Ilustratii despre sacrificiu

Ilustratii despre sacrificiu

 

Operatorul de pod

   Se spune ca era o data un barbat care lucra ca operator de pod, intr-un mic orasel. Peste acel pod trecea o linie de cale ferata, iar slujba operatorului era aceea de a tine podul ridicat, astfel incat, vapoarele sa poata trece. Iar cand se apropia vreun tren, el trebuia sa dea semnalul si sa coboare podul.

Intr-o sambata insorita, omul si-a adus cu el baietelul de 7 ani, ca sa stea impreuna cu el. Baiatul avea voie sa mearga pe langa rau, sa se joace in apa, sa arunce pietre in apa, sa prinda fluturi sau sa prinda peste.

Pe la pranz, urma sa treaca un tren. Omul a inceput pregatirile pentru coborarea podului, astfel incat, trenul sa poata circula in siguranta peste rau. Privind spre pod, a zarit un copil catarat pe pilonul de sub pod. Se juca exact pe locul unde podul urma sa coboare. Privind mai atent, a realizat ingrozit ca acel copil era chiar fiul sau. Disperat, a strigat la el, dar sunetul trenului care se apropia ii acoperea vocea. Stia ca trebuie să ia o decizie rapida. Daca lasa podul jos, fiul sau va muri. Dacă nu il cobora, atunci toti oamenii din tren vor muri, pentru ca trenul va cadea in rau. Era o chestiune deja, de cateva secunde.

Urland in agonie, omul a impins maneta de coborare a podului chiar în momentul in care trenul a ajuns in dreptul sau. Fiul sau a murit pe loc.

In timp ce trenul trecea, oamenii zambeau pe la geamuri si ii faceau cu mana omului de la pupitru de comanda si nu intelegeau de ce acesta statea cu capul plecat. Era zdrobit de durere.

Sursa: Ilustratii fierbinti, Wayne Rice.

 

„Eddie cel usuratic“

     Cu multi ani in urma, Al Capone stapanea efectiv fiecare coltisor al orasului Chicago. Era recunoscut drept urzitorul a tot ceea ce putea fi mai josnic, de la contrabanda cu alcool, pana la prostitutie si crima.

Capone avea un avocat supranumit „Eddie cel usuratic“. Indemanarea si abilitatile sale avocatesti l-au tinut pe marele Al departe de inchisoare ani in sir. Este adevarat ca rasplata sa a fost regeasca. In semn de recunostinta, Capone nu numai ca l-a rasplatit pe Eddie cu imense sume de bani, dar i-a facut parte si de castigurile sale, lasandu-l sa se bucure de nespuse privilegii.

Eddie insa avea o slabiciune. Avea un fiu pe care-l iubea ca pe ochii din cap. Eddie se ingrijea ca fiul sau sa aiba tot ce-si doreste: haine scumpe, masini luxoase si o educatie aleasa. In mod surprinzator, Eddie, cel care era bagat pana in dinti in crima 72 organizata, dorea ca fiul sau sa deosebeasca raul de bine. Dorea ca fiul sau sa devina o persoana mai buna decat el. Cu toata averea si influenta sa, Eddie n-a putut sa-i ofere fiului sau doua lucruri: un nume bun si un exemplu bun de urmat.

Intr-o buna zi, „Eddie cel usuratic“ a ajuns la concluzia ca trebuie sa faca tot  posibilul ca sa repare raul pe care l-a facut. In consecinta, a hotarat sa se prezinte la autoritatile locale si sa le spuna adevarul despre Al „Cicatrice“ Capone, astfel curatindu-si numele patat si dovedindu-i fiului sau ca avea integritate morala. Eddie a divulgat totul.

N-a trecut un an si viata lui Eddie s-a sfarsit, el fiind gasit secerat de gloante pe o strada laturalnica din Chicago. In ochii lui Eddie, acest scump sacrificiu al sau reprezenta cel mai pretios dar pe care a putut sa-l ofere fiului sau.

 

Erou la opt ani

     Tyler Doohan ( 8 ani ) locuia intr-o casa mobila, asa cum fac si alti americani saraci din New York, impreuna cu bunicul lui invalid, pe care il iubea foarte mult. Cand rulota lor a luat foc, toata lumea dormea. Fumul l-a trezit doar pe Tyler, care s-a vazut inconjurat de flacari, dar si-a pastrat cumpatul. Rand pe rand, baietelul a scos din incendiu sase dintre rudele sale: patru adulti si doi copii.

