Ilustrații despre compromis
Câini ciobănești
Câinii ciobănești de pe lângă stâne sunt foarte credincioși stăpânului lor și turmei. Datorită spiritului lor de sacrificiu și curajului lor, nu arareori sunt răniți sau chiar își pierd viața când apară turma de lupi sau urși.
Însă uneori se întâmplă ceva ciudat cu unii câini: nu mai sunt la fel de săritori și viteji în apărarea turmei; latră la urs, dar nu cu toată convingerea; nu mai sunt capabili de sacrificiu de sine; stau lângă turmă de formă, dar nu o mai păzesc. De ce?
Deoarece acești câini au acceptat un compromis. Ursul, după ce fură prada și o sfâșie, se ospătează pe săturate, dar nu poate să o mănânce în întregime și o părăsește. Câinii dau de resturile de carne, mănâncă și ei pe săturate și, probabil își fac un calcul: este bine să trăiască pe seama ursului. De aceea, când vine ursul să caute o altă pradă, câinii nu mai sunt dispuși să-l alunge. Câinii fac un compromis din care câștigă și ei.
Aplicație: Compromisul în viața unui creștin este necredincioșie față de Dumnezeu. El înseamnă de cele mai multe ori acceptarea unor avansuri din partea dușmanului. Compromisul înseamnă trădare și întotdeauna duce la formalism.
O catastrofă ce putea fi evitată
Cap Kennedy, Florida, 28 ianuarie 1986. Soarele de abia a răsărit. E deosebit de frig, iar cerul este senin. Ziua promite să fie frumoasă, iar naveta Challanger este pregătită pentru o nouă misiune. Va fi al 25‑lea zbor al navetei al cărei echipaj este format din șapte persoane: cinci bărbați și două femei. Un echipaj multiconfesional, multirasial și tânăr.
La lansarea navetei participă o mulțime de oameni: părinți, soțiile astronauților și rude ale acestora, care iau loc în tribuna oficială. Într-o liniște impresionantă începe numărătoarea inversă: 4,3,2,1,0… Apoi naveta se înalță maiestos spre cer. Toți spectatorii zâmbesc și totul pare să decurgă conform planurilor.
Doar câțiva ingineri sunt neliniștiți: cei care se opuseseră lansării. După ei, la o temperatură sub 0 grade, ar fi trebuit să fie schimbate garniturile rezervoarelor. Ei insistaseră pe lângă NASA să schimbe acele garnituri, însă oficialii de acolo n-au luat seama la avertismentele lor.
În acest timp, pe cer nu se mai poate zări decât o dâră albă, totul părând să fi în ordine. Însă în secundă a 73‑a se aude o bubuitură surdă. Ce s-a întâmplat? Liniștea durează circa 40′, după care se aude vocea sugrumată de emoție a unui comentator al NASA, care anunță tragedia: „Am primit un raport de la centrul de zbor: naveta a explodat.”
Aplicație: O tragedie ce putea fi evitată, dacă nu s-ar fi făcut un compromis cu niște legi de neschimbat. Ascultarea de Legea lui Dumnezeu poate evita catastrofa finală spre care se îndreaptă întreaga omenire.
Câștig și pierdere
Un credincios a găsit pe proprietatea lui un câine care s-a rătăcit. Deoarece băieții lui s-au atașat foarte mult de acest cățel, el a hotărât să-l păstreze. Câinele era negru cum e cărbunele, afară de câteva fire de păr alb pe coadă.
Într-o zi au citit în ziarul local anunțul făcut de o persoană care încerca să-și găsească câinele pierdut și pentru care oferea o mare recompensă. Câinele era descris în detaliu, fiind menționate inclusiv firele albe de pe coadă.
Hotărât să păstreze câinele cu orice preț, în ciuda recompensei, credinciosul i-a rugat pe cei doi fii ai săi să-l ajute să smulgă perii albi de pe coada câinelui, pentru a șterge astfel orice urmă de identificare.
Auzind că în curtea credinciosului era un câine care semăna cu cel pe care-l pierduse, stăpânul a plecat să-l recupereze. Recunoscându-și câinele, i-a cerut credinciosului să i-l înapoieze. Dar acesta l-a întrebat:
– „Chiar ai identificat toate semnele pe care le-ai menționat în anunț? Nu spuneai că cel pe care l-ai pierdut avea peri albi pe coadă? Uită-te la acest câine: nu are niciun fir de păr alb.”
Pentru că nu știa ce s-a întâmplat cu firele albe, stăpânul câinelui și-a cerut scuze și a plecat acasă dezamăgit. Mai târziu însă, credinciosul a declarat cu o adâncă durere în suflet: „În ziua aceea am păstrat câinele, dar mi-am pierdut copiii.”
Biserica și nazismul
Albert Einstein, matematicianul născut în Germania, urmărea cum ținutul său natal ceda regimului dictatorial fascist instaurat de Hitler. Einstein se întreba dacă se va găsi cineva care să ia poziție și să se împotrivească lui Hitler: „Când hitlerismul a început să se manifeste în Germania, mă așteptam ca universitățile să se opună. Acestea l-au adoptat. Am tras nădejde că presa avea să-l denunțe, dar presa n-a făcut decât să-i promoveze ideologia. Rând pe rând, liderii și instituțiile care ar fi trebuit să se împotrivească filozofiei naziste, s-au plecat smeriți în fața acesteia. O singură instituție i s-a împotrivit în mod viguros: biserica creștină. Pe cea pe care cândva am disprețuit-o, acum o iubesc cu pasiune pentru care nu am cuvinte.”
Angajarea bisericii în împotrivirea la rău l-a marcat profund pe Einstein. Acei oameni din anii 1930 au înțeles care era prețul acțiunilor lor și nu au dat înapoi.
Cuiul lui Pepelea
Pepelea este un îndrăgit personaj popular, sărac, dar vesel și isteț. S-ar putea ca numele acesta să aibă legătură cu „a (se) păpăli”, „a (se) strivi”, „a (se) terciui”, ce ar lămuri oarecum snoava cuiului din celebra expresie românească.
Se spune că Pepelea, de prea multă sărăcie, s-a hotărât să vândă arătoasa casă pe care o moștenise de la părinții săi. Zis și făcut. S-a învoit cu un bogătan din sat, care pusese demult ochii pe casă, să i-o dea, dar cu condiția să-și păstreze dreptul asupra unui cui din perete, pe care, zicea Pepelea, îl bătuse acolo un strămoș de-al lui.
Crezând că a dat de un chilipir, bogătanul s-a învoit și au întărit târgul cu un hrisov. Numai că, încă din prima zi, Pepelea intra în casă de câteva ori, ba să-și pună căciula în cui, ba să și-o ia, ba să agațe o traistă, apoi venea să și-o ia, și tot așa, că i se acrise cumpărătorului.
Într-o zi, flăcăul și-a pus în cui o desagă plină cu merinde – ceapă, brânză, slănină, usturoi, niște murături, etc. – și… n-a mai venit. A trecut mai mult de o săptămână și cei ai casei au simțit o duhoare de-ți muta nările din loc, așa că… s-au mutat și ei într-un alt sat, ca să nu mai râdă de ei cei care știau ce li se întâmplase. Și uite așa, a rămas Pepelea și cu casa și cu banii luați pe ea.
Firea pământească, pe care o are orice om născut pe pământ, este asemenea cuiului lui Pepelea. În ea, Satana își agață mereu ispitele sale.
Culegere de Lori Balogh
