Psalmul 37 – Cui îi aparține viitorul?

Psalmul 37 – Cui îi aparține viitorul?

1. „Nu te mânia pe cei răi și nu te uita cu jind la cei ce fac răul;
2. căci sunt cosiți iute, că iarba, și se veștejesc că verdeața.
3. Încrede-te în Domnul și fă binele; locuiește în țară și umblă în credincioșie.
4. Domnul să-ți fie desfătarea și El îți va da tot ce-ți dorește inima.
5. Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, și El va lucra,
6. El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina și dreptul tău ca soarele la amiază.
7. Taci înaintea Domnului și nădăjduiește în El. Nu te mânia pe cel ce izbutește în umbletele lui, pe omul care își vede împlinirea planurilor lui rele.
8. Lasă mânia, părăsește iuțimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău.
9. Fiindcă cei răi vor fi nimiciți, iar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpâni țara.
10. Încă puțină vreme și cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era și nu va mai fi.
11. Cei blânzi moștenesc țara și au belșug de pace.
12. Cel rău face la planuri împotriva celui neprihănit și scrâșnește din dinți împotriva lui.
13. Domnul râde de cel rău, căci vede că-i vine și lui ziua.
14. Cei răi trag sabia și își încordează arcul, ca să doboare pe cel nenorocit și sărac, ca să înjunghie pe cei cu inimă neprihănită.
15. Dar sabia lor intră în însăși inima lor și li se sfărâmă arcurile.
16. Mai mult face puținul celui neprihănit, decât belșugul multor răi.
17. Căci brațele celui rău vor fi zdrobite, dar Domnul sprijină pe cei neprihăniți.
18. Domnul cunoaște zilele oamenilor cinstiți și moștenirea lor ține pe vecie.
19. Ei nu rămân de rușine în ziua nenorocirii, ci au de ajuns în zilele de foamete.
20. Dar cei răi pier și vrăjmașii Domnului sunt ca cele mai frumoase pășuni: pier, pier ca fumul.
21. Cel rău ia cu împrumut și nu dă înapoi, dar cel neprihănit este milos și dă.
22. Căci cei binecuvântați de Domnul stăpânesc țara, dar cei blestemați de El sunt nimiciți.
23. Domnul întărește pașii omului când Îi place calea lui;
24. dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână.
25. Am fost tânăr și am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmașii lui cerșindu-și pâinea.
26. Ci el totdeauna este milos și dă cu împrumut, și urmașii lui sunt binecuvântați.
27. Depărtează-te de rău, fă binele, și vei dăinui pe vecie.
28. Căci Domnul iubește dreptatea și nu părăsește pe credincioșii Lui. Totdeauna ei sunt sub paza Lui, dar sămânța celor răi este nimicită.
29. Cei neprihăniți vor stăpâni țara și vor locui în ea pe vecie.
30. Gura celui neprihănit vestește înțelepciunea și limba lui trâmbițează dreptatea.
31. Legea Dumnezeului său este în inima lui și nu i se clatină pașii.
32. Cel rău pândește pe cel neprihănit și caută să-l omoare.
33. Dar Domnul nu-l lasă în mâinile lui și nu-l osândește când vine la judecată.
34. Nădăjduiește în Domnul, păzește calea Lui, și El te va înălța ca să stăpânești țara: vei vedea pe cei răi nimiciți.
35. Am văzut pe cel rău în toată puterea lui; se întindea ca un copac verde.
36. Dar când am trecut a doua oară, nu mai era acolo; l-am căutat, dar nu l-am mai putut găsi.
37. Uită-te bine la cel fără prihană și privește pe cel fără vicleșug; căci omul de pace are parte de moștenitori.
38. Dar cei răzvrătiți sunt nimiciți cu toții, sămânța celor răi este prăpădită.
39. Scăparea celor neprihăniți vine de la Domnul; El este ocrotitorul lor la vremea necazului.
40. Domnul îi ajută și-i izbăvește; îi izbăvește de cei răi și-i scapă, pentru că se încred în El.”

 

Dilemele credinței

     Alături de Psalmul 73, Cartea lui Iov, Cartea lui Habacuc, precum și alte părți ale Scripturii, Psalmul 37 își propune să trateze o temă delicată: dreptatea lui Dumnezeu în procedeele Sale cu cei ce-I slujesc și cei ce nu-I slujesc.

