar cu par balai, care pleca curajos si plin de incredere pe campul de lupta, gata sa-l infunte pe Goliat doar cu o prastie si cateva pietre de rau ? Ce s-a intamplat intre timp cu „cantaretul placut al lui Israel”, incat sa ajunga in situatia ca toti sa-l priveasca cu groaza si toti cei ce-l vad sa fuga de el ca de un lepros ?
Desi nu ne vorbeste despre cauza tulburarii sale sufletesti, cu puternice accente de depresie, David ne lasa sa o intuim: pacatul. Un pacat grav, in care muscase cu pofta, dar a carui otrava incepuse sa-si faca efectul: deteriorarea relatiei sale cu Dumnezeu si cu semenii.
David comisese deja pacatul cu Batseba. Apoi, ca sa-l acopere, comisese si o crima premeditata, ucigandu-l pe Urie, sotul acesteia. Timp de un an intreg, David a incercat apoi sa uite si sa-si linisteasca inima, scotand amintirea acestei inlantuiri de pacate grave din memoria sa. Dar in zadar ! Nelinistea sa sufleteasca, in loc sa se atenueze pe masura ce timpul trecea, devenea si mai mare.
Aceasta perioada premergatoare pocaintei, marturisirii si iertarii pacatului sau este atat de bine descrisa in debutul Psalmului 32: „Cata vreme am tacut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Caci zi si noapte mana Ta apasa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usuca pamantul de seceta verii” ( Psalmul 32,3.4 ).
Vazand neputinta lui de a se ridica singur din „mocirla” pacatului in care, cu cat se zbatea mai mult, cu atat se afunda mai adanc, Dumnezeu, in mila Sa, i-a venit in ajutor, ridicandu-l si asezandu-i din nou picioarele pe cararea mantuirii.
Acum David, privind la experienta dramatica prin care trecuse si din care fusese izbavit de dragostea divina, se aseaza si scrie despre propria cadere, pentru ca generatiile urmatoare sa nu repete aceeasi tragedie. Ceea ce face David in Psalmul 31, dar si in alti psalmi care amintesc de drama caderii sale, este admirabil.
De regula, cand pacatuim, tendinta este sa stergem urmele cat mai bine cu putinta, salvandu-ne imaginea pe care o afisam inaintea semenilor nostri. David insa nu face acest lucru. Desi este constient ca, scriind despre experienta caderii sale, va deveni vulnerabil in fatza oamenilor, el se expune fara teama de consecinte inaintea posteritatii.
De ce face David gestul acesta ? Pentru ca tu si cu mine sa nu uitam o lectie pretioasa pe care David, ca sa o inteleaga, l-a costat enorm de mult. Nimeni nu este prea sus ca sa nu poata cadea si nimeni nu este prea spiritual ca sa nu poata pacatui. Si cu cat te afli mai sus, caderea este mai mare…
„Tu esti Stanca mea”
Psalmul 31 a fost scris dupa ce David a iesit din teribila criza provocata de pacatuirea lui cu Batseba. Privind in urma si rememorand trairile pe care le-a avut in acele zile de intuneric spiritual, el vede harul si indurarea lui Dumnezeu, care nu l-au parasit nici in acele momente.
Prima parte a psalmului ( versetele 1-8 ) este dominata de un sentiment de frica complexa care a pus stapanire pe fiinta lui David dupa ce a comis pacatul. Este o frica cu multe fetze, toate acestea fiind la fel de hidoase: frica de a nu fi descoperit, frica de consecinte, frica de pedeapsa, frica de a nu-si pierde tronul, viata si chiar mantuirea.
De fapt, aceasta este conditia oricarui om pacatos, traita chiar de primii nostri parinti dupa ce au cazut in pacatul neascultarii. Cand Creatorul i-a cautat in gradina Edenului, Adam a raspuns: „Ti-am auzit glasul in gradina si mi-a fost frica, pentru ca eram gol si m-am ascuns” ( Geneza 3,10 ).
Totusi, desi este cuprins de frica, David are taria sa-si inalte glasul spre Dumnezeu. De data aceasta o face insa din postura unui om vinovat, care si-a pierdut reputatia, dar care nu si-a pierdut si credinta.
Multimea metaforelor pe care le foloseste psalmistul in aceasta parte a descrierii experientei sale dovedeste calitatea credintei pe care o avea. Pentru David, chiar in postura de vinovat de pacate atat de grave, Dumnezeu este si ramane „Stanca”, „Cetatuia” si „Ocrotitorul” sau.
„Caci Tu esti Stanca mea, Cetatuia mea si, pentru Numele Tau ma vei povatui si ma vei calauzi. Scoate-ma din latul pe care mi l-au intins vrajmasii, caci Tu esti Ocrotitorul meu” ( vers. 3.4 ).
In haosul pe care l-a adus pacatul in viata lui, David simte nevoia unui punct de sprijin ( „Stanca” ) si cauta cu ardoare un loc de adapost ( „Cetatuia” ). In timp ce milioane de oamenii Ii intorc spatele lui Dumnezeu dupa ce au cazut in pacat, David se intoarce la acelasi Dumnezeu pe care L-a dezonorat, cautand la El iertare, mila si ocrotire.