Dupa ce i-a trezit pe cei sase si i-a scos afara, Tyler si-a dat seama ca bunicul sau, cu probleme locomotorii, nu putea iesi singur din casa, asa ca s-a dus dupa el pentru a-l ajuta. N-au mai putut sa iasa. Trupul baiatului a fost gasit langa cel al bunicului sau. „Sunt foarte mandra ca a facut asta, chiar sunt, dar il vreau inapoi”, spunea mama lui Tyler jurnalistilor de la CNN. „Nu ma pot gandi decat la cum n-a mai putut sa respire”, a mai marturisit femeia.

Drept apreciere pentru gestul copilului, o campanie online in memoria lui Tyler a strans 28000 de dolari, bani care au fost donati familiei pentru funeraliile copilului. Peste 100 de pompieri au participat la ceremonia de omagiere a lui Tyler, imbracati in uniforme albastre si purtand manusi albe. „A salvat sase persoane. Toti ar fi murit daca el nu i-ar fi trezit”, a declarat Chris Ebmeyer, seful pompierilor locali. „Il consideram un pompier onorific.”

 

Cand nu esti dispus sa sacrifici

     Robert Mc. Fall, un tanar de 39 de ani, a fost diagnosticat cu anemie acuta aplastica, o boala foarte severa, in care maduva osoasa nu mai produce globule rosii. Acest diagnostic anunta moartea lui in cel mult sase luni de zile, daca nu s-ar fi gasit cineva care sa-i ofere maduva osoasa pentru transplant. Dupa o astfel de interventie, ar fi avut sanse de vindecare totala.

Posibilitatea de a descoperi un donator a carui maduva osoasa sa fie compatibila era insa de 1 la 60 000. In aceasta situatie, el a cerut ajutorul familiei. In urma analizelor, s-a descoperit ca un var avea maduva compatibila. Acesta insa a refuzat transplantul, desi nu era niciun pericol pentru el.

Mc. Fall l-a actionat in judecata si i-a cerut sa fie gata pentru transplant, dar judecatorul nu i-a dat castig de cauza. Chiar daca tribunalul a recunoscut ca refuzul varului sau nu era un act moral, judecatorul nu-l putea forta sa faca aceasta donatie.

Fara aceasta interventie, Robert Mc. Fall a murit la numai trei saptamani de la pronuntarea sentintei tribunalului.

 

Maini in rugaciune

     In secolul al XV-lea, o familie saraca era binecuvantata cu 18 copii. In ciuda conditiei lor nevoiase, doi dintre copii erau extrem de talentati. Insa numai unul dintre ei putea merge la studii. Prin urmare, cei doi stabilesc un pact: vor da cu banul, iar cel care va pierde va munci la mina pentru a plati studiile de pictura ale celuilalt.

Albrecht Durer, dupa patru ani remarcabili, reintors in familie, s-a ridicat in capul mesei pentru a tine un toast. Cuvintele de incheiere au fost:

– Si acum, cel mai binecuvantat frate al meu, acum e randul tau. Acum te poti duce sa-ti urmezi visul si eu voi avea grija de tine.

Toate capetele s-au intors cu nerabdare spre celalalt capat al mesei, unde statea fratele lui, care, printre lacrimi, tinandu-si mainile aproape de obrazul drept, a spus bland:

– Nu, frate, nu pot sa merg… Uite ce au facut cei patru ani de munca in mina mainilor mele! Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel putin o data, iar in ultimul timp sufar de artrita, care mi-a afectat atat de rau mana dreapta, incat nu pot nici macar sa tin paharul pentru a toasta cu tine… cu atat mai putin sa fac linii delicate pe panza cu pensula sau creionul. Nu, frate, pentru mine e prea tarziu…

Intr-o zi, Albrecht i-a pictat fratelui sau mainile muncite cu palmele si degetele subtiri, indreptate spre cer. „Maini in rugaciune”, acest tribut al iubirii, ne aminteste ca nimeni, absolut nimeni, nu reuseste singur in viata. Privind realizarile celor doi, care dintre ei este „mai mare”?

 

O dragoste care se jertfeste

     In 1947, in Brazilia, o femeie ramasa de doua luni vaduva moare la nastere, lasand in urma doi gemeni. Juan a fost adoptat de familia Frias, iar Armando, de familia Escalantes, o familie bogata.

In familia Frias, marginalizat si respins, Juan ajunge delicvent. Osciland intre puscarie si libertate, la varsta de 26 de ani, Juan comite un lucru teribil: rapeste doi copii, de 3 si 5 ani, sperand sa obtina o recompensa de 20 000 de dolari, apoi ii ucide.