Experiența psalmistului a fost și experiența altor oameni ai credinței, ea repetându-se adesea și în propria noastră viață. Privind la nedreptățile din jurul nostru, precum și la prosperitatea de moment de care se bucură cei nelegiuiți, în contrast cu lipsurile și suferințele celor devotați lui Dumnezeu, adesea ne întrebăm: Unde este dreptatea lui Dumnezeu? De ce permite El ca cei nelegiuiți să o ducă bine, să se bucure de prosperitate materială și de familii fericite, în timp ce cei credincioși sunt aparent abandonați în sărăcie și suferință?

Într-un dialog sincer cu Dumnezeu, profetul Habacuc întrebă și el nedumerit: „Pentru ce mă lași să văd nelegiuirea și Te uiți la nedreptate? Asuprirea și silnicia se fac sub ochii mei… căci cel rău biruiește pe cel neprihănit, de aceea se fac judecați nedrepte” ( Habacuc 1,3.4 ).

De partea sa, suferindul Iov privea în jur și se întreba cu durere: „Pentru ce trăiesc cei răi? Pentru ce îi vezi îmbătrânind și sporind în putere? Sămânța lor se întărește cu ei și în fața lor, odraslele lor propășesc sub ochii lor. În casele lor domnește pacea, fără umbră de frică; nuiaua lui Dumnezeu nu vine să-i lovească… Cântă cu sunet de tobă și de arfă, se desfătează cu sunete de caval. Își petrec zilele în fericire și se pogoară într-o clipă în locuința morților. Și totuși ziceau lui Dumnezeu: „Pleacă de la noi. Nu voim să cunoaștem căile Tale” ( Iov 21, 7‑14 ).

Și toate acestea se întâmplau în timp ce omul pe care Însuși Dumnezeu îl numea ” fără prihană și curat la suflet” ( Iov 1,8; 2,3 ) trecea prin suferințe inimaginabile, pe care niciun alt om nu le-a mai trăit vreodată. De aici și durerea imensă care răzbate din întrebările pe care I le adresează Dumnezeului său: „Pentru ce mă lovești cu suferințe amare și mă pedepsești pentru greșeli din tinerețe? Pentru ce să-mi pui picioarele în butuci, să-mi pândești toate mișcările, să pui hotar pașilor mei, când trupul meu cade în putrezire ca o haina mâncată de molii?” ( Iov 13, 26‑28 ).

Da, marii bărbați ai credinței, pe care-i privim ca modele în viață, au avut și ei dilemele lor. Iar David nu a făcut excepție. Scriind acest psalm în anii deplinei sale maturități ( v. 25 ), după ce a înțeles mai bine procedeele lui Dumnezeu cu cei nelegiuiți și cei credincioși, David încearcă să rezolve dilemele de acest fel arătând că prosperitatea celor nelegiuiți este aparentă și trecătoare, în timp ce viitorul celor credincioși este sigur și luminos.

Însă pentru a ajunge noi înșine la această concluzie, avem nevoie de multă răbdare, foarte multă răbdare. Nu întâmplător Luther spunea despre Psalmul 37 ca „aici este răbdarea sfinților”.

„Nu te mânia”

     Psalmul 37 începe abrupt, în stilul Proverbelor, și continuă în același mod în cea mai mare parte a lui. El debutează cu un îndemn cât se poate de clar, adresat celor credincioși: „Nu te mânia pe cei răi și nu te uită cu jind la cei ce fac răul” ( vers. 1 ).

Ideea apare citată aproape cuvânt cu cuvânt în Proverbele lui Solomon: „Nu te mânia din pricina celor ce fac rău și nu pizmui pe cei răi” ( Proverbe 24,19 ). „Nu te mânia” înseamnă literal „Nu te înfierbânta” și vrea să ne transmită încă de la începutul psalmului o cale de rezolvare a dilemelor noastre.

