Confucianismul

Confucianismul

     Generalitati

Desi este amintit in toate tratatele de istorie a religiilor, confucianismul, asemenea taoismului si budismului, este mai degraba un sistem moral si filosofic decat unul religios. Este uimitor faptul ca intemeietorii religiilor amintite: Confucius, Lao-Tse si Buddha, desi nu au crezut in zei, ei insisi au fost zeificati dupa moarte. Insa oricum am considera confucianismul, taoismul si budismul: religie, filosofie sau morala, ele joaca rolul pe care il are orice mare religie a lumii.

Intemeietorul confucianismului, religie raspandita mai ales in China, tara sa de origine, este Kung-Fu-Tse ( 551 – 479 i.Chr. ), cu numele sau latinizat Confucius. Contemporan cu Lao-Tse, intemeietorul taoismului, dar ceva mai tanar decat acesta, Confucius nu s-a rezumat doar la o privire meditativa asupra fenomenelor vietii, ci a incercat sa implementeze noile idei si principii in societate.

Acest fapt l-a determinat pe intemeietorul confucianismului sa aspire la inalte functii in stat, tocmai pentru a avea posibilitatea de a transpune in viata societatii principiile sale.

     Confucius omul

Confucius, sub numele sau real Kung-Fu-Tse, s-a nascut in anul 551 i.Chr. in provincia chineza Chang-Tong. Tatal sau, in varsta de 70 de ani, si-a repudiat sotia pentru motivul ca aceasta ii daruise nu mai putin de noua fete, fara insa a-i da si un mostenitor.

Tanara de 18 ani, cu care s-a recasatorit tatal, l-a nascut pe Cing-Ni, cel pe care iezuitii din China secolului al XVIII-lea il vor numi Confucius si pe care-l vor recomanda papei spre sanctificare si includere in randul sfintilor Bisericii Catolice. Ulterior, el a fost numit de chinezi K’ong-Fu-Tse, nume care inseamna “Maestrul K’ong.”

Din anii copilariei si adolescentei lui Confucius se stiu putine lucruri. Era un tanar studios, caruia ii placeau cartile, dar si vanatoarea si muzica. Dupa orele de studiu, Confucius era nevoit sa munceasca pentru a-si intretine familia, deoarece tatal sau murise.

La 18 ani, Confucius a fost numit functionar de stat, cu misiunea de a controla semintele si islazurile. Avand deseori de-a face cu diferite conflicte intre pastori, Confucius a avut ocazia sa-si expuna filosofia de viata in cadrul intermedierilor intre parti. Corectitudinea sa i-au sporit stima oamenilor, dar si veniturile. Astfel, la doar 19 ani, cam in aceeasi perioada in care Buddha traia linistit in palatele sale din nordul Indiei, Confucius s-a insurat.

Nu se stie aproape nimic despre sotia lui Confucius, insa ceea ce se cunoaste este faptul ca familia s-a destramat imediat dupa moartea mamei lui Confucius. Traditia chineza cerea ca, dupa moartea unui parinte, fiul sa petreaca un timp indelungat retras de societate si familie. Respectand aceasta traditie, Confucius a ramas langa mormantul mamei sale timp de 27 de luni, ceea ce a suparat-o pe sotia sa. Ruptura a fost inevitabila, iar Confucius a trebuit sa-si petreaca restul vietii fara sa mai aibe vreo legatura cu alta femeie.

Dupa incheierea doliului, Confucius a inceput sa calatoreasca si sa-si propovaduiasca filosofia, fiind insotit de cativa discipoli. Liber de orice obligatie familiala si renuntand la functia sa, el s-a dedicat raspandirii propriilor sale convingeri.

In cazul sau nu a fost vorba de vreo teofanie, de vreo viziune sau miracol care sa-l determine sa porneasca in aceasta activitate misionara, ci pur si simplu a fost vorba de convingerea ca acest crez nou trebuie sa fie raspandit intre oameni.

Confucius a fost insotit in peregrinarile lui de multi discipoli, ajungand sa aiba la un moment dat in jur de 3000. Daca distanta de parcurs era prea mare, Maestrul calatorea intr-un car tras de un bou, deplasandu-se suficient de incet incat discipolii sai sa-l poata urma pe jos si sa converseze cu el.

In programul “universitatii calatoare” a Maestrului era loc pentru discutii pe teme de muzica, literatura, istorie, morala si politica. Insa erau si subiecte pe care Confucius le evita intotdeauna: actele de violenta, revolutiile, minunile si supranaturalul. Desi nu se opunea ceremoniilor religioase, pe care de altfel el insusi le respecta cu scrupulozitate, Confucius refuza orice discutie despre zei. Subiectul preferat era politica si in intreaga sa activitate a fost preocupat de o buna guvernare.

Confucius purta haine tesute din in, iar cand era intrebat de ce nu poarta haine de matase, raspundea ca simplul gand de a purta haine obtinute prin uciderea viermilor de matase era de nesuportat pentru el. I se parea nedrept ca viteii sa fie separati de mamele lor, de aceea refuza sa bea lapte. Nu a pescuit niciodata cu navodul, ci doar cu undita, pentru a da posibilitate pestilor sa scape. De asemenea, nu a tras niciodata cu sageti in pasari care stateau, ci doar in pasari care zburau, din acelasi motiv.

