Sabat săptămânal sau sabat lunar?

Sabat săptămânal sau sabat lunar?

O doctrină „aruncată în aer”

Spre sfârșitul secolului trecut, în lumea creștină a apărut o mișcare care își propune să schimbe radical conceptul de zi de odihnă și închinare. Dacă până atunci disputele teologice se rezumau la stabilirea adevăratei zile de odihnă la care se referă Porunca a patra a Decalogului, între ziua a șaptea a săptămânii (sâmbăta) și ziua întâi a săptămânii (duminica), acum pe scena disputelor a apărut o nouă doctrină referitoare la ziua de odihnă: „sabatul lunar”.

Așa cum se știe, cele mai multe confesiuni creștine respectă ca zi de odihnă și închinare prima zi a săptămânii (duminica). Există totuși și confesiuni și grupări creștine care înțeleg că Porunca a patra a Decalogului trebuie împlinită așa cum a fost lăsată de Creator, respectând ca zi de odihnă și închinare ziua a șaptea a săptămânii (sâmbăta).

Susținătorii sabatului lunar vin însă cu o cu totul altă învățătură: Sabatul Poruncii a patra nu este nici sâmbăta, nici duminica, ci el trebuie calculat potrivit unui „calendar al Creatorului”, bazat pe fazele Lunii.

Conform acestui calendar lunar, prima zi a lunii este luna nouă, respectată ca o zi de sărbătoare. După ziua lunii noi, se numără șase zile, ajungându-se la ziua a 8‑a a lunii, considerată zi de sabat. După alte șase zile se ajunge la ziua a 15‑a a lunii, de asemenea zi de sabat. În mod asemănător se ajunge la zilele a 22‑a și a 29‑a a lunii, și ele considerate sabate.

În „calendarul Creatorului” zilele nu au nume, ci doar numere, considerându-se că numele zilelor calendarului gregorian, folosit astăzi în majoritatea statelor lumii, sunt de origine păgână, căci la originea lor se află nume de zei.

Conform acestui calendar, în fiecare lună zilele de sabat cad invariabil în zilele de 8, 15, 22 și 29, ceea ce înseamnă că, potrivit calendarului gregorian, aceste sabate pot cădea în oricare dintre zilele săptămânii: de la duminică până sâmbătă.

1 (Luna Nouă)

2 3 4 5 6 7 8 (Sabat lunar)

9 10 11 12 13 14 15 (Sabat lunar)

16 17 18 19 20 21 22 (Sabat lunar)

23 24 25 26 27 28 29 (Sabat lunar)

Între adepții sabatelor lunare există însă multă confuzie. Cei mai mulți nu iau în calcul ziua lunii noi (prima zi a lunii) atunci când socotesc cele șase zile până la primul sabat al lunii. Astfel, se ajunge la zilele de 8, 15, 22 și 29, considerate sabate.

Există însă și sabatarieni lunari (o minoritate) care socotesc și ziua lunii noi între cele șase zile până la primul sabat al lunii. În felul acesta se ajunge la zilele de 7, 14, 21 și 28 ale lunii, considerate ca zile de sabat.

1 (Luna Nouă) 2 3 4 5 6 7 (Sabat lunar)

8 9 10 11 12 13 14 (Sabat lunar)

15 16 17 18 19 20 21 (Sabat lunar)

22 23 24 25 26 27 28 (Sabat lunar)

29

Susținătorii sabatului lunar afirmă cu tărie că acestea sunt adevăratele sabate cerute de Creator, pentru a fi sfințite potrivit Poruncii a patra. Ei cred că această „lumină” trebuie dusă lumii întregi, aceasta fiind ultima șansă a ei. De aici și numele mișcării „World’s Last Chanse” (WLC – „Ultima Șansă a Lumii”), o mișcare foarte activă pe internet, care adună adepți mai ales dintre confesiunile sabatariene: evrei mesianici, adventiști de ziua a șaptea, credincioși ai Bisericii lui Dumnezeu și alți neoprotestanți păzitori ai Sabatului săptămânal.

Mulțimea articolelor atent documentate și prezentările video de calitate dovedesc faptul că în spatele mișcării sabatului lunar se află minți inteligente, care cunosc Scriptura și știu să o folosească pentru a-și susține doctrina. Vom vedea însă, dacă mulțimea argumentelor lor pot combate adevărul simplu al Scripturii, aflat la îndemâna oricărui suflet care îl caută cu sinceritate.

„Fața nevăzută a Lunii”

Din informațiile deținute până în prezent, există două piste care ne duc la originea învățăturii despre sabatul lunar. Prima dintre ele ne trimite la sfârșitul anilor ’80 ai secolului trecut când, după moartea lui Helbert Armstrong (Apostolul), liderul Bisericii Mondiale a lui Dumnezeu (WWCG), această biserică s-a divizat în mai multe fracțiuni.

Fiecare dintre acestea au fost conduse de lideri evangheliști care și-au format propriile biserici cu câte o doctrină specifică. Unul dintre acești lideri, John D. Keyser, după ce a studiat scrierile filosofului evreu Filo din Alexandria (Filo Iudeul: 15 î.Ch.- 54 d.Ch.), a ajuns la concluzia că sabatele cerute de Creator în Porunca a patra trebuie calculate după fazele Lunii și nu după săptămânile calendarului gregorian.