Cu alte cuvinte, David vrea să ne spună: „Nu te necăji, nu te supăra din cauza succesului aparent al celor răi. Poți să te întristezi văzând nedreptățile din jur, dar nu-ți pierde cumpătul. Lasă totul în seama lui Dumnezeu. Nu te uita cu invidie la ei, nu te compara cu ei. Nu-i judeca și nu lăsa ca imaginația ta să meargă prea departe. Problema e o nucă tare… Poate că nu vei avea niciodată bogății pământești ca cel rău, dar vei avea cele necesare. Poate nu vei fi la fel de bogat ca el, dar îl ai pe Dumnezeu care poate să-ți umple golul din ființa ta.”

De ce să nu ne mâniem când vedem nedreptățile din jur? În primul rând pentru că „mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu” ( Iacov 1,20 ), pierzându-ne perspectiva asupra vieții precum și claritatea gândirii. Și apoi, dacă suntem furioși pe un om rău, nu vom mai putea să-l ajutăm. Și, nu în ultimul rând, mâniindu-ne pe oameni, putem ajunge noi înșine în situația de a greși.

Solomon mai adaugă un motiv pentru care nu trebuie să ne mâniem pe cei răi din pricina prosperității lor aparente: „Căci cel ce face răul n-are niciun viitor și lumina celor răi se stinge” ( Proverbe 24,21 ). Același argument îl folosește și psalmistul în continuarea Psalmului 37: „Căci sunt cosiți iute ca iarba și se veștejesc ca verdeața” ( vers. 2 ).

Și dacă la toate aceste motive îl mai adăugăm și pe acela că mânia omului este ca o sabie care, înainte să rănească pe altul, își zgârie propria teacă, merită oare să ne facem rău nouă înșine și celor din jur? Cu siguranță că nu merită!

„Încrede-te în Domnul”

     Scriind psalmul la vârsta deplinei maturități, poate chiar a senectuții, David adună în versurile sale întreaga sa experiență de viață. Dincolo de dilemele sale existențiale, care frământă fiecare ființă umană, psalmistul vine cu câteva soluții salvatoare, pe care le-a experimentat cu succes de-a lungul vieții.

Prima din rezolvările propuse este: „Încrede-te în Domnul și fă binele” ( vers. 3 ). Sau cu alte cuvinte: „Nu te îndoi de înțelepciunea lui Dumnezeu în modul în care gestionează dreptatea. Chiar dacă nu înțelegi tot ce se întâmplă acum, chiar dacă nu vezi ce se întâmplă în spatele scenei vieții, ai încredere în dreptatea lui Dumnezeu și crede din toată ființa ta că El nu greșește niciodată. Nu te mai preocupa de ceea ce se întâmplă în jur, ci concentrează-te asupra datoriei tale. Fă binele pe care poți să-l faci și lasă restul în seama lui Dumnezeu.”

Apoi David continuă: „Locuiește în țară și umblă în credincioșie” ( vers. 3 up. ). În calitate de copii ai lui Dumnezeu, ne putem mișca liber pe teritoriul credinței și al dependenței de Dumnezeu. Putem locui unde dorim, putem umbla unde avem plăcere, cu condiția credincioșiei, adică în limitele moralității învățate de la Dumnezeu.

     „Domnul să-ți fie desfătarea și El îți va da tot ce-ți dorește inima” ( vers. 4 ), ne spune în continuare psalmistul, ca soluție la dilemele existențiale cu care se confruntă. A-ți găsi desfătarea în Dumnezeu înseamnă mai mult decât a avea o relație sporadică cu El. A te desfăta în Domnul înseamnă să rămâi permanent în El, și în bucurii, dar și în necazuri. A te desfăta în El înseamnă să găsești plăcere în caracterul Său, în înțelepciunea Sa, în imaginația și inteligența Sa creatoare. Desfătarea înseamnă contemplare, iar contemplarea presupune timp pe care îl acordăm cultivării prieteniei cu El.

Făgăduința care însoțește îndemnul psalmistului întrece orice așteptare. Dacă alegem ce Îi este plăcut lui Dumnezeu, El ne va împlini nu doar nevoile noastre, ci chiar și dorințele noastre. Și aceasta pentru că dorințele noastre se vor identifica cu voia Sa.

