Texte biblice dificile legate de starea celor morți
*** 2 Corinteni 5,8: „Suntem plini de încredere și ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta ca să fim acasă la Domnul.”
La o citire superficială, unii au tras concluzia că la moarte omul se îndreaptă spre casa cerească, și că Pavel, dorind cu înfocare să fie „acasă la Domnul”, ar privi moartea ca fiind ceva de dorit. Citind însă întregul context (vers, 1‑11), observăm că apostolul Pavel pune în contrast trupul pământesc supus bolii și morții cu trupul glorios și veșnic pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru cei mântuiți.
În versetele 3 și 4, Pavel vorbește despre moarte ca o stare de dezbrăcare și goliciune. El ar fi dorit, dacă era cu putință, să evite această stare intermediară și să fie îmbrăcat cu „locașul ceresc”. Cu alte cuvinte, el dorea să fie strămutat fără să guste moartea. Cuvintele lui sunt ecoul celor scrise de el în 1 Corinteni 15, 51‑54: „trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire și trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.”
„O cercetare atentă a afirmațiilor lui Pavel înlătură în mod clar și decisiv orice posibilitate a unei stări între moarte și înviere în care, ca duhuri descărnate („goale” sau „dezbrăcate”), oamenii să se ducă „acasă la Domnul”. (comparați cu Romani 8,22.23; vezi la Filipeni 1,21‑23). Biblia descrie moartea ca un simplu somn din care credincioșii se vor trezi la prima înviere (vezi Ioan 11,11.14.25,26; 1 Corinteni 15,20.51‑54; 1 Tesaloniceni 4,14‑17; 5,10). Numai atunci, atât sfinții cei vii, cât și cei înviați, vor fi cu Domnul (vezi la 1 Tesaloniceni 4,16‑18). Niciuna dintre aceste categorii nu o ia înaintea celeilalte (cf. Evrei 11,39.40).” (Comentarii Biblice AZS)
*** Luca 23,43: „Iisus i-a răspuns: „Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.”
Textul original, scris în limba greacă, nu are semne de punctuație. Acestea au apărut doar în secolul al XIII-lea. Tradus mot-a-mot și fără semne de punctuație, textul sună astfel: „Adevăr ție spun Eu astăzi cu Mine vei fi în Paradis.”
Se observă că în original nu există prepoziția „că”. Aceasta a fost folosită de traducător în locul virgulei pe care, în conformitate cu optica sa deja formată cu privire la starea omului în moarte, a fost plasată într-un loc nepotrivit. Dacă luăm textul original, fără virgulă și fără prepoziția „că”, putem pune virgula (sau prepoziția „că”) în două moduri:
1) „Adevăr ție spun eu, astăzi cu Mine vei fi în Paradis”
2) „Adevăr ție spun Eu astăzi, cu Mine vei fi în Paradis”
Simpla poziție a virgulei schimbă radical sensul textului. Un verset cu o structură asemănătoare este cel din Deuteronomul 8,19: „Vă spun hotărât azi că veți pieri.” Deosebirea față de textul din Luca este că aici prepoziția „că” (sau virgulă) este pusă corect.
„Evident, plasând virgula înainte de cuvântul „astăzi”, traducătorii erau călăuziți de concepția nebiblică conform căreia morții primesc răsplata la moarte. Dar, așa cum este arătat mai sus, este vădit că nici Isus, nici scriitorii NT nu credeau și nici nu învățau o astfel de doctrină. Plasarea virgulei înainte de cuvântul „astăzi” Îl face astfel pe Hristos să contrazică ceea ce El și alți scriitori ai NT au afirmat clar în altă parte. În acord cu aceasta, Scripturile însele cer ca virgula să fie așezată după cuvântul „astăzi”, nu înainte de el. Vezi la Ioan 4,35.36.” (Comentarii Biblice AZS)
Dacă Mântuitorul i-ar fi promis tâlharului pocăit că în acea zi vor fi împreună în Paradis, El ar fi rostit un neadevăr, căci, după înviere, El i-a spus Mariei Magdalena că încă nu S-a suit la Tatăl (vezi Ioan 20,17).
*** 1 Petru 3,18‑20: „El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare care fuseseră răzvrătite odinioară…”
Mulți cred că pasajul acesta vorbește despre starea în care S-a aflat Iisus în răstimpul dintre moartea și învierea Sa, precum și lucrarea pe care a făcut-o în această perioadă: a lucrat cu spiritele celor morți. Primejdia ascunsă în această interpretare este susținerea doctrinei unei a doua șanse la mântuire după moarte, ceea ce nu reprezintă o învățătura biblică.
Câteva observații:
1) Domnul Christos a înviat în trup, nu în duh. Dacă El ar fi înviat în duh, trupul ar fi trebuit să rămână în mormânt. Acesta însă a fost găsit gol. Toate dovezile scripturistice arată că Domnul Iisus înviat se afla în trup (vezi Ioan 20,2.11‑17. 24; 21,1). Expresia „a înviat în duh” este incorectă. Corect este să citim: „a înviat prin Duhul”, așa cum traduce abatele Crampon în limba franceză: „El a fost omorât în carne, dar a revenit la viață prin Duhul. În acest Duh El S-a dus să predice duhurilor întemnițate, celor ce în veacurile trecute fuseseră rebeli…”
2) Iisus Christos a înviat prin Duhul Sfânt, așa cum afirmă apostolul Pavel: „Și dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus dintre cei morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Christos Iisus din morți va învia și trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său care locuiește în voi.” (Romani 8,11)
3) Petru vorbește în prima sa epistolă despre lucrarea Duhului Sfânt în timpurile Vechiului Testament (vezi 1 Petru 1,10.11). Domnul Christos Și-a condus poporul încă de la poarta Edenului, El lucrând și pe vremea lui Noe și a lui Moise. Acest lucru este întărit de afirmațiile apostolului Pavel: „Toți au băut aceeași băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; și stânca era Christos.” (1 Corinteni 10,4)
4) Spiritele din închisoare nu sunt fantome fără corp, ci oameni în sensul deplin al cuvântului, ca și cei opt oameni salvați în arca lui Noe. În limbajul curent și noi folosim adesea expresii ca: „spirite agitate”, „un spirit mare”, un spirit generos”, etc., fără să înțelegem prin aceasta că e vorba de fantome, ci de oameni reali.
