A cunoscut Avraam Legea morală dată pe Sinai?
Legea morală: veșnică sau temporară?
În lumea creștină circulă ideea că Legea morală dată de Dumnezeu pe Sinai (Decalogul) nu a fost cunoscută de cei care au trăit înainte de Exod. Consecința firească a acestei presupuneri este aceea că Legea morală a fost dată exclusiv poporului evreu, fără ca ea să mai fie valabilă pentru creștini în Noul Testament.
Însă susținerea unei asemenea idei presupune ignorarea celor relatate de Biblie cu privire la generațiile de oameni care au trăit pe pământ de la Adam până la Exodul biblic. O privire de ansamblu asupra moralității oamenilor care au trăit înainte de darea Legii pe Sinai ne obligă să recunoaștem că ei nu erau străini de principiile morale care urmau să fie date în scris poporului evreu mult mai târziu.
Vom aminti doar câteva exemple în acest sens, apoi ne vom opri în mod special asupra vieții lui Avraam, omul cu care Dumnezeu a încheiat un legământ care anticipa elementele cheie ale Planului lui Dumnezeu cu întreaga omenire:
– relația specială a lui Dumnezeu cu poporul Israel
– nașterea lui Mesia în poporul evreu
– mântuirea finală a credincioșilor din toate popoarele
O scurtă incursiune în istoria biblică veche
Este vorba de acea istorie care s-a derulat înainte de darea Legii pe Sinai, perioada acoperind aproximativ două milenii și jumătate. Această istorie e plină de indicii că Legea morală era bine cunoscută de oameni, chiar dacă ea nu exista în formă scrisă, așa cum o vor primi evreii la Sinai. Toate dovezile demonstrează că principiile morale existau și erau transmise de la o generație la alta pe cale orală. Iată câteva argumente care susțin existența Legii morale înainte de Sinai:
1) Noțiunile de păcat și nelegiuire
Biblia vorbește despre păcat în multe situații ivite în acele timpuri de început ale istoriei. Dacă nu ar fi fost cunoscute principiile morale, nu ar fi existat nici noțiunea de păcat, deoarece – spune apostolul Pavel – „păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, nu aș fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu poftești!” (Romani 7,7).
Faptul că Decalogul, în forma lui scrisă și explicită, există de la Sinai nu ne împiedică să acceptăm adevărul că el era cunoscut și înainte de Sinai, că el exista în conștiințele oamenilor și că el era scris în inimile lor. Iată câteva dovezi biblice în sensul acesta:
– Geneza 4,7: Dumnezeu îl avertizează pe Cain, înainte ca acesta să-și ucidă fratele, că „păcatul pândește la ușă, dar tu să-l stăpânești.” Cum putea fi crima un păcat, dacă nu exista o lege care să arate lucrul acesta? Apostolul Pavel spune că „fără Lege, păcatul este mort”, adică este inexistent (Romani 7,8).
– Geneza 18,20: „Și Domnul a zis: „Strigătul împotriva Sodomei și Gomorei s-a mărit și păcatul lor într-adevăr este nespus de greu.” În cazul Sodomei și Gomorei, nu apare doar noțiunea de păcat – ceea ce implică și o Lege morală care să-l demaște – ci și ideea de pedeapsă a lui Dumnezeu. Cum ar fi putut pedepsi Dumnezeu aceste cetăți dacă locuitorii lor nu ar fi cunoscut cerințele Sale?
– Geneza 20,9: Abimelec, împăratul Gherarului, despre care știm că era un păgân, afirmă în discuția avută cu Avraam: „Ce ne-ai făcut? Și cu ce am păcătuit eu împotriva ta, de ai făcut să vină peste mine și peste împărăția mea un păcat atât de mare?”
