Psalmul 49 – Desertaciunea bogatiilor
Către mai-marele cântăreţilor.
Un psalm al fiilor lui Core
1. „Ascultaţi lucrul acesta, toate popoarele, luaţi aminte, toţi locuitorii lumii:
2. mici şi mari, bogaţi şi săraci!
3. Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte şi inima mea are gânduri pline de judecată.
4. Eu îmi plec urechea la pildele care îmi sunt insuflate, îmi încep cântarea în sunetul harpei.
5. Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, când mă înconjoară nelegiuirea potrivnicilor mei?
6. Ei se încred în avuţiile lor şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare.
7. Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării.
8. Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.
9. Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormântul.
10. Da, îl vor vedea: căci înţelepţii mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier şi lasă altora avuţiile lor.
11. Ei îşi închipuie că veşnice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac, ei, care dau numele lor la ţări întregi.
12. Dar omul pus în cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele care se taie.
13. Iată ce soartă au ei, cei plini de atâta încredere, precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor.
14. Sunt duşi ca o turmă în Locuinţa morţilor, îi paşte moartea şi, în curând, oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţea şi Locuinţa morţilor le este locaşul.
15. Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din Locuinţa morţilor, căci mă va lua sub ocrotirea Lui.
16. Nu te teme când se îmbogăţeşte cineva şi când i se înmulţesc vistieriile casei,
17. căci nu ia nimic cu el când moare: vistieriile lui nu se coboară după el.
18. Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe care şi le face,
19. căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge şi nu va mai vedea lumina niciodată.
20. Omul pus în cinste şi fără pricepere este ca dobitoacele pe care le tai.”
Un mesaj important
Psalmul 49, unul din psalmii fiilor lui Core, este purtatorul unui mesaj special, adresat nu doar contemporanilor autorilor lui, ci tuturor generatiilor de oameni care s-au perindat pe pamant.
In familiile iudaice moderne, acest psalm este recitat in saptamana de doliu care urmeaza unui deces in familie. Si aceasta pentru ca intregul imn este cuprins de fiorul mortii. Mai multi termeni, expresii si afirmatii ale Psalmului 49 au menirea sa creeze o atmosfera funerara. Astfel, se vorbeste despre „locuinta mortilor” ( vers. 14.15 ), „pieire” ( vers. 10 ), „mormant” ( vers. 9 ), „moarte” ( vers. 10.17 ) si „dobitoace care se taie” ( vers. 12.20 ).
Psalmul este un mozaic straniu al unei realitati pamantene de necontestat, o cantare pe care psalmistul o insoteste cu sunetul arfei ( vers. 4 up. ), desi subiectul abordat este incomod, chiar strident pentru fiinta umana. Este, de asemenea, un puternic semnal de alarma adresat intregii omeniri si o chemare la selectarea adevaratelor valori.
Sunt doua teme principale abordate in acest psalm. O prima tema este legata de universalitatea mortii ( vers. 10-12 ). Datorita „gandului vesniciei” ( Eclesiastul 3,11 ) pus de Creator in fiinta umana, orice om respinge instinctiv ideea anihilarii, a disparitiei sale prin moarte de pe scena lumii. Insa respingerea si negarea mortii nu inlatura realitatea ei. A doua tema majora a Psalmului 49 este vremelnicia bogatiilor pamantesti si incapacitatea lor de a rascumpara sufletul omului ( vers. 6-9 ).
Prin aceste teme de interes general, Psalmul 49 incearca sa raspunda unor probleme existentiale cu care se confrunta orice om, scotand in evidenta contrastul intre valorile efemere si pamantesti, pe care le cauta majoritatea oamenilor, si adevaratele valori vesnice, cautate si gasite de cei care isi pun increderea in Dumnezeu.
„Ascultati lucrul acesta, toate popoarele !”
In introducerea Psalmului 49, autorul se descrie pe sine ca un crainic ce are un mesaj important nu doar pentru poporul sau, ci pentru toate popoarele lumii: „Ascultati lucrul acesta, toate popoarele, luati aminte, toti locuitorii lumii: mici si mari, bogati si saraci ! Gura mea va vorbi cuvinte intelepte, si inima mea are ganduri pline de judecata” ( vers. 1-3 ).
Nimeni nu este ocolit de acest mesaj care se adreseaza deopotriva celor mici, neinsemnati si anonimi, dar si celor mari, puternici si renumiti din societatea umana. Oare cum si-a imaginat psalmistul ca va fi transmis acest mesaj tuturor locuitorilor pamantului intr-o vreme in care nu existau tiparituri,mass-media si nici internet ?
