Ilustrații despre credință
Liniștea credinciosului rezistă în împrejurările cele mai grele
Într-o închisoare din Siberia, călugărițele catolice au refuzat să se dezbrace de hainele lor și să se îmbrace cu uniforma de cazonă, pentru că o considerau un semn al Anticristului. Când au fost duse să facă baie, pe când erau dezbrăcate, hainele le-au fost schimbate. Ele au refuzat, totuși, să se îmbrace cu uniforma închisorii. Au fost obligate să stea în frig, la o temperatură de minus 40 de grade. Dârdâind de frig, călugărițele și-au spus rugăciunile.
„Vă sinucideți”– le-a spus doctorița închisorii.
Ele nu au răspuns, continuându-și rugăciunile. Nici măcar atunci când au intrat temnicerii, cele 60 de călugărițe nu s-au mișcat. Directorului închisorii îi era frică să aducă tineri comuniști să le îmbrace cu forța, pentru că se temea ca nu cumva ei să se contamineze de curajul călugărițelor.
Curând, au devenit albastre de frig. Dezbrăcate, au fost conduse prin zăpadă spre celulele lor. Un maior, directorul închisorii, a spus:
„A fost mai ușor să luptăm cu fasciștii decât cu aceste călugărițe”. Fiecare călugăriță, atunci când trecea prin dreptul maiorului, se înclina și spunea:
„Dumnezeu să vă ierte”.
În timp ce mergeau prin zăpadă, cântau. Niciuna dintre ele nu s-a îmbolnăvit. Ajunse în celulele lor, s-au îmbrăcat cu niște zdrențe de la celelalte prizoniere. Stătuseră în frig 6 ore.
O altă doctoriță a întrebat-o pe doctorița Breavermann (evreică):
„Ce explicație medicală aveți cu privire la faptul că niciuna dintre le nu s-a îmbolnăvit?”. Doctorița a răspuns:
„Ne-au dat chiar ele explicația, cântând „Tatăl nostru care ești în ceruri”.
Un Tată atotputernic în cer este o explicație îndestulătoare pentru orice minune.
În mâinile Lui
„Iată că te-am săpat pe mâinile Mele!” (Isaia 49:16)
O minge de baschet în mâinile mele valorează aproximativ 19 dolari. O minge de baschet în mâinile lui Michael Jordan valorează aproximativ 33 de milioane de dolari. Depinde de mâinile în care se află.
O minge de baseball în mâinile mele valorează aproximativ 6 dolari. O minge de baseball în mâinile lui Mark McGuire valorează 19 milioane de dolari. Depinde de mâinile în care se află.
O rachetă de tenis este fără valoare în mâinile mele. O rachetă de tenis în mâinile lui Venus Williams este garanția unei victorii. Depinde de mâinile în care se află.
Un toiag în mâinile mele ar ține (poate!) la distanță un animal furios. Un toiag în mâinile lui Moise ar despărți marea. Depinde de mâinile în care se află.
O praștie în mâinile mele ar fi o jucărie de copii. O praștie în mâinile lui David ar însemna o armă puternică. Depinde de mâinile în care se află.
Doi pești și cinci pâini în mâinile mele nu ar însemna decât câteva sandviciuri. Doi pești și cinci pâini în mâinile lui Iisus ar hrăni mii de persoane. Depinde de mâinile în care se află.
Niște cuie în mâinile mele ar putea folosi construirii unei colivii pentru păsări. Cuiele în mâinile lui Iisus Christos au făcut posibilă salvarea întregii lumi. Depinde în mâinile cui se află.
Aplicație: Iată, așadar, că toate depind de mâinile în care se află! Pune-ți și tu îngrijorările, tristețile, temerile, speranțele, visurile, familia și relațiile în mâinile lui Dumnezeu. Așa te vei putea odihni liniștit în timpul nopții, știind că Dumnezeu nu doarme, ci veghează la împlinirea promisiunilor Sale. În ultimă instanță totul depinde în mâinile cui te afli tu.
Nebunie sau baliverne?
Într-un oraș, un acrobat își prezenta scamatoriile sale pe sârmă, la mare înălțime de pământ. Spre sfârșit sosi timpul să prezinte exercițiul de senzație pentru acea zi: lua un cărucior și-l trase pe un cablu strunit.
După ce ajunse cu bine pe partea cealaltă a cablului, îi întrebă pe spectatori dacă cred că el va putea duce căruciorul înapoi. Ca răspuns, lumea bătu entuziasmată din palme. Îi întrebă încă o dată și primi același răspuns. Atunci se adresă unui spectator din față:
„Dumneata crezi că voi putea să duc căruciorul înapoi?”
„Bineînțeles!” – îi răspunse spectatorul.
„Atunci poftește aici și urcă-te în cărucior, și eu te voi duce pe partea cealaltă”. Dar el refuză.