Desi invataturile sale se raspandeau cu repeziciune, Confucius nu era multumit. El aspira la o functie inalta in stat pentru a-si transpune in practica aceste idei, oferindu-le oamenilor o viata mai buna. Intr-una din calatoriile sale misionare, Confucius s-a intalnit cu Lao-Tse, intemeietorul taoismului. Diferenta de varsta ( Lao-Tse avea 80 de ani ) era insotita si de o diferenta de opinii filosofice. In timp ce Lao-Tse predica invingerea raului prin bine, Confucius era de parere ca injuriilor trebuie sa li sa raspunda in justitie.

Timp de 17 ani, Confucius a calatorit prin tara, propovaduindu-si doctrina. Insa in anul 500 i.Chr., oferindu-i-se un post de judecator, l-a acceptat din dorinta de a putea transpune in practica principiile sale. Datorita performantelor si corectitudinii sale, Confucius a fost avansat in functia de ministru al muncii, apoi de ministru al justitiei al statului Lu, de unde era originar.

Aplicandu-si principiile in viata societatii, dupa patru ani de munca rezultatul a fost stabilirea ordinii atat pe plan intern, cat si extern, prin reglementarea relatiilor cu statele vecine. Dezamagit insa de unele lucruri, Confucius s-a retras din viata publica, petrecandu-si ultimii ani de viata marcat de suferinta de a fi martorul mortii mai multor discipoli.  In ei isi pusese increderea ca ii vor raspandi invatatura.

In aceasta perioada, Confucius a acordat o atentie sporita studiului literaturii clasice, considerata literatura sacra a Chinei. In urma muncii enorme, el a sintetizat si rezumat ceea ce era mai valoros in conceptia sa, redand aceste valori poporului intr-o forma inteligibila.

Ca om, Confucius era cumpatat. Nu manca decat atat cat ii era necesar si nu bea niciodata pana la betie. Nu exagera nici in privinta somnului. La curtea regelui se purta cu atentie si amabilitate, vorbind liber cu functionarii de rang inferior. Parea sa fie un om temator, prudent pana la timiditate, foarte politicos si formalist pana in cele mai mici detalii.

Desi nu parea sa fie un invatator incomod, niciun discipol nu l-a parasit in timpul vietii, bucurandu-se pretutindeni de un mare respect si exercitand o mare atractie asupra poporului sau. Confucius a murit in anul 479 i.Chr., lasand in urma sa o doctrina care este si astazi apreciata in mijlocul poporului sau.

     Filosofia confucianista

Filosofia lui Confucius traieste mai degraba din trecut decat din prezent, considerand vremurile stravechi ca fiind idealul omenirii. Confucianismul nu promoveaza noul in societate, nici ideile revolutionare care sa o schimbe, ci cauta sa indrepte societatea spre trecut, spre ceea ce deja fusese infaptuit de inaintasi.

Confucius a fost un mare admirator al naturii pe care, contempland-o, a perceput-o ca pe un ideal al armoniei. Fara sa vada anomaliile pe care le intalnim in natura, Confucius a crezut ca aceeasi armonie a naturii ar trebui sa domneasca si in societatea omeneasca.

In conceptia lui Confucius, statul trebuia sa fie condus dupa aceleasi principii dupa care este condusa familia, deoarece statul, in conceptia sa, nu este altceva decat o familie mai mare. Principiul dragostei in familie trebuie aplicat si in conducerea statului.

Confucius a fost un sustinator al perfectionismului moral, dispretuind bogatia si aspectele materiale ale existentei. A fost impotriva extremelor, recomandand mereu calea de mijloc ca fiind manifestarea intelepciunii. De asemenea, Confucius a fost de acord cu procurarea bunurilor materiale, insa doar prin mijloace cinstite.

Maestrul a acordat studiului o importanta mai mare decat meditatiei, dupa cum insusi marturisea: “Am petrecut zile intregi fara hrana si nopti intregi fara somn, pentru a ma darui meditatiei. Si aceasta fara o utilitate reala. Studiul e preferabil.”

Meritul lui Confucius a fost acela de a contribui la educarea poporului chinez, fiind considerat parintele instruirii chinezilor. Cartile redactate de el sunt folosite si astazi ca manuale de studiu in scoli. Confucius a pus mare accent pe instruirea individului, considerand ca puterea unui stat depinde de gradul de instruire si civilizatie al cetatenilor sai.

Desi nu s-a opus ritualurilor religioase, asemenea lui Lao-Tse si Buddha, Confucius nu a recomnadat religia pentru instruirea omului, ci mai degraba muzica, poezia, ceremoniile, literatura si tintitul cu arcul, despre care credea ca dezvolta vederea si precizia mai mult decat fortza.

Confucius ignora multe elemente caracteristice religiei. Nu recomanda rugaciunea, nici intrunirile de cult; nu credea intr-un Dumnezeu real si nici in nemurire. Doctrina sa se apropia mai mult de umanism, indemnandu-i pe cei ce doreau sa progreseze din punct de vedere moral sa se bazeze pe fortele proprii si nu pe supranatural.

Confucius era convins ca omul care cauta perfectiunea va avea parte de o relatie de familie sanatoasa, va avea mai multa autoritate in societate si va contribui la construirea unei lumi mai bune. Regula de aur, sustinuta de Confucius cu 25 de secole in urma este asemanatoare cu cea propovaduita de Iisus, insa nu identica: “Nu face altora ceea ce nu ai vrea sa ti se faca tie.”

Iisus a mers mai departe de aceasta atitudine pasiva, indemnandu-ne la o viata morala activa: “Tot ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel !” ( Matei 7, 12 ).

Lori Balogh