Este Dumnezeu autorul răului?

Este Dumnezeu autorul răului?

Există în Biblie câteva texte care, în aparență, Îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind autorul răului. Iată câteva dintre ele:

„Dar Iov i-a răspuns: „Vorbești ca o femeie nebună. Ce! Primim de la Dumnezeu binele și să nu primim și răul?” (Iov 2,10).

„Căci iată că în cetatea peste care se cheamă Numele Meu încep să fac rău; și voi să rămâneți nepedepsiți?” (Ieremia 25,29).

„… Sau se întâmplă o nenorocire într-o cetate fără s-o fi făcut Domnul?” (Amos 3,6).

„Așa vorbește Domnul: „Iată, pregătesc o nenorocire împotriva voastră și fac un plan împotriva voastră…” (Ieremia 18,11).

„Eu întocmesc lumina și fac întunericul, Eu dau propășire și aduc restriștea. Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri” (Isaia 45,7). Același verset, în versiunea Bibliei King James, sună astfel: „Eu făuresc lumina și întocmesc întunericul, Eu fac pacea și aduc răul”.

„Nu iese din gura Celui Prea Înalt răul și binele?” (Plângeri 3,38).

Unele dintre versetele biblice sunt atât de categorice, încât ereticul Marcion (cca 100‑160 d.Ch.) a tras concluzia că Dumnezeul Vechiului Testament este diferit de Dumnezeul Noului Testament. Erezia sa, numită „marcionism”, poate fi întâlnită și astăzi în gândirea unor creștini.

Texte biblice de genul celor amintite ridică o problemă cât se poate de serioasă: Este cu adevărat Dumnezeu autorul răului din lume?

Multe alte pasaje biblice Îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind „plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie” (Exodul 34,6), un Dumnezeu ale cărui lucrări sunt desăvârșite și ale cărui căi sunt drepte, un Dumnezeu credincios și fără nedreptate, un Dumnezeu „drept și curat” (vezi Deuteronomul 32,4).

Mai mult decât atât, psalmistul David afirmă cu convingere: „Căci Tu nu ești un Dumnezeu căruia să-I placă răul; cel rău nu poate locui lângă Tine” (Psalmul 5,4), în timp ce Ieremia citează cuvintele lui Dumnezeu care ne asigură: „Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire” (Ieremia 29,11).

Scriindu-le creștinilor din primul secol, apostolul Iacov îi mustră pentru faptul că de pe buzele lor se aud și binecuvântări, dar și blesteme: „Din aceeași gură iese și binecuvântarea și blestemul! Nu trebuie să fie așa, frații mei! Oare din aceeași vână a izvorului țâșnește și apă dulce și apă amară? Frații mei, poate un smochin să facă măsline, sau o viță să facă smochine? Nici apa sărată nu poate da apă dulce” (Iacov 3,10‑12).

Dacă unui creștin nu-i stă bine această pendulare între bine și rău, între lumină și întuneric, între binecuvântare și blestem, cei care fac acest compromis fiind aspru mustrați de apostol, oare putem să ni-L imaginăm pe Dumnezeu ca autor și al binelui, dar și al răului?

Se impun câteva observații:

1) Un prim aspect care trebuie luat în considerare atunci când dorim să pătrundem înțelesul unor texte ca cele amintite la început este cel al suveranității lui Dumnezeu asupra întregii Creații, căci este scris: „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea și cei ce o locuiesc!” (Psalmul 24,1).

În calitate de Creator al tuturor lucrurilor, Dumnezeu este Suveranul absolut, având dreptul să pedepsească pe cei care calcă dreptatea. Judecățile lui Dumnezeu se pot manifesta sub forma unor calamități pe care El le îngăduie în scop disciplinar.

Biblia descrie astfel de evenimente, în care Dumnezeu a intervenit în favoarea copiilor Săi sau a poporului Său, în întregime, pedepsindu-i pe dușmani și aducând nenorociri peste aceștia. Ca apărător al dreptății și garant al libertății de alegere, Dumnezeu poate și trebuie să intervină în viața oamenilor și națiunilor chiar înainte de judecata finală.

2) În Biblie, termenul „rău” are mai multe semnificații. În unele pasaje el înseamnă „rău” („pomul cunoștinței binelui și răului”), în altele, el înseamnă dezastru, ca în Ieremia 26,3: „Poate că vor asculta și se vor întoarce fiecare de la calea lui cea rea; atunci Mă voi căi de răul (dezastrul n.n.) pe care Mă gândisem să li-l fac din pricina răutății faptelor lor.”

În 2 Samuel 15,14, termenul „rău” este folosit cu sensul de „nenorocire”, „ruină”, iar în Geneza 6,5, același termen ebraic are sensul de „ticăloșie”: „Domnul a văzut că răutatea (ticăloșia) omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău (ticăloșie)„.

Atunci când unele texte biblice par să-L prezinte pe Dumnezeu ca autor al răului, trebuie să înțelegem că, în calitatea Sa de Suveran absolut al Creației și în condițiile păcatului, El are dreptul să aducă „răul” (în sensul de „dezastru”, „nenorocire”, „ruină”) prin judecățile Sale asupra oamenilor păcătoși sau asupra unor popoare răzvrătite.

3) Când Biblia vorbește despre Dumnezeu ca fiind autor al răului, niciodată nu este vorba de răul moral. Dumnezeu nu este niciodată autorul păcatului, nici al relelor care decurg din acesta. „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4,8.16), iar dragostea este incompatibilă cu răul de natură morală și cu păcatul.

Apostolul Iacov ne asigură că „orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1,17).

4) Gândirea ebraică este diferită de cea europeană. În gândirea ebraică, lui Dumnezeu I se atribuie un rol activ în evenimentele neplăcute (dezastre, calamități), în timp ce în gândirea europeană se consideră că El doar îngăduie astfel de evenimente.

În gândirea ebraică se consideră că El face cea ce de fapt El doar îngăduie sau nu împiedică să se desfășoare. Atunci când Dumnezeu îngăduie un anumit lucru, autorii Bibliei spun că El a făcut acel lucru. Însă, chiar dacă în condițiile păcatului Dumnezeu îngăduie anumite lucruri rele să aibă loc, totuși El nu le promovează.

În concluzie, Dumnezeu nu este autorul răului moral. Adevăratul autor al răului moral și al păcatului este Satana. Totuși, în calitate de Suveran al Universului, Dumnezeu îngăduie să se întâmple anumite lucruri rele (nenorociri, calamități) în viața indivizilor sau a popoarelor, cu scopul final de a-i călăuzi pe oameni pe calea cea dreaptă.

Lori Balogh