Psalmul 44 – Comparand trecutul cu prezentul
Către mai-marele cântăreţilor.
Un psalm al fiilor lui Core. O cântare
1. Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre şi părinţii noştri ne-au povestit lucrările pe care le-ai făcut pe vremea lor, în zilele de odinioară.
2. Cu mâna Ta ai izgonit neamuri ca să-i sădeşti pe ei, ai lovit popoare ca să-i întinzi pe ei.
3. Căci nu prin sabia lor au pus mâna pe ţară, nu braţul lor i-a mântuit, ci dreapta Ta, braţul Tău, lumina Feţei Tale, pentru că îi iubeai.
4. Dumnezeule, Tu eşti Împăratul meu: porunceşte izbăvirea lui Iacov!
5. Cu Tine doborâm pe vrăjmaşii noştri, cu Numele Tău zdrobim pe potrivnicii noştri.
6. Căci nu în arcul meu mă încred, nu sabia mea mă va scăpa;
7. ci Tu ne izbăveşti de vrăjmaşii noştri şi dai de ruşine pe cei ce ne urăsc.
8. Noi, în fiecare zi, ne lăudăm cu Dumnezeu şi pururea slăvim Numele Tău.
9. Dar Tu ne lepezi, ne acoperi de ruşine, nu mai ieşi cu oştirile noastre;
10. ne faci să dăm dosul înaintea vrăjmaşului, şi cei ce ne urăsc ridică prăzi luate de la noi.
11. Ne dai ca pe nişte oi de mâncat şi ne risipeşti printre neamuri.
12. Vinzi pe poporul Tău pe nimic şi nu-l socoteşti de mare preţ.
13. Ne faci de ocara vecinilor noştri, de batjocura şi de râsul celor ce ne înconjoară.
14. Ne faci de pomină printre neamuri şi pricină de clătinare din cap printre popoare.
15. Ocara mea este totdeauna înaintea mea şi ruşinea îmi acoperă faţa
16. la glasul celui ce mă batjocoreşte şi mă ocărăşte, la vederea vrăjmaşului şi răzbunătorului.
17. Toate acestea ni se întâmplă fără ca noi să Te fi uitat, fără să fi călcat legământul Tău:
18. da, inima nu ni s-a abătut, paşii nu ni s-au depărtat de pe cărarea Ta,
19. ca să ne zdrobeşti în locuinţa şacalilor şi să ne acoperi cu umbra morţii.
20. Dacă am fi uitat Numele Dumnezeului nostru şi ne-am fi întins mâinile spre un dumnezeu străin,
21. n-ar şti Dumnezeu lucrul acesta, El, care cunoaşte tainele inimii?
22. Dar din pricina Ta suntem înjunghiaţi în toate zilele, suntem priviţi ca nişte oi sortite pentru măcelărie.
23. Trezeşte-Te! Pentru ce dormi, Doamne? Trezeşte-Te! Nu ne lepăda pe vecie!
24. Pentru ce Îţi ascunzi Faţa? Pentru ce uiţi de nenorocirea şi apăsarea noastră?
25. Căci sufletul ne este doborât în ţărână de mâhnire, trupul nostru este lipit de pământ.
26. Scoală-Te ca să ne ajuţi! Izbăveşte-ne pentru bunătatea Ta!”
O privire in trecut
Desi paternitatea Psalmului 44 este cunoscuta, autorul fiind unul din fiii lui Core, nu se cunoaste nimic despre imprejurarile in care a fost scris. Deoarece psalmul descrie mizeria extrema, mai ales fizica, in care se afla poporul Israel intr-un anumit moment al istoriei sale, cercetatorii au emis diferite ipoteze cu privire la acel moment.
Unii afirma ca Psalmul 44 ar fi fost scris pe vremea luptei dintre ostile israelite, aflate sub conducerea lui David, si armatele edomite ( vezi 2 Samuel 8, 13.14 ), insa ipoteza este neverosimila. Scriptura ne vorbeste de o biruinta a israelitilor in acea imprejurare, nu de o infrangere a lor.
