O familie ideala – Acuila si Priscila
„Spuneti sanatate Priscilei si lui Acuila, tovarasii mei de lucru in Christos Iisus”
( Romani 16, 3 )
Cand coarda este intinsa prea mult
Societatea moderna incearca sa redefineasca notiunea de familie. Daca pana nu demult prin „familie” se intelegea unirea dintre un barbat si o femeie, impreuna cu rodul acestei uniri: copiii, astazi societatea a intins, asemenea unui elastic, semnificatia acestui termen.
In America, familiile de poligami mormoni isi cer dreptul de a fi recunoscute oficial. Pe intregul glob pamantesc, cuplurile de homosexuali si lesbiene cer drepturi egale cu familiile traditionale. Concubinajul este la moda, iar casatoriile de proba si cele cu contract prenuptial au intrat in rutina societatii moderne de tip occidental.
Pe zi ce trece, apar forme tot mai hidoase ale acelei institutii de origine divina, creata in Eden inainte de caderea in pacat, atunci cand Creatorul a pus bazele familiei ca celula a societatii umane: „De aceea, va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa, si se va lipi de nevasta sa, si se vor face un singur trup.” ( Geneza 2,24 )
Asadar, in planul Creatorului familia inseamna o unire dintre un „el” si o „ea”, si nimic altceva. Nici „el” cu „el”, nici „ea” cu „ea”, nici „el” cu „ele”, nici „ea” cu „ei”, sau oricare alta combinatie iesita din laboratoarele Diavolului.
Izgoniti din Eden dupa caderea in pacat, primilor nostri parinti li s-a permis sa ia din lumea desavarsita de acolo,ducandu-le in lumea mizerabila in care traim cu totii, cateva lucruri care sunt adevarate binecuvantari pentru om: munca, Sabatul si institutia casatoriei. Daca aceste mosteniri luate din Eden ar fi fost pastrate asa cum le-a lasat Creatorul, ele ar fi fost un adevarat „colt de rai” pe un pamant plin de blestemul pacatului.
Dar nu a fost sa fie asa. Diavolul nu a avut liniste pana ce nu a atacat, cu intentia de a le distruge complet, toate cele trei binecuvantari edenice. Astfel, astazi munca a ajuns sa fie privita ca fiind o corvoada, Sabatul ca fiind o cerinta a lui Dumnezeu privitoare exclusiv la evrei, iar familia ca fiind o notiune foarte relativa, pe care fiecare o intelege cum ii place si cum ii vine mai bine.
Insa ca orice binecuvantare divina, familia nu este un lucru de care se poate abuza, schimband parametrii stabiliti de Creator pentru buna ei functionare dupa cum dorim noi. Cand coarda este intinsa prea mult, ea se va rupe cu siguranta. Iar timpurile pe care le traim ne dovedesc faptul ca ceva rau se intampla cu familia – institutia de baza a societatii omenesti.
Traind printre ruine
O stire recenta ( ianuarie 2015 ) ne informa ca, doar intr-o singura comuna din judetul Iasi, s-au destramat prin divort nu mai putin de cincizeci de familii. Cauza cea mai frecventa a divorturilor: plecarea la munca in strainatate doar a unuia din soti, celalalt ramanand sa ingrijeasca de gospodarie si eventual de copii.
Cincizeci de familii distruse, printre ruinele carora incearca sa supravietuiasca sotii ramasi in tara, impreuna cu copiii lor. Si aceasta intr-o singura localitate… Oare cate astfel de ruine exista in intreaga lume ? Nimeni nu poate face o statistica exacta a lor. Si chiar daca s-ar face o astfel de statistica, cine ar putea cuantifica tot valul de suferinte sufletesti, deceptii, frustrari, depresii si chiar sinucideri care insotesc marele rau al destramarii acestor familii ?
