Psalmul 48 – Frumusetea Sionului
O cântare. Un psalm al fiilor lui Core
1. „Mare este Domnul şi lăudat de toţi în cetatea Dumnezeului nostru, pe muntele Lui cel sfânt.
2. Frumoasă înălţime, bucuria întregului pământ, este Muntele Sionului; în partea de miazănoapte este cetatea Marelui Împărat.
3. Dumnezeu, în casele Lui împărăteşti, este cunoscut ca un turn de scăpare.
4. Căci iată că împăraţii se adunaseră: doar au trecut împreună,
5. au privit-o, au înlemnit, s-au temut şi au luat-o la fugă.
6. I-a apucat un tremur acolo, ca durerea unei femei la facere.
7. Au fost izgoniţi de parcă ar fi fost luaţi de vântul de răsărit, care sfărâmă corăbiile din Tarsis.
8. Întocmai cum auziserăm spunându-se, aşa am văzut în cetatea Domnului oştirilor, în cetatea Dumnezeului nostru: Dumnezeu o va face să dăinuiască pe vecie.
9. Dumnezeule, la bunătatea Ta ne gândim în mijlocul Templului Tău!
10. Ca şi Numele Tău, Dumnezeule, şi lauda Ta răsună până la marginile pământului; dreapta Ta este plină de îndurare.
11. Se bucură Muntele Sionului şi se veselesc fiicele lui Iuda de judecăţile Tale.
12. Străbateţi Sionul şi ocoliţi-l, număraţi-i turnurile,
13. priviţi-i întăritura şi cercetaţi-i palatele, ca să povestiţi celor ce vor veni după ei.
14. Iată, Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru în veci de veci; El va fi călăuza noastră* până la moarte.”
„Intruchiparea frumusetii Sionului”
Asemenea psalmilor 46 si 47, Psalmul 48 este un imn al regalitatii, strabatut de un puternic sentiment al bucuriei. Aceasta cantare vesela face parte din grupul Cantarilor Sionului ( psalmii 46, 48, 76, 84, 87 si 122 ), imnuri care celebreaza Sionul, acel Sion care pentru Asaf reprezinta „intruchiparea frumusetii desavarsite”, locul unde „straluceste Dumnezeu” ( Psalmul 50,2 ).
Initial, Sionul era doar partea cetatii cucerite de David de la iebusiti ( vezi 2 Samuel 5,7; 2 Cronici 5,2 ). Ulterior, pe muntele Moria, situat la nord, Solomon a construit templul si palatele sale ( vezi 2 Cronici 3,1; 1 Regi 8,1 ). Din punct de vedere geografic, cetatea lui David, templul si palatele imparatesti formau un singur lant, cunoscut sub numele de Sion. Insa, datorita prezentei templului, partea de nord a devenit partea cea mai importanta a cetatii.
Asa se explica expresia „partea de miazanoapte”, folosita de fiii lui Core in Psalmul 48 ( vers. 2 up. ), ca referindu-se la sediul conducerii civile si religioase a poporului Israel. Inteleasa in aceasta lumina, expresia „partea de miazanoapte” clarifica afirmatiile pe care profetul Isaia le face in legatura cu Lucifer: „Tu ziceai in inima ta: „Ma voi sui in cer, imi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi sedea pe muntele adunarii dumnezeilor, la capatul miazanoaptei” ( Isaia 14, 13 ).
In aceasta profetie, Lucifer este prezentat ca un aspirant la cea mai inalta pozitie in Univers, „la capatul miazanoaptei”, adica la acea pozitie in care putea participa la sfaturile lui Dumnezeu, avand acces deplin la planurile Sale.
Infrangerea vrajmasilor poporului lui Dumnezeu la portile Sionului ar putea avea o radacina istorica precisa. Evenimentul istoric la care ne-ar putea trimite Psalmul 48 este campania militara a lui Sanherib din anul 701 i.Chr., pe vremea regelui Ezechia ( vezi Isaia cap. 36 si 37 ; 2 Regi 18, 13-37; 19, 1-37 ).
Sunt si comentatori ( ex, Ioan Crisostomul ) care leaga scrierea acestui psalm de un eveniment postexilic, de o biruinta a israelitilor impotriva ostirilor lui Gog ( vezi Ezechiel cap. 38 si 39 ). Insa Psalmul 48 poate fi doar o simpla alegorie care ne vorbeste de oprirea fortelor raului in fatza portilor Sionului, cetatea cea invincibila a marelui Imparat ceresc.
