Iisus a fost rastignit pe o cruce sau pe un stalp ?
„El a purtat pacatele noastre in trupul Sau, pe lemn, pentru ca noi, fiind morti fatza de pacate, sa traim pentru neprihanire; prin ranile Lui ati fost vindecati” ( 1 Petru 2,24 )
Pornind de acest text, si combatand practica unor crestini care au facut din cruce un obiect de cult sau un talisman aducator de noroc, unii sustin teoria ca Iisus nu ar fi fost rastignit pe o cruce, asa cum afirma crezul majoritatii bisericilor crestine, ci pe un stalp de lemn.
Problema in sine nu are nicio importanta daca o privim prin prisma mantuirii omului. Jertfa Mantuitorului ar fi fost la fel de eficienta si daca El ar fi fost rastignit sau atarnat pe un stalp, si daca ar fi fost ucis cu sabia, si daca ar fi fost ales un alt instrument de tortura. Nu modul in care a murit Iisus pentru mantuirea noastra conteaza, ci jertfa Sa este cea care ne mantuieste.
Din acest punct de vedere, controversa cu privire la modul in care Si-a dat viata Fiul lui Dumnezeu: pe o cruce sau pe un stalp de lemn, nu este menita decat sa distraga atentia oamenilor de la importanta jertfei de ispasire, atragandu-i intr-o polemica fara sens.
Nu obiectul de tortura care I-a provocat moartea Mantuitorului trebuie sa-l preocupe pe omul pacatos care doreste mantuirea, ci Persoana care S-a jertfit pentru pacatele lui. Si mai ales relatia cu acea Persoana…
Ma intreb daca nu cumva aceasta atitudine ostila fatza de adevarul mortii lui Iisus pe cruce nu se inscrie in expresia „vrajmasi ai crucii lui Christos”, pe care o foloseste apostolul Pavel in dreptul unor oameni: „Caci v-am spus de multe ori, si va mai spun si acum, plangand: sunt multi care se poarta ca vrajmasi ai crucii lui Christos” ( Filipeni 3,18 ).
Care sunt argumentele in favoarea ideii ca Iisus a fost rastignit pe o cruce si nu pe un stalp de lemn ? Iata cateva dintre ele:
1) Invitatia facuta de Iisus urmasilor Sai de a-L urma cuprinde ideea de cruce, nu de stalp.
„Cine nu-si ia crucea lui si nu vine dupa Mine, nu este vrednic de Mine” ( Matei 10,38 ).
„Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa Ma urmeze” ( Matei 16, 24; vezi si Marcu 8,34; 10,21 ).
2) Evangheliile sunt pline de pasaje in care este amintita crucea ca fiind instrumentul de tortura care a dus la moartea Fiului lui Dumnezeu, nu stalpul.
Iata cateva din ele:
– Simon din Cirena a fost silit sa duca crucea lui Iisus, nu un stalp ( Matei 27,32; Marcu 15,21; Luca 23,26 ).
– Pe drumul spre Golgota, Iisus Si-a dus crucea, nu stalpul ( Ioan 19,17 )
– Preotii, carturarii si trecatorii care-si bateau joc de Iisus Il provocau sa Se coboare de pe cruce, nu de pe stalp ( Matei 27, 40.42; Marcu 15, 30.32 ).
– Dupa moartea lui Iisus, Iosif din Arimatea I-a dat jos trupul de pe cruce, nu de pe un stalp ( Marcu 15,46; Luca 23,53: Ioan 19,38 ).
– Maria, mama lui Iisus, Maria Magdalena si alte femei stateau langa cruce in timpul agoniei lui Iisus, nu langa un stalp ( Ioan 19,25 ).
3) Epistolele lui Pavel sunt pline de referiri la cruce, ca simbol al jertfei ispasitoare a lui Iisus. Niciunde in scrierile sale, Pavel nu vorbeste despre un eventual stalp pe care ar fi murit Fiul lui Dumnezeu.
„Si a impacat pe cei doi cu Dumnezeu intr-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrajmasia” ( Efeseni 2,16 ).
„A sters zapisul cu poruncile Lui, care statea impotriva noastra si ne era potrivnic, si l-a nimicit, pironindu-l pe cruce” ( Coloseni 2,14 ).
„La infatisare a fost gasit ca un om, S-a smerit si S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce” ( Filipeni 2,8 ).
„In ce ma priveste, departe de mine gandul sa ma laud cu altceva decat cu crucea Domnului nostru Iisus Christos, prin care lumea este rastignita fatza de mine, si eu fatza de lume” ( Galateni 6,14 ).