De ce face acest lucru ? Pentru ca el Il cunoaste prea bine pe Dumnezeu si stie ca daca va veni inaintea Lui cu inima deschisa, nu va fi respins. Caci „pe cel ce vine la Mine”, ne promite Mantuitorul, „nu-l voi izgoni afara” ( Ioan 6,37 ).
In rugaciunea psalmistului exista o cerere greu de inteles si care l-a pus in mare dificultate chiar pe reformatorul german Martin Luther: „Izbaveste-ma in dreptatea Ta !” ( vers. 1 up. ). Ne-am fi asteptat ca David sa faca apel la mila, harul si indurarea Domnului. Dar de ce la dreptatea Sa ? Oare aceasta dreptate divina nu i-ar fi adus condamnarea definitiva ? Ce sanse de izbavire si achitare ar fi avut el daca Dumnezeu ar fi aplicat dreptatea in cazul sau ?
Facand aceasta cerere neasteptata, David demonstreaza ca a inteles, cu circa o mie de ani iniante de vremea lui Mesia si de jertfa Sa ispasitoare, marele adevar biblic al indreptatirii prin credinta. El priveste la dreptatea divina asa cum s-a manifestat la cruce, lovindu-L pe Fiul lui Dumnezeu si eliberand-l pe pacatos de vinovatia sa. O astfel de „dreptate” cerea David pentru a fi izbavit din mocirla pacatului in care se afundase atat de mult.
Iar pentru a beneficia de aceasta dreptate divina, el isi pune sufletul pe masa, cu ticalosia si nelinistea lui ( vers. 7 ), rostindu-si ultima si definitiva sa decizie: „In mainile Tale imi incredintez duhul” ( vers. 5 ). Aceleasi cuvinte au fost si ultimele cuvinte rostite de Huss, Bernard, Luther, Melanchton si multi alti crestini care au luat decizia finala si definitiva de a se preda lui Dumnezeu, indiferent daca traiesc sau mor.
Or, pentru a lua o astfel de decizie, trebuie sa fii un om ajuns la deplina maturitate spirituala, la „starea de om mare, la inaltimea staturii plinatatii lui Christos” ( Efeseni 4,13 up. ). Iar David dovedeste ca a ajuns la aceasta maturitate.
„Am ajuns ca un vas sfaramat”
Versetele 9-16 descriu depresia acuta pe care a trait-o David in urma pacatuirii sale. Descrierea detaliata a starii sale sufletesti in acele momente de criza existentiala ne arata cat de adanca era amaraciunea din inima psalmistului: „Fatza, sufletul si trupul mi s-au topit de intristare” ( vers. 9 up. ). „Sunt uitat de inimi ca un mort, am ajuns ca un vas sfaramat” ( vers. 12 ).
Analizand aceasta parte a psalmului, putem extrage cateva cauze ale depresiei:
1) Pacatul nemarturisit ( vers. 10 up. )
2) Abandonarea de catre cei din jur ( vers. 11.12 )
3) Frica provocata de ostilitatea oamenilor ( vers. 13 ).
Imaginea pe care o zugraveste psalmistul cu privire la propria sa fiinta este aceea a unui lepros ajuns de ocara printre oameni si de care fug ingroziti chiar si prietenii cei mai apropiati: „Din pricina potrivnicilor mei, am ajuns de ocara, de mare ocara pentru vecinii mei, si de groaza pentru prietenii mei; cei ce ma vad pe ulitza fug de mine” ( vers. 11 ).
Citind aceasta parte a Psalmului 31, nu trebuie sa pierdem din vedere un lucru important: Ceea ce a facut pacatul in viata lui David, va face si in viata oricarui om care se lasa amagit de promisiunile lui. De aceea, nimeni nu trebuie sa se joace cu pacatul, nimeni nu trebuie sa staruie in el. Legea cauzei si a efectului ne arata ca aceleasi cauze provoaca aceleasi efecte.
Oare noi vom fi o exceptie de la regula ? „Poate cineva sa ia foc in san fara sa i se aprinda hainele ?” ( Proverbe 6, 27 ) Raspunsul este implicit: Nimeni !
„Tu ai auzit glasul rugaciunilor mele”
Ca multi alti psalmi ai lui David, Psalmul 31 se incheie luminos, insistand asupra harului si indurarii lui Dumnezeu, care restaureaza in om ceea ce a distrus pacatul. David vorbeste aici de viata sa noua in care si-a regasit echilibrul si sensul vietii. Iar aceasta noua viata porneste de la increderea deplina in Dumnezeu, chiar in cele mai intunecate momente ale vietii: „Dar eu ma incred in Tine, Doamne, si zic: „Tu esti Dumnezeul meu” ( vers. 14 ).