O alta opinie sustine ca psalmul ar fi fost scris pe vremea invaziei amonitilor si moabitilor in Regatul Iudeii in timpul domniei lui Iosafat ( vezi 2 Cronici 20 ), insa si de data aceasta Biblia ne vorbeste de o biruinta a israelitilor prin interventia miraculoasa a lui Dumnezeu.
Alti cercetatori sunt de parere ca Psalmul 44 are legatura cu invazia armatei asiriene a lui Sanherib pe vremea lui Ezechia, in anul 701 i.Chr ( vezi 2 Imparati cap. 18 si 19 ), cand Ierusalimul era amenintat cu distrugerea. Insa la fel de adevarata ar putea fi si ipoteza ca acest psalm ar fi fost scris in ultimele zile ale Regatului lui Iuda, in perioada distrugerii Ierusalimului de catre armatele lui Nebucadnetar, in anul 586 i.Chr.
Exista si opinia ca Psalmul 44 zugraveste situatia deplorabila a poporului Israel din perioada exilului babilonian sau cea postexilica. Ca argumente in acest sens sunt anumite pasaje literare din cartile Deuteronomul, Ieremia si Isaia. Si, in sfarsit, unii comentatori considera ca psalmul 44 ar fi legat de perioada macabeilor si a persecutiilor crunte ale lui Antioh Epifanul.
Insa oricare ar fi adevarul, un lucru este cert: Psalmul 44 descrie o situatie critica si deplorabila in care ajunsese poporul lui Dumnezeu intr-un anumit moment al istoriei sacre. Autorul lui arunca o privire in trecut, in istoria tulburatoare, dar plina de maretie a poporului sau, si face o comparatie intre vremurile glorioase de demult si timpurile mizerabile pe care le traia in prezent.
E bine sa facem astfel de comparatii ? Uneori nu este constructiva o asemenea comparatie, caci ea ar putea sa ne demobilizeze si sa ne deprime, taindu-ne orice elan de a merge mai departe. Autorul cartii Eclesiastul ne indeamna: „Nu zice: „Cum se face ca zilele de mai inainte erau mai bune decat acestea ?” Caci nu din intelepciune intrebi asa.” ( Eclesiastul 7,10 ).
Alteori insa, o astfel de comparatie ne poate ajuta sa identificam cauza nereusitelor din viata noastra si sa revenim pe linia de plutire. Cartea profetului Hagai este un astfel de exemplu, in care Insusi Dumnezeu invita propriul Sau popor sa compare trecutul plin de lipsuri si esecuri cu prezentul plin de binecuvanatari ceresti. De ce ? Pentru ca poporul sa-si dea seama ca a avea alte prioritati in viata inaintea lui Dumnezeu inseamna a aduna intr-un sac fara fund, in timp ce punerea Imparatiei lui Dumnezeu si a neprihanirii Sale pe prim plan inseamna binecuvantare in toate domeniile ( vezi Hagai 2,15-19 ).
Asadar, e bine sau nu sa comparam trecutul cu prezentul ? Depinde de motivul pentru care facem lucrul acesta. Daca intentia este doar sa ne lamentam, fara sa schimbam nimic, comparatia nu are niciun sens. Daca insa comparatia urmareste sa aflam cauzele unor esecuri prezente, cu dorinta de a le inlatura, atunci da, este bine sa facem lucrul acesta. Este chiar de dorit.
Sa nu uitam istoria sfanta !
„Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre si parintii nostri ne-au povestit lucrarile pe care le-ai facut pe vremea lor, in zilele de odinioara. Cu mana Ta ai izgonit pe neamuri, ca sa-i sadesti pe ei; ai lovit popoare, ca sa-i intinzi pe ei” ( vers. 1.2 ).
Israel este singurul popor din lume care are o istorie sacra. Toate celelalte popoare au doar istorie. De aceea, istoria acestui popor, transmisa din generatie in generatie, este o lectie de viata pentru lumea intreaga, caci in centrul ei nu se afla omul, ci Dumnezeu.