Acest Filo Iudeul susținea că primele trei zile ale Creației nu se socotesc ca timp, ele fiind „non-days”. Conform teoriei lui, prima săptămână (shabuach) a început de fapt odată cu ziua a patra (luna nouă), ziua în care au fost create Soarele și Luna. Același filosof iudeu (profund elenist în convingerile sale!) a lăsat să se înțeleagă că preoții evrei din perioada templului stabileau sabatele în funcție de fazele Lunii și nu după ciclul săptămânal continuu (afirmație care însă nu poate fi dovedită nici științific, nici istoric și nici biblic).

O altă pistă ne este prezentată de Wikipedia și afirmă că primul păzitor al sabatului lunar a fost Johnatan David Brown, un muzician și inginer de sunet din Oklahoma, producător de albume muzicale creștine. Se știe despre acest personaj că în 1989 a făcut un vot de nazireu, iar între anii 1992‑1994 a făcut închisoare și a plătit amenzi considerabile, fiind acuzat de sperjur și activități rasiste în complicitate cu membri ai Ku Klux Klan-ului.

Brown pretinde că în perioada detenției a auzit o voce care i-a descoperit adevărul despre sabatul lunar. Studiind acest subiect, și-a prezentat concluziile într-o carte despre „Ținerea vremurilor hotărâte ale lui Yahweh”. În lucrarea sa, Brown susține calendarul lunar babilonian, speculând că evreii din antichitate au folosit același calendar.

Se pare că în prezent Brown se concentrează asupra muzicii, lăsând predicarea sabatului lunar în seama altor „apostoli” ai noii doctrine.

Câte ceva despre măsurarea timpului la evrei

Calendarul ebraic timpuriu era adaptat nevoilor unui popor care nu avea nici ceasornice, nici calendare tipărite, nici cunoștințe avansate de astronomie. Acest calendar se baza pe câteva principii simple:

1) Ziua („yom”) începea la apusul soarelui și dura până la apusul următor (susținătorii sabatului lunar calculează zilele de la răsărit la răsărit!).

În Leviticul 23,32, există o poruncă explicită cu privire la Ziua Ispășirii din ziua a 10‑a a lunii a 7‑a: „Aceasta să fie pentru voi o zi de sabat, o zi de odihnă și să va smeriți sufletele în ziua aceasta: din seara zilei a 9‑a până în seara următoare să prăznuiți sabatul vostru”.

Conform textului din Deuteronomul 16,6, prin „seară” se înțelege apusul soarelui: „Acolo să jertfești Paștele, seara, la apusul soarelui, pe vremea ieșirii tale din Egipt”. Așadar, Ziua Ispășirii începea în seara zilei a 9‑a, odată cu apusul soarelui, și se încheia al apusul următor.

De asemenea, îndrumările date poporului Israel cu privire la curățire dovedesc faptul că ziua se încheia seara, la apusul soarelui. În Numeri 19,16.19 ni se spune că un om care devenise necurat din punct de vedere ceremonial redevenea curat după șapte zile, seara, în urma unor ritualuri de curățire.

În Leviticul 22,6.7 găsim un alt argument că ziua se măsura de la un apus de soare la altul: „Cine se va atinge de aceste lucruri va fi necurat până seara; să nu mănânce din lucrurile sfinte decât după ce își va scălda trupul în apă. După apusul soarelui va fi curat…”

Așadar, un om care era „necurat până seara” redevenea curat „după asfințitul soarelui”, dovedind încă odată că evreii măsurau zilele de la un apus la altul, conform raportului Genezei: „Astfel a fost o seară și apoi a fost o dimineață; aceasta a fost ziua întâi… a doua… a treia… a patra… a cincea… a șasea” (Geneza 1,5.8.13.19.23.31).

Este de remarcat faptul că și alte popoare antice (de ex. babilonienii) începeau ziua la apusul soarelui. Doar egiptenii calculau zilele de la răsăritul soarelui. Calculul zilelor de la miez de noapte provine de la romani și nu are nicio legătură cu Scriptura.

2) Săptămâna („shabuach”) era formată dintr-un grup de șapte zile, ultima fiind zi de odihnă – Sabatul săptămânal („Shabat”). Săptămâna reprezintă unicul element de timp înglobat în Decalog (Porunca a patra), fiind întâlnită încă de la Creație.

Deoarece primele trei zile ale Creației au fost numărate înainte de crearea Soarelui și a Lunii în ziua a patra, săptămâna este complet independentă de mișcările astrelor, respectiv de fazele Lunii sau de mișcarea de revoluție a Pământului în jurul Soarelui. Ciclul săptămânal, delimitat de Sabat, a fost opera exclusivă a Creatorului, el nedepinzând de niciun sistem calendaristic care a funcționat vreodată pe pământ. El nu are hotare naturale, fiind măsurabil doar prin porunca Creatorului.

