Proverbe evreiești

Proverbe evreiești

Toți cizmarii umblă desculți.”

Zece justificări sunt mai puțin convingătoare ca una singură.”

Din două posibilități de alegere, alege-o pe a treia.”

Cizmar cu cizmele stricate și croitor cu pantalonii rupți.”

Dacă vrei să pierzi un prieten, atunci dă-i bani împrumut sau cere-i tu lui.”

Când înțeleptul devine furios, înțelepciunea e de prisos.”

O faptă valorează mai mult ca zece suspine.”

Cumpărăturile nebunului, bucuria negustorului.”

Nu poți lua două piei de pe un bou.”

La părinții netoți, copiii sunt hoți.”

Se simte cu musca pe căciulă.”

Se învață ușor bărbieritul pe barba altuia.”

La ce-ți folosește un pocal de argint, dacă e plin cu lacrimi?”

Acoperământul mortului nu are buzunare.”

Prostănacul, dacă ascultă, învață mai mult ca deșteptul care vorbește.”

Pomul tânăr se îndoaie, cel bătrân se frânge.”

Pe un tron și prostul e împărat.”

Vizita unui prieten e asemănătoare ploii: îl rugăm să vină, și-l blestemăm dacă rămâne mult.”

Dacă tatăl miroase a usturoi și mama a ceapă, fata nu poate să miroase ca apa de trandafiri.”

Dacă ți-ai spus rugăciunea, nu te doare capul, dar nu devii sătul.”

Dacă o prostie reușește, rămâne mai departe prostie.”

Adevărul pe jumătate e o minciună întreagă.”

Cine se culcă cu câinii, dimineața are pureci.”

Să nu ai încredere niciodată în omul care îți spune toate necazurile, dar își păstrează pentru el toate bucuriile.”

Viața este prea scurtă pentru a te grăbi.”

Cere sfatul unui dușman, și fă invers.”

Tăcerea înseamnă înțelepciune, dar să taci tot timpul nu e înțelept.”

Lacrimile de ceapă nu ating inima.”

Viața este cea mai mare afacere. O primești pe gratis.”

Oricât de jos ar cădea dolarul, apleacă-te și ia-l!”

Să nu păstrezi niciodată toate ouăle în același coș.”

Cu o minciună se merge departe, dar fără speranța întoarcerii.”

Nu munci atât de mult, că nu mai rămâne timp ca să câștigi bani.”

Drumul cel mai lung este drumul spre buzunar.”

Dacă ai o bâtă, găsești întotdeauna un câine care merită o bătaie.”

Dacă vrei ca visele să devină realitate, nu mai dormi.”

Numără-ți dinții după ce te-a sărutat un escroc!”

Orgoliul este masca propriilor noastre defecte.”

Gura e o gaură mică, dar poate înghiți o casă cu acoperiș cu tot.”

Când nu poți mușca, la ce bun să-ți arăți dinții?”

Cine dă, nu trebuie să-și amintească; cine primește, nu trebuie niciodată să uite.”

Un avar bogat și un țap gras sunt buni după moarte.”

Ce este săpunul pentru trup, sunt lacrimile pentru suflet.”

Dacă o problemă poate fi rezolvată cu bani, aceasta nu e o problemă, e o cheltuială de bani.”

Dumnezeu i-a dat omului două urechi și o singură gură, ca să asculte mai mult și să vorbească mai puțin.”

Nu fii dulce! Te vor mânca. Nu fii acru! Te vor scuipa!”

Toți se plâng de lipsă de bani; dar de lipsă de minte, nimeni.”

Păzește-te de o capră din față, de un cal din spate iar de un prost din toate părțile.”

Cunoștințele nu ocupă mult spațiu.”

Alegând între două rele, pesimistul le alege pe amândouă.”

Surdul a auzit că mutul a povestit că orbul a văzut cum șchiopul alerga foarte repede!”

Dacă binefacerea nu ar costa nimic, toți oamenii ar fi filantropi.”

Când o fată bătrână se căsătorește, ea se transformă imediat într-o tânără soție.”

Părinții îi învață pe copii să vorbească, iar copiii îi învață pe părinți să tacă.”

Nu e atât de bine cu bani, cât e de rău fără ei.”

Poate că oul e mult mai deștept decât găina, dar se strică mai repede.”

Cărunțirea – semn al bătrâneții, nu al înțelepciunii!”

Să taci bine e mult mai greu decât să vorbești bine.”

Soția rea e mai periculoasă decât ploaia: ploaia te încuie în casă, soția rea te alungă din ea!”

Oricât de dulce ar fi dragostea, compot din ea nu iese!”

Când nu mai este nimic de făcut, oamenii se apucă de lucruri mari.”

Cine nu are copii, știe cum să-i educe.”

Experiența – cuvânt cu care oamenii numesc greșelile lor!”

Îmbătrânind, omul vede mai slab, dar mai mult.”

Cine se scuză, se acuză.”

Dacă ai salvat viața unui om, ai salvat lumea.”

Oaspetele și peștele peste trei zile încep a mirosi.”

Lumea va dispărea nu pentru că sunt mulți oameni, ci pentru că sunt mulți omeni răi.”

De la distanță toți oamenii sunt buni.”

Culegere de Lori Balogh

This entry was posted in Proverbe and tagged . Bookmark the permalink.

One Response to Proverbe evreiești

  1. Traian says:

    Foarte frumoase!
    Multumesc pentru postare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.