Decalogul este valabil și astăzi?

Decalogul este valabil și astăzi?

În general, despre legi, porunci, reguli și restricții nu se scriu poezii și nici nu se compun cântece. Personal, nu am auzit să se fi scris vreo poezie despre legea circulației și nici nu am auzit că s-ar fi compus vreun imn închinat codului fiscal.

Și este cât se poate de firesc acest lucru. Naturii noastre decăzute nu-i sunt plăcute noțiunile de „lege”, „regulă”, „restricție” și „poruncă”, deoarece acestea ne restrâng libertatea. Și ce este mai de preț pentru om decât faptul de a fi liber?

Probabil că acesta este motivul principal pentru care în creștinismul secolului al XXI-lea există un puternic curent antinomianist (împotriva Legii lui Dumnezeu, de la grecescul „nomos” – „lege”). Acest curent de gândire tinde să minimalizeze și chiar să anuleze autoritatea Legii morale a lui Dumnezeu, așa cum o cunoaștem sub forma Celor Zece Porunci (Decalogul), scrisă de Însuși Dumnezeu pe table de piatră și dată poporului evreu pe muntele Sinai cu circa 3 500 de ani în urmă.

O parte a creștinătății susține că Cele Zece Porunci reprezintă „Legea Veche”, dată doar poporului evreu și valabilă până la moartea Domnului Christos, lege pe care El ar fi înlocuit-o cu „Legea nouă” – „legea iubirii”.

O altă parte a creștinătății, fiind convinsă că poruncile Decalogului sunt perfect valabile și astăzi și că fără ele viața Bisericii și a societății s-ar transforma într-un haos, afirmă că ele rămân valabile și în Noul Testament, mai puțin Porunca a patra, referitoare la Sabatul zilei a șaptea, pe care o consideră anacronică, ceremonială și depășită.

Există însă și o parte minoritară a creștinătății care crede că Legea Celor Zece Porunci rămâne valabilă în totalitatea ei și în secolul al XXI-lea, ea fiind o lege cu caracter veșnic și universal, ca expresie a caracterului neschimbător al Dătătorului ei.

Eu mă alătur acestei minorități („turma mică” – vezi Luca 12,32) și cred cu toată puterea că atât Biserica, cât și societatea, au nevoie de principiile enunțate în toate Cele Zece Porunci, nu doar în opt sau nouă dintre ele. Și aceasta pentru ca Biserica să-și poată împlini misiunea, iar societatea omenească să se poată bucura de siguranță și bunăstare.

Desigur, această convingere personală se bazează pe câteva argumente pe care le supun criticii celor care cred în inspirația Bibliei și care Îl caută pe Dumnezeu din toată inima. Iată câteva dintre aceste argumente:

1) Toate Cele Zece Porunci sunt valabile și astăzi pentru că, în lipsa unor standarde morale unanim recunoscute, Biserica și societatea se vor îndrepta spre un haos imposibil de controlat.

Trăim într-un veac al relativismului moral, în care tendința este ca fiecare individ să se ghideze în viață după propriile criterii morale. Se tinde spre o stare asemănătoare celei descrise în finalul cărții Judecătorii cu privire la moralitatea poporului Israel: „Pe vremea aceea, nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea” (Judecătorii 21,25).

Oare o astfel de Biserică și societate dorește Dumnezeu? Nu cred că Creatorul nostru privește cu plăcere spre o lume decăzută, în care fiecare individ face ce-i place sub aspect moral, fiecare om având propriul său standard.

Nu cred că Dumnezeu privește cu plăcere spre o lume în care unii se străduiesc să fie cinstiți, în timp ce alții își permit să bage mâna în buzunarul semenilor lor fără nicio mustrare de conștiință; o lume în care unii țin la instituția familiei, în timp ce alții se uită cu patimă după soțiile altora; o lume în care unii iubesc adevărul ca pe propria lor viață, în timp ce alții beau minciuna ca apa; o lume în care unii se închină adevăratului Dumnezeu Creator, respectând ziua de odihnă și închinare lăsată de El, în timp ce alții își permit să sfideze voia Lui, închinându-se într-o altă zi, aleasă de oameni.

Da, Dumnezeu a iubit lumea atât de mult încât „a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3,16). În același timp însă, El nu poate privi cu plăcere relativismul moral pe care-l afișează din ce în ce mai ostentativ reprezentanții ei.

2) Toate Cele Zece Porunci sunt valabile și astăzi deoarece Legea morală este oglindirea caracterului Celui ce a dat-o. Și, potrivit revelației Scripturii, Autorul acestei Legi este neschimbător.