Evreii și creștinii susțin ideea unui ciclu săptămânal continuu, care s-a derulat de la Creație până în zilele noastre și care a fost respectat de toți copiii lui Dumnezeu din toate timpurile. Deși nu își propune să ne demonstreze acest adevăr, Biblia ne oferă totuși câteva indicii în sensul acesta:

– Cu ocazia Potopului (anul 1656 de la Creație), Noe a verificat dacă apele s-au retras de pe fața pământului, dând drumul unui porumbel din șapte în șapte zile (vezi Geneza 8,8‑12).

– Noțiunea de „săptămână” apare și în cazul căsătoriei lui Iacov cu Lea și Rahela (vezi Geneza 29,27.28).

Aceste indicii ne arată că ciclul săptămânal neîntrerupt a fost cunoscut și respectat chiar înainte de apariția celor trei religii abraamice: iudaismul, creștinismul și islamul.

3) Luna ebraică („yerach” – „lună” și „chadesh” – „luna nouă”) începea întotdeauna cu ziua lunii noi, o zi specială, celebrată cu trâmbițe și sacrificii (vezi Numeri 10,10; 28,11‑14). În Scripturi, zilele de lună nouă sunt amintite adesea alături de Sabate și alte sărbători (vezi 2 Împărați 4,23; Isaia 1,13.14; 66,23).

Dovada că luna începea cu ziua lunii noi o găsim în 1 Samuel 20,24‑27, pasaj în care ni se relatează despre fuga lui David de la curtea lui Saul. Se amintește de luna nouă (vers.24) și de „a doua zi a lunii noi” (vers. 27), ceea ce confirmă informația că fiecare lună începea cu ziua lunii noi. Așadar, dacă ciclul săptămânal era delimitat de ziua a șaptea (Sabatul săptămânal), luna la evrei era reglementată de fazele Lunii.

Prima lună a anului ebraic a fost considerată luna ieșirii israeliților din Egipt, respectiv luna Abib, „luna spicelor”. Mai târziu, luna Abib a fost redenumită Nisan, așa cum este cunoscută și astăzi (vezi Exodul 23,15; 34,18; Deuteronomul 16,1; Estera 3,7).

Desemnarea lunii Abib („luna spicelor”) ca primă lună a anului ebraic nu înseamnă că evreii au trecut de la un eventual calendar solar la unul lunar, ci pur și simplu ea a fost considerată ca prima lună a anului, marcând prima lună de libertate pentru poporul evreu ținut rob în Egipt.

Deși erau 12 luni (vezi 1 Împărați 4,7), ca și la egipteni și babilonieni, nu avem multe informații despre numele lunilor ebraice înainte de exilul babilonian. Se cunosc doar numele lunilor Abib (prima lună – Exodul 13,4; 23,15; Deuteronomul 16,1), Zif (luna a doua – 1 Împărați 6,1), Etanim (luna a șaptea – 1 Împărați 8,2) și Bul (luna a opta – 1 Împărați 6,38).

Înainte de exil, Biblia se referă la lunile anului mai degrabă indicând numărul decât numele lor, care, de altfel, erau denumiri canaanite, limba ebraică fiind înrudită îndeaproape cu limbile Canaanului.

Biblia nu specifică numărul zilelor unei luni, însă cel mai probabil lunile au fost determinate de observarea directă a fazelor Lunii. Deoarece fazele Lunii se repetau după fiecare lunație, care durează 29,5 zile, luna nouă reapare în seara zilei a 29‑a sau a 30‑a a lunii.

Lunile aveau un număr de 29 sau 30 de zile, lungimea lor depinzând de vizibilitatea Lunii noi în seara zilei a 29‑a. Dacă Luna era vizibilă în seara zilei a 29‑a, după apusul soarelui, ziua care începea devenea ziua lunii noi. Dacă cerul din seara zilei a 29‑a era înnorat, ziua următoare devenea a 30‑a zi a lunii respective. Însă după a 30‑a zi, întotdeauna ziua care urma era ziua lunii noi, indiferent dacă Luna era vizibilă sau nu. Astfel, în cursul anului puteau exista două sau trei luni de câte 30 de zile.

Calendarul lunar ebraic avea însă un inconvenient: cele 12 luni se terminau cu 11 zile mai devreme decât un an solar complet, care avea același punct de plecare. Un astfel de calendar avea nevoie de ajustări pentru a ține pasul cu anotimpurile.

Corecția se făcea adăugându-se câte o lună (a 13‑a) la fiecare doi sau trei ani (la luna Adar I se adăuga luna Adar II). În felul acesta se menținea prima lună a anului (Nisan) în pas cu secerișul orzului („luna spicelor”).

Nici calendarul solar folosit astăzi în cele mai multe țări nu este perfect. Diferența între calendarul solar și cel lunar constă în faptul că anul solar este cu un sfert de zi mai scurt decât timpul unei rotații complete a Pământului în jurul Soarelui, pe când anul lunar este mai scurt cu 11 zile. Ajustarea calendarului solar (gregorian) se face o dată la patru ani, prin adăugarea unei zile lunii februarie (an bisect).

Calendarul evreilor era un calendar lunar, moștenit probabil de la strămoșii lor semiți, însă care, prin ajustările de rigoare, devenea un calendar lunisolar. În timpul șederii lor în Egipt, evreii au putut ține calendarul lor lunisolar trăind separat în ținutul Gosen, chiar dacă egiptenii aveau un calendar solar fix de 365 de zile.