Stiti de unde porneste tot acest tavalug de suferinte ? De la neglijarea sau ignorarea unui adevar simplu, pe care Creatorul l-a stabilit in legatura cu familia umana inca de la inceput: cei doi „se vor face un singur trup” ( Geneza 2,24 ). Adica cei doi soti vor fi mereu una, mereu impreuna, nedespartiti pana la moarte, impartind si bucuriile, dar si necazurile, si bunurile, dar si saracia, si realizarile, dar si esecurile.
Inteleptul Solomon a inteles cat de important este ca cei doi soti sa fie impreuna si la bine si la rau: „Mai bine doi decat unul, caci iau o plata cu atat mai buna pentru munca lor. Caci, daca se intampla sa cada, se ridica unul pe altul; dar vai de cine este singur si cade, fara sa aiba pe altul care sa-l ridice !” ( Eclesiastul 4, 9.10 ).
Ce se intampla cand „trupul” familiei este rupt in doua, fie si temporar, prin intelegerea ambilor soti si avand cele mai bune intentii ? Raspunsul nu trebuie cautat prin carti, ci in viata reala: familii ruinate, soti cu suflete ravasite, copii abandonati si vise, multe vise spulberate pentru totdeauna. Adica vieti care se lupta sa supravietuiasca printre ruine…
Solutia – un model
Cum poate o familie moderna, supusa la atatea provocari si ispite inerente vietii, sa ramana totusi unita, asemenea unei stanci in mijlocul valurilor marii ? Exista vreo sansa ca ea sa supravietuiasca, fara sa cada in ruina ?
Din fericire, Scriptura ne aduce si in acest caz solutia salvatoare. Si aceasta nu prin porunci, reguli, legi sau oranduiri, ci prin modele. Este recunoscut faptul ca educatia prin aluzii si modele este infinit mai eficienta decat cea care se face prin reguli si restrictii.
Daca vorbim despre un model biblic al familiei crestine ideale, la cine ar trebui sa ne gandim ? La familia lui Iisus ? Desigur, familia Mantuitorului a fost speciala in ochii lui Dumnezeu din moment ce a fost aleasa pentru intruparea Fiului lui Dumnezeu. Insa Biblia ne ofera foarte putine informatii cu privire la familia lui Iosif si a Mariei.
Despre Petru stim doar ca a fost casatorit ( avea soacra ! ) si nimic mai mult. Pavel a fost necasatorit, iar despre alti apostoli nu avem nicio informatie cu privire la familia lor. Cat despre Anania si Safira, familia aceasta reprezinta un anti-model a ceea ce ar trebui sa fie o familie crestina ideala. Si atunci, unde putem gasi modelul pe paginile Noului Testament ?
Sa facem cunostinta !
V-ati gandit vreodata la Acuila si Priscila ca reprezentand familia crestina ideala ? In Noul Testament nu intalnim alti doi soti despre care sa se relateze atat de multe lucruri bune. Cine erau, de fapt, cei doi protagonisti ?
Acuila ( „vultur” ) era un iudeu nascut in Pont, in timp ce sotia sa, Priscila ( „batranica”, „mica doamna in varsta” ), se pare ca era originara din Italia. Traditia spune ca Acuila ar fi fost un rob evreu, care slujea in casa parintilor Priscilei. Intre cei doi s-a infiripat o dragoste sincera si curata, iar parintii Priscilei, intelegatori si cu un orizont larg, le-au permis sa se casatoreasca, dupa ce in prealabil l-au eliberat din sclavie pe Acuila. Insa aceasta este o informatie venita pe linia traditiei, fara a putea sa fie verificata. De aceea, sa o privim cu rezervele de rigoare.
Cei doi sunt amintiti pentru prima data cu ocazia celei de-a doua calatorii misionare a lui Pavel, pe cand acesta se afla in Corint. Acolo apostolul a facut pentru prima data cunostinta cu cei doi, care fusesera nevoiti sa plece din Roma in urma decretului imparatului Claudiu din anul 49 d.Chr. Acest decret le cerea iudeilor sa paraseasca Cetatea Eterna neconditionat.