Cu privire la acest subiect, Biblia este cât se poate de clară și convingătoare:

„Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb” (Maleahi 3,6).

„Nu vă înșelați, prea iubiții mei frați: orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1,16.17).

„Iisus Christos este Același: ieri, azi și în veci” (Evrei 13,8).

Dacă Dumnezeu ar fi schimbător, așa cum susțin ideile dispensaționaliste ale lui John Darby, câtă încredere am putea avea într-un astfel de Dumnezeu? Cine ar mai putea garanta stabilitatea întregului Univers și cine ar putea garanta că Dumnezeu nu se va schimba în viitor? Cine ar putea să ne asigure că ceea ce astăzi suntem învățați că este moral, mâine nu va fi considerat ca fiind păcat, iar ceea ce astăzi privim ca fiind păcătos, mâine nu va fi ridicat la nivel de înaltă moralitate?

Nici oamenii, în pofida naturii lor păcătoase și schimbătoare, nu-și permit să schimbe regulile în timpul jocului. Nu am auzit de niciun arbitru care să anunțe echipele aflate în toiul unei competiții că regulile jocului s-au schimbat chiar în timpul desfășurării ei. Ar fi absurd, nu-i așa?

Cu atât mai absurdă mi se pare ideea ca în timpul desfășurării marii drame a luptei dintre bine și rău, Dumnezeu ar fi schimbat regulile „jocului”, adică El ar fi modificat standardele morale exprimate în Legea Sa.

3) Toate Cele Zece Porunci sunt valabile și astăzi deoarece Biblia vorbește despre un Dumnezeu drept și sfânt.

Un Dumnezeu care „nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat” (vezi Exodul 34,7) și despre care Scriptura spune: „Dreptatea Ta este o dreptate veșnică și Legea Ta este adevărul” (vezi Psalmul 119,142) nu poate folosi la judecata Sa standarde morale diferite.

Aș dori să-i întreb pe confrații mei creștini, care susțin că Decalogul a fost valabil doar pentru poporul evreu și doar până la moartea Domnului Christos: După care criterii morale va judeca Dumnezeu lumea la finalul istoriei sale? Pe cei care au trăit între Creație și darea Legii pe Sinai, Dumnezeu ar trebui să-i judece după niște criterii; pe evreii care au primit Legea pe Sinai, El ar trebui să-i judece după alte criterii, iar pe creștinii Noului Testament, El ar trebui să-i judece după cu totul alte criterii.

Unde mai este atunci „dreptatea veșnică” despre care ne vorbește Scriptura și care va fi garanția că în acest Univers va exista stabilitate și armonie? Din fericire, Dumnezeu este așa cum Îl zugrăvește Scriptura, adică un Dumnezeu drept în toate căile Sale, nu așa cum și-L imaginează oamenii!

4) Toate Cele Zece Porunci sunt valabile și astăzi deoarece acest lucru a fost afirmat de Însuși Fiul lui Dumnezeu chiar de la începutul lucrării Sale publice.

„Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. Așa că cine va strica una dintre cele mai mici dintre aceste porunci și va învăța pe oameni așa, va fi chemat cel mai mic în Împărăția cerurilor; dar oricine le va păzi și va învăța pe alții să le păzească, va fi chemat mare în Împărăția cerurilor” (Matei 5,17‑19).

Într-o mare parte din creștinătate există prejudecata că Domnul Iisus nu a fost preocupat de Legea morală, exprimată în Cele Zece Porunci, așa cum a fost ea dată pe Sinai. Unii cred că El a fost preocupat doar de harul lui Dumnezeu și de mântuirea neamului omenesc. Însă nu este așa.

Aproape o treime din Predica de pe Munte, rostită chiar la începutul lucrării Sale publice (Matei capitolele 5, 6 și 7), este dedicată diferitelor aspecte ale Legii lui Dumnezeu. Și nu doar în Predica de pe Munte a abordat Domnul Iisus tema Celor Zece Porunci (vezi Matei 15,1- 13; 19,1- 9; 19,19‑20, etc.).

Desigur, au existat și contestatari ai misiunii Sale (fariseii și rabinii) care L-au acuzat că încearcă să desființeze Legea morală (Decalogul). Însă afirmația Sa: „Să nu credeți că am venit să stric Legea” clarifică în doar câteva cuvinte intențiile și atitudinea Mântuitorului față de „Legea veche”.