4) Anul ebraic era reglementat după sezonul strângerii recoltei. Există un an religios, de la luna Nisan la următoarea lună Nisan (prima lună a anului, numită și „luna spicelor”), format din 12 sau 13 luni. Acest an începea primăvara. Există și un an civil, de la luna Tisri până la următoarea lună Tisri, care începea toamna.

Partea „întunecată” a sabatului lunar

Susținătorii doctrinei sabatului lunar aduc o mulțime de argumente pentru a dovedi că evreii antici respectau Porunca a patra a Decalogului nu prin păzirea Sabatului săptămânal, ci a sabatelor lunare, care întotdeauna cădeau în zilele de 8,15,22 și 29 ale lunii.

Mulțimea argumentelor bazate pe texte biblice îi pot deruta cu ușurință pe unii creștini, mai ales pe cei sabatarieni. Mântuitorul Însuși ne atrage atenția că în cursul istoriei urmau să apară mulți Christoși mincinoși și proroci mincinoși, pe care Satana îi va folosi ca „să înșele, dacă va fi cu putință, chiar și pe cei aleși” (Matei 24,24).

Însă un studiu atent al acestor „argumente”, însoțit de rugăciune pentru iluminarea Duhului Sfânt, ne va ajuta să observăm partea întunecată a doctrinei sabatului lunar. Unele dintre aceste argumente dovedesc faptul că susținătorii sabatului lunar fac o mare confuzie între Sabatele săptămânale, vizate de Porunca a patra, care cădeau întotdeauna în ziua a șaptea a săptămânii (sâmbăta), și sabatele ceremoniale (prezentate în Leviticul 23), care puteau cădea în oricare zi din săptămână.

Alte „argumente” ale susținătorilor sabatului lunar sunt pure speculații, fără niciun temei biblic, istoric și logic. Și, în sfârșit, alte „argumente” folosite de aceștia se bazează pe simple coincidențe. Conform calendarului lunisolar, se întâmplă ca odată la câteva luni, Sabatele săptămânale să coincidă cu sabatele lunare din zilele de 8, 15, 22 și 29 ale lunii. Însă a transforma această coincidență ocazională într-un argument în favoarea teoriei că toate Sabatele păzite de evrei cădeau în aceste zile este o eroare deosebit de gravă.

Rostul acestui articol nu este acela de a demonta toate „argumentele” susținătorilor sabatului lunar. În lumea bancară există un principiu care poate fi aplicat la fel de bine și în teologie: nu trebuie să cunoști toate bancnotele falsificate; este suficient să o cunoști bine pe cea veritabilă, pentru ca falsul, indiferent ce formă ar îmbrăca, să fie demascat. De aceea, mă voi rezuma la câteva observații care ne pot ajuta să deosebim originalul de fals.

1) Ciclul săptămânal, delimitat de ziua a șaptea (Sabatul), își are originea în Creator. Înainte de crearea Soarelui și a Lunii în ziua a patra a Creației, numărătoarea zilelor săptămânii deja începuse, ceea ce ne arată clar intenția Creatorului ca săptămâna să fie total independentă de orice mișcare a astrelor.

Încercarea de a susține că numărătoarea zilelor săptămânii a început doar de la ziua a patra, odată cu luna nouă, este o idee împrumutată de la filosoful elenist Filo Iudeul și nu are nimic de-a face cu voința lui Dumnezeu.

Deoarece ciclul săptămânal neîntrerupt este complet independent de mișcările Lunii și ale Soarelui, el fiind doar oglindirea voinței Creatorului, Porunca a patra din Decalog, care cere respectarea zilei a șaptea (sâmbăta) ca zi de odihnă și închinare, este o poruncă profund morală. Ascultarea de cerințele ei sau ignorarea lor arată calitatea relației omului cu Creatorul său.

2) Cu privire la Sabatul săptămânal (ziua a șaptea – sâmbăta), există un clar „așa zice Domnul”:

„Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău; să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o” (Exodul 20,8‑11).

Dacă pentru Sabatul săptămânal există o poruncă clară din partea lui Dumnezeu, nu la fel stau lucrurile cu privire la sabatul lunar. În Scripturi nu există o poruncă clară și pe înțelesul tuturor că trebuie păzit sabatul lunar.

În Biblie nu ni se dă nicio schiță, niciun mod de a calcula sabatele lunare, care să fie la îndemâna tuturor credincioșilor. Dacă Dumnezeu ar fi intenționat să respectăm aceste zile ca sabate, El ar fi dat și porunci fără echivoc în acest sens și ne-ar fi pus la dispoziție și un sistem clar de calcul al lor. Biblia însă nu conține așa ceva.

3) O parte dintre susținătorii sabatului lunar (o minoritate) consideră că zilele de 7, 14, 21 și 28 ale lunii trebuie respectate ca sabate. Este oare o coincidență faptul că și babilonienii aveau un calendar lunar în care aceleași zile erau marcate ca zile speciale? Doar că la babilonieni, aceste zile erau considerate nefaste, aducând jertfe zeilor și abținându-se de la anumite activități. Cel puțin una dintre aceste zile, a 28‑a, era zi de odihnă la babilonieni.