Scriitorul latin Suetoniu afirma ca motivul expulzarii iudeilor din Roma ar fi fost conflictele publice provocate de iudei din cauza unui lider al lor pe nume Crestus. Daca acest Crestus este Insusi Iisus Christos, atunci intelegem la ce se refera Suetoniu cand vorbeste de tulburarile publice provocate de iudei: este vorba de opozitia inversunata a evreilor impotriva crestinilor.
Asadar, in urma decretului lui Claudiu, Acuila si Priscila sunt expulzati din Roma. Cei doi se duc la Corint si acolo pun bazele unei mici afaceri: fabricarea corturilor. Nu era o afacere foarte rentabila, caci corturile se faceau greu, iar vanzarea lor nu se facea atat de usor ca in cazul hainelor.
Avand aceeasi meserie, Pavel se asociaza cu Acuila si Priscila timp de un an si sase luni, colaborand cu cei doi atat pe plan profesional, cat si pe plan evanghelistic. De la Corint, Pavel si insotitorii lui, intre care se numarau si Acuila si Priscila ( Fapte 18, 18 ), se duc la Efes. Acolo, cei doi fac cunostinta cu un predicator tinar si entuziast, un bun orator si devotat lui Dumnezeu, pe nume Apolo.
Vazand ca Apolo predica o Evanghelie din care lipsea ceva esential, Acuila si Priscila il iau acasa pe acesta si-l instruiesc pentru a vesti o Evanghelie completa ( Fapte 18, 24-26 ). In perioada cat a locuit in Efes, apostolul Pavel a scris 1 Corinteni, in care apar si salutarile lui Acuila si Priscila.
Din Efes insa, drumurile lui Pavel si ale lui Acuila si Priscila se despart. In Epistola sa catre romani, scrisa cu circa doi ani mai tarziu, Pavel le trimite salutari si celor doi colaboratori de nadejde ( Romani 16,3 ), de unde deducem ca Acuila si Priscila s-au reintors in Roma de indata ce a fost revocat decretul lui Claudiu.
Totusi, ce motive avem sa consideram familia aceasta ca fiind o familie crestina model ?
Detalii care conteaza
Numele lui Acuila si Priscila apar de sase ori in Faptele Apostolilor si in epistolele lui Pavel, ele fiind amintite intotdeauna impreuna: de trei ori Acuila este amintit primul ( 1 Corinteni 16,19; Fapte 18,2; 18,26 ), si tot de trei ori Priscila este prima pe lista ( Fapte 18,18; Romani 16,3; 2 Timotei 4,19 ).
Astazi, in lumea emancipata a drepturilor omului, ni se pare firesc ca uneori femeia sa fie amintita inaintea barbatului. Insa acum doua milenii, in cultura locului si timpului, acest lucru era cu totul neobisnuit. Era un fel de spargere a tiparelor, demonstrand rolul pe care Biblia il acorda femeii si slujbei sale in familie si Biserica.
Numele lui Acuila si Priscila nu sunt niciodata amintite separat. Aceasta dovedeste faptul ca, in constiinta contemporanilor lor, ei au format un cuplu nedespartit, indiferent de imprejurarile vietii. Cu ocazia decretului de expulzare a evreilor din Roma dat de Claudiu in anul 49 d.Chr., cei doi ar fi putut recurge la o solutie de comprimis pentru o perioada limitata de timp. Desi Acuila ar fi fost nevoit sa plece din Roma, dat fiind faptul ca era evreu, Priscila ar fi putut ramane in capitala imperiului, deoarece era italianca.
Cei doi ar fi putut invoca drept motiv continuarea afacerii, pana la ivirea unor vremuri mai favorabile. Insa Acuila si Priscila nu s-au despartit. Mai tarziu, dupa ce au pus bazele micii lor afaceri cu fabricarea corturilor in Corint, cu ocazia plecarii lui Pavel la Efes cei doi ar fi putut gandi astfel: „De ce sa-l insotim pe Pavel la Efes amandoi ? De abia ne-am stabilit in Corint si cu greu am pus pe picioare mica noastra afacere… Si acum sa plecam ? Nicidecum !”