Apostolul Petru vrea să ne arate că Evanghelia a fost predicată și antedeluvienilor, dar spiritul lor s-a împotrivit influenței Duhului Sfânt pentru a fi conduși în direcția cea bună. De aceea, ei au rămas, din punct de vedere spiritual, robi ai păcatelor lor. Închisoarea de care amintește Petru este cea a păcatului și necredinței (vezi Ioan 8,32‑36; Luca 4,18)
*** Luca 16,19‑31: Pilda bogatului nemilostiv
Dacă parabola ar vorbi despre o situație reală cu privire la cei morți, ea ar veni în contradicție flagrantă cu alte pasaje biblice care învață că:
– Morții sunt într-o stare inconștientă (vezi Eclesiastul 9, 5.6.10)
– Judecata lui Dumnezeu va avea loc la sfârșitul timpului de har, nu la moarte (vezi Matei 25, 31‑41)
– Pedeapsa celor nelegiuiți constă în distrugere veșnică, nu în chinuri veșnice (vezi Maleahi 3, 1‑3)
Dacă pilda aceasta ar trebui înțeleasă literal, am întâmpina probleme majore de înțelegere: Pot conversa oamenii aflați în rai cu cei din iad? Pot cei din rai să-i vadă arzând pe cei din iad și totuși să fie fericiți, știind că între ei se pot afla unii dintre cei dragi? Cât de mare este sânul lui Avraam încât în el încap toți cei mântuiți? Au sufletele ochi, degete și limbă, așa cum le descrie pilda? Dacă așa ar sta lucrurile, cerul ar fi un loc îngrozitor, iar fericirea celor mântuiți ar fi umbrită de vederea suferințelor iadului.
De ce a folosit Mântuitorul această imagine în pilda bogatului nemilostiv? Evreii aveau o poveste foarte populară în care moartea era descrisă ca o trecere prin valea întunericului, iar mântuirea ca un refugiu în sânul lui Avraam.
Iosif Flavius a fost un scriitor și istoric evreu contemporan cu apostolul Pavel. Iată câteva idei desprinse din „Discursul lui Iosefus către greci cu privire la Hades”, un fragment din „Operele lui Iosif Flavius”, p. 1902:
– Hades este un loc subpământean, cu întuneric veșnic, în care sunt păstrate sufletele. Îngerii păzesc aceste suflete și le dau pedepse după purtarea fiecăruia.
– În această regiune se află un lac de foc nestins păstrat pentru ziua în care Dumnezeu îi va judeca pe cei nedrepți
– Cei drepți și cei nedrepți sunt ținuți în Hades până la judecata finală, însă nu în același loc. Cei drepți locuiesc într-un loc al luminii, spre dreapta, unde se bucură. Locul acesta este vremelnic și se cheamă „sânul lui Avraam”, pâna la primirea odihnei veșnice în ceruri.
– Cei nedrepți sunt duși spre stânga de îngerii puși să-i pedepsească. Unii stau chiar la marginea lacului de foc, în așteptarea zilei pedepsei, respirând aburul fierbinte.
– Între cei drepți și cei nedrepți există un abis mare astfel că niciunul dintre cei drepți care ar avea milă să nu poată trece spre locul în care se află nelegiuiții, și nici invers.
În această poveste populară care circula pe vremea Mântuitorului, de care S-a folosit pentru Pilda bogatului nemilostiv, există 31 de neadevăruri contrazise de Scripturi.
În timpul exilului babilonian, apoi în timpul dominației persane, teoria nemuririi sufletului a influențat mult teologia iudaică. Rabinii care vorbeau despre lumea viitoare își imaginau grădina Edenului aproape de Gheenă. Prin urmare cei mântuiți și cei pierduți puteau să se vadă reciproc. Acestea erau concepțiile timpului, iar Domnul Christos s-a folosit de ele pentru a scoate în evidență câteva adevăruri:
1) Bogăția câștigată cu lăcomie nu este un semn al binecuvântării lui Dumnezeu
2) Prăpastia uriașă dintre rai și iad arată că nu există o a doua șansă de mântuire după moarte. Destinul veșnic al omului este hotărât în această viață.
3) Cuvântul lui Dumnezeu este suficient pentru a ne învăța cele necesare mântuirii. Nicio minune, nici chiar învierea din morți nu ar avea o putere mai mare de convingere decât Cuvântul lui Dumnezeu.
Pildele nu sunt surse de doctrină biblică. Ele au un alt rol: să ne transmită învățături necesare pregătirii noastre pentru cer. Pilda semănătorului nu este o lecție de agricultură, iar Pilda aluatului nu ne dă lecții de brutărie. Nici în Pilda bogatului nemilostiv nu ni se dau lecții de doctrina despre starea omului în moarte.
Revistă catolică „Orbis Catholicus” a consacrat un studiu elaborat asupra acestei probleme în numărul său din 11 aprilie 1956 (vol. 7, p. 333):
„Niciodată Iisus nu ne vorbește despre ceea ce fac sau ceea ce au devenit cei morți în așteptarea învierii. Parabola bogatului și a săracului Lazăr nu trebuie să ne inducă în eroare, deoarece ea este o parabolă în primul rând și, în al doilea rând, ea folosește imaginea tradițională a literaturii. Nu se poate spera să găsim în ea ceva precis asupra stării celor morți dispăruți.”
*** 1 Samuel 28: Saul la vrăjitoarea din En-Dor
Întâmplarea relatată în Biblie este folosită de unii pentru a susține teoria nemuririi sufletului. Profetul Samuel, mort la acea dată, este chemat de vrăjitoarea din En-Dor, iar el se arată sub forma unui spirit, comunicând un mesaj împăratului Saul. Dacă spiritul care i s-a arătat vrăjitoarei și care a transmis mesajul către Saul a fost într-adevăr cel al lui Samuel, s-ar ridica câteva probleme majore:
1) Pe tot parcursul Vechiului Testament, Dumnezeu a interzis consultarea magicienilor, a vrăjitorilor și a celor care cheamă duhurile morților (vezi Deuteronom 18, 9‑13). Ar fi putut Dumnezeu să calce El Însuși o poruncă pe care o dăduse omului?
2) În 1 Samuel 28,6 ni se spune că Saul L-a întrebat pe Domnul și Acesta nu i-a răspuns nici prin vise, nici prin Urim și Tumim, nici prin proroci. Dacă Dumnezeu nu i-a răspuns în niciun fel, cum ar fi putut El să-i răspundă pe o cale pe care chiar El o interzisese?
3) Ar fi avut vrăjitoarea putere să cheme un mort și-l să-l facă să-i spună lui Saul ceea ce Dumnezeu refuzase să-i transmită?
4) Putea Samuel, profetul lui Dumnezeu, să stea la discreția unei vrăjitoare care călca fățiș Legea divină?
5) Vrăjitoarea afirmă că vede „o ființă dumnezeiască ce se ridică din pământ”. Dacă ar fi adevărat că există o lume dincolo de mormânt, atunci Samuel ar fi trebuit să vină din cer, nu din pământ.
În concluzie, în Pilda bogatului și săracului Lazăr avem prima relatare biblică a unei ședințe spiritiste.
*** Ioan 11,25.26: „Iisus i-a zis: „Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine, nu va muri niciodată.”
Observație: Domnul nu a spus că cel ce crede în El va continua să trăiască și după moarte, ci că, chiar dacă va muri acel om, el va fi înviat și se va bucura de viață veșnică.
Puțin mai dificil este versetul 26, însă textul original ne ajută să-i înțelegem sensul. El spune: „Cine crede în Mine nu va muri pentru totdeauna”, adică nu va avea parte de moartea a doua, veșnică.
*** Apocalipsa 6, 9‑11: Sufletele de sub altar care strigă la Dumnezeu după dreptate
Biblia folosește adesea personificarea ca metodă literară de exprimare a unor adevăruri. Astfel, în Geneza 4,10 ni se spune că „sângele lui Abel strigă din pământ la Mine”, iar în Evrei 12, 24 stă scris că „sângele lui Iisus vorbește mai bine decât sângele lui Abel.”
