Sabatul în scrierile doctorului Luca

Sabatul în scrierile doctorului Luca

Aprofundarea subiectului legat de rolul Sabatului în viața credincioșilor Noului Testament nu poate face abstracție de scrierile doctorului Luca, unul dintre cei trei evangheliști sinoptici (alături de Matei și Marcu), și autorul cărții Faptele apostolilor.

Dacă în cazul lui Matei, Marcu și Ioan, modul în care este tratată problematica Sabatului este oarecum explicabilă, toți trei fiind evrei, în cazul lui Luca lucrurile sunt cu totul diferite. Doctorul Luca nu a fost evreu, ci un convertit dintre neamuri. Acest detaliu este foarte important atunci când dorim să înțelegem rolul Sabatului în viața creștinilor de la mijlocul primului secol, după mai bine de trei decenii de la răstignirea Mântuitorului.

Și aceasta cu atât mai mult cu cât doctorul Luca este autorul celei mai mari cărți a Noului Testament: Evanghelia care îi poartă numele, tot el fiind și autorul cărții Faptele apostolilor. Cele două cărți scrise de Luca ar putea fi considerate o singură lucrare în două volume, care ar putea primi titlul „Originea și istoria Bisericii creștine.”

Fiind un convertit dintre neamuri, deci un ne-evreu, Evanghelia sa fiind adresată cu precădere neamurilor, ne-am fi așteptat ca doctorul Luca să aibă o altă abordare a problematicii Sabatului în cazul în care Sabatul ar fi fost desființat de Iisus și apostolii Săi.

Dacă ar fi adevărat că Sabatul a fost desființat de Iisus și apostolii Săi, în mod logic Luca ar fi trebuit fie să ignore, fie să combată Sabatul în cele două lucrări ale sale. Se estimează că Luca a scris Evanghelia sa între anii 61‑63 d.Ch, deci după mai mult de trei decenii de la răstignirea Mântuitorului, timp suficient pentru ca eventualele controverse legate de Sabat să se sedimenteze și să se clarifice, iar Luca să ia o atitudine clară împotriva Sabatului.

Însă lucrurile nu stau deloc așa. O statistică simplă a referirilor cu privire la Sabat care apar în cele patru Evanghelii și în Faptele apostolilor ne arată un lucru demn de reținut. Din totalul de 54 de referiri la Sabat, întâlnite în Evanghelii și în Faptele apostolilor, 17 se află în Evanghelia după Luca, 9 în Faptele apostolilor, 9 în Evanghelia după Matei, 10 în Evanghelia după Marcu și 9 în Evanghelia după Ioan.

Așadar, dintre cele 54 de referiri la Sabat în cele cinci cărți, aproape jumătate (26) aparțin doctorului Luca. Și aceasta în condițiile în care el nu era evreu, Evanghelia sa era adresată cu precădere neamurilor, iar lucrările sale au fost scrise la câteva decenii distanță de încheierea lucrării publice a lui Iisus.

Un alt fapt care merită să fie luat în considerare atunci când studiem problematica Sabatului în scrierile sale este legat de colaborarea strânsă pe care doctorul Luca a avut-o cu apostolul Pavel, pe care l-a însoțit în cele mai multe dintre călătoriile sale misionare.

Nu se știe cum a apărut doctorul Luca în viața și lucrarea apostolului Pavel. Tradiția creștină timpurie (Ieronim și Eusebiu din Cezarea) afirmă că Luca ar fi fost originar din Antiohia Siriei, oraș elenist, devenit leagănul creștinismului.

Este posibil ca doctorul Luca să se fi numărat printre grecii care i-au ascultat pe câțiva urmași ai lui Iisus, veniți din Cipru și Cirene, care le-au vorbit și grecilor din Antiohia despre Iisus (vezi Fapte 11,20). La vremea respectivă, acesta era un fapt remarcabil, căci Evanghelia era vestită de regulă doar iudeilor. De asemenea, este posibil ca doctorul Luca să fi aflat adevărul de la Pavel și Barnaba, deoarece aceștia au luat parte la adunările bisericii un an întreg (vezi Fapte 11,26).

În calitate de medic, Luca nu depindea de un oraș anume sau de un cabinet personal pentru a-i trata pe bolnavi. El putea călători, oferindu-și serviciile acolo unde era nevoie de cunoștințele sale. De aceea, nu a fost greu pentru Luca să-l urmeze pe Pavel și Barnaba în călătoriile lor misionare, despre care relatează cu lux de amănunte.

