Psalmul 43 – Intre ciocan si nicovala
1. „Fă-mi dreptate, Dumnezeule, apără-mi pricina împotriva unui neam nemilos! Izbăveşte-mă de oamenii plini de vicleşug şi de fărădelege.
2. Tu eşti Dumnezeul care mă ocroteşte: pentru ce mă lepezi? Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare sub apăsarea vrăjmaşului?
3. Trimite lumina şi credincioşia Ta ca să mă călăuzească, şi să mă ducă la muntele Tău cel sfânt şi la locaşurile Tale!
4. Atunci voi merge la altarul lui Dumnezeu, la altarul lui Dumnezeu care este bucuria şi veselia mea, şi Te voi lăuda cu harpa, Dumnezeule, Dumnezeul meu!
5. Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda: El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.”
Autor necunoscut, probleme necunoscute
Autorul Psalmului 43 este necunoscut. Exista diferite opinii in privinta paternitatii psalmului, fiecare dintre ele avand argumentele sale. Unii sustin ca autorul este regele Ezechia, iar criza cu care se confrunta si pe care o descrie in versurile Psalmului 43 este cea legata de amenintarea armatelor asiriene ale lui Sancherib ( vezi Isaia cap.36-39; 2 Imparati cap. 18-20; 2 Cronici cap. 32 ).
Daca luam in considerare aceasta versiune, atunci expresia „neam nemilos” ( vers. 1 ) se potriveste caracterului poporului asirian, recunoscut ca fiind deosebit de crud si salbatic. Altii insa atribuie paternitatea Psalmului 43 fiilor lui Core. Argumentul cel mai puternic in favoarea acestei opinii este prezenta unui refren pe care-l regasim si in Psalmul 43: „Pentru ce te mahnesti, suflete, inlauntrul meu ? Nadajduieste in Dumnezeu, caci iarasi Il voi lauda; El este mantuirea mea si Dumnezeul meu” ( Psalmul 42, 5.11; Psalmul 43,5 ).
Insa indiferent cine este autorul psalmului si indiferent care a fost criza cu care se confrunta in momentul scrierii lui, pentru noi sunt importante mesajul si aspectele practice pe care le contine: Ce poti face cand nu mai ai nimic de facut intr-o criza oarecare ? Cum poti rezista cand te afli strans din toate partile, ca intre ciocan si nicovala ? Exista vreo solutie pentru cel aflat la stramtoare, cand el insusi se vede la colt, iar cei din jur nu pot sau nu vor sa-i intinda o mana de ajutor ?
Cu totii traim astfel de crize in viata. Nimeni nu este scutit de ele, caci niciun om nu are deasupra capului un clopot de sticla care sa-l ocroteasca de necazuri si suferinte. Problema care se pune este ce atitudine luam in mijlocul crizei. In astfel de situatii, suferinta devine o rascruce de drumuri in care unii oameni aleg calea increderii totale in Dumnezeu, in timp ce altii vor alege calea revoltei.
Daca in lumea fizica aceeasi cauza produce intotdeauna aceleasi efecte, in domeniul spiritual lucrurile stau cu totul altfel. Aceeasi criza, aceleasi suferinte si aceleasi probleme insurmontabile pe unii ii apropie de Dumnezeu, in timp ce pe altii ii impietreste si mai mult in razvratirea si necredinta lor. Care este calea de dorit care-I da ocazia lui Dumnezeu sa intervina in favoarea omului ? Intrebarea este retorica, bineinteles…
In dialog cu Suveranul universului
Psalmul 43 incepe oarecum abrupt, neasteptat si fara introduceri. Criza prin care trecea psalmistul era o criza majora care nu-i permitea sa lungeasca vorba, sa faca introduceri lungi si nesemnificative. Inca de la inceput el cere sa i se faca dreptate: „Fa-mi dreptate, Dumnezeule, apara-mi pricina impotriva unui neam nemilos ! Izbaveste-ma de oamenii plini de viclesug si de faradelege !” ( vers. 1 ).
Cererea sa directa: „Fa-mi dreptate” poate avea si sensul: „sustine-ma” sau „condu Tu procesul impotriva unui neam nemilos.” Rugaciunea este arzatoare, dar si plina de speranta in interventia salvatoare a lui Dumnezeu.
