Marele război cosmic (1) – Considerații generale

Marele război cosmic (1)

– Considerații generale –

„Și în cer s-a făcut un război. Mihail și îngerii Lui s-au luptat cu balaurul. Și balaurul cu îngerii lui s-au luptat și ei, dar n-au putut birui; și locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Și balaurul cel mare, șarpele cel vechi, numit Diavolul și Satana, acela care înșală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; și împreună cu el au fost aruncați și îngerii lui… Și balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămășița seminței ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Iisus Christos.”

Apocalipsa 12:7‑9,17

Războiul – „capodopera” Diavolului

Deși este foarte puțin studiat și clarificat în doctrinele diferitelor biserici creștine, conceptul „marii lupte” dintre bine și rău, dintre Dumnezeu și Satana, străbate ca un fir roșu întreaga Scriptură, de la primele până la ultimele ei pagini.

Trăind pe acest pământ, ca oameni suntem familiarizați cu noțiunea de „război”. Însăși istoria omenirii nu este altceva decât o istorie a războaielor de tot felul, întrerupte de scurte, din nefericire foarte scurte perioade de pace. Au existat războaie locale și mondiale, războaie ale căror fronturi s-au întins pe o lungime de doar câțiva kilometri, dar au fost și conflicte ale căror fronturi s-au măsurat în mii de kilometri.

Au fost războaie de cucerire și de apărare, din rațiuni economice, politice sau religioase; au fost războaie care au durat doar câteva zile (Războiul de Șase Zile din Palestina, 1967), dar au fost și războaie care au durat decenii întregi (Războiul de 30 de ani din Sfântul Imperiu German: 1618‑1648). Unele dintre ele s-au încheiat cu tratate de pace, altele încă clocotesc pe dinăuntru, fără ca afară să se audă prea mult zgomot de arme.

Uneori avem impresia că pământul nostru este un uriaș butoi cu pulbere, care poate sări în aer oricând, la cea mai mică scânteie de ură. E suficientă doar o minte dezechilibrată, pentru ca totul să se prefacă în neant, iar viața – această valoare de neprețuit -, să dispară de pe frumoasa, dar bolnava „planetă albastră”.

Războaiele sângeroase dintre națiuni nu sunt însă singura formă de conflict. Pământul e plin de o varietate imensă de alte conflicte: între oameni, între instituții, între religii, între confesiunile aceleiași religii, între guverne și sindicate, între sindicate și patronate, etc. Însă omul nu este în conflict doar cu semenii lui, ci și cu mediul înconjurător; este în conflict cu sine și, ceea ce este cel mai dureros, el este într-un conflict milenar și cu Creatorul său.

Imaginea de ansamblu

Întreaga această paletă de războaie și conflicte de tot felul nu există la întâmplare pe pământ. Totul este în strânsă legătură cu marele „război universal”, declanșat în cer și extins apoi pe pământ, odată cu căderea în păcat a primilor noștri părinți. Un adevărat „război al stelelor”…

Acest război s-a desfășurat la scara întregului Univers, afectând într-o măsură mai mare sau mai mică fiecare ființă creată din imensitatea galactică, dar afectându-L cel mai mult pe Creatorul tuturor lucrurilor. Frontul trece prin cer, însă el a ajuns să cuprindă și pământul nostru, afectând indivizii, familiile, instituțiile, bisericile și națiunile lumii.

Însă acest front nu s-a oprit la cele exterioare ființei umane. El trece chiar prin inima omului, acolo unde se dau cele mai acerbe lupte între forțele binelui și cele ale răului. De ce această luptă interioară e mai grea decât toate celelalte? Voltaire spunea că lupta cu tine însuți este cea mai grea dintre toate, deoarece te afli în ambele tabere.

Tot ce se întâmplă în viața noastră particulară, în viața de familie sau de societate, tot ce se întâmplă în viața popoarelor lumii nu reprezintă altceva decât piese separate care fac parte din imensul puzzle al luptei dintre bine și rău, dintre Dumnezeu și Satana. Este marele privilegiu dat Bisericii creștine de a avea această imagine de ansamblu, care ne poate oferi răspunsuri la numeroasele și dificilele întrebări ale existenței.