Lucrarile lui Dumnezeu pentru poporul Sau sunt consemnate in Scripturi doar intr-o mica masura. Cele mai multe dintre ele sunt necunoscute, asteptand vesnicia pentru a fi dezvaluite. Dar de ce este important ca parintii sa povesteasca urmasilor lor despre trecut ? Pentru ca greselile trecutului sa nu se repete in prezent, iar binecuvantarile zilelor de odinioara sa se multiplice in generatiile viitoare. E cert: un popor care-si uita istoria este condamnat sa-i repete greselile. De aceea, sa nu uitam istoria sfanta !
Insa, ca sa poti povesti generatiilor urmatoare experienta ta, trebuie sa ai ce sa povestesti. Ca sa le vorbesti copiilor tai despre Dumnezeu, trebuie mai intai ca tu sa-L cunosti pe acest Dumnezeu. Daca vrei sa le vorbesti despre rugaciune, trebuie ca mai intai tu sa experimentezi puterea ei. Doar cei care s-au lasat calauziti de Dumnezeu au ceva de transmis urmasilor lor despre adevarata viata spirituala.
Din relatarea psalmistului reiese ca parintii poporului sau au transmis corect experientele trecutului, caci cei care le-au auzit au inteles care a fost cheia succesului lor: prezenta si interventia lui Dumnezeu: „Caci nu prin sabia lor au pus mana pe tara, nu bratul lor i-a mantuit, ci dreapta Ta, bratul Tau, lumina Fetzei tale, pentru ca ii iubeai” ( vers. 3 ).
Psalmul 44 ne arata cum credinciosia parintilor are ecou in viata copiilor lor, care, privind la istoria sacra a generatiilor anterioare, acestia prin curaj si se incred la randul lor in Dumnezeu.
„Dumnezeule, Tu esti Imparatul meu: porunceste izbavirea lui Iacov ! Cu Tine doboram pe vrajmasii nostri, cu Numele Tau zdrobim pe protivnicii nostri. Caci nu in arcul meu ma incred, nu sabia mea ma va scapa… Noi in fiecare zi ne laudam cu Dumnezeu si pururea slavim Numele Tau” ( vers. 4-8 ).
Ce mostenire mai valoroasa poate transmite un parinte copiilor sai decat credinta, increderea deplina in Dumnezeu ? Caci acolo unde exista credinta, exista totul. Insa acolo unde ea este absenta, nu este nimic de valoare, nimic care sa dureze vesnic.
Un tablou dezolant
Versetele 9-16 descriu un tablou dezolant al starii in care se afla poporul lui Dumnezeu in momentele scrierii psalmului. Este o lamentatie publica si colectiva, in urma unei lupte pierdute ( vers. 10 ). Prizonierii sunt imprastiati printre neamuri „ca niste oi de mancat” ( vers. 11 ), in timp ce Dumnezeu pare sa nu mai ajute poporul in aceste momente tulburi.
Sentimentul pe care-l traieste psalmistul este acela ca Dumnezeu Si-a lepadat poporul, refuzand sa mai iasa cu ostirile sale ( vers. 9 ). Poporul biruit de vrajmasi este pradat ( vers. 10 ), ajungand de ocara, rasul si batjocura vecinilor lui ( vers. 13 ).
Insa dincolo de aceasta stare de mizerie in care ajunsese poporul lui Dumnezeu, durerea cea mai mare pe care o traieste psalmistul este falsa perceptie pe care o are in legatura cu Dumnezeu. El ajunge sa creada ca El Si-a intors spatele intr-un gest de manie, renuntand la legamantul Sau cu poporul Israel:
„Vinzi poporul Tau pe nimic si nu-l socotesti de mare pret. Ne faci de ocara vecinilor nostri, de batjocura si de rasul celor ce ne inconjoara. Ne faci de pomina printre neamuri si pricina de clatinare din cap printre popoare” ( vers. 12-14 ).