Practic, doctorul Luca l-a urmat pe Pavel ca o umbră, fiind martor al multor situații dificile prin care a trecut apostolul. Faptul că Luca a fost unul dintre cei mai apropiați colaboratori și prieteni ai lui Pavel este confirmat chiar de apostol în cele scrise de el lui Timotei: „Numai Luca este cu mine” (2 Timotei 4,11).

În paralel cu lucrarea misionară pe care o făcea alături de Pavel în călătoriile sale, Luca era preocupat în tot acest timp de căutarea de informații legate de Iisus, de viața, activitatea, suferințele, moartea și învierea Lui. A adunat aceste informații de la martori oculari, după cum el însuși mărturisește la începutul Evangheliei sale (vezi Luca 1,1‑3), apoi le-a ordonat cronologic, făcând o adevărată lucrare de documentație științifică.

Așa se explică faptul că Evanghelia sa conține informații suplimentare, pe care nu le regăsim în celelalte Evanghelii. Unele minuni, ca de exemplu învierea fiului văduvei din Nain (vezi cap. 7,11‑18) și vindecarea lui Malhu (vezi cap. 22,50.51), sunt relatate doar în Evanghelia lui Luca.

De asemenea, unele parabole sunt întâlnite doar în Evanghelia lui Luca: Pilda samariteanului milos (cap. 10,30‑37), Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina (cap. 12,16‑21), Pilda fiului risipitor (cap. 15,11‑32 ), Pilda bogatului și săracului Lazăr (cap. 16,19‑31) și Pilda fariseului și vameșului (cap. 18,10‑14). Istoria lui Zacheu, de asemenea, apare doar în Evanghelia lui Luca.

Doctorul Luca se deosebește de ceilalți autori ai Evangheliilor și în ceea ce privește perspectiva din care privește evenimentele. Dacă Matei le-a scris cu predilecție evreilor, punând accent pe faptul că Iisus era Mesia cel profetizat în cărțile Vechiului Testament, dacă Marcu li s-a adresat mai ales romanilor, prezentându-L pe Iisus ca un vestitor al Împărăției cerurilor, dacă Ioan a insistat asupra calității lui Iisus de Cuvânt, Creator și Fiu al lui Dumnezeu, doctorul Luca a scris Evanghelia sa din perspectiva unui ne-evreu.

El Îl prezintă pe Iisus neamurilor în calitate de Fiu al omului, Mântuitor al lumii și Prieten al oamenilor, tema fundamentală a Evangheliei sale fiind universalismul mântuirii. În timp ce genealogia lui Iisus, așa cum este prezentată de Matei, merge înapoi în timp până la Avraam, strămoșul evreilor, genealogia lui Luca merge înapoi în timp, ajungând până la Adam, strămoșul întregii omeniri.

Toate aceste detalii legate de viața și activitatea doctorului Luca au greutate atunci când dorim să înțelegem rolul Sabatului în viața Bisericii creștine de la mijlocul secolului I d.Ch. Fiind un intelectual ne-evreu, trăind la câteva decenii distanță de activitatea publică a lui Iisus și desfășurându-și de regulă activitatea în afara Palestinei, într-un mediu păgân, doctorul Luca ar fi putut foarte ușor să ignore Sabatul, considerându-l un lucru de mică importantă și legat exclusiv de viața poporului evreu.

Cu toate acestea, Luca vorbește mult despre Sabat, atât în Evanghelia sa, cât și în Faptele apostolilor, dovedind faptul că problematica zilei de odihnă ocupa un rol important în viața și închinarea creștinilor de la mijlocul primului secol.

De remarcat este faptul că, dintre cei patru evangheliști, doar Luca se exprimă astfel: „după obiceiul Său, în ziua Sabatului (Iisus n.n.) a intrat în sinagogă” (Luca 4,16), arătând că Iisus a păzit Sabatul ca o practică regulată și lăsând să se înțeleagă că și urmașii Săi ar trebui să facă la fel.

Luca nu scoate în evidență o rutină a Mântuitorului, ci o dovadă că Iisus a recunoscut Sabatul ca fiind un timp special de comuniune cu Dumnezeu. Intrarea în istorie a Mântuitorului lumii nu a adus nicio modificare în privința timpului special al Sabatului, pus deoparte la facerea lumii (vezi Geneza 2,1‑3), validat ca monument al eliberării poporului evreu din robia egipteană (vezi Deuteronomul 5,6) și introdus în Decalog (vezi Exodul 20, 8‑11).