In acest timp, Armando ajunsese un tanar bogat, cu inalta educatie. Intr-o zi, priveste prima pagina a ziarului Jornal do Brasil si incremeneste. Era chiar poza lui. Infrigurat, afla mai tarziu ca Juan era fratele lui. Zdrobit, dupa trei saptamani, face un plan si, prin relatiile pe care le are tatal sau, vrea sa ajunga la fratele sau intemnitat si sa-i propuna… un schimb. Armando obtine aprobarea pentru un numar de opt vizite. Vizita dupa vizita, Armando ii vorbeste cu duiosie, pentru ca, spre final, sa isi dezvaluie planul. Cand aude acest plan, Juan plange ca un copil. Nu vrea sa accepte. Dupa mari staruinte, Juan accepta sa isi puna hainele si peruca fratelui sau. Inainte de despartire, Armando ii spune:

– Adu-ti aminte ca, de acum, tu nu mai traiesti viata ta, ci viata mea! Sa nu uiti ca un altul care sa moara pentru tine nu mai exista! Traieste demn de iubirea mea!

Dupa doua saptamani, la 28 iulie 1973, in sala ticsita a tribunalului din Rio Grande, juriul anunta sentinta lui „Juan Frias”: moarte prin spanzurare. Undeva in sala, un tanar elegant se frange de emotie – a primit un dar nemeritat.

Prin analogie, acest caz real vorbeste despre jertfa Domnului Christos pentru tine. Oferta aceasta iti este adresata si tie astazi. Vei accepta schimbul?

 

Sacrificiu de sine

     Doctorul a intrat in graba in spital deoarece fusese chemat pentru o operatie urgenta. A raspuns imediat acestui apel si, dupa ce si-a schimbat hainele, s-a indreptat spre sala de operatie. Pe holul spitalului se plimba nervos tatal baiatului care urma sa fie operat. Cand l-a vazut pe doctor, tatal a inceput sa strige la el: „De ce ai intaziat atat ? Nu stii ca viata fiului meu este in pericol ? Nu ai simtul responsabilitatii ?”

     Doctorul i-a zambit, apoi i-a zis: „Imi pare tare rau, nu ma aflam in spital si am venit cat de repede am putut dupa ce am fost chemat. Va rog sa va linstiti.” „Sa ma linistesc ? Daca fiul tau era pe masa de operatie, ai fi putut sa fii linistit ? Daca fiul tau ar muri in timp ce doctorul intarzie sa vina, ce ai face ?”  – spuse tatal si mai nervos.

     Doctorul i-a zambit din nou: „Vom face tot ce putem pentru fiul tau prin mila lui Dumnezeu, si ar trebui ca si tu sa te rogi pentru viata fiului tau !” Si spunand acestea, a intrat in sala de operatie. „E usor sa dai sfaturi cand nu esti in situatie” – murmura tatal.

     Dupa cateva ore, doctorul a iesit zambind: „Multumim lui Dumnezeu, fiul tau este salvat.” Si fara sa mai astepte raspunsul tatalui, a mai adaugat: „Daca mai ai si alte intrebari, vorbeste cu asistenta.” Si a iesit grabit. „De ce este atat de arogant ? Nu mai putea sa stea cateva minute ca sa-mi spuna mai multe despre starea fiului meu ?” – comenta tatal cand o vazu pe asistenta iesind din sala de operatii.

     Aceasta, cu fatza in lacrimi, i-a spus: „Fiul lui a murit ieri intr-un accident de masina si astazi era inmormantarea, cand noi l-am chemat de urgenta. Iar acum, ca l-a salvat pe fiul tau, a plecat sa-si inmormanteze fiul.”

 

Dragostea care se sacrifica

     Mihaela, o tanara sotie, a ramas insarcinata, dar la scurt timp, in urma unui examen medical de rutina, a primit vestea teribila ca este suspecta de cancer. Cancerul a fost descoperit in faza in care putea fi invins. Dar Mihaela trebuia sa renunte imediat la sarcina. Cei doi tineri parinti, Mihaela si sotul, au trecut prin furtuna vietii lor. Mihaela a decis: copilul va trai.