Psalmul 44 este un psalm al oprimatilor din toate timpurile. Adesea, cand trecem prin necazuri si suferinte la care nu ne asteptam, in urechile noastre se aude un glas strain care ne sopteste: „Dumnezeul tau, caruia I-ai slujit toata viata, te-a parasit. Nu te mai iubeste. S-a maniat pe tine si niciodata nu te va mai primi la El. Ce rost are sa mai crezi in El, sa mai speri intr-o viata mai buna ? Vezi-ti de drum fara El ! Scoate-L din ecuatia vietii tale ! „
Acestea nu sunt altceva decat soaptele marelui nostru vrajmas. Nu pleca urechea la insinuarile lui ! Chiar daca treci prin momente grele, pe care nu le poti aseza in puzzle-ul vietii tale, nu te indoi de dragostea lui Dumnezeu fatza de tine. El te iubeste la fel ca in trecut. Cel ce oscileaza nu este El, ci noi suntem cei schimbatori. Daca viata ta a ajuns o ruina asemanatoare cu cea pe care o zugraveste Psalmul 44, nu dispera. Increde-te in continuare in Dumnezeu si cere-I sa-ti arate ce trebuie schimbat in viata ta.
Poate ca exista o cauza a necazurilor prin care treci si atunci trebuie sa o inlaturi. Sau poate incercarile tale nu au o cauza pentru care esti responsabil. Poate ca esti un Iov al secolului al XXI-lea, lovit, incercat, dar neprihanit si iubit de Dumnezeu. Continua sa te increzi in El si cu siguranta ca soarele va rasari din nou peste gradina vietii tale.
O afirmatie curajoasa
Oare afirmatiile pe care le face psalmistul in continuare ( vers. 17-22 ) ar trebui sa le interpretam ca pe o incumetare si ca pe o dovada a orbirii spirituale ? Este greu de inteles de ce el sustine ca motivul necazurilor poporului sau nu era legat de neascultarea de Dumnezeu. Dimpotriva, asemenea lui Iov, psalmistul apara nevinovatia poporului sau.
„Toate acestea ni se intampla fara ca noi sa Te fi uitat, fara sa fi calcat legamantul Tau: da, inima nu ni s-a abatut, pasii nu ni s-au departat de pe cararea Ta, ca sa ne zdrobeasca in locuinta sacalilor si sa ne acopere cu umbra mortii. Daca am fi uitat Numele Dumnezeului nostru si ne-am fi intins mainile spre un dumnezeu strain, n-ar sti Dumnezeu lucrul acesta, El care cunoaste tainele inimii ?” ( vers. 17-21 )
E dificil de inteles ce l-a determinat pe psalmist sa sustina asa ceva. Poate ca intentia sa a fost sa arate ca, desi unii israeliti calcasera Legea lui Dumnezeu, totusi, ca natiune, Israel nu se lepadase oficial de Dumnezeu. Dar la fel de posibil este ca sa avem in fatza o situatie asemanatoare cu cea a experientei lui Iov, in care poporul sa fi fost incercat de Dumnezeu fara sa fie vorba de o pedeapsa anume pentru vreun pacat comis de intregul popor.
Afirmatia: „din pricina Ta suntem junghiati in toate zilele” ( vers. 22 ) si care este citata de apostolul Pavel in Romani 8,36, ne sugereaza ca aceasta varianta este foarte plauzibila. Psalmistul ne sugereazxa faptul ca poporul se afla in aceasta stare critica nu din cauza unui pacat anume, savarsit prin calcarea evidenta a Legii lui Dumnezeu, ci pentru simplul motiv ca el era poporul lui Dumnezeu.
Realitatea ne demonstreza ca adevaratii copii ai lui Dumnezeu au fost intotdeauna prigoniti, vanati, marginalizati si desconsiderati in lume. Si aceasta nu din cauza unor fapte reprobabile, ci pentru simplul motiv ca ei nu sunt din lume. Cu privire la acest trist adevar, Mantuitorul ne avertizeaza:
„Daca ati fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar pentru ca nu sunteti din lume, si pentru ca Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea va uraste lumea. Aduceti-va aminte de vorba pe care v-am spus-o: „Robul nu este mai mare decat stapanul sau”. Daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni; daca au pazit cuvantul Meu, si pe al vostru il vor pazi” ( Ioan 15, 19.20 ).
„Izbaveste-ne, pentru bunatatea Ta !”