Insa dincolo de orice ipoteza cu privire la evenimentul care a stat la baza scrierii lui, Psalmul 48 ramane pentru noi un imn al regalitatii lui Dumnezeu. Vorbind despre invincibilitatea Sionului, de fapt psalmistul ne vorbeste despre invincibilitatea lui Dumnezeu.
Maretia Domnului
Psalmul 48 este manifestarea exploziva a unui om indragostit de Sion. Insa oricat de stralucitor ar fi acesta, oricata maretie si slava emana el, Sionul nu trebuie sa-L umbreasca pe Cel care este adevaratul Izvor al stralucirii si maretiei sale.
De aceea, fiii lui Core vedeau in toate sarbatorile care impodobeau Ierusalimul pe marele Imparat: „Mare este Domnul si laudat de toti, in cetatea Dumnezeului nostru, pe muntele Lui cel sfant” ( vers. 1 ).
Aceasta lectie pe care o primim inca din primul vers al psalmului este actuala si astazi. In mijlocul frumusetii catedralelor si locasurilor noastre de cult, cine este in centrul atentiei noastre: Dumnezeu sau omul ? La ce servesc amvoanele bisericilor crestine: la etalarea intelepciunii omenesti, sau la proslavirea lui Dumnezeu ?
Privind in jur, la frumusetea muntelui Sionului, cu toate constructiile sale marete, fiii lui Core nu se opresc la ce izbeste ochiul umenesc, ci vad mai departe de aparente, gasind prilejuri de a lauda lucrul mainilor lui Dumnezeu.
In ochii psalmistului, frumoasa inaltime a Sionului este „bucuria intregului pamant” ( vers. 2 ). Pe de o parte, avem de-a face cu o viziune hiperbolica a autorului acestui psalm, exprimand patriotismul si dragostea fatza de capitala tarii sale. In acelasi timp insa, psalmistul priveste cu ochii profetici la ziua in care intregul pamant va fi luminat de slava cunostintei lui Dumnezeu, zi despre care profetul Isaia scria:
„Scoala-te, lumineaza-te ! Caci lumina ta vine si slava Domnului rasare peste tine. Caci iata, intunericul acopera pamantul si negura mare popoarele; dar peste tine rasare Domnul si slava Lui rasare peste tine. Neamuri vor umbla in lumina ta si imparati in stralucirea razelor tale” ( Isaia 60, 1-3 ).
Insusi Iisus a profetizat ca „Evanghelia aceasta a Imparatiei va fi propovaduita in toata lumea, ca sa slujeasca de marturie tuturor neamurilor” ( Matei 24,14 ). Cand oameni din toate natiunile lumii vor afla de existenta unui Mantuitor in Persoana lui Iisus Christos, si cand vor gusta din dragostea lui Dumnezeu manifestata in jertfa de pe Calvar, Sionul, simbolul Imparatiei lui Dumnezeu, va deveni cu adevarat „bucuria intregului pamant”.
O biruinta miraculoasa
De la frumusetea Sionului, ochii psalmistului se indreapta spre scena infrangerii vrajmasilor poporului prin interventia miraculoasa a lui Dumnezeu.
„Caci iata ca imparatii se adunasera: doar au trecut impreuna, au privit-o, au inlemnit, s-au temut si au luat-o la fuga. I-a apucat un tremur acolo, ca durerea unei femei la facere. Au fost izgoniti de parca ar fi fost luati de vantul de rasarit, care sfarma corabiile din Tarsis” ( vers. 4-7 ).
In descrierea psalmistului, nu se aud strigate de lupta, nici zgomote de sabii. Infrangerea vrajmasilor poporului lui Dumnezeu se datoreza unui miracol, unei interventii supranaturale. Sa fie vorba de infrangerea rusinoasa , dar miraculoasa in acelasi timp, a armatelor lui Sanherib pe vremea regelui Ezechia ?
Este foarte posibil. Insa pentru noi nu este atat de important sa identificam cadrul istoric in care a fost scris acest psalm, ci mult mai important este sa-i intelegem mesajul: Cand Dumnezeu intevine in favoarea copiilor Sai, se pot intampla lucruri mari si neasteptate. Chiar si cei mai de temut vrajmasi ajung sa tremure si sa o ia la fuga. Intr-adevar, cine Il are pe Dumnezeu de partea sa, are de partea lui majoritatea. Caci „daca Dumnezeu este pentru noi, cine va fi impotriva noastra ?” ( Romani 8,31 ).