Intrezarim in aceasta afirmatie curajoasa functia profetica a Psalmului 49. Autorul vedea cu ochi profetici timpurile moderne pe care le traim noi, in care informatia circula aproape instantaneu pe toate meridianele globului. Ceea ce pe vremea scrierii Psalmului 49 parea o imposibilitate, o utopie, astazi a devenit realitate.
Dar cum putem cataloga afirmatia autorului: „Gura mea va vorbi cuvinte intelepte si inima mea are ganduri pline de judecata” ? ( vers. 3 ). Aceasta autoapreciere nu este o infatuare demna de condamnat ?
Istoria universala si propria noastra experienta de viata ne arata ca nu este vorba de asa ceva. Cele afirmate de psalmist sunt cu adevarat cuvinte intelepte, verificate de nenumarate ori in vietile generatiilor de oameni care s-au perindat pe pamant. Vremelnicia fiintei umane, nestatornicia bogatiilor materiale si incapacitatea acestora de a ne mantui sufletul sunt subiecte verificate de experienta vietii.
De aceea, mesajul Psalmului 49 este la fel de actual si astazi, chiar daca traim intr-o lume a tehnologiilor moderne si a exploziei a cunoasterii umane fara precedent. Indiferent de schimbarile exterioare si de evolutia societatii omenesti, natura fiintei umane a ramas aceeasi. Tentatiile ei au ramas neschimbate de milenii, iar vulnerabilitatea sa nu a suferit nicio modificare.
De aceea, lectiile morale pe care le gasim in Cuvantul lui Dumnezeu, in general, si in Psalmi, in special, sunt la fel de valabile pentru noi, ca si atunci cand au fost scrise. Insa le vom lua oare in serios, sau le vom arunca la cosul de gunoi al uitarii ?
Temerile psalmistului
„Eu imi plec urechea la pildele care imi sunt insuflate, imi incep cantarea in sunetul arfei. Pentru ce sa ma tem in zilele nenorocirii, cand ma inconjoara nelegiuirea protivnicilor mei ?” ( vers. 4.5 ).
Asadar, mesajul psalmistului este revelatie divina, nu simple invataturi omenesti. „Pildele” pe care le prezinta autorul sunt „insuflate” de sus, ele nefiind produsul inteligentei umane. Ele nu sunt rodul unor scoli filosofice si nici macar nu sunt rezultatul unor observatii de viata. Acest fapt confera greutate mesajului pe care psalmistul il proclama in continare, iar noua, celor ce ascultam acest mesaj, ne mareste responsabilitatea fatza de el.
Zilnic suntem chemati sa selectam intre valoare si nonvaloare, intre bine si rau, intre moral si imoral. Insa cand se pune problema alegerii de a primi sau de a respinge un mesaj insuflat de Duhul lui Dumnezeu, chiar daca acest mesaj este transmis prin oameni, responsabilitatea noastra este cu atat mai mare.
Care erau acele temeri ale psalmistului care l-au determinat sa scrie acest psalm ? Raspunsul il gasim in ultima parte a versetului 5: „cand ma inconjoara nelegiuirea protivnicilor mei.”
Se pare ca psalmistul nu se teme nici de viitor, nici de vreun pericol care se arata la orizont, ci de ceva mult mai primejdios. „Zilele nenorocirii” vizeaza o posibila contaminare cu spiritul celor nelegiuiti care-l inoconjoara. Privind in jur, autorul se vede inconjurat de nelegiuirea protivnicilor sai, iar teama lui este de a nu fi asimilat cu neleguirea lor, de a nu deveni el insusi nelegiuit.
Multe din temerile noastre nu fac casa buna cu credinta. Insa teama de a nu pacatui si de a-L intrista pe Dumnezeu prin aceasta este dovada unei credinte mature, a unei credinte care-L onoreaza pe Creator.
Blestemul increderii in bogatii
Una din lectiile Psalmului 49 este aceea ca increderea in bogatiile materiale este o cursa primejdioasa pentru om. Cu siguranta ca fiii lui Core nu erau dintre cei mai saraci oameni. Tatal lor fusese o capetenie in Israel si probabil ca le lasase fiilor sai o mostenire insemnata. Insa ei nu doreau sa fie contaminati cu spiritul lumii, cu spiritul celor ce „ se incred in avutiile lor si se falesc cu bogatia lor cea mare” ( vers. 6 ).