Sau, ei ar fi putut lua in discutie o despartire temporara, unul din ei ramanand in Corint pentru a continua afacerea, iar celalalt ar fi putut sa-l insoteasca pe Pavel la Efes. Insa Acuila si Priscila nu au luat niciodata in calcul ideea de a se desparti vreodata, nici macar pentru o perioada scurta de timp. Ei au ramas impreuna atat la bine, cat si la greu, iar acest fapt face din familia lor un model de urmat pentru familiile crestine moderne.
De cate ispite au fost feriti cei doi soti ramanand mereu impreuna ! De cate ispite ar fi ferite familiile moderne daca nu ar permite sa fie despartite nici pentru perioade scurte de timp ! De ce atatea divorturi ? De ce atatia copii abandonati, debusolati si depresivi ? De ce atatea familii ruinate ?
Poate ca privind la exemplul celor doi soti vom gasi raspunsul la aceste intrebari tulburatoare: au vietuit mereu impreuna, au calatorit mereu impreuna, au lucrat mereu impreuna, au zidit mereu Biserica impreuna.
Lectii de viata
Putinele detalii pe care ni le ofera Scriptura cu privire la Acuila si Priscila sunt suficiente pentru a constitui adevarate lectii de viata pentru noi. Asa cum am afirmat deja, educatia cea mai eficienta se face nu prin reguli impuse, nu prin legi si porunci exprimate de o autoritate sau alta, ci prin aluzie si exemplu personal. De aceea, in Scriptura nu vom intalni porunci de genul: „Fiti curati la suflet ca Iosif !” sau „Fiti credinciosi ca Daniel”.
Biblia ne prezinta modele de viata pe care Duhul Sfant le va folosi pentru a trezi in noi dorinta de a le urma. Iata cateva lectii de viata pe care ni le putem insusi din exemplul dat de familia lui Acuila si Priscila:
1) A fi impreuna, inseamna mai mult decat a fi alaturi unul de altul.
Acuila si Priscila nu au ramas alaturi unul de altul doar din punct de vedere fizic. Ei au fost una in intentii, in planuri si in activitatea lor, atat cea profesionala, cat si cea spirituala.
2) A fi un copil al lui Dumnezeu nu inseamna a trai sub un clopot de sticla, ocrotit de orice probleme si necazuri.
Acuila si Priscila au cunoscut suferintele provocate de persecutia romana impotriva crestinilor, fiind nevoiti sa plece din Roma si sa lase in urma locuinta, biserica, afacerea, prietenii si relatiile pe care si le facusera. Ajunsi in Corint, cei doi soti au trebuit sa o ia de la capat, iar in Efes ei si-au riscat viata pentru a-l scapa pe Pavel de la moarte ( Romani 16, 3-5 ).
Viata acestei familii este un exemplu concludent cu privire la invatatura data de Pavel crestinilor din Antiohia, prin care ii avertiza ca „in Imparatia lui Dumnezeu trebuie sa intram prin multe necazuri” ( Fapte 14, 22 ).
3) A fi femeie casatorita nu este o scuza pentru a nu sluji in lucrarea lui Dumnezeu.
Desi era casatorita, fapt ce implica niste responsabilitati suplimentare pentru ea, Priscila nu s-a eschivat de la activitatile Bisericii, fiind la fel de implicata in lucrarea lui Dumnezeu ca si sotul ei.
Atunci cand s-a pus problema instruirii lui Apolo, Priscila a lucrat alaturi de sotul ei, sacrificand timp si energie pentru a face din tanarul si entuziastul Apolo un predicator mai eficient in ogorul Evangheliei. Iar rezultatul lucrarii celor doi soti nu a intarziat sa apara. Ajuns in Grecia, Apolo ii „infrunta cu putere pe iudei inaintea norodului si le dovedea din Scripturi ca Iisus este Christosul.” ( Fapte 18, 28 ).
4) Corectarea greselilor fratilor de credinta nu se face in public, ci in particular. In public se fac eventual doar aprecieri care incurajeaza si zidesc Biserica.