Este interesant de observat că în epoca romană caldeenii au renunțat la sistemul lor calendaristic, adoptând ciclul săptămânal neîntrerupt, pe care însă l-au dedicat „oștirii cerurilor”  (săptămâna astrologică). Este oare potrivit ca un sistem calendaristic la care au renunțat chiar și păgânii să fie readus la viață de creștini?

4) Apărătorii sabatului lunar susțin că Scriptura nu specifică clar faptul că săptămâna trebuie să fie un ciclu de șapte zile, ci doar că noi trebuie să lucrăm șase zile, iar a șaptea să ne odihnim. Această idee speculativă încearcă să acopere o mare fisură pe care o prezintă doctrina sabatului lunar: „săptămânile” calendarului nu sunt cicluri constante de șapte zile, ci ele pot avea și opt sau chiar nouă zile.

Explicația este simplă: dacă luna are 29 de zile, iar prima zi a lunii, fiind lună nouă, nu se ia în calcul („non-day”), înseamnă că prima săptămână a lunii are nu mai puțin de opt zile ( ziua lunii noi, plus zilele de 2, 3, 4, 5, 6, 7 și a 8‑a – sabat ).

1 (Luna Nouă)

2 3 4 5 6 7 8 (sabat lunar) „săptămână” de 8 zile !

9 10 11 12 13 14 15 (sabat lunar)

16 17 18 19 20 21 22 (sabat lunar)

23 24 25 26 27 28 29 (sabat lunar)

Dacă luna are 30 de zile, din care a 30‑a zi a lunii și prima zi a lunii următoare (luna nouă) sunt „non-days”, înseamnă că prima săptămână a lunii următoare are nu mai puțin de nouă zile.

Prima lună

1 (Luna Nouă)

2 3 4 5 6 7 8 (sabat lunar)

9 10 11 12 13 14 15 (sabat lunar)

16 17 18 19 20 21 22 (sabat lunar)

23 24 25 26 27 28 29 (sabat lunar)

30

A doua lună

1 (luna nouă)

2 3 4 5 6 7 8 (sabat lunar) „săptămână” de 9 zile!

Această idee speculativă și irațională de a scoate din calculul timpului anumite zile, având originea în filosofia elenistului Filo Iudeul, nu poate însă contrazice realitatea. Chiar dacă unii numesc anumite zile „non-days” doar pentru a susține o doctrina nebiblică, aceste zile există, le trăim și, mai mult decât atât, sunt luate în calcul atunci când se face ajustarea calendarului lunar la mișcarea de revoluție a Pământului în jurul Soarelui.

O comparație superficială între Porunca a patra a Decalogului și sabatul lunar pare să ducă la concluzia că totul este OK. Zilele de 8, 15, 22 și 29 par să respecte cerințele Poruncii a patra. Însă asemănarea dispare odată cu trecerea la luna următoare, când „săptămâna” nu mai are șapte zile, ci opt sau chiar nouă zile.

Scriptura nu face deosebire între „days” și „non-days” ( „zile” și „non-zile” ), însă face o deosebire clară între zilele de lucru și cele de odihnă (Sabate). Porunca a patra din Decalog specifică fără echivoc: „Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău, dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău…” (Exodul 20,9.10).

Ciclul săptămânal, așa cum a fost întocmit de Creator încă din zorii Creației, este format din șapte zile (nu din opt sau nouă zile!) și este clar delimitat de ziua a șaptea (Sabatul), nu de o zi oarecare dintre celelalte zile.

5) Ziua lunii noi nu este numită niciodată în Biblie Sabat, deși era o zi de sărbătoare în care muncile obișnuite erau întrerupte (vezi Amos 8,5), aveau loc mese de părtășie (vezi 1 Samuel 20,5.18.27), aveau loc întruniri publice în locuințele profeților (vezi 2 Împărați 4,23) și se aduceau jertfe (vezi 1 Cronici 23,31).

Biblia ne vorbește despre originea Sabatului săptămânal, însă despre originea lunii noi nu ne spune nimic. Se știe însă că popoarele semitice din Mesopotamia aveau un cult al Lunii (zeul Sin) mult mai important decât cultul solar.

În calitate de locuitor al unor cetăți în care se păstra cultul Lunii (Ur, Haran), Avraam, deși a părăsit cultul păgân al astrelor, a păstrat probabil modul semitic de măsurare a timpului, transmițându-l urmașilor săi. Faptul în sine nu e greșit, căci avem nevoie de măsurarea timpului nu doar în săptămâni, ci și în luni și în ani. Din acest punct de vedere, mișcarea Lunii în jurul Pământului era cea mai practică și mai simplă metodă de marcare a începutului lunii pentru niște oameni care nu aveau nici ceasornice, nici calendare tipărite și care nu aveau nici cunoștințe avansate de astronomie.

Însă, dacă evreii antici marcau începutul lunilor cu ziua lunii noi, acest fapt nu făcea din ea o zi de Sabat. Este de remarcat că Moise nu amintește deloc luna nouă între Sabatele și sărbătorile religioase iudaice din Leviticul 23. El nu i-a dat lunii noi un statut oficial, ci a acceptat ziua doar ca pe o tradiție omenească, fără să aibă acoperire într-o porunca clară divină.