Faptul că Abimelec vorbește despre păcat denotă că chiar și păgânii din acele timpuri aveau în conștiința lor întipărite principiile morale. Dumnezeu Însuși, când i se descoperă lui Abimelec în vis, îi spune: „Știu și Eu că ai lucrat cu inimă curată, de aceea te-am și ferit să păcătuiești împotriva Mea” (Geneza 20,6).
– Geneza 15,16: Dumnezeu îi spune lui Avraam că „nelegiuirea amoriților nu și-a atins încă vârful.”
– Geneza 19,15: Îngerii trimiși să-l salveze pe Lot, îl somează pe acesta: „Scoală-te, ia-ți nevasta și cele două fete care se află aici, ca să nu pieri și tu în nelegiuirea cetății.” Termenul de nelegiuire este sinonim cu cel de fărădelege și păcat, implicând existența unei Legi morale.
– Geneza 39,9: Iosif, în Egipt, dă dovadă de o conștiință curată și călăuzită după principiile Legii morale. La încercarea de atragere în adulter a soției lui Potifar, Iosif rămâne ferm de partea moralității: „Cum aș putea să fac un rău atât de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” – răspunde el când se confruntă cu ispita.
Dacă ținem cont numai de una dintre definițiile biblice ale păcatului – cea din 1 Ioan 3,4 – în care ni se spune că „oricine face păcat face și fărădelege; și păcatul este fărădelege”, înțelegem că păcatul (fărădelegea) nu ar exista dacă nu ar fi existat Legea morală.
2) Noțiunea de neprihănire
Prin definiție, neprihănirea înseamnă o viață fără pată, fără păcat. Se ridică însă întrebarea: în raport cu ce standard moral un om este considerat de Dumnezeu neprihănit? Evident, standardul moral este Legea Sa. Iată câteva exemple:
– Geneza 6,9: „Noe era un om neprihănit și fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.”
– Geneza 5,24: „Enoh a umblat cu Dumnezeu…” În Biblie, „umblarea cu Dumnezeu” înseamnă o viață neprihănită, o viață trăită în armonie cu voința lui Dumnezeu.
3) Noțiunile de rău și răutate
Când se afirmă despre o persoană că este rea, afirmația se face în raport cu un standard moral. Un om nu poate fi rău dacă nu există niște criterii morale care să arate lucrul acesta. În istoria de început a omenirii, înainte de darea Legii morale pe Sinai, existau noțiunile de rău și răutate, ceea ce dovedește că Legea exista în conștiințele oamenilor.
– Geneza 6,5: „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.”
– Geneza 18,25: În mijlocirea lui Avraam pentru cetățile din câmpia Iordanului, el pune o întrebare lui Dumnezeu: „Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, așa ca cel bun să aibă aceeași soartă cu cel rău, departe de Tine așa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?”
În acest scurt dialog apar suficiente indicii că Legea morală exista în conștiințele oamenilor: deosebirea între oameni buni și răi, judecata lui Dumnezeu și dreptatea Lui. Dacă numai acest text ar exista în Scripturile ce relatează despre istoria de dinainte de Sinai, ar fi suficient să ajungem la convingerea că Legea morală era cunoscută.
4) Noțiunile de poruncă, orânduire și lege
Probabil că pentru cei ce se împotrivesc ideii că Legea morală a fost cunoscută și înainte de Sinai, acești termeni trebuie să fie deosebit de incomozi. Și totuși ei există pe paginile Bibliei, atunci când ni se relatează despre fapte și oameni care au trăit în acele timpuri îndepărtate.
– Geneza 26,5: Despre Avraam, Dumnezeu Însuși afirmă: „Pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea și a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele și legile Mele.” Într-un astfel de context, nu e de mirare că Avraam a fost socotit neprihănit și considerat prietenul lui Dumnezeu (vezi Geneza 15,6; Isaia 41,8).
– Exodul 16,4: Cu ocazia căderii manei, Dumnezeu îi spune lui Moise: „ca să-l pun la încercare (poporul Israel n.n.) și să văd dacă va umbla sau nu după Legea Mea.”