Dacă a existat un conflict între Iisus și cărturarii vremii, acesta a fost dus de Iisus nu împotriva Legii date pe Sinai, ci împotriva tradițiilor rabinice și practicilor fariseice care se aflau în contradicție cu Cele Zece Porunci (vezi discuția contradictorie legată de practica rabinică „Corban”, în opoziție cu Porunca a cincea a Decalogului, din Marcu 7,1‑13). Iisus a condamnat legalismul, nu Legea.

Unii creștini au răstălmăcit chiar și aceste cuvinte atât de clare ale Mântuitorului, susținând că El a împlinit Legea pentru noi și în locul nostru, iar noi suntem eliberați de obligativitatea păzirii ei.

Din nou aș dori să-i întreb pe cei care susțin o astfel de teorie: Dacă Iisus, care a păzit Legea Tatălui („Legea veche”), locuiește în noi, oare El nu o va păzi și în viața noastră? Oare Iisus a păzit Legea Celor Zece Porunci în mod desăvârșit pentru ca noi să fim liberi să o călcăm după bunul nostru plac? Oare un urmaș al Său este liber să mintă, să fure, să hulească Numele lui Dumnezeu, să poftească ce nu-i este îngăduit și să calce Sabatul Domnului doar pentru că Iisus a păzit toate acestea pentru el și în locul lui? În acest caz, cum se mai poate împlini îndemnul apostolului: „Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască și el cum a trăit Iisus”? (1 Ioan 2,6).

Cu privire la valabilitatea Legii morale în timpurile Noului Testament, apostolul Pavel afirmă: „Pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului” (Romani 8,4). Cum s-ar putea ca această Lege să fie împlinită în viața noastră, dacă noi o dăm la o parte, considerând că ea nu mai este valabilă? Și dacă dăm la o parte această Lege, după ale cui îndemnuri ne conducem viața? Nu este greu de răspuns…

De aceea, același apostol ne asigură: „Deci prin credință desființăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea” (Romani 3,31). „Așa că Legea, negreșit, este sfântă și porunca este sfântă, dreaptă și bună” (Romani 7, 12). Și dacă Cele Zece Porunci sunt sfinte, drepte și bune, de ce să fie desființate?

5) Toate Cele Zece Porunci sunt valabile și astăzi deoarece păzirea lor reprezintă un criteriu de identificare a adevăratei Biserici din timpul sfârșitului.

În capitolul 12 din Apocalipsa, este zugrăvită ura „balaurului” – „șarpele cel vechi, numit Diavolul și Satana, acela care înșeală întreaga lume” (Apocalipsa 12,9) împotriva Bisericii lui Christos de-a lungul vremii. Ultimul verset al capitolului ne trimite spre finalul luptei dintre bine și rău, în care, cu o ură însutită, același „balaur” pornește o ofensivă împotriva ultimei Biserici, numită aici „rămășița seminței femeii”: „Și balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămășița seminței ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Iisus” (Apocalipsa 12,17).

Așadar, unul dintre criteriile după care poate fi identificată adevărata Biserică a lui Christos din timpul sfârșitului, dintre sutele de denominații creștine existente, este legat de păzirea poruncilor lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că Cele Zece Porunci au fost și rămân valabile pe întreaga perioadă a Noului Testament, până la finalul istoriei păcatului.

Aceeași idee este întărită în capitolul 14 al Apocalipsei, unde, vorbindu-se despre aceeași Biserică a sfârșitului, aceasta este zugrăvită în termenii următori: „Aici este răbdarea sfinților care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Iisus” (Apocalipsa 14,12).

Întrebare: Dacă valabilitatea Celor Zece Porunci s-ar fi încheiat la cruce, de ce atunci Biserica Rămășiței, din care dorim cu toții să facem parte, este identificată la sfârșitul istoriei tocmai prin păzirea acestor porunci?

6) Toate Cele Zece Porunci sunt valabile și astăzi deoarece nu ne putem imagina o viață frumoasă, armonioasă și împlinită călcând sau ignorând vreuna dintre aceste porunci.

Cum ar putea un om să fie în cele mai bune relații cu Dumnezeu, călcând în același timp una dintre primele patru porunci din Decalog? Și cum ar putea același om să fie în cele mai bune relații cu semenii săi, călcând una dintre ultimele șase porunci din aceeași Lege morală?

Ce fel de religie ar fi aceea în care, deși pretindem că ne închinăm singurului și adevăratului Dumnezeu, ne-am închina în realitate și altor așa-ziși dumnezei (Porunca I), dacă am avea proprii noștri idoli (Porunca a II-a), dacă am lua în deșert Numele Creatorului (Porunca a III-a) și dacă ne-am alege noi, după propria noastră plăcere, ziua în care să ne închinăm lui Dumnezeu, în locul celei poruncite de El – Sabatul zilei a șaptea (Porunca a patra)?