Nu, Dumnezeu nu-Si abandoneaza niciodata copiii care se incred in El. In viata pot aparea situatii limita si disperate, in care totul pare sa fie pierdut. Dumnezeul nostru este insa un Dumnezeu al imposibilului, al carui „ajutor nu lipseste niciodata in nevoi” ( Psalmul 46,1 ). De aceea, coplesit de aceasta realitate incurajatoare, psalmistul adauga: „Dumnezeule, la bunatatea ta ne gandim in mijlocul Templului Tau” ( vers. 9 ).
De ce merg oamenii in locasurile de inchinare ? Din multe motive: Unii din dragoste fatza de Dumnezeu, altii din obisnuinta; unii din dorinta de a creste spiritual, altii de ochii lumii; unii ca sa se inchine Creatorului lor, altii din interese meschine. Cati dintre ei merg in astfel de locuri pentru a medita la caracterul lui Dumnezeu, „fiind schimbati in acelasi chip al Lui, din slava in slava, prin Duhul Domnului” ( 2 Corinteni 3,18 ) ?
Nimeni dintre oameni nu stie si de aceea nimeni nu are dreptul sa separe graul de neghina. Va veni insa ziua in care Fiul omului, sezand pe scaunul de domnie al slavei sale, „va pune oile la dreapta, iar caprele la stanga Lui” ( Matei 25, 33 ). Insa selectia aceasta cu efecte vesnice depinde de alegerile noastre prezente.
Cine ocupa primul loc in viata ta ? Cine sta pe tronul inimii tale ? La cine te gandesti „in mijlocul Templului Sau” ?
Lauda – elementul permanent al inchinarii
Finalul Psalmului 48 este o noua invitatie de a-L lauda pe Dumnezeu: „Ca si Numele Tau, Dumnezeule, si lauda Ta rasuna pana la marginile pamantului; dreapta Ta este plina de indurare” ( vers. 10 ).
Vrajmasii lui Dumnezeu Il acuza ca este un dictator care asteapta de la supusii Sai sa-L laude necontenit. Iar daca nu primeste aceste laude, se manie pe ei, lovindu-i cu pedepse severe. Insa aceasta este o imagine cu totul deformata a realitatii. Desi El merita pe deplin lauda creaturilor Sale, Dumnezeu nu obliga pe nimeni sa-I aduca laude.
Atunci cand laudam Numele Lui, caracterul Sau, planurile si actiunile Sale, de fapt noi ne edificam pe noi insine. Ne facem bine noua insine, asezandu-ne in postura fireasca in care trebuie sa fie o creatura fatza de Creatorul sau.
O viata in care rugaciunea de lauda la adresa lui Dumnezeu nu lipseste niciodata este un semn al maturitatii spirituale. Cand eram copii, aveam obiceiul sa cerem necontenit. Pe masura ce am crescut, am invatat si sa oferim, nu doar sa cerem, iar varsta senectutii ne pune adesea in situatia de a nu mai cere nimic, ci doar de a oferi.
In viata viitoare, multe din cererile noastre in rugaciune nu vor mai avea acoperire. De ce sa ne rugam pentru vindecare, daca nu vor mai exista boli pe Noul Pamant ? De ce sa ne rugam pentru painea zilnica, daca acolo va fi belsug in toate privintele ? De ce sa ne rugam pentru ocrotirea lui Dumnezeu, daca vom sta in prezenta Sa nemijlocita si nu vor mai exista pericole ?
Da, multe din rugaciunile de astazi nu vor mai fi rostite in Imparatia lui Dumnezeu. Insa lauda la adresa Creatorului nu va inceta niciodata, caci ea este elementul permanent al inchinarii. Mai mult decat atat, pe masura ce vor trece mileniile si vor intra mai adanc in vesnicie, cei mantuiti vor afla mereu noi motive de lauda la adresa lui Dumnezeu, spunand cu entuziasm si bucurie tuturor fiintelor din Univers: „Iata, acesta este Dumnezeul nostru in care aveam incredere ca ne va mantui. Acesta este Domnul in care ne incredeam. Acum sa ne veselim si sa ne bucuram de mantuirea Lui” ( Isaia 25,9 ).
Dar ca sa putem spune atunci aceste lucruri, acum trebuie sa-L marturisim fara teama sau rusine inaintea oamenilor: „Iata, Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru in veci de veci. El va fi calauza noastra pana la moarte” ( vers. 14 ).
Poti spune si tu lucrul acesta ? Si daca nu-l poti spune cu toata convingerea, ce te impiedica sa o faci ?
Lori Balogh