– Exodul 18,16.20: Cu ocazia vizitei lui Ietro, socrul lui Moise, are loc un dialog între cei doi, dialog relatat în Scripturi. Printre altele, Moise îi spune socrului său despre felul cum rezolvă problemele poporului: „Când au vreo treabă, vin la mine; eu judec între ei și fac cunoscut poruncile lui Dumnezeu și legile Lui.”
Iată că Dumnezeu vorbește despre Legea Sa înainte ca Decalogul să fi fost dat în formă scrisă pe Sinai.
5) Noțiunea de „Cale a Domnului”
Expresia aceasta ne trimite cu gândul la un anumit comportament moral care îi place lui Dumnezeu și pe care îl aprobă. Desigur, „Calea Domnului” presupune niște criterii morale stabilite de Dumnezeu și respectate de om, așa cum vedem în exemplul lui Avraam:
– Geneza 18,19: „Căci Eu îl cunosc și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească față de Avraam ce i-a făgăduit.”
6) Noțiunile de drept, dreptate și judecată
Aceste noțiuni nu ar exista în lipsa unei Legi morale care să stabilească ce este drept și ce nu este. Dreptatea lui Dumnezeu, care este unul dintre cei doi stâlpi pe care se sprijină Universul întreg, este și ea o noțiune care implică existența unui standard moral, materializat într-o lege morală.
– Geneza 18,25: Mijlocirea lui Avraam pentru Sodoma: „Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, așa ca cel bun să aibă aceeași soartă cu cel rău, departe de Tine așa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?”
7) Noțiunea de pedeapsă
Această noțiune este strâns legată de noțiunile de judecată și dreptate. Dacă Legea morală nu ar fi fost cunoscută de oamenii care au trăit înainte de Sinai, pedepsele lui Dumnezeu nu ar fi justificate, căci „Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință” (vezi Fapte 17,30).
Faptul că Dumnezeu a distrus o întreagă lume antediluviană – generația Potopului – precum și civilizația din câmpia Iordanului din cele patru cetăți nelegiuite: Sodoma, Gomora, Adma și Țeboimul, denotă faptul că pedepsele erau pe deplin justificate. Neascultarea și răzvrătirea acelor generații de oameni față de principiile morale întipărite de Dumnezeu în conștiința omului și transmise oral din generație în generație, au adus asupra lor cele mai grozave pedepse.
O concluzie preliminară este aceea ca un studiu atent al Genezei și al Exodului ne aduce convingerea că Legea morală era bine cunoscută de generațiile de oameni care au trăit de la Adam până la Moise. Oamenii știau că unele dintre faptele și gândurile lor erau vinovate.
Avraam a mințit în Egipt și a fost mustrat pentru aceasta. Iacov l-a înșelat pe Esau și întreaga sa viață a trebuit să suporte consecințele păcatului său. Locuitorii Sodomei pofteau ce nu li se cuvenea și au fost nimiciți, iar fapta fetelor lui Lot a fost înregistrată în Scriptură ca păcat. Legea morală a existat în mințile și conștiințele oamenilor de atunci, chiar dacă ei au ales să trăiască în răzvrătire față de Dumnezeu.
Legea morală în viața lui Avraam
Importanță înțelegerii relației care a existat între Avraam și Legea lui Dumnezeu constă nu doar în faptul că el a fost strămoșul poporului evreu, trăind cu sute de ani înainte de darea Legii pe Sinai, ci mai ales datorită legământului încheiat de Dumnezeu cu el, legământ care era o prefigurare a legământului celui veșnic de care aveau să beneficieze toate națiunile pământului.