La opt luni de sarcina, Mihaela slabise pana la limita existentei. Copilul trebuia nascut urgent, prin cezariana. Dupa operatie, cu ultimele forte, mama a cerut sa vada copilul. Copilul i-a fost dat mamei – o fetita sanatoasa. Apoi, la scurt timp, mama a adormit somnul de care se tem toti copiii lui Adam. Dar este ceva ce ne misca in astfel de povesti autentice de viata: spiritul de sacrificiu.

 

Un regat pentru un cal

     „Un cal, un cal, regatul meu pentru un cal!” este faimosul strigat de ajutor al regelui Richard al III-lea ( 1483-1485 ) pe campul de lupta de la Bosworth ( 1485 ). Ramas fara cal, orgoliosul rege a promis regatul celui care ii va oferi un cal cu care sa poata fugi pentru a-si salva viata. Dar niciunul dintre slujitorii sai nu i-a sarit in ajutor si, astfel, regele a fost ucis.

Noua, romanilor, scena aceasta ne aminteste de o intamplare asemanatoare, magistral povestita de cronicarul Ion Neculce in ale sale „O sama de cuvinte.” In batalia de la Scheia ( 1486 ), pierzandu-si calul, Stefan cel Mare, domnul Moldovei, a fost salvat de unul din ostenii sai, pe nume Purice, care nu numai ca i-a oferit calul stapanului sau, dar s-a facut si „movila” pentru a-l ajuta sa incalece mai repede. Daca si regele Angliei ar fi avut un Purice…

 

Sacrificiu de mama

     La putin timp dupa cutremurul din 11 martie 2011 din Japonia, salvatorii au ajuns la ruinele unei case. Printre fisurile unui zid, au zarit trupul unei femei. Li s-a parut ciudat cand au vazut femeia stand pe genunchi ca si cum s-ar ruga: trupul ei era aplecat in fatza cu mainile sprijinite de un obiect.

Cu greu, liderul echipei de salvare a ajuns la trupul femeii, sperand sa mai fie inca in viata, dar a constatat ca femeia nu supravietuise. Atat liderul, cat si restul echipei au parasit casa, continuand operatiunile de salvare a supravietuitorilor.

Deoarece constiinta nu-i dadea pace, liderul s-a intors cu echipa la casa femeii decedate. Din nou, el a ingenunchiat, incercand sa ajunga la trupul femeii. Dintr-o data, a strigat cu entuziasm: „Un copil! Aici este un copil!” Intreaga echipa a lucrat pentru a scoate copilasul dintre ruine.

Era un baietel de trei luni, infasurat intr-o patura, care a fost protejat de corpul mamei sale. Evident, femeia a facut un sacrificiu enorm pentru a-si salva fiul. In momentul in care a inceput cutremurul si casa s-a prabusit, ea si-a folosit corpul pentru a face un paravan care sa-i protejeze fiul. Cand a fost gasit, copilasul dormea linistit.

Medicul care a preluat copilul pentru a-l examina, a gasit in bratele micutului un telefon mobil care avea urmatorul text pe ecran: „Daca supravietuiesti, trebuie sa iti amintesti ca te iubesc!” Acest telefon a trecut din mana in mana si toti cei care au citit mesajul au plans.

 

Reactia in lant

     21 mai 1946, Los Alamos, SUA. Un tanar si indraznet om de stiinta executa o experienta nucleara  in vederea unui test in sudul Pacificului. Facuse de mai multe ori aceasta experienta si avusese de fiecare data succes. De aceasta data avea nevoie de o reactie in lant, iar pentru aceasta trebuia sa apropie una de alta doua sfere continand uraniu. Cand masa devenea critica, urma sa departeze cu surubelnita cele doua sfere, oprind astfel reactia in lant.

Insa ceva neasteptat se intampla in ziua aceea: chiar cand masa ajunse la punctul critic, savantul scapa din mana surubelnita. Deodata camera se umplu de o ceata albastruie. Tanarul Louis Slotin, in loc sa fuga afara si sa se salveze, indeparta cele doua sfere de uraniu cu propriile sale maini, intrerupand astfel reactia in lant.

Tanarul savant le-a salvat viata celor sapte colegi aflati in camera, desi stia ca va muri din cauza radiatiilor. Pe cand astepta salvarea afara, tanarul savant i-a spus unuia dintre colegii care fusesera cel mai aproape de el in timpul accidentului: „Tu vei trece cu bine peste aceasta nenorocire, dar pentru mine nu exista nici cea mai mica sansa.”

Dupa noua zile, Louis Slotin a murit in chinuri groaznice..

Culegere de Lori Balogh

 

 

This entry was posted in Ilustratii pentru predici and tagged , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.