În lumea științifică există o căutare acerbă după o teorie sau formulă care să explice toate legile și fenomenele fizice din Univers, un fel de „teorie a totului”, care să poată răspunde la toate întrebările importante. Căutările sunt însă zadarnice, fiind însoțite de scepticism.

Pe plan spiritual însă, Dumnezeu a rezolvat această problemă, oferindu-ne o „teorie a totului” prin conceptul „marii lupte” dintre bine și rău, dintre moral și imoral, dintre viață și moarte, dintre nemurire și inexistență. Iar cel mai bun „manual” care ne este oferit de Însuși Dumnezeu pentru studierea și înțelegerea acestui concept este Biblia.

Conceptul marii lupte dă coerență tuturor subiectelor biblice care, înțelese în această lumină, nu se contrazic, ci se armonizează și se completează reciproc, făcând din Biblie o carte unitară, inspirată de același Duh Sfânt, de la prima până la ultima ei pagină.

Natura războiului cosmic

Noțiunea de „război” ne duce cu gândul în mod firesc la arme, soldați, strategii, fronturi și lupte. Însă pentru a înțelege toate aceste detalii este important să cunoaștem natura acestui conflict cosmic.

Când Apocalipsa vorbește despre războiul din cer dintre Mihail și îngerii Lui și „balaur” și îngerii lui, ne putem imagina un război fizic, cu arme și vărsări de sânge ca în filmele SF de genul „Războiul stelelor”?

Ar fi o lipsă de înțelepciune să credem că în cer a avut loc așa ceva. Și aceasta pentru un motiv simplu: Ce șansă ar fi avut Lucifer și îngerii lui în fața puterii nemărginite a Creatorului, însoțit de îngerii care I-au rămas fideli? Oricât de puternic, inteligent și înzestrat ar fi el, Lucifer nu este decât o creatură, iar distanța dintre o creatură și Creator este incomensurabilă.

Lucifer și îngerii lui nu au viața în sine, ci o primesc de la Izvorul vieții care este Însuși Dumnezeu. Creatorul ar fi putut rosti un singur cuvânt și mulțimea rebelilor cerești în frunte cu Lucifer ar fi trecut în neființă într-o singură clipă.

Așadar, într-o confruntare fizică cu Creatorul, Lucifer nu ar fi avut nici cea mai mică șansă. Și apoi, dacă am admite prin absurd că războiul ceresc ar fi fost unul de natură fizică, se ridică întrebarea: Ce arme au fost folosite? S-au folosit săbii, sulițe, scuturi ca în Antichitate și Evul Mediu, sau arme moderne sofisticate?

Și încă o întrebare: Ar fi putut îngerii rămași fideli lui Dumnezeu, care sunt „duhuri slujitoare” (vezi Evrei 1:14), înzestrate cu nemurire condiționată de către Creator, să fie uciși? Așadar, toate argumentele logice ne împiedică să credem că războiul declanșat în cer ar fi fost un conflict fizic, cu arme și cu victime.

Dacă nu a fost vorba de un război fizic, am putea lua în calcul posibilitatea unui conflict intelectual? Ca și în scenariul anterior, nici în acest caz Lucifer și îngerii lui nu ar fi avut nicio șansă. Nu ar fi trebuit să treacă decât foarte puțin timp pentru ca Dumnezeu să-Și demonstreze superioritatea, iar soarta luptei s-ar fi decis imediat.

Singura posibilitate rezonabilă, care explică totul în mod armonios, este aceea a unui conflict ideologic. Un conflict în care armele și strategiile sunt total diferite de cele prezente în conflictele clasice.