Acuila si Priscila nu l-au mustrat si criticat in public pe Apolo pentru lipsurile pe care le avea in privinta predicarii Evangheliei, ci l-au luat acasa la ei. Acolo, in intimitatea caminului lor, manifestand un tact izvorat din dragoste, ei au incercat sa-l instruiasca pe tanarul si entuziastul lor tovaras de lucru.
5) A avea o afacere nu inseamna a nu mai avea timp pentru lucrarea lui Dumnezeu.
Facerea corturilor nu era o meserie usoara, iar vanzarea lor nu se facea atat de repede ca in cazul hainelor. Totusi, in ciuda greutatilor profesionale si a timpului limitat de care dispuneau, Acuila si Priscila au gasit resursele de timp necesare pentru a se implica in lucrarea lui Dumnezeu si a zidi Biserica din punct de vedere spiritual.
Daca din Roma au fost nevoiti sa plece, fiind expulzati prin decretul imperial, cei doi au plecat din Corint in Efes de bunavoie, insotindu-l si sprijinindu-l pe Pavel in lucrarea sa, cu riscul pierderii propriei vieti.
6) A cunoaste mai mult decat altii nu inseamna sa fii ingamfat, privindu-i cu un sentiment de superioritate pe cei de langa tine.
Este cert ca Acuila si Priscila aveau mai multe cunostinte despre Evanghelie decat Apolo. Si totusi, ei nici nu l-au dispretuit, nici nu i-au intors spatele indiferenti, nici nu l-au criticat in public sau in particular pe tanarul predicator, ci l-au invitat in propriul lor camin unde l-au ajutat sa creasca ( Fapte 18, 26 ).
7) A fi o familie crestina nu inseamna sa traiesti izolat, asemenea unei insule pierdute in mijlocul oceanului.
A intemeia o familie nu inseamna a nu avea prieteni. Despre Acuila si Priscila ni se spune ca au facut din casa lor o Biserica, un locas de inchinare, pus la dispozitie tuturor celor ce doreau sa se inchine impreuna lui Dumnezeu.
Concluzii
Oare cum ar fi aratat bisericile din Roma, Corint si Efes fara lucrarea lui Acuila si Priscila ? Greu de imaginat… Doar la sfarsit, cand Dumnezeu va trage linia, se vor vedea rezultatele lucrarii acestor doi oameni modesti si devotati lui Dumnezeu.
Acuila si Priscila nu au fost nici apostoli, nici profeti, nici lideri influenti, nici predicatori ai Bisericii primare. Au fost simpli mestesugari care au cunoscut greutatile castigarii existentei, dar care, prin devotamentul si seriozitatea lor, au zidit Biserica lui Christos. Ei nu au lucrat in linia intai, ca apostolii, ci in linia a doua, preferand sa sprijineasca lucrarea cu tot ce le permiteau mijloacele de care dispuneau.
Nu ni se spune ca din cauza lor ar fi existat certuri si probleme in bisericile din Roma, Corint si Efes. Dimpotriva, despre ei ni se relateaza doar lucruri pozitive. In Biserica pot fi intalniti tot felul de oameni: unii care lenevesc, fiind doar niste simpli consumatori de har divin, iar altii care creaza permanent probleme si tensiuni intre frati. Acuila si Priscila nu au facut parte dintre acestia. Dimpotriva, ei raman pe paginile Bibliei ca un model demn de urmat de orice familie crestina.
Daca este ceva deosebit care trebuie admirat la cei doi soti, atunci acel lucru este unitatea desavarsita care a existat intre ei. Acuila si Priscila au lucrat impreuna, au calatorit impreuna, au zidit Biserica impreuna, au suferit impreuna si s-au bucurat impreuna. Ramane doar asteptarea rasplatei din partea unui Dumnezeu care nu ramane niciodata dator copiilor Sai credinciosi. Iar rasplata va fi peste asteptari si va fi primita de cei doi tot… impreuna.
Lori Balogh