In aceasta rugaciune de final, psalmistul foloseste doua nume ale lui Dumnezeu: Yahweh si Elohim. Este oare intamplator ? Nimic nu este intamplator in Cuvantul lui Dumnezeu. Yahweh ( „Eu sunt Cel ce sunt” ) inseamna „Dumnezeul legamantului” si scoate in evidenta credinciosia lui Dumnezeu cu privire la legamantul Sau, cu privire la promisiunile Sale facute omului.
Elohim este „Dumnzeul Creatiei”, Cel care a pus ordine in haosul de la inceput, scotand la lumina minunile puterii Sale creatore. Folosind aceste doua Nume divine, psalmistul ne transmite un mesaj incurajator: Dumnezeul nostru este un Dumnezeu credincios, care Isi tine legamantul cu credinciosie, chiar daca omul a alunecat in prapastia pacatului.
Daca El a putut face ordine in haosul primordial, cu siguranta ca El va face ordine si in viata omului pacatos, deprimat si debusolat. Iar viata lui David este cea mai buna dovada in acest sens. Care este secretul iesirii lui David din starea de depresie pe care i-a provocat-o pacatul sau ?
„Reteta” ne este prezentata in finalul Psalmului 31 si ea se afla la dispozitia oricarui om care trece prin experienta caderii in abisul pacatului. Ceea ce a facut David in acele momente poate face oricare dintre noi, experimentand aceeasi eliberare si aceeasi bucurie a mantuirii. Iata „ingredientele” retetei:
1) Daca te-a doborat pacatul, nu privi in jos, in abisul lui, ci priveste din nou la bunatatea lui Dumnezeu, care „nu oboseste iertand” ( Isaia 55,7 up. ) „
„O, cat de mare este bunatatea Ta pe care o pastrezi pentru cei ce se tem de Tine si pe care o arati celor ce se incred in Tine in fatza fiilor oamenilor” ( vers. 19 ).
2) Nu uita ca Dumnezeu este gata sa-Si intinda „aripile” Sale ocrotitoare asupra ta, ori de cate ori cauti adapost la El.
„Tu ii ascunzi la adapostul Fetzei Tale de cei ce-i prigonesc, ii ocrotesti in cortul Tau de limbile care-i clevetesc” ( vers. 20 ).
3) Priveste la harul lui Dumnezeu, gata sa-ti vina in ajutor in orice imprejurare.
„Binecuvantat sa fie Domnul, caci Si-a aratat in chip minunat indurarea fatza de mine: parca as fi fost intr-o cetate intarita” ( vers. 21 ).
4) Nu gandi niciodata ca Dumnezeu te-a parasit din cauza caderii tale. Nu El ne paraseste in astfel de momente, ci noi Il parasim pe El.
„In pornirea mea nechibzuita ziceam: „Sunt izgonit dinaintea Ta !” Dar Tu ai auzit glasul rugaciunilor mele, cand am strigat catre Tine” ( vers. 22 ).
5) Increde-te constant si fara rezerve in dragostea lui Dumnezeu, chiar si atunci cand pasii tai au alunecat de pe calea cea dreapta.
„Iubiti pe Domnul toti cei iubiti de El. Caci Domnul pazeste pe cei credinciosi si pedepseste aspru pe cei mandri. Fiti tari si imbarbatati-va inima toti cei ce nadajduiti in Domnul” ( vers. 23.24 ).
Concluzii
Experienta dramatica a caderii si restaurarii lui David, „omul dupa inima lui Dumnezeu” ( 1 Samuel 13,14; Fapte 13,22 ), este o incurajare pentru toti cei care se confrunta cu pacatul in propria lor viata. Ea ne arata ( pentru a cata oara ? ) ca nu poate omul pacatui cat poate Dumnezeu ierta.
David a gustat din plin din fructul amar al nelinistii si depresiei provocate de pacatul sau. Insa el a stiut ce sa faca cu aceasta neliniste, a stiut sa o gestioneze, aducand-o inaintea Aceluiasi Dumnezeu pe care L-a dezonorat si ofensat. El nu a incercat sa-si ascunda pacatul, nici nu a facut eforturi sa-l scuze sau sa-l minimalizeze, ci a inventariat corect starea sa sufleteasca, alergand inapoi pana in punctul in care a zarit pentru ultima oara lumina.
Niciodata, atunci cand Il inlocuim pe Dumnezeu cu orice altceva din aceasta lume, nu vom avea parte de siguranta si ocrotire, ci doar de rusine. Instrainarea de Dumnezeu prin pacat distruge personalitatea si aduce ocara inaintea oamenilor. Singura viata care are sens este doar cea traita cu Dumnezeu, prin Dumnezeu si pentru Dumnezeu.
„Doamne, Tu stii nelinistea sufletului meu”( vers. 7 ). Care este nelinistea sufletului tau ? Daca ea este din cauza pacatului, atunci singura solutie pentru a redobandi echilibrul sufletesc pierdut este doar pocainta.
David a stiut sa-si gestioneze aceasta neliniste, redobandind pacea si bucuria mantuirii. Tu ce vei face cu nelinistea Ta ?
Lori Balogh