În continuare, psalmistul revine asupra soluției propuse anterior, aducându-ne în atenție una dintre cele mai frumoase făgăduințe de pe paginile Scripturii: „Încredințează-ți soarta în mână Domnului, încrede-te în El și El va lucra. El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina și dreptul tău ca soarele la amiază” ( vers. 5.6 ).

Cu alte cuvinte, David vrea să ne spună: „Stai puțin! Nu te mai uita la cei răi și la aparenta lor prosperitate, ci întoarce-ți privirile spre Dumnezeu, căci îți poate umple viața cu o bucurie veșnică. Nu-ți organiza viața după principiile lumii, ci lasă-L pe Creator să ți-o conducă, și totul va fi bine.”

David Livingstone, marele explorator al continentului african, a recunoscut adesea că acest verset l-a sprijinit în toate momentele de răscruce ale vieții, mai ales în perioada în care a locuit și a lucrat în Africa. Poate fi o încurajare mai bună decât aceasta?

„Taci înaintea Domnului”

     În mijlocul furtunilor vieții și fiind permanent confruntați cu întrebări la care nu avem răspuns, suntem mereu tentați să vociferăm, să murmurăm, fie împotriva oamenilor, fie împotriva lui Dumnezeu. Dar aceasta nu este o soluție. Dimpotrivă, murmurările noastre agravează și mai mult situația.

Însă dacă vom rămâne tăcuți și încrezători în înțelepciunea călăuzirii divine, vom putea auzi glasul lui Dumnezeu care ne va liniști valurile sufletului nostru. Așadar, „taci înaintea Domnului. Nu comentă locul în care te-a adus. Poate Îl găsești vinovat pe Dumnezeu pentru starea ta, pentru sărăcia ta sau pentru eșecurile și necazurile prin care treci. Nu-ți da drumul la gură, căci s-ar putea ca mâine să regreți cuvintele rostite azi. Nu te consuma, lasă-i pe cei răi în seama lui Dumnezeu, iar tu privește la El și încrede-te în El.”

În continuare psalmistul revine asupra necesității de a ne ține mânia sub control: „Nu te mânia pe cel ce izbutește în umbletele lui, pe omul care își vede împlinirea planurilor lui rele. Lăsă mânia, părăsește iuțimea, nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău” ( vers. 7.8 ).

Există o singură motivație acceptabilă pentru mânia omului: indignarea în situațiile în care îi vedem pe semenii noștri nedreptățiți, sau când este nesocotit Numele lui Dumnezeu ( vezi Exodul 32,19 ). Dar și în acest caz, mânia ( indignarea ) nu trebuie să dureze decât până la apus, pentru simplul motiv că Satana sa nu găsească o ușă deschisă pentru el.

     „Mâniați-vă și nu păcătuiți! Să n-apună soarele peste mânia voastră și să nu dați prilej diavolului” ( Efeseni 4, 26.27 ).

David construiește cea mai mare parte din Psalmul 37 pe contrastul dintre cei răi și cei neprihăniți, arătându-ne că păcatul și cei care-l cultivă nu au niciun viitor. Doar neprihănirea are viitor. „Încă puțină vreme și cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era și nu va mai fi”, spune el ( vers. 10 ). Prin contrast, „cei blânzi moștenesc țara și au belșug de pace” ( vers. 11 ).

Dacă așa stau lucrurile în privința păcatului și a neprihănirii, oare nu este mai înțelept să o alegem pe cea de-a doua? De ce să cultivăm un păcat favorit, când Scriptura ne asigură că nici păcatul, și nici cel care-l cultivă cu plăcere nu au niciun viitor?

„Domnul râde de cel rău”

     Limbajul folosit de psalmist în dreptul acțiunilor lui Dumnezeu este, desigur, nedesăvârșit și nu trebuie să ne deruteze. Rostul său este acela de a arăta inutilitatea acțiunilor celor răi. „Domnul râde de cel rău, căci vede că-i vine și lui ziua” ( vers. 13 ).

Dacă un om și-a adunat un mușuroi de valori pământești în această lume, acest lucru nu înseamnă nimic. Viața înseamnă mult mai mult decât avere și privilegii pământești. Viața îmbelșugată promisă de Iisus ( vezi Ioan 10,10 ) înseamnă echilibru, pace, armonie, mulțumire și împlinire pe toate planurile.