Nimeni nu înțelege din aceste texte că sângele vorbește în mod literal, ci doar că el transmite un anumit mesaj. Sufletele de sub altar sunt un simbol între multele simboluri pe care le găsim într-o carte profetică cum este Apocalipsa. Ele îi simbolizează pe credincioșii martirizați pentru credința lor în Dumnezeu, ei fiind asigurați că va veni o zi a judecății și dreptății.
*** Filipeni 1,21.23: „Căci pentru mine a trăi este Christos și a muri este un câștig… Sunt strâns din două părți: aș dori să mă mut și să fiu împreună cu Christos, căci ar fi cu mult mai bine.”
Biblia nu se contrazice pe sine. În aceste versete Pavel nu spune altceva decât ce le-a spus credincioșilor din Tesalonic (vezi 1 Tesaloniceni 4, 16.17), când scrie despre revenirea Domnului și învierea celor drepți, urmată de răpirea în văzduh (mutarea), sau decât ce le-a scris corintenilor (vezi 1 Corinteni 15), când vorbește despre înviere și transformarea trupurilor muritoare în trupuri nemuritoare.
Foarte important pentru înțelegerea sensului corect al pasajului amintit este un cuvânt pe care apostolul Pavel i-l adresează lui Timotei: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Timotei 4,7.8)
Este evident că Pavel nu se aștepta la o răsplată imediat după moarte, ci „în ziua aceea” pe care el o identifică cu ziua revenirii lui Christos. Moartea însemna pentru el o eliberare de suferințele fizice, de închisoarea romană și de ispitirile lui Satana. Moartea însemna pentru el un câștig, ținând seama că în moarte nu există timp, iar până în clipa învierii nu mai era decât o clipă.
Lori Balogh
Daca am facut fapte bune in viata nu avem motive sa credem ca viata va inceta. Este doar o trecere intr-o alta dimensiune, Dumnezeu nu ne-a facut sa fim muritori, in fiecare om exista invierea.
Daca nu credem ce spune Dumnezeu despre viata si moarte, ne putem inchipui orice. Chiar si ca moartea este doar o inchipuire…
Cu stima,
Lori B.
Moartea nu este decat o inchipuire a noastra, ea nu exista cu adevarat.
Asa cum am afirmat intr-un comentariu anterior, Biblia foloseste un limba popular, nestiintific. Acest limbaj contine unele expresii idiomatice din care este riscant sa facem doctrina. De exemplu, expresia „si-a dat duhul” este o expresie idiomatica ce vrea sa spuna ca omul a murit si nimic mai mult. Daca am incerca sa disecam astfel de expresii, am ajunge la aberatii. De fapt, nu omul isi „da duhul”, caci nimeni nu vrea sa moara, ci Dumnezeu Isi retrage de la om suflarea de viata.
Expresia „in mainile Tale imi incredintez duhul” este o alta expresie idiomatica care vrea sa spuna: „in mainile Tale imi incredintez viata, soarta, destinul, viitorul, etc.”.
Daca as accepta ideea ca dupa moartea omului ar ramane ceva viu din el ( duhul, sufletul ), in mintea mea s-ar naste o mie si una de intrebari fara raspuns, rasturnand tot ce am inteles cu claritate din revelatia Scripturii. Iata doar cateva:
– Daca Creatorul a pus in om mai mult decat suflare de viata, adica un duh care are trasaturile personalitatii ( gandeste, comunica, are vointa, etc. ), inseamna ca duhul nostru este preexistent nasterii noastre. Si daca duhul nostru exista inainte de nastere, de ce Creatorul l-a introdus intr-un trup ? De ce mai era nevoie de trup, daca duhul simte, gandeste, aude, vorbeste, are sentimente etc. si fara el ?
Asa cum inteleg eu Scriptura la ora actuala, duhul sau sufletul ( cei doi termeni se confunda adeseori in Biblie ) a aparut prin unirea dintre suflarea de viata data de Creator si suportul material ( trupul cu intreaga sa baza genetica ). Geneza 2,7 afirma clar acest lucru: „Si astfel omul a devenit un suflet viu”. Nici suflarea de viata nu are trasaturile personalitatii, caci ea este doar o putere de viata impersonala, venita de la Dumnezeu, dar nici trupul singur nu are aceste trasaturi. Doar prin unirea celor doua ia nastere un suflet ( sau duh ) viu. Un bec nu lumineaza daca nu trece curentul electic prin el, dar nici curentul electric nu da lumina in absenta unui bec. Ceea ce face diferenta intre animale si om, dar si intre oameni, nu este suflarea de viata, care este aceeasi, ci informatia genetica din trupurile lor, care, unindu-se cu suflarea de viata de la Dumnezeu, da nastere la fiinte diferite.
Omul are o natura cu totul diferita de cea a ingerilor, care „sunt duhuri slujitoare” ( Evrei 1, 14 ). Omul nu poate exista in afara trupului sau. Cazul lui Pavel mi se pare clar: este vorba de o viziune in care el a fost transportat ( fie cu trupul, fie doar la nivelul constiintei ) intr-un alt loc. Intr-un fel, cu totii traim ceva asemanator. Cand ma gandesc, de ex. la rudele mele mei din America, duhul meu este cu ele ( adica cu gandurile mele, cu sentimentele mele, cu intreaga mea fiinta interioara ). Dar aceasta nu inseamna ca ceva din mine iese si se deplaseaza in America, in timp ce trupul imi ramane in Romania.
– Daca duhul omului ramane viu dupa moarte, de ce Mantuitorul a plans la mormantul lui Lazar ? El ar fi trebuit sa ii mangaie pe cei prezenti, spunandu-le ca Lazar este acum fericit undeva in rai. Si daca duhul lui Lazar era fericit in rai, de ce Iisus l-a inviat pe Lazar, facandu-l sa se intoarca din nou in aceasta viata grea, sa sufere si sa moara din nou in final ?
– De ce Lazar, dupa inviere, nu a spus nimic despre „viata de dincolo”, despre cat de fericit era acolo ? El ar fi putut sa-I reproseze lui Iisus pentru ca l-a inviat cand el era fericit in rai ?
– Indreptarea duhului dupa moarte spre un „loc de chin” sau de fericire presupune o judecata divina. Atunci ce rost mai are judecata finala, daca rasplata este data la moarte ? Mantuitorul a spus: „Iata Eu vin curand, si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui” ( Apocalipsa 22,12 ). Inteleg din cuvintele Sale ca doar la revenirea Sa in glorie oamenii vor primi adevarata rasplata, nu la moarte.
Mai am multe alte intrebari de felul acesta, dar imi este greu sa le scriu pe toate. Cred ca, in esenta, am inteles fiecare conceptia celuilalt despre moarte. Voi incheia, repetand o gluma a cuiva: „Vom muri si vom vedea”.