Un alt fapt demn de reținut: doctorul Luca relatează cinci vindecări pe care Iisus le-a săvârșit în Sabat: demonizatul din Capernaum (vezi cap. 4,31‑37), soacra lui Petru (vezi cap. 4,38.39), omul cu mâna uscată (vezi cap. 6,6‑11), femeia gârbovă (vezi cap. 13,10‑16) și bolnavul de dropică (hidropizie – vezi cap. 14,1‑15). Ultimele două cazuri amintite sunt relatate doar în Evanghelia lui Luca.

În ceea ce privește Faptele apostolilor, Luca face dese referiri la practica lui Pavel și a primilor creștini de a se aduna în Sabat pentru închinare publică și studiul Cuvântului lui Dumnezeu.

Prima referire cu privire la Sabat este cea din Fapte 13,14.42.44. Ajunși în Antiohia din Pisidia, Pavel și tovarășii lui de călătorie au intrat în sinagogă în ziua Sabatului, unde au predicat Evanghelia tuturor celor prezenți. S-ar putea crede că Pavel le-a predicat doar iudeilor, însă versetul 42 precizează: „Când au ieșit afară, neamurile i-au rugat să le vorbească și în Sabatul viitor despre aceleași lucruri.” Iar în versetul 44 ni se spune că „în Sabatul viitor, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu.”

Cea de-a două referire la Sabat este legată de cetatea Filipi, o mare cetate a Macedoniei și o colonie romană (vezi Fapte 16,12). În legătură cu acest moment al călătoriilor misionare ale lui Pavel, este de remarcat faptul că în cetatea Filipi nu exista sinagogă. Cu toate acestea, Pavel și tovarășii lui de lucru au căutat în Sabat un loc în afara cetății, lângă un râu, pentru a se închina lui Dumnezeu și pentru a studia în liniște Scriptura.

Acolo, în mijlocul naturii liniștite, Pavel le-a predicat celor prezenți Evanghelia lui Christos (vezi Fapte 16,13), lucrare care a avut ca urmare botezul Lidiei, o vânzătoare de purpură din Tiatira.

Următoarea referire la Sabat consemnată de doctorul Luca o găsim în Fapte 17,2. Este vorba de Tesalonic, unde Pavel, „după obiceiul său”, le-a predicat celor prezenți trei zile de Sabat la rând. Este demn de observat că doctorul Luca folosește aceeași expresie pe care o întâlnim și în Evanghelia sa, atunci când se referă la obiceiul Mântuitorului de a Se închina în sinagogă în fiecare zi de Sabat.

Ultima referire la Sabat a doctorului Luca o întâlnim în Fapte 18, 4. Ajuns în Corint, Pavel rămâne în cetate timp de un an și șase luni (vezi Fapte 18,11), predicând „în sinagogă în fiecare zi de Sabat și îndupleca pe iudei și pe greci” (Fapte 18,4).

Predicarea lui Pavel în Corint nu a fost ocazională. Practic, el a ținut un adevărat ciclu de evanghelizare pe durata unui an și jumătate, predicându-le deopotrivă iudeilor și grecilor în fiecare zi de Sabat.

Concluzii

La mijlocul secolului I d.Ch., la trei decenii distanță de momentul încheierii lucrării publice a Mântuitorului, doctorul Luca, un creștin convertit dintre neamuri, scrie mult despre Sabat, mai mult decât colegii săi evrei.

Dacă Sabatul ar fi fost desființat de Iisus sau de apostoli, doctorul Luca ar fi fost cel mai îndreptățit să ignore problematica Sabatului și chiar să combată obligativitatea păzirii acestei zile de credincioșii Noului Legământ. Ca intelectual și ne-evreu, el ar fi avut toate motivele să procedeze astfel.

Și totuși, el nu a făcut lucrul acesta. Dimpotrivă, dintre toți evangheliștii, doctorul Luca ne oferă cele mai multe detalii despre rolul Sabatului în viața și lucrarea Mântuitorului și a apostolilor Săi. El a înțeles că Iisus, în calitate de „Domn al Sabatului” (vezi Marcu 2,27.28) , nu a venit să „strice Legea sau prorocii”, ci să o împlinească în mod desăvârșit (vezi Matei 5,17‑19), lăsându-ne un model de viețuire și închinare.

Căci „cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască și el cum a trăit Iisus” (1 Ioan 2,6).

Lori Balogh