„Fiindca propovaduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzarii; dar pentru noi, care suntem pe calea mantuirii, este puterea lui Dumnezeu” ( 1 Corinteni 1,18 ).
4) Evanghelia lui Ioan ne ofera un indiciu de netagaduit cu privire la rastignire.
Este vorba de a doua intalnire dintre Iisus si ucenicii Sai dupa inviere, intalnire la care a participat si Toma. Acesta nu fusese prezent la prima intalnire a lui Iisus cu ucenicii Sai din seara zilei invierii, iar cand colegii sai i-au dat vestea cea bunaa invierii Domnului, el a manifestat scepticism, spunand:
„Daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor, si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede” ( Ioan 20,25 ).
Ceea ce s-a intamplat in acea ocazie este relatat pe larg de apostolul Ioan: Iisus li Se descopera din nou ucenicilor, invitandu-l pe Toma sa verifice semnele rastignirii, dupa care acesta exclama: „Domnul meu si Dumnezeul meu !” ( Ioan 20, 28 ).
Expresia care ne atrage atentia din acest pasaj biblic este „semnul cuielor”. Daca Iisus nu ar fost rastignit ( fie pe cruce, fie pe un stalp ), ci ar fi fost doar legat, aceasta expresie nu ar avea niciun sens. Cuiele nu ar fi fost amintite, caci ele indica rastignirea, nu legarea de un stalp sau de o cruce.
Mai mult decat atat, folosirea pluralului ( „cuielor” ) in loc de singular ( „cuiului” ) indica faptul ca Iisus a fost rastignit pe o cruce, nu pe un stalp. Rastignirea pe un stalp presupune folosirea unui singur cui pentru ambele maini, in timp ce rastignirea pe o cruce implica folosirea a doua cuie, fapt ce justifica folosirea pluralului de catre Toma.
Nu doar traducerea Cornilescu foloseste pluralul ( „cuielor” ), ci si alte traduceri prestigioase ale Bibliei:
„Si je ne vois dans ses mains la marque des clous, et si je ne mets mon doight dans la marque des clous…” ( Louis Seconde )
„Unless I see in his hands the print of the nails, and place my finger in the mark of the nails…” ( Revised Standard Version )
„Except I shall see in his hands the print of the nails, and put my finger into the place of the nails…” ( Douay )
„Si je ne vois pas dans ses mains l’empreinte des clous, si je ne mets pas mon doight dans la place des clous…” ( Crampon )
Indiciul oferit de apostolul Ioan in Evanghelia sa este evident si suficient pentru a accepta adevarul rastignirii Mantuitorului pe o cruce si nu pe un stalp.
5) In afara argumentelor biblice, exista numeroase dovezi istorice si arheologice care atesta faptul ca romanii foloseau in mod curent rastiginirea ca mod de executie a celor pe care ii considerau raufacatori.
Dintre toate pedepsele capitale care se practicau in Antichitate, rastignirea ( crucificarea ) era de departe cea mai cruda, cea mai dureroasa, cea mai lenta si cea mai degradanta forma de pedepsire cu moartea a unui vinovat.
Cu privire la “inventatorii” acestei teribile pedepse exista mai multe versiuni. Unii sustin ca rastignirea a fost inventata de persi in jurul anului 300 i.Chr. Altii sustin ca posesorii “brevetului” ar fi cartaginezii. Rastignirea este uneori atestata si la vechii greci, insa cei care au perfectionat-o au fost romanii in jurul anului 100 i.Chr.
Istoria consemneaza faptul ca Alexandru Macedon a crucificat doua mii de tirieni, iar Iosif Flavius afirma in scrierile sale ca imparatul persan Cirus, in edictul privitor la repatrierea evreilor aflati in Babilon, ameninta cu rastignirea pe cei care ar fi incercat sa impiedice executarea poruncii sale ( Antichitati, 11.1.3; 4.6 ).
In Palestina, prima atestare a pedepsei cu moartea prin crucificare o avem de la acelasi istoric evreu, Iosif Flavius, care se refera la ea cu ocazia persecutiilor lui Antioh IV Epifanul. Acesta cucerise deja Palestina, insa a continuat campania sa militara in Egipt. In timpul acestei campanii, la evreii din Ierusalim a ajuns falsul zvon ca Antioh ar fi pierit in timpul luptelor din Egipt. Ca urmare, acestia s-au revoltat impotriva stapanirii straine. La reintoarcerea sa din Egipt, in anul 167 i.Chr., Antioh i-a zdrobit pe evreii revoltati din Ierusalim, rastignindu-i pe multi dintre ei ( II Macabei 5, 11-14 ).