Și ce fel de relații am avea cu semenii noștri și cum ar arăta societatea în care trăim, dacă nu ne-am respecta părinții (Porunca a V-a), dreptul la viață al semenilor noștri (Porunca a șasea), instituția familiei (Porunca a șaptea), proprietatea privată (Porunca opta), adevărul (Porunca a noua) și dacă nu am avea respect față de noi înșine (Porunca zecea)? În lipsa Celor Zece Porunci, totul s-ar prăbuși într-un haos, iar viața ar deveni imposibilă.

Pe de altă parte, trăirea Celor Zece Porunci, nu doar în litera, ci mai ales în spiritul lor, așa cum ne-a învățat și cum a exemplificat Însuși Mântuitorul în viața Sa, ne face existența frumoasă, armonioasă și împlinită. O viață trăită cu o conștiință neîmpovărată, o viață trăită cu sens și împlinire, așa cum a conceput-o Creatorul pentru fiecare dintre noi: „Eu am venit ca oile să aibă viață și s-o aibă din belșug” (Ioan 10,10).

7) Toate Cele Zece Porunci sunt valabile și astăzi deoarece, dacă ele ar fi putut să fie schimbate, Domnul Iisus nu ar mai fi trebuit să moară pe cruce.

Însă tocmai moartea Sa este dovada cea mai convingătoare că Legea morală este veșnică și că ea nu se poate schimba. Dacă această Lege ar fi putut să fie schimbată, oare Dumnezeu Tatăl nu ar fi făcut lucrul acesta de dragul Fiului Său, pentru a-L scuti de o moarte atât de cumplită?

Cu siguranță că Tatăl ar fi făcut lucrul acesta, dacă ar fi fost posibil. Însă a desființa sau a modifica Legea morală ar însemna ca El Însuși să-Și schimbe caracterul, ceea ce este imposibil. Noi oamenii, ca ființe decăzute și nedesăvârșite, ne putem schimba deciziile, atitudinea, mentalitatea și caracterul. La El însă, schimbarea caracterului este imposibilă, căci spune apostolul Pavel: „Dacă suntem necredincioși, totuși El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur” (2 Timotei 2,13).

8) Toate Cele Zece Porunci sunt valabile și astăzi deoarece mântuirea nu poate exista în lipsa ascultării de Dumnezeu

Sunt pe deplin convins că păzirea Legii nu poate mântui pe nimeni, căci altul este rolul Legii lui Dumnezeu: acela de a ne descoperi păcatul și marea noastră sărăcie spirituală. Și aceasta numai prin lucrarea lăuntrică a Duhului Sfânt. Mântuirea vine doar prin jertfa Domnului nostru Iisus Christos și prin nimic altceva.

Însă sunt la fel de convins că fără ascultare de voia lui Dumnezeu, exprimată în Legea Sa, mântuirea nu este posibilă. Dumnezeu nu i-a alungat din cer pe îngerii răzvrătiți, conduși de Lucifer, doar ca să primească în locul lor niște oameni răzvrătiți. El nu va înlocui niște ființe răzvrătite cu alte ființe răzvrătite. Cei care vor moșteni Împărăția cerurilor vor fi oameni care se vor supune voii lui Dumnezeu și vor da ascultare de Legea Sa eternă. În totalitate, nu parțial!

Listele celor nemântuiți din Apocalipsa sunt concludente cu privire la importanța ascultării de Legea lui Dumnezeu, nu ca un mijloc de mântuire, ci ca o consecință a mântuirii prin sângele lui Christos:

„Dar cât despre fricoși, necredincioși, scârboși, ucigași, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli și toți mincinoșii, partea lor este iazul care arde cu foc și cu pucioasă, adică moartea a doua” (Apocalipsa 21,8).

„Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigașii, închinătorii la idoli și oricine iubește minciuna și trăiește în minciună” (Apocalipsa 22,15).

Nu-mi pot imagina că în cer vor intră mincinoși, hoți, criminali, idolatri, oameni stăpâniți de patimi, desfrânați, hulitori sau călcători cu bună știință ai zilei de odihnă lăsată de Dumnezeu încă de la Creație. Căci stă scris:

„Nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați în privința aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiții, nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6,9.10).

9) Toate Cele Zece Porunci sunt valabile și astăzi, deoarece prin nerespectarea lor este rănită inima cea mare și iubitoare a Mântuitorului.