Și dacă discutăm despre „armele” folosite în marele conflict cosmic, trebuie să facem o precizare importantă încă de la început: Lucifer și acoliții săi au avut și au în continuare un mare avantaj față de Dumnezeu și îngerii rămași fideli. De ce? Pentru a găsi un răspuns la această întrebare ne vor fi de mare folos câteva fragmente din lucrarea generalului chinez Sun Tzu (544‑496 î.Ch.), „Arta războiului”:

„Întreaga artă a războiului este bazată pe înșelătorie. De aceea, dacă ești capabil, simulează incapacitatea; dacă ești activ, simulează pasivitatea. Dacă ești aproape, fă să se creadă că ești departe, și dacă ești departe, fă să se creadă că ești aproape. Momește inamicul pentru a-l prinde în capcană, simulează dezordinea și lovește. Când inamicul se concentrează, pregătește-te să lupți contra lui; acolo unde este puternic, evită-l. Enervează-l și derutează-l. Fă-l să pari că ești în situație de inferioritate și încurajează-l la înfumurare. Atacă-l întruna, hărțuiește-l. Dacă este unit, dezbină-l. Atacă-l acolo unde nu este pregătit și acționează când el nu se așteaptă.”

Lucifer, devenit prin rebeliune „Împotrivitorul” lui Dumnezeu (Diavolul, Satana), are posibilitatea să folosească în această mare controversă ideologică o mulțime de „arme” eficiente: minciuna, calomnia, înșelăciunea, furtul, viclenia, crima, destabilizarea, dezinformarea și o mulțime de alte arme asemănătoare.

De partea Sa, Dumnezeu nu poate folosi decât armele dragostei, ale dreptății și ale adevărului. Or, cu toții știm că pe termen scurt armele răului dau rezultate imediate, în timp ce armele binelui se dovedesc eficiente uneori după un timp îndelungat.

De aceea, un astfel de război, cu o miză atât de mare și cu consecințe atât de grave, cere timp îndelungat, în care fiecare parte să aibă posibilitatea să-și aducă toate argumentele în așa măsură încât fiecare ființă din Univers să poată decide în deplină cunoștință de cauză de care parte a baricadei să se poziționeze.

Natura ideologică a marelui război cosmic ne ajută să găsim răspuns la multe întrebări existențiale: De ce trebuie să dureze atât de mult marea luptă dintre bine și rău? De ce există atâta suferință pe pământ? De ce există atâta nedreptate în societate? De ce Dumnezeu pare să întârzie în restabilirea armoniei universale?

Acestea și multe altele sunt doar piese separate care, unite și așezate la locul lor în marele puzzle al conceptului marii lupte, dau o imagine de ansamblu clară, o viziune cu totul aparte cu privire la existența umană și la mersul lucrurilor pe planeta Pământ.

Marea luptă – un concept adventist

Toate bisericile creștine au noțiuni legate de conflictul universal între bine și rău. Însă în peisajul religios contemporan, conceptul marii lupte apare bine conturat în doctrinele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Și aceasta nu pentru că această biserică ar fi formată din creștini mai buni ca alții, ci pentru că este vorba de o lumină dată de cer, prin har.

Punctul 8 al Mărturisirii de credință a Bisericii AZȘ precizează următoarele cu privire la acest concept:

„Adventiștii de Ziua a Șaptea cred că întreaga omenire este în prezent cuprinsă în marea luptă dintre Christos și Satana cu privire la caracterul lui Dumnezeu, Legea Sa și suveranitatea Sa asupra Universului. Acest conflict a început în cer, atunci când o ființă creată și înzestrată cu libertate de alegere, prin înălțarea de sine, a devenit Satana, vrăjmașul lui Dumnezeu, care a dus la revolta unei părți a îngerilor. El a introdus spiritul de rebeliune în lumea aceasta atunci când a dus în păcat pe Adam și pe Eva. Acest păcat al omului a avut ca rezultat deformarea chipului lui Dumnezeu în omenire, dezordine în lumea creată și, în cele din urmă, nimicirea ei în timpul Potopului. Privită de întreaga Creație, această lume a devenit arena conflictului universal, din care în cele din urmă Dumnezeul iubirii va fi îndreptățit. Pentru a ajuta pe poporul Său în această luptă, Domnul Christos trimite pe Duhul Sfânt și pe îngerii Săi credincioși să-l călăuzească, să-l ocrotească și să-l susțină pe calea mântuirii.”