Initial, romanii au folosit rastignirea pentru pedepsirea sclavilor si talharilor, insa niciodata pentru cetatenii romani. Pe vremea imperiului insa, au inceput sa fie crucificati si cetatenii romani. Fiind deosebit de spectaculoasa, crucificarea era practicata sustinut de romani, ca pedeapsa exemplara care avea menirea sa-i descurajeze pe opozanti. Un astfel de exemplu il reprezinta rastignirea a doua mii de rebeli in Palestina, in anul 7 d.Chr., din ordinul procuratorului roman.
Initial, in locul crucii se folosea un simplu tarus ( barna ) ascutit la un capat, pe care condamnatul era legat sau atarnat, fiind lasat acolo pana murea. Numeroase basoreliefuri ne infatiseaza astfel de scene, pedeapsa fiind cunoscuta la asirieni, persi, cartaginezi si egipteni.
Grecii si romanii au “imbunatatit” temutul instrument de tortura, adaugandu-i o traversa – patibulum – pe care victima era obligata sa o duca pana la locul de rastignire. Aceasta latura transversala a crucii putea cantari pana la 45 kg, ceea ce era deosebit de greu pentru un om deja torturat, biciuit, infometat si insetat. In cazul lui Iisus, se estimeaza ca El trebuia sa poarte barna transversala pe o distanta mai mare decat lungimea a doua terenuri de fotbal.
Crucea putea sa aiba fie forma literei T ( crux commissa ), fie forma aratata in iconografia crestina ( crux immissa ), fie, mai rar, forma literei grecesti X ( crux decussata ), numita si “crucea sfantului Andrei”.
Ajuns la locul rastignirii, condamnatul era pironit pe cruce. Acesta era spanzurat, legandu-i-se mainile si picioarele de lemnul crucii sau, in cazul in care se dorea o pedeapsa mai cruda, mainile si picioarele erau strapunse cu ajutorul unor piroane de aproximativ 18 cm lungime si 9,5 mm in diametru.
Cu privire la momentul in care condamnatul era pironit pe cruce, cercetatorii sustin doua variante posibile. Prima sustine ca pironirea pe cruce avea loc inainte ca crucea sa fie infipta in pamant, in timp ce a doua varianta sustine ca pironirea se facea dupa ce crucea era infipta in pamant si consolidata.
Pentru a prelungi agonia celui crucificat, stalpul principal al crucii – stipes – era prevazut uneori cu un suport special – un scaun mic de lemn, aflat sub sezut, care ii permitea acestuia sa-si micsoreze greutatea suportata de maini si picioare . Efectul acestui suport era acela ca cel crucificat putea agoniza cateva zile ( uneori chiar pana la noua zile ) inainte de a muri.
Cand se dorea urgentarea mortii celor rastigniti, romanii pur si simplu rupeau picioarele victimelor, provocand intinderea toracelui si sufocarea in cateva minute. Aceasta practica a soldatilor romani se numea “crucifragrum”.
Alteori, condamnatul era sufocat cu fum prin aprinderea unui foc la baza crucii sau, in unele cazuri, erau eliberate animale infometate, de unde deducem ca inaltimea crucilor nu era mai mare decat statura unui om inalt. Spre a fi siguri ca cei rastigniti au murit si ca nu era vorba doar de moarte aparenta sau lesin, soldatii insarcinati cu aplicarea pedepsei fie le zdrobeau picioarele, fie le impungeau inima cu sulita.
Contrar unor imagini prezente in iconografia care reda actul rastignirii Mantuitorului, piroanele nu erau batute in palme, deoarece acestea nu puteau suporta greutatea corpului, ci ele erau batute prin incheietura mainilor. Acestea strapungeau zona strabatuta de nervul median, cauzand socuri de durere in brate si umeri pana la gat.
Concluzii
A face un titlu de lauda din negarea crucii, dar si venerarea crucii ca obiect de cult sunt doua extreme de nedorit in crestinismul veritabil. Daca nu este voia lui Dumnezeu sa ne inchinam inaintea instrumentului de tortura care a provocat moartea Mantuitorului, la fel de rau este si sa negam existenta acelui obiect.
Niciun om cu ratiune nu se va inchina pietrelor care l-au ucis pe diaconul Stefan, primul martir crestin, nici sabiei cu care a fost ucis apostolul Iacov din ordinul lui Irod, nici crucii pe care a fost rastignit apostolul Petru cu capul in jos.