Biblia Îl descoperă pe Dumnezeu ca fiind Tatăl nostru. Însă un tată adevărat nu va râde niciodată de nebunia copiilor săi. Dimpotrivă, el se va întrista și va folosi orice mijloc pentru a îndrepta lucrurile. În același timp, din perspectiva cerească pe care o are, Dumnezeu vede cât de inutile și fără sens sunt toate planurile celor răi împotriva celor neprihăniți. Ca autor al legii cauzalității, Dumnezeu știe că, într-o bună zi, acțiunile rele ale oamenilor se vor întoarce împotriva lor înșiși, asemenea bumerangului care se întoarce la cel care l-a aruncat.

Chiar dacă „cei răi trag sabia și își încordează arcul ca să doboare pe cel nenorocit și sărac” ( vers. 14 ), „sabia lor intră în însăși inima lor” ( vers. 15 ). Acest fapt este o certitudine și este legat de dreptatea lui Dumnezeu. Mai curând sau mai târziu, cei răi vor trebui să se întâlnească cu consecințele propriei răutăți, cu efectele propriilor lor păcate. Falimentul celui rău este garantat, căci el „face o groapă, o sapă, și tot el cade în groapa pe care a făcut-o. Fărădelegea pe care a urzit-o se întoarce asupra capului lui și silnicia pe care a făcut-o se pogoară înapoi pe țeasta capului lui” ( Psalmul 7,15.16; vezi și Psalmul 9, 15; Estera 7,10 ).

Paralelisme antitetice

     Psalmul 37 continuă cu o serie de paralelisme antitetice, în care contrastul dintre cei răi și cei neprihăniți este evident.

„Căci brațele celui rău vor fi zdrobite, dar Domnul sprijinește pe cel neprihănit” ( vers. 17 ).

     „Domnul cunoaște zilele oamenilor cinstiți… dar cei răi pier… pier că fumul” ( vers. 18.20 ).

     „Cel rău ia cu împrumut și nu da înapoi; dar cel neprihănit este milos și dă” ( vers. 21 ).

„Căci cei binecuvântați de Domnul stăpânesc țara, dar cei blestemați de El sunt nimiciți” ( vers.22 ).

Diferența dintre a-I sluji lui Dumnezeu și a nu-I sluji se va vedea nu doar la final, când El va trage linia și va aduce orice faptă la judecată. Această diferență se vede chiar în această viață. Poate că diferența nu vor face atât de mult binecuvântările materiale ( deși sunt și ele prezente în viața celor credincioși ), ci mai ales binecuvântările spirituale, mult mai valoroase și mult mai de dorit.

Chiar dacă nu ai masa atât de bogată că a celor răi, dar dacă ai pace în suflet, ești infinit mai fericit decât ei. Chiar dacă în garaj nu te așteaptă o limuzina de lux cum au unii dintre cei nelegiuiți, dar ești împăcat cu Dumnezeu, viața ta e mai îmbelșugată decât a lor.

Câți oameni bogați și aplaudați de societate nu sfârșesc în singurătate, uitare și nefericire? Adevăratele valori izvorăsc doar din Dumnezeu și doar cel ce trăiește într-o relație armonioasă cu El se poate bucura de ele.

Cei răi au și ei „valorile” lor, dar ce se va alege de ele? Cum vor trece acestea proba timpului și a judecății lui Dumnezeu? Într-adevăr, păcatul împreună cu toate „valorile” lui înșelătoare nu au niciun viitor. În schimb, neprihănirea și valorile care o însoțesc sunt veșnice. Noi decidem pe care dintre ele le vom alege…

„Am fost tânăr și am îmbătrânit”

     Psalmul 37 a fost scris de David la deplină maturitate, poate chiar la senectute. O viață de observații atente și experiențe prețioase l-au condus la niște concluzii încurajatoare pentru cei ce doresc să-I slujească lui Dumnezeu.

Psalmistul da mărturie despre binecuvântarea lui Dumnezeu revărsată asupra celui neprihănit: „Am fost tânăr și am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmașii lui cerșindu-și pâinea. Ci el totdeauna este milos și dă cu împrumut, și urmașii lui sunt binecuvântați” ( vers. 25.26 ).