Mai mult decât atât, Scriptura nu tratează ziua lunii noi ca pe o zi sfântă, oamenii credincioși efectuând anumite lucrări în această zi. Astfel, despre Noe ni se spune că în ziua întâi a lunii întâi a ridicat învelitoarea corăbiei (vezi Geneza 8,13). Despre Ezra ni se spune că a călătorit în ziua lunii noi (vezi Ezra 7,9), iar prin profetul Hagai, Dumnezeu le poruncește iudeilor în ziua lunii noi să se suie pe munte și să aducă lemne pentru zidirea Templului (vezi Hagai 1,1.8). Iar în Exodul 40,2 găsim o porunca clară a lui Dumnezeu: „În ziua întâi a lunii întâi să întinzi locașul cortului întâlnirii”.

Toate aceste referințe biblice ne arată ca ziua lunii noi, deși era luată în considerare ca punct de început al lunilor, fiind marcată cu trâmbițe și jertfe, cu toate acestea nu era considerată o zi sfântă. Zilele lunii noi erau considerate sărbători în tradiția iudaică, nu însă și în Tora.

6) Babilonienii numeau luna plină „shapattu”/”shabattu”, un nume asemănător cuvântului ebraic „shabbat”. Cuvintele însă provin de la verbe diferite. „Shabbat”-ul ebraic provine de la verbul „shabbat” ( „a înceta lucrul” ), în timp ce „shabattu-ul babilonian are la origine cuvântul sumerian „sa-bat” ( „jumătate – repaus” ). De asemenea, cuvântul babilonian „shapattu”/”shabattu” era folosit doar pentru ziua lunii noi, nu și pentru zilele de 7,14,21 și 28 ale lunii, considerate de babilonieni zile nefaste.

7) Dacă evreii antici ar fi ținut sabatele lunare, nu pe cele săptămânale, așa cum susțin apărătorii sabatului lunar, atunci înseamnă că data Exodului ar fi căzut într-o zi de sabat lunar: ziua a 15‑a a lunii întâi (vezi Numeri 33,3). În Deuteronomul 16,1 ni se spune că ei au plecat din Egipt noaptea. Potrivit modului evreiesc de calcul al zilei (de la apus la apus), evreii au plecat din Egipt în noaptea celei de-a 15‑a zi.

Dacă zilele de 8, 15, 22 și 29 ale lunii ar fi fost respectate de evreii antici ca Sabate, înseamnă că Exodul a început într-o zi de sabat lunar, pe care ei însă l-au călcat, pornind în lunga lor călătorie spre Canaan. Ar fi putut oare Dumnezeu să le poruncească evreilor să calce o zi de Sabat, când El Însuși a poruncit ca Sabatul să fie sfințit?

8) Susținătorii sabatului lunar afirmă că zilele de 8, 15, 22 și 29 ale fiecărei luni sunt sabatele adevărate pe care trebuie să le păzească orice om. Aici intervine însă o altă problemă care nu trebuie neglijată. Atât evreii, cât și babilonienii aveau un calendar bazat pe fazele lunii. Însă metoda de calcul era diferită la evrei față de babilonieni.

Metoda evreilor era inclusivă, prima zi de la începutul unei perioade fiind inclusă în total. Așadar, prima zi plus încă șapte zile duc la un total de opt zile. Prin contrast, metoda de calcul a babilonienilor era exclusivă. Prima zi nu era luată în calcul, așa că prima zi plus încă șapte zile duc la un total de șapte zile.

Dacă ținem cont de acest aspect și punând alături calendarul ebraic și pe cel babilonian, ajungem la concluzia că zilele de 8, 15, 22 și 29 din calendarul ebraic erau de fapt zilele de 7,14, 21 și 28 din calendarul babilonian. Iar zilele pe care susținătorii sabatului lunar le consideră sabate binecuvântate, erau de fapt zile nefaste pentru babilonieni. În aceste zile, aceștia aduceau jertfe zeilor, mai ales zeului Lunii Sin (parte a trinității babiloniene, alături de zeul soare Shamash și zeița Ishtar).

9) Sărbătoarea Rusaliilor („Shavuot”) trebuia ținută de evrei după „șapte săptămâni întregi” de la sărbătoarea Paștelui (vezi Leviticul 23, 15.16 ). Dacă se ține seama de ciclul săptămânal neîntrerupt de șapte zile, se ajunge la 49 de zile. După calendarul lunar însă, nu ar fi vorba de 49 de zile, ci de 51 sau 52 de zile, ținând cont că unele „săptămâni” din calendarul lunar au opt sau chiar nouă zile.

Însă Leviticul 23,16 stabilește cât se poate de clar că e vorba de 50 de zile până la Rusalii, nu de 51 sau 52 de zile. Rezultă de aici că evreii calculau săptămânile după ciclul lăsat de Creator încă din zorii Creației, nu după calendarul lunar. Dacă ei ar fi calculat Rusaliile după calendarul lunar, sărbătoarea ar fi căzut mereu într-o dată greșită.