Cind Dumnezeu l-a creat pe om ,l-a creat din tarina pamintului suflind in narile lui suflare de viata si astfel omul a devenit un suflet viu .Deci as putea rezuma in felul urmator creerea omului :
tarina + suflare de viata = suflet viu ,dar suflarea Ceului Atotputernic conform celor spuse de cartea lui Iov 32:8 a adus nu numai un lucru si anume suflare de viata ci doua lucruri : suflare de viata + duhul omului .
Eu vad duhul omului ca fiind o parte din fiinta omului altfel nu pot intelege de ex. citeva lucruri despre duhul nostru :
– duhul omului poate – fi trezit spiritual , Dumnezeu a ,,trezit duhul lui Cir ” .
– fi sfintit ,,sa fie sfinta cu trupul si duhul ”
– sa fie intinat ,,sa ne pazim de orice intinaciune a carni si a duhului ”
– sa se inchine ,,inchinatorii adevarati se vor inchina Tatalui in duh ”
– sa marturiseasca ca suntem copii ai lui Dumnezeu ,,Duhul marturiseste impreuna cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu ”
– sa se roage – ,,ma voi ruga cu duhul ”
– sa cinte ,,voi cinta cu duhul ”
Deci duhul omului este mai mult decit suflare de viata ,el este si o parte a fiintei omului.
Cit priveste versetele pe care le-ati adus in discutie ca sa aratati ca omul este inconstient in moarte eu cred urmatorul lucru :
– este adevarat ca toate acele versete marturisesc ca omul dupa ce moare nu mai este constient dar in acelasi timp in NT exista afirmatii clare care vorbesc despre faptul ca omul poate trai si in afara trupului (vezi experienta lui Pavel care a fost rapit in al treilea cer si el acepta si posibilitatea sa fi fost rapit fara trup) si nu numai ca poate ci se si intimpla acest lucru dupa moarte (vezi bogatul si Lazar ) .Sigur Scriptura nu se contrazice ci doar cred ca exista diferenta intre cei din VT care nu aveau inca revelatia vietii duhului dupa moarte si cei din NT care au primit aceasta revelatie.
Cei din VT credeau ca duhul merge la Dumnezeu care la dat referindu-se probabil acolo doar la suflarea de viata dar in NT credinciosi credeau ca duhul merge la Domnul doar daca este primit de Domnul altfel nu as intelege afirmatii ca ,,Doamne Isuse primeste duhul meu ” sau ,,Tata in miinile tale imi incredintez duhul „. Daca duhul tuturor oamenilor oricum merge la Domnul conform Eclesiastul cap 12 de ce Stefan se roaga Domnului sa ii primeasca duhul ? Probabil ca suflarea de viata a tuturor oamenilor merge la Dumnezeu (Ecl. cap 12 ) dar duhul omului ca parte a fiintei omului ( duhul este cel ce coordoneaza toata fiinta omului ,,duhul omului este o lampa a Domnului care cerceteaza toate camarile sufletului”) nu merge la Domnul decit daca este primit de Domnul ,adica doar a celor credinciosi .
Cand vorbim de diferenta dintre om si animal, nu trebuie sa uitam de diferentele care exista intre trupurile lor, in genetica lor. Dv. vedeti aceste diferente doar la nivel de „duh”. Eu vad aceste diferente in integralitatea fiintei lor. Aceeasi suflare de viata pusa de Creator intr-un trup de animal si intr-un trup de om se va manifesta diferit. In toata aceasta discutie despre starea omului in moarte, nu trebuie sa separam fiinta umana in fel de fel de componente. Fiinta umana este una si unitara, iar asta reiese din declaratia Genezei: „Si astfel omul a devenit un suflet viu”. Deci omul intreg este un suflet, nu o parte a lui.
Este adevarat ca Biblia foloseste un limbaj popular care ne poate deruta daca nu intelegem corect antropologia biblica. Uneori termenii „suflet” si „duh” semnifica unele trairi ale fiintei umane. Sufletul are de-a face mai mult cu sentimentele omului, iar duhul cu ratiunea lui. Consider ca este o mare greseala sa disecam fiinta umana in componente, afirmand ca unele sunt muritoare, in timp ce altele sunt nemuritoare. Asta este filosofie greceasca pagana. Cand vorbeste despre om ca fiind muritor, Biblia se refera la intreaga fiinta. „Sufletul ( omul ) care pacatuieste, acela va muri” ( Ezechiel 18,4 ).
Cu siguranta ca omul are in el ,,suflare de viata” iar la rindul lor toate vietuitoarele au in ele suflare de viata dar tocmai de aici porneste problema , pentruca intrebarea care se pune este aceasta : Suflarea de viata pe care a dat-o Creatorul are acelasi efect in animal ca si in om ? Oare de ce Solomon tindea sa creada ca suflarea omului se ridica in sus iar a animalului coboara in tarina ? In om duhul omului este identificat cu suflarea celui Atotputernic (Iov 32:8) dar se zice ca ,,duhul , suflarea Celui Atotputernic ii da omului pricepere ” (Iov 32:8) si ca ,,duhul omului este o lampa a Domnului cercetind toate camarile sufletului ” (Prov 20 :27) .Oare au animalele pricepere ? Vedeti dar ca in om suflarea Celui Atotputernic are un efect diferit in om fata de animal ,este mai mult decit suflare de viata ,este ceva ce da pricepere (adica activeaza intelectul omului) ,mai mult conduce toata fiinta pentruca este o lampa care lumineaza ,,toate camarile sufletului”.Deci eu as intelege ca atunci cind Creatorul a suflat in om ,,suflare de viata „el a pus in om nu numai puterea de viata in om ci a pus si ceva care se numeste ,,duh” si pe care animalele nu il au pentruca daca l-ar avea ar avea si ele pricepere . Despre acest ,,duh” Scriptura il defineste ca si o parte a fiintei omului prin care intram in relatie cu Dumnezeu. ,, Inchinatori adevarati se vor inchina Tatalui in duh si adevar”. Pavel zice ca ,,cine se lipeste de Domnul este un singur duh cu El „. Deci duhul omului cu Duhul Domnului se lipesc si devin un singur duh. Cum s-ar putea lipi Duhul Domnului de suflarea unui om ? Sau : Cum poate marturisi duhul nostru impreuna cu Duhul Domnului ca suntem copii ai lui Dumnezeu (Rom 8:16) daca duhul omului este doar suflare de viata ? Deci eu inteleg ca duhul omului este mai mult decit suflare de viata el este si o parte a fiintei omului care controleaza toata fiinta omului ,,nimeni nu cunoaste lucrurile omului afara de duhul omului care este in el „sau ,,duhul omului este o lampa a Domnului care cerceteaza toate camarile sufletului ”
Cu privire la versetele scrise de dumneavoastra referitoare la inconstienta omului in moarte voi reveni .
Ati afirmat, frate Remus, ca la moarte „duhul ramine in existenta asteptind ziua Domnului”. Dintr-un punct de vedere, sunt de acord cu aceasta afirmatie, daca prin „duh” intelegem „suflarea de viata” pe care Creatorul a dat-o omului cand l-a creat, sau la nasterea sa. Caci este scris: „Domnul Dumnezeu a facut pe om din tarana pamantului, i-a suflat in nari suflare de viata si omul s-a facut astfel un suflet viu” ( Geneza 2,7 ). Conform raportului Creatiei, suflarea de viata nu este o entitate constienta de sine, ci doar forta de viata ( energia, puterea ) care vine de la Dumnezeu. Moartea este procesul invers creatiei, in care Creatorul Isi retrage ceea ce a dat ( puterea de viata ), trupul redevine tarana, iar „sufletul viu”, rezultat din unirea suflarii de viata cu trupul material dispare.