Cu toate acestea, crucea, desi a fost instrumentul de tortura si ucidere al Domnului si Mantuitorului nostru, are o semnificatie inegalabila pentru urmasii Lui. Crucea este locul in care au fost ispasite pacatele noastre, locul in care ni s-a oferit iertarea si locul in care s-a realizat mantuirea noastra.
Pentru noi, crucea reprezinta un simbol al iubirii infinite a lui Dumnezeu fatza de omul pacatos, „fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” ( Ioan 3,16 ).
Lori Balogh
Biblia este propriul ei interpret.Iar cu un singur text nu se face lumina.Exista o remarca facuta tot in ev.dupa Matei..cu privire la afirmatia;,,va sta in inima pamantului(Mat.12:40u.p.)….Cateva capitole mai departe,Domnul Isus explica ucenicilor la ce S-a referit..vorbindu-le in CLAR…Matei 17:22-23,Pe cand stateau in Galileea, Isus le-a zis: „Fiul omului trebuie sa fie dat in mainile oamenilor.
23. Ei Il vor omori, dar a treia zi va invia.” Ucenicii s-au intristat foarte mult.,…Matei INLOCUIE aici expresia ,,in inima pamantului,,-cu expresia,,in mainile oamenilor,,.-Asadar,momentul de cand se calculeaza cele trei zile si trei nopti este de cand Isus e dat in mainile oamenilor,si asta se intampla Joi seara cand a fost prins…Astfel Biblia face lumina,si totul se aseaza perfect.
Totusi, acceptand ziua de joi ca zi a rastignirii, se ridica cateva probleme. Luca 23,54 spune ca atunci cand Domnul a fost dat jos de pe cruce „era ziua Pregatirii si incepea ziua Sabatului”. Oricum am interpreta, ziua de joi nu putea fi numita de iudei zi a Pregatirii. Evreii nu aveau decat doua zile cu nume: ziua Pregatirii ( vinerea ) si ziua Sabatului ( sambata ).
Am intalnit ideea ca cea de-a treia noapte la care se refera Iisus este cea de pe cruce, cand a fost un intuneric de trei ore, de la ceasul al saselea, pana la ceasul al noualea ( Luca 23,44 ).
Nu am un punct de vedere clar dar eu as merge mai mult pe ziua de joi ca ziua rastigniri .Probabil ca ziua rastigniri nu ar trebui calculata pentruca ,,trei zile si trei nopti” trebuie sa fie ,, in inima pamintului”deci dupa ingropare. In drumul spre Emaus cei doi ucenici au zis in prima zi a saptamini deci duminica ,,sunt trei zile de cind s-au intimplat aceste lucruri”deci se pare ca ei nu au pus in calcul ziua morti si au zis ca sunt trei zile ,,de cind s-au intimplat”aceste lucruri. Deci daca duminica este a treia zi ,, de cind s-au intimplat acele lucruri”(adica moartea lui) se pare ca ziua morti a fost joi.
Nu stiu sa va dau un raspuns elaborat acum cu privire la cele trei zile si trei nopti despre care amintea Mantuitorul. Daca El ar fi fost rastignit joia ( cum sustin unii ), atunci ar fi fost patru zile si trei nopti. Ma gandesc la doua caracteristici al gandirii orientale, care ar putea rezolva dilema:
1) Iudeii foloseau metoda inclusiva in masurarea timpului ( fractiunile zilelor erau numarate ca zile intregi: cateva ore din ziua pregatirii si cateva ore ?! din prima zi a saptamanii erau socotite ca zile in care Iisus a stat in mormant ). Spre deosebire de iudei, babilonienii foloseau metoda exclusiva in masurarea timpului. Pentru ei, fractiunile de zile nu se socoteau la numaratoarea zilelor.
2) Orientalii nu judeca atat de matematic timpul asa cum il judeca occidentalii.
Cand voi avea posibilitatea, voi incerca sa aprofundez acest subiect.
Cu stima,
Lori B.
Cu siguranta Isus a fost rastignit pe o cruce nu pe un stilp . Daca s-ar putea discuta si de ziua in care a fost rastignit Domnul .Exista o neconcordanta intre conceptia traditionala ca Isus a fost rastignit vinerea cu afirmatia lui Isus care zice ca Fiul omului va sta ,,trei zile si trei nopti in inima pamintului”. Daca consideram ca Isus a fost rasignit vineri avem 3 zile si 2 noptii.