Prin această mărturie bazată pe propria sa experiență de viață, dar și pe observațiile făcute de-a lungul timpului, David confirmă frumoasa făgăduință din finalul Poruncii a doua: „Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele” ( Exodul 20,6 ).

David nu-i promite celui neprihănit bogății imense, însă îl asigură că nu va fi părăsit niciodată de bunătatea lui Dumnezeu nici el, nici urmașii săi. Celui neprihănit nu i se promite o viață de huzur, dar i se asigură o viață decentă, în care Dumnezeu, ca un Tată iubitor, se îngrijește de toate nevoile lui. Și nu doar de nevoile, ci chiar și de dorințele lui.

De aceea, concluzia psalmistului, spusă sub forma unui îndemn prietenesc, este: „Depărtează-te de rău și fă binele, și vei dăinui pe vecie. Căci Domnul iubește dreptatea și nu părăsește pe credincioșii Lui. Totdeauna ei sunt sub paza Lui, dar sămânța celor răi este nimicită” ( vers. 27.28 ).

Un portret sumar al celui neprihănit, făcut de psalmist în continuare, ne ajută să intelegem în ce constă neprihănirea pe care o cere Dumnezeu de la fiecare dintre noi: „Gura celui neprihănit vorbește înțelepciunea și limba lui trâmbițează dreptatea. Legea Dumnezeului său este în inima lui și nu i se clătină pașii” ( vers. 30.31 ).

Acei creștini care contestă valabilitatea Legii lui Dumnezeu în timpurile Noului Testament ar trebui să ia în serios această afirmație a psalmistului. Căci dacă un om este neprihănit, acest lucru se va vedea în înțelepciunea și dreptatea care îi caracterizează viața. Iar dacă el este înțelept și drept, aceasta se datorează doar faptului că Legea lui Dumnezeu este în inima lui. Nu în biblioteca sa, nu pe lozincile sale, ci în inima sa. Iar dacă Legea cea veșnică se află la locul ei meritat, atunci cu siguranță că va deveni un permanent și îmbelșugat izvor de înțelepciune și dreptate.

Dilemele credinței și rezolvarea lor

     Psalmul 37 se încheie simetric, psalmistul revenind asupra unor idei prezentate în primele versete. Dacă încă ne întrebăm de ce e bine să fii neprihănit, în ciuda aparenței prosperități de care se bucură cei răi, să luăm aminte la concluziile din finalul psalmului:

„Am văzut pe cel rău în toată puterea lui; se întindea ca un copac verde. Dar când am trecut a doua oară, nu mai era acolo; l-am căutat, dar nu l-am mai putut găsi. Uită-te bine la cel fără prihană și privește pe cel fără vicleșug, căci omul de pace are parte de moștenitori. Dar cei răzvrătiți sunt nimiciți cu toții, sămânța celor răi este prăpădită” ( vers. 35‑38 ).

Ultimele versete reprezintă concluzia problematicii pe care David a abordat-o în Psalmul 37: „Scăparea celor neprihăniți vine de la Domnul; El este ocrotitorul lor la vremea necazului. Domnul îi ajută și-i izbăvește; îi izbăvește de cei răi și-i scăpă, pentru că se încred în El” ( vers. 39.40 ).

Concluzia este pe cât de simplă, pe atât de necesară: „Încrede-te în Domnul ! Nu te lăsa furat de imaginea celor răi care se bucură de o prosperitate de moment. Aceasta este ca aburul care se va risipi într-o singură clipă. Nu te mânia pe ei, nu-i invidia pentru realizările lor și nu mai privi într-o direcție greșită. Întoarce-ți privirile spre Domnul, încrede-te în El și El va lucra în viața ta.

     Poate că nu vei avea bogățiile celor răi, dar vei fi bogat sufletește. Poate că nu vei fi aplaudat de societate cum sunt aplaudați ei, dar vei fi aplaudat de întregul cer în ziua mântuirii. Poate că nu vei avea realizările lor materiale, dar vei cunoaște „pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere” ( Filipeni 4,7 ).

Se merita să fii neprihănit? Cu siguranță că da !

Lori Balogh