Este demn de remarcat ca Biblia foloseste aceeasi expresie cand vorbeste despre suflarea de viata data omului si cea data animalelor. In Geneza 1,30 scrie ca toate vietatile care se misca pe pamant au in ele „suflare de viata”, iar autorul Eclesiastului se intreaba: „Cine stie daca suflarea omului se suie in sus, si daca suflarea dobitocului se pogoara in jos in pamant?” ( Eclesiastul 3,21 ).
Ideea ca aceasta „suflare de viata” ( duh ) este o entitate constienta de sine in afara trupului vine din filosofia lui Platon, care credea ca omul este alcatuit din doua parti: trupul material si muritor si sufletul imaterial si nemuritor. Eu nu pot accepta ca ideile unui filosof pagan sa fie mai credibile decat marturia Scripturii.
Daca as accepta ideea ca dupa moarte ( prima moarte ) ar mai ramane ceva viu si constient din om ( pe care unii il numesc „duh”, altii „suflet”, altii „spirit” ), as avea o mie de intrebari la care nu stiu cine ar putea sa-mi raspunda. O prima intrebare care s-ar naste in acest caz ar fi: Daca duhul ( sufletul, spiritul ) ar ramane „in existenta” dupa moarte, de ce Scriptura ne asigura in multe pasaje ale ei ca in moarte nu exista nici constienta de sine, nici activitate, nici intelepciune ?
-„Caci cel ce moare nu-si mai aduce aminte de Tine, si cine Te va lauda in locuinta mortilor?” ( Psalmul 6,5 )
-„Oare pentru morti faci Tu minuni ? Sau se scoala mortii sa Te laude ? Se vorbeste de bunatatea Ta in mormant si de credinciosia Ta in Adanc ? Sunt cunoscute minunile tale in intuneric si dreptatea Ta in tara uitarii?” ( Psalmul 88, 10-12 )
-„Nu mortii lauda pe Domnul, si nici vreunul din cei ce se pogoara in locul tacerii” ( Psalmul 115,17 )
-„Suflarea lor trece, se intorc in pamant si in aceeasi zi le pier si planurile lor” ( Psalmul 146,4 )
-„Cei vii, in adevar, macar stiu ca vor muri; dar cei morti nu stiu nimic si nu mai au nicio rasplata, fiindca pana si pomenirea li se uita. Si dragostea lor, si ura lor, si pizma lor demult au si pierit si niciodata nu vor mai avea parte de tot ce se intampla sub sore…Tot ce gaseste mana ta sa faca, fa cu toata puterea ta, caci in locuinta mortilor in care mergi nu mai este nici lucrare, nici chibzuiala, nici stiinta, nici intelepciune” ( Eclesiastul 9, 5.6.10 )
-„Caci nu locuinta mortilor Te lauda, nu moartea Te mareste; si cei ce s-au pogorat in groapa nu mai nadajduiesc in credinciosia Ta” ( Isaia 38, 18 ). etc….
Daca in starea de moarte nu mai exista constienta de sine, intelepciune, comunicare, dragoste, ura, pizma, nadejde, lauda etc., atunci ce mai ramane din duhul care „ramane in existenta” dupa moarte, decat puterea de viata pe care a dat-o Dumnezeu la creatie sau la nastere, si pe care o retrage la moarte ?
Spuneti ca „duhurile celor rai merg in „loc de chin ”. Cum ar putea ele sa fie chinuite daca nu sunt constiente de sine si nu mai exista trup ? Sunt de acord ca exista si suferinte sufletesti, nu doar trupesti. Dar cum sa sufere un duh care nu mai stie ce este dragostea, ura, invidia, inteleciunea. etc. ? Si de ce sa sufere duhul celor rai inainte de judecata finala, cand Dumnezeu va da sentinta in dreptul fiecarui om ? Nici oamenii nu pedepsesc, de regula, inainte de a-i judecat pe vinovati. De ce ar proceda astfel un Dumnezeu drept ?
Dar ce se intampla cu duhurile celor drepti ? Veti spune ca merg in rai, sau, asa cum mi-a spus candva un frate baptist, ele merg intr-un loc de asteptare. Daca duhul ar fi o entitate constienta de sine, atunci duhurile celor drepti, indiferent unde s-ar afla pana la judecata si inviere, ar trebui sa-L laude pe Dumnezeu. Dar Scriptura spune ca cei morti nici nu mai nadajduiesc in credinciosia Domnului, nici nu-L lauda pentru bunatatea Sa.
Spuneti ca viata ca spirit este intermediara. Nu am gasit in Scriptura nicio dovada in acest sens. Cu privire la pericolul care-i pandeste pe cei ce cred in nemurirea sufletului de a cadea sub influenta spiritismului, raman la cele afirmate. Daca un crestin crede ca duhurile celor dragi exista undeva constiente de sine, va fi mereu ispitit sa intre in contact cu ele, chiar daca Biblia interzice clar acest lucru. Durerea despartirii de cei dragi poate umbri porunca Domnului si omul este gata sa cada in cursele Diavolului.
Cu privire la o alta sansa la mantuire decat aceasta viata, sunt ferm convins ca avem doar o singura sansa la mantuire: in aceasta viata. Dar in aceasta viata, Dumnezeu ne ofera suficiente ocazii sa-L cunoastem si sa ne pocaim. Revedeti Pilda lucratorilor viei ( Matei 20 ), in care stapanul viei nu angajeza lucratori decat numai in prima zi ( desi o vie se culege in mai multe zile ). De ce ? Tocmai ca sa ne invete ca singurul nostru timp de pocainta este in acest timp de har si in aceasta viata. Dincolo de aceasta „zi”, este noapte in care nimeni nu mai poate lucra, nimeni nu se mai poate pocai.
In primul rind eu nu am afirmat ca trupul este o inchisoare sau colivie a duhului , trupul este templul Duhului Sfint .La moarte duhul nu este eliberat ci trupul care are o existenta temporara pentruca desi Hristos este in noi ,,trupul nostru este supus mortii din pricina pacatului” el inceteaza sa existe pina la inviere iar duhul ramine in existenta asteptind ziua Domnului .
Spuneati ca ,Creatorul i-a avertizat pe primi oameni ca vor muri si asa si este ,cind ei au pacatuit din acea clipa moartea a intrat in omenire . Dar Scriptura vorbeste de prima moarte in care moare trupul dar nu si sufletul ,,sa nu va temeti de cei ce ucid trupul dar care nu pot ucide sufletul” si a doua moarte in care va muri si trupul si sufletul ,,temetiva de cel ce poate arunca in Ghena si trupul si sufletul „.