Motivul ? Bogatia nu e de niciun folos in privinta mantuirii. „Dar nu pot sa se rascumpere unul pe altul, nici sa dea lui Dumnezeu pretul rascumpararii. Rascumpararea sufletului lor este asa de scumpa, ca nu se va face niciodata” ( vers. 7.8 ).
Bogatiile nu sunt rele in natura lor. Banii au utilitatea lor in viata, insa in privinta salvarii sufletului ei sunt fara nicio putere. Bogatiile materiale si prosperitatea nu pot alunga moartea si nu pot aduce mantuirea. Iata de ce a fost nevoie de jertfa Fiului lui Dumnezeu. O singura picatura de sange cursa pe Calvar are mai multa putere de mantuire decat toate bogatiile si comorile lumii.
Tratand in continuare problematica mortii, psalmistul enunta cateva adevaruri importante:
1) Moartea nu poate fi evitata de nimeni: „Nu vor trai pe vecie, nu pot sa nu vada mormantul” ( vers. 9 ).
2) Moartea este marele egalizator, caci de ea au parte si cei neprihaniti, dar si cei nelegiuiti, si cei intelepti, dar si cei nebuni si prosti: „Da, il vor vedea: caci inteleptii mor, nebunul si prostul deopotriva pier si lasa altora avutiile lor.” ( vers. 10 ).
3) Senzatia ca suntem vesnici pe pamant este o mare iluzie. Cu totii suntem vremelnici: „Ei isi inchipuiesc ca vesnice le vor fi casele, ca locuintele lor vor dainui din veac in veac, ei, care dau numele lor la tari intregi. Dar omul pus in cinste nu dainuieste, ci este ca dobitoacele pe care le tai” ( vers. 11.12 ).
Contrastul dintre cei care-si pun increderea in bogatiile pamantesti si cei care-si pun increderea in Dumnezeu este evident. Primii „sunt dusi ca o turma in locuinta mortilor, ii paste moartea si in curand oamenii fara prihana ii calca in picioare, li se duce frumusetea si locuinta mortilor le este locasul” ( vers. 14 ). Ultimii se vor bucura de ocrotirea Domnului, iar printre ei se numara si psalmistul, care afirma plin de incredere: „Dar mie Domnul imi va scapa sufletul din locuinta mortilor, caci ma va lua sub ocrotirea Lui” ( vers. 15 ).
Experienta ne invata ca viata ar fi imposibila fara incredere. Toti oamenii, fara exceptie, au incredere in ceva: in prieteni, in bani, in relatii, in pozitia sociala… Insa doar cei care-si indreapta intreaga incredere in Dumnezeu nu vor fi niciodata dezamagiti.
Cat de trecatori suntem !
Finalul Psalmului 49 reia ideea vremelniciei vietii si a faptului ca orice am face, finalul ei este inevitabil: moartea. „Nu te teme cand se imbogateste cineva, si cand se inmultesc visteriile casei, caci nu ia nimic cu el cand moare; visteriile lui nu se coboara dupa el. Sa se tot creada omul fericit in viata, sa se tot laude cu bucuriile pe care si le face, caci tot in locuinta parintilor sai va merge, si nu va mai vedea lumina niciodata” ( vers. 16-19 ).
Cat de des traim din inchipuiri ! Ni se pare ca suntem vesnici, ca noua nu ni se pot intampla nenorocirile care-i lovesc pe semenii nostri si ca banii nostri si avutiile noastre sunt in siguranta. Refuzam cu incapatanare sa recunoastem ca suntem vulnerabili, si ca viata omului este ca ca aburul „care se arata putintel si apoi piere” ( Iacov 4,14 ).
Daca traiesti cu sentimentul ca esti vesnic si ca tie nu ti se poate intampla nimic rau, te inseli amarnic. Fii intelept si lipeste-ti inima de Dumnezeu, singura Stanca sigura si singurul Turn de scapare. Bogatiilor le cresc uneori aripi si, mai curand sau mai tarziu, vor zbura de la tine. Insa adevaratele valori raman. Nimeni nu ti le poate rapi.
Ce bine ar fi daca toti oamenii ar sti ca distanta dintre viata si moarte este doar un pas ! Ce bine ar fi daca ei ar sti ca nimeni si nimic nu ii poate mantui decat numai sangele Fiului lui Dumnezeu varsat pe cruce ! Lumea, in lipsa ei de intelepciune, ii cantareste pe oameni dupa bogatiile, puterea si realizarile lor. Dumnezeu are insa un alt „cantar” al valorilor. Vrei sa atarni „greu” in „balanta” cerului ? Increde-te in El si implineste-I voia ! Va fi de ajuns. Si nu vei fi dezamagit !
Lori Balogh