Vedem in acest psalm un om strans la colt ca intr-o menghina. Vestile rele si situatiile imprevizibile il fac pe psalmist sa caute o solutie pentru a iesi din criza. De obicei, oamenii isi imagineaza diferite cai pentru a se elibera din stransoare, lucru care nu este rau in sine. Daca nu si-ar imagina nicio cale se salvare, oamenii ar capitula si totul s-ar termina pe un pat de spital sau in cimitir. Insa nu toate caile imaginate de om pentru a se elibera din criza sunt si eficiente.
De ce psalmii, in general, contin solutii practice la problemele noastre existentiale ? Pentru ca, din numeroasele solutii, fie reale, fie imaginare, la care apeleaza omul, psalmii ne recomanda singura cale sigura si eficienta de a fi izbaviti din „menghina” crizei: increderea deplina in Dumnezeu. Insa aceasta incredere nu inseamna tacere deplina, nu inseamna absenta dilemelor si nu inseamna ca toate incurcaturile vietii se vad lamurit ca la lumina zilei.
Biblia este plina de exemple de oameni ai lui Dumnezeu, considerati repere ale credintei, care au avut si ei indoielile, temerile si nedumeririle lor ( Asaf, Habacuc, Iov, Ieremia, etc. ). Acesti oameni nu au tacut, inghitind in sec, ci I-au vorbit lui Dumnezeu si L-au intrebat despre necunoscutele din „ecuatia” vietii lor. Uneori ei chiar s-au „certat” cu Dumnezeu atunci cand erau convinsi ca dreptatea era de partea lor.
Dar indiferent de „temperatura” dialogului pe care l-au purtat cu cerul, nota dominanta a ramas aceeasi: incredere deplina in Dumnezeu. Acesti oameni nu au inteles intotdeauna planurile Sale, dar au continuat sa se increada in El. Nu au inteles intotdeauna de ce au trebuit sa treaca prin anumite momente de cumpana ale vietii, dar s-au increzut in intelepciunea divina. Nu au stiut sa spuna de ce erau nevoiti sa planga, sa fie batjocoriti si sa sufere, dar nu I-au intors spatele lui Dumnezeu.
Autorul Psalmului 43 este unul din acesti oameni care nu ezita sa-L intrebe pe Dumnezeu despre lucrurile pe care nu le intelegea in propria viata: „Tu esti Dumnezeul care ma ocroteste; pentru ce ma lepezi ? Pentru ce trebuie sa umblu plin de intristare sub apasarea vrajmasului ?” ( vers. 2 ).
Oare cum priveste cerul astfel de intrebari iesite de pe buzele unor oameni credinciosi ? Poate ca astfel de intrebari nu sunt cele mai potrivite in relatia cu Suveranul universului, insa cu siguranta ca ele sunt de preferat tacerii unei inimi indiferente sau razvratite. Caci acolo unde exista intrebari, exista si speranta de a primi raspunsuri. Iar acolo unde exista raspunsuri la intrebari, exista dialog, iar dialogul inseamna relatie. Si ce este mai de dorit decat ca intre Dumnezeul universului si omul pacatos sa existe o relatie ? O relatie mantuitoare…
Lumina de la capatul tunelului
Simtindu-se in tunelul „vaii umbrei mortii” ( Psalmul 23, 4 ) si cel al „vaii plangerii” ( Psalmul 84,6 ), psalmistul nu este lipsit de speranta. In mijlocul negurilor dese care-l inconjoara, el vede lumina de la capatul drumului sau. De aceea, el se roaga: „Trimite lumina si credinciosia Ta, ca sa ma calauzeasca, sa ma duca la muntele Tau cel sfant si la locasurile Tale !” (vers. 3 ).
Un om prins in stransoare de evenimente ostile vietii, dar care se roaga lui Dumnezeu pentru lumina si calauzire, se afla pe drumul cel bun. Cu sufletul sau este bine, chiar daca aparent toate lucrurile ii sunt potrivnice.
Aceasta rugaciune, aflata la indemna oricui, dar din nefericire atat de rar rostita, arata ca fondul sufletesc este cel bun, iar Dumnezeu nu poate ramane indiferent la o astfel de incredere care I se acorda. Mai curand sau mai tarziu, intr-un fel sau altul, dar intotdeauna dupa propriul Sau ceas, Dumnezeu va raspunde unor astfel de rugaciuni.
Insa psalmistul nu se opreste doar la implorarea interventiei divine. Prin credinta, el se si vede eliberat si reabilitat, facandu-si planuri de viitor ca si cand ar fi primit deja raspunsul la rugaciune: „Atunci voi merge la altarul lui Dumnezeu, la altarul lui Dumnezeu care este bucuria si veselia mea, si Te voi lauda cu harpa, Dumnezeule, Dumnezeul meu” ( vers. 4 ).