Spuneati ca daca Dumnezeu singur are nemurirea cum poate fi duhul nemuritor ? Cu adevarat numai Tatal are nemurirea in Sine si a dat si Fiului sa aiba nemurirea in Sine . In afara de Tatal si Fiul nu gasim ca ar mai avea cineva nemurirea in sine .Eu nu am zis ca duhul omului este nemuritor ,el este muritor dar nu cind inceteaza sa existe trupul va muri ci la judecata va muri cind cei nemituiti vor muri nu numai cu trupul ci cu toata fiinta in iazul de foc pentruca ,,iazul de foc este moartea a doua”.
Ziceati ca nemurirea este conditionata si asa si este ,cei rai nu au nemurirea (faptul ca ei continua sa existe cu duhul dupa moartea trupului nu inseamna ca au nemurirea caci si trupul si duhul lor va muri in iazul de foc) iar credinciosi au nemurirea pentruca ,, cine crede in Fiul nu va muri niciodata „.Sigur ei nu au nemurire in sine ci conditionata .Pavel zice ca daca Hristos este in noi trupul este supus morti dar nu si duhul (Rom.8:10 ) Aceasi Scriptura zice ca ,,avem ca rod sfintirea si ca SFIRSIT viata vesnica ” dar in acelasi timp zice ca noi deja avem viata vesnica ,,cine crede in Fiul ARE (in prezent) viata vesnica” Viata vesnica o primim la inviere dar deja noi am avut parte da inviere in duhul nostru ,,voi erati morti ….dar Dumnezeu v-a adus la viata impreuna cu Hristos ,El ne-a inviat impreuna ….” iar in ziua Domnului va invia si trupul nostru si va avea viata vesnica.
Vorbeati despre unele primejdii care vin din idea ca duhul nu moare odata cu trupul :
– Dumnezeu ar aparea ca mincinos caci el a spus ca Adam si Eva vor muri ,dar Dumnezeu a zis ca in ziua in care vor minca din pom vor muri si ei nu au murit in ziua aceea deci putem trage concluzia ca Dumnezeu a mintit ,nicidecum caci se pare ca moartea este un proces intrun fel ,ei au murit in ziua acea spiritual urmind ca dupa sute de ani sa moara fizic
– ataca doctrina invieri -nu as vedea cum pentruca destinul omului nu este sa traiasca ca spirit ca si ingeri ci pe noul pamint ,viata ca spirit este intermediara
– incurajaza pacatul daca nu disparem definitiv oricum am trai – nu cred ca il incurajaza daca tinem seama ca duhurile celor rai merg in ,,loc de chin ”
– deschide larg portile spiritismului – nu vad cum pentruca cei ce sunt ai Domnului niciodata nu vor apela la spiritism
Cu privire la idea ca morti au primit o sansa de mintuire auzind Evanghelia dupa ce au plecat din lumea aceasta mi se pare logica altfel cum s-ar mintui cei ce nu au avut prilejul in viata aceasta sa auda Evanghelia .Dumnezeu nu este nici nedrept si nici partinitor ci el da aceasi sansa tuturor .
Regasesc in crezul dv. ideile lui Platon, filosoful grec care a influentat mult gandirea si teologia crestina. Ma intreb atunci ce este moartea ( prima moarte ) ? Daca ea inseamna doar eliberarea duhului nemuritor din „colivia” trupului, unde mai este tragedia mortii ? De ce i-a avertizat Creatorul pe primii nostri parinti cu privire la moartea lor in cazul neascultarii, daca moartea inseamna doar eliberarea duhului si continuarea existentei in alte sfere ? Si in final, daca duhul omului este nemuritor si poate exista fara trup, de ce Creatorul a inchis acest duh intr-un trup, ca intr-o inchisoare ? Cum puteti crede ca duhul omului este nemuritor, cand Biblia spune clar ca singurul care are nemurirea este Dumnezeu ( 1 Timotei 6,16 ) ?
In viziunea Bibliei, viata vesnica este conditionata, nu neconditionata. Pavel spune clar ca Dumnezeu „va da viata vesnica celor ce, prin staruinta in bine, cauta slava, cinstea si nemurirea” ( Romani 2,7 ). Daca duhurile oamenilor ar fi nemuritoare, indiferent de relatia lor cu Dumnezeu, de ce spune apostolul ca viata vesnica va fi data ( in viitor ! ) doar unor oameni: cei care cauta nemurirea. Daca sufletul ( sau duhul ) ar fi nemuritor, de ce mai cauta ei nemurirea ?
Credinta in nemurirea sufletului ( sau duhului ) imi ridica o multime de intrebari fara raspuns, si mi se pare total absurda in lumina Bibliei. Mi se pare chiar primejdioasa din cel putin patru motive:
1) Ne deformeaza imaginea despre Dumnezeu ( prin faptul ca El i-a avertizat pe Adam si Eva ca vor muri, cand de fapt ei nu urmau sa moara in totalitate. In acest caz, Dumnezeu ar aparea ca fiind mincinos )
2) Ataca doctrina clara a invierii ( Ce rost mai are invierea, daca duhul poate trai bine si fericit fara trup ? Ce rost ar mai avea invierea celor care acum sunt in rai, fericiti si mantuiti ?)
3) Hraneste in noi nadejdi inselatoare ( Teoria nemuririi sufletului incurajeaza pacatul, caci oricum am trai in aceasta viata, nu disparem definitiv, ci continuam sa existam )
4) Deschide larg portile spiritismului ( Comunicarea cu spiritele demonice travestite in spiritele mortilor )
Repet, prefer sa-L cred pe Dumnezeu cand S-a adresat primilor nostri parinti: „Vei muri negresit” , decat sa-l cred pe sarpe cand a spus: „Hotarat ca nu veti muri” . Restul sunt doar pareri omenesti, care pentru mine nu au valoare. Prima moarte este un final temporar al existentei omului ( pana la inviere ), iar a doua moarte este un final defintiv al existentei.
Ideea ca duhurilor celor morti li se predica pentru a fi salvate mi se pare in contradictie cu invataturile Bibliei care ne invita sa ne pocaim in aceasta viata, nu asteptand o ocazie viitoare, poate chiar dupa moarte: „Astazi daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile !” ( Evrei 3,15 ). Cand citim ca Evanghelia a fost predicata celor morti, eu inteleg ca ea a fost predicata oamenilor pe cand ei erau in viata, dar care au murit intre timp.