10) Relatarea biblică despre căderea manei în pustie este o altă dovadă că doctrina sabatelor lunare este falsă. În Exodul 16,22.23 ni se spune că evreii adunau mana în ziua a șasea în cantitate dublă, pentru a avea și în Sabat. Însă, în versetul 21 ni se precizează: „Astfel, în toate diminețile fiecare strângea cât îi trebuia pentru hrană.”

Expresia „în toate diminețile” ne arată că evreii strângeau mana și în zilele de lună nouă, și în zilele de 8, 15, 22 și 29 ale lunii, considerate de unii ca fiind sabate lunare. Singura excepție o făceau Sabatele săptămânale, în care poporul se odihnea și se închină Creatorului, conform Poruncii a patra din Decalog. Așadar, căderea manei dovedește că teoria că sabatele lunare ar fi fost păzite de evrei este falsă.

11) Unul dintre argumentele folosite de apărătorii sabatului lunar este legat de profeția din Isaia 66,23, profeție pe care o aplică la lumea nouă, prevăzută în cartea Apocalipsei: „În fiecare lună nouă și în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea, zice Domnul.”

Aplicarea profeției lui Isaia la Noul Pământ și la viața viitoare este însă greșită. Aici avem de-a face cu o profeție condiționată, adresată Israelului din vechime după întoarcerea din exilul babilonian. Profeția nu vorbește despre Paradisul ceresc, ci despre o înnoire paradisiacă a Țării Sfinte, de o epocă înfloritoare pentru Ierusalimul pământesc și poporul Israel în cazul în care ar fi ascultat de voia lui Dumnezeu.

Dacă vom citi cu atenție întreaga profeție (cap. 65 și 66), vom afla că în acest „paradis” urma să mai existe păcat și moarte (vezi cap.65,20) și urmau să se nască copii ( vezi cap. 65,23 ), deși Mântuitorul spune altceva despre viața de familie pe Noul Pământ (vezi Matei 22,30). Mai mult decât atât, profeția spune că în această perioadă a restaurării, ar fi funcționat încă serviciul jertfelor de la templu, cu preoții și leviții lui desemnați după legământul cel vechi (vezi cap.66,20.21).

Toate aceste detalii ne arată că profeția se referă la pământ, nu la cer. Dacă aceste profeții nu s-au împlinit cu vechiul Israel, cauza trebuie căutată la evreii care au zădărnicit împlinirea lor (vezi Luca 7,30). Și dacă aceste profeții nu s-au împlinit la vremea lor, ele nu se vor mai împlini niciodată în forma în care au fost rostite.

Profețiile apocaliptice care vorbesc despre Noul Pământ și viața viitoare nu amintesc nimic despre jertfe, preoți, leviți, luni noi și sărbători ale vechiului Israel.

12) Unele dintre argumentele susținătorilor sabatului lunar sunt simple speculații, având menirea să-i înșele pe cei care nu cunosc bine Scripturile. Un exemplu în acest sens este următorul „argument”: Sabatul trebuie să cadă în fiecare lună în ziua a opta, deoarece Dumnezeu a poruncit prin Moise ca pruncii de parte bărbătească să fie circumciși în ziua a opta (vezi Leviticul 12,2.3), iar Iisus afirmă că acest act se efectua chiar și în zi de Sabat (vezi Ioan7,22.23).

Raționamentul greșit este evident. Moise nu vorbește despre ziua a opta a lunii, ci de a opta zi de la nașterea copilului, iar Iisus nu spune că circumcizia trebuia să se facă în Sabat, ci doar ca Legea cerea ca aceasta să se facă în a opta zi de la naștere, chiar dacă aceasta era o zi de Sabat.

Concluzii

După căderea primilor noștri părinți și alungarea lor din Eden, li s-a permis să ia din lumea paradisiacă trei lucruri de valoare: instituția căsătoriei, Sabatul și munca. Este de la sine înțeles că „șarpele cel vechi, numit Diavolul și Satana, acela care înșeală întreaga lume” (Apocalipsa 12,9) urma să atace toate aceste binecuvântări lăsate de Dumnezeu omului căzut.

De-a lungul mileniilor de istorie, munca a ajuns să fie privită cu dispreț, familia a început să fie redefinită și să se destrame, iar Sabatul s-a aflat continuu sub focul încrucișat al atacurilor lui Satana.

O erezie are putere de convingere nu atunci când se sprijină pe argumente extrabiblice, ci atunci când apelează la cât mai multe texte și pasaje din Scriptură, uneori scoase din context, alteori asociate cu rea-voință, pentru a servi intereselor personale sau de grup. Din relatarea ispitirii Mântuitorului, înțelegem că planul lui Satana este acela de a dovedi cu Scriptura ceea ce Scriptura nu spune niciodată.

După două milenii de creștinism, în care dezbaterile cu privire la adevărata zi de odihnă prevăzută de Porunca a patra a Decalogului s-au concentrat asupra întrebării: Care este adevăratul Sabat: sâmbăta sau duminica? în ultimii ani a apărut o nouă teorie care vrea să răstoarne din temelii crezurile creștine cu privire la Sabat.