De asemenea, punctul 28 din aceeași Mărturisire de credință, intitulat „Creșterea în Christos”, vorbește despre „triumful asupra forțelor răului”, „spirite demonice” și „sfărâmarea puterii lor”, despre biruința asupra forțelor răului care încearcă să stăpânească, despre Duhul Sfânt care ne dă putere ca să nu mai trăim în întuneric spiritual și să nu ne mai temem de „puterile răului”, lupta încheindu-se cu o „experiență spirituală veritabilă”.

Este un mare privilegiu oferit bisericii de a avea această imagine de ansamblu asupra mersului istoriei, fie că vorbim de indivizi, fie că ne referim la întreaga lume și întreaga Creație. Dar este și o mare responsabilitate. Avem datoria ca ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit prin harul Său să oferim și celor care încă nu au imaginea de ansamblu, cramponându-se în detalii pe care nu le înțeleg suficient.

Vestea cea bună

Poate fi găsit ceva bun în ceva cu totul rău? Ce veste bună poate exista când vorbim de război, de armele răului, de suferință și timp îndelungat de așteptare? Și totuși Biblia, prin profețiile ei cu caracter apocaliptic (în mod deosebit Daniel și Apocalipsa), ne asigură că acest război cosmic se apropie de final. Semnele timpului vorbesc despre apropierea acelei clipe, iar Mântuitorul ne îndeamnă să privim cu încredere în jur: „Tot așa, și voi, când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul omului este aproape, este chiar la uși” (Matei 24:33).

Da, marea luptă dintre bine și rău, dintre Christos și Satana se apropie de sfârșit. Și, odată cu acest sfârșit, din vocabularul omului vor dispărea definitiv o mulțime de cuvinte devenite inutile: război, conflict, suferință, accident, spital, tribunal, cimitir, doliu, lacrimi și încă o mulțime de alte noțiuni care sunt legate de acest conflict universal.

În schimb, la finalul luptei, când Creatorul va restabili armonia în întregul Său Univers și când cei răscumpărați de pe pământ își vor fi primit moștenirea promisă, vocabularul lor se va îmbogăți cu cuvinte și noțiuni pe care acum nici nu ni le putem imagina. „Căci lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2:9).

Dar mai este o veste bună legată de acest conflict milenar. El a fost primul, dar va fi și ultimul în istoria Universului. Spre deosebire de istoria omenirii, care demonstrează că oamenii nu învață niciodată lecțiile trecutului, repetând mereu aceleași greșeli, istoria păcatului nu se va mai repeta niciodată în veșnicie.

Întregul Univers va fi învățat lecția dură a păcatului cu consecințele lui atât de grave. Iar semnele răstignirii, care vor fi purtate de Fiul lui Dumnezeu ca un medalion al biruinței binelui asupra răului, vor reaminti în veșniciile ce se vor derula ce înseamnă păcatul și care sunt consecințele lui. Nimeni nu va mai dori să repete tristă lui experiență.

Și, în sfârșit, ultima veste bună legată de această mare luptă cosmică este aceea că Satana este un vrăjmaș deja învins. Crucea de pe Golgota a însemnat zdrobirea „călcâiului seminței femeii”, dar ea a însemnat și începutul „zdrobirii capului șarpelui” (vezi Geneza 3:15). Până la final, încă vom mai asista la zvârcoliri ale „șarpelui cel vechi, numit Diavolul și Satana” (Apocalipsa 12:9). Și chiar dacă „veninul” lui încă mai poate ucide, nu mai este mult până la nimicirea totală a răului.

Marea provocare pe care o aduce conceptul marii lupte este însă cât se poate de serios și ne privește personal. În acest război cosmic nu există neutralitate. Orice ființă creată trebuie să se așeze de o parte sau alta a baricadei.

Și dacă lucrurile sunt clare în dreptul îngerilor și al ființelor din alte lumi, care deja au luat o poziție clară în acest conflict universal, în privința noastră, a oamenilor, încă mai este timp de luat decizii. Încă mai există har, încă se mai fac invitații din partea cerului, încă se mai acționează „funiile” iubirii lui Dumnezeu pentru a determina cât mai mulți oameni să facă alegerea cea bună. Și această alegere trebuie făcută astăzi, nu mâine!

„Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!” (Evrei 4:7).

Lori Balogh