Unul dintre psalmii mesianici este Psalmul 40. În el găsim o afirmație a Fiului lui Dumnezeu, făcută în chip profetic înainte de întruparea Sa: „Atunci am zis: „Iată-Mă că vin! În sulul cărții este scris despre Mine. Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Și Legea Ta este în fundul inimii Mele” (Psalmul 40,7).

Legea Tatălui în adâncul inimii Fiului! Știți ce înțeleg eu din această afirmație? Că cei care se ating de Legea lui Dumnezeu, încercând să o desființeze sau să o minimalizeze parțial sau în totalitate, de fapt rănesc inima Fiului lui Dumnezeu, inima Aceluia care a trecut prin suferințe inimaginabile pentru a ne mântui pe noi din mizeria păcatului și a morții.

Merită Domnul nostru Iisus un astfel de tratament? Categoric, nu! Așadar, cei care se gândesc să strice „una dintre cele mai mici dintre aceste porunci și va învăța pe oameni așa” (vezi Matei 5,19) să se gândească de o mie de ori înainte de a o face. Pentru că ei, atingându-se de Legea lui Dumnezeu, rănesc de fapt inima Fiului lui Dumnezeu.

Concluzii

Am afirmat la început că despre legi, porunci, reguli și restricții în general nu se scriu poezii, nici nu se compun imnuri. Cu toate acestea, despre Legea lui Dumnezeu s-au scris și poezii și au fost compuse și imnuri. Psalmul 119 este doar un exemplu în acest sens.

Iată doar câteva afirmații ale psalmistului din cel mai lung psalm aflat pe paginile Bibliei:

„Mă gândesc adânc la poruncile Tale și cărările Tale le am sub ochi” (vers.15).

„Totdeauna mi se topește sufletul de dor după legile Tale” (vers.20).

„Învățăturile Tale sunt moștenirea mea de veci, căci ele sunt bucuria inimii mele” (vers.111).

„Deschid ochii și oftez, căci sunt lacom după poruncile Tale” (vers.131).

Oare ce-l determina pe psalmist să iubească atât de mult Legea lui Dumnezeu, când știm din propria noastră experiență că firea umană decăzută se opune ideii de lege?

Răspunsul este simplu: Psalmistul avea Legea lui Dumnezeu în inimă. Ea nu mai era în exterior, pe table de piatră, rece și distantă, ci făcea parte din ființa sa lăuntrică, iar el se identificase în mod desăvârșit cu principiile ei.

Cineva asemăna Legea scrisă cu negativul folosit la tipărire în tipografiile vechi. Când privești literele de plumb în negativ, mesajul lor este foarte greu de descifrat. Nimeni nu citește cu plăcere pe un astfel de negativ, mai ales că la orice pas ți se spune: „Să nu faci cutare sau cutare lucru!”

Când însă literele sunt tipărite pe o coală albă de hârtie, apare pozitivul. Atunci totul devine clar, lizibil, iar mesajul este înțeles cu ușurință. Când Legea lui Dumnezeu, aflată pe tablele de piatră (negativul) date lui Moise pe Sinai este „tipărită” în inima omului, acesta nu mai vede în lege doar un set de reguli și restricții, ci dimpotrivă, el vede o sumă de principii care aduc în viața omului fericire, binecuvântare și împlinire.

Când Legea se află în inimă, omul vede clar caracterul sfânt și iubitor al lui Dumnezeu, caracter care este reprodus „nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul” (Zaharia 4,6) în fiecare ființă umană care se supune voii lui Dumnezeu exprimată în Legea Sa.

Privite din această perspectivă, Cele Zece Porunci nu mai apar ca un set de restricții, de „Să nu!”- uri, ci mai degrabă o sumă de îndemnuri izvorâte din iubire. „Dacă Mă iubești”, vrea să spună Dumnezeu, „atunci tu nu vei avea alți dumnezei afară de Mine, tu nu te vei închina imaginilor făcute de tine, Îmi vei respecta Numele și renumele și vei dori să te întâlnești cu Mine în timpul sfânt, pus de o parte încă de la Creație: în ziua Mea cea sfântă – Sabatul.”

„Iar dacă îți iubești semenii, îți va fi ușor să-ți cinstești părinții chiar și când aceștia ajung la adânci bătrâneți, vei respecta viața, familia, bunurile altora, adevărul și te vei respecta și pe tine însuți.”

Și făcând toate aceste lucruri, vei împlini de fapt „ținta poruncii care este dragostea care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun și dintr-o inimă neprefăcută” (1 Timotei 1,5).

Și ce poate fi mai de dorit decât aceasta?

Lori Balogh