Așa cum am afirmat deja, în spatele studiilor, articolelor și prezentărilor video de calitate ale susținătorilor sabatului lunar se află minți inteligente. Însă scopul urmărit de Satana este „să înșele, dacă va fi cu putință, chiar și pe cei aleși” (Matei 24,24).

Dincolo de orice polemică pe tema sabatului lunar, un lucru este de netăgăduit: instituția Sabatului își are originea în săptămâna Creației, este de origine divină și a fost stabilită înainte de apariția oricărui sistem calendaristic.

Zilele săptămânii au început să fie numărate înainte de crearea Soarelui și a Lunii, ceea ce ne arată că săptămâna biblică este complet independentă de orice mișcare a astrelor, iar păzirea Sabatului săptămânal este o problemă profund morală. De ce? Pentru că păzirea Sabatului zilei a șaptea este legată de ascultarea sau neascultarea omului de o cerință a Creatorului său.

În timp ce sabatele lunare presupun calcule complicate, care nu sunt la îndemâna oricărui om, Sabatul săptămânal este ușor de identificat. Orice om care știe să numere până la șapte poate afla care este adevăratul Sabat biblic.

Dumnezeu a hotărât ca ziua a șaptea să fie o zi de odihnă și închinare. 7 este un număr pe care nu-l vedem nici pe cer, în mersul astrelor, nici pe corpul nostru, tocmai pentru a separa pe adevărații credincioși care se închină viului Dumnezeu de toate religiile nebiblice care se închină corpurilor cerești.

Poporul evreu, împrăștiat pe toate continentele lumii, a păstrat adevărul despre Sabatul săptămânal timp de milenii. E imposibil de acceptat ca milioane de evrei răspândiți pretutindeni pe fața pământului s-ar fi lăsat convinși la un moment dat să schimbe metoda biblică de păzire a Sabatului.

Cu privire la schimbarea zilei de odihnă din ziua a șaptea a săptămânii (sâmbăta) în ziua întâi a săptămânii (duminica), istoria ne-a lăsat multe dovezi și referințe. Însă cu privire la o eventuală schimbare a modului de calcul al Sabatului, nu avem nicio evidență.

Ne învață ceva Noul Testament cu privire la luna nouă? Cu durere în suflet, apostolul Pavel le scrie confraților săi din primul secol: „Dar acum, după ce ați cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine zis după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu, cum vă mai întoarceți iarăși la acele învățături începătoare, slabe și sărăcăcioase, cărora vreți să vă supuneți din nou? Voi păziți zile, luni, vremi și ani. Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi” (Galateni 4,9‑11).

Dacă un suflet sincer caută cu ardoare să afle care este adevărata zi de închinare cerută de Creator, nu trebuie să privească spre Lună pentru a afla răspunsul. E suficient să-și ridice ochii spre un munte: Sinai. Acolo, în Cele Zece Porunci rostite de Dumnezeu și scrise apoi cu degetul Său pe tablele de piatră, găsim răspunsul: Sabatul zilei a șaptea, zi rămasă peste milenii ca un adevărat memorial al Creației.

Shabbat shalom!

Lori Balogh

 

Referințe:

1) Informații suplimentare cu privire la calendarul din timpurile biblice:

http://www.resursebiblice.ro/2012/timpul-masurat-cu-ajutorul-corpurilor-ceresti/

http://www.resursebiblice.ro/2012/calendarul-pune-in-acord-cele-trei-miscari/

http://www.resursebiblice.ro/2012/elementele-calendarului-ebraic/

http://www.resursebiblice.ro/2012/originea-calendarului-ebraic/

http://www.resursebiblice.ro/2012/marturia-unor-experti-asupra-calcularii-lunare/

 

Poziția evreilor mesianici împotriva sabatului lunar:

http://israel-shabbat-shalom.blogspot.ro/2014/09/falsul-sabat-lunar.html

http://israel-shabbat-shalom.blogspot.ro/2013/05/sabatul-lunar.html

http://www.remnantofgod.org/lunar.htm

http://www.aroodawakening.tv/blog/the-lord-of-the-sabbath-has-the-last-word-on-the-lunar-sabbath/

 

Argumentele susținătorilor sabatului lunar:

http://www.hope-of-israel.org/lunarsab.html

https://www.worldslastchance.com/videos#play533

https://www.worldslastchance.com/yahuwahs-calendar/sabatul-lunar-in-aparare-partea-1.html

 

Originea învățăturii despre sabatul lunar:

http://israel-shabbat-shalom.blogspot.ro/2014/09/falsul-sabat-lunar.html

https://en.wikipedia.org/wiki/Jonathan_David_Brown

http://revelation1412.org/files/3913/6201/3494/KKK_Took_My_Sabbath.pdf#page18&zoomauto,-194,792

 

Argumente împotriva sabatului lunar:

http://www.ro.amazinghope.net/o-noua-zi-de-odihna-fake-lunar-sabat/

http://www.sabbathtruth.com/faq/advanced-topics/what-about-the-lunar-sabbath

http://www.sabbathtruth.com/faq/advanced-topics/what-about-the-lunar-sabbath

http://www.escapeallthesethings.com/lunar-sabbath.htm