„Așa cum trupul fără duh este mort, tot astfel și credința fără fapte este moartă” (Iacov 2:26, NTR).
Voință de… copil
O poveste spune că doi copii patinau pe un lac înghețat. Era o după-amiază friguroasă și înnorată. Copiii se jucau fără probleme, dar, deodată, gheața s-a crăpat și unul dintre copii a căzut în apă. Celălalt copil, văzând că prietenul lui se sufoca sub gheață, a luat o piatră și a început să lovească cu toată forța în gheață, până când a reușit să o spargă și să-și salveze prietenul.
Când au ajuns pompierii și au văzut ce s-a întâmplat, s-au întrebat:
„Cum a reușit? Gheața era foarte groasă, este imposibil!” În acel moment, un bătrân s-a apropiat de el și a zis:
„Eu știu cum a făcut.”
„Cum?” – l-au întrebat pompierii.
„Nu era nimeni lângă el să-I spună că nu poate…!”
Tot răul spre bine
Bernard Gilpin a fost un credincios protestant, care a trăit în Anglia pe timpul Reformei. Mărturia lui, plină de succes, a atras atenția multora. Încrederea lui deplină în Dumnezeu ajunsese proverbială. Orice s-ar fi întâmplat cu el, spunea: „Este voia lui Dumnezeu și totul va fi spre cel mai mare bine al nostru!” Această expresie a devenit cunoscută în tot nordul Angliei.
Ajunsă pe tron, regina Maria a încercat prin foc și sabie să pună capăt mișcării Reformei în Anglia. Istoria spune că spre sfârșitul domniei reginei, Gilpin a fost acuzat de erezie și, arestat foarte repede, a părăsit fericita lui casă cu „credința”, cum spunea el, „că totul va fi spre cel mai mare bine”, deși, despărțindu-se de familie, admitea că era posibil să nu se mai întoarcă.
În timpul călătoriei spre Londra, a suferit însă un accident, rupându-și un picior. Astfel, pentru un timp, călătoria a fost întreruptă. Unele persoane spuneau cu ironie:
„Este spre cel mai mare bine, nu-i așa?”
„Domnilor” – răspundea el -, „nu am nicio îndoială că așa este!” Și așa a fost. Până a fost în stare să continue călătoria, regina a murit, persecuția a încetat, iar Gilpin a fost pus în libertate.
„Se roagă cercetătorii?”
„Se roagă cercetătorii?” Aceasta a fost una dintre întrebările care i-au fost puse marelui Albert Einstein și care a venit în forma unei scrisori trimise de o fetiță pe nume Phyllis, din New York. La 24 ianuarie 1936, după cinci zile, Einstein i-a trimis următorul răspuns:
„Dragă Phyllis,
Voi încerca să îți răspund cât mai simplu la întrebare. Iată răspunsul meu: cercetătorii cred că orice întâmplare, chiar și în ce privește chestiunile omenești, se datorează legilor naturii. Prin urmare, un cercetător nu poate avea tendința să creadă că desfășurarea evenimentelor poate fi influențată de rugăciune, adică printr-o dorință manifestată supranatural.
Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem ca propriile noastre cunoștințe despre aceste forțe sunt imperfecte, așa că până la urmă, convingerea că există un spirit primar se trage dintr-un fel de credință. Chiar și cu realizările recente ale științei, o asemenea convingere rămâne încă foarte răspândită.
Însă, oricine este serios implicat în domeniul științific ajunge să se convingă că există un spirit care se manifestă în legile Universului, unul care este mult superior celui uman. Din acest punct de vedere, știință duce la un sentiment special de religiozitate, care este categoric diferit de religiozitatea unei persoane mai naive.”
Societatea Biblică Britanică
Mary Jones s-a născut într-o familie săracă de țesători din Țara Galilor, Marea Britanie. Tatăl ei muncea din greu pentru întreținerea familiei și era un om credincios care-și învăța copiii tot ce știa despre Dumnezeu. A învățat să scrie și să citească într-o școală pentru copii săraci și a avut parte de educatori creștini.
În inima ei s-a născut dorința de a avea o Biblie a ei, dar avea nevoie de bani mulți, iar ea era săracă. Timp de șase ani a lucrat și a adunat fiecare bănuț, iar la vârsta de 16 ani, fără să țină seama că nu avea încălțăminte în picioare și haine cu care să se îmbrace, a plecat cale de 45 de kilometri până la Balo, casa preotului Thomas Charles, unde a obținut Biblia mult dorită.
Doi ani mai târziu, domnul Charles, impresionat de dorința acestei fetițe, a povestit la Londra întâmplarea și a pledat pentru formarea unei societăți pentru tipărirea și răspândirea Bibliei. Astfel a luat naștere Societatea Biblică Britanică. Totul a apărut pentru că niște părinți au sădit în inima unui copil dragostea pentru adevăratele valori pe care le conține Biblia.
Costel Petrea
Culegere de Lori Balogh