Cuvintul suflet si duh au in Scriptura sensuri diferite in functie de context . De ex:
– suflet are mai multe sensuri : – omul ca intreg este un suflet ,,in ziua aceea s-au adaugat aproape 3000 de suflete ”
– singele este sufletul ,,caci sufletul animalului sta in singe”
– sufletul este o parte a fiintei omului ,,sufletul meu este cuprins de-o intristare de moarte” sau ,,sufletul lui David s-a lipit de sufletul lui Ionatan”
– duh iarasi are 2 sensuri : – sensul de suflare sau duh de viata
– sensul de a fi o parte din fiinta omului : ,,sa fie sfinta cu trupul si duhul” , ,,sa ne pazim de orce intinare a carnii si a duhului” (vedem dar ca duhul trebuie sa fie sfint si sa nu se intineze) apoi vedem ca duhul este legat de personalitatea omului ,,duhul este plin de rivna” ,,cu duhul privesc la buna rinduiala din mijlocul vostru ” zice Pavel sau ,,ma voi ruga cu duhul” , ,,voi cinta cu duhul „, ,,inchinatori adevarati se vor inchina in duh” , ,,insusi Duhul marturiseste impreuna cu duhul nostru” etc. Deci duhul nu este doar putere de viata sau energie impersonala ci este parte din fiinta omului . Cind Dumnezeu ne naste din nou ce credeti ca naste : trupul ,nu pentruca trupul va fi nascut din morti dupa cum Hristos ,,a fost nascut din morti „sau sufletul ,nu pentruca sufletul va fi mintuit ca ,,sfirsit al credintei ” nu cind incepem viata de credinta .Dumnezeu naste din nou daca inteleg eu bine duhul nostru caci duhul nostru devine ,,un singur duh cu Domnul „si duhul nostru ,,adevereste ca suntem copii Domnului” impreuna cu Duhul Sfint .Pavel zice ca atunci cind il primim pe Hristos in inima , duhul nostru devine viu ,,daca Hristos este in voi trupul vostru este supus mortii dar duhul vostru este viu din pricina neprihaniri”
Daca privesc textul din Petru vorbeste de niste oameni care au trait pe vremra lui Noe si totusi ei au auzit Evanghelia dupa ce Hristos ,,a fost omorit in trup dar a fost facut viu in duh” deci la mii de ani dupa ce au trait ei . Cum au auzit ? Textul ne zice ,,a propovaduit duhurilor din inchisoare” . Sigur ca textul ridica problema unei a doua sanse la mintuire dar tot Petru zice ca la toti mortii li s-a dat sansa sa auda Evanglelia ,,este gata sa judece vii si mortii caci tocmai in vederea aceasta a fost propovaduita Evanghelia si celor morti ” contextul pare a vorbi despre toti mortii. Deaceea eu privesc duhul omului nu doar ca si putere de viata si energie impersonala sau doar ca viata rationala a omului ci mult mai mult decit atit ,duhul fiind acea parte din om care poate intra in comuniune cu Dumnezeu intrun mod special . Pe Dumnezeu nu il putem cunoaste in primul rind cu ratiunea ,sentimentele,voinata noastra ca in felul acesta toti oameni l-ar putea cunoaste ,pe Dumnezeu trebuie sa-l cunoastem cu duhul nostru pentru ca inchinatorii adevarati se vor inchina ,,in duh si adevar” pentru ca duhul omului este peste ratiunea omului ,,ma voi ruga cu duhul dar ma voi ruga si cu mintea” , ,,daca ma rog in alta limba duhul meu se roaga dar mintea mea este fara rod” Doar cind Dumnezeu se descopera omului in duhul lui si naste din nou duhul omului , duhul nostru inoit va avea impact asupra intregi noastre fiinte.
Biblia aseamana prima moarte cu un somn ( Ioan 11, 11-13, etc. ) din cel putin doua motive:
1) Datorita invierii, care face ca „somnul” mortii sa nu fie vesnic
2) Pentru a ne ajuta sa intelegm ca in starea de moarte nu exista constienta de sine, nici comunicare, nici activitate ( ca intr-un somn adanc ). Lazar cel inviat nu a putut povesti nimic din perioada in care a fost in mormant, pentru simplul motiv ca nu avea ce povesti. Era pur si simplu mort, cu intreaga sa fiinta.
E adevarat ca la moarte Creatorul isi retrage „suflarea de viata” din om, adica exact ceea ce i-a dat la nastere. Insa suflarea de viata ( careia dv. ii spuneti „duh” ) este doar puterea de viata, o energie primita de la Dumnezeu, impersonala. Daca vrem sa intelegem adevarata antropologie biblica, nu trebuie sa ocolim textul din Geneza 2,7: „Domnul Dumnezeu a facut pe om din tarana pamantului ( trupul ), i-a suflat in nari suflare de viata ( duhul de viata ) si omul s-a facut astfel un suflet viu ( omul intreg )” Asadar, omul in intregimea lui este un suflet viu. La moarte, Dumnezeu Isi retrage „suflarea de viata” ( duhul ), trupul ajunge in pamant, iar sufletul viu dispare.
Pe de alta parte, este foarte adevarat ca omul, ca „suflet viu”, are trup, suflet si duh, adica are o viata fizica ( biologica ), viata afectiva si viata rationala, dupa cum scrie Pavel in 1 Tesaloniceni 5,23: „Dumnezeul pacii sa va sfinteasca El Insusi pe deplin: si duhul vostru, sufletul vostru si trupul vostru sa fie pazite intregi, fara prihana la venirea Domnului nostru Iisus Christos” La moarte insa, toate aceste manifestari ale „sufletului viu” dispar, ramanand doar speranta invierii.
Si eu cred ca moartea este incetarea existentei dar nu prima moarte ci moartea a doua adica iazul de foc. Ce am spus eu este ca prima moarte nu este o moarte deplina ci numai a trupului si probabil si a sufletului dar nu si a duhului . Daca ne uitam la moartea lui Isus vedem ca : – trupul lui a mers in mormint
– sufletul Lui a mers in Locuinta mortilor – ,,nu-mi vei lasa sufletul in Locuinta mortilor” (Ps.16 )
– duhul Lui a mers in miinile Tatalui ,,in miinile tale imi incredintez duhul”
Este greu ca toti crestinii sa avem aceleasi convingeri deci ramine sa vedem practic cind Dumnezeu va hotari sa ne cheme , punind hotar vieti pamintesti a fiecaruia dintre noi daca nu cumva vom avea harul transformari fara sa gustam moartea ,caci dupa cum se vad vremurile venirea Domnului pare a fi aproape . Pina atunci sa-l slujim cu toata fiinta pe Domnul .
Frate Remus,
Eu va respect convingerile, insa nu sunt de acord cu unele dintre ele. Nu doresc sa incep cu dv. o polemica in legatura cu starea omului in moarte, caci mi-ar lua f.mult timp si o mare parte din agumentele mele sunt deja postate in articolele legate de acest subiect. In concluzie, ideea de viata dupa moarte mi se pare total nebiblica si o urmare a primei si celei mai mari minciuni a Diavolului, rostita in Eden: „Hotarat ca nu veti muri ” ( Geneza 3,4 ). Din nefericire, majoritatea confesiunilor crestine ( nu mmai vorbesc de religiile pagane ) au crezut cuvintele „sarpelui celui vechi, numit Diavolul si Satana” ( Apocalipsa 12,9 ), si nu cuvintele Creatorului: „Vei muri negresit”. ( Geneza 2,17 ). Eu aleg sa-L cred pe Dumnezeu si nu pe Diavol. Mi se pare ca, pentru a ne amagi pe noi insine, ne jucam cu termenul „moarte”, incercand sa-l indulcim. Moartea este incetarea existentei, nu continuarea ei in alte sfere. Felul cum este inteleasa moartea in crestinismul de azi conduce mai degraba la ideea de viata vesnica ( chiar si in flacarile iadului ), si nu de incetare a existentei.