Cand lumina cerului straluceste asupra unui om, asupra unei familii, asupra unei comunitati sau asupra unei natiuni, izbavirea este ca si obtinuta. Iar faptul ca omul priveste prin credinta in viitor, anticipand eliberarea, este dovada celei mai curate si profunde credinte.
Ce bine ar fi daca in aceasta „vale a umbrei mortii”, in care ne aflam cu totii, ne-am ridica privirile spre fagaduintele lui Dumnezeu cu privire la mostenirea promisa ! Atunci durerile le-am suporta mai usor, intunericul din jur ar fi biruit de lumina sperantei, iar lacrimile s-ar transforma in perle.
Psalmistul anticipeaza ziua in care va sta in prezenta nemijlocita a Dumnezeului sau, acel Dumnezeu pe care-L considera „bucuria si veselia” lui. El stie insa ca in acea zi bucuria lui va fi atat de mare incat nu va putea fi exprimata in cuvinte. Iar acolo unde cuvintele devin neputincioase, ne vine in ajutor muzica cu posibilitatile ei de exprimare inepuizabile: „Te voi lauda cu harpa, Dumnezeule, Dumnezeul meu.”
„Pentru ce te mahnesti, suflete ?”
De la dialogul cu Dumnezeu, psalmistul trece la dialogul cu sine: „Pentru ce te mahnesti, suflete, si gemi inlauntrul meu ? Nadajduieste in Dumnezeu, caci iarasi Il voi lauda; El este mantuirea mea si Dumnezeul meu” ( vers. 5 ).
Asemenea multor psalmi, Psalmul 43 este dovada palpabila a evolutiei sufletesti pe care o traieste un om care se roaga. Daca la inceputul rugaciunii sale psalmistul vorbea in acorduri minore, simtindu-se lepadat si parasit de Dumnezeu, in timpul rugaciunii ceva se schimba in sufletul sau. De la deznadejde ajunge la o incredere puternica, si de la melancolie ajunge la o bucurie pe care nu o poate exprima in cuvinte.
Care este secretul acestei metamorfoze sufletesti ? Secretul este puterea rugaciunii. Caci rugaciunea nu-L schimba pe Dumnezeu, ci pe omul care se roaga; rugaciunea nu-L coboara pe Dumnezeu la om, ci il inalta pe om la Dumnezeu.
In finalul Psalmului 43, autorul lui se mira de nelinistea pe care o simtise la inceput. Daca totul s-ar fi oprit la lamentarile de la inceputul psalmului, la intrebarile existentiale adresate lui Dumnezeu, poate ca totul ar fi semanat mai degraba cu o atitudine de revolta decat cu manifestarea credintei.
Daca psalmistul ar fi continuat sa se agite si sa geama, probabil ca s-ar fi imbolnavit, si-ar fi pierdut mintea si poate chiar credinta. Insa el a stiut sa se opreasca, zicandu-si: „Nu are rost sa continui cu plangerile mele. Alta trebuie sa fie calea de iesire din criza.” Si calea eliberarii a gasit-o intr-o incredere deplina si neconditionata in Dumnezeul sau.
Versetul 5 este un refren pe care-l intalnim de doua ori si in psalmul precedent ( Psalmul 42, 5.11 ), in el fiind concentrata esenta experientei crestine. Aceasta a fost experienta psalmistului, oricine ar fi fost acesta, insa ea poate deveni si experienta mea si a ta.
Te simti pus la colt, strans ca intr-o menghina de imprejurari potrivnice ? Nu te speria ! Spune-I lui Dumnezeu: „Tu esti lumina mea calauzitoare, Tu esti Stanca mea la care ma adapostesc; Tu esti Scutul meu care ma ocroteste.”
Esti suparat ca trebuie sa suferi din cauza altora si nu vezi nicio cale de iesire din criza ? Nu te revolta impotriva lui Dumnezeu, ci incredinteaza-I Lui soarta ta si viitorul tau. Vei vedea atunci ca viata ta va capata o alta cadenta si un nou sens va lumina pasii tai. Vei vedea nu doar lumina de la capatul tunelului in care te afli, ci vei gusta anticipat din bucuria mantuirii. Atunci vei spune ca si psalmistul: „Dumnezeu este mantuirea mea si Dumnezeul meu.” ( vers. 5 ).
Lori Balogh
Cu mii de multumirii!!!! Domnul sa fie glorificat in veci!
Un articol minunat!