Studiind viața lui Avraam, așa cum este redată pe paginile Genezei, nu vom găsi explicit că el a respectat poruncile 1, 2, 3… ale Decalogului. Și aceasta pentru simplul motiv că Geneza nu-și propune așa ceva. Cartea Genezei este o carte a originilor, nu a legilor. Următoarele cărți ale Pentateucului (Exodul, Leviticul, Numeri și Deuteronomul) conțin și prevederi ale legilor lui Dumnezeu: morală, ceremonială, civilă și sanitară.
Cu toate acestea, în cartea Genezei întâlnim câteva afirmații aparținând lui Dumnezeu, care ne pot ajuta să înțelegem în ce măsură Avraam a cunoscut și respectat Legea morală, care urma să fie dată în scris poporului evreu câteva secole mai târziu.
Un prim moment care ne atrage atenția în viața patriarhului este cel în care el, primind vizita a trei bărbați, mijlocește pentru Sodoma și locuitorii din Valea Iordanului. În acea împrejurare, „Domnul a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac? Căci Avraam va ajunge negreșit un neam mare și puternic și în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului. Căci Eu îl cunosc și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească față de Avraam ce i-a făgăduit” (Geneza 18,17‑19).
Este demn de observat că expresia „Calea Domnului” este strâns legată de moralitate, căci este imediat însoțită de explicația: „făcând ce este drept și bine”. De asemenea, expresia „Calea Domnului” este legată și de legământul încheiat de Dumnezeu cu Avraam, legământ în urma căruia toate popoarele lumii urmau să fie binecuvântate (vezi Geneza 12,1‑3).
Cuvintele Domnului reprezintă un frumos omagiu adus bătrânului patriarh și ne arată că în Avraam se putea avea încredere. Dumnezeu știa că el nu-L va trăda niciodată. Sarcina pusă de cer asupra lui Avraam era, conform celor spuse de Însuși Dumnezeu, aceea de a împărtăși generațiilor următoare cunoștința despre Dumnezeu, despre intențiile, planurile și legile Sale.
Această cunoștință făcea parte din moștenirea pe care bătrânul patriarh avea s-o lase descendenților săi. Iar patriarhul s-a achitat pe deplin de această misiune, instruindu-și familia nu doar în ce privește teoria, cât mai ales în privința practicii religioase.
Avraam urma să poruncească descendenților săi să urmeze „Calea Domnului” nu prin forță sau metode dictatoriale, ci cu tact, cu dragoste și prin exemple concludente din propria sa viață. Expresia „Calea Domnului”, fiind la singular, ne trimite în mod obligatoriu la moralitate și la Cele Zece Porunci. Dumnezeu nu are mai multe „căi” morale, ci una singură, desăvârșită. Iar aceasta este Legea Sa morală, exemplificată în viața și lucrarea Aceluia care avea să spună despre Sine: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14,6).
Cel de-al doilea moment în care Dumnezeu face referire ascultarea lui Avraam de legile Sale este cel în care El i Se adresează lui Isaac, făcând apel la exemplul pozitiv al tatălui său: „Îți voi înmulți sămânța ca stelele cerului; voi da seminței tale toate ținuturile acestea și toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta, ca răsplată pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea și a păzit ce i-am cerut; a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele și legile Mele” (Geneza 26,4.5)
Omagiul adus de Dumnezeu bătrânului patriarh, care nu mai era în viață la acea dată, nu are în vedere doar credința sa, atât de apreciată de Pavel în Romani 4,1‑5, ci și ascultarea sa care a completat credința, și pe care o apreciază în mod deosebit apostolul Iacov (vezi Iacov 2,21‑23).
Nici credința, nici ascultarea nu sunt complete una fără cealaltă, iar în viața lui Avraam cele două s-au îmbinat în mod armonios. Iată cum sună Geneza 26,5 în câteva traduceri curente ale Bibliei:
– Fidela (rom.): „Pentru că Avraam a ascultat de vocea Mea și a păzit însărcinarea Mea, poruncile Mele, statutele Mele și legile Mele.”
– Biblia Ortodoxă (rom.): „Pentru că Avraam, tatăl tău, a ascultat cuvântul Meu, și a păzit poruncile Mele, povețele Mele, îndreptările Mele și legile Mele.”
– Crampon (catolică, fr.): „Pentru că Avraam a ascultat de glasul Meu și a păzit ordinul Meu, poruncile Mele, statutele mele și legile Mele.”
– Louis Segond (fr.): „Pentru că Avraam a ascultat de voia Mea și a observat ordinele Mele, poruncile Mele, statutele Mele și legile Mele.”
– Douay (catolică, engl.): „Pentru că Avraam a ascultat glasul Meu și a ținut preceptele și poruncile Mele, și a observat ceremoniile și legile Mele.”
– Revised Standard Version (RSV, engl.): „Pentru că Avraam a ascultat glasul Meu și a ținut însărcinarea Mea, poruncile Mele, statutele Mele și legile Mele.”
– New International Version (NIV, engl.): „Pentru că Avraam a ascultat de Mine și a ținut cerințele Mele, poruncile Mele, decretele Mele și legile Mele.”
Se observă că, indiferent de traducere, expresia „legile Mele” nu lipsește din niciuna dintre variante. „Comentariile Biblice AZS” afirmă că acest verset conține majoritatea cuvintelor ebraice care se referă la legile și poruncile divine, iar „The Expositor’s Bible Commentary” adăugă informația că în Geneza 26,5 sunt folosite aceleași cuvinte ebraice pe care le întâlnim în Deuteronomul 11,1: „mismarti”, misvotay”, huqqotay” și „wetorotay”.
Asemănarea dintre termenii folosiți în Geneza 26,5 și Deuteronomul 11,1 este importantă deoarece în Deuteronomul 11,1 este exprimat legământul încheiat de Dumnezeu cu poporul evreu la Sinai: „Să iubești dar pe Domnul Dumnezeul tău și să păzești întotdeauna învățăturile Lui, legile Lui, rânduielile Lui și poruncile Lui.”
Astfel, Avraam este apreciat de Însuși Dumnezeu ca fiind un exemplu de om credincios care are Legea lui Dumnezeu în inima sa, conform Noului Legământ expus în Ieremia 31,33: „Voi pune Legea Mea înlăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.”
Avraam nu avea cum să cunoască legile ceremoniale date poporului evreu mai târziu și care erau legate de slujbele de la sanctuar, însă el a cunoscut și a respectat Legea morală dată israeliților pe Sinai în formă scrisă. Fie că veneau direct de la Dumnezeu, fie că i-au fost transmise de generațiile anterioare, Avraam a respectat aceste legi, îndrumându-și familia să facă la fel.
El a părăsit țara natală la porunca lui Dumnezeu, l-a adus jertfă pe unicul său fiu, Isaac, tot la porunca lui Dumnezeu, a îndeplinit actul circumciziei de asemenea la porunca lui Dumnezeu, și a plătit zecime conform rânduielilor divine care urmau să fie date mai târziu poporului evreu.
Chiar dacă nu ne este precizat că Avraam a ascultat punctual de fiecare dintre Cele Zece Porunci, este evident din trendul vieții sale că ascultarea sa fără rezerve s-a manifestat în toate aspectele legate de Legea lui Dumnezeu. Mărturia clară și fără echivoc a lui Dumnezeu în dreptul bătrânului patriarh: „Avraam a ascultat de porunca Mea și a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele și legile Mele” dovedește o ascultare fără rezerve, incluzând respectarea tuturor poruncilor Legii morale, inclusiv a Sabatului Poruncii a patra.
Aprecierea făcută de Dumnezeu în dreptul lui Avraam dovedește că Legea morală, care definește un comportament după voia lui Dumnezeu, era cunoscută și practicată de toți slujitorii lui Dumnezeu cu mult timp înainte de a fi fost încheiat legământul de la Sinai.
Lori Balogh