Dupa rememorari ale istoriei glorioase ale poporului sau, dupa lamentari cu privire la starea deplorabila in care se afla acum acelasi popor, dupa ce si-a exprimat nedumeririle legate de aparenta indiferenta a lui Dumnezeu fatza de necazurile poporului, psalmistul revine la nota dominanta a vietii sale: increderea deplina in Dumnezeu. El stie ca taria sa si a poporului sau se afla in siguranta iubirii nesecate a lui Dumnezeu.
Finalul Psalmului 44 este un strigat dupa ajutor catre un Dumnezeu care pare ca doarme, indiferent fatza de problemele cu care se confrunta propriul sau popor: „Trezeste-Te ! Pentru ce dormi, Doamne ? Trezeste-Te ! Nu ne lepada pe vecie ! Pentru ce Iti ascunzi Fatza ? Pentru ce uiti de nenorocirea si apasarea noastra ? Caci sufletul ne este doborat in tarana de mahnire, trupul nostru este lipit de pamant” ( vers. 23-25 ).
Crizele prin care trecem ne aduc in situatia de a rosti uneori cuvinte grele, care nu ne caracterizeaza si nu oglindesc adevaratele noastre sentimente. Durerea traita de psalmist la vederea mizeriei in care se afla poporul sau il determina sa strige catre un Dumnezeu care parea ca a adormit. Aceleasi simtaminte le-au trait toti copiii lui Dumnezeu greu incercati care nu au putut intelege intr-un anumit moment al vietii sensul suferintelor lor.
Insa sentimentul ca Dumnezeu este surd, ca doarme si ca este indiferent la ceea ce se intampla cu copiii Sai este cu totul fals. Cand norii grei ai furtunii acopera cerul, avem senzatia falsa ca soarele este invins de negura lor. Dar este doar o senzatie falsa. Soarele este tot acolo, la fel de stralucitor si datator de viata ca si in zilele senine. El nu-si paraseste niciodata orbita, nici chiar in zilele cele mai intunecoase. Trebuie ca noi sa strapungem norii grosi ai indoielii, si ne vom bucura din nou de razele sale.
Intr-un alt psalm, autorul acestuia vine cu o replica potrivita fiilor lui Core, autorii Psalmului 44: „Da, El nu va ingadui sa ti se clatine piciorul; Cel ce te pazeste nu va dormita. Iata ca nu dormiteza, nici nu doarme Cel ce pazeste pe Israel” ( Psalmul 121 3.4 ).
Increderea in Dumnezeu chiar si in cele mai intunecate zile ale existentei noastre este singura optiune fericita si aducatoare de izbavire. De ce sa nu ne incredem in El, cand El nu ne-a dezamagit niciodata ? De ce sa ne indoim de dragostea Sa, cand El ne asigura: „Te iubesc cu o iubire vesnica. De aceea iti pastrez bunatatea Mea” ( Ieremia 31,3 ) ?
Ultimul verset al Psalmului 44 contine un mare adevar: „Scoala-Te, ca sa ne ajuti ! Izbaveste-ne, pentru bunatatea Ta !” ( vers. 26 ). De ce trebuie sa avem mereu incredere in Dumnezeu ? De ce nu trebuie sa ne indoim niciodata de dragostea Sa, chiar daca avem uneori parte de furtuni pe marea vietii ?
Pentru ca El ne va izbavi din incercarile prin care trecem nu pentru ca noi am fi buni si merituosi inaintea lui Dumnezeu. Nu faptele noastre bune sunt cele care ne recomanda inaintea Lui, nici activismul nostru religios nu ne va aduna apaluzele cerului. Daca vom fi izbaviti din necazurile vietii si daca vom fi mantuiti in Imparatia cerurilor, aceasta se va datora numai si numai bunatatii lui Dumnezeu, harului Sau imbelsugat.
Atunci cand recunoastem, asemenea lui Iona aflat in pantecele pestelui, ca „mantuirea vine de la Domnul” ( Iona 2,9 ), demonstram ca am inteles cea mai mare lectie spirituala pe care o poate invata un om pacatos. Dar cat de greu se invata aceasta lectie !
Lori Balogh