La ultimul dv. comentariu ar trebui sa raspund pe larg la o multime de idei pe care le-ati prezentat, insa, asa cum am spus, argumentele mele sunt deja postate si nu vreau sa le repet. In final, fiecare suntem responsabili fatza de adevarul pe care l-am inteles din Scripturi. Doar ca intelegerea deformata a unor adevaruri duce la intelegerea deformata a caracterului lui Dumnezeu. Si acest lucru mi se pare cu adevarat primejdios. De ce ? Pentru ca ne vom inchina unui Dumnezeu inexistent, total diferit de Cel care S-a revelat pe Sine in Biblie.
Cu stima,
Lori B.
Scriptura zice ca demonii sunt in ,, locurile ceresti” (Efes.cap.6) dar stapinesc asupra pamintului in prezent (Apocalipsa zice ca in prezent pe pamint este scaunul de domnie a Satanei ) totusi din Evanghelie si 2 Petru si epistola lui Iuda aflam despre faptul ca exista si o inchisoare in care sunt unii dar nu toti demonii ca daca ar fi toti nu ar fi rugat demonii pe Isus sa nu ii trimita in Adinc . Se pare ca cei ce sunt in Adinc nu lucreaza pe pamint , dupa cum zice si in Apoc.20 ca Satana cind va fi legat nu va mai insela neamurile . Asta nu inseamna ca ei nu sunt lasati si pe pamint pentru un anumit timp cind vrea Dumnezeu sa aduca peste oameni minia Domnului ,astfel vedem ca ,,s-a deschis fintina Adincului ” la trimbita a 5 -a din Apocalipsa.
Frate Balogh , Dumnezeu a creat pe om facindu-l : duh ,suflet si trup.
Trupul nu traieste dupa moarte ,nu stiu sufletul dar duhul omului traieste mai departe .Astfel ca vedem ca Domnul propovaduieste ,,duhurilor din inchisoare” , ca Evanghelia a fost propovadiuta si ,,celor morti „(1 Petru cap 4:6) Cum le-a fost propovaduita ? Duhului lor pentruca zice acoolo ,,sa traiasca pentru Dumnezeu in duh”. Apostolul in Evrei zice ca noi ne-am apropiat de ,,duhurile celor neprihaniti „.
Ca se poate traii si in afara trupului zice Pavel cind zice ca a fost rapit in al treilea cer si nu stie daca a fost in trup sau fara trup ,deci el acepta posibilitatea sa fi fost fara trup . Poate omul trai fara trup ? Se vede ca se poate .Poate el vedea fara ochii trupesti ,sau rationa fara creier ? Daca admitem ca Pavel a fost acoolo in cer fara trup se zice ca el a auzit lucruri care nu se pot spune .Deci el : vede ,aude ,rationeaza lucrurile ,stie clar ca este in Rai . Cum vede fara ochi ? Cum aude fara urechi ? Cum gindeste fara creier ? Scriptura face deosebire intre ratiunea care vine de la creier si care este legata de suflet si duhul omului care se poate inchina lui Dumnezeu fara contributia ratiunii. Caci Pavel zice ca atunci cind cineva se roaga in alte limbi ,,duhul lui se roaga dar mintea lui este fara rod” deci ma pot ruga cu duhul meu fara sa folosesc mintea .Daca duhul meu nu ar avea actiune independenta de trup cum pot face asta ?
Cind omul moare el nu moare in totalitate pina la judecata cind cei ce nu se vor mintui vor muri atunci deplin pentruca iazul de foc este ,,moartea a doua ” (adica iesirea din existenta)
Pentru mine este greu de acceptat ideea ca ar exista un loc geografic in care demonii s-ar afla inchisi si legati. Si aceasta pentru simplul motiv ca lucrarea lor este evidenta pe pamant, iar Apocalipsa vorbeste despre o intensificare a lucrarii lor pe masura ce ne apropiem de sfarsitul timpului de har. Iata de ce cred ca este vorba de o altfel de „legare” decat cea fizica.
Cu privire la intrebarea dv.: „Daca duhurile mortilor nu traiesc mai departe, de ce Scriptura interzice chemarea duhurilor mortilor,nu ar avea nici o baza obiectiva aceasta interdictie daca existenta duhurilor mortilor ar fi o poveste.?”, opinia mea este urmatoarea: Dumnezeu ne interzice categoric sa intram in dialog cu „duhurile mortilor”, nu pentru ca acestea ar exista, ci pentru ca sub masca lor se pot ascunde demoni. In naivitatea lor, oamenii cred ca dialogheaza cu mortii, cand in realitate ei intra intr-un joc periculos cu fortele intunericului. Dar aceasta este o alta discutie care implica multe aspecte…
Intradevar cred ca textele din 2 Cor 5:8 ; Luca 23:43 ; Ioan 11:25,26 nu cred ca se refera la viata spiritului dupa moarte ,dar nu as fi asa sigur legat de textele din 1 Petru 3:18-20 ; Luca 16:19-31 ; 1 Samuel 28 ; Apoc 6:9-11 ; Filip.1 :21-23.
In 1Petru 3:18-20 -se vorbeste de ,,duhurile din inchisoare”. Inchisoarea nu poate fi in contextul de aici ,,inchisoarea pacatului si necredintei” pentruca in contextul scrierilor lui Petru din Epistole (,ambele scrise acelorasi destinatari ) inchisoarea inseamna ,,Adincul „. Textul spune asa ,,n-a crutat Dumnezeu pe ingerii care au pacatuit ci i-a aruncat IN ADINC unde stau inconjurati de intuneric LEGATI CU LANTURI si pastrati pentru judecata.” sau Ioan vorbeste despre LEGAREA SATANEI IN ADINC . Demonii stiau ca exista un loc numit ,,ADINC ” pentruca il rugau pe Isus sa nu ii trimita in Adinc .Deci Petru zice ca Adincul este locul de PASTRARE a ingerilor rai si atunci de ce nu as interpreta expresia ,,duhurile din inchisoare ” ca fiind locul de PASTRARE a duhurilor celor rai .
Referitor la textul din 1 Samuel 28 sigur este greu de interpretat , totusi imi ridica o intrebare : Daca duhurile mortilor nu traiesc mai departe de ce Scriptura interzice chemarea duhurilor mortilor ,nu ar avea nici o baza obiectiva aceasta interdictie daca existenta duhurilor mortilor ar fi o poveste.?
Daca duhul lui Samuel sa ridicat din pamint nu este nici o neconcordanta caci ADINCUL este in interiorul pamintului (vezi.Numeri 16:30-33 zice ca ,,Locuinta mortilor „este in adincul pamintului )
– In Filip.1: 21-23 Pavel nu pare a vorbi despre ziua invieri ci el le spune Filipenilor ca exista 2 posibilitati – sa moara si sa fie cu Hristos sau sa ramina cu ei .Daca luam textul dupa cum este in context ,el pare a vorbi despre posibilitatea ca el sa fie cu Hristos murind iar Filipeni sa ramina fara ajutorul lui de care inca aveau nevoie , deci pare a fi vorba acolo nu de ziua veniri Domnului ci de momentul morti in care Pavel mergea la Domnul in timp ce Filipeni ramineau incontinuare pe pamint fara el.