Psalmul 35 – Prietenie si tradare
1. „Apără-mă Tu, Doamne, de potrivnicii mei, luptă Tu cu cei ce se luptă cu mine!
2. Ia pavăza şi scutul şi scoală-Te să-mi ajuţi.
3. Învârte suliţa şi săgeata împotriva prigonitorilor mei! Zi sufletului meu: „Eu sunt mântuirea ta!”
4. Ruşinaţi şi înfruntaţi să fie cei ce vor să-mi ia viaţa! Să dea înapoi** şi să roşească cei ce-mi gândesc pieirea!
5. Să fie ca pleava luată de vânt şi să-i gonească îngerul Domnului!
6. Drumul să le fie întunecos şi alunecos şi să-i urmărească îngerul Domnului!
7. Căci mi-au întins laţul lor, fără pricină, pe o groapă, pe care au săpat-o fără temei, ca să-mi ia viaţa;
8. să-i ajungă prăpădul pe neaşteptate, să fie prinşi în laţul pe care l-au întins, să cadă în el şi să piară!
9. Şi atunci mi se va bucura sufletul în Domnul; se va veseli de mântuirea Lui.
10. Toate oasele mele vor zice: „Doamne, cine poate ca Tine să scape pe cel nenorocit de unul mai tare decât el, pe cel nenorocit şi sărac de cel ce-l jefuieşte?”
11. Nişte martori mincinoşi se ridică şi mă întreabă de ceea ce nu ştiu.
12. Îmi întorc rău pentru bine: mi-au lăsat sufletul pustiu.
13. Şi eu, când erau ei bolnavi, mă îmbrăcam cu sac, îmi smeream sufletul cu post şi mă rugam cu capul plecat la sân.
14. Umblam plin de durere ca pentru un prieten, pentru un frate; cu capul plecat, ca de jalea unei mame.
15. Dar când mă clatin eu, ei se bucură şi se strâng; se strâng fără ştirea mea, ca să mă batjocorească şi mă sfâşie neîncetat.
16. Scrâşnesc din dinţi împotriva mea, împreună cu cei nelegiuiţi, cu secăturile batjocoritoare.
17. Doamne, până când Te vei uita la ei? Scapă-mi sufletul din cursele lor, scapă-mi viaţa din ghearele acestor pui de lei!
18. Şi eu Te voi lăuda în adunarea cea mare şi Te voi slăvi în mijlocul unui popor mare la număr.
19.Să nu se bucure de mine cei ce pe nedrept îmi sunt vrăjmaşi, nici să nu-şi facă semne cu ochiul cei ce† mă urăsc fără temei!
20. Căci ei nu vorbesc de pace, ci urzesc înşelătorii împotriva oamenilor liniştiţi din ţară.
21. Îşi deschid gura larg împotriva mea şi zic: „Ha! Ha! Ochii noştri îşi văd acum dorinţa împlinită!”
22. Doamne, Tu vezi. Nu tăcea! Nu Te depărta de mine, Doamne!
23. Trezeşte-Te şi scoală-Te să-mi faci dreptate! Dumnezeule şi Doamne, apără-mi pricina!
24. Judecă-mă după dreptatea Ta, Doamne, Dumnezeul meu, ca să nu se bucure ei de mine!
25. Să nu zică în inima lor: „Aha! iată ce doream!” Să nu zică: „L-am înghiţit!”
26. Ci să fie ruşinaţi şi înfruntaţi toţi cei ce se bucură de nenorocirea mea! Să se îmbrace cu ruşine şi ocară cei ce se ridicㆠîmpotriva mea!
27. Să se bucure şi să se veselească cei ce găsesc plăcere în nevinovăţia mea şi să zicăneîncetat: „Mărit să fie Domnul, care vrea pacea robului Său!”
28. Şi atunci limba mea va lăuda dreptatea Ta, în toate zilele va spune lauda Ta.”
Un univers al trairilor sufletesti
O caracteristica a psalmilor este aceea ca ei descriu stari sufletesti si trairi emotionale, si mai putin evenimente concrete si identificabile din viata autorilor lor. Acesta este si motivul pentru care ei nu pot fi intelesi pe deplin decat de aceia care traiesc experiente asemanatoare.
Cum ar putea cineva sa inteleaga profunzimea pocaintei lui David, cu toate trairile ei anterioare, daca nu traieste el insusi drama caderii in pacat ? Cum ar putea cineva sa inteleaga imensa bucurie a psalmistului in momentele de inchinare, daca el insusi nu cunoaste ce inseamna adevarata inchinare ? Si cum ar putea cineva sa inteleaga gustul amar al tradarii celor apropiati, daca el insusi nu a avut parte de o asemenea experienta ?
De ce ne sunt atat de apropiati psalmii in diferitele etape ale vietii ? Pentru ca ne identificam cu trairile autorilor lor. Citind psalmii, avem senzatia ca ne privim in oglinda propria noastra viata, cu suisurile si coborasurile ei.
In ceea ce-l priveste pe David, cunoscand viata sa asa cum este descrisa pe paginile Scripturii, se naste o intrebare justificata: Cum este posibil ca un om cu caderi atat de grave si spectaculoase ( vezi pacatuirea cu Batseba, uciderea lui Urie, numaratoarea poporului, etc. ) sa primeasca totusi un calificativ atat de bun din partea lui Dumnezeu, numindu-l „om dupa inima Mea” ( 1 Samuel 13,14; Fapte 13, 22 ) ?
Raspunsul la aceasta dilema il vom putea afla doar citindu-i psalmii. In versurile lor intrezarim portretul moral al unui om care-si pune sufletul pe masa, cu bunele si relele lui, pentru a fi analizat atat de concetatenii sai, cat si de posteritate.
David este un om dintr-o bucata. Nu gasim in psalmii sai nicio urma de ipocrizie, duplicitate sau falsitate. Este sincer cu sine, cu Dumnezeu si cu semenii, aceasta sinceritate facandu-l vulnerabil in fatza concetatenilor sai. Insa lui David nu-i pasa de acest lucru. Pentru el relatia cu Dumnezeul sau, pe care l-a iubit si slujit intreaga viata, este lucrul cel mai important.
Daca are motive de bucurie, atunci se bucura ca un copil, pana acolo incat joaca de bucurie inaintea chivotului, atunci cand acesta este mutat la Ierusalim ( vezi 2 Samuel 6, 13.14 ). Daca are motive de lauda, atunci Il lauda pe Dumnezeu cu toata fiinta sa. Iar daca aluneca in prapastia pacatului, David nu-si ascunde mizeria sub pres, nu-si scuza si nu-si minimalizeaza pacatul, ci il marturiseste public, manifestand o pocainta veritabila.
Cine dintre liderii lumii de ieri sau de azi a fost la fel de transparent si de onest ca David, scriind posteritatii nu doar despre realizarile, dar si despre infrangerile sale ? Nu, „omului dupa inima lui Dumnezeu” nu i se cere sa fie desavarsit, fara caderi si slabiciuni legate de natura umana. Lui i se cere insa altceva: sa fie sincer, curat la suflet si sa se indrepte spre Dumnezeu in fiecare clipa a vietii, asemenea acului busolei care se indreapta spre pol indiferent daca afara este soare sau furtuna.
Gustul amar al tradarii
Psalmul 35 este un psalm special, deoarece zugraveste o stare sufletesca speciala a psalmistului: gustul amar al tradarii. Din intreaga expunere putem deslusi chipul omului dezamagit si durerea celui tradat de cei mai apropiati prieteni.
Desi a fost cel mai mare imparat al lui Israel, David nu a fost scutit de „sabia” limbii defaimatoare a vrajmasilor sai. Aceasta „sabie” l-a urmarit intreaga viata, producandu-i rani sufletesti infinit mai adanci decat sabia persecutoare a lui Saul.
Insa psalmistul stia ca atunci cand esti defaimat, uneori chiar de cei apropiati, cand se spun minciuni in dreptul tau si cand reputatia ti-e terfelita in noroiul barfelor de tot felul, nu poti face mare lucru. Daca vrei sa te razbuni, lucrurile se complica si mai mult. Daca taci, vei parea un invins, iar defaimatorii se vor lauda ca au avut dreptate. Daca te aperi, nu ajungi la niciun rezultat, caci cine se poate lupta cu minciuna ?
Nu stim daca David a incercat toate sau macar vreuna din aceste metode. Psalmul 35 ne creeaza impresia ca psalmistul se simte complet lipsit de aparare si nu are nicio intentie de a-i contraataca pe defaimatorii sai. De aceea, in aceasta criza majora, David apeleaza la Dumnezeu, la instanta suprema: „Apara-ma, Tu, Doamne, de potrivnicii mei, lupta Tu cu cei ce se lupta cu mine ! Ia pavaza si scutul si scoala-Te sa-mi ajuti. Invarte sulita si sageata impotriva prigonitorilor mei ! Zi sufletului meu: „Eu sunt mantuirea ta !” ( vers. 1-3 ).
Si aceasta mai ales pentru ca intre dusmanii sai de acum se numara si unii prieteni de alta data, acei oameni despre care David afirma plin de durere: „Imi intorc rau pentru bine; mi-au lasat sufletul pustiu” ( vers. 12 ).
Poate fi pe lume un gust mai amar decat cel al tradarii ?
Din prea multa amaraciune
In Psalmul 35 intalnim lucruri care ne socheaza. Din gura psalmistului ies cuvinte la care nu ne asteptam din partea unui „om dupa inima lui Dumnezeu”. Insa aceasta nu inseamna ca Dumnezeu este de acord cu tot ce spune David. Psalmistului i se pare drept sa ceara blestemul asupra celor ce-l dusmanesc fara temei:
„Sa fie ca pleava luata de vant si sa-i loveasca ingerul Domnului ! Drumul sa le fie intunecos si alunecos si sa-i urmareasca ingerul Domnului ! Caci mi-au intins latul lor, fara pricina, pe o groapa pe care au sapat-o fara temei ca sa-mi ia viata; sa-i ajunga prapadul pe neasteptate, sa fie prinsi in latul pe care l-au intins, sa cada in el si sa piara !” ( vers. 5-8 ).
Nu avem insa nicio dovada ca Dumnezeu ar fi aprobat atitudinea lui David fatza de vrajmasii sai si ca i-ar fi ascultat rugaciunea plina de imprecatii. Insa, daca citim cu atentie cele spuse de psalmist, observam ca exista o anumita justificare a cererii sale. Oamenii acestia i-au intins o cursa nemeritata, iar el nu-I cere lui Dumnezeu altceva decat ca ei insisi sa cada in ea, in groapa pe care au sapat-o.
Oare blestemele pe care le rostesc unii oameni impotriva altora lovesc cu adevarat ? Exista vreo putere magica in imprecatie, astfel incat sageata ei otravita sa-si atinga tinta ?
Cu cateva decenii mai tarziu, Solomon, autorul si culegatorul Proverbelor, scria: „Cum sare vrabia incoace si incolo si cum zboara randunica, asa nu nimereste blestemul neintemeiat” ( Proverbe 26,2 ).
Dar daca blestemul este intemeiat ? Daca cei asupra carora sunt rostite imprecatii sunt intr-adevar plini de rautate si le merita ?
Acelasi intelept afirma despre calea celor stricati ca este „pietroasa” ( Proverbe 13, 15 up. ) si „cine sapa groapa altuia, cade el in ea si piatra se rostogoleste peste cel ce o pravaleste” ( Proverbe 26, 27 ).
In conceptia biblica, blestemul nu este altceva decat eliberarea zagazului consecintelor unui rau savarsit intentionat. Iar ceea ce Ii cere David lui Dumnezeu cu privire la vrajmasii sai este tocmai acest lucru: ca Dumnezeu sa-i faca pe vrajmasii sai sa suporte consecintele rautatii lor. Potrivit luminii pe care o avea la acea data, lucrul acesta era de asteptat chiar din partea unui „om dupa inima lui Dumnezeu”.
Psalmistul se manifesta ca un om profund rascolit de tradarea celor apropiati. Nu stim daca si el a avut partea lui de vina in ceea ce s-a intamplat, insa asa cum il cunoastem pe David, daca el ar fi trait cu un mileniu mai tarziu si ar fi ascultat invataturile lui Iisus cu privire la iubirea vrajmasilor si binecuvantarea celor ce ne blesteama, cu siguranta ca el ar fi avut atitudinea cea mai potrivita.
De aceea, sa nu-l judecam, ci mai degraba sa invatam din experienta si greselile lui. Caci – nu-i asa ? – viata este prea scurta pentru a repeta si noi toate greselile savarsite de semenii nostri.
Cand ranile ti le provoaca prietenii
Cu totii „colectionam” prieteni. Suntem fiinte sociale si sociabile si este natural sa avem relatii de prietenie cu unii din semenii nostri. Dar ce facem cand unii din cei mai buni prieteni ne tradeaza ?
David a trait din plin aceasta amaraciunea, lasandu-i „sufletul pustiu” ( vers. 12 ) si debusolat. Durerea lui este cu atat mai intensa cu cat acestor oameni le facuse tot binele posibil:
„Iar eu, cand erau bolnavi, ma imbracam cu sac, imi smeream sufletul cu post si ma rugam cu capul plecat la san. Umblam plin de durere ca pentru un prieten, pentru un frate, cu capul plecat, ca de jalea unei mame. Dar cand ma clatin eu, ei se bucura si se strang, se strang fara stirea mea ca sa ma batjocoreasca si sa ma sfasie neincetat. Scrasnesc din dinti impotriva mea impreuna cu cei nelegiuiti, cu secaturile batjocoritoare” ( vers. 13-16 ).
Prin aceasta experienta amara trecem cei mai multi dintre noi. Insa ceea ce este important este ca vina pierderii unei prietenii sa nu ne apartina noua. Iar daca altii sunt vinovati pentru deteriorarea unor relatii, sa nu uitam ca cel mai tradat dintre toti oamenii a fost Iisus. Cu toate acestea, El nici nu i-a blestemat, nici nu s-a certat cu dusmanii Sai, ci i-a iubit. „I-a iubit pana la capat” ( Ioan 13, 1 up. ).
„Judeca-ma dupa dreptatea Ta”
Confruntat cu lipsa de loialitate si recunostinta a unora dintre prietenii sai, pe care alta data i-a sprijinit cu intreaga sa fiinta, David isi intoarce privirile spre Dumnezeu: „Doamne, pana cand Te vei uita la ei ? Scapa-mi sufletul din cursele lor, scapa-mi viata din ghearele acestor pui de lei” ( vers. 17 ).
In aceasta invocare a ajutorului divin, David face o rugaciune surprinzatoare: „Judeca-ma dupa dreptatea Ta, Doamne, Dumnezeul meu…” ( vers. 24 ). Este aceeasi rugaciune pe care o intalnim si in debutul Psalmului 31: „Izbaveste-ma in dreptatea Ta” si care i-a creat mari probleme de intelegere marelui reformator Luther.
Cum poate un om pacatos sa apeleze la dreptatea divina pentru a fi izbavit, cand se stie ca, in lumina Legii lui Dumnezeu, el este vinovat ? Ne-am fi asteptat ca psalmistul sa apeleze la mila, harul si indurarea lui Dumnezeu, rugandu-se: „Doamne, izbaveste-ma in mila Ta ! Scapa-ma in indurarea Ta ! Judeca-ma dupa harul Tau !”
De fapt, exprimandu-se in modul acesta, David dovedeste ca a inteles cu circa o mie de ani inainte de jertfa Mielului lui Dumnezeu ceea ce urma sa se intample la cruce. El a inteles ca, pe Golgota, dreptatea divina Il va lovi pe Fiul lui Dumnezeu, pentru ca pacatosul sa fie eliberat, izbavit si indreptatit.
Cu un mileniu inainte, David intelege esenta Evangheliei si a indreptatirii prin credinta, iar aceasta intelegere il determina sa faca apel cu incredere si speranta la dreptatea lui Dumnezeu. Iata de ce, pentru David dreptatea divina nu este o pricina de teama, ci dimpotriva, ea devine un motiv de lauda adesea prezent in psalmii sai: „Si atunci limba mea va lauda dreptatea Ta, in toate zilele va spune lauda Ta” ( vers. 28 ).
Experientele de ieri – lectiile de azi
Dureroasa experienta a psalmistului, asemanatoare in multe privinte cu cea a neprihanitului Iov, poate fi traita de oricare dintre noi. Oameni pe care i-am ajutat cu toata dragostea, si pentru care am facut sacrificii imense, se pot intoarce impotriva noastra intr-un anumit moment al vietii.
Natura umana decazuta ne poate face oricand asemenea surprize neplacute. Insa in toata aceasta imensa durere a tradarii, avem un punct de sprijin care nu se clatina niciodata: caracterul lui Dumnezeu.
Inteleptul Solomon ne avertizeaza: „Cine isi face multi prieteni, ii face spre nenorocirea lui”. Dar tot el ne ofera si solutia incurajatoare: „Dar este un prieten care tine mai mult la tine decat un frate” ( Proverbe 18, 24 ).
Cine este acest prieten ? Nu e greu de identificat: „Voi sunteti prietenii Mei, daca faceti ce va poruncesc Eu” ( Ioan 15,14 ). Iisus este Prietenul care nu ne va parasi si nu ne va trada niciodata. Noi Il putem trada pe El, El insa nu ne va trada niciodata. Caci este scris: „Daca suntem necredinciosi, totusi El ramane credincios, caci nu se poate tagadui singur” ( 2 Timotei 2,13 ).
Alege-L pe El ca Prieten si nu te va dezamagi niciodata !
